"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » A saptea pecete - regia Ingmar Bergman

A saptea pecete - regia Ingmar Bergman

Filmul "A saptea pecete"( Det Sjunde inseglet) in regia lui Ingmar Bergman, aparut in anul 1957, reprezinta cel mai spiritual film vazut de mine pana acum, si in mod cert o capodopera artistica la superlativ.

Ingmar Bergman se plaseaza la polul opus fata de noianul de regizori hollywoodieni care scot pe banda rulanta filme cu aparenta tematica spirituala, desi ei insisi sunt departe de a trai ceva autentic spiritual. Bergman prefera sa fie sincer cu sine insusi, si astfel rezulta un film profund si limpede precum cristalul, care realizeaza perfect ceea ce si-a propus. Viziunea este cea a omului obisnuit dar extrem de lucid, care se confrunta plin de tensiune existentiala cu marile intrebari, mistere si provocari ale existentei sale: sensul vietii, moartea, Dumnezeu, cautarea fericirii. Nu trebuie sa surprinda prea mult faptul ca in aceasta epoca a intunericului spiritual care domina societatea umana, atmosfera creata de regizor nu este deloc una feerica sau de sarbatoare.


Modul cum debuteaza filmul este de altfel graitor pentru felul cum a conceput Bergman acest film. Muzica tragica, grava si maiestuoasa prefigureaza atat temele abordate cat mai ales modul in care aceste teme sunt reflectate in planul realitatii psihologice interioare. Filmul abunda in simboluri cu un impact emotional extrem de puternic. Daca e sa luam in considerare doar inceputul peliculei, imaginea de debut este cea a unor nori negri pe fundalul caroara apare o pasare in zbor, simbol al sufletului omului care se confrunta cu vicisitudinile vietii intr-o societate alienata. Cei doi oameni care apar apoi zacand istoviti sugereaza faptul ca viata i-a stors de puteri, iar tarmul ales ca locatie pentru aceasta scena, fiind granita dintre doua lumi: pamant si mare, arata faptul ca o ruptura este iminenta in conditia lor existentiala. Intoarcerea cavalerului catre casa simbolizeaza drumul ganditorului (al omului profund) catre moartea care-l va transporta catre adevaratul sau camin.

Faptul ca inca de la inceput regizorul foloseste (in mod cu totul genial si plin de rafinament estetic) prim-planuri focalizate pe chipul uman, ne arata ca actiunea filmului trebuia inteleasa in in primul rand ca avand loc la nivel psihologic, faptele exterioare trebuind sa fie privite ca niste metafore ale vietii si trairilor interioare ale personajelor.

Regizorul ne dezvaluie inca de la inceput intriga filmului: Moartea se infatiseaza unui cavaler pentru a-l anunta ca a venit sa-l ia. Cavalerul, sub o clipa de inspiratie, o opreste in ultima clipa cu provocarea unei partide de sah avand ca miza viata sa: atat timp cat cavalerul rezista in partida Moartea nu-l va lua, iar daca va castiga atunci Moartea il va lasa in viata.

Momentul tragerii la sorti a culorii pieselor este plin de un umor rafinat: Moartea alege mana care avea ascunsa in ea piesa neagra si comenteaza cu un zambet ironic : "Mi se potriveste." (jocul de sah se dezvaluie astfel ca o metafora a luptei intre viata si moarte, intre fortele de creatie si cele ale distrugerii). Dealfel umorul si ironia rafinata se regasesc si imbiba intreaga pelicula, asigurand un contrast plin de farmec fata de imaginea mortii atotprezente sub diferite forme si fata de imbecilitatea si raul care coplesesc societatea umana.



Una din marile incercari la care sunt supusi atat cavalerul cat si scutierul sau este reprezentata de pierderea credintei in Dumnezeu din cauza suferintei acute resimtite ca avand proportii apocaliptice (simbolizata in film de molima generalizata). Totul pare dealtfel sa concure la zdruncinarea credintei in Dumnezeu: fanatismul oamenilor care le caracterizeaza sentimentul religios (acestia sunt reprezentati intr-o scena absolut memorabila autoflagelandu-se pentru a-l impaca astfel chipurile pe Dumnezeu), sau cinismul si alienarea preotilor cuprinsi si ei parca de nebunie sau accentuand viclean frica oamenilor pentru a amplifica sentimentul de vinovatie morala a acestora doar pentru a-si creste influenta si puterea.

Intrebarile existentiale pe care si le pune cavalerul confruntat cu aceasta realitate tragica sunt insa unele perfect sincere si extrem de bine puse (constructiile ideatice sunt fara fisura), si stau la baza unor dialoguri pline de miez cu Moartea. Aceste intrebari, aceste probleme sunt in fond cele ale fiecarei fiinte lucide care nu doreste sa se minta pe ea insasi si al carei suflet tanjeste dupa fericirea si implinirea reala.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Va rugam sa folositi un limbaj decent si sa evitati diversiunile sau formularile manipulative, discriminatorii. In caz contrar comentariul dumneavoastra ar putea sa nu fie acceptat pentru publicare. Va multumim pentru intelegere.