"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » Dhammapada - Buddha

Dhammapada - Buddha

78. Sa nu-ti faci prieteni dintre cei care fac rau, sa nu-ti faci prieteni dintre oamenii grosieri: sa-ti faci prieteni dintre cei virtuosi, sa-ti faci prieteni dintre oamenii cu aspiratii elevate.

79. Cel care absoarbe legea eterna traieste fericit avand un calm deplin al mintii: inteleptul gaseste intotdeauna bucurie in legea eterna, asa cum a fost predicat de cel ales.
Prima afirmatie a lui Buddha este o aplicatie practica a fenomenului rezonantei. Daca ne facem prieteni dintre oamenii care fac rau sau care au preponderent trairi grosiere, atunci prin acceptarea acestei afinitati cu raul admitem ca in noi sa intre aceste energii distructive si ale suferintei. Daca in schimb cautam sa ne facem prieteni dintre oamenii care actioneaza in armonie cu legea divina a binelui si iubirii si care au aspiratii elevate, atunci noi prin acceptarea acestei afinitati admitem ca in noi sa intre energiile corespondente ale fericirii.

Este plin de invataminte sa sesizam modul cum functioneaza in practica fenomenul rezonantei din acest punct de vedere, al prieteniilor, la lumea pe care o intalnim. In aceasta lume vietuiesc atat oameni care vehiculeaza preponderent energiile distrugerii si ale suferintei, cat si oameni care vehiculeaza preponderent energiile binelui si ale fericirii. Este foarte interesant de observat cum un om care vehiculeaza interior raul va fi atras in mod "magnetic" si isi va face prieteni tot dintre oamenii de joasa factura, iar cel care vehiculeaza interior binele va fi atras in mod "magnetic" si isi va face prieteni dintre oamenii elevati. Din cauza acestui fenomen ticalosul va fi incredintat ca toti oamenii sunt ticalosi(asa cum e el si cum sunt si prietenii sai) si ca viata este o manifestare in care raul si suferinta asociata predomina, in timp ce omul onest va tinde sa constate o realitate opusa: faptul ca toti oamenii sunt buni (asa cum e el si cum sunt si prietenii sai) si ca viata este o manifestare in care binele si fericirea predomina.

Cel care a asimilat legea divina pana intr-atat incat aceasta a devenit parte integranta din fiinta sa, va avea drept rasplata inerenta fericirea eterna si calmul extatic al mintii. Aceasta absorbtie a legii divine nu trebuie insa sa aiba loc doar la nivel declarativ, sau formal, sau intelectual speculativ, sau doar la nivelul informatiei, ci trebuie ca intre sufletul practicantului si legea divina sa existe o identitate, o contopire, o identificare perfecta.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Va rugam sa folositi un limbaj decent si sa evitati diversiunile sau formularile manipulative, discriminatorii. In caz contrar comentariul dumneavoastra ar putea sa nu fie acceptat pentru publicare. Va multumim pentru intelegere.