"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » , » Teoria spirituala unificata

Teoria spirituala unificata

1. Scopul lucrării: unificarea legilor divine ale manifestării

Pentru orice căutator spiritual care doreşte să afle care este modul în care trebuie să acţioneze pentru a obţine rezultatele pe care el le vizează, cunoaşterea legilor spirituale constituie cheia fundamentală care îi permite să fie eficient în acţiunile sale. În principiu o lege stabileşte anumite legături între diverse aspecte din Macrocosmos, aspectul extrem de folositor al unei legi fiind acela ca ea este valabilă întodeauna când sunt îndeplinite condiţiile specifice care fac ca ea(legea) să intre în acţiune. Căutând să cunoască legile spirituale fundamentale ale Existenţei, cercetătorul spiritual găseşte gradat astfel de nestemate ale cunoaşterii cum ar fi: legea unităţii, legea cauzei şi a efectului(legea karmei), legea rezonanţei şi altele. Cunoaşterea acestor legi conferă practicantului spiritual posibilitatea de a obţine nişte rezultate certe dacă pune în mişcare cauzele necesare conform relaţiei specificate de aceste legi.
O problemă se ridică apoi după ce practicantul spiritual ajunge să cunoască aceste diverse legi spirituale fundamentale: “Cum se face că există aşa o diversitate de legi? Oare nu există o singură lege fundamentală, iar toate aceste diverse legi nu sunt decat particularizări sau dezvoltări ale acestei singure "legi mamă"?” Foarte semnificativ este faptul că oamenii de ştiinţă care studiază legile fundamentale ale Universului şi-au pus şi îşi pun cu atât de mare intensitate aceeaşi problemă a unificării tuturor forţelor din Univers în una singură, încât dacă s-ar reuşi demonstrarea faptului că toate forţele care par atât de diverse de fapt sunt particularizări ale unei singure forţe, aceasta ar fi considerată cea mai mare realizare a fizicii teoretice. În urma eforturilor oamenilor de ştiinţă s-a reuşit să se reducă toate forţele cunoscute din Univers la numai patru forţe fundamentale: gravitaţia, electromagnetismul, forţa nucleară slabă şi forţa nucleară tare. Datorită acestui demers de unificare a diverselor forţe care există în Univers s-a ajuns să se cunoască astăzi că de exemplu electricitatea şi magnetismul sunt faţete aparent distincte ale aceluiaşi fenomen, sau că forţa elastică sau forţa de frecare de fapt sunt la fel particularizări ale forţei electromagnetice.
Un alt gen de întrebari care se ridică în faţa celui care studiază legile divine este: “cum se face că există fenomenul rezonanţei cu legile asociate, cum se face că există legea karmei, cum de există fix aceste legi şi nu altele eventual opuse?”. Sau altfel pusă problema: “există oare o legătură fundamentală între fenomene aparent diferite cum sunt: rezonanţa, karma, iubirea?”.

2. Legea fundamentală din care derivă toate celelalte legi

Acest material îşi propune să ofere viziunea faptului că toate legile spirituale care caracterizează Existenţa sunt de fapt particularizări ale unei singure legi, relevând modul în care celelalte legi derivă din legea fundamentală. O demonstraţie exhaustivă ar presupune să fie luate rând pe rând toate legile spirituale, şi să se arate că toate se trag din legea unică; acest material nu are pretenţia şi nu îşi propune să se ocupe de toate legile, ci se va opri asupra celor mai importante (şi din motivul că nu are drept scop exacerbarea unei atitudini mărginit intelectualiste).
Legea spirituală unică din care derivă toate celelalte legi spirituale este “Dumnezeu există. Şi el a conceput şi manifestat toate legile, căci fiecare lege ce există implică existenţa unui legiuitor- Dumnezeu.” În continuare se va căuta să se arate cum celelalte legi spirituale derivă din această unică lege.

3. Utilitatea legilor spirituale
Motto: “Ştiinţa este experienţa gândită.”

Degeaba practicăm spiritual dacă nu tragem concluziile de rigoare. Degeaba avem la un moment dat stări înalte dacă nu le permanentizăm pe baza structurării unui nou mod mai elevat de gândire şi înţelegere. Nu trebuie să practicăm ca orbii, fără a gândi, ci trebuie să evoluăm conştient, înţelegând ceea ce se petrece şi dezvoltându-ne şi perfecţionându-ne nu numai fizic, energetic şi emoţional, ci şi cu intelectul superior şi cu sufletul, ca un întreg. Este foarte util să extragem concluzii din ceea ce practicăm spiritual, şi nu să lăsăm faptele şi experienţele ca o masă inertă din care nu am extras niciun principiu călăuzitor. Extragerea acestor principii sau legi din masa multitudinii faptelor duce la o unificare, iar acest demers ne conduce aşadar la UNICUL, care este Dumnezeu. Este extrem de important aşadar să ajungem la acele principii cauză care guvernează toată diversitatea de sub ele, şi care sunt pasul (etapa) de dinaintea Cauzei Unice, Dumnezeu. Aceste legi sau principii fundamentale de multe ori sunt simple, concise datorită marii lor purităţi, şi asimilarea lor în propria noastră fiinţă şi existenţă are la bază şi se sprijină pe o bogată experienţă spirituală şi pe trăiri inefabile.
Legea este aspectul imuabil, constant al al unei mulţimi de fapte sau fenomene şi de aceea însuşi faptul că ele există ne conduce către existenţa lui Dumnezeu, care este Cel neschimbător, mereu acelaşi.

4. Legea unităţii

Această lege constituie poate ce mai evidentă derivată a legii fundamentale, şi în acelaşi timp este de un imens ajutor în integrarea celorlalte legi spirituale. Această lege spune la modul esenţial că există o unitate indisolubilă între tot ceea ce există. Faptul că această lege a unităţii este o particularizare a legii fundamentale este uşor de sesizat fiindcă substratul acestei unităţi este Dumnezeu. Dumnezeu este prin definiţie Creatorul a toate, Cel în care îşi au originea toate, iar din existenţa Sa rezultă în mod automat faptul ca toate aspectele manifestate în existenţă se află unite prin intermediul lui Dumnezeu. Această lege a unităţii are şi alte formulări (“Tot ceea ce este jos este precum tot ceea ce este sus, iar tot ceea ce este sus este precum tot ceea ce este jos pentru a întregi miracolul totului.”) precum şi multe aplicaţii extrem de valoroase în multe domenii, dar ceea ce interesează în contextul acestei lucrări este doar faptul ca ea derivă în mod direct din legea fundamentală “Dumnezeu există.”

5. Legea karmei

Această lege spirituală spune că tot ceea ce facem altora ni se va face nouă, sau după cum spune Iisus “cu măsura cu care veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” Altfel spus, această lege spune că tot ceea ce facem altora, de fapt nouă ne facem. Legea karmei spune aşadar că există o unitate esenţială între cel care acţionează şi cei/cele asupra cărora se acţionează, fiind astfel o derivaţie a legii unităţii (care la rândul ei este o particularizare a legii fundamentale).

6. Rezonanţa

Rezonanţa reprezintă o legătură, un transfer de energie care se stabileşte între două sisteme care sunt acordate pe aceeaşi frecvenţă. Din însăşi definiţia sa putem vedea faptul că ea reprezintă o particularizare a legii unităţii, dar dacă aprofundăm mecanismele care stau la baza fenomenului rezonanţei constatăm că legătura între aceste două legi nu se opreşte aici. Principalul mecanism care face posibilă menţinerea fenomenului rezonanţei este cel al feedback-ului, lucru bine cunoscut de către electronişti sau ciberneticieni dacă este să ne referim la ştiinţă, sau de către yoghini dacă ne referim la spiritualitate (a se vedea rolul fundamental al atenţei în menţinerea procesului de rezonanţă). Feedback-ul este o legătură, o influenţă care se propagă în mod invers, adică de la efect la cauză, fiind astfel şi el o expresie directă a legii unităţii.

7. Legea echilibrului

Această lege este enunţată astfel de Ştefan Odobleja în cartea "Psihologia consonantistă": “Orice cauză este un dezechilibru. Orice efect este un echilibru mai mult sau mai puţin relativ şi temporar. Orice dezechilibru tinde spre echilibru.” Această tendinţă către echilibru poate fi interpretată dpdv. spiritual ca o tendinţă a lucrurilor de a se reîntoarce în transcendentul din care au apărut. Putem observa cu uşurinţă modul cum această lege derivă din legea fundamentală, dacă avem în vedere faptul că un atribut fundamental al lui Dumnezeu este transcendenţa.


8. Legile principiilor duale opuse (Yin şi Yang, feminin şi masculin)

O astfel de lege din acestă categorie este în directă legătură cu legea echilibrului tratată anterior: aceste doua polarităţi opuse tind să se echilibreze, femininul atrage masculinul, masculinul atrage femininul. Altă lege derivă din legea rezonanţei, de asemenea tratată anterior: marele Yin atrage de micul Yin, marele Yang atrage de micul Yang. Şi în final o lege foarte sugestivă, care poate părea paradoxală dar care vom demonstra ulterior că derivă în mod direct din legea limitei şi cea a echilibrului: în cazul manifestărilor extreme, aspectul lunar (-, feminin, YIN) produce aspect solar (+, masculin, YANG), iar aspectul solar (+, masculin, YANG) produce aspect lunar (-, feminin, YIN). Această lege nu face altceva decât să afirme legătura care există între principiile opuse, fiind astfel şi o particularizare a legii unităţii.

9. Legea limitei sau a maximului

Este enunţată astfel de Odobleja: “Peste un anumit prag, efectul unei cauze este înlocuit de un alt efect. Peste un anumit prag maxim, efectul nu mai este paralel cu cauza: el rămâne în urmă sau în întârziere, proporţia este modificată.” Această lege derivă astfel din legea fundamentală: în Manifestare totul este finit, singurul infinit este Dumnezeu cel transcendent. Să vedem modul cum această lege a limitei împreună cu legea echilibrului produce legea care afirma că extremul Yin produce Yang. Să luăm pentru exemplificare cazul unei perechi de opuşi: durerea şi plăcerea. Să presupunem că noi la un moment dat resimţim durere. Datorită legii echilibrului din care se deduce că totul în manifestare este mişcare(gradient), noi sesizăm numai diferenţele de senzaţii. Daca se menţine acelaşi nivel al intensităţii senzaţiei atunci după o perioadă nu se mai percepe nimic: pentru a menţine constant ceea ce resimţim trebuie mărit în timp intensitatea stimulului. Astfel, pentru ca senzaţia de durere să se menţină în timp, este necesar ca intensitatea acesteia să crească. Legea limitei spune însă ca nimic nu poate creşte la infinit, astfel că la un moment dat stimulul dureros rămânând la acelaşi nivel, noi nu îl vom mai simţi. Dar lipsa durerii va constitui în fapt o senzaţie de plăcere. Astfel durerea extremă a generat plăcere, şi acesta este mecanismul prin care duse la extrem perechile de contrarii se generează una pe cealaltă.

10. Legea inerţiei

Totul are tendinţa să-şi menţină existenţa, status quo-ul. Se leagă de legea fundamentală dacă îl privim pe Dumnezeu ca fiind Existenţa Absolută. Această lege este o manifestare a acestei caracteristici fundamentale a lui Dumnezeu, şi deasemenea are legătură cu o altă caracteristică fundamentală a lui Dumnezeu: eternitatea.

11. Iubirea

Iubirea reprezintă o comuniune generatoare de fericire elevată, şi prin aceasta este o expresie atât a legii unităţii cât şi a caracteristicii fundamentale a lui Dumnezeu care este beatitudinea.

12. Încheiere

Sentimentul şi viziunea faptului că toate legile afirmă la unison faptul că Dumnezeu există, pot fi de un real ajutor căutătorului spiritual, şi acest material poate ajuta pe cei interesaţi în meditaţiile lor pe această temă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu