"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » Marturie: Ascultarea vocii interioare ii poate ajuta pe cei dragi

Marturie: Ascultarea vocii interioare ii poate ajuta pe cei dragi

Nu practic încă yoga, dar am participat de câteva ori la cursul de YOGA alături de prietena mea. Arta binecuvântării, pe care am realizat-o la sfârşitul orelor de curs, mi-a plăcut şi m-a impresionat profund, considerând-o atunci ca pe un dar de la Dumnezeu, acel "ceva" de care aveam nevoie într-un moment greu şi care mi-a fost dăruit cu dragoste.

După o săptămână, prietenul meu a plecat din ţară. Nu aveam nici o veste despre el de două zile şi eram îngrijorată. Nu ştiam multe despre arta binecuvântării, însă brusc am simţit că acesta este singurul lucru pe care pot să-l fac pentru el şi l-am făcut, condusă de un impuls curat şi frumos, rugându-mă în felul meu la Dumnezeu şi dăruindu-i aceste binecuvântări, aşa cum credeam că este bine.
Peste două zile, prietenul meu m-a sunat şi mi-a relatat că exact în seara în care i-am făcut binecuvântări el a trăit nişte evenimente cum doar în filme mai poţi vedea: fiind în Olanda cu nişte prieteni au fost atacaţi de un grup de oameni înarmaţi. Încercarea prin care a trecut atunci a fost grea, s-au tras focuri de armă, iar unul dintre prietenii lui a fost rănit. Mi-a relatat de asemenea că deşi a fost ceva sângeros şi plin de violenţă, pe tot parcursul evenimentelor a simţit o inspiraţie şi o protecţie deosebită, şi că a scăpat ca printr-o minune, având într-un moment cheie o putere extraordinară de a acţiona rapid care l-a salvat şi pe el şi pe prietenii lui. A venit acasă transformat şi marcat de acest eveniment şi este convins că atunci Dumnezeu i-a fost alături.

Am fost uimită să constat că simultan cu gândul meu bun trimis către el, iubitul meu, a primit exact genul de ajutor şi protecţie de care avea nevoie urgentă, iar eu fusesem inspirată să le cer pentru el, prin binecuvântări.
Am citit ulterior elementele teoretice care au fost prezentate la iniţierea în Arta binecuvântării şi am descoperit că făcusem acest lucru întocmai cum era prezentat acolo, simţind toate etapele. Dumnezeu m-a condus şi m-a ajutat să-i dăruiesc iubitului meu acest lucru din inimă.
N.D., zodia Scorpionului, Focşani, necursantă

Cititi si:
Cum sa-i binecuvantezi pe cei dragi si chiar pe cei care pot sa iti doreasca raul

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu