"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » Principiul calitatii evidentiat in principiul sprijinului superior

Principiul calitatii evidentiat in principiul sprijinului superior

Motto:
"Daţi-mi un punct de sprijin si voi muta Pamântul." - Arhimede
"Nicio problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de gândire care a creat-o." - Einstein

Unul din cele mai importante principii directoare din viaţa mea este acesta: "Bizuie-te pe onestitatea ta, pe puritatea şi forţa caracterului tău, pentru a acţiona sublim în lume şi în acelaşi timp să te ridici deasupra acesteia, şi bizuie-te pe Dumnezeu pentru a-ţi putea construi un caracter sublim şi in acelaşi timp să te ridici deasupra acestuia."

Mai întâi despre prima parte a acestui principiu de viaţă: caracterul nostru nu ne părăseşte niciodată. În orice moment şi în orice situaţie noi ne putem raporta fulgerător la onestitatea sufletului nostru, sprijinindu-ne pe ea atât pentru a putea decide în situaţii foarte grele cât şi pentru a ne putea menţine un comportament exterior corect în ciuda eventualelor presiuni contrare la care putem fi supuşi. Puritatea şi forţa caracterului ne dau putinţa de a sta liniştiţi şi demni în orice clipă în faţa Judecăţii Conştiinţei Divine, şi cu atât mai uşor în faţa oricărui om. Rege chiar şi în această lume nu este acel om care are cele mai înalte funcţii în societate, ci este omul cu un suflet mare şi pur. Şi unul dintre cele mai mari şi valoroase realizări care apar prin punerea în practică a acestui principiu, este trezirea şi în alţi oameni a aspectelor frumoase din ei, datorită trezirii şi amplificării prin rezonanţă în sufletul acestora a binelui din noi.

A doua parte a acestui principiu este una extrem de disputată de către mulţi oameni, care afirmă că "moralitatea nu are nimic de-a face cu Dumnezeu."
Este adevărat ca există oameni care dau dovadă de corectitudine în comportamentul lor şi nu îşi bazează moralitatea pe Dumnezeu, însă intrebarea mea este următoarea: corectitudinea lor va rămâne aceeaşi indiferent de presiunile la care ar fi supuşi, în lipsa reperului şi refugiului Absolut, Dumnezeu? Sau cât de dispuşi sunt oamenii lipsiţi de reperul Absolut să caute neobosiţi să aibă un comportament ireproşabil, fără fisură din punct de vedere al binelui?
Să zicem că un om lipsit de reperul Absolut, Dumnezeu, ia hotărârea să se comporte corect într-o anumită situaţie. Îşi va menţine el decizia în momentul în care vor apare presiunile la adresa sa din partea răului care, poate constata oricine, nu se sfieşte şi nu are probleme în a-şi face simţită prezenţa pe această planetă? Să dau câteva exemple: îşi va menţine omul hotărârea dacă va fi ameninţat cu grave repercusiuni sociale(pierderea locului de muncă, sărăcie, izolare socială) dacă nu îşi schimbă decizia? Dar dacă va fi ameninţat în mod cât se poate de realizabil(cel care îl ameninţă are puterea aceasta) cu închisoarea? Dar dacă va fi şantajat cu oamenii dragi lui (părinţi, fraţi etc.)? Sigur că Dumnezeu nu dă nimănui mai mult decât poate să ducă, dar exemplele de mai sus sunt unele care pot în mod cert să apară, şi încă nu sunt nici pe departe toate. Merită meditat la aceasta, fiindcă nu trebuie neglijate absolut deloc condiţiile în care are loc o acţiune.

Aş vrea să văd şi eu omul care în lipsa reperului şi refugiului Absolut, Dumnezeu (indiferent cum l-am numi), rezistă în hotărârea sa de a fi fidel principiilor binelui, în faţa probelor şi a opoziţiei pe care cu siguranţă viaţa i le scoate în cale.

Sprijinul omului în viaţă este caracterul său, iar pentru a putea acţiona perfect asupra caracterului trebuie să te ridici deasupra acestuia. Şi doar omul care se bazează pe refugiul şi reperul ultim care este Dumnezeu, se poate folosi în mod detaşat de caracterul său, folosindu-l ca un instrument (în slujba binelui) aflat la dispoziţia sa în cadrul Creaţiei Divine.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu