"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » Mircea Eliade si erotismul spiritual

Mircea Eliade si erotismul spiritual

Fragment din "Nunta in cer":

"Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parca nu mai era imbratisare contopirea aceea din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, mistuiti amandoi de o singura – insangerata si nesatioasa – gura. De mai multe ori am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna, moartea. N-am stiut ca poate fi atat de ispititoare moartea, atat de calda – voluptate fara spasm, beatitudine fara strigare. In putinele clipe de luciditate, cand ma trezeam, imi dadeam seama ca ursita nu-mi alesese numai un anumit suflet pe care trebuia sa-l iubesc, ci alesese si un anumit trup, pe care numai patima mea il putea frange. Toate cunoasterile trupesti de pana atunci mi s-au parut un simplu si nevinovat joc, o gratuita voluptate. Ileana se nascuse numai si numai pentru mine.
Am avut atunci revelatia adevaratului inteles al strigatului : a mea - al meu !
Posesiunea, cat ar fi ea de perfecta, nu inseamna aproape nimic. Cel care a spus: amorul e o chestiune de epiderma se referea, fara indoiala, la aceste cunoasteri inferioare ale trupului, la faptul ca o posesiune e posibila numai in anumite conditiuni fizice si pentru anumite exemplare umane. Dar trupul poate revela mai mult. Dincolo de voluptate, dincolo de rut, este cu putinta o regasire desavarsita in imbratisare, ca si cum ai cuprinde – pentru intaia oara – o alta parte din tine, care te „incheie”, te completeaza, revelandu-ti alta experienta a lumii, imbogatita cu alte, noi dimensiuni.. ...
Pentru ca revelatia unirii desavarsite aceasta e: te regasesti pe tine in clipa cand te pierzi. Dar nu-ti regasesti experienta ta cotidiana, profilul tau spiritual, asa cum se deseneaza in lumina tare a zilei, ci te simti fiinta desavarsita, totala, libera. Este straniu ca ultimele nuante ale pronumelui posesiv au disparut in clipa cand trupul pe care-l cunosteam mi se descoperea ca fiind al meu; ca Ileana aceasta, rapita de marea taina a nuntii, trupul acesta, luminat de un singur zambet umed, este al meu. Si totusi, cat de vaga formula aceasta : al meu, a mea!... De fapt, cunoasterea desavarsita a trupului Ilenei nu-mi revela ceva pe care il posedam, ceva care imi apartinea, ci imi revela propria mea fiinta, faptura mea minunata, perfecta, libera.
In clipele acelea fulgerate, un mare Om – cosmic si viu – crestea din taina si cu trupul Ilenei. Si cu toate acestea cat de prost ma exprim, cat e de greu sa marturisesc precis intalnirea! Vorbesc mereu de trupul Ilenei, ca si cand l-as fi simtit, intreg, ca si cum as mai fi fost constient ca-l strang in brate, infometat. Dar simturile mele erau atunci altele; nu mai cuprindeau volume si linii, nu mai receptionau senzatii si emotii, ci parca toate se topisera impreuna, intr-o singura inima de foc, si, cazut din raptul acela suprem, nu mai intuiam decat o „prezenta”, din care nu ma puteam smulge... Cat de luminoasa imi aparea atunci moartea!... Simteam ca suntem foarte aproape de ea, iar faptura aceea cosmica si libera, nascuta din imbratisare, este, ea insasi, „moartea noastra”; si ea nu poate fiinta decat printr-o totala abandonare a carnii, printr-o definitiva iesire din noi...
De ce n-aveam curajul sa ramanem pentru totdeauna impreuna, legati intr-un singur trup cosmic? Nu ma gandisem pana atunci la supravietuirea sufletului, socotindu-ma apt numai pentru realitati concrete. Dar am stiut de atunci ca nici un om n-ar putea supravietui asa cum este, rupt in doua, singur. Viata are sfarsit aici, pe pamant, pentru ca e fracturata, despicata in miriade de fragmente. Dar cel care a cunoscut, ca mine, desavarsita integrare, unirea aceea de neinteles pentru experienta si mintea omeneasca, stie ca de la un anumit nivel viata nu mai are sfarsit, ca omul moare pentru ca e singur, e despartit, despicat in doua, dar ca printr-o mare imbratisare se regaseste pe sine intr-o fiinta cosmica, autonoma si eterna... „

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu