"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade

Criteriul profitului maxim posibil aplicat introspecţiei spirituale: în căutarea eternităţii

Datorită complexităţii omului şi vieţii sale scurte comparativ cu timpul necesar pentru a explora fie măcăr şi parţial misterele propriei noastre alcătuiri, în faţa oricărui om pragmatic care se avântă în domeniul introspecţiei spirituale se ridică următoarea întrebare fundamentală: ce anume căutăm să descoperim prin cercetarea efectuată asupra propriei noastre fiinţe? Răspunsul la această întrebare va determina(influenţa) în mod decisiv alegerea metodelor - practic întreg demersul nostru de cercetare orientat nu către exterior ci către noi înşine.

Mai multe posibilităţi se deschid ca şi răspunsuri la această intrebare:
1. Putem alege să ne cunoaştem mai bine corpul şi posibilităţile ascunse ale sale, şi să ne limităm la aceasta - sunt oameni care ajung astfel la performanţe uluitoare ale corpului, şi acestea sunt considerate de către cei care le obţin sau de alţi admiratori ca fiind rezultate spirituale în întregime satisfăcătoare. Exemple: diverse demonstraţii de flexibilitate a corpului eventual prezentate şi sub denumirea de Yoga, diverse performanţe ale corpului în ceea ce priveşte unele funcţii ale corpului cum ar fi respiraţia (capacitatea de a se menţine în viaţă o perioadă neobişnuit de mare de timp fără a respira), alimentaţia (capacitatea de a se menţine în viaţă o perioadă neobişnuit de mare de timp fără a respira), circulaţia sanguină (capacitatea de a se menţine în viaţă o perioadă neobişnuit de mare de timp fără ca inima să bată), creierul (capacitatea de a se menţine în viaţă o perioadă neobişnuit de mare de timp fără a gândi). Cu ultima am glumit. :) În fond este ceva extrem de comun să întâlnim oameni care trăiesc aparent miraculos fără a gândi perioade uluitor de mari de timp.
2. Putem alege să ne cunoaştem mai bine prin introspecţie mintea sau alte aspecte subtile ale fiinţei noastre, şi să ne limităm la aceasta. Există destule exemple de oameni care consideră că au atins culmi ale condiţiei umane prin faptul că sunt capabili de performanţe uluitoare ale minţii sau ale diverselor corpuri energetice subtile. De exemplu unii oameni se consideră maeştri spirituali prin faptul că reuşesc după o practică de zeci de ani să împingă un om fără să-l atingă (prin manipularea energiei subtile), sau şi mai banal mulţi au un orgoliu nemăsurat prin faptul că deţin un coeficient de inteligenţă relativ ridicat sau au o memorie îndeajuns de bună cât să le permită să reţină pe de rost informaţii mai mult sau mai puţin spirituale, şi s-au folosit de aceste abilităţi ale minţii pentru a urca pe scara ierarhiei sociale până la o poziţie considerată de ei satisfăcătoare.

Din punctul meu de vedere toate aceste realizări din categoriile enumerate mai sus suferă de un neajuns: sunt temporare, la moarte toate acestea pier ca un vis. Iar moartea cam are obiceiul să fie inevitabilă. De aceea singura variantă satisfăcătoare de răspuns la întrebarea iniţială este pentru mine:
3. Singurul rezultat total satisfăcător care merită să fie căutat prin introspecţia spirituală este eternitatea. Aşadar putem considera că am găsit ceva cu adevărat valoros în propria nostră fiinţă în momentul în care am găsit ceva etern în noi înşine.

Nu am vrut să spun că rezultatele de la punctele 1. şi 2. sunt total lipsite de valoare, ci doar să reliefez faptul că din punctul meu de vedere ele au valoare doar dacă sunt puse în slujba(subordonate) punctului 3.

Putem ajunge la acest rezultat al găsirii a ceva etern în fiinţa noastră şi pe altă cale(misterioase sunt căile Domnului), şi chiar şi în privinţa introspecţiei spirituale nu înseamnă că va trebui să avem privirea limitată tot timpul în mod exclusiv asupra ideii de eternitate (ca să citez dintr-un clasic în viaţă, e vorba de "sinergia faptelor" şi "meandrele concretului").

Ca o importantă obiecţie pe care cineva o poate aduce împotriva demersului de căuta prin introspecţie spirituală ceva ce este etern în noi înşine, este următoarea întrebare: "De unde ştim noi că există cu adevărat ceva etern în noi înşine, şi nu ne angrenăm într-o cercetare zadarnică căutând să descoperim ceva ce nu există?".
Răspunsul meu e următorul: n-avem într-adevăr de unde să ştim cu absolută siguranţă de la început că vom găsi ceva etern în noi înşine. Este riscul cercetării. Ceea ce poate motiva un om angrenat în introspecţia spirituală orientată către etern nu sunt dovezile prealabile irefutabile ale existenţei a ceea ce se caută, ci conştientizarea plenară şi totală că altceva mai puţin decât eternitatea nu ne satisface deplin. În lipsa acestei aspiraţii totale către eternitate, nu vom putea merge cu tot sufletul, din toată inima şi cu toată puterea pe această cale, iar rezultatele vor fi pe măsură.
(va urma)

Somnul deputatilor naste monstri: legea pasapoartelor biometrice a fost aprobata

Camera Deputatilor a votat astazi cu 206 voturi pentru, 13 impotriva si 13 abtineri, legea pasapoartelor biometrice. Probabil ca multi dintre deputati nici nu stiu ce au votat intrucat denumirea ei este "Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate". Dupa o zi plina cu discutii despre ministresa Ridzi-Pitzi, campioana olimpica la aruncatul cu bani publici si despre Bombo, premieru' minune, membrii Camerei Deputatilor au votat plictisiti, la sfarsitul zilei, pe banda rulanta, mai multe legi printre care si cea mai sus pomenita.

Mai multe detalii despre ziua de azi din Camera Deputatilor:
Monitorul de Suceava - Camera Deputaţilor a aprobat ordonanţa care prevede introducerea paşapoartelor biometrice

Camera Deputatilor - Lista nominala cu modul in care s-a votat la legea pasapoartelor biometrice

Nicolae Stan (PD-L) a votat pentru Adrian Nastase: M-au innebunit astia de cap. Nici nu stiu ce am votat, ca n-am inteles

Roberta Anastase a încurcat butoanele de vot la moţiunea privind acordul FMI

Comisie de ancheta pentru Monica Iacob-Ridzi - 220 de voturi pentru si unul impotriva. Ministrul Tineretului ii da in judecata pe liberali pentru calomnie

Adrian Nastase nu va fi urmarit penal. Deputatii resping cererea procurorului general in cazul Zambaccian 1 drept inadmisibila

Intre timp europenii devin tot mai deranjati de proasta securitate a cipurilor RFID, a elementelor biometrice si de cantitatea tot mai mare de informatii personale care sunt cerute de catre autoritati:

Vaccin-Natiunea - film documentar despre inselatoria farmaceutica a vaccinurilor

Pentru majoritatea oamenilor, vaccinarea lor sau a propriilor copii pare o idee buna. "Vaccinurile sunt sigure, eficiente şi ar trebui sa ne protejeze împotriva bolilor infecţioase periculoase, nu-i aşa?" Total greşit! Ceea ce nu cunosti iti poate dăuna sau chiar te poate omorî! Şi din pacate lipsa de cunoastere in acest domeniu chiar face ravagii.

Urmariti in acest film adevărul despre vaccinuri si pericolele pe care le reprezintă, despre legatura lor cu bolile autoimune, infecţiile, alergiile şi cu o creştere masivă a tulburărilor de comportament şi dezvoltare la copii (precum autismul). Descoperiţi adevărul despre istoria vaccinurilor. Aflati cum a fost posibil ca niciodată sa nu fie dovedită siguranţa şi eficienţa vaccinurilor. Urmariti minciuna guvernamentală şi acoperirea inşelăciunilor asociate cu vaccinarea. Aflaţi detalii despre corupţia din cadrul comunităţii ştiinţifice şi despre modul în care studiile despre vaccinuri sunt puternic viciate. De asemenea, urmăriţi poveştile din viaţa reală ale unor părinţi şi copii devastati de efectele vaccinurilor si ale componentelor lor toxice precum thimerosol(care contine 49% mercur).


Alte detalii pe site-ul autorului dr. Gary Null şi pe site-ul filmului Vaccine Nation.

Cititi si articolele:
Adevaruri mai putin cunoscute despre vaccinuri si vaccinare
Sa invatam din lectiile trecutului: Scandaluri ale industriei farmaceutice
Un laureat Nobel dezvaluie conspiratia profitului in domeniul medical
Compania farmaceutica Merck a raspandit in lumea intreaga cancerul, SIDA si leucemia prin virusuri injectate in vaccinuri
Compania Bayer a vandut produse antihemofilice infectate cu HIV
„De câteva luni, MISA şi ProVita duc o campanie prin care să convingă părinţii că nu e bine să-şi vaccineze copiii“
Prof. dr. Pavel Chirila despre vacinurile HPV
Ministerul Sanatatii chemat in instanta pentru stoparea vaccinarii HPV
Vacinurile HPV contin borat de sodiu componeneta a otravurilor de soareci
In Lies We Trust: CIA-ul, Hollywood-ul si Bioterorismul
1300 de fete afectate de vaccinurile HPV in Marea Britanie; Efecte negative bizare precum paralizia si epilepsia
Dezvaluirile lui Gregorian Bivolaru se confirma - Documente oficiale ce releva planul criminal de reducere a populatiei globale

Perceptia publicului: Mass-media oficiala este corupta!

Mass-media a intrat in topul institutiilor corupte
Partidele politice, Parlamentul si Justitia sunt, in opinia romanilor, institutiile cel mai puternic afectate de coruptie, conform Barometrului Global al Coruptiei pe 2008, dat publicitatii de Transparency International. Totodata, oamenii par sa-si fi pierdut speranta in combaterea fenomenului, mai mult de jumatate considerand ca masurile anticoruptie sunt ineficiente, in timp ce doar 17% dintre intervievati cred ca acestea functioneaza.

Mass-media a intrat pentru prima oara in topul anual al institutiilor corupte, cu o nota de 3,4 dintr-un maxim de 5, dupa partidele politice (4,3), Parlament (4,3), Justitie (4,2) si mediul de afaceri (3,8). "Politicile editoriale vadit partizane, care afecteaza increderea sunt de vina pentru aceasta perceptie", a explicat Alistar. Barometrul, realizat in colaborare cu Gallup, este singurul sondaj de opinie la nivel global referitor la coruptie si a fost realizat pe un esantion de 73.132 de persoane din 69 de tari intre octombrie 2008 si februarie 2009.

Cititi si:
Copiii - victime ale masinii mediatice de spalat creiere
Fata nevazuta a televiziunii

Magistratii, TVR si Radioul confirma: Securitatea a reinviat!

Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, Mona Pivniceru, a declarat la inceputul lunii ca Serviciul Roman de Informatii a inceput sa „chestioneze” magistratii cu privire la sesizarile inaintate Parlamentului European, Consiliului Europei si a altor foruri europene. Prin aceasta practica, a declarat Mona Pivniceru, intr-o conferinta de presa, „agenti SRI au reinviat tactica fostei Securitati”.

Judecatoarea Mona Pivniceru, a declarat ca, la data de 14 mai, SRI i-a solicitat purtatorului de cuvant al Tribunalului Neamt, Iulian Mitrofan, copia documentului Adevar despre justitia romaneasca, o scrisoare deschisa trimisa in acea zi Consiliului Europei si Parlamentului European, in care magistratii reclamau presiuni la adresa independentei Justitiei.

Iata cateva din declaratiile presedintelui AMR:
  • AMR a elaborat un material pe care l-am intitulat Grotescul ca realitate, in care ne-am imaginat ce ar insemna societatea romana cu SRI-ul activat, cu avertismentele acordate sau date judecatorilor de a nu-si mai realiza drepturile cel putin elementare.
  • Ma deranjeaza protestul corpului de judecatori pentru revenirea la nivel oficial la dimensiunea statului totalitar. Aceasta concluzie ne-a fost impusa de comunicatul SRI-ului, prin care acesta arata ca o competenta a activitatii sale consta in apararea legalitatii actului de justitie.
  • Ca si cum paradoxul nu ar fi absolut, a trebuit sa verificam legea sigurantei nationale si sa constatam ca SRI nu a avut nici pe vremea regimului totalitar aceste atributii si, in nici un caz nu le poate avea acum, cand legea i-a determinat trei competente stricte cu privire la activitatea sa. Aceste competente vizeaza apararea integritatii si suveranitatii nationale a statului roman, ordinea de drept si drepturile fundamentale ale cetateanului
  • Eu cred ca este un moment extrem de dur si cred ca nu trebuie sa ne mai aducem aminte de beciurile SRI care - ma gandesc - nu au fost transformate in sali de lectura. Urmeaza sa apreciem amploarea acestui fenomen dupa ce presedintii si vicepresedintii de instante ne vor raspunde la solicitarea cu privire la chestionarea lor despre evenimentele care au loc in sistemul judiciar - greva grefierilor si drepturile salariale ale magistratilor.
O sedinta cu mare tam-tam s-a desfasurat pe 5 iunie in Consiliul de Administratie al Radiodifuziunii, in urma propunerii avansate de presedintele institutiei privind infiintarea unui departament care sa gestioneze secrete de stat, sub coordonarea directa a SRI. Propunerea a fost respinsa, in bloc, de membrii CA, cu exceptia Mariei Toghina, dar se estimeaza ca va declansa un mare scandal in perioada urmatoare, din moment ce Radioul public nu detine nici macar o singura informatie clasificata ce ar putea justifica o asemenea masura.

Membrii conducerii Radioului au fost pusi ieri in fata deciziei de infiintare a unui compartiment special pentru evidenta, prelucrarea, procesarea, pastrarea, manipularea si multiplicarea documentelor clasificate, in conditii de siguranta. Coordonarea generala a activitatii si controlul masurilor privitoare la protectia informatiilor secrete de stat ar urma sa fie realizat de catre unitatea specializata din cadrul Serviciului Roman de Informatii. Decizia infiintarii unor asemenea structuri in Radio si TVR apartine CSAT si a fost luata in sedinta din 12 martie a.c., dar nu a fost publicata din motive de confidentialitate. Termenul limita pana la care trebuie infiintat departamentul este 15 iunie, conform aceleiasi decizii a CSAT. In sprijinul acestei hotarari este invocata legea Legea 182/2002 privind informatiile clasificate şi normele de aplicare a acesteia publicate prin HG 585/2002, HG 781/2002 privind protectia informatiilor clasificate şi HG 1349/2002 referitoare la transportul documentelor clasificate, dar nu e clar pentru nimeni de ce a fost nevoie de 7 ani de la adoptarea legii respective pentru a se infiinta aceste structuri in Radio si TVR.

Tocmai aceste nedumeriri, si altele, au fost motivul pentru care membrii CA al Radio au refuzat ieri seara sa avizeze propunerea, singura care a sustinut-o aprig fiind Maria Toghina, presedintele institutiei. In egala masura, insa, la solicitarea membrilor CA, ea nu a putut oferi niciun exemplu de document secret care ar putea face obiectul unui asemenea departament in Radio si ar justifica infiintarea si functionarea acestuia. Finalmente, s-a supus la vot respingerea propunerii si solicitarea unui punct de vedere oficial asupra acestui aspect comisiilor de Cultura, Juridice si de control al SRI ale Parlamentului. Membrii CA au votat unanim respingerea, in tmp ce Toghina a recurs la un gest complet neuzual, refuzand sa voteze in vreun fel. La scurta vreme dupa incheierea sedintei, Toghina a fost contactata telefonic de catre consilierul prezidential Valeriu Turcan, care a fost informat despre esecul actiunii. Marea intrebare, in aceste conditii: are legatura propunerea cu alegerile prezidentiale din toamna?

Unul dintre membrii CA, Andrei Alexandru, a declarat dupa sedinta ca "este foarte ciudata aceasta solicitare a CSAT, pentru ca in institutia noastra nu exista nici macar un singur document clasificat, cu exceptia a insasi acestui document al CSAT, care a fost trimis la Radio printr-un curier special, parafat, stampilat, sigiliat etc. Motivatia oficiala este aceea ca postura SRR de serviciu public national cu rol strategic implica participarea institutiei la circuitul documentelor care contin informatii clasificate. Dar, daca nu exista si nu au existat pana acum asemenea documente, de ce ar fi nevoie de inca o structura in institutie, pentru a carei infiintare ar fi nevoie chiar de modificarea actualei organigrame? Mie, personal, mi se pare ca acest departament aduce suspect de mult cu celebrul birou de contrainformatii care exista in toate institutiile de stat inainte de 1989, practica pe care o credeam abandonata. Cred ca ar putea fi interpretata ca o insinuare a serviciilor secrete in interiorul unei institutii care are cu totul alte obiective decat manipularea de secrete de stat. Deocamdata vom astepta pozitiile parlamentarilor din comisiile de Cultura, Juridice si SRI, abia apoi urmand sa reluam, eventual, discutia pe marginea acestei propuneri, dar, cel putin in sedinta din aceasta seara niciun membru al conducerii, incluzand reprezentantii sindicatelor si ai salariatilor, prezenti in sala, nu a fost convins de necesitatea unei asemenea structuri".
Surse:
Asociatia Magistratilor din Romania: SRI reinvie tacticile fostei Securitati
CSAT baga SRI in TVR si Radio?

Documentarul Disparitia Barbatului ("The Disappearing Male") - viitorul omenirii amenintat de substantele de sinteza

"Conducem un vast experiment toxicologic in care copiii nostri si copiii copiilor nostri sunt subiectii experimentului". Dr. Herbert Needleman


Disparitia barbatilor este una dintre cele mai importante si mai putin discutate probleme cu care se confrunta specia umana: amenintarea toxica asupra sistemului de reproducere masculin.

In ultimele cateva decenii s-a inregistrat o crestere constanta si dramatica a numarului copiilor de sex masculin, a barbatilor tineri care sufera de malformatii genitale, calitate scazuta a spermei, anomalii ale spermei si cancer testicular. In acelasi timp, baietii sunt mult mai expusi riscului de a suferi de ADHD, autism, sindromul Tourette's, paralizie cerebrala.

Documentarul "Disparitia Barbatului" prezinta o imagine tulburatoare asupra a ceea ce multi medici si cercetatori suspecteaza ca ar fi responsabila pentru multe dintre aceste probleme: o clasa de substante chimice comune care sunt omniprezente in lumea noastra.

Intalnite pretutindeni, de la sampon la ochelari de soare, carne si produse lactate, mochete, cosmetice si biberoane, acestea sunt denumite "hormoni sintetici" sau "perturbatori endocrini", produse chimice care pot sa distruga fundatia dezvoltarii umane.

Industria chimica nu poate sustine ca nu a stiut despre efectele daunatoare pe care le au aceste substante asupra corpului uman, in special asupra celor de sex masculin. Spre exemplu Bisfenolul A a fost folosit la inceput in tratamentele hormonale, dupa ce s-a descoperit ca are asupra cobailor reactii similare cu estrogenul. Abia ulterior industria plasticului a descoperit rolul esential al acestuia in realizarea recipientilor incasabili si a rasinilor epoxy.

Prezenta acestor substante in mai tot ceea ce ne inconjoara astazi are efecte incalculabile asupra sanatatii si a capacitatii de reproducere a umanitatii.

Preluare si adaptare dupa: http://info.po9t.com/content/the-disappearing-male

Cititi si:
Dezvaluirile lui Gregorian Bivolaru se confirma - Documente oficiale ce releva planul criminal de reducere a populatiei globale

Televiziunile de desene animate induc copiilor cele mai multe scene de violenta

Canalele de desene animate transmit, intr-o ora, mai multe scene de violenta decat posturile de televiziune romanesti. Potrivit studiului "Reprezentarea violentei televizuale si protectia copilului" realizat de UNICEF Romania, Consiliul National al Audiovizualului (CNA) si Centrul de studii media si noi tehnologii de comunicare din cadrul Universitatii din Bucuresti, numarul scenelor de violenta la care sunt expusi copiii intr-o ora variaza de la 9 la TVR1 la 23,4 la ProTV.

In cazul desenelor animate, aceste valori sunt si mai mari: de la 20 de acte de violenta la Minimax la 37 la Jetix. Potrivit studiului, durata medie a unui act de violenta este de 60 secunde la OTV (valoarea maxima inregistrata) si de 20 secunde la Prima TV (valoarea minima inregistrata). In cazul canalelor de desene animate, durata medie a unui act violent este de 15 secunde la Cartoon Network, 11 secunde la Jetix si 10 secunde la Minimax.

Violenta verbala reprezinta 44% din actele de violenta vazute pe micile ecrane, iar cea fizica se situeaza pe locul al doilea, cu 33,6% din totalul actelor prezentate. "Foarte important pentru modul in care prezentarea actelor de violenta afecteaza copiii este faptul ca locul de desfasurare a violentei este, in aproximativ un sfert din cazuri, casa cu extensia sa, contextul domestic", subliniaza autorii studiului.

"In societatea ecranelor si a generatiei catodice, copiii se formeaza, in principal, intr-un univers al realitatii televizuale si al comunicarii virtuale care devin adevarata lor realitate. O consecinta a acestei schimbari istorice de paradigma consta in riscul pierderii constiintei diferentei dintre bine si rau" a declarat prof. dr. Ioan Dragan, director al Centrului de Studii Media, coordonatorul acestui studiu.

Un alt factor de influenta asupra dezvoltarii copiilor este faptul ca in aproape 44% din cazuri nu sunt prezentate consecintele actelor de violenta pentru victima, iar in 66% din cazuri nu sunt prezentate consecintele actelor de violenta asupra agresorului. "Prea multa televiziune creeaza imunitate si indiferenta fata de ororile violentei. Urmarind in exces personajele de televiziune ucigand si ranind, copiii isi pierd capacitatea de a discerne intre violenta din viata reala si cea simulata pe ecran. Prin astfel de emisiuni, copiii pot fi indusi in eroare considerand ca violenta este o cale de a rezolva problemele, imitand ceea ce vad la televizor", a declarat reprezentantul UNICEF in Romania, Edmond McLoughney.

Cititi si:
Copiii - victime ale masinii mediatice de spalat creiere
Copiii - o tinta a noii ordini mondiale?
Fata nevazuta a televiziunii
Parinti, paziti-va copiii! Companiile Disney si McDonald's sustin homosexualitatea si pedofilia
Copiii nostrii ne vor acuza! (Nos enfants nous accuseront)
Cel mai bun instructor de yoga

Cipurile implantate in creier promovate pentru "eliminarea pierderilor de memorie"

Stiinta a adus multe progrese omenirii. Din pacate, ea este de foarte multe ori folosita prosteste sau chiar in scopuri malefice. In loc sa gaseasca metode de a activa cele 90-95% dintre capacitatile creierului uman care nu sunt deloc folosite, unii oameni de stiinta cauta mai curand metode pentru a atrofia si mai mult acest sediu al inteligentei si constiintei. Iata un exemplu:

Soluţia pentru corectarea memoriei umane imperfecte este dezvoltarea unor cipuri care să fie implantate în creierii indivizilor, susţine Gary Marcus, profesor de psihologie la Universitatea New York, într-un articol publicat în “The Telegraph”.

Ele îi vor ajuta pe doritori să-şi scotocească prin memorii cu eficienţa cu care Google scoate la suprafaţă informaţiile disponibile pe Internet, fără ca asta să le ştirbească umanitatea indivizilor, transformându-i în computere(in realitate exact asta se si urmareste, sa fim cu totii transformati in niste robotei programabili).

În mod normal, informaţiile apar fără nici un efort în minte, însă problemele încep când un acelaşi set de indicii se referă la mai multe amintiri. Memoria unui individ este influenţată de starea de spirit pe care o au atunci când asimilează ceva, de mediul în care se află în acel moment, şi chiar de postura corpului pe care o are atunci. Un studiu în acest sens sugerează că cei care învaţă un cuvânt întinşi în pat, îşi vor aduce mai bine aminte definiţia lui când se vor afla în aceeaşi poziţie, decât atunci când vor sta în picioare.

Pentru a depăşi aceste impedimente, profesorul american plănuieşte să implementeze în memoria umană un sistem de tip Google, motor de căutare ce combină căutarea bazată pe indicii cu cea care se sprijină pe adrese, specifică PC-urilor.

Text preluat din ziarul Cotidianul.

Citeste si:
Masoneria mondiala vrea sa ne bage cipuri in creier
In SUA s-a oficializat dictatura militara si controlul maselor

Corpul fizic, energiile subtile, mintea: eu sau Dumnezeu?

Acest scurt articol va pleca de la premiza unei practici anterioare în domeniul introspecţiei spirituale, si se va baza pe nişte ipoteze asumate, care vor fi probabil analizate în articole viitoare.

O întrebare fundamentală în domeniul introspecţiei spirituale este "Cine sunt eu?". După cum va fi analizat în articolele următoare din cadrul categoriei nou înfiinţate pe acest blog "Introspecţie spirituală", pentru ca să ne putem da un răspuns satisfăcător la această întrebare, trebuie mai intâi să clarificăm ce înţelegem prin "eu"(cum definim "eu"). Să presupunem că în urma analizei pe care am făcut-o am ajuns la concluzia că "eu nu sunt corpul, nici energiile subtile, nici mintea". Se naşte atunci în mod derivativ, pe lângă întrebarea de la care am plecat ("cine sunt eu?", care va fi analizată în alte articole), şi următoarea întrebare:"cine sau ce sunt corpul, energiile subtile şi mintea, dacă toate acestea nu sunt eu?".

O analiză materialistă a întrebării "ce este corpul?"(la fel şi în cazul energiilor subtile sau al minţii) ar presupune ca acesta să fie disecat şi împărţit în cât mai multe subcategorii pe cât mai multe scări de mărime, analizate funcţiile şi interacţiunile dintre aceste subcategorii: de exemplu corpul va fi împărţit în organe (inima, ficatul samd.) şi va fi analizat ce face fiecare organ şi cum interacţionează unul cu altul, sau se va împărţi corpul după tipurile de celule care îl alcătuiesc şi se va analiza ce rol are fiecare celulă şi cum interacţionează una cu alta. Această analiză are rolul ei benefic, dar nu face obiectul acestui articol, care va trata problema la modul spiritual, şi mai precis al unei esenţe spirituale. Astfel vom privi întrebarea "ce este corpul, dacă nu sunt eu?" ca având sensul "care este sursa ultimă a corpului, care este realitatea ultimă care stă în spatele corpului dacă nu sunt eu?". Spre deosebire de răspunsul la întrebarea materialistă, de care poate beneficia prin simpla ascultare şi un om care n-a făcut disecţii, dar care îşi poate însuşi imediat răspunsul de la cineva care a făcut disecţii(transmiterea de cunoştinţe fiind posibilă prin viu grai sau poate prin intermediul unei cărţi), răspunsul la întrebarea spirituală nu poate fi însuşit la modul folositor de către cineva care n-a făcut "disecţie spirituală" de la un cunoscător autentic în domeniu. Simpla aflare a unui răspuns care nu este trăit cu întreaga fiinţă, este la fel de folositor în acest ultim caz precum o frecţie la un picior de lemn.

Vom adopta în expunerea din acest articol şi prezumţia că răspunsul la această întrebare spirituală este "Dumnezeu". Care este folosul care rezultă pentru cineva care în loc să fie convins cu toata fiinţa lui că "corpul, energiile subtile şi mintea sunt EU", devine convins cu toată fiinţa sa că "corpul, energiile subtile şi mintea sunt Dumnezeu"? O foarte mare detaşare. O foarte uşoară concentrare a atenţiei îndreptată către tot ce se simte prin intermediul corpului, energiilor subtile şi a minţii, fiindca deh, acestea sunt Dumnezeu, adică ceva interesant. O comuniune cu Dumnezeu prin intermediul unor stări de fericire până atunci nebănuite. O stare foarte mare de libertate şi uşurare.

Aceasta însă nu trebuie să conducă la concluzii prosteşti, de genul "dacă tot nu sunt eu corpul, ce-ar fi să-mi bat joc de el" sau "orice este permis", sau mai ştiu eu ce tâmpenie rezultată dintr-o interpretare în cheie egotică.

Ordonanta de urgenţă privind paşapoartele electronice, retrimisă pentru a doua oară la comisii

Deputaţii au retrimis miercuri la comisii, pentru a doua oară, Ordonanţa de urgenţă privind introducerea paşapoartelor electronice, la cererea deputatului PSD Aura Vasile, care a reclamat faptul că raportul asupra actului normativ nu a fost semnat de preşedinţii tuturor Comisiilor sesizate in fond.
"Ordonanţa a mai fost pe ordinea de zi, am solicitat şi atunci retrimiterea la comisii pentru lipsa procedurilor. Dar astăzi s-a prezentat acelaşi raport iniţial, de aceea solicit din nou retrimiterea la comisii pentru nerealizarea procedurilor, pentru că o comisie din cele trei nu a semnat raportul. Nici nu este explicit scris caţi deputaţi au votat pentru raport, din total" a susţinut Vasile, potrivit NewsIn.
Liberalul Mihăiţă Calimente a declarat că preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Nicolae Păun, nu a semnat raportul, considerand că nu s-a intrunit cvorumul necesar in cadrul şedinţei pentru adoptarea documentului. Deputatul PNL a adăugat că votul majoritar al comisiilor a fost favorabil raportului, dar că nu se doreşte adoptarea proiectului pentru că nu există bani pentru implementarea programului de introducere a paşapoartelor electronice. "Am inţeles de la reprezentanţii MAI, că pentru implementarea acestui program nu sunt bani. Deci nu sunt bani şi dorim să mai ţinem in rezervă proiectul, pană cand vor fi banii necesari, e vorba de aproximativ 45 milioane euro" a spus Calimente.
Solicitarea de retrimitere la Comisie a fost adoptată cu 99 voturi favorabile şi 46 "impotrivă".

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor romani in străinătate a fost retrimis la comisii, pe 25 mai, de către plenul Camerei Deputaţilor, la propunerea viceliderului grupului deputaţilor social-democraţi, Aura Vasile.

In ciuda respingerii manevrelor subterane care urmaresc trecerea legii prin parlament fara a tine cont de obiectiile societati civile, in mass media a aparut ieri un articol fantoma care face parte din campania de dezinformare oculta. Fara a preciza sursa, articolul vorbeste de data de la care vor fi eliberate in toata tara pasapoartele biometrice, desi legea inca nu a fost adoptata in parlament, iar echipamentele necesare nu au fost achizitionate datorita crizei bugetare de la noi din tara.
Sursa

Masonul nu e mason destul, daca nu e si fudul

Incredibil, dar adevarat! Senatorul Florin Constantinescu si-a trecut in declaratia de interese, afisata pe pagina oficiala a Senatului, loja masonica din care face parte. Este vorba de Atelierul Mihail Sadoveanu 2007 Pascani, dupa cum este aceasta denumita de senator in documentul postat pe site. Din aceasta loja pascaneana, infiintata chiar de senator sub indrumarea masonului sef de la Iasi, Gigi Nichita, mai fac parte Eduard Dumea, Gica Zanet, Bogdan Alexa, Florin Racila si altii despre care insa nu avem date.

Decizia senatorului de a face public cunoscatorilor ca este mason, este in concordanta cu actuala pozitie a Masoneriei si anume de a-si face publicitate. Dealtfel, nici primarul Iasului, Nichita nu s-a sfiit sa afirme ca este mason. Loja masonica de la Pascani face parte din cele Albastre apartinand ritului de York.

Intrebat intr-o conferinta de presa despre existenta acestui 'atelier' senatorul a raspuns printr-o intrebare: 'Ce va intereseaza?'

Dupa ce i s-a atras atentia ca interesul este justificat deoarece singur a declarat existenta acestui 'atelier', senatorul a facut o declaratie soc: 'Intr-adevar fac parte din el, dar nu stiu cu ce ocupa. Nu stiu unde are sediu", a fost declaratia care a inchis subiectul.

Curiosi de existenta acestui misterios "atelier", reporterii de la newspascani.com au inceput "sapaturile". Intai pe net, operatiune sortita esecului deoarece singura referire la acest atelier a lui Mihail Sadoveanu era doar in declaratiile de interes ale senatorului, iar apoi pe teren de unde s-au cules informatiile care contureaza apartenenta oculta a acestei organizatii.

Din om in om, poate chiar din frate in frate, am aflat ca in ultimul an, mai ales de cand Constantinescu e senator, in Pascani au inceput racolarile pentru aceasta loja. Astfel, majoritatea oamenilor importanti din oras au fost curtati si atrasi in aceasta loja.

Daca in functia de senator Constantinescu, a reusit sa atraga in jurul sau multi simpatizanti, ca si conducator al Atelierului Mihail Sadoveanu, acesta a avut cel putin o deceptie si anume: refuzul viceprimarului Ioan Ionita de a se alatura acestei loje.

Dealtfel, refuzul lui Ionita poate fi catalogat ca fiind unul inteligent din punct de vedere politic, deoarece daca ar fi in aceasta loja nu ar putea candida in 2012 la functia de primar, deoarece ar candida impotriva maestrului sau: Florin Constantinescu.

Ce inseamna sa fii mason la Pascani?
Dincolo de partidele de vanatoare la care participi intr-o tovarasie selecta, afacerile tale devin mai profitabile fiind protejate de frati. Cum insa nimic nu e gratuit in viata, nici in masonerie nu o duci tomai pe roze. Atunci cand ti se cere ceva trebuie sa faci, chiar daca asta inseamna sa falimentezi o fabrica. Iar daca nu faci ce spun fratii probabil ca o sa pierzi si ce nu ai primit de la ei. [...]
Articolul integral pe newspascani.com

Germania a refuzat brevetarea unui cip implantabil ucigas

Oficiul german pentru patente a refuzat brevetarea unui cip implantabil care isi poate ucide purtatorii in cazul in care acestia nu se comporta "cum trebuie".

Cererea a fost primita pe 30 octombrie 2007 si publicata in baza de date cu brevete 18 luni mai tarziu, asa cum cere legea. Insa inventiile criminale si periculoase pentru public nu sunt recunoscute de oficiu. Chiar daca aceasta inventie nu este brevetata folosirea ei este posibila!

Documentatia inaintata de catre un inventator saudit propune ca un cip de mici dimensiuni sa fie implantat sub piele oamenilor pentru a putea fi localizati cu ajutorul sistemelor de pozitionare prin satelit. Un alt model contine pe langa cip si o otrava a carei eliberare in corpul putatorului poate fi declansata de la distanta pentru a-l ucide.

Implantarea oamenilor cu microcipuri ridica grave probleme etice in cadrul forumurilor de discutii ştiinţifice, profesionale, academice, pe problematica drepturilor omului, in cadrul organizaţiilor neguvernamentale, ministere si grupuri religioase.

Consiliul pentru probleme etice şi judiciare (CEJA) al American Medical Association a publicat un raport în 2007, susţinand ca implanturile cu cipuri RFID pot compromite intimitatea, neexistand asigurari ca informatiile conţinute in cip pot fi protejate în mod corespunzător, si totodata pot afecta grav sanatatea purtatorului (cip-urile pot calatori pe sub piele).

Statul totalitar politienesc: Dictatura si cenzura


Festivalul palestinian de literatura - inchis de armata israeliana. Literatura palestiniana este considerata subversiva printr-un ordin judecatoresc al autoritatii ocupante.

Unui cuplu american i s-a interzis sa mai primeasca in propria casa prietenii la intalniri de studiu al Bibliei. Alternativa este obtinerea unui permis pentru intruniri religioase ce costa mii de dolari.

Cercurile din lanuri - facute de mana umana sau mesaje primite de la civilizatii extraterestre?

In urma cu multi ani, dupa ce aparitia cercurilor din lanurile de cereale a fost pusa pe seama extraterestrilor, au aparut cativa indivizi care au afirmat ca de fapt ei sunt creatorii farsori ale ciudatelor stucturi ce apar peste noapte. Intreaga teorie a existentei extraterestrilor si a mesajelor inedite pe care acestia le lasa pe sol a parut atunci ca este definitiv demontata.

Intre timp cercurile din lanuri au continuat sa apara nestingherite. In plus complexitatea lor a crescut foarte mult, crearea lor in cateva ore pe timp de noapte, cu cateva sfori si unelte, devenind din ce in ce mai neplauzibila.

Iata aici una dintre imaginile cu cercuri aparute in luna mai in diverse zone ale Marii Britanii. Ea contine structuri asemanatoare cu Yin-Yang-ul oriental. Aceste imagini sunt arhivate lunar pe unul din site-urile pasionatilor ce urmaresc fenomenul. Sursa foto: http://www.lucypringle.co.uk/photos/2009/may.shtml


Cititi si:
Cercurile din lanuri - Artă sacră sau mesaje OZN?
Update la documentarul "Contactul cu extraterestri a inceput" (Contact has begun) - versiunea in limba romana
Transmisiunile video secrete ale NASA ofera dovezi ale existentei vietii extraterestre
OZN - cea mai negata poveste din istorie (UFO - The greatest story ever denied)
Mesaje misterioase primite de la civilizaţii extraterestre
Dovezi ale aparitiei unor OZN-uri la Washington DC in anii 1952 si 2002
Investigatiile OZN ale armatei si autoritatilor SUA
Prezente extraterestre imortalizate in arta medievala si straveche
Americanii alungati de pe luna de extraterestri!!
A doua venire a ... stiintei - documentar in limba romana

Statul totalitar politienesc: In SUA se vor scana amprentele si la plecarea din tara


US Department of Homeland Security (DHS) va demara de la 1 iunie un controversat proiect-pilot care presupune scanarea amprentelor călătorilor care parasesc Statele Unite. In faza de test autoritatile americane vor scana amprentele calatorilor internationali care parasesc Statele Unite de pe aeroporturile din Detroit si Atlanta. Pana acum aceasta operatiune era efectuata doar la intrarea in SUA. Tot de la 1 iunie DHS va cere tuturor cetatenilor americani si canadieni care trec granita americano-canadiana sa detina numai carduri de identitate biometrice cu cip RFID. Detalii in articolul: Actele de identitate cu cip RFID citite de la mare distanta

Sursa: Homeland Security to scan fingerprints of travellers exiting the US