Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

marți, 12 mai 2009

Iisus :"N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. "

3 comentarii :
Am realizat deunăzi că în timp ce am o reacţie spontană de simpatie faţă de persoanele cu un caracter predominant bun, am în acelaşi timp o reacţie spontană de închidere, de respingere faţă de persoanele care au un caracter predominant rău. Sigur că sunt politicos şi faţă de aceste din urmă persoane, dar interior le respingeam compania sau eram izolat sufleteşte faţă de ele în destul de mare măsură. Şi mi-am dat seama că tocmai aceste persoane cu un caracter predominant rău au cea mai mare nevoie să le fie transmise iubire şi să fie învăluite în bunăvoinţă din tot sufletul, fiindcă ele resimt în mod acut această lipsă. Atunci mi-au venit în minte vorbele lui Iisus: "N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. ", şi mi-am dat seama ca încălcam această observaţie a sa, iar rezultatul era că şi eu blocam în mare măsură manifestarea binelui prin mine în situaţiile cănd aveam de-a face cu oameni predominant răi (astfel încât ratam trăirea fericirii resimţite cand ajutăm o persoană fără a-i cere nimic în schimb), şi nici acele persoane predominant rele nu aveau şansa de a simţi stări de bunătate (chiar dacă la modul că deocamdată ele recepţionează numai de la alţii, şi nu sunt ele iniţiatoarele manifestării binelui).

Aşa că mi-am propus să învălui în bunătate şi oamenii predominant răi. Procedând în felul acesta rezolv în acelaşi timp şi o dilemă interioară a mea despre cum ar trebui să mă comport faţă de oamenii predominant răi, fiindca oricum constatasem că aceştia deşi fac rău altor persoane, mie nu-mi prea fac rău, decât acele persoane care s-au obişnuit atât de mult cu răul încât acesta a devenit a doua lor natură şi sunt şi în poziţia să aibă putere să-mi facă rău (destul de puţine cazuri). Chiar am fost întrebat de astfel de persoane cu destulă răutate în ele dar care faţă de mine se comportau ireproşabil: "de ce sunt rece faţă de ele, mi-au făcut ele mie rău"? Şi eu ce puteam să le răspund în asemenea situaţii: "mie nu, dar altora da, şi pentru mine contează mult asta"?. Nu prea mergea acest răspuns, fiindcă pe undeva acest răspuns nu era în totalitate corect. Ori adoptarea atitudinii de a învălui în bunătate mai abitir pe oamenii predominant răi fiindcă aceştia au mai mare nevoie de aceasta decât oamenii predominant buni, rezolvă la modul perfect această dilemă de comportament.

Sigur că este un punct de vedere destul de limitat al spusei lui Iisus (care poate avea o arie de aplicabilitate mai mare), dar eu am găsit că m-a ajutat foarte mult în această dilemă concretă privind modul meu de comportament.

Pentru persoanele predominant rele, această învăluire a lor într-o atitudine plină de bunătate reprezintă o autentică impulsionare în a manifesta şi ele progresiv binele, şi este ceva după care sufletul lor (o parte profundă a fiinţei lor) tânjeşte foarte mult. Procedând astfel le dai ceva de care ele au foarte mare nevoie, exact aşa precum ai da apă unui om aflat în deşert (căruia îi lipseşte foarte mult apa) spre deosebire de gestul de a da apă unui aflat pe malul unui fluviu care are oricum apă din belşug.

3 comentarii :

  1. Ar fi deasemenea de subliniat ca atunci cand esti rece cu ceilalti esti rece si fata de tine,asadar un alt motiv pentru care atitudinea enuntata de tine e foarte buna ar fi si faptul ca daruind celorlalti iti daruiesti implicit si tie, si inchizandu`te fata de ceilalti te inchizi implicit si ep tine fata de iubire.A ii trata pe cei rai cu raceala e doar o scuza la a te complace in stari negative;pentru ca atunci cand "is rai" credem ca "avem dreptul " sa ne comportam asa fata de ei..

    RăspundețiȘtergere
  2. Pt. Vlad: multumesc de completare, sunt intru totul de acord cu ideile expuse de tine.

    RăspundețiȘtergere
  3. osho spunea ca nu avem nevoie in viata de un "caracter" , predominant rău sau bun; el spunea ca avem nevoie de spontaneitate, de nimic preconceput...

    RăspundețiȘtergere