"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » Doua niveluri ale bunatatii

Doua niveluri ale bunatatii

Dintr-o cauza pe care nu vreau sa o detaliez acum, am ajuns sa-mi pun problema " ce inseamna sa fiu cu adevarat bun?". Dupa vreo 15 de ani cred ca as putea sa dau un prim raspuns, probabil nu si ultimul.

Exista un nivel comun al bunatatii, in care omul este bun la modul exterior. Pe acest nivel, omul poate ajunge sa fie chiar impecabil din punct de vedere al comportamentului exterior, astfel incat toata lumea va ajunge sa spuna la unison "acela este un om bun". Accentul subtil al atitudinii interioare a persoanei care este buna la nivel exterior, cade pe imaginea pe care o are ea in ochii celorlalti. Dusa spre perfectiune, aceasta bunatate exterioara face ca nimeni sa nu poata dovedi ca un asemenea om a comis vreodata vreo fapta rea. Partea proasta este insa ca un om care se complace la acest nivel al bunatatii exterioare (chiar daca este adus aproape de perfectiune) va tolera atitudini si impulsuri rele care continua sa izvorasca din interiorul sau. Atat timp cat insa omul considera ca aceste impulsuri interioare negative nu razbat in exterior, el va considera ca totul este in regula. Sigur ca nu se poate spune ca un astfel de om este un om rau, dar din punct de vedere spiritual, cand vorbim de aspecte extrem de elevate si nuantate, aceasta atitudine nu este cea mai inalta posibila, iar aceasta limitare se va reflecta la un moment dat si in limitarea calitativa a fericirii care poate fi resimtita de acea pesoana. Acesta este spre exemplu nivelul caracteristic oamenilor buni care nu merg pe o cale spirituala, sau celor care desi merg pe o cale spirituala sunt centrati inca in ego-ul (si egoismul) lor. Din interiorul unei persoane cantonate la acest nivel mai izvorasc inca mici invidii, orgolii, egoisme, meschinarii samd., iar reactia caracteristica care apare in astfel de momente la cel in cauza este: "ah, sa nu se observe(rabufneasca) in exterior". Modul in care se poate scapa de aceste impulsuri interioare rele este destul de neclar pentru cel cantonat la nivelul ego-ului, fiindca acestea par sa izvorasca de la un nivel mai profund decat unde are el acces.

Un nivel al bunatatii superior celui descris mai sus, este acela pe care il voi numi pentru simplitate "bunatatea interioara". Aici omul nu mai este centrat ca si interes pe modul cum apare el in exterior, ci este interesat in cel mai inalt grad de ceea ce simte el in sufletul sau. Perfectiunea exterioara nu mai are valoare, fiindca aceasta este deformata(trucata si dopata) de smecherii si este doar o aparenta, pe cand propria noastra constiinta nu o putem pacali decat in mod teribil de temporar si aparent. Practic, la acest nivel noi transferam bunatatea de la nivelul ego-ului la nivelul sufletului. Nu mai suntem interesati sa aparem buni, ci suntem interesati sa facem bine si adeseori constatam ca cea mai buna modalitate de a face acest lucru este de a-l face fara ca nimeni sa-si dea seama ca noi am facut un bine, fiindca cele mai importante fenomene se desfasoara in sufletul nostru (in cele mai elevate structuri subtile ale noastre), si oamenii nu vad desigur ceea ce se petrece in noi(nimeni nu-si va da seama cat de intens si de profund a fost binele pe care noi il facem, fiindca nimeni nu poate vedea sufletul nostru). Sigur ca la nivel exterior pare ca nimic nu s-a schimbat: faptele sunt aceleasi, vorbele sunt aceleasi. Dar o calitate subtila, o atmosfera subtila s-a schimbat, si aceasta este in primul rand sesizabila in sufletul nostru, si apoi se reflecta si ajutorul acum mult largit ca profunzime pe care il putem acorda celorlalti.

Un mic exemplu, pentru a clarifica diferentele detaliate mai sus:
Sa zicem ca am putea, daca vrem, sa ajutam pe un om aflat in necaz, dar care nu ne este teribil de simpatic. Un om cantonat pe nivelul bunatatii exterioare il va ajuta pe acel om dar este foarte posibil ca in interiorul sau sa apara ganduri si sentimente care nu sunt in perfect acord cu actiunea sa exterioara. Astfel, poate primul sentiment cand vedem necazul acelui om poate fi o mica satisfactie ("Aha, ai vazut cum a patit-o?! Nu intamplator l-a palit necazul.", sau "Iata ca nu sunt singurul care sufera".), apoi in timp ce il ajutam pe acel om apare si o crestere a orgoliului ("Ce om bun sunt eu ca il ajut pe asta. Sper ca asta isi da seama cat de marinimos si bun sunt ca il ajut, ca puteam sa n-o fac.") , sau in alta circumstanta putem avea atitudinea interioara: "Il ajut si pe cretinul asta desi n-ar merita. Sper sa se termine chestia asta cat mai repede" samd. Nimeni insa din exterior nu ne poate reprosa nimic, fiindca chiar daca simtim cele de mai sus, nimeni nu poate dovedi ca am gandit astfel, chiar daca simte empatic cate ceva din atitudinea noastra. Un om din afara noastra nu ar putea decat sa constate ca am actionat aproape ireprosabil. Noi insa vom simti la un moment dat in viata noastra o limitare a capacitatii noastre de a trai fericirea divina (coplesitoare si elevata), daca vom ramane ancorati la acest nivel. Cel care este insa cu adevarat bun, actioneaza interior in cu totul alt mod, desi la modul exterior faptele si cuvintele sunt poate identice. Daca pentru omul "bun exterior" totul era o interactiune la nivelul a doua ego-uri, pentru omul cu adevarat bun totul este o interactiune intre doua suflete/spirite. In locul unei senzatii de separare, se traieste o stare de unitate intre cel care ajuta si cel care este ajutat...
Nu am o experienta atat de mare la acest nivel pentru a-l descrie in detaliu, dincolo de aceasta consider ca aceste lucruri merita aprofundate prin traire directa si consecventa, beneficiile fiind cu mult mai ample decat as putea exprima in mod coerent acum.

2 comentarii:

  1. Felicitari pentru articole,acesta insa mi-a atras atentia in sensul ca nu ai atins si varianta in care un om doreste din tot sufletul sa ajute pe un altul si nu reuseste sa fructifice ajutorul din motive pur obiective, spre exemplu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru felicitari.

    Sper ca am inteles bine varianta pe care ai expus-o: un om doreste sa ajute pe altcineva, dar nu reuseste sa ajute efectiv si sa scoata din necaz pe cel ajutat, din motive obiective.

    Punctul meu de vedere e asta:
    Aceasta varianta expusa de tine se refera la altceva decat ideea care s-a vrut surprinsa in articol, e vorba de un punct de vedere diferit.Cea mai simpla de sesizat diferenta este faptul ca in articol m-am referit strict la atitudinea celui care ajuta, si nu la cum este cel care se afla in necaz sau la conditiile obiective care determina gradul in care acesta poate fi ajutat. Aceasta este o alta discutie, si am dorit sa ma focalizez asupra unui singur aspect avand in vedere claritatea ideilor.

    Sigur ca se poate discuta varianta expusa de tine, care daca am inteles bine este de genul: un om se ineaca in Pacific datorita valurilor puternice, un altul sare in apa sa-l salveze, dar datorita unor "motive pur obiective" nu reuseste sa-l salveze si mor amandoi inecati, fiidca de exemplu vine un rechin si-i mananca pe amandoi. Eu insa am vrut sa expun altceva in articol, iar aceasta discutie a fost inafara intentiei mele, aceasta varianta avand prea putin de-a face cu aspectul pe care am vrut sa-l scot in evidenta.

    Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere