"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » CRĂCIUN FERICIT (Christian Carion, 2005)

CRĂCIUN FERICIT (Christian Carion, 2005)




Pacea necesită cea mai eroică muncă şi cel mai greu sacrificiu. Presupune mai mult eroism decât războiul. Cere o mai mare fidelitate pentru adevăr şi o puritate a conştiinţei aproape perfectă. Thomas Merton


Cuvinte esenţiale pentru umanitate ca unitate, toleranţă, bunăvoinţă, omenie, altruism, solidaritate, fraternitate, au fost golite de sens, sterilizate, atrofiate, oamenii nemaiavând contact aproape deloc cu adevăratul lor înţeles. Meritul cel mai mare al filmului „Crăciun fericit” este apropierea pe care ne-o conferă de reala semnificaţie a acestor divine atitudini, de sublimul, bogăţia şi forţa ce le însoţeşte.

Evenimentele din film ne apar ca pură fantezie, fiindu-ne greu să credem că ar fi putut avea loc vreodată. Şi totuşi sursele istorice confirmă împrieteniri şi întrajutorări între taberele combatante în timpul primului război mondial. Mai mult decât atât, ele semnalează apariţia de asemenea conjucturi excepţionale nu doar într-un singur loc, ci în mai multe puncte de pe linia frontului. Filmul pune accent pe starea de fraternitate ce a însoţit aceste evenimente din primul război mondial, pe frumuseţea descoperirii adevărului, a realităţii atât de normale, de familiare, realitate ce a fost ascunsă, deformată prin minciună şi manipulare.

Muzica deschide şi însoţeşte continua apropiere între tabere. Slujba creştină transfigurează toţi participanţii, îi ridică pe nivele superioare, îi ajută să redevină umani. Intuim valorea inestimabilă a tuturor religilor autentice, a universalităţii mesajelor lor. Apropierea dintre soldaţi e plină de stângăcii, amintindu-ne de copiii ce cu bunăvoinţă şi candoare îşi fac noi prieteni. Frica şi ura ce stapâneau întreaga zonă sunt gradat alungate, umorul şi buna dispoziţie îşi fac încet apariţia, un puternic spirit de camaradenie uneşte taberele combatante. O uluitoare întrajutorare intervine firesc:

„...artileria noastră vă va bombarda peste zece minute. Şi vă propun să veniţi să vă puneţi la adăpost în tranşeele noastre.”

Această cunoaştere directă dintre tabere disipă valul minciunii şi produce o deschidere puternică a soldaţilor, o înţelegere profundă a manipulării la care au fost supuşi şi deci a ridicolului luptei:

„Toate astea nu mai au nici un sens. Să mori mâine e şi mai absurd decât să fi murit ieri.”

Aceste evenimente constituie cu siguranţă avanpremiera unei viitoare fraternităţi planetare.

Cei ce întreţin şi dezvoltă extraordinara fraternizare sunt locotenenţii taberelor combatante. Oameni obişnuiţi, fără însuşiri fizice şi intelectuale deosebite dar plini de bun simţ, de omenie şi curaj, ei întreprind aceste demersuri de comunicare între tabere, sunt prinşi de forţa evenimentelor ce declanşează adevărate mutaţii benefice, ce transformă realitatea sumbră într-una sublimă. Cei trei ofiţeri, preotul scoţian şi cei doi cântăreţi germani reprezintă şi o viziune superioară a „eroului”, ca fiinţă animată de puternice şi profunde calităţi sufleteşti puse necondiţionat în slujba celor din jur. Ei sunt o replică dată puzderiei de insipizi luptători musculoşi creaţi la Hollywood ca modele de eroi.

Finalul, deşi prezintă reprimările la care au fost supuşi toţi soldaţii care au fraternizat, este străbătut de un puternic optimism, de măreţie, de o emoţionantă bucurie. Ameninţaţi şi pedepsiţi, soldaţii nu sunt însă nişte învinşi, nu încearcă nici un sentiment de teamă sau regret, ci sunt transpuşi într-o stare de sfinţenie, de cunoaştere lăuntrică, de umilinţă profundă.

Deşi regizorul Christian Carion vrea să deturneze imensa încărcătură sublimă a evenimentelor prezentate, direcţionând-o abil, manipulator, în slujba propagandei Uniunii Europene, valorile profund umane ale acestei fraternizări istorice sunt foarte puternice, acoperind şi anulând în mare măsură mesajul propagandistic al filmului. Cu aceste valori divine, autentice: unitate, toleranţă, bunăvoinţă, omenie, altruism, solidaritate, fraternitate, Uniunea Europeana nu a avut, nu are şi nu va avea niciodată vreo legătură.

Ratându-şi obiectivul propagandistic, „Joyeux Noël” devine un film simplu, direct, virulent, optimist, ce ne aduce o atât de necesară rază de speranţă. El pune subtil sub semnul întrebării "normalitatea" actualei societăţi concurenţiale. Filmul este un apel la înţelegere, la omenie, la altruism, la o convieţuire simplă, fără competiţii absurde, fără resentimente, fără ură. Este un apel la fraternizare, la rezistenţă împotriva absurdităţilor, la nonviolenţă, la ieşirea din ignoranţă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu