de Florica Steva
Fiecare cunoaşte vacarmul permanent pe care îl face mintea.
Acel permanent monolog interior al gîndurilor noastre, care pare că nu se opreşte niciodată. El ne proiectează în viitor, ne face să retrăim trecutul; mintea nu tace niciodată.
Trăim permanent în acest vacarm, de cele mai multe ori nici nu sîntem conştienţi de el, pentru că face parte din noi, din mecanismele vieţii noastre obişnuite.
Dar oare ce se află dincolo de aceste permanente gînduri? Nici nu ne punem întrebarea, atît de firesc ni se pare faptul de a gîndi, de a gîndi, de a gîndi.
Nici nu sîntem conştieţi cîtă din energia noastră vitală consumă aceste gînduri şi cît de mare este nevoia noastră de tăcere.
Pentru că dincolo de aceste permanente gînduri este tăcerea. Iar tăcerea este chiar Dumnezeu.
Iată de ce în multe tradiţii spirituale întîlnim legămîntul tăcerii.
Dacă vom urmări să devenim conştienţi de tăcerea de dincolo de gînduri, viaţa noastră se va schimba covîrşitor în bine.
La început să urmărim să devenim conştienţi de pauzele dintre cuvinte, micile pauze cărora nu le dăm de obicei atenţie, de micile pauze care apar într-o frază, într-o conversaţie pe care o avem cu cineva. Să le pîndim şi să le conştientizăm.
Atunci cînd ne-am obişnuit să le sesizăm, să le remarcăm, putem trece mai departe.
Să urmărim ca timp de cinci minute să nu ne mai gîndim la nimic. Omul activ din noi va protesta: „Cum, să stau 5 minute fără să fac nimic, nici măcar să nu gîndesc? Asta e lenevire curată!”
Nu este însă vorba de lenevire, căci spiritul nostru va fi foarte viu, perfect treaz şi conştient în aceste minute de negîndire.
Cînd vom accepta ideea şi vom exersa aceste 5 minute de tăcere, vom constata cu surprindere că vom trăi o liniştire a fiinţei noastre, vom simţi o stare de bine şi de regenerare.
Cînd ne vom obişnui să savurăm cele 5 minute de tăcere interioară fără de gînduri, cînd vom reuşi să ne abandonăm pur şi simplu acestei tăceri, vom remarca uimiţi că ne cuprinde o tainică bucurie, o fericire fără nici un motiv aparent ne va învălui. Şi chiar nu merită oare să încercăm? Sîntem destul de stressaţi, destul de obosiţi, de nervoşi, uneori chiar nefericiţi.
De ce să nu facem ceva pentru a schimba viaţa în bine?
Desigur că vom putea, cu timpul, să mărim durata tăcerii, după bunul nostru plac şi după efectele pe care le vom remarca.
De ce să nu încercăm chiar acum? Iată, aşezaţi-vă pe un scaun, închideţi ochii şi abandonaţi pentru 5 minute toate grijile, toate bucuriile, într-un cuvînt toate gîndurile.
Abandonaţi-vă tăcerii, savuraţi liniştea fiinţei, uşoara fericire care vă cuprinde. Sînteţi acum mai aproape de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este tăcere.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu