"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade

Dhammapada - Buddha

74. "Fie ca atat profanul cat si initiatul sa stie ca eu am facut aceste lucruri; fie ca ei sa se raporteze la mine in tot ceea ce trebuie facut si in tot ceea ce nu trebuie facut", asta preocupa mintea prostului, si mandria si dorintele sale desarte cresc.
Omul lenes si obtuz cauta sa-si satisfaca aspiratia sufletului catre nemurire nu prin cercetare spirituala in propriul sau univers interior, ci depunand eforturi pentru ca personalitatea sa să fie cunoscuta de cat mai multi oameni. Acest demers este evident bazat pe premize false inca de la inceputul sau, deoarece in momentul in care murim nu mai conteaza pentru noi nici chiar faptul ca suntem poate celebri in intreaga lume (la randul ei trecatoare), ci singura realitate si "avere" a noastra ramane doar sufletul cu trairile specifice datorate modului cum ne-am "construit" pe noi insine cu fiecare actiune, vorba, gand sau intentie.

La ce-i foloseste cuiva sa fie cunoscut de intreaga lume, daca el traieste interior o stare de insatisfactie? Tot ceea ce-i mai ramane de facut unui om care-si cauta implinirea in imaginea sa din ochii celorlalti este sa se minta pe el insusi facandu-si din amplificarea cat mai mult a orgoliului unul din telurile sale principale in viata si asociind apoi aceasta atitudine asemanatoare cu umflarea unui balon de sapun cu un sentiment de satisfactie, si iluzionandu-se ca poate la un moment dat aceasta reflexie a sa din ochii celorlalti ii va aduce multumirea sufleteasca. Cineva a spus odata o vorba de duh referitor la faptul ca mai toti oamenii il admirau pentru situatia sa exterioara aparent plina de realizari pe care si le doreste omul obisnuit: "toti oamenii doresc sa fie in pielea unui om care are o imagine buna datorita aparentelor exterioare, mai putin acela". :)

Pentru a nu cadea in aceasta capcana de a crede ca fericirea noastra depinde de imaginea pe care o avem in ochii celorlalti, cel mai bine este sa procedam precum ne sfatuieste Iisus:
1. Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.
2. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.
3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,
4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.
5. Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.
6. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care este în ascuns, îţi va răsplăti ţie.
Evanghelia dupa Matei, Capitolul 6

Deasemenea omul care isi cauta satisfactia in imaginea pe care o are in ochii celorlalti va cauta sa arate tuturor cat este el de destept, si isi va masura succesul dupa numarul prostilor care se ghideaza dupa opiniile sale hranindu-i cultul personalitatii. Aflat in compania altor oameni el va arde de nerabdare si va pandi orice moment in care el ar putea sa-si expuna propriile idei, pentru ca lumea sa constate valoarea persoanei sale. In schimb insa omul intelept in loc sa fie avid sa-si afirme cunoasterea este mult mai interesat sa invete el insusi, iar atunci cand ajuta prefera sa actioneze subtil si insesizabil de catre prost. Chiar in anumite cazuri cand este necesar pentru a face un bine, inteleptul este chiar dispus sa-si ascunda realizarile si cunoasterea, acceptand cu detasare si amuzament sa fie considerat un prost de catre lumea ignoranta care se lasa condusa in judecatile sale de valoare de catre aparentele exterioare.

Pentru un prost care-si cauta fericirea in imaginea sa din ochii celorlalti, exista 1001 de probleme, fiindca el trebuie sa se confrunte si cu ignoranta infinit variata si miscatoare a celorlalti prosti de care caror opinie el si-a legat nazuintele. O astfel de sarmana fiinta se aseamana unui orb care incearca sa construiasca un castel cat mai mare din carti de joc(prin natura lor extrem de instabile), in timp ce navigheaza pe o mare agitata si asupra lui bate un vant puternic.

Maxima zilei - Thomas Carlyle

“Cel mai bun efect al oricarei carti este acela de a incita cititorul sa actioneze asupra lui.” - Thomas Carlyle

David Icke si Frank Hatem vin in August in România


În luna August, celebrii scriitori David Icke şi Frank Hatem vor ţine conferinţe în România. La invitatia Scolii de Yoga MISA ei vor participa la Simpozionul Internaţional de Yoga de la Costineşti.

Ca în fiecare an, în cadrul Simpozionului Internaţional de yoga Costineşti, 2008, sunt aşteptate evenimente excepţionale în premieră în România. Vara aceasta, veţi avea ocazia să îi cunoaşteţi pe celebrii scriitori David Icke şi Frank Hatem care, la invitaţia Şcolii de Yoga MISA, vor susţine conferinţe în cadrul Simpozionului. La aceste conferinţe extraordinare intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Lucrările autorului englez David Icke tratează subiecte precum: originea, istoria şi liniile genealogice ale Iluminaţilor, societăţi secrete, Big Brother, manipularea războaielor, politicii, afacerilor, băncilor şi a media, microcipuri, 11 septembrie şi terorism, agenda reptiliană, menţinerea maselor într-o stare de adormire şi îndobitocire prin tehnici de manipulare mentală. Până în prezent, David Icke a ţinut numeroase conferinţe în Marea Britanie, SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud. În luna august, el va veni la Costineşti pentru a-şi prezenta teoriile, revelaţiile zguduitoare şi posibilele soluţii la această criză globală cu care se confruntă umanitatea.

Frank Hatem este inventatorul “metaştiinţei”, pe care el o consideră a fi ştiinţa viitorului. În replică faţă de ştiinţa contemporană, din ce în ce mai tributară teoriilor complicate, dar lipsite de semnificaţie, Frank Hatem şi colaboratorii săi propun o ştiinţă bazată pe principii spirituale esenţiale, care să reducă ipotezele şi teoriile matematice complicate, înlocuindu-le cu unele revelaţii spirituale. Metaştiinţa ia în discuţie teorii precum fizica cuantică, raportându-le la aspectele metafizice, spirituale, legate de existenţa lui Dumnezeu şi a spiritului, creaţia universului şi a materiei etc. În demersul lor, ei fundamentează teoretic atât existenţa energiei libere, cât şi a nivelurilor superioare de conştiinţă, dând naştere unei veritabile revoluţii a ştiinţelor cognitive.

Cea mai cunoscută lucrare a sa este “Cele cinci chei – rezistenţa umanitară a umanităţii împotriva reptilienilor şi a Noii ordini mondiale a iluminaţilor” (LES CINQ CLEFS. La résistance "HUMANI-TERRE" face aux REPTILIENS et au nouvel ordre mondialiste des Illuminati). Pornind de la ideea că liderii mondiali vor să ne aservească prin slăbirea vitalităţii oamenilor, prin dezinformare şi prin divizare, el pune oamenilor la dispoziţie anumite cunoştinţe metafizice care pot fi puse cu uşurinţă în practică şi care pot modifica radical destinul planetei.

Mai multe detalii despre David Icke si Frank Hatem:
http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5314
http://www.davidicke.com
http://www.hatem.com

"Yoga m-a atras ca un magnet"


In anii '70, pe drumul zilnic dintre facultate si cantina, am vazut un afis care anunta deschiderea unor cursuri de Yoga, la care lumea era invitata sa participe. Anuntul m-a atras ca un magnet, desi cunostintele mele despre aceasta cale spirituala erau foarte vagi (asocieri cu Mircea Eliade, cu robe portocalii, cu capete tunse si fete austere, si cam atat). Dar nu am inceput atunci. Probabil nu eram suficient deschisa launtric pentru asa ceva. Apoi viata mea si-a urmat cursul, in conformitate cu regulile si cu sabloanele societatii in care traiam. Am terminat Facultatea de arhitectura, m-am angajat, m-am casatorit, am nascut doua fete…

"Dorinta tainica a sufletului meu era sa ating Infinitul"
Mi-a placut, inca din copilarie, sa citesc, sa ascult muzica, sa desenez, sa fac sport, sa stau in mijlocul naturii. Am urmarit de fiecare data sa fac totul cat mai bine si cu multa daruire, dar nimic nu a potolit dorinta tainica a sufletului meu de a obtine perfectiunea absoluta si de a atinge Infinitul. Abia cand am ajus sa practic Yoga am inteles ca dorinta aceea de nestins era, de fapt, aspiratia prezenta in toti cei cu adevarat insetati de Dumnezeu, care urmaresc sa realizeze fuziunea totala cu El.

Yoga a venit in intampinarea mea in vara anului 1997 la Costinesti, an in care am primit un pui de dalmatian, pe care a trebuit sa-l iau cu mine la mare. Din cauza lui nu m-a primit nimeni in gazda, singurul loc pe care l-am gasit fiind o curte supra-aglomerata de corturi. A doua zi am constatat ca in ele locuiau yoghini. Am discutat foarte mult cu ei, i-am insotit la spirale si la conferinte, chiar daca am participat "de pe margine", si mi-am cumparat carti la recomandarea lor. In septembrie m-am inscris la curs si am simtit din prima clipa ca locul meu era acolo.

"Acum aud din nou muzica sferelor"
De atunci, viata mea se afla intr-o continua transformare. Fiecare lectie imi dezvaluie noi semnificatii si rezonante, pe care invat cum sa le folosesc pentru a trai la unison cu tot ceea ce este benefic in jur, pentru a pune la unison microcosmosul fiintei mele cu Marele Cosmos. Dintr-o data, totul are alta dimensiune, nivelul meu de intelegere a capatat profunzime, perceptiile mi s-au rafinat, durerile fizice de orice fel au incetat, iar relatiile cu semenii s-au imbunatatit considerabil.

In realitate, este vorba despre dezvaluirea tuturor misterelor de altadata. Acum, la fel ca in copilarie, aud muzica sferelor, dar, spre deosebire de atunci, stiu cum sa o ascult si stiu sa numesc starile interioare datorate ei. Acum, la fel ca in copilarie, mi se taie respiratia de emotie in fata unui apus de soare, dar, spre deosebire de atunci, stiu ce energii captez in timpul contemplarii si cat sunt ele de benefice pentru organism. Petrec si acum mult timp in natura, dar astazi privesc altfel plantele, deoarece Ayurveda ma invata sa simt energiile lor subtile, prin intermediul carora pot intra in rezonanta cu cele mai elevate energii cosmice.

"Cand am facut prima consacrare, o lumina alba a venit de sus si m-a invaluit"

Cand am facut prima consacrare, act de daruire neconditionata a roadelor actiunii mele lui Dumnezeu, am fost invaluita intr-un con de lumina alba stralucitoare care a venit de sus si care m-a invaluit, transformandu-mi corpul intr-o vibratie a carei forta nu poate fi descrisa in cuvinte. Inima mi s-a umplut de iubire - acea iubire totala dupa care am tanjit toata viata. Am realizat ca ma bucur de Gratia lui Dumnezeu si i-am multumit cu smerenie si cu gratitudine ca mi-a ingaduit sa-l simt atat de viu. Din acea clipa nu am mai trait niciodata sentimentul singuratatii.
Marta Moldvai

Preluare din revista Yoga Magazin: http://www.luxsublima.ro/yoga_magazin_revista.php?id=38&rub=570

Filmul Joc Final (Endgame) cu subtitrare in limba română este disponibil acum si online



Endgame online cu subtitrare in limba română

Activaţi subtitrarea şi alegeţi limba română. Dacă cumva nu apare subtitrarea (cei de la youtube o mai sterg din când în când) daţi-mi un comentariu şi o voi repune la loc.

Pentru a downloada filmul si subtitrarea in limba română: Download - Joc final (Endgame), film de Alex Jones, cu subtitrare in limba română

Dhammapada - Buddha

73. Lasa-l pe prost sa alerge dupa o falsa reputatie, dupa intaietate printre cautatorii spirituali, dupa conducerea grupurilor spirituale, dupa adoratia celorlalti oameni.
A alerga dupa reputatie reprezinta o prostie deoarece modul in care un om este valorizat de catre cei din jur depinde in totalitate de punctul de vedere al privitorului. Altfel spus, in cazul in care un corp cu muchii drepte este reflectat intr-o oglinda imperfecta, imaginea rezultata va avea muchii strambe. Omul intelept trebuie in schimb sa se preocupe de modul cum apare el raportat la Absolut (la perfectiune). Cel care va pretui mai mult modul cum apare el in ochii oamenilor (realitate iluzorie) decat modul cum apare el in ochii lui Dumnezeu (care este Realitatea Ultima si Cel care cunoaste perfect sufletul si actiunile fiecaruia dintre noi), se afunda astfel in iluzie, se perverteste si isi rateaza singur viata, ceea ce va avea ca rezultat final suferinta.

Iarasi identitatea intre invatatura lui Buddha si cea a lui Iisus este perfecta:
16. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.
17. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
18. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.
Evanghelia dupa Matei, Capitolul 6

Cautatorul spiritual nu va gasi beatitudinea eterna in functiile si onorurile primite, fie ele si de natura spirituala. Chiar si functiile spirituale au aceeasi natura efemera ca si cele sociale. Nu trebuie sa consideram in mod fals ca fericirea noastra se bazeaza pe dobandirea si mentinerea de onoruri sau functii de conducere chiar si in cadrul grupurilor de cautatori spirituali. Fericirea pura si indestructibila data de ajungerea la Adevar, daca am ajuns cu adevarat la ea sau aspiram sincer sa ajungem acolo, nu este afectata de modul pozitiv sau negativ in care suntem apreciati de ceilalti, de faptul ca avem sau nu functii de conducere sau apreciere chiar si in cadrul grupurilor spirituale.

In acelasi spirit Iisus ne invata:
42. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc.
43. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru.
44. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.
45. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.
Evanghelia dupa Marcu, Capitolul 10

Oamenii mediocri se inghesuie si se sfasie intre ei pentru a ocupa un loc cat mai sus in diversele ierarhii sociale. Cel mai bine pentru cautatorul spiritual sincer este sa-i lase pe acestia sa se lupte sa dobandeasca aceste functii si onoruri daca asta vor, iar el sa caute sa se plaseze in randul celor care practica spiritual intens si onest (categorie in care, lucru de mirare, nu este niciodata asa inghesuiala si lupta intre oameni ca sa intre in ea :) ).

Maxima zilei - Ray Bradbury

“Nu trebuie sa se arda cartile pentru a distruge o cultura. Este suficient sa se faca astfel incat oamenii sa nu le mai citeasca.” - Ray Bradbury

Adrian Nastase semnalizeaza ca spera sa scape de justitie cu ajutorul colegilor francmasoni

Adrian Nastase este din nou cercetat de DNA in mai multe dosare. Intr-unul dintre ele este cercetat in calitate de prim-ministru, astfel incat procurorii DNA au nevoie de avizul Parlamentului pentru inceperea urmaririi penale. Desi ne laudam ca avem pluralism politic in parlament, la votul cu bile de acum cateva zile din Camera si-au exprimat votul doar 208 de deputati desi la inceputul sedintei erau in sala aproape 250, pentru validarea votului fiind necesare 219. Inca o data francmasonii din parlament si-au manifestat solidaritatea frateasca si au plecat la plimbare reusind astfel sa amane pana in toamna decizia. Demn de remarcat faptul ca votul cu bile este o modalitate de vot provenita de la lojile masonice, unde este folosit cu ocazia primirii noilor candidati.

In celalalt dosar Adrian Nastase este acuzat de de spalare de bani in legatura cu modul cum si-a finantat campania electorala din 2004, in calitate de sef de partid, astfel incat procurorii DNA nu au nevoie de avizul Parlamentului pentru inceperea urmaririi penale. Din acest motiv el apare intr-o poza a Rompres cu un semnal masonic evident. Reamintim ca pentru a putea fi transmis un astfel de semnal este necesara conlucrarea a cel putin 3 persoane: a celui "initiat" care face semnalul, a fotografului care surprinde un anumit gest si a redactorului care alege exact acea poza spre publicare. Pentru detalii complete va invitam sa lecturati lucrarea SEMNALE SI ORDINE FRANCMASONICE SECRETE TRANSMISE PRIN PRESA din care citam acum doar partial:

Semnul “OK” (sau semnul 666 pentru ca formeaza de trei ori cifra 6)
Acest semn are, la fel ca si semnele cu degetul, o semnificatie profanã si nu trezeste bãnuieli necunoscãtorilor, cel putin atunci când este fãcut cu o singurã mânã. “O”-ul format cu ajutorul policelui si al arãtãtorului înseamnã, dupã cum se stie, “okay”, adicã “mie îmi merge bine, mersul evenimentelor mã satisface”. Acest sens pozitiv nu caracterizeazã însã “OK”-ul masonic; mai degrabã este o alternativã a semnului cu degetul. Când apare în formã dublã sugereazã constrângere. Se pare cã folosirea lui în aceastã formã este permisã doar membrilor Ierarhiei satanice aflati în misiuni importante.

Semnul “OK” ca alternativã a semnului masonic cu arãtãtorul. De la stânga la dreapta: Richard von Weizsäcker, fost Presedinte al Germaniei; Dieter Hooge, lider sindical; Rita Süssmuth, presedintã a Bundestag-ului si membrã a organizatiei masonice a femeilor “Sorores optimae”.

Semnul “OK” dublu, foarte bãtãtor la ochi, realizat de “frati” aflati în functii foarte importante. Stânga: Willy Claes, fost secretar general al NATO; dreapta sus: Papa Ioan Paul al II-lea, capul de origine evreiascã al Vaticanului; dreapta jos: Timothy Leary, profesor la Harvard, unul din initiatorii de referintã ai miscãrii distructive hippie si promotor influent al traficului de droguri (“tatãl LSD”-ului”).

Cititi si:
Ce ascund de marele public Iliescu, Geoana si Nastase? Stransa colaborare cu masoneria!

Dhammapada - Buddha

70. Chiar daca prostul mananca luna de luna (precum un ascet) doar atata hrana (la fiecare masa) cat incape pe varful unui fir de iarba, el tot nu valoreaza nici cat o catime din acela care a cunoscut profund legea universala.

71. O fapta rea, precum laptele proaspat muls, nu se acreste instantaneu. Mocnind, precum jarul ascuns sub cenusa, ea il urmeaza pe prost.

72. Dar cand fapta rea, ajungand sa isi vadeasca adevarata sa natura, aduce suferinta prostului, atunci ea distruge veselia ignorantului si il nauceste.
Indiferent cate asceze efectueaza prostul care a ales sa mearga pe calea faptelor rele si sa evite calea faptelor bune, el nu va obtine procedand astfel niciun progres spiritual real. Si acest mare adevar este valabil nu numai in ceea ce priveste abtinerea de la mancare, ci in tot sensul larg al notiunii de asceza. Indiferent ce exercitii va face licheaua, indiferent in ce mod isi va forta ticalosul corpul(cum isi va contorsiona corpul), respiratia(cum isi va forta ritmul respirator) sau chiar mintea, el nu va obtine niciun progres autentic. Starea de rebut uman este strict si indisolubil legata de ticalosenia individului, adica de indepartarea sa de la manifestarea binelui si alegerea sa de a vehicula raul.

Prostul nu percepe instantaneu suferinta asociata intrinsec raului pe care el il faptuieste. Pentru a percepe aceasta suferinta el are nevoie ca raul sa ajunga sa se propage prin toate structurile sale pana la cel mai grosier, si abia cand raul facut de el a ajuns sa se oglindeasca si in realitatea fizica a existentei sale, abia atunci prostul sesizeaza suferinta care i-a umplut viata. Pana atunci prostul credea ca faptele sale rele nu vor avea nicio repercursiune asupra sa.

Evident trecerea de la veselia cinica a prostului care a ales sa faca raul, la suferinta acuta data de oglindirea dupa ceva a timp a raului pana in existenta fizica este extrem de bulversanta pentru o astfel de biata fiinta. Prostul isi vede distruse cu o rapiditate uluitoare toate iluziile sale de putere pe care credea ca le avea atunci cand facea rau celorlalti, iar efervescenta trairilor sale distrugatoare este astfel inlocuita in final de suferinta asociata constientizarii mizeriei sale interioare.

Maxima zilei - Titus Livius

“In mari stramtori si cand sansele sunt mici, solutiile cele mai indraznete sunt cele mai sigure.” - Titus Livius

SDST - "Ingeri Deasupra Romaniei"


O melodie cu adevarat emotionanta a formatiei SDST (Spectru de Difuzare a Sunetelor Tăcute), de pe albumul "Mecanismul de Modificare a Mintii Umane".

Jim Corr, chitaristul formatiei The Corrs: "As intra in politica pentru a ne salva de francmasoni si de tirania guvernului mondial"

Jim Corr, chitaristul formatiei The Corrs se gandeste la o cariera in politica pentru a stopa Noua ordine mondiala. Starul irlandez a declarat Sunday Tribune ca Tratatul de la Lisabona, respins recent de irlandezi, ar fi fost o treapta catre cosmarul statal de tip orwellian coordonat de catre un guvern mondial. El s-a declarat de asemenea impotriva influentei lojilor masonice in politica, impotiva organismelor modificate genetic si a implantarii oamenilor cu cipuri, fapt care ar duce la un control total al rasei umane.

"Exista un mare numar de societati secrete in administratia noastra guvernamentala. Dorinta de a realiza un guvern mondial se coreleaza in intregime cu agenda francmasoneriei."

"Modul de actiune al francmasonilor este de a racola orice persoana in ascensiune, de exemplu un politician, cativa dintre prietenii mei au fost racolati astfel pentru ca erau considerati ca niste atuuri pentru fratia masonica."

"Tony Blair este francmason de gradul 33. Este un lucru binecunoscut. Regina este Marea patroana a francmasoneriei mondiale. Silvio Berlusconi este si el francmason de grad inalt. De asemenea presedintele George Bush este un membru al Skull and Bones, societate secreta de la Yale, o ramura a francmasonilor."

Sursa: http://www.belfasttelegraph.co.uk/news/local-national/article3827386.ece

Cititi si: Francmasoneria mondiala pierde teren prin votul din Irlanda

Noi cercetari despre nocivitatea telefoniei mobile si a tehnologiilor wireless

Profesorul Andrew Goldsworthy: Radiatiile telefoniei mobile afecteaza sistemul imunitar, decalcifiaza si scad calitatea spermei
Andrew Goldsworthy este profesor de biologie la Imperial College London. Este autorul a numeroase studii legate de efectele telefoanelor mobile si antenelor GSM asupra organismului uman. HotNews.ro a stat de vorba cu el la Londra si l-a intrebat de ce nu sunt facute publice rezultatele studiilor lui si nu exista o reala dezbatere asupra acestui subiect.

Telefoanele mobile ucid repede cobaii
Rata mortalitatii la cobaii expusi undelor electromagnetice generate de telefoane mobile sau de internetul wireless se dubleza, este concluzia unui studiu efectuat de o universitate belgiana.

Articole pe aceeasi tema publicate anterior:
Telefoanele mobile altereaza ADN-ul uman, provocand cancer si infertilitate
Studiu: Telefoanele mobile, mai periculoase decat fumatul
ROMÂNII EXPUŞI RADIAŢIILOR EMISE DE ANTENELE GSM

Dhammapada - Buddha

69. Cat timp faptele rele nu si-au produs fructele, prostul crede ca ele sunt ca mierea; dar cand ele isi produc roadele atunci prostul sufera si e plin de tristete.
Oamenii care aleg sa faca rau celorlalti se lasa cuprinsi in timp ce actioneaza de exacerbarea energiilor si trairilor malefice, inchipuindu-si astfel ca sunt puternici si ca au forta asupra celorlalti. Ei isi gasesc sensul vietii in umflarea ego-ului si a orgoliului, hranindu-se cu ganduri de genul: "ce l-am distrus pe cutare", "cat l-am facut sa sufere pe cutare", "cat de tare l-am lovit pe cutare". Ignorand realitatile si legile divine, ei cred ca aceasta stare de fapt rezultata in urma alegerii lor de a face rau celorlalti va dura pe tot parcursul existentei lor, si ca ei vor fi tot timpul in postura celui plin de forta care ii loveste pe ceilalti. Iar cand fructele faptelor lor se coc si ei constata ca raul le-a umplut intreaga lor viata si fiinta, si ca intrega lor existenta este acum umpluta de chin, prostii concluzioneaza adeseori: "suferinta din viata mea actuala are drept cauza fara doar si poate faptul ca dusmanii mei au fost mai puternici in final decat mine." Acesti oameni rateaza astfel intelegerea faptului simplu ca exact energia raului pe care o proiectam asupra altora este cea care mai apoi ne provoaca suferinta care din cauza extinderii pe toate planurile pana si prostul n-o mai poate ignora.

Maxima zilei - Plutarh

“A gasi o greseala este usor; a face mai bine poate fi dificil.” - Plutarh

Ortodoxia Româneasca sub asediul masoneriei

În primăvara anului 2003, un grup de comando al trupelor antiteroriste a descins la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel. 12 călugări au dispărut peste noapte şi nimeni nu a dat o explicaţie coerentă. Un singur ziar local din Argeş a avut curajul să relateze faptele şi să înceapă o anchetă. După mai bine de patru ani, acest caz este tot învăluit în mister.

Evenimentele s-au petrecut la scurt timp după lansarea „Proclamaţiei Mişcării Ortodoxe de Reînviere Monahală”. Această misterioasă mişcare alcătuită, după declaraţiile care circulă pe Internet, din 500 de călugări, călugăriţe, stareţi, preoţi ortodocşi şi având susţinerea unor călugări de la muntele Athos, protestează împotriva unor hotărâri ale celor care conduc acum Biserica Ortodoxă Română. Ecumenismul este demascat ca erezie de Proclamaţia care atacă, de asemenea, prezenţa masonilor în fruntea Bisericii.

Comando la mănăstire. Fenomene paranormale sau conspiraţie?
Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel a fost ctitorită în 1215 de domnitorul Radu Vodă. În 2003 aici îşi duceau viaţa 12 călugări, conduşi de stareţul Vichentie Punguţă.

Într-o noapte din Săptămâna Luminată (săptămâna de după Sărbătoarea Paştelui), trupele Departamentului de Intervenţii Antiteroriste (DIA) iau cu asalt mănăstirea. Toţi călugării sunt îmbarcaţi în forţă, fără nici o explicaţie, în dubele parcate în faţa porţii. Destinaţia? Necunoscută. În ziua următoare este adus în mănăstire un grup de măicuţe, care susţin cu tărie că ele sunt acolo de la întemeierea mănăstirii. Acest lucru este infirmat chiar de prezentarea făcută pe Internet a mănăstirii Negru Vodă, în care se afirmă că aceasta este o mănăstire de călugări.

După o săptămână, câţiva dintre cei luaţi pe sus de mascaţi în plină noapte apar la mănăstirea Curtea de Argeş, însă au „interdicţie de a vorbi”. Despre părintele Vichentie se spune că a plecat în America „în pelerinaj”. Dar călugării ortodocşi nu merg în America în pelerinaj, deoarece nu există locuri sacre pentru ortodocşi acolo.

Minciuna măicuţelor, cum că ar locui dintotdeauna la Mănăstirea Negru Vodă, era totuşi prea gogonată. Mult mai târziu, reprezentanţii Arhiepiscopiei Argeşului au dat câteva declaraţii oficiale, dar nici versiunea lor nu lămureşte ce s-a petrecut. Explicaţiile lor, date în 2006 unicului ziar care a avut curajul să investigheze subiectul, sunt însă cusute cu aţă albă şi pline de contradicţii. Poziţia oficială a Bisericii, care ar fi trebuit să protejeze călugării de abuzurile autorităţilor statului, dovedeşte din contră implicarea acesteia în evenimente.

Fostul stareţ de la Mănăstirea Negru Vodă, expediat sau autoexilat în străinătate, reuşeşte să trimită de acolo un material cutremurător despre descinderea din 2003. Acest material a circulat din mână în mână şi poate fi citit acum pe Internet.

Versiunea oficială: la mănăstirea Negru Vodă s-au făcut... reparaţii?! curăţenie?!
Purtătorii de cuvânt ai Episcopiei Argeşului şi ai Episcopiei Muscelului, ca şi episcopul Calinic Argeşeanul admit, în cele din urmă, trei ani mai târziu, că a avut loc o mutare a comunităţii de călugări. Însă una temporară, se dezvinovăţesc ei. „În urmă cu trei ani, la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung au fost executate nişte lucrări de reparaţie. Cu acea ocazie au fost mutaţi călugării la alte lăcaşuri de cult din judeţ,” declară în 2006, pentru un ziar electronic argeşean, consilierul episcopal Ovidiu Vlăsceanu.

Protopopul de Muscel, Eugeniu Matei, vrea să îi ţină isonul, dar vorbeşte despre o acţiune de curăţare a mănăstirii: „În perioada ianuarie-septembrie 2003, călugării de la Mănăstirea Negru Vodă au fost repartizaţi la alte lăcaşuri de cult din judeţ, deoarece în cadrul complexului monahal s-a făcut curăţenie. În toată această perioadă, la Negru Vodă au fost aduse măicuţe pentru a pregăti masa muncitorilor şi a face rânduiala aşa cum se cuvine într-un sfânt lăcaş.” De ce nu puteau face călugării de mâncare muncitorilor şi a fost necesar să fie aduse măicuţe, practică nemaiîntâlnită în nici un alt caz de renovare a unei mănăstiri, rămâne un mister. La fel cum, vorbind de o perioadă de câteva luni în care s-a făcut mutarea, Eugeniu Matei abate atenţia de la faptul că toţi cei 12 călugări au fost mutaţi într-o singură noapte şi nu s-au mai întors apoi la mănăstire.

MIREM, Mişcarea Ortodoxă de Reînviere Monahală
„Curăţenia” de care vorbesc reprezentanţii episcopiei este însă una simbolică. Mascaţii au intervenit în forţă întrucât se credea că la Negru Vodă se afla un nucleu al Mişcării Ortodoxe de Reînviere Monahală (MIREM). Aceasta este, conform propriului statut: „una din reacţiile născute la ultimele evoluţii din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, şi la hotărârile luate de capii acesteia care sunt total contrare învăţăturilor lăsate de Sfintii Părinţi ai Bisericii.”

Proclamaţia lansată în primăvara anului 2003 de Mişcarea Ortodoxă de Reînviere Monahală probabil că a venit ca o lovitură pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR). Această proclamaţie afirmă că peste 500 de călugări, călugăriţe, preoţi, stareţi sunt „înmărmuriţi” de hotărârile capilor Bisericii, care vin în contradicţie cu credinţa seculară ortodoxă şi sunt, de altfel, veritabile erezii. Proclamaţia cere Patriarhiei retragerea BOR din Consiliul Ecumenic şi cere ca Biserica să ia poziţie împotriva politicilor de globalizare, precum şi împotriva intrării României în UE.

Este foarte posibil ca evenimentele de la Mănăstirea Negru Vodă din primăvara anului 2003, evenimente care au survenit la o săptămână de la lansarea Proclamaţiei, să nu fie deloc singulare. Este de asemenea foarte posibil ca Patriarhia să fi cerut sprijinul serviciilor secrete pentru a depista componenţa MIREM şi a extermina această Mişcare. Cert este că nu s-a reuşit anihilarea ei. După trei ani şi jumătate, aceasta continuă să existe şi înţelegem discreţia care o înconjoară pe de o parte ca prudenţă a celor care fac parte din MIREM şi ca muşamalizare, din partea oficialităţilor.

Acţiunile MIREM sunt cu precădere orientate împotriva masonizării şi ecumenizării Bisericii Ortodoxe Române. Printre altele, a luat poziţie împotriva introducerii în România a noilor cărţi de identitate cu microchipuri. L-a demascat, înainte de alegerea noului patriarh, pe mitropolitul Daniel al Moldovei ca fiind francmason. A organizat proteste publice la Patriarhie în acest sens şi a postat afişe în principalele oraşe. Presa a relatat destul de puţin despre aceste acţiuni, ridiculizând şi minimalizând importanţa acestei mişcări alcătuită din 500 de călugări, aşa cum face de fiecare dată când are de-a face cu cei ce nu sunt recunoscuţi de masonerie.

Biserica trebuie totuşi să dea explicaţii pentru cazul Negru Vodă
Revenind la cazul de la mănăstirea Negru Vodă, s-au cerut, dar nu s-au oferit, explicaţii. Cităm câteva fragmente din materialul care a circulat pe Internet: „La cererea noastră de a face cunoscută părerea avizată a oficialilor episcopali în legătură cu dispariţia nocturnă a obştii de la Negru Vodă, am fost respinşi cu cuvintele: «Nu avem nimic de declarat». Asemenea fapte sunt de netolerat, de neînchipuit, de netrecut sub tăcere! Este clar un abuz, o încălcare flagrantă a drepturilor de vieţuire într-o ţară ortodoxă, dar de cine îngăduită? De cine pusă la cale? Cine şade în spatele întregii regii, căci actorii îi cunoaştem? Să fi fost acolo sălaşul vreunui cuib terorist ce pregătea atentate la adresa Ortodoxiei şi care doar cu trupe super-specializate a putut fi anihilat? Greu de închipuit! Nu vrem să ne lansăm în afirmaţii neîntemeiate, dar ca o coincidenţă, descinderea a avut loc cam la o săptămână după lansarea Proclamaţiei Mişcării Ortodoxe de Reînviere Monahală. Dacă mercenarii au crezut că în Negru Vodă este centrul Mişcării s-au înşelat amarnic. Ceea ce ne stârneşte pricini de nelinişte este tocmai modul comunisto-securist de operare ce aminteşte întrucâtva de sinistrul an ‘59, când călugării şi monahiile au fost evacuaţi „legal“ din mănăstiri prin decretul 410 (ce luaţi aminte, nu a fost încă abrogat!) semnat de liftele roşii în acordul şi sprijinul cât disimulat, cât manipulat al prelaţilor vremii.

Problema ce o ridicăm este însă de conştiinţă:
• Ce-aţi face dumneavoastră, da, chiar oricare dintre cititorii acestor rânduri – monahi sau nemonahi - de aţi fi puşi în situaţia de a fi declaraţi de oficiali pur şi simplu dispăruţi sau chiar nenăscuţi, şi să vă treziţi înghiţiţi de beciurile Securităţii pentru oarece bănuieli de propagandă ortodoxă antiecumenistă? Să fiţi condamnaţi pentru aceasta, conform decretului x, la temniţă sau internaţi în vreun ospiciu pentru „acţiuni teroriste de destabilizare a României“!
• Ce-aţi face de veţi afla apoi că toţi v-au uitat, că nimănui nu-i pasă, că tuturor le e frică de represalii şi tac mâlc, că cei responsabili nu vor să bage de seamă.
• Ce-aţi face dacă v-ar dispărea peste noapte duhovnicul - cică ar fi plecat să-i încreştineze pe eschimoşi?

Cât despre cele ale credinţei, ortodocşii şi Ortodoxia din România se manifestă în plin spaţiu totalitar. La orice cuvânt anti-eres de-al nostru, Big Brothers au pregătit mii de contre, unele chiar în formă de bâtă. Dar cui îi e frică de beci, de lanţuri, de mărturisire? Bătrânii cercaţi au sfătuit cam aşa: „Vremea noastră a cam trecut, voi sunteţi cei ce trebuie să duceţi până la capăt nestinsă flacăra Ortodoxiei. Noi am înfundat temniţele comuniste, tocmai ca voi, cei ce ne urmaţi, să nu mai treceţi prin iadul acela. Nu vă siliţi spre eroisme gratuite. Nu denigraţi arhiereii apostaţi. Încă nu a venit timpul.“ Dar când plinirea vremii va sosi, vom cunoaşte lămurit aceasta, căci atunci „urâciunea se va trufi pe faţă în locaşurile sfinte“. Pentru monah este o normalitate a afirma adevărul fără să se bată cu pumnul în piept; poţi ajuta poporul fără a crea dizidenţă, panică şi răzvrătire şi fără „a arunca cu pietre“ în ierarhie. Pentru monahismul contemporan, anihilarea obştii Mănăstirii Negru Vodă este doar un nor ce prevesteşte furtuna ce va să vină. Aşadar, oare cine urmează?”

Oare cine va urma?
Aşa se încheie, în mod aproape profetic, materialul care dezvăluie abuzurile din 2003. În mediile ortodoxe se cunosc astăzi mai multe cazuri „care au urmat”. Cel mai recent este cel de la mănăstirea Petru Vodă din Bucovina, unde stareţul Iustin Pârvu a fost înlocuit cu un mason. Acest lucru a dat naştere unor ample proteste din partea călugărilor şi credincioşilor, care au fost înăbuşite cu ajutorul poliţiei. Se urmăreşte chiar eliminarea din rândul monahilor „recunoscuţi” a celor care nu sunt de acord cu masonizarea şi ecumenizarea Bisericii Ortodoxe.

Un alt caz este cel al părintelui Calistrat de la mănăstirea Bârnova, care a îndrăznit să îl „mustre” în public pe Daniel, mitropolitul Moldovei (pe vremea când acesta încă nu era Patriarh), trăgându-l chiar în glumă de barbă, fapt care a făcut să fie interzis de la cele sfinte pe termen nelimitat.

Părintele Amfilohie Brânză de la schitul Diaconeşti din Bacău, discipol al lui Cleopa, este şi el ameninţat cu caterisirea (răspopirea) deoarece i-a spus în public unui episcop că trebuie „să ascultam mai mult de Dumnezeu decât de conducătorii de tot felul”. Şi cum acesta nu a fost de acord cu această afirmaţie, Amfilohie l-a întrebat în mod inevitabil: „Prea-sfinţia voastră sunteţi mason?”. Iar episcopul, lăsând la o parte orice menajamente i-a răspuns: „Băi băiatule, tu nu ştii ce e asta, ia cel mai mare mason şi îmbracă-l în veşmintele arhiereşti şi se topeşte tot răul din el”. Părintele Amfilohie nu s-a lăsat: „Dacă sunteţi mason, Prea-sfinţite nu vă mai pomenesc la sfintele slujbe, că mulţi sfinţi şi sinoade au condamnat masoneria!”


În timp ce astfel de preoţi şi călugări, care iau poziţie împotriva masoneriei, sunt marginalizaţi, persecutaţi sau puşi sub interdicţii de tot felul, vedem cum tot mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe nu se dau în lături să participe făţiş la ritualuri masonice. Recent am putut vedea cum la înmormântarea lui Florian Pittiş ritualul masonic a primit binecuvântarea unui preot ortodox. O ceremonie de numire a unor cavaleri de Malta s-a desfăşurat la Arad într-o catedrală ortodoxă şi o alta a fost oficiată la Suceava cu participarea unui preot ortodox.

***

Modul de acţiune ca şi amploarea forţelor utilizate în descinderea de la Mănăstirea Negru Vodă din 2003, total disproporţionate faţă de numărul şi modul de viaţă al celor atacaţi, sunt similare cu cele din „Operaţiunea Christ” demarată un mai târziu împotriva Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut. O altă bizară asemănare este faptul că descinderile au avut loc, în ambele cazuri, în preajma Sărbătorii Paştelui. Chiar denumirea aleasă pentru această operaţiune este semnificativă. De asemenea, există nenumărate similarităţi cu cazuri petrecute în alte ţări. Toate acestea dovedesc că este vorba de acţiuni concertate organizate împotriva oricăror curente spirituale care nu se lasă îndoctrinate şi controlate de Francmasonerie.

Text preluat din articolul yogaesoteric: Descinderi cu mascaţi la o mănăstire din Câmpulung

Va recomandam sa cititi si:
Site-ul MIREM
Patriarhul Teoctist, "terminat" de un mason?
Preoti, jandarmi si securisti colaboreaza excelent pentru anihilarea unui protest antimasonic
Propaganda masonica numai cu cadavre convenabile
- Scrisoarea enciclica "Humanum Genus" a papei Leon al XIII-lea (20 aprilie 1884),
- Un extras din "Teologia luptatoare" de Preot Irineu Mihalcescu,
- "Studii asupra Francmasoneriei" de IPS Mitropolitul Balan al Ardealului (1937),
- Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din data de 11 martie
1937,
- Pozitia oficiala a Sfantului Sinod al Bisericii Ciprului fata de masonerie.
aparute in lucrarea "Francmasoneria, Misterele dezvaluite ale unei gigantice conspiratii satanice planetare" redactata de Gregorian Bivolaru

O cheie de cunoastere a celorlalti: fizionomia (fiziognomonia)

Conform principiului ca partea se oglindeste in tot, si totul in parte, si pe baza fenomenului rezonantei, cei interesati sa cunoasca rapid trasaturile definitorii ale personalitatii oamenilor pot studia fizionomia (sau fiziognomonia, in engleza "Physiognomy").

De fapt, chiar la modul inconstient, orice om cauta sa intuiasca specificul personalitatii altui om privindu-i chipul. Datorita complexitatii structurii psihologice a omului, aceasta stiinta nu este una exacta deoarece necesita din partea practicianului destule calitati care tin mai mult de arta(cum ar fi intuitia si simtul estetic), studiul fetei trebuind sa integreze atat analiza cat si sinteza: detaliile trebuiesc interpretate tinand cont de intreg.

Pentru yoghin lucrurile sunt cu mult mai simple, fizionomia avand doar rolul de a completa, de a fi o a doua sursa pe langa sursa primara de informatii privindu-i pe ceilalti care o reprezinta investigatia directa a energiilor subtile ale persoanei vizate.

Ochii, despre care se spune ca sunt "fereastra sufletului", reprezinta o sursa extrem de importanta de informatii. Am pus alaturi fotografia lui Ramana Maharishi pentru un exemplu de ochi stralucitori, magnetici, plini de forta, intensitate si profunzime. Nu am sa dau exemple de ochi care denota grave probleme de personalitate, dar daca doriti sa puteti fi preveniti de faptul ca ati intalnit o astfel de persoana atunci merita sa studiati lucrari de specialitate. Aceste lucruri nu trebuiesc privite la modul fatalist la modul "asta e fata mea, cu asta defilez, asta sunt eu." Pentru ca am pomenit de ochi, expresia acestora se schimba in timp, si nu numai ei: o persoana ferm angrenata pe o cale spirituala va constata fara doar si poate ca multe trasaturi ale fetii i se schimba in bine pe masura ce ea dobandeste si isi accentueaza o multime de calitati si isi elimina defectele. Cel mai la indemana experiment pentru un yoghin este sa isi observe fata inainte si dupa o sedinta de Hatha Yoga de cateva ore executata cu aspiratie, atentie, asa cum "scrie la carte".

Sigur ca exista multe detalii concrete pe care daca un om le cunoaste in privinta fizionomiei, atunci el macar va putea fi pus in garda in ceea ce priveste problemele grave de personalitate ale unui om, si cel mai bine este ca fiecare sa verifice aceste informatii pe care le poate afla din lucrari valoroase confruntandu-le cu propria sa experienta, observand oamenii pe care ii intalneste.

Maxima zilei

“Credinta consta in acceptarea afirmatiilor sufletului.”

Dhammapada - Buddha

67. Acea fapta pentru care omul se va cai si ale carei roade el le primeste plangand si cu o fata indurerata, nu a fost corect realizata.

68. Nu, fapta corect realizata este aceea pentru care omul nu va trebui sa se caiasca mai tarziu, si ale carei fructe el le primeste bine dispus si cu draga inima.
Aici Buddha da o metoda simpla prin care ne putem verifica daca faptele noastre sunt corecte, apeland la criteriul fericirii. Asa cum (la nivelul cunoasterii) ignoranta nu este ceva dezirabil in primul rand din cauza ca ea aduce inevitabil suferinta, tot astfel la nivelul actiunii putem aprecia faptele prin prisma fericirii care se reflecta in fiinta noastra.

Corelatia pe care Buddha o face mai sus poate fi privita atat din punct de vedere temporal, prin prisma faptului ca legea cauzei si a efectului (legea karmei) aduce in timp asupra faptuitorului exact ceea ce el a facut altcuiva, dar mai poate fi privita si ca o legatura instantanee intre exteriorul si interiorul celui care actioneaza, intre modul cum actiunea exterioara realizata de un om se reflecta instantaneu in toate structurile sale (altfel spus este vorba de legatura care exista intre corp, emotii, minte si constiinta).

Maxima zilei - Goethe

“Comportamentul este oglinda in care fiecare isi arata fata.” - Goethe

Documentar - Arhitectura secreta masonica a Americii (Riddles in stone - Secret Architechture of Washington D.C.)

Este America un stat crestin? Sau este un stat creat special pentru a reinvia dorintele de dominatie globala ale unor stravechi civilizatii aparent demult apuse? Sunt ritualurile masonice ale conducatorilor oculti ai Americii ritualuri stravechi ale unor culte satanice si luciferiene? A fost America destinata inca de la inceputuri a deveni NOUA ALTANTIDA? Exista o agenda secreta a Americii sub aparenta promovarii democratiei si a crestinismului?

Acest documentar dezvaluie misterele teribile ale istoriei secrete a crearii Americii. Daca America este si a fost inca de la inceputuri o natiune crestina cum se explica numarul imens de simboluri, cladiri si monumente bazate pe traditii pagane? Fata nevazuta a istoriei americane confirma actiunile si promovarea valorilor unor societati secrete, oculte.

In secolul al 16-lea Sir Francis Bacon unul din varfurile societatilor oculte engleze credea ca exista o identitate intre America si Atlantida si ca acest nou stat este menit unui destin maret secret. El si-a prezentat viziunea de creare a unei "societati perfecte" in lucrarea "Noua Atlantida", un adevarat plan de creare a unei "Noi ordinii mondiale". Aplicarea acestor pasi in istoria indepartata sau recenta ai Statelor Unite ale Americii si a lumii este foarte vizibila pentru observatorul atent.


Cititi si:
Simboluri cu mare putere de influenta sociala ascunse in forma cladirilor si a monumentelor

Congresul Internaţional YOGA ŞI ÎNŢELEPCIUNEA PLANETARĂ MILENARĂ 2008 în imagini

Şcoala de yoga MISA a fost în perioada 6-8 iunie 2008 gazda Congresului Internaţional „Yoga şi Înţelepciunea Planetară Milenară 2008”. Conferinţele, seminariile, concursul internaţional de yoga, spectacolul de teatru şi meditaţia în spirală yang au făcut din cele trei zile un veritabil maraton spiritual. Succesul evenimentului se datorează atât organizatorilor şi invitaţilor veniţi din 11 ţări, cât şi numărului mare de spectatori.

Yogaesoteric vă invită la Congres, cu ajutorul imaginilor:
Conferinţe şi seminarii
Concursul internaţional de yoga
Cele zece chipuri ale lui Dumnezeu

In plus va oferim un reportaj video care vă va introduce în atmosfera concursului:

Click aici pentru versiunea in limba engleza a reportajului.

Va oferim si un reportaj despre intreaga manifestare:

Dhammapada - Buddha

64. Chiar daca un prost va insoti toata viata un om cu inalte realizari spirituale, el va percepe Adevarul tot atat de mult precum lingura percepe gustul supei.

65. Chiar daca un om intelept va fi in preajma unui om cu inalte realizari spirituale fie si numai un singur minut, el va percepe rapid Adevarul precum limba percepe gustul supei.

66. Prostii care au o viziune ingusta si deformata a realitatii au drept cei mai mari dusmani chiar pe ei insisi, fiindca ei fac fapte rele care poarta inevitabil fructe amare.
Oamenii mediocri se inghesuie sa petreaca cat mai mult timp in compania celor care au ajuns pe culmile realizarii spirituale, fiindca aceasta este foarte usor deoarece nu presupune ca ei sa depuna un efort cu ei insisi. Putini sunt cei care inteleg ca a fi alaturi de oamenii realizati spiritual nu presupune atat sa fii prezent langa ei 24 de ore din 24 timp de zeci de ani, ci presupune sa te pregatesti in locul in care te afli, fiindca abia atunci tu esti alaturi (la modul profund) fata de oamenii realizati spiritual, rezonand cu ei. Mai mult decat de timp si distanta, rezonanta depinde de identitatea frecventei de vibratie.

Iti este cel mai mare dusman cel care este cauza suferintei tale celei mai mari. Cum suferinta este adusa de propriile fapte rele, rezulta ca cel mai mare dusman al nostru este propria noastra prostie care ne indeamna sa facem fapte rele.

Maxima zilei - Descartes

“Ca sa cunosti ceea ce gandesc oamenii in realitate, uita-te la cum actioneaza mai degraba decat la ce spun.”- Descartes

Antonie Iorgovan: "Francmasoneria este in afara Constitutiei, in afara spiritului democratic si in afara valorilor care inalta fiinta umana"


"Francmasoneria este in afara Constitutiei, in afara spiritului democratic si in afara valorilor care inalta fiinta umana". Nu o spunem numai noi yoghinii prin toate documentele pe care le-am publicat ci a spus-o si regretatul Antonie Iorgovan renumit jurist si senator, intr-un interviu dat emisiunii "Teoria conspiratiei" cu tema "Masoneria in România" la postul de televiziune TVR1. Pentru indrazneala sa, cel care a fost numit de unii parintele constitutiei a platit insa cu viata fiind asasinat lent si fara urme prin acelasi procedeu pe care si-ar fi dorit unii sa-l aplice si in cazul lui Gregorian Bivolaru cel care a publicat mai multe carti cu dezvaluiri despre secta satanica a francmasonilor, daca ar fi apucat sa-l tina in arest.

Declaratia de mai sus nu este singura declaratie a lui Antonie Iorgovan referitoare la masonerie. În martie 2006 el declara într-o conferinţă de presă: "Demisia lui Năstase este o demisie întârziată. Ar fi trebuit să se producă mai de mult. Demisia lui Năstase este începutul sfârşitului pentru anumiţi oameni şi un anumit mod de a face politică în PSD şi în alte partide. Năstase şi gaşca lui sunt expresia de cumetrie dintre politică şi mătuşa Tamara. Criteriul de apartenenţă la această gaşcă a fost în primul rând homosexualitatea, în al doilea rând - masoneria şi în ultimul rând - infracţionalitatea. Cum pot fi numite persoanele care se ocupă cu traficarea funcţiilor, dacă nu infractori?".

Facand o mica paranteza, comportamentul homosexual al masonilor nu este ceva rar intalnit. In America anilor '80-90 au fost cateva scandaluri de presa care dezvaluiau depravarea extremă şi perversiunile sexuale de tot felul în rândul politicienilor de vază, al oamenilor bogaţi şi influenţi din apropierea Casei Albe si a elitei mondiale de la Bohemian Grove. Mai multe detalii cititi in Operaţiunea Franklin – cercul politicienilor pedofili.

"Unelte" masonice filmate de TVR la ritualul unei loji din România

Antonie Iorgovan a continuat insa cu afirmatiile sale si a indicat şi nume: "Unii din membrii Guvernului condus de Năstase, precum Ilie Sârbu (la acea vreme vice-preşedinte al PSD şi fost ministru al agriculturii, n.n.), Eugen Bejenariu (senator PSD n.n.), Şerban Mihăilescu (fost secretar general al guvernului Năstase n.n.), Gabriel Oprea, iar în teritoriu este încrengătura de la Caraş-Severin, în frunte cu Ion Mocioalcă. Mai sunt cei cărora li se spunea Miki Şpagă sau Şpagaton (fostul ministru al turismului Dan Matei Agathon n.n.). "

Într-o conferinţă de presă Iorgovan revine cu noi dezvăluiri despre Ilie Sârbu: "Eu nu l-am facut homosexual pe Ilie Sarbu. Evident ca nu-l vedeam la homosexuali, dar categoric mi s-a confirmat ca este mason. Pai, daca este mason si Frunzaverde este tatal lor si ei merg in genunchi, cum pot ei sa fie vreodata adversari politici si sa sara la gatul lui Frunzaverde? Sârbu este mâna dreaptă a lui Frunzăverde şi va trebui să aleagă dacă face politică sau îi duce tava şefului de cuib" (sintagmă cu evidente trimiteri la legionari, n.n.)

Antonie Iorgovan in 2006

Au urmat reacţii vehemente. Ilie Sârbu a spus chiar că "îl ia de păr şi-l bate în plenul Senatului, să-l vadă toată lumea". Eugen Bejinariu că "Iorgovan mai vorbeşte în calitate de membru PSD doar ca urmare a îngăduinţei de care a dat dovadă Adrian Năstase". Ion Iliescu l-a ameninţat cu "judecata în Consiliul de Integritate Morală". Aici trebuie făcută o precizare importantă: şi lojile masonice au astfel de Consilii în care membrii care îşi încalcă jurămintele sunt judecaţi şi condamnaţi, uneori chiar la moarte.

Cert este faptul că Iorgovan a declarat un război făţiş masoneriei atunci când a afirmat: "Ori eu, ori ei. Am constituit consiliul de onoare care va judeca toate cazurile. Dacă debarcarea lui Năstase nu este urmată şi de alte debarcări, nu am făcut nimic. Gaşca pătaţilor, aşa cum îi spun eu, ar fi bine să-şi pregătească glonţul pe ţeavă, că numai aşa mă vor putea opri. Ar trebui să-şi anunţe killerii că de acum încolo va fi care pe care".

Lui Iorgovan nu i-au fost trimişi killer-ii, ci un cancer. După moartea sa, Adrian Păunescu afirma pe postul de televiziune Antena 1: "Antonie Iorgovan mi-a mărturisit în mai multe rânduri convingerea sa că ar fost iradiat. Era incomod, genul de om care deranja".

Aceleaşi informaţii apar şi în alte surse, puţine, de altfel şi nepreluate de presă, deşi sunt de o gravitate excepţională: "În cadrul unei discuţii cu câteva colege din Parlament, Iorgovan spunea că a câştigat, măcar episodic, o bătălie grea, scrie Civic Media. Era bucuros de victoria sa în faţa cancerului, dar, în acelaşi timp, era convins că nu boala îl răpune treptat, ci complotul criminal."

Antonie Iorgovan in 2007

Iorgovan a mai făcut astfel de afirmaţii şi la un talk-show difuzat de B1 TV: "Boala mea, după toate calculele doctorilor, a plecat de la o iradiere... Deci, cândva, mi s-a pus o bucăţică de uraniu, nu mai mult, am întrebat şi eu cât trebuie... atât, o bucată de uraniu, pe care ţi-o pot ataşa pe un scaun când te duci la o conferinţă".


Teoria Conspiratiei - Masoneria in Romania [TVR1]

Un documentar de propaganda masonica realizat de Cristian Rautu (CriCri Media) pentru TVR1... pareri pro si contra cu invitati speciali printre care Ion Iliescu si alti reprezentanti ai masoneriei romane dar si cei care au pareri contra masoneriei precum Antonie Iorgovan care reafirma caracterul mafiot, secret si deci neconstitutional al acesteia. Sunt prezentate filmari din interiorul unui templu masonic si declaratii ale lui Olimpian Ungherea despre infiltrarea masoneriei in Biserica si in institutiile statului.

Bibliografie si recomandari:
Masoneria - paravan la mafie si crima organizata
Sfârşitul unui om politic incomod pentru masonii din PSD: Antonie Iorgovan
Operaţiunea Franklin – cercul politicienilor pedofili
In memoriam Antonie Iorgovan: PSD, o gasca de homosexuali, masoni si infractori
http://mdzr.blogspot.com/2008/03/in-memoriam-antonie-iorgovan-psd-o.html
http://manipularea.blogspot.com/2008/03/masoneria-in-romania.html
Ce ascund de marele public Iliescu, Geoana si Nastase? Stransa colaborare cu masoneria!

Imagini video cu Ramana Maharishi

Pentru pasionatii introspectiei spirituale, o adevarata comoara: un mic video cu Ramana Maharishi.
Chiar la inceputul filmuletului este o secventa in care il putem vedea pe Maharishi cufundandu-se in extazul Sinelui. Ceea ce transmite Maharishi este nepretuit, si poate fi de un ajutor enorm pentru cautatorul spiritual.

Dhammapada - Buddha

62. "Acesti fii imi apartin, si aceasta bogatie este a mea", astfel de ganduri obsedeaza un prost. El insusi nu-si apartine siesi, daramite fiii si bogatiile?

63. Prostul care isi cunoaste prostia este intelept macar in aceasta privinta. Dar in ceea ce priveste un prost care se considera intelept, acesta poate fi considerat cu adevarat un prost.
A te considera stapanul exteriorului (indiferent care ar fi acest exterior) este hilar pentru omul obisnuit care nu este nici macar stapanul interiorului sau. Omul ignorant este sclavul (intr-o masura mai mare sau mai mica) corpului sau, al emotiilor sale si al gandurilor sale. Raportata la aceasta sclavie interioara, orice alta putere asupra a ceva exterior reprezinta un lucru minor si superficial.

Omul care a ajuns sa-si constientizeze intens ignoranta in privinta fiintei sale, incat el se angreneaza cu toata fiinta pentru a se cerceta pe sine insusi, este macar in aceasta privinta un intelept fiindca procedand astfel el va ajunge la Adevar. Prostul care insa se considera intelept fiindca el stie o gramada de informatii privind aspectele exterioare fiintei sale (desi el este un ignorant in ceea ce priveste Fiinta sa), este cu adevarat un prost fiindca el nu ajunge procedand astfel la Adevar, dimpotriva.

Maxima zilei - Henry Ford

“Nimic nu este extraordinar de greu daca il imparti in treburi mai mici.” – Henry Ford

Senzational! Exista motorul cu apa - tehnologia care poate revolutiona viata planetei

REUTERS, 13 Iunie 2008
Compania Japoneza Genepax a prezentat automobilul ecologic care functioneaza doar cu apa.

Masina are un generator de energie care extrage hidrogenul din apa aflata in rezervor si produce energia electrica necesara deplasarii. "Masina continua sa mearga atat timp cat ai o sticla de apa cu care sa o alimentezi din cand in cand, chiar din interior", a afirmat Kiyoshi Hirasawa, CEO-ul Genepax. Acesta a tinut sa precizeze ca nu conteaza ce fel de apa se afla in rezervor, apa de ploaie, de rau sau de mare, si ca inca nu se stie cand automobilul se va afla in showroom-uri.

Genepax compania care a inventat aceasta tehnologie doreste sa colaboreze cu fabricantii japonezi de automobile pentru a trece la productia de serie.



Iata o stire senzationala! De ce oare este prezentat ca un fapt aproape banal? Presupunand ca intradevar exista o criza de petrol cum se face ca in gasirea solutiei o mica companie japoneza reuseste ca surclaseze marile companii auto? Realitatea este ca desi exista solutii ieftine si accesibile de energie de mai multi ani acestea nu sunt promovate sau sunt pur si simplu ingropate de catre corporatiile care urmaresc profituri nelimitate si de catre conducatorii ocultii care folosesc aceasta aviditate a industriasilor pentru a mentine controlul si dependenta energetica a tuturor oamenilor de pe aceasta planeta.

Care va fi destinul acestei tehnologii ce ar rezolva atat criza energetica cat si cea ecologica? Probabil va fi achizitionata de vreo companie auto si nu vom mai auzi de ea pentru multi ani. In acest timp pretul petrolului va continua sa creasca la fel ca toate preturile produselor dependente de petrol ori de transport.

Cum ar arata insa o lume in care motorul cu apa ar fi folosit pe scara larga inclusiv in casele oamenilor? Cel mai probabil treptat ar dispare benzinariile, companiile petroliere, termocentralele mari si centralele termice pe gaz, lemn sau motorina, si nici companiile furnizoare de energie electrica nu s-ar simti prea bine. O alta consecinta ar putea fi ca avand mai multa independenta energetica oamenii n-ar mai fi nevoiti sa munceasca 8-10 ore pe zi. Implicatiile la nivel politic si financiar ar fi majore pentru ca aceste schimbari energetice ar insemna ca "cei puternici" sa-si piarda puterea, am putea asista la colapsul economic al marilor imperii. In schimb pentru oamenii de rand trecerea catre o tehnologie ieftina si curata ar fi destul de usor de realizat si fara prea multe complicatii. Insa cine doreste asa ceva la nivel politic?

Cititi si:
Cacealmaua crizei petrolului
Noi confirmari ale minciunii crizei petroliere
Cine a ucis automobilul electric?
Energia libera pe baza de apa sarata - descoperirea solutiei pentru criza energetica a umanitatii poate vindeca si cea mai crunta boala: cancerul

Maxima zilei - Groucho Marx

“Gasesc televiziunea ca fiind foarte educativa. De fiecare data cand cineva porneste televizorul eu plec in alta camera si deschid o carte.” – Groucho Marx

Maxima zilei - Thomas Carlyle

“In orice fenomen inceputul este cel mai important moment.” - Thomas Carlyle

Francmasoneria mondiala pierde teren prin votul din Irlanda

Dupa respingerea Constitutiei europene prin referendum in Franta si Olanda, francmasoneria mondiala a incercat cosmetizarea documentului prin care dorea sa detina controlul absolut al intregii Europe, schimband doar coperta si numind-o Tratatul de la Lisabona. Mai multe informatii despre tratatul de la Lisabona: pe blogul Ultima lupta - Irlanda Tratatul de la Lisabona si pe Yogaesoteric - Oficialii europeni par decişi să nu ţină cont de voinţa locuitorilor Europei. Acest tratat urma sa fie ratificat in parlamentele tuturor celor 27 de tari membre prin presiune politica pentru ca francmasonii sa nu mai aiba surprize neplacute, deoarece deciziile in cadrul UE se iau in unanimitate. Iata insa ca Irlanda singura tara care a decis ca adoptarea acestui tratat trebuie facuta prin referendum, a spus un NU cu circa 59% acestui document care ar fi insemnat printre altele pierderea suveranitatii statelor membre in multe domenii fara ca cetatenii europeni sa fi decis aceasta in mod direct. Inaintea rezultatelor oficiale ministrul irlandez de justitie Dermot Ahern a declarat pentru BBC ca rezultatele preliminare arata ca "tratatul de reforma" al Uniunii Europene ce trebuia sa intre in vigoare din 2009, a fost respins.
Stirea BBC: Irish minister says EU vote lost
Video: Declaratia editorului BBC Europe - Mark Mardell


Acest rezultat intarzie eforturile francmasoneriei de a crea noua ordine mondiala, o dictatura centralizata, un stat unic planetar cu un singur guvern, o singura moneda, o singura armata si cu o unica administratie religioasa masonica. Primi pasi ai acestei conspiratii sunt crearea unor uniuni de state continentale: Uniunea Europeana, Uniunea Statelor Americane (initiata prin acordul NAFTA), Uniunea Statelor Africane, a celor din Asia, etc. Acum administratorii masoni ai Uniunii vor face eforturi vizibil disperate pentru a reveni la zi cu agenda lor de a crea o dictatura centralizata orweliana, iar acest fapt va revela adevaratele intentii ale manevrelor lor si dorinta a detine puterea absoluta cu orice pret. Mai multe detalii depre aceste planuri puteti afla din articolele Criza financiara si viitoarea lovitura de stat planetara masonica si Download - Joc final (Endgame), film de Alex Jones, cu subtitrare in limba româna.

Iata si un mesaj de multumire al unor cetateni europeni care nu au avut posibilitatea de a vota, pentru ca decizia democratica prin referendum a fost ocolita in tarile lor. Din Germania "Thank you Ireland":


Rezultatul votului din Irlanda da mari dureri de cap si tarilor care au adoptat prin presiuni politice tratatul. De exemplu Telegraph relateaza ca Gordon Brown este somat de catre oponentii britanici ai tratatului de la Lisabona sa il declare nul dupa respingerea sa de catre Irlanda. Iata si declaratia unui europarlamentar britanic:

Dhammapada - Buddha

Capitolul 5 - Prostul

60. Lunga este noaptea pentru cel care se straduie in zadar sa adoarma dar nu poate; lung este drumul pentru cel ostenit; lung este lantul suferintelor vietii pentru ignorantul care nu cunoaste adevarata lege.

61. Daca un calator nu intalneste pe cineva mai bun decat el insusi, sau cel putin egal, atunci sa fie sigur ca e mult mai bine sa calatoreasca de unul singur in continuare; nu exista tovarasie cu un prost.
Complacerea in ignoranta nu este o solutie dezirabila pentru om, fiindca aceasta atitudine aduce dupa ea un lung lant de suferinte.
Compania prostului nu numai ca nu aduce avantaje fiindca pe prost nu te poti baza, ci ai si toate sansele ca acesta sa te traga in jos. Si aceasta tragere in jos din partea prostului nu se refera doar la actiuni exterioare aberante, ci si la atitudini interioare si rezonante subtile negative. Folosind cuvintele lui Grieg si notiunile de energie si rezonanta, aceasta idee poate fi exprimata si astfel: atunci cand un om caracterizat preponderent de energii avand frecvente inferioare de vibratie intra in contact cu un alt om caracterizat de energii avand frecvente inalte de vibratie, cel inferior va tinde in mod inconstient sa-l coboare pe cel superior la nivelul sau, iar cel superior va tinde sa-l ridice in mod constient pe cel inferior. Astfel pentru un cautator spiritual care are mare nevoie sa-si ridice freventa sa de vibratie predominanta si sa se stabilizeze pe nivele elevate de constiinta, este imperios necesar ca acesta sa caute compania celor mai evoluati sau cel putin egali cu el. Apoi, facand o analogie cu alpinismul, odata ce cautatorul spiritual a ajuns sa-si infiga ferm pioletul in stanca muntelui, acum el poate in mod constient sa ridice pentru anumite perioade de timp si pe altul aflat sub el, fiindca acum a ajuns sa se bazeze pe un punct ferm de sprijin fata de care nu mai poate fi desprins.

Maxima zilei - Carl Bard

“Desi nimeni nu poate merge inapoi si sa faca un start nou cu totul schimbat, oricine poate incepe de acum si sa faca un sfarsit nou cu totul schimbat.” - Carl Bard

Miting MISA de protest impotriva fituicii masonice Gardianul

Asa cum am anuntat, miercuri, 11 iunie, Şcoala de Yoga MISA a organizat un miting de protest în Piaţa Victoriei.

Costica Cojocaru relateaza din nou prompt si cu imagini sugestive de la eveniment, despre mitingul organizat impotriva abuzurilor si manipularii repetitive a fituicii oficiale si de propaganda a sectei masonilor templieri. O alta relatare a aparut pe yogaesoteric in articolul Drept la replică în stradă. Miting de protest MISA.

Manipularea opinie publice a fost realizata sistematic, in special prin articolele "ucenicului" vrajitor al editiei online a ziarului, Emil Berdeli, acest Harry Potter obsedat al presei romanesti, care a scris si publicat la ordin cu o matematica rigurozitate inaintea fiecarui termen al proceselor inscenate yoghinilor pentru a obtine influentarea justitiei.




Cititi si:
Emil Berdeli de la Gardianul continua campania impotriva MISA si de influentare a justitiei, conform ordinelor primite
Cine sunt cei care atacă MISA prin intermediul ziarului de şantaj Gardianul?
Gardianul ignoră cu nesimţire normele deontologice

O relatare pe larg a Congresului International de Yoga de la Bucuresti

Intre 6 si 8 iunie 2008 MISA a găzduit Congresul Internaţional Yoga şi Înţelepciunea Planetară Milenară 2008. Va recomandam sa cititi relatarea pe larg a evenimentului aparuta pe yogaesoteric.net. Preluam doar cateva dintre frumoasele imagini publicate.

Concursul de yoga - executia lui Padmasana
Concursul de yoga - arbitri noteaza corectitudinea
executiei si starea concurentilor
Concursul de yoga - proba de inteligenta a avut
cea mai mare pondere in punctajul general
Cititi si: Prime impresii de la Congresul International de Yoga

ANUNŢ IMPORTANT!

Miercuri, 11 iunie, Şcoala de Yoga MISA organizează un miting de protest în Piaţa Victoriei, începând cu ora 16.30.

Maxima zilei - Horatiu

“Nimic nu e frumos din toate punctele de vedere.” - Horatiu

Recomandare carte: Minciuni oficiale de David Heylen Campos

În spatele realităţii şi guvernelor alese democratic se ascund personaje care trag sforile după bunul lor plac şi interes. Numarul curent al Săptămînii Financiare se distribuie impreuna cu "Minciuni oficiale", o carte-investigaţie despre zece conspiraţii care au schimbat soarta lumii, de la asasinarea preşedintelui Kennedy şi pînă la atentatele teroriste de la 11 septembrie. Autorul acestui best-seller, David Heylen Campos, este unul dintre cei mai renumiţi jurnalişti din Spania. El a lucrat în presă şi la radio, a organizat şi a participat la numeroase congrese naţionale şi internaţionale.

Noi confirmari ale minciunii crizei petroliere


In completarea articolului Cacealmaua crizei petrolului au aparut noi informatii care confirma inexistenta unei crizei petroliere dar si existenta unor mari presiuni speculative asupra pretului petrolului. Aceste manevre bursiere, precedate de o serie de razboaie cu miza petroliera in Orientul Mijlociu si Kosovo, sunt declansate simultan cu o programata criza economica si sunt menite a duce la o crestere a tuturor preturilor marfurilor si serviciilor, scopul final fiind inrobirea majoritatii populatiei datorita dificultatilor economice sau chiar a falimentului clasei mijlocii si a saracirii mai accentuate a celor deja saraci.

Ar mai fi de spus ca in România pretul produselor petroliere la pompa este unul dintre cele mai ridicate din Europa, desi tara noastra are mari resurse naturale de acest tip precum si capacitati de prelucrare. "Multumim" pentru aceasta masonului de gradul 33 Adrian Nastase care a cedat resursele de petrol ale României odata cu semnarea cu OMV in iulie 2004 a contractului de privatizare a companiei Petrom, contra unei sume nesemnificative.

Prime impresii de la Congresul International de Yoga

Costica Cojocaru este primul care face o relatare scurta pe blogul sau despre evenimentul de la sfarsitul saptamanii trecute, inclusiv cu o serie de fotografii extrem de reusite. Va prezint doar 2 dintre ele:

Chakrasana executata in concurs timp de 20 de minute

Imagini din spectacolul: "Cele 10 chipuri ale lui Dumnezeu"

Maxima zilei - Buckminster Fuller

“Nu e nimic intr-o omida care sa-ti spuna ca se va transforma intr-un fluture.” - Buckminster Fuller

Dhammapada - Buddha

57. Dintre toti oamenii, (fata de) cei care sunt plini de calitati, care traiesc fara a fi superficiali si care sunt eliberati prin intermediul adevaratei cunoasteri, Mara(tentatorul) nu poate gasi in ei nicio bresa sau slabiciune prin care sa patrunda.

58, 59. Asa precum crinul creste plin de parfum si frumusete pe un maldar de gunoi aruncat la marginea drumului, tot astfel cel ce pune in practica invatatura lui Buddha (cel cu adevarat treaz) straluceste prin cunoasterea sa printre cei care sunt precum niste rebuturi, printre oamenii care se complac sa rataceasca in intuneric.
Cei care se preocupa sa fie impecabili, inlocuindu-si defectele prin calitatile opuse, nu lasa in fiinta lor niciun aspect negativ care sa poata fi amplificat prin rezonanta de catre raul din lume. Precum un diamant fara fisura, zoaiele din jur nu pot patrunde in interiorul lui. Pentru aceasta cautatorul spiritual trebuie sa se autoanalizeze pentru a-si descoperi slabiciunile si apoi sa se mobilizeze pentru a inlocui energiile negative particulare care inca mai exista in el, cu energii benefice opuse celor pe care vrea sa le elimine din fiinta sa (deci el nu trebuie sa fie superficial si nepasator, si nu trebuie sa actioneze mecanic sau la intamplare). Daca in plus practicantul spiritual a ajuns la cunoasterea intima si directa a realitatilor spirituale extrem de elevate, el se poate apoi "sprijini" pe ele pentru a actiona in armonie cu Existenta si pe planurile inferioare, in mod analogic precum o faclie aprinsa afara poate fi folosita apoi pentru a lumina intr-o pestera intunecata.

Invitatie la Congres

Yogaesoteric.net va adreseaza invitaţia de a participa la Congresul Internaţional „Yoga şi Înţelepciunea Planetară Milenară”, congres ce este promovat şi găzduit de Şcoala de Yoga MISA şi se va desfăşura în Bucureşti în zilele de 6-8 iunie 2008.


Programul Congresului Internaţional YOGA ŞI ÎNŢELEPCIUNEA PLANETARĂ MILENARĂ 2008

Dhammapada - Buddha

54. Parfumul florilor nu calatoreste impotriva vantului; dar mireasma oamenilor buni calatoreste chiar si impotriva vantului; un om bun patrunde peste tot.

55. Printre parfumul lemnului de santal sau al florii de lotus, parfumul virtutii este neintrecut.

56. Parfumul lemnului de santal are o utilitate obisnuita, pe cand parfumul acelora care au dobandit virtuti se inalta pana la zei si este cel mai valoros.
Parfumul florilor nu biruie materia, pe cand calitatile oamenilor buni isi mentin valoarea si in afara acestei vieti si lumi trecatoare. Importante sunt senzatiile placute in aceasta viata (simbolizate de parfumul florilor), dar cu mult mai importante sunt starile de fericire elevata care ajung sa umple sufletul omului bun. Asa cum florile parfumeaza aceasta lume, tot astfel virtutile oamenilor umplu de incantare lumile subtile.

Maxima zilei - Confucius

“Totul are frumusete, dar nu oricine o poate vedea.” - Confucius