"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » , » Shiva – maestrul spiritual suprem, transmiţătorul învăţăturilor Yoga pe Pământ

Shiva – maestrul spiritual suprem, transmiţătorul învăţăturilor Yoga pe Pământ


Cultul lui Shiva este unul din cele mai vechi şi mai prestigioase în istoria spirituală a Indiei. Originile sale se pierd în negura timpului. Cuvântul SHIVA apărea pentru prima dată în Veda ca un epitet, în sens de „propice”, atribuit zeului, care, sub aspectul său teribil este Rudra, personificarea puterii divine de distrugere a celor răi şi ignoranţi şi de disoluţie a tot ceea ce este limitat, impur, efemer.

„Cel care are mii de ochi şi care de când este Orientul
pătrunde totul cu privirea sa, Rudra arcaşul,
plin de toate inspiraţiile divine, dacă noi am putea să nu-l ofensăm prin limbajul nostru, atunci el ar înainta impetuos.” (Atharva – veda XI, 2, 17)

Figura acestui Rudra vedic a stat la baza tradiţiei Shivaite în epoca clasică, deşi tradiţiile locale care s-au încorporat ulterior au avut importanţa lor.

Într-unul din ultimele imnuri din Rig-Veda (X 136) se celebrează viaţa ascetică, ce duce la dezvoltarea puterilor care ridică un om la condiţia similară lui Rudra, făcându-se aluzie la sfântul Kesin, despre care se zice că bea din „aceeaşi cupă cu Rudra”. Satarudrya, celebrul imn al Yajur-vedei, adresat lui Rudra manifestat în 100 de forme, furnizează elementele tuturor dezvoltărilor care îşi vor găsi mai târziu expresia în Vedanta teistă din Svetasvatara-Upanishad.

Sobru, mândru, ameninţător, înarmat cu fulgerul, aruncând cu arcul săgeţi mortale, precedat de urletul furtunilor, locuind pe vârful munţilor, Rudra este descris în Vede ca aspectul uimitor, teribil al sacrului, pe care omul îl poate înfrunta fără pericol doar dacă s-a purificat şi consacrat în prealabil şi pe care barzii vedici se străduiesc să-l slăvească corespunzător. El a fost numit şi „Cel Prielnic” (Shiva) sau „Salvatorul” (Shankara), distrugând răul, ignoranţa, iluzia şi astfel, sub forme specifice, Rudra devine „Protectorul, Cel plin de Compasiune, Dătătorul de remedii”, „Domnul imnurilor, Domnul sacrificiilor, Vindecătorul, Strălucitor ca soarele, Cel mai bun şi mai binefăcător dintre zei.” Yajur-veda îl laudă numindu-l „Eliberatorul, Primul medic celest”.

Rudra este identificat deseori cu Agni, Focul, putere de asemenea ambivalentă, când benefică, când distrugătoare, şi în special cu Pranagni, principiul combustiei combinat cu suflul, care animă orice corp însufleţit. Atunci când acest Agni este „îmblânzit” printr-o jertfă de Soma (băutură sacrificială, nectar) sub formă de hrană (anna), acest „foc vital” se deschide într-o flacără strălucitoare de viaţă; dar lipsit de hrană sau de combustibilul necesar, el se transformă într-un monstru fioros, gata să consume chiar fiinţa în care îşi are sălaşul.

Epitetul „SHIVA”, devenit în timp denumirea cea mai curentă a lui Dumnezeu în India, a rămas totuşi asociat aspectului pacific, liniştitor (shanta), binevoitor al acestuia, formelor sale benefice (anugrahamurti), iar denumirea de Rudra a rămas asociată aspectului său teribil (ghora), dezintegrator (Shairava), formelor sale distrugătoare a tot ceea ce este limitat, impur, iluzoriu (samharamurti).

Upanishadele, texte de provenienţă divină, ca Svetasvatara şi Kaivalya-upanishad, dezvoltă acest dublu caracter de Rudra – Shiva, adorat ca Dumnezeu suprem: „El, Protectorul, creatorul tuturor fiinţelor vii, le redizolvă pe toate la sfârşitul timpurilor.” Shiva se identifică cu Realitatea Supremă, cu Brahman, Absolutul dincolo de orice determinare, fără atribute (nirguna). În mod tradiţional Absolutul este definit ca fiind „dincolo de existenţă şi de non-existenţă” (Sadasattatparam yat), şi în mod logic nu se poate spune despre el nici că există, nici că nu există.

În acelaşi timp, acest Inefabil este Sursa de unde emană orice existenţă, puterea care susţine orice existenţă şi sfârşitul în care se resoarbe orice existenţă (janmadyasya yatah): adică el posedă cele trei funcţii de creaţie, menţinere şi disoluţie a lumii fenomenale.

Mitologia brahmană personifică aceste trei funcţii ale Principiului Divin în raport cu manifestarea prin cele trei zeităţi ale „Trinităţii” (Trimurti): Brahma, Vishnu şi Rudra. Faza creatoare (srishti), sub semnul lui rajas guna, simbolizată prin culoarea roşie este prezidată de Brahma. Faza de menţinere (sthiti), sub semnul lui sattva guna, simbolizată prin culoarea alb, este prezidată de Vishnu. Faza destructivă (laya yan samhara) prin care universul se întoarce la originea sa nemanifestată, sub semnul lui tamas guna, simbolizată prin negru sau albastru închis este prezidată de Rudra. (Sattva, rajas şi tamas sunt cele trei calităţi (guna) constitutive ale lui Prakriti: sattva este puritate, luminozitate, inteligenta; rajas: activitate, dinamism; tamas: inerţie, obscuritate.)

În viziunea shivaită, SHIVA, Spiritul Universal, cel care este Omniprezent şi care se află în inimile tututor fiinţelor vii, îndeplineşte aceste trei funcţii asumându-şi forma lui Brahma, Vishnu şi Rudra.

În aspectul său transcendent (nirguna), SHIVA este numit „a-linga”, ceea ce înseamnă „fără semn distinctiv”: „SHIVA este fără semn, fără culoare, fără gust, fără miros, neatins de cuvinte, fără calităţi, imuabil şi imobil.” Acest Brahman nemanifestat nu poate fi interpelat şi cunoscut decât prin Creaţia sa, care este semnul său (linga), care îl reprezintă. De aceea el este adorat prin linga, falusul, semn vizibil, emblemă a creativităţii. (Linga este „simbolul” lui Shiva, nu întotdeauna falic, după cum apare în Lingodbhava-murti din Agama şi din Purana, unde el este reprezentat de o coloană infinită căreia Brahma şi Vishnu nu-i pot găsi extremităţile. Legenda este asemuită cu cea din Kena-upanişad III). Dar nu falusul (linga) în sine este venerat, ci cel al cărui simbol este falusul (linga), cel căruia îi aparţine puterea creatoare, Creatorul, Purusha.

„Linga are rădăcina sa în necreat, în Non-manifestat (avyakta)”. Ca Principiu Manifestat, SHIVA este simbolizat de emblema abstractă (arupa) a linga-mului plasat în yoni (matrice). Yoni reprezintă Mula-Prakrti, Natura Primordială Nediferenţiată, Mama Universală, Sakti sau puterea de manifestare; linga reprezintă impulsul originar al diferenţierii, sămânţa universului. Yoni reprezintă astfel Cauza materială (upadana karana), iar linga Cauza eficientă (nimitta Karana) a universului şi unirea lor dă naştere tuturor formelor si fiinţelor.

În reprezentările sale antropomorfice (sarupa), Shiva este asociat în principal lui tamas guna şi funcţiei de distrugere. El este Mahakala, puterea ineluctabilă de dizolvare a timpului; atunci când se pune accentul pe caracterul înspăimântător al acestei funcţii distrugătoare, el devine Bhairava, Teribilul, venerat în mod special de gruparea Kapalika.

Sub acest aspect, el vizitează cimitirele, dansează pe locurile de incinerare, se unge cu cenuşa universurilor consumate şi poartă asupra lui numeroase simboluri ale morţii: ghirlande de cranii umane, ornamente de şerpi, armele sale, securea sa de luptă şi măciuca.

Într-o altă reprezentare, Shiva ia forma vânătorului divin (Lubdhaka sau Mrigavyadha), care ţinteşte cu săgeata pentru a anula orice distanţă si orice obstacol. Ţinta – simbolic, un căprior – reprezintă creatura limitată, căreia distrugerea îi apare de temut şi care caută să scape de atingerea morţii. Aceasta nu este însă cu putinţă, căci tot ceea ce are un început trebuie în mod necesar să aibă şi un sfârşit, tot ceea ce se naşte trebuie să moară şi orice existenţă supusă iluziei este menită a fi „animal sacrificial” (yajniya pashu) pe altarul morţii. Acesta este în realitate un act de clemenţă, deoarece atât la nivelul individului, în vederea transmigrării, cât şi la nivelul cosmosului, în perspectiva ciclică, SHIVA pune capăt unei creaţii învechite şi uzate pentru a permite manifestarea unei noi creaţii.

Distrugând lanţurile iluziei, limitele şi ignoranţa, Shiva înlătură distanţele şi obstacolele dintre creatură şi El. Funcţiile de distrugere şi de creaţie sunt legate în mod intrinsec. Puterea de reproducere care restaurează perpetuu ceea ce a fost distrus este reprezentată de vehicolul lui Shiva, taurul Nandi.

În Shiva se sfârşeşte orice existenţă limitată, dar tot din el ţâşneşte orice existenţă regenerată şi ritmul dansului său cosmic distruge şi reînnoieşte lumile. Când pune capăt existenţei fizice, când resoarbe universul la sfârşitul unui ciclu, Shiva îşi manifestă compasiunea sa divină. Însuşi Indra, suveranul celest, care se bucură de o extremă glorie, de putere şi de fericire extatică aspiră la pacea Nemanifestatului.

Identificarea sufletului individual (jivatma) cu lumea materială, cu plăcerile şi suferinţele sale este în general atât de puternică, încât funcţia de distrugere care îl smulge în mod periodic pe jiva (sufletul) din legăturile sale (pasha) este „un act de graţie, şi nu de cruzime”.

În aspectul de Distrugător, SHIVA prezidează mişcarea de întoarcere a Manifestării la originea sa. Moartea fizică nu reprezintă întoarcerea în Nemanifestat; ea lasă intactă individualitatea subtilă (lingasharira), care transmite potenţialele karmice rămase nerealizate spre alte vieţi, ele însele urmate de alte morţi, într-o alternanţă nedefinită. Pentru fiinţa individuală există totuşi o cale de reîntoarcere la Absolutul nediferenţiat, care precede orice existenţă. Aici, puterea distrugătoare teribilă a lui Shiva se revelează a fi cea care înlătură orice obstacol, limitare şi văl iluzoriu, facând să strălucească în fiinţa adoratorului fervent, pura Sa Conştiinţă Nediferenţiată. Această cale a cunoaşterii de sine este YOGA.

SHIVA, puterea de disoluţie care aduce multiplicitatea la unitatea primordială, prezidează diferitele căi care eliberează sufletul individual (jivatma) de toate condiţionările existenţei încarnate şi îl reunifică cu Sursa originală, Paramatman.

El este considerat învăţătorul celor patru discipline care conduc la unirea cu Realitatea ultimă: cunoaşterea metafizică (jnana), ştiinţa limbajului, muzica şi Yoga sau metoda experimentală. Shiva, Gurul Divin, este cunoscut sub numele de Dakshinamurti, „Cel ce priveşte spre Sud”, întrucât mitul spune că el era orientat cu faţa spre Sud atunci când dezvăluia aceste învăţături rishi-lor, înţelepţilor de odinioară.

În consecinţă Shiva este, prin excelenţă, „divinitatea aleasă” (ishtadevata) a yoghinilor. Yoga-dakshinamurti îl prezintă expunând ştiinţa yoga, aşezat într-o postură yoga (adesea svastikasana), sau cu un picior susţinut de o centură de meditaţie (yoga-patta). El este însuşi arhetipul yoghinului (Mahayogi), reprezentat de un ascet nud, „îmbrăcat de spaţiu” (digambara), având corpul uns cu cenuşă, părul strâns într-un coc împletit (jatamandala), practicând austerităţi severe, imobil şi concentrat în sine însuşi.

Simbolurile yogine abundă în imaginea lui Shiva: cei trei ochi reprezentând cele trei lumi (trilocana); soarele, luna şi focul (în tradiţia Natha-şilor vor fi încărcate de un profund simbolism, atât în plan macrocosmic cât şi în plan microcosmic) care în tradiţia yoga reprezintă cei trei curenţi principali de energie vitală, cele trei nadi-uri: Ida, Pingala, Sushumna; tridentul este un simbol triplu cu valoare analogă; din luna de pe cap izvorăşte „soma” sau nectarul subtil (amrita) pe care yoghinul se străduieşte să-l păstreze pentru a atinge nemurirea (de fapt, eliberarea spirituală). Şerpii care se încolăcesc în jurul corpului său sunt o aluzie la energia latentă (Kundalini Shakti), numită şi „Puterea şarpelui”, „adormită” la baza coloanei vertebrale, energie pe care yoghinul se străduieşte s-o trezească, în efortul său de transformare spirituală. Damaru, tamburina în formă de ceas de nisip (clepsidră) sugerează Nada, sunetul subtil, vibraţia profundă asupra căreia yoghinul trebuie să-şi fixeze atenţia.
Aceasta este interpretarea yogină a atributelor lui Shiva.

preluat de pe www.yogaesoteric.net

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu