"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » Atasamentul fata de onoruri, functii si faima

Atasamentul fata de onoruri, functii si faima

Desi poate fi de folos la inceputul practicii spirituale cand poate motiva o practica spirituala mai sustinuta, atasamentul fata de onoruri, functii sau faima se poate constitui mai tarziu intr-o piedica pe calea spirituala, deoarece "centreaza" si "ancoreaza" yoghinul de aspecte efemere. Si daca atasamentul fata de functiile sau faima sociala sunt destul de usor depasite de un yoghin, nu la fel de usor de depasit este atasamentul fata de functiile sau faima spirituala.

Sigur ca este imposibil ca un om sa actioneze si sa poata lua decizii care privesc mai multi oameni, fara ca acesta sa posede o anumita functie (fie ea si implicita). Luand spre analiza cazul fericit in care omul isi indeplineste in mod corect atributiile specifice acelei functii, aceasta situatie va ajuta persoana in cauza sa inlocuiasca tamas-ul (inertia) din fiinta sa cu rajas (dinamism), iar daca luam cazul in care functia si activitatea sunt de natura spirituala, acestea ajuta la transformarea unei personalitati rajas-ice (foarte activa dar superficiala) intr-o personalitate/ego sattvic (sattva este principiul care identifica echilibrul si puritatea). Yoghinul care a ajuns aici a devenit desigur un om caracterizat de actiuni si calitati spirituale multiple, persistand insa din pacate inca o forma de egoism rafinat, si de atasament fata de conditia destul de multumitoare pe care a dobandit-o. In ultima instanta este vorba de o limitare care insa nu mai poate fi depasita prin rafinarea personalitatii, fiindca nivelul urmator este fundamental diferit de acela al personalitatii limitate.

Desigur ca "lovitura" care poate darama acest atasament fata de "edificiul" ego-ului sattvic (pur si echilibrat, dar totusi limitat) poate veni numai din exterior, problema e ca daca yoghinul se achita foarte bine de sarcinile sale(acest nivel al "impecabilitatii marginite" fiind singurul unde se pune aceasta problema a transcenderii personalitatii limitate) aceasta lovitura nu prea are de unde sa vina, fiindca omul actioneaza aproape impecabil (ireprosabil oricum prin comparatie cu altii). O alta problema este ca aceasta "lovitura" care sa sfarame acest atasament fata de pozitia pura si elevata dar limitata la care a ajuns yoghinul nu poate veni oricum pentru a fi eficienta, adica pentru a da un imbold de transcendere si nu unul regresiv. Singura solutie pe care eu o vad acum posibila este cea in care practicantul are un maestru care stie ce face, si care sa ia decizia "irationala" de a pedepsi "pe nedrept" discipolul, deposedandu-l in mod abrupt de toate functiile pe care acesta le-a dobandit si facand astfel incat reputatia/faima acestuia sa fie distruse in ochii celor din jur care acordau importanta acestora. Sigur ca discipolul (centrat evident la nivelul egoului rafinat, pur dar limitat la care a ajuns) va simti ca i se face o mare nedreptate, ca e incorect ceea ce se produce, si ca se va revolta. Exista doar doua posibilitati in care discipolul aflat in aceasta situatie se poate indrepta: sa caute sa "metabolizeze" ceea ce i se petrece si sa ramana in continuare langa maestrul sau (acceptand situatia ca nu mai detine nici functii nici faima spirituala) , sau sa mentina atasamentul fata de functiile si faima sa spirituala (si in general fata de ego-ul sau sattvic) si sa se indeparteze fata de cel ce vrea sa le distruga, adica fata de maestrul sau de pana atunci. Situatiile care urmeaza acestei alegeri sunt prea complexe si depind prea mult de fiecare persoana in parte pentru a putea fi expuse pe scurt.

Evident ca orice asemanari cu persoane sau situatii reale, inclusiv cu mine, sunt deloc intamplatoare. :)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu