Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

miercuri, 1 iulie 2009

Cazul Becali, copie a scandalului MISA

4 comentarii :
Printre ţigani circulă vorba că, dacă nu ai făcut puşcărie, nu eşti bărbat. Justiţia română a ultimilor ani, care pare doar legată la ochi, dar nu şi cu balanţa dreptăţii în mână, a reuşit să îi facă bărbaţi pe mulţi: Gigi Becali eliberat din arest a ajuns în Parlamentul European, iar Gregorian Bivolaru refugiat în Suedia a strâns, luna trecută, peste 5000 de adepţi la Herculane.
Cristian Ene, 11 iunie 2009


NICI SPECTACOLUL DE PROST GUST REPREZENTAT DE ARESTAREA LUI GIGI BECALI, nici valul de simpatie de care s-a bucurat acesta când a reuşit să scape din ghearele unor procurori care şi-au dat cu stângul în dreptul nu sunt o noutate pentru societatea românească. Aşa cum, în această primăvară, forţele de ordine intrau în casa lui Becali tocmai la ora la care e somnul mai dulce, în urmă cu cinci primăveri, pe 18 martie 2004, vreo 300 de poliţişti şi jandarmi pătrundeau în casa liderului MISA Gregorian Bivolaru, dar şi în locuinţele a alţi 16 membri de frunte ai Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut.

ÎN CIUDA ACUZAŢIILOR GRAVE ADUSE (ACT SEXUAL CU O MINORĂ, trafic de persoane şi altele), acesta a cerut şi a primit azil politic în Suedia, stat ale cărui autorităţi au avut încredere în corectitudinea Justiţiei române comparabilă cu încrederea unei femei în soţul care, prins în dormitorul conjugal în timp ce se dădea în bărci cu o altă tipă, strigă că „nu e ceea ce pare“.

DUPĂ MAI BINE DE CINCI ANI, YOGHINII SUNT CEL PUŢIN LA FEL DE NUMEROŞI. Luna trecută, am fost surprins să o văd în Craiova pe o prietenă despre care ştiam că nu ratează nicio spirală MISA. Mi-a spus că nu mai merge de ceva timp la cursul de yoga, fără să ofere detalii suplimentare despre asta, dar a avut numai cuvinte de laudă despre organizaţia condusă de Bivolaru.

SPUNE CĂ A AJUNS LA CURS DINTR-O CURIOZITATE STÂRNITĂ TOCMAI DE VALUL DE ACUZE care li se aduceau membrilor MISA în urmă cu câţiva ani. „O prietenă mi-a zis că urmează să aibă loc, la Muzeul Olteniei, o conferinţă a yoghinilor. Am mers acolo, a vorbit o fată care era membră MISA de mai mult timp, ne-au arătat un filmuleţ în care spuneau ce este yoga şi ce beneficii aduce această practică, apoi am făcut un fel de experiment telepatic. Adică au pus muzică de meditaţie, ne-au pus pe toţi cei prezenţi să închidem ochii şi să stăm cu coloana dreaptă, timp de vreo 30 de minute. Când am început să fac asta, eram destul de sceptică, mai ales că muzica nu era aşa cum îmi imaginam eu că sună o melodie de meditaţie, ci destul de dinamică, cel puţin la început. Dar, când s-a terminat exerciţiul, experimentam o cu totul altă stare. Eram mai fericită, mai liniştită, mai împăcată cu mine însămi. Am fost uimită când am văzut că cei din jur nu simt la fel. Ba chiar un tip a început să facă pe nesimţitul, întrebând-o pe fata care ţinea conferinţa ce le mai face gurul, cu o satisfacţie răutăcioasă, pentru că atunci Grieg avea probleme mari cu Justiţia noastră. M-am bucurat că nu sunt ca ei, că eu pot să simt ceva, şi am început să vin la cursuri. Experienţa de la MISA, chiar dacă s-a terminat, a fost una pozitivă, m-a ajutat să cresc mult, în toate privinţele. Chiar mă simt ciudat acum, că nu sunt cu ceilalţi prieteni ai mei yoghini la Herculane, ca în fiecare an”, a mărturisit ea…

PRIN MENTALUL COLECTIV CIRCULĂ DE MULŢI ANI O LEGENDĂ URBANĂ, care se lipeşte de orice organizaţie ceva mai originală. Legenda spune că există o grupare ai cărei membri se întâlnesc regulat în câte o cameră spaţioasă, unde sting lumina şi încep să facă sex în grup. Prima dată am auzit-o cu referire la Martorii lui Iehova, de la un profesor care cu numai cinci minute mai devreme îi luase apărarea unei eleve de care colegii râdeau tocmai pentru că aparţinea acestui cult. După ce se comportase corect în public, omul a dat frâu liber fanteziilor şi mi-a spus ce auzise el despre membrii grupării căreia îi aparţinea fata pe care o apărase. Apoi, am auzit că de fapt penticostalii sunt autorii acestor perversiuni. Si că, mai mult, nu se ţine cont nici măcar de rudenie, se regulează la grămadă, chiar dacă în acelaşi grup se întâmplă să fie mamă şi fiu. Altcineva povestea acelaşi lucru cu referire la mormoni, apoi şi-au văzut fantezia confirmată când a început campania de presă împotriva yoghinilor.

SPRE DEOSEBIRE DE CEI CARE ÎI ACUZAU DE ASTFEL DE PRACTICI PE MEMBRII CULTELOR NEOPROTESTANTE, adepţii ideii că practica yoga se reduce de fapt la sex cu cât mai mulţi parteneri au şi câteva argumente. De exemplu, în programul Simpozionului Internaţional de Yoga desfăşurat la Băile Herculane în urmă cu o lună, participanţii erau anunţaţi că intervalul cuprins între seara de 6 mai şi dimineaţa de 7 mai este „o perioadă favorabilă de angrenare în jocuri amoroase în cuplu cu continenţă şi transfigurare“, adică, mai pe limba noastră, celebra încercare a yoghinilor de a face sex şi de a avea orgasm (chiar multiplu !) fără ejaculare. Când sexul e prevăzut în program, trebuie să te aştepţi să dai naştere la diferite alte legende, precum cele despre traficul cu casete pornografice sau despre numărul impresionant de amante ale lui Gregorian.

PE PRINCIPIUL CĂ NU APARE FUM FĂRĂ FOC, ACESTE PISTE MERITAU CERCETATE, dar – cel puţin în faţa opiniei publice – totul a fost compromis în momentul în care Bivolaru a fost acuzat fără să fie prezentate şi dovezile care să susţină aceste acuzaţii. Astfel, a devenit posibil ca Justiţia suedeză să ignore total spusele autorităţilor române, la fel cum procurorii noştri cei inteligenţi sunt pe cale să îl aducă pe Becali în Parlamentul European. Pentru binele umanităţii, nu ne rămâne decât să sperăm că, dacă va fi arestat vreodată, Osama Bin Laden nu va ajunge pe mâna procurorilor români. Pentru că, dacă s-ar întâmpla asta, marele terorist ar fi transformat, în doar câteva luni, într-un erou.
Sursa: Expresul de Sud

4 comentarii :

  1. Mda....am vizionat la timpul lor ambele cazuri, asa cum le-a redat mass-media si dupa cum aveam timp pentru tv.Sunt de acord ca a fost acelasi tip de exces de zel degeaba.
    Vreau sa va rog sa aruncati...un click pe www.opritiminciunile.ro si pe www.princeradublog.ro .Doar daca aveti un pikutz de dorinta de mai...decent...mai demn...pentru tzarishoara cea lipsita de acestea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Radu Duda mai decent si mai demn? Ma intreb care o fi decenta si care e demnitatea: apartenenta la securitatea comunista, apoi la serviciile secrete si infiltrarea in familia regala sau apartenenta la francmasonerie si gazduirea ritualurilor sataniste ale lojilor in palatele returnate casei regale chiar cu acest scop.

    RăspundețiȘtergere
  3. ...atunci cine mai ar fi bun pt. a deveni in acest an Presedintele romaniei? Regele Cioaba ? El o fi mai "curat" ca de el nu se-ating de frica blestemelor rrome sau....numai PreaBunul Dumnezeu stie...
    Oricum la modul cum a fost primit M.S.Regele Mihai al Romaniei in tzara in anii'90 , A.S.R.Principesa Margareta a Romaniei avea nevoie cel putin de un ...The Bodyguard.Si Principele Radu de Romania este super!
    Si nu e cazul , nici nu trebuie sa va modificati pt.asta presiunea si viteza de csirculatzie a sangelui.
    Stiu si de ce meditatia transcedentala a fost pusa sub urmarire pe vremea lui ceao! Sau cred ca stiu....?!

    RăspundețiȘtergere
  4. Este vorba in ambele cazuri de abuz de putere.Si ce ca s-a exageratreactia politie.

    RăspundețiȘtergere