"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade

No mires para abajo (2008)

“No mires para abajo”(2008) sau in traducerea lui englezeasca “Don't look down” este unul dintre cele mai romantice, erotice si suprarealiste filme aparute recent. Este genul acela de film care te face sa visezi, sa te intrebi: “Oare chiar se poate asa ceva?” si sa speri ca intr-o buna zi viata ta va fi la fel de magica.

Povestea este simpla, iar farmecul ei consta mai mult in atmosfera decat in actiune. Eloy, un barbat in devenire, este initiat in arta amorului de catre Elvira, o tanara cu totul aparte, plimbata prin lume si detinatoarea unei cunoasteri foarte profunde asupra vietii, in general, si a sexualitatii, in special. Filmul este erotic fara a fi explicit, si e impregnat de respectul pentru feminitate si de aspiratia de a descifra misterele dragostei. Umorul fin de pe alocuri se impleteste cu reflectii foarte profunde, cat si cu imagini complet neobisnuite, menite sa-ti „opreasca” mintea (cum ar fi cea a decedatilor aliniati pe scaune de-a lungul zidului care margineste cimitirul…).

Romantismul, asa cum ni s-a predat definitia la scoala, presupune personaje neobisnuite in situatii neobisnuite, adica exact ce „No mires para abajo” ofera cu generozitate, fara sa-ti dea totusi senzatia de „tras de par”. Eloy ar fi fost un adolescent ca oricare altul pana cand moartea tatalui sau l-a aruncat intr-o stare mai speciala de spirit. Nu depresie, cat sensibilizare marita. Intr-atat incat a devenit somnambul, iar intr-una din noptile in care bantuia pe acoperisuri i-a cazut, la propriu, Elvirei in pat. Ea este genul de „zana” moderna, adica exact ceea ce ai sperat mereu sa intalnesti, sa cunosti sau, de ce nu, sa devii tu insati. Independenta, initiata inca de mica in secrete ale vietii de catre bunica ei, un personaj la fel de pitoresc si extraordinar, si generoasa in a-i impartasi cunoasterea ei tanarului Eloy, pe care destinul i la trimis intr-un mod atat de inedit.

Trimiterile cate secretele amorului oriental sunt explicite, el trebuind sa obtina, pana in final, celebrul orgasm fara ejaculare, pe care majoritatea barbatilor nici macar nu-l cred posibil, si sa poata prelungi oricat de mult actul sexual pentru a experimenta toate zecile de pozitii descrise in Kama Sutra. Metafora folosita de argentinianul Eliseo Subiela, care e atat regizorul cat si scenaristul filmului, este aceea a mersului pe picioroange: incepi cu unele foarte mici pe care le schimbi, gradat, cu unele din ce in ce mai mari, pana ajungi la o inaltime care altora li se pare ametitoare.

Cum anume il ghideaza Elvira il aceasta calatorie initiatica va lasam placerea sa descoperiti singuri. Vizionare placuta!

Site-ul Filmului
Subtitrari in limba romana
Download film

Va recomandam sa vizionati si:
- filmul artistic Bliss (Armonie sexuala) - 1997
- documentarul Dezvaluirea misterelor sexualitatii sacre

Mareşal Ion Antonescu

"Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii." - Mareşal Ion Antonescu

Tudor Vladimirescu

"Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor." - Tudor Vladimirescu

Harta României Mari

Două experienţe diferite ale calmului beatific

Acum câteva zile am trăit în mod cu totul neaşteptat de către mine o altfel de stare de calm beatific, foarte diferită faţă de genul de calm profund pe care l-am trăit până acum, şi aş vrea să relatez despre aceasta.

Mai întâi despre genul de calm profund pe care am ajuns să-l trăiesc înainte cu ani buni faţă de experienţa de acum câteva zile. Acest calm profund îl pot categorisi în două cuvinte ca fiind de genul vidului transcendent. Pentru a nu fi acuzat cu uşurinţă de minciună voi descrie modul în care am ajuns să am acces la această stare de conştiinţă, şi voi detalia una din tehnicile folosite. Am fost foarte interesat să descopăr în fiinţa mea ceea ce nu poate fi distrus niciodată, dacă ar fi existat aşa ceva. Pentru aceasta am apelat la la toate modalităţile de introspecţie interioară pe care le-am considerat relevante referitor la ceea ce doream să descopăr. Iată una dintre ele:

Un fel de motto al acestei modalităţi de căutare interioară descrisă mai jos este următorul:"Când ai pierdut tot ceea ce putea fi pierdut, rămâne Sinele, adică Totul.". Aşa sună un aforism pe care îl întâlnisem. Această idee putea fi reformulată in cazul meu astfel: "Când ai pierdut tot ceea ce putea fi pierdut, rămâne Sinele, adică ceea ce este important şi mă interesează." Am procedat în felul următor: stând nemişcat şi cu ochii închişi, la început mă întrebam:
Î: - Aş putea eu oare să pierd acest corp fizic? (Şi mai departe, ce anume mai simt că rămâne din mine dacă ignor corpul?)
R:- Fireşte, la moarte eu voi rămâne fără acest corp fizic.
Pe cale de consecinţă acest corp fizic nu mă mai interesa. Esenţa acestei tehnici consta în faptul de a ignora cu conştiinţa acea parte din mine pe care o puteam pierde, şi de a vedea ce rămâne din mine după această excluziune. Ca urmare, după acest prim pas, eu urmăream sa văd ce mai simt din mine, dacă ignor toate senzaţiile provenind de la corp. Am descoperit că dacă ignor corpul şi orice senzaţie primită de la acesta, rămân cu o grămadă de senzaţii şi aspecte pe care le categoriseam ca făcând parte din mine.
Luam apoi senzaţiile energetice pe care le simţeam chiar dacă ignoram corpul, şi efectuam căutarea interioară astfel :
Î: - Dacă ignor şi energia subtilă proprie, eu continui să exist? Ce rămâne din mine dacă ignor şi energiile subtile?
Pentru a simţi care este răspunsul la acestă problemă căutam să simt ceea ce mai rămâne din mine dacă ignor şi energiile subtile pe care le simt (în afară de corpul fizic pe care stabilisem anterior să-l ignor). În urma analizei a ceea ce simţeam am descoperit că mai rămâneam în continuare cu diverse sentimente şi emoţii, specifice acelui moment, cum ar fi de exemplu afecţiune la adresa cuiva, sau angoasă datorită unei probleme. Treceam la următorul pas atunci.
Î: - Aş putea pierde şi aceste sentimente, sau aceste sentimente există în permanenţă tot timpul cu mine?
R: - Evident, aceste sentimente vin şi pleacă. Le pot pierde. Au fost destule perioade de timp din viaţa mea când nu am simţit acea stare de afecţiune, sau nu am simţit acea stare de angoasă.
Î: - Ce rămâne atunci din mine dacă ignor şi aceste sentimente(pe lângă ignorarea corpului fizic şi a energiilor subtile)?
Pentru a găsi şi simţi răspunsul la acestă întrebare, căutam să-mi detaşez conştiinţa şi de sentimente, care pur şi simplu nu mă mai interesau şi pe cale de consecinţă imi luam atenţia de la ele, analogic vorbind exact aşa cum procedează cineva care aude un zgomot ritmic pe care după o analiză hotărăşte ca e neinteresant şi de atunci încolo îl ignoră.
Sigur că toate aceste întrebări şi răspunsuri nu merg şnur, ca pe roate. Adeseori izbucnesc în conştiinţă cu putere senzaţii şi trăiri de la un nivel anterior, cum ar fi cel al corpului. Altă problemă care apare este că unele senzaţii şi trăiri sunt mai puternice şi sunt mai ataşat de ele, şi atunci îmi vine mult mai greu să le ignor. Prin exerciţiu însă se dobândeşte o abilitate a conştiinţei care acţionează ca un fel de sită, astfel încăt această triere a diferitelor aspecte din noi devine mult mai uşoară.
Mai departe, căutând să văd ce rămâne din mine dacă ignor şi sentimentele, şi energiile subtile şi corpul fizic, constatam că eu continui să exist, şi cel mai uşor ieşeau în evidenţă gândurile. Sesizam care sunt aceste gânduri.
Î:- Aş putea eu pierde şi aceste gânduri, sau aceste gânduri pe care le am acum sunt în permanenţă cu mine?
R:- Evident aş putea pierde aceste gânduri, au fost destule perioade de timp din viaţa mea când nu am avut aceste gânduri.
Î:- Ce rămâne atunci din mine dacă ignor şi aceste gânduri?
Pentru a găsi răspunsul la acestă problemă, căutam să văd ce mai rămâne din fiinţa mea, daca ignoram şi gândurile, pe lângă corpul fizic, energii subtile şi sentimente.
Deja de la acest nivel tehnica ajunge într-un punct critic. Am petrecut ceva timp reluând introspecţia şi aprofundând acest nivel. Consider că de la acest nivel într-un anume sens cuvintele nu prea mai sunt de ajutor. Voi descrie totuşi în continuare.
Am constatat că dacă ignor("pierd") atât corpul fizic, cât şi energiile subtile, emoţiile şi gândurile, eu continui să exist, şi ceea ce rămâne din mine este ceea ce aş putea numi conştiinţa. Am vrut să fiu fidel corectitudinii demersului meu, şi am continuat mai departe. Mi-am pus cu tărie următoarea problemă interioară în acest punct al căutării:
Î:- Ce rămâne din mine dacă pierd şi această conştiinţă?
Este dincolo de subiectul acestui articol răspunsul la această întrebare(consider că e sarcina fiecăruia să găsească răspunsul la această întrebare şi la întrebările asociate), de aceea mă rezum să relatez că, în corelare şi cu alte modalităţi de introspecţie spirituală pe care le-am făcut (mergând pe alte întrebări), a apărut trăirea unei stări care poate fi etichetată de fericire transcendentă. Experimentând acel proces gradat de transcendere, acea "pierdere" a tot ceea ce poate fi pierdut, se produce la un moment dat o "basculare" a stării interioare, într-o stare de existenţă care poate fi caracterizată în două cuvinte de calm transcendent.

Astfel am ajuns să simt ceea ce relatam la început ca fiind trăirea unei stări de calm beatific de genul "vidului transcendent". Sper că descrierea modului în care am procedat să clarifice mai bine ceea ce înţeleg prin expresia "de genul vidului transcendent". Accesul la această stare este foarte important pentru mine, fiind una din realizările spirituale cele mai importante la care am ajuns. Deşi are un impact benefic în multe tipuri de acţiuni, această stare nu constituie însă răspunsul în totalitate satisfăcător la problemele din această lume, datorită naturii sale eminamente transcendentă.

Această stare a constituit mult timp singurul tip de experienţă a calmului beatific pe care l-am trăit. Asta până acum două zile când spre surprinderea mea am trăit o stare de calm beatific totalmente diferită faţă de ceea ce cunoşteam. Această experienţă mi-a apărut în urma unei rugăciuni adresate lui Dumnezeu la unison de către foarte mulţi yoghini, în cadrul unei acţiuni organizate de Grieg. Eu înafara acelei rugăciuni n-am făcut altceva. Nu voi descrie nici în totalitate ce am simţit şi nici cu lux de amănunte.
Tot ceea ce vreau să relatez aici referitor la subiectul în discuţie este că brusc s-a instalat în fiinţa mea o stare de calm beatific, însă total diferită faţă de ceea ce trăisem până atunci. Era o stare de calm beatific însă nu a vidului transcendent, ci "plină", integratoare. Nu era necesară nicio acţiune a conştiinţei de transcendere a ceva ce simţeam în acel moment. Acea stare de calm beatific cuprindea cât se poate de natural orice alt aspect al existenţei mele. Eu existam cuprins de o pace indescriptibilă împreună cu orice aspect trecător al existenţei mele, şi nu detaşat, "dincolo" de orice aspect trecător al existenţei mele.

Trebuie să recunosc că această stare de calm beatific experimentată acum două zile este mai valoroasă decât ceea ce trăisem înainte. După opinia mea dacă un om reuşeşte să ajungă să trăiască tot timpul, sau la voinţă, această stare de calm beatific integrator atunci a dobândit cu adevărat o realizare spirituală de top, adică în totalitate satisfăcătoare în orice condiţii.

Masaru Emoto in Romania (oct 2004) - conferinta de la sala Pipera

La invitaţia şcolii de yoga, M.I.S.A., dr. Masaru Emoto şi d-na Kazuko Emoto au vizitat România, în perioada 14-17 octombrie 2004. În acest interval, dr. Masaru Emoto a susţinut o conferinţă publică şi o conferinţă de presă la Hotelul Marriott, pe 15 octombrie, şi o conferinţă specială destinată practicanţilor yoga din cadrul cursurilor M.I.S.A., pe data de 16 octombrie, la sala Pipera. Ambele conferinţe au fost organizate de Grupul de Studiu şi Cercetare Ştiinţifică din cadrul M.I.S.A.

Va prezentam aici conferinta de la sala Pipera unde dl. Masaru Emoto a avut o prezentare ceva mai detaliata si totodata mai destinsa datorita publicului ce era deja familiarizat cu experimentele sale.



Urmariti si conferinta Mesajele apei - Masaru Emoto in Romania, octombrie 2004 (expunere tradusa in limba romana - Conferinta de la Hotel Marriott).

Urmariti documentarul rusesc senzational despre secretele si memoria apei - Apa (Voda) - in limba romana

2012: Stiinta sau superstitie?


“2012: Stiinta sau superstitie” este unul dintre cele mai bune documentare spirituale aparute in ultima vreme. Este vorba de un documentar care analizeaza evenimentele ce ar trebui sa aiba loc pe data de 21 decembrie 2012, atat din perspectiva stiintifica, cat si spirituala. Oare se va petrece ceva la aceasta data? Conform credintelor mayase, da, pentru ca atunci se va sfarsi un lung ciclu de timp, ce dureaza 5.125 de ani, pentru a face loc altui ciclu. Pentru stravechea civilizatie mayasa aceasta miscare ciclica a timpului este ca o lege, diferentiindu-se astfel de viziunea liniara a timpului care este prezenta in lumea occidentala si stiintifica. Foarte multi au inteles ca pe 21 decembrie 2012, atunci cand Soarele se va alinia perfect cu centrul galaxiei Calea Lactee, va avea loc pur si simplu sfarsitul lumii. Insa, tot maya ne linisteste, caci aceasta data e nu numai sfarsitul unui ciclu, ci si inceputul altuia, in care lucruri minunate se vor intampla fiintelor umane. Intr-adevar, lumea nu va mai fi la fel, asa cum o stim noi astazi, si poate ca schimbarea cea mai mare va avea loc asupra constiintei umane, ce se va expansiona si va intelege altfel Universul si materia

In documentar sunt prezentate opiniile mai multor autori ai “fenomenului 2012″, dintre care ii amintim pe John Major Jenkins, Robert Bauval, Alonso Mendez sau Alberto Villoldo, cercetatori care sustin cu tarie ipoteza mayasa a anului 2012, cu ajutorul unor argumente foarte pertinente. Desigur ca in acest documentar exista si opinii contrare, ca cea a dr. Anthony Aveni, astronom si antropologist, care considera ca mania privind anul 2012 a aparut din necesitatea cautarii unei explicatii pentru evenimentele catastrofice ce se petrec in ultima perioada pe Pamant. Totodata, se observa un lucru interesant, si anume acela ca nu toti cei care sustin “teoria 2012″ sunt doar scriitori, oameni spirituali sau filozofi, ci si oameni de stiinta, ca de exemplu astrofizicianul Lawrence Joseph, care a calculat faptul ca in anul 2012 furtunile solare vor atinge apogeul. Si totusi care e adevarul? Greu de spus la ora actuala, caci, daca veti urmari acest documentar fascinant, veti gasi argumente si de o parte si de cealalta a taberei, argumente care va vor pune serios pe ganduri. Totusi, daca e sa fim obiectivi, argumentele taberei “pro 2012″ sunt mult mai consistente. De aceea, nu ne mai ramane decat sa mai asteptam cativa ani pana pe 21 decembrie 2012, si atunci vom afla cu siguranta raspunsul pe care il cautam cu atata ardoare

Va invitam sa urmariti acest documentar spiritual de exceptie si va dorim vizionare placuta!


2012 - Stiinta sau superstitie?



Text preluat de pe site-ul almeea.com.

Eckhart Tolle - Două necesităţi ale invăţării (Two Requirements of Teaching)

Felicitari persoanei care a facut traducerea in limba romana.

Principiul calitatii evidentiat in principiul sprijinului superior

Motto:
"Daţi-mi un punct de sprijin si voi muta Pamântul." - Arhimede
"Nicio problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de gândire care a creat-o." - Einstein

Unul din cele mai importante principii directoare din viaţa mea este acesta: "Bizuie-te pe onestitatea ta, pe puritatea şi forţa caracterului tău, pentru a acţiona sublim în lume şi în acelaşi timp să te ridici deasupra acesteia, şi bizuie-te pe Dumnezeu pentru a-ţi putea construi un caracter sublim şi in acelaşi timp să te ridici deasupra acestuia."

Mai întâi despre prima parte a acestui principiu de viaţă: caracterul nostru nu ne părăseşte niciodată. În orice moment şi în orice situaţie noi ne putem raporta fulgerător la onestitatea sufletului nostru, sprijinindu-ne pe ea atât pentru a putea decide în situaţii foarte grele cât şi pentru a ne putea menţine un comportament exterior corect în ciuda eventualelor presiuni contrare la care putem fi supuşi. Puritatea şi forţa caracterului ne dau putinţa de a sta liniştiţi şi demni în orice clipă în faţa Judecăţii Conştiinţei Divine, şi cu atât mai uşor în faţa oricărui om. Rege chiar şi în această lume nu este acel om care are cele mai înalte funcţii în societate, ci este omul cu un suflet mare şi pur. Şi unul dintre cele mai mari şi valoroase realizări care apar prin punerea în practică a acestui principiu, este trezirea şi în alţi oameni a aspectelor frumoase din ei, datorită trezirii şi amplificării prin rezonanţă în sufletul acestora a binelui din noi.

A doua parte a acestui principiu este una extrem de disputată de către mulţi oameni, care afirmă că "moralitatea nu are nimic de-a face cu Dumnezeu."
Este adevărat ca există oameni care dau dovadă de corectitudine în comportamentul lor şi nu îşi bazează moralitatea pe Dumnezeu, însă intrebarea mea este următoarea: corectitudinea lor va rămâne aceeaşi indiferent de presiunile la care ar fi supuşi, în lipsa reperului şi refugiului Absolut, Dumnezeu? Sau cât de dispuşi sunt oamenii lipsiţi de reperul Absolut să caute neobosiţi să aibă un comportament ireproşabil, fără fisură din punct de vedere al binelui?
Să zicem că un om lipsit de reperul Absolut, Dumnezeu, ia hotărârea să se comporte corect într-o anumită situaţie. Îşi va menţine el decizia în momentul în care vor apare presiunile la adresa sa din partea răului care, poate constata oricine, nu se sfieşte şi nu are probleme în a-şi face simţită prezenţa pe această planetă? Să dau câteva exemple: îşi va menţine omul hotărârea dacă va fi ameninţat cu grave repercusiuni sociale(pierderea locului de muncă, sărăcie, izolare socială) dacă nu îşi schimbă decizia? Dar dacă va fi ameninţat în mod cât se poate de realizabil(cel care îl ameninţă are puterea aceasta) cu închisoarea? Dar dacă va fi şantajat cu oamenii dragi lui (părinţi, fraţi etc.)? Sigur că Dumnezeu nu dă nimănui mai mult decât poate să ducă, dar exemplele de mai sus sunt unele care pot în mod cert să apară, şi încă nu sunt nici pe departe toate. Merită meditat la aceasta, fiindcă nu trebuie neglijate absolut deloc condiţiile în care are loc o acţiune.

Aş vrea să văd şi eu omul care în lipsa reperului şi refugiului Absolut, Dumnezeu (indiferent cum l-am numi), rezistă în hotărârea sa de a fi fidel principiilor binelui, în faţa probelor şi a opoziţiei pe care cu siguranţă viaţa i le scoate în cale.

Sprijinul omului în viaţă este caracterul său, iar pentru a putea acţiona perfect asupra caracterului trebuie să te ridici deasupra acestuia. Şi doar omul care se bazează pe refugiul şi reperul ultim care este Dumnezeu, se poate folosi în mod detaşat de caracterul său, folosindu-l ca un instrument (în slujba binelui) aflat la dispoziţia sa în cadrul Creaţiei Divine.

Posibilitatea de a face actiuni bune cu oameni preponderent incompetenti

Având defectul de cădea cu uşurinţă în extreme, am apreciat întotdeauna ca singura variantă de acţiune dezirabilă aceea de realiza ceva cât mai aproape de perfecţiune cu participarea unor oameni impecabili. Cum viaţa, poate pentru a compensa greutăţile din alte planuri, mi-a dăruit uriaşul privilegiu de a avea prieteni de o calitate umană extrem de înaltă din copilărie până în ziua de azi, mi-a venit destul de uşor să ignor şi chiar să dispreţuiesc într-o anumită măsură posibilitatea de a colabora cu oameni incompetenţi. Folosesc termenul de "incompetent" ca fiind relativ la specificul acţiunii în cauză: de exemplu clasific ca fiind incompetent un yoghin cu grave defecte de caracter, fiindcă raportându-ne la definiţiile fundamentale ale lui Patanjali un yoghin ar trebui să aibă un înalt nivel moral. Mă gândeam, respingând din start ideea unei acţiuni înfăptuită de nişte oameni incompetenţi, că "n-are cum să iasă o acţiune cât mai aproape de perfecţiune folosind pentru aceasta nişte instrumente jalnice". Poate că este aşa dacă scopul ar fi realizarea unor acţiuni perfecte, dar dacă scopul ar fi acela de a ajuta oamenii incompetenţi să se transforme în bine, să capete şi ei competenţe, atunci brusc ideea de a realiza acţiuni bune cu oameni incompetenţi capătă sens.

Sigur că pentru ca totuşi acţiunea să aibă şi roade exterioare cât de cât bune - alte decât evoluţia interioară a participanţilor - ( nu extraordinar de bune cum ar fi fost în cazul unor participanţi practic impecabili, dar măcar satisfăcătoare) este necesar să fie îndeplinite nişte condiţii:
1. Executanţii incompetenţi trebuie să urmeze cât mai fidel un plan(indicaţiile) alcătuit de un profesionist, că dacă în schimb orbul direcţionează, nu se poate spera la alt deznodământ decât căderea în groapă. Aceasta presupune o subordonare asumată de către executanţii cu hibe (o asumare a ghidării).
2. Executanţii incompetenţi trebuie să aibe dorinţa interioară de evoluţie. (condiţie mult mai importantă decât pare la o analiză superficială) Aceasta presupune evident ca ei să acţioneze din toate puterile lor (căutând să-şi maximizeze eficienţa), aşa scăzute cum sunt iniţial.

Fiind respectate aceste două condiţii, am fost nevoit de curând să recunosc că am avut o viziune greşită, si că acţiuni cu rezultate practice evidente pot fi realizate cu executanţi iniţial incompetenţi. Şi evoluţia lor este remarcată şi de alţi oameni care înainte nu dădeau nicio şansă ca vreo acţiune realizată de incompetent să-şi producă scopul exterior vizat.

Marea mea mirare este acum alta, fără să generalizez la toate cazurile: am întâlnit la oamenii fără preocupări spirituale o mai mare umilinţă şi o recunoaştere şi asumare deschisă a statului lor de la care pleacă - de oameni incompetenţi - decât la oamenii cu preocupări spirituale asumate unde în general incompetentul nu-şi recunoaşte statutul său de prost, şi se umflă in pene neînţelegând rolul şi statutul său real actual.

Ca încheiere, mare dreptate aveau ăia de au scris Vedele:
"Uşor conduci pe un netot,
Dar mai uşor pe cel cu minte.
Pe-un semidoct, nici tu, Părinte,
Nici zeii Cerului nu pot."

Download film: Interviu cu Lyon(Leo) Zagami - marturisirile unui fost francmason de gradul 33

Vă prezentăm un interviu cu Lyon (Leo) Zagami, un fost francmason de rang inalt (33) al lojei italiene P2 (Propaganda due).

Acest om vorbeste din postura de martor ocular despre ritualurile satanice de magie neagra, tortura si controlul mintii din cadrul francmasoneriei.


DOWNLOAD RAPID


Vizionati filmul online:


Urmăriţi şi dezvăluirile despre masonerie facute de catre Gregorian Bivolaru la Paris in februarie 2004 şi dezvăluirile lui Aaron Russo: Scopul noii ordini mondiale este controlul omenirii prin implantul de microcipuri RFID.

Cititi si:
Interviu cu Leo Zagami, fost francmason de grad 33 în cadrul lojii Propaganda Due - Dezvăluiri despre Noua Ordine Mondială din vârful “Iluminaţilor” italieni