"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade

Oktapodi

CRĂCIUN FERICIT (Christian Carion, 2005)




Pacea necesită cea mai eroică muncă şi cel mai greu sacrificiu. Presupune mai mult eroism decât războiul. Cere o mai mare fidelitate pentru adevăr şi o puritate a conştiinţei aproape perfectă. Thomas Merton


Cuvinte esenţiale pentru umanitate ca unitate, toleranţă, bunăvoinţă, omenie, altruism, solidaritate, fraternitate, au fost golite de sens, sterilizate, atrofiate, oamenii nemaiavând contact aproape deloc cu adevăratul lor înţeles. Meritul cel mai mare al filmului „Crăciun fericit” este apropierea pe care ne-o conferă de reala semnificaţie a acestor divine atitudini, de sublimul, bogăţia şi forţa ce le însoţeşte.

Evenimentele din film ne apar ca pură fantezie, fiindu-ne greu să credem că ar fi putut avea loc vreodată. Şi totuşi sursele istorice confirmă împrieteniri şi întrajutorări între taberele combatante în timpul primului război mondial. Mai mult decât atât, ele semnalează apariţia de asemenea conjucturi excepţionale nu doar într-un singur loc, ci în mai multe puncte de pe linia frontului. Filmul pune accent pe starea de fraternitate ce a însoţit aceste evenimente din primul război mondial, pe frumuseţea descoperirii adevărului, a realităţii atât de normale, de familiare, realitate ce a fost ascunsă, deformată prin minciună şi manipulare.

Muzica deschide şi însoţeşte continua apropiere între tabere. Slujba creştină transfigurează toţi participanţii, îi ridică pe nivele superioare, îi ajută să redevină umani. Intuim valorea inestimabilă a tuturor religilor autentice, a universalităţii mesajelor lor. Apropierea dintre soldaţi e plină de stângăcii, amintindu-ne de copiii ce cu bunăvoinţă şi candoare îşi fac noi prieteni. Frica şi ura ce stapâneau întreaga zonă sunt gradat alungate, umorul şi buna dispoziţie îşi fac încet apariţia, un puternic spirit de camaradenie uneşte taberele combatante. O uluitoare întrajutorare intervine firesc:

„...artileria noastră vă va bombarda peste zece minute. Şi vă propun să veniţi să vă puneţi la adăpost în tranşeele noastre.”

Această cunoaştere directă dintre tabere disipă valul minciunii şi produce o deschidere puternică a soldaţilor, o înţelegere profundă a manipulării la care au fost supuşi şi deci a ridicolului luptei:

„Toate astea nu mai au nici un sens. Să mori mâine e şi mai absurd decât să fi murit ieri.”

Aceste evenimente constituie cu siguranţă avanpremiera unei viitoare fraternităţi planetare.

Cei ce întreţin şi dezvoltă extraordinara fraternizare sunt locotenenţii taberelor combatante. Oameni obişnuiţi, fără însuşiri fizice şi intelectuale deosebite dar plini de bun simţ, de omenie şi curaj, ei întreprind aceste demersuri de comunicare între tabere, sunt prinşi de forţa evenimentelor ce declanşează adevărate mutaţii benefice, ce transformă realitatea sumbră într-una sublimă. Cei trei ofiţeri, preotul scoţian şi cei doi cântăreţi germani reprezintă şi o viziune superioară a „eroului”, ca fiinţă animată de puternice şi profunde calităţi sufleteşti puse necondiţionat în slujba celor din jur. Ei sunt o replică dată puzderiei de insipizi luptători musculoşi creaţi la Hollywood ca modele de eroi.

Finalul, deşi prezintă reprimările la care au fost supuşi toţi soldaţii care au fraternizat, este străbătut de un puternic optimism, de măreţie, de o emoţionantă bucurie. Ameninţaţi şi pedepsiţi, soldaţii nu sunt însă nişte învinşi, nu încearcă nici un sentiment de teamă sau regret, ci sunt transpuşi într-o stare de sfinţenie, de cunoaştere lăuntrică, de umilinţă profundă.

Deşi regizorul Christian Carion vrea să deturneze imensa încărcătură sublimă a evenimentelor prezentate, direcţionând-o abil, manipulator, în slujba propagandei Uniunii Europene, valorile profund umane ale acestei fraternizări istorice sunt foarte puternice, acoperind şi anulând în mare măsură mesajul propagandistic al filmului. Cu aceste valori divine, autentice: unitate, toleranţă, bunăvoinţă, omenie, altruism, solidaritate, fraternitate, Uniunea Europeana nu a avut, nu are şi nu va avea niciodată vreo legătură.

Ratându-şi obiectivul propagandistic, „Joyeux Noël” devine un film simplu, direct, virulent, optimist, ce ne aduce o atât de necesară rază de speranţă. El pune subtil sub semnul întrebării "normalitatea" actualei societăţi concurenţiale. Filmul este un apel la înţelegere, la omenie, la altruism, la o convieţuire simplă, fără competiţii absurde, fără resentimente, fără ură. Este un apel la fraternizare, la rezistenţă împotriva absurdităţilor, la nonviolenţă, la ieşirea din ignoranţă.

Yoghinii si regimul comunist - II

Extrase din cartea "Reprimarea miscarii Yoga in anii '80" de Gabriel Andreescu

Cititi si fragmente din marturiile Gabrielei si Mihaelei Ambarus (Yoghinii si regimul comunist - I)


********************

Fragmente din mărturia Angelei Maria Mayer
Într-o zi eram împreuna la un cinema. S-a facut o razie. Unul din cei care peste câtva timp avea sa ma ancheteze, Paunescu, era acolo. Când am fost în ancheta la Militia Capitalei m-a întrebat daca îl mai tin minte de atunci, de la acel filtru. îl tineam minte. Fiecare persoana care iesea de la film a fost legitimata. Cred ca voiau sa vada cine sunt oamenii de lânga Grieg, sa-i stie pe toti practicantii de yoga cu date precise.

Din '88 am fost într-o continua urmarire. Securistii parcau masina în fata blocului. Urmarirea era pe fata, lucrau la intimidare. Rodica Harabagiu, în prezent instructor în Olanda, îmi povestea ca a fost urmarita de un agent care nu facea nici un efort sa fie discret. Ea intra în bloc, intra si acela iesea ea, acela iar aparea. Nu ne întâlneam niciodata mai mult de patru-cinci persoane, ca sa nu parem suspecti. Cred ca eram cam 30 de oameni care faceam yoga în perioada aceea. Si la mare am fost, ne duceam toti la plaja, dar lasam distanta între noi. Grieg se aseza cu prosopul într-un loc si trecea pe la ceilalti, vorbea putin cu fiecare. Se discuta si prin semne, priviri, era ca un fel de circuit, ca o stafeta pe care o dadeam de la unii la altii.

Spre sfârsitul anilor '80 era clar ca ceva se pregateste în jurul nostru, începusera miscarile în restul Europei de Est. Prin martie '89, Grieg a spus: "Aveti mare grija, oricând se poate declansa ceva...". Eu terminasem facultatea în 1988. Dupa absolvire am fost un an în Pitesti. Stagiatura mea ca medic s-a terminat fulgerator la 20 iulie 1989. Pâna atunci eram câteva zile la Pitesti, câteva zile cu Grieg, în Bucuresti. Simteam ca e un minim pe care mi-l ofer sa am libertatea constiintei mele, sa fiu cu el cât pot de mult.

Pe 20 iulie trebuia sa merg cu Grieg la Teatrul de Comedie. M-am asezat sa-l astept. Nu stiam ca fusese ridicat, pe la orele 11-12, de la surorici de acasa. Aveam întâlnire în jur de 16:00. La 17:00 începea spectacolul. Eram în fata teatrului. M-am asezat pe marginea fântânii arteziene, iar o doamna în vârsta a luat loc alaturi si a intrat în vorba cu mine. "Stii ca azi e Sfântul Ilie? E cu trasnete, tunete, transformari bruste, cu lucruri neasteptate, cam dure." Am început sa discut cu ea. Era simpatica. La un moment dat au aparut doi barbati îmbracati în negru. Au spus "Veniti cu noi". M-au luat pe mine, dar au luat-o si pe doamna aceea. "N-o cunosc!", tipa femeia, speriata. Securistii, militienii, ce-or fi fost, trageau de ea. Le-am spus ca într-adevar nu ma cunoaste, s-o lase pe ea. Au lasat-o. În momentul acela am avut deodata o senzatie de liniste absoluta, un sentiment de protectie foarte puternica. Am plecat la Militia Capitalei. Paunescu, agentul de care vorbeam, a fost unul dintre cei doi barbati care m-au ridicat. La Militie mi-au retinut actele. Am întrebat de ce, dar n-au raspuns. "Eeeeei, stii tu!" Nu voiau sa spuna de ce m-au retinut, se purtau de parca n-as fi existat, sunt doar un obiect pe care îl muta de colo colo. De la Militia Capitalei am plecat spre ai mei, însotita de patru barbati. Mama era acasa, s-a speriat când m-a vazut asa. Au facut perchezitie peste tot si au gasit în final trei carti xerox. Aveam mai multe, Grieg avea sute, dar ascunse în beciuri. Toate cartile aveau copii xerox, pe care le legasem manual, aveau fise pe care le scrisesem cu mâna noastra, erau camere întregi, Grieg are o pasiune pentru carti, le iubeste. Când faceam în perioada aceea rost de o carte în original era sarbatoare. La mine acasa au gasit copia xerox a Pescarusului Johnatan Livingstone un xerox din Practica meditatiei, de Shivananda, înca o carte de spiritualitate si doua casete cu muzica de meditatie primite din Grecia. Au facut proces-verbal, le-au ridicat si chiar au semnat. A venit si tata între timp, "Unde o duceti? a întrebat. Unul dintre ei era mai uman un pic, el a spus ca mergem la Militia Capitalei. "Si o asteptam în noaptea asta?" "Nu!" în momentul când s-a trezit ca fata lui intra într-o asemenea conjunctura, va dati seama ce-a fost în sufletul lui! Asta m-a durut foarte mult, faptul ca parintii au avut probleme. Am ajuns la Militia Capitalei pe la 10 seara. Am stat înca o ora si ceva cu omul asta care era mai normal. El m-a întrebat daca îl cunosc pe Grieg. În contextul în care eram mi s-a parut absurd sa spun ca nu-l cunosc, desi conventia în grup era sa spunem ca nu-l cunoastem. Am fost lasata singura. La un moment dat am deschis Codul penal - se afla pe masa - tocmai la articolele despre sexualitate. A fost o sincronicitate. Nu stiam înca ce vor face, ce acuzatii au la adresa mea. Cât a lipsit militianul (securistul? anchetatorul?) am apucat sa citesc acele articole. Când s-a întors tipul, m-a anuntat: "Am o veste trista despre tine. Au gasit pozele în beciuri". Le-a pus pe masa si mi le-a aratat ca si cum era cea mai grava chestie care se poate spune despre un om. Gasisera niste fotografii personale, la Grieg acasa. Erau ale noastre, facute în intimitate. Aveau o anumita tenta senzuala. Acestea erau fotografiile pe care le gasisera, mi le-au aratat si pe baza acestor fotografii m-au acuzat si nu m-au scos din "târfa" o noapte întreaga.

M-au dus la Moravuri. Au început duritatile. Toata noaptea aceea a fost un cosmar. Ma apasau puternic pe ficat, cu bastonul, asta nu lasa urme, dar simti ca lesini de durere. Atunci mi-am pierdut cunostiinta, am avut o stare de lesin, am cazut. M-au amenintat ca ma duc în "beciuri" si m-au dus o data la parter. De fapt, am schimbat tot timpul camera de interogatoriu. Sub mine erau chiar beciurile, am auzit horcaielile cuiva pe care îl bateau rau de tot. Mi s-a facut groaza auzind atâta suferinta umana. "Acolo o sa ajungi", ma amenintau, si atunci am auzit cu urechile mele cum sunt oamenii chinuiti. Au fost foarte violenti cu yoghinii pe care i-au luat atunci. Eram într-o camera de interogatoriu si vis-â-vis erau suroricile. Le-am recunoscut vocile, "îl cunosti pe cutare?" "Nu", raspundeau ele. Apoi m-au dus la etajul 6, unde era Grieg. Un tip care avea mâna dubla cât a mea, 1,90 m si 150 kg, îl batea pe Grieg. Batausul a venit de mai multe ori. Numai când intra pe usa paralizai. Lovea în stomac, în fata, cu picioarele, "Nenorocitule", spunea, si continua cu tot felul de înjuraturi grele. Grieg a spus initial ca nu ma cunoaste, ca sa ma protejeze. Ei m-au dus sa vad cum îl bat, ca sa ma intimideze, sa ma faca sa scriu ce vor. Am întrebat ce ilegalitati am facut, acelea erau câteva fotografii personale. "Stii tu ce!"

Principiul asta era, îl bati pe om, îl torturezi, ca sa scoti de la el ceva. Trebuia sa stau în picioare non-stop, doar daca scriam aveam voie sa stau pe scaun. Dupa niste ore am început sa scriu din ce în ce mai multe, fara sa spun nimic. Ca am fost la cinema si am vazut nu stiu ce film, dadeam detalii care nu însemnau nimic. "Scrie tot, ziceau ei, ce ai facut în ultimul timp". Când au început sa citeasca paginile acelea de vorbe goale, s-au suparat ca îmi bat joc de ei si iar m-au lovit. Ca sa-mi revina memoria...

Timp de doua zile jumatate am fost în ancheta non-stop, prima zi n-am avut voie sa stau jos deloc, iar de mâncare am primit doar un iaurt cu chifla. La fiecare ora, o ora jumatate, când începea sa te cunoasca anchetatorul, trebuia sa plece si venea altul. Probabil ca sa evite posibilitatea ca anchetatorilor sa li se faca mila si sa nu mai fie atât de duri. La un moment dat, chiar l-am întrebat pe unul dintre ei : "Cum puteti sa va duceti acasa sa va sarutati copilul, sa va îmbratisati nevasta când aici ma bateti pe mine?" Din momentul acela, cât a fost el în camera de interogatoriu cu mine, nu m-a mai lovit. Multi ma întrebau: "Tu esti medic, om de de calitate, cum ai fost tu prostita de o persoana fara studii?" Voiau sa declar ca are copii xerox si materiale subversive, materiale împotriva regimului, ca are filme. Sa spun unde tine el toate cartile. Nu am declarat nimic. Oricum, nu stiau decât trei persoane unde sunt beciurile în care îsi tine el cartile. Grieg nu spusese prea multora tocmai ca sa ne protejeze.

Am fost acuzati ca activitatea noastra era împotriva regimului, ca distrugem filosofia marxist-leninista. La un moment dat am avut jumatate de zi o discutie cu unul negricios, seful anchetei. El a spus ca îl cheama Grigorescu. Voia ca eu sa declar ca Nicusor Catrina i-ar fi dat lui Grieg un calup de doua-trei casete. Nu m-a batut rau, dupa noaptea în care m-au anchetat la Moravuri. Doar ma palmuiau. Puneau mereu întrebari, daca am avut "relatii în trei". Au încercat sa-i fabrice "dovezi" si pentru asta. Dar nu au insistat cel mai mult pe ideea cu sexualitatea. Cel mai mult mi s-a parut ca au insistat sa spun lucruri care sa demonstreze ca tot ce are Grieg, cartile, xeroxurile, discutiile noastre, toate sunt împotriva regimului. Ca de fapt el vrea sa-l detroneze pe Ceausescu. Nu sexualitatea, ci faptul ca xeroxurile gasite, cartile, sunt împotriva comunismului. Filme si carti, ca vrem sa-l detronam pe Ceausescu.

Între timp, tata rugase un sef din Securitate, un fost pacient caruia îi salvase viata, sa afle ce este cu mine si sa ma ajute cumva. Securistul i-a spus ca vreau sa distrug comunismul si ca ma ocup cu drogurile si prostitutia. Tata nu mai stia nimic de mine de când fusesem ridicata de acasa, dupa perchezitie. A dat telefoane, a întrebat de mine la Militia Capitalei. A doua zi de dimineata, cred ca era vineri, tata a venit cu fratele meu, cu procesul-verbal semnat de civilii care facusera perchezitie la noi acasa. A întrebat la poarta la Militia Capitalei unde sunt acele persoane, dupa numele din procesul-verbal. I s-a spus ca acele persoane nu exista. Nu exista nici un lucrator cu numele acelea în Militia Capitalei. Dupa aceea am aflat ca de fapt nu semnasera cu numele lor reale. Trei zile, pâna am aparut acasa, parintii mei n-au stiut daca mai sunt vie. La Militia Capitalei li se spusese ca nici o persoana cu numele meu nu intrase acolo, nici în ziua când m-au luat de acasa, nici în urmatoarele.

Securistul facultatii a aparut si el în timpul acelor zile si m-a interogat. Ancheta era la 4 dimineata, în a doua noapte. A început sa-mi povesteasca..., stia tot despre profesorii mei, care e amanta nu stiu cui etc. Voia sa înteleg ca stie tot si despre mine. Eu nu-l cunosteam. Am început sa dialoghez cu el, s-a mai umanizat. Mi-a zis: "Colegul meu vine la 6.00, e 5.15, întinde-te pe masa si odihneste-te putin". Atunci mi-am dat seama ca aveam spatele plin de vânatai, ma durea tot corpul de la bataie, n-am putut sa stau decât pe o parte. Pe Brândusa, o colega de-a noastra, au chinuit-o asa de tare, ca a avut nevoie de tratament nu stiu cât timp dupa povestea asta. Toti cei ce au fost luati atunci au suportat batai si presiuni psihice foarte puternice. într-una din zile m-au pus fata în fata cu Nicusor Catrina, sa vada daca ne cunoastem. El spunea ca nu, eu apucasem sa spun ca da. Au sarit pe el rau de tot, l-au lovit cu pumnii în fata. Pe el l-au dus toata luna august la bataie, în sediul Rahova al Securitatii.

Ancient aliens


"Ancient aliens" este un documentar extrem de interesant prin faptul ca prezintă imagini filmate ale unor desene, clădiri sau obiecte antice, ale căror caracteristici avansate pot fi explicate doar printr-o tehnologie foarte performantă, cum ar fi:
- desenele uriaşe de la Nazca, Peru, a căror formă poate fi desluşită numai din avion.
- ruinele de la Puma Punku, Bolivia, unde au ramas blocuri uriaşe de piatra din cea mai dură tăiate cu o precizie uluitoare.
- harta amiralului turc Piri Reis din anul 1513 care pe lângă acurateţea incredibilă cu care reproduce coastele Europei, Africii de Nord şi a Braziliei(!), prezintă şi continentul Antarctica (ca şi când nu ar fi acoperită de gheaţă).
- calculatorul mecanic descoperit la Antikythera, vechi de cel puţin 2000 de ani şi care are un mecanism atât de complex incât este imposibil să fie explicat prin nivelul tehnologic al civilizaţiilor antice.

Yoghinii si regimul comunist - I

Extrase din cartea "Reprimarea miscarii Yoga in anii '80" de Gabriel Andreescu

********************

Gabriela Ambarus

Lui Grieg nu i-au mai dat drumul pâna dupa Revolutie, la 31 decembrie. Noi am fost în ancheta, începând cu 20 iulie. Am lipsit aproape trei zile si doua nopti ; când ne-am întors acasa, am gasit mâncarea mucegaita pe aragaz. Plecasem în mare graba atunci, n-am stiut cât o sa dureze totul. La Militia Capitalei ne-au dus la ultimul etaj, acolo era Securitatea. Cu lumina de veioza fixata în ochi, m-au interogat mai multi. Veneau pe rând, se schimbau la câteva ore o data si fiecare dintre ei îmi cerea sa scriu. Nu erau multumiti, ma puneau sa o iau de la capat: "Ia vezi, poate îti mai aduci aminte ceva ". În toate orele astea nu am avut voie sa mâncam, sa dormim. La declaratii insistau sa scriu dupa dictare.

Mihaela Ambarus
Unul singur a fost mai cumsecade, mi-a dat sandvisul pe care i-l pregatise nevasta si cred ca pe la 3.00-4.00 dimineata mi-a permis sa dorm un pic. "Nu spui la nimeni ca te las! Întinde-te aici pâna vine colegul sa ma schimbe". A întors veioza spre perete si m-a lasat sa atipesc. Am adormit instantaneu.

Gabriela Ambarus
Ne-au anchetat în camere separate. Voiau sa scriu ca Grieg e bolnav psihic, e obsedat sexual, ca spune bancuri politice. "Asa-i ca are semne de nebunie, asa-i ca spune bancuri politice?" N-am scris niciodata asa ceva. M-au amenintat ca nu mai iau în viata vietilor mele vreun examen în sesiune si ca n-o sa terminam facultatea.

Mi-au aratat poze facute probabil din masina în timp ce noi eram cu Grieg pe strada. M-au palmuit, m-au tras de par, îmi vorbeau urât. La un moment dat, nu cu mult înainte de momentul în care ne-au dat drumul sa plecam acasa, anchetatorul care era atunci a insistat sa semnez o hârtie: ca ma angajez sa nu mai iau legatura cu nimeni de la yoga si ca anunt orice se mai petrece. Am semnat, dar apoi am sarit, i-am luat anchetatorului hârtia din mâna si am rupt-o. Atunci m-a plesnit asa de tare, ca mi-a fracturat nasul. Cred ca s-au îngrijorat si ei un pic atunci. Mai târziu, am aflat ca acea hârtie nu avea nici o importanta, de fapt, nu acuza pe nimeni, nu dadea nici o informatie. Eram dupa acele zile si nopti nedormite si extenuante.

A doua zi am fost la Spitalul de Urgenta, unde facusem practica doi ani de zile. îl cunosteam din vedere pe doctorul la care m-am dus. Am dus personal filmul la developat, nu l-am lasat din mâna, sa nu mi-l schimbe. Am vazut fisura pe radiografie, m-am dus cu filmul înapoi la doctor: "Se vede ca este fisura". N-a vrut sa scrie decât "contuzie nazala" si nu mi-a mai dat filmul înapoi. Între timp, intrase securistul dupa mine în cabinet, l-am vazut, iar doctorul nu a mai avut curaj sa faca ce trebuia. Dupa faza cu fractura nazala, militianul mi-a cerut scuze, probabil ca l-au obligat superiorii lui.

Mihaela Ambarus
Cât am fost la Militia Capitalei, ni s-a parut greu, dar înainte sa ne dea drumul mi-a zis unul dintre anchetatori: "Daca aici nu vreti sa vorbiti, la Rahova n-o sa va mai mearga. Las' ca vedeti voi cum e acolo". Ne-au dat drumul seara sa mergem acasa si am simtit ce mare dar dumnezeiesc e sa fii liber. Ne-au pus interdictie sa parasim orasul si de a doua zi ne-au chemat la sediul Securitatii din Rahova. Uneori, venea o Dacie neagra sa ne ia, ca sa fie ei siguri ca ajungem acolo în fiecare dimineata. La Rahova securistii te amenintau foarte tare, bateau cu pumnul în masa. Veneau pe rând, erau multi. Aveam senzatia ca vor sa semnam ceva anume, ca sa-l poata condamna pe Grieg. Sa declaram ca detine diferite materiale porno. Uneori, erau si câte trei anchetatori deodata. "Nu vrea sa scrie? Trimiteti-o la tortura." Aveau tot felul de metode sa te preseze psihic. Spuneau: "Uite, Grieg a scris despre tine tot". Si însirau tot felul de minciuni, chestiuni urâte, care ma incriminau pe mine si pe mai multe persoane. Sperau ca în felul acesta sa ma convinga sa scriu. Aveau o lista de nume, îi interesa cine se întâlnea cu Grieg, cine tinea legatura cu el. Ce relatii are Grieg si cu cine? Puneau întrebari explicite si vorbeau foarte urât de el, sa intimideze. Mereu spuneau ca o sa-l distruga, ca e psihopat, ca n-o sa-l mai vedem niciodata. "Ce va face, ma, ce va zice, ma, de va vrajeste?" Tot timpul întrebau daca ne-a dat materiale porno.

Unii pareau interesati si personal de zona asta si întrebau: "Chiar poate sa faca amor ore în sir?". Mai târziu, Grieg mi-a povestit si urmatoarea scena:
"Ba, tu ai puteri paranormale sau nu... ?". Grieg zice încet: "Da". "Ma, ai zis da? Fa o dovada. Ce-ai putea sa faci?" "As putea sa va transfer caldura dintr-o mâna în cealalta." Securistul s-a ferit atunci nervos. "Sa stiti ca, ferindu-va de mine, cumva ati recunoscut faptul ca pot sa fac asta", a spus Grieg.

A fost dur la Rahova, de la 8.00 dimineata la 10.00 seara, o luna de zile. Îi auzeam si pe colegii pe care îi luasera, din toate încaperile vecine. Le recunosteam vocile. îi bateau, pentru ca erau strigate. Îi bateau rau, îi bateau pe mai multi. Am auzit vocea lui Grieg, a lui Mihai Triculete si a surorii lui. Atunci am simtit ca înnebunesc, am simtit ca-mi face scurtcircuit creierul. Într-o zi, m-au luat din camera unde ma tineau de obicei, m-au dus pe niste scari, pe niste coridoare. Si au deschis usa unei camere unde era Grieg, cu trei-patru securisti. Grieg era în picioare, lânga un scaun, în spatele mesei. "Uita-te la el, l-am torturat, l-am strâns degetele la usa cu creioane. Îti place cum arata ? Asta patesti si tu daca nu spui ce trebuie." Îl chinuisera, se vedea clar. Era o confruntare foarte puternica acolo, el si securistii aceia. Dar m-a surprins expresia lui, avea compasiune, întelegere pentru oamenii aceia si atâta umilinta... Nu era de ochii lumii, caci acolo nu pretuia nimeni aceste calitati. Grieg chiar avea o stare de liniste, de egalitate, de pace, nu urmarea cine intra în camera, asta era starea lui, de liniste, de egalitate, de pace, în contrast cu iadul dezlantuit în jurul lui.

Gabriela Ambarus
A fost o zi când m-au batut si pe mine rau de tot la talpi. E o durere îngrozitoare. Simti ca nu mai poti sa respiri, parca se zdrobeste totul în tine. În seara aceea ne-au dus ei acasa, cu masina. Eu abia mai puteam sa merg, am plecat cu talpile umflate, iar a doua zi erau vinete. Ne-au trimis acasa cu masina, sa fie siguri ca nu mergem în alta parte sa reclamam. Când m-am dezbracat sa ma culc, am auzit un tipat al mamei. Eram plina de vânatai si pe spate, aproape neagra. A doua zi ne-a strigat Mihaela Muresan de sub fereastra, din fata blocului: "Duceti-va la Procuratura Militara". Am fost si am depus plângere. Au mai venit câtiva dintre cei anchetati atunci la Rahova. La Procuratura Militara ne-au întrebat: "Cine v-a batut, cine?". Nu stiam sa spunem, habar nu aveam cum îi chema pe securisti, fusesera multi si îsi dadeau nume false. Mai târziu am aflat ca erau anchetate cam 180 de persoane în legatura cu Grieg. Nu numai cei care faceau yoga. Erau chemati toti cei care au avut vreodata legatura cu el, si librari, si anticari, cei care îi mai vindeau xeroxuri. Înainte de revolutie, Grieg obisnuia sa mearga saptamânal în talcioc si obisnuia sa cumpere xeroxuri ale unor carti pe teme de spiritualitate. Erau unii care deja îl cunosteau. Stiau ca vine duminica si îi dadeau pe sub mâna ce îl interesa. "Domnul inginer!" Asa îi spuneau, noi râdeam cu Grieg si-i ziceam "inginer de sunet". Într-un fel, chiar era, pentru ca ne învata despre mantre si sunete subtile.

Mihaela Ambarus
Era un securist care spunea ca îl cheama Paunescu. El a venit la noi acasa toata luna cât am fost anchetate la Rahova. Ne lua, ne aducea cu masina. Era foarte energic, parea implicat în ancheta, nu stiu ce functie avea, dar trecea si prin birouri. Avea un aer de profitor, oportunist de meserie. Era foarte dur, se purta ca un ofiter SS. Venea cu masina, dar nu de grija, venea ca sa fie sigur ca mergem la sediul Rahova. Era un bagator de seama pe-acolo. El s-a întâlnit cu Angela Mayer la Revolutie, pe 22 sau 23 decembrie, si, de frica sa nu-l denunte, sa nu spuna în multime ca e securist si ne-a chinuit, a luat-o brusc în brate: "Ce bine ca ai scapat". Urari din acestea! La scurt timp dupa ce a picat regimul, prin ianuarie-februarie '90, Paunescu a venit la Grieg sa-l ajute sa-si gaseasca un post, spunea ca l-au dat afara din Securitate. Dar dupa 6 luni se pare ca a fost din nou angajat pe pozitii mult mai bune (sau nu a fost dat afara niciodata). La ora actuala, am auzit ca este pe o pozitie foarte buna în SRI si chiar ar fi declarat ca ar fi expert MISA.

Cititi si

Fragmente din mărturia Angelei Maria Mayer (Yoghinii si regimul comunist - II)

«Reprimarea mişcării YOGA în anii 80» – istoria rescrisă

Control Factor



Filmul "Control Factor" apărut în 2003 se remarcă prin tema abordată: controlul minţii. Puţine filme au îndrăznit să abordeze acest subiect, iar această peliculă se evidenţiază prin maniera aproape documentară în care abordează modul cum comportamentul uman poate fi influenţat până la anihilarea voinţei individuale prin intermediul energiilor electromagnetice folosite pentru a modifica activitatea electrică a creierului.

Fără îndoială că autorii acestui film artistic n-au fost primii oameni de pe Pământ care s-au gândit la această posibilitate, şi orice om inteligent poate intui că elitele conducătoare ale acestei planete au fost foarte interesate de cercetări în acest domeniu, care le-ar permite să-şi menţină dominaţia şi statutul privilegiat într-un mod invizibil pentru omul de rând. Fără doar şi poate laboratoare de cercetare militare care au dispus şi dispun de imense fonduri au experimentat de mult timp modalităţi concrete de control al minţii, şi este terifiant faptul că noi oamenii folosim resurse atât de mari în sens malefic şi distructiv, în loc să orientăm aceste resurse pentru a trăi mai bine cu toţii pe această planetă.

Trebuie menţionat faptul că acest film are din păcate o valoare artistică nulă, şi că prezintă deficienţe logice în scenariul său. Deasemenea este prezentă prea multă violenţă gratuită, iar numeroasele clişee cinematografice care împănează filmul îi reduc valoarea foarte mult.

Cu toate acestea filmul merită văzut pentru că prezintă cu acurateţe elemente esenţiale ale experimentelor de control al minţii care se desfăşoară pe planeta noastră fără ca cetăţeanul obişnuit să aibă habar de ele. Un prim element îl reprezintă stabilirea cu precizie a corespondenţei între stările emoţionale (şi gandurile omului) şi harta activităţii electrice a creierului (în cazul controlului minţii accentul fiind pus pe trăirile negative). Filmul prezintă deasemenea cele două faze logice ale controlului minţii: mai întâi există o primă etapă în care acest control se realizează asupra unor subiecţi individuali, iar apoi în faza următoare se trece la realizarea controlului asupra unor grupuri mari de oameni, pe măsură ce există posibilitatea tehnică ca radiaţii electromagnetice care să influenţeze psihicul uman să poată fi emise cu o putere suficient de mare pentru a acoperi suprafeţe întinse. Sigur că acest control al minţii este mult mai uşor de realizat asupra unui singur om, deoarece există posibilitatea ca radiaţia electromagnetică ce are rolul de a modifica activitatea electrică a creierului este mult mai uşor de focalizat prin intermediul unor antene emiţătoare unidirecţionale îndreptate direct către subiect. Prezenţa însă a numeroaselor antene care împânzesc astăzi toate oraşele (sau care acoperă aproape în totalitate teritoriul unei ţări cum e în cazul reţelelor de telefonie mobilă celulară), ca şi uşurinţa în a modula undele purtătoare electromagnetice cu informaţie având o frecvenţă total diferită de cea a undei purtătoare, face posibil ca astăzi acest control al minţii să poată fi efectuat şi la nivel global.

În concluzie acest film reprezintă un veritabil semnal de alarmă tras împotriva acestei manipulări nevăzute dar cu atât mai periculoase, şi cum "cunoaşterea înseamnă putere" poate că din ce în ce mai mulţi oameni îşi vor pune întrebări asupra acestor aspecte, se vor informa mai mult asupra acestui domeniu, şi prin atingerea unei mase de critice de oameni care au aflat de aceste lucruri şi doresc ca ele să fie stopate pe planeta noastră, aceste mizerabile demersuri care ţin de "controlul minţii" vor fi abandonate.

Chris Spheeris

Chris Spheeris - "Dancing with the muse"


Chris Spheeris - "Culture"


Isao Tomita

Prelucrare a lui Isao Tomita dupa "Air on the G String" de Bach


Prelucrare a lui Isao Tomita dupa "Concierto de Aranjuez" de Rodrigo

Concert Yanni - Live at the Acropolis

Concert Yanni, Live at the Acropolis, acompaniat de Orchestra Filarmonica Regala din Londra.

LEGENDA PIANISTULUI NUMIT 1900 (Giuseppe Tornatore, 1998)



Inteligenţa, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, fiindcă ai aparat s-o justifici. Petre Ţuţea


Dezvoltarea şi folosirea intelectului conferă posibilitatea de a direcţiona către starea de libertate pe cel înţelept, ori către o şi mai mare înlănţuire pe cel ignorant. Rolul extrem de important al intelectului a dus, din păcate de foarte multe ori, la identificare totală cu mintea, la o conştiinţă exclusiv raţională ce are ca finalitate limitarea fiinţei, alienarea. Imensa putere oferită de mintea raţională a fost folosită de oameni în special pentru a-şi mări potenţialul de supravieţuire, pentru a-şi intensifica satisfacţiile senzoriale, pentru a-şi amplifica ego-ul prin mărirea controlului pe care omul l-a obţinut într-un mod brutal asupra mediului înconjurător.

Regizorul Giuseppe Tornatore ne oferă în filmul Legenda pianistului de pe ocean o panoramă sintetică a posibilităţilor mentalului (inteligenţa, rafinamentul, inventivitatea, capacitatea de analiză,...) precum şi a capriciilor, limitelor şi deviaţiilor acestuia.

Talentatul pianist din film îşi foloseşte cu dezinvoltură capacităţile intelectuale deosebite, mult peste cele ale unui om obişnuit şi ne încântă cu ingenioase creaţii muzicale, cu o logică puternică, cu o pătrunzătoare cunoaştere a celor din jur, cu un comportament original. Universul mental în care el trăieşte este simbolizat în film prin nava de croazieră. Întocmai ca şi intelectul, vaporul este riguros structurat, totul aici este organizat, exact, clar, cognoscibil: spaţiul fizic al navei, regulile, evenimentele sociale, mâncărurile şi băuturile disponibile, persoanele îmbarcate, etc. Dorinţele, tendinţele, intenţiile, mişcările, gesturile, personalităţile, trecutul, prezentul, viitorul pasagerilor sunt interconectate, au specifice ritmuri subtile, fascinant transpuse în melodii exemplificatoare de sensibilul muzician.

Şi totuşi, dincolo de extraordinarele abilităţi mentale există ceva cu mult mai vast, cu mult mai viu, mai fascinant. Oraşul, imens în comparaţie cu vaporul, imposibil de cunoscut şi de înţeles în întregime, infinit mai bogat în posibilităţi, deschis, oferind o libertate totală, reprezintă nemărginirea, viaţa de dincolo de cunoaşterea intelectuală, dincolo de tipare, viaţa în toată plenitudinea şi inefabilul ei. Spaţiul vasului, asemenea unei colivii, deşi oferă siguranţă, protecţie, este limitat, izolat de lumea reală. Muzica antrenantă, persoanele interesante, intrigile, evenimentele savuroase, petrecerile mondene, ce au loc mereu pe navă, nu reuşesc să îndepărteze ambianţa artificială, sterilă, senzaţia de incomplet ce domneşte aici. Îndrăgostindu-se, pianistul nostru pare să îşi depăşească blocajele, inhibiţiile, să iasă din acest spaţiu închis, el fiind transportat în mod magic la graniţa dintre Intelect şi Sine.

Aspectul dezolant al vaporului de la sfârşitul filmului reliefează entropia ce creşte inevitabil în sistemele închise, implacabila lege a timpului ce devorează totul, fixaţiile şi clişeele minţii, iar explozia semnifică nebunia, distrugerea, neantul.

Existenţa pianistului este de fapt vieţuirea noastră, sufocantă, egotică, dureroasă, lipsită de mister, cramponată în fixitatea gândurilor. Chiar şi straniul nume al pianistului, un simplu număr, 1900, ne indică strident aspectul cantitativ al vieţii lipsite de celebrare, de rugăciune, de deschidere către transcendent, este o trimitere la cantitatea lipsită de calitate, la mecanicitate, la sentimentul de turmă, la deşertăciunea ce cuprinde tot ce este lipsit de Dumnezeu.

Un film despre limitele intelectului, despre eşecul unei vieţi trăite fără o trezire a sufletului, fără trecerea în nemărginire, despre o viaţă ratată. Legenda pianistului de pe ocean este şi o metaforă a prezentului, o aluzie la sinuciderea umanităţii prinsă în robia minţii, la imposibilitatea acesteia de a evolua, oamenii păstrându-se în crisalida propriilor lor identităţi separate, restrânse

Iisus: Luati jugul Meu asupra voastra

Doresc să evidenţiez două răspunsuri valabile şi complementare care pot fi date la întrebarea "Ce înţelege Iisus prin a lua jugul Său asupra noastră?".

Primul răspuns şi cel mai evident este dat chiar de modul în care Iisus îşi continuă spusele: a lua jugul Său asupra noastră presupune ca noi să punem în practică ceea ce el ne-a invăţat, cum ar fi de exemplu să ne iubim unii pe alţii aşa cum el ne-a iubit (aspect fundamental al vieţii şi învăţăturii Sale).

"29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. "
(Evanghelia după Matei, capitolul 11)

Asupra acestui prim răspuns nu ar fi prea multe de comentat, aici partea cea grea fiind cu punerea în practică. Orice om, aproape oricât de prost, poate înţelege acest lucru şi tot ceea ce îi mai trebuie este efortul de a pune în practică cu o conştiinţă onestă ceea ce zice Iisus. Aspectele fundamentale nu sunt foarte complicate sau greu de înţeles. Nu trebuie să fii cine ştie ce geniu ca să poţi să iubeşti, şi nu e neaparăt necesar să ai un coeficient de inteligenţă uimitor de mare ca să te bucuri de extraordinarele beneficii spirituale ale unui suflet curat şi binevoitor care se îndreaptă către Dumnezeu.

Al doilea răspuns presupune analizarea fiinţei umane prin prisma ideii ridicate de Iisus. Mai întâi trebuie observat că există o întrebare generalizatoare, globală, referitoare la fiinţa umană în relaţie cu ideea exprimată de Iisus, şi aceasta este: "La ce anume este omul înhămat la jug?" Odată ce suntem convinşi de importanţa acestei întrebări, meditaţia pe care o efectuăm pentru a găsi răspunsul nu poate fi decât favorabilă evoluţiei noastre spirituale. Răspunsul pe care eu mi-l dau este următorul: omul este înhămat la jugul dorinţelor sale. Odată ce omul a acceptat că el are o anumită dorinţă, el a acceptat implicit că este dispus să facă eforturi, poate chiar sacrificii pentru îndeplinirea dorinţei sale, şi practic el s-a înhămat la un jug din momentul în care a fost asumată interior (chiar şi subconştient) afirmaţia "eu am această dorinţă". Odată ce am înţeles şi asimilat acest aspect, ne putem completa raportarea la această învăţătură a lui Iisus.

În lumina celor afirmate mai sus, Iisus ne sfătuieşte să înlocuim dorinţele noastre profane cu dorinţa spirituală care a constituit miezul sau "motorul" vieţii sale, aceea de a fi în perfectă comuniune cu Dumnezeu Tatăl şi de face voia Acestuia. Procedând astfel, Iisus ne asigură că atât rezultatele finale cât şi parcursul nostru până acolo vor fi cele mai bune cu putinţă.

Masoneria la remorca lui Băsescu sau impotriva lui?

Cotidianul - Maestrul Florin Ghiulbenghian: „Chirovici a pus Masoneria la remorca lui Băsescu!“
Florin Ghiulbenghian este Maestru Venerabil al Lojii Sfinx, al cărei membru este şi Marele Maestru al MLNR, Eugen Ovidiu Chirovici. Fost simpatizant şi membru al PDL, Florin Ghiulbenghian se desparte de orice implicare politică partizană a conducerii MLNR şi doreşte ca membrii acesteia să respecte statutul şi cutumele masonice.

Maestrul Ghiulbenghian dezvăluie legăturile toxice dintre conducerea MLNR şi instituţii politice şi de stat. Amânarea alegerii unui nou Mare Maestru al Marii Loji Naţionale a României a condus la tensiuni grave în cadrul masoneriei române.

Despre ce este vorba?
Am descoperit recent, împreună cu mai mulţi fraţi, un lucru deosebit de grav: după alegerea sa ca Mare Maestru, în 2003, Chirovici a falsificat statutul organizaţiei şi a ascuns acest lucru fraţilor. De asemenea, a falsificat hotărârile Adunării Generale a asociaţiei şi le-a depus la instanţă. Această situaţie fără precedent prin gravitatea ei ne-a pus în situaţia, jenantă pentru imaginea Masoneriei române, de a-l da în judecată pentru fals, uz de fals etc. Pe el şi pe colaboratorii săi principali, Ioan Dănuţ Tănăsie şi Gabriel Homotescu.

Mai mult, s-a pus pe sine şi, implicit, Masoneria română, la dispoziţia conducerii reale a PDL şi a preşedintelui Băsescu. Este extrem de grav acest lucru, masonii români neavând voie să facă politică în cadrul lojilor şi fiindu-le total interzis, şi în primul rând celor din conducere, să folosească Masoneria pentru a influenţa, în vreun fel, politica, pentru a susţine vreun candidat sau altul. Masonii pot avea simpatii politice, pot fi chiar membri de partid, dar ca fraţi ei nu pot face politică în cadrul organizaţiei şi nu au voie să angajeze, să târască Masoneria în acţiuni politice, de lobby sau de altă natură.

Concret, vă rog să exemplificaţi cele afirmate mai sus privind implicarea Marelui Maestru în acţiuni de lobby politic!
Una dintre aceste implicări, inadmisibile pentru Marele Maestru, a avut loc cu ocazia alegerii, recente, a noului Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României de către Parlament. La acel moment, Marele Maestru Chirovici, împreună cu lideri ai PDL, l-a susţinut pe Lucian Croitoru pentru postul de viceguvernator şi, mai mult, a căutat să-i convingă pe ceilalţi parlamentari de la celelalte partide să-l voteze pe Lucian Croitoru pentru postul de viceguvernator. Astfel, prin acţiunea sa aventurieră, Chirovici s-a dezonorat iremediabil, a acţionat împotriva tuturor statutelor şi cutumelor noastre. Situaţia sa este foarte gravă şi, mult mai dramatic, aruncă o pată foarte urâtă pe imaginea organizaţiei noastre.

Poate o fi fost rugămintea guvernatorului Mugur Isărescu în legătură cu numirea lui Lucian Croitoru...
Exclus! Numele domnului Mugur Isărescu nu are ce căuta aici! Conduita de o viaţă a guvernatorului BNR exclude fie şi simpla ipoteză că domnia sa ar fi putut aranja sau pune la cale aşa ceva! Domnul Isărescu ştie foarte bine ceea ce se face şi ceea ce nu se face, a dovedit-o prin întreaga sa activitate! Cert este, pentru noi, că Eugen Ovidiu Chirovici a pus Masoneria română la remorca PDL şi a lui Traian Băsescu. Situaţie inadmisibilă pentru noi, indiferent de ce partid sau lider este vorba, nu putem accepta abdicarea de la principiile, statutul şi constituţia noastră masonică!

Un alt exemplu?
Un alt motiv al depunerii unei reclamaţii depuse de mine contra lui Eugen Ovidiu Chirovici, precum şi o dovadă suplimentară a aservirii de către Traian Băsescu a Masoneriei române, prin probabila şantajare a Marelui Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, îl constituie tentativa acestuia de a impune ca urmaş al său pe Mircea Gheordunescu, fost director adjunct al SRI. Dovada clară a şantajului constă în crearea de către Chirovici şi Tănăsie a unui dosar fals pentru Mircea Gheordunescu, referitor la activitatea acestuia în cadrul MLNR, acesta nefiind niciodată Maestru Venerabil al unei Loji din cadrul MLNR, condiţie indispensabilă pentru a-i fi acceptată candidatura la funcţia de Mare Maestru. În plus, în toate prezentările făcute lui Mircea Gheordunescu, precum şi în cadrul discuţiilor purtate de acesta cu diverşi membri ai MLNR, inclusiv cu mine, acesta a folosit obsedant de mult numele lui Florian Coldea ca fiind persoana ce îl susţine pentru această demnitate. Suplimentar, şi Florian Coldea şi-a exprimat, în cadrul mai multor petreceri private, întreaga susţinere, atât a sa, cât mai ales a Serviciului pe care îl conduce, pentru candidatura lui Mircea Gheordunescu. Dacă Florian Coldea şi-ar fi exprimat susţinerea pentru Gheordunescu în calitate de membru al Asociaţiei MLNR, ar fi fost perfect normal pentru un mason, dar Florian Coldea nu este mason. De asemenea, implicarea SRI în alegerea viitorului Mare Maestru al MLNR reprezintă un amestec nepermis şi o încălcare de o gravitate fără precedent a tuturor cutumelor masonice, aşa cum sunt acestea acceptate de către Masoneria Universală Regulară.

Puteţi da şi alte exemple?
Sigur, dar nu e cazul, cel puţin deocamdată. Dar există şi alte implicaţii politice. Spre exemplu, am avut o uriaşă surpriză în momentul în care am constatat că în acest Consiliu Director este numit şi Cristian Burci, persoană ce nu a fost aleasă niciodată în vreo funcţie de conducere, oricât de insignifiantă, în cadrul Asociaţiei MLNR. Pur şi simplu, Burci a fost pus ilegal de Chirovici în conducerea MLNR. Dar Marele Maestru, al cărui mandat a expirat, a făcut şi alte lucruri grave, foarte „profane“.

Cum ar fi?
O situaţie financiară neclară şi care ascunde, probabil, grave ilegalităţi. Spun aceasta deoarece o comisie de audit, constituită din mai mulţi fraţi, experţi în finanţe, contabilitate şi drept, nu reuşeşte, de mai multe luni, să aibă acces la documentele primare contabile, pe care Chirovici refuză să le pună la dispoziţia comisiei.

In afara de acest articol aparut recent in presa, pe perioada campaniei electorale a mai circulat si un filmulet in care seful organizatiei masonice din care face parte si Oreste Teodorescu (apare in clip la secunda 50) declara ca masonii vor pleca din tara daca iese din nou presedinte Traian Basescu. Oare asa sa fie?

Cititi si:
Cand Basescu da mana cu masonii, Adrian Nastase e in extaz
Manevre masonice: Chirovici sluga lui Isarescu la BNR

Ziarele „Ziua” si „Gardianul”, în prag de faliment

Unul dintre ziarele care au înregistrat în ultimii ani scăderi dramatice de tiraj traversează acum o perioadă grea: „Gardianul” are probleme în justiţie, unde firmele la care a adunat datorii îi cer falimentul.

SC Sanoma Hearst România, societatea care editează revista „Marie Claire”, a obţinut în instanţă deschiderea procedurii insolvenţei la SC Best Media Press, ceea ce înseamnă primul pas către falimentul societăţii care editează ziarul „Gardianul”.

Lucian Ioniţă, publisher al Sanoma Hearst România, a confirmat pentru EVZ demersul făcut în instanţă împotriva firmei care deţine „Gardianul”.

„În urmă cu mai mulţi ani, noi le-am furnizat suplimentul TV, care a fost distribuit împreună cu ziarul. Datoria e din perioada în care ziarul «Ziua» şi «Gardianul» făceau parte din acelaşi grup. Suma depăşeşte cu puţin 80.000 de lei, iar de la deschiderea procesului nu au dat niciun semn că ar dori să stingă litigiul”, a declarat Lucian Ioniţă.

Surse judiciare explică pentru EVZ că problemele ziarului au început după intrarea în faliment a PSV Company, fosta Petromservice, societate care asigura principalele resurse financiare ale cotidianului.

Astfel, prin decizia din 10 noiembrie a Tribunalului Bucureşti, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei şi, ca urmare, judecătorii au ridicat dreptul administratorilor Best Media Press de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.

Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs. Magistraţii au dat dispoziţie tuturor băncilor la care editorul ziarului „Gardianul” are bani în conturi să nu accepte tranzacţii fără un ordin al judecătorului sau al administratorului judiciar.

Potrivit legii, SC Best Media Press poate scăpa de procedura insolvenţei dacă achită rapid datoria către SC Sanoma Hearst, pentru a evita intrarea în procedura falimentului.

Probleme financiare are şi cotidianul „Ziua”. Potrivit unor surse din interior, ziariştii nu şi-au mai primit salariile din luna octombrie.

Totodată, Ringier România a solicitat în justiţie, în septembrie, dechiderea procedurii de faliment pentru SC Ziua SA, editorul ziarului, pentru datorii de peste 30.000 de lei. (Cristi Ciupercă - Evenimentul Zilei)

Cititi si:
Presa masonica contra lui Gregorian Bivolaru - cazul incredibilei recompense oferite de ziarele Gardianul si Ziua
Cine sunt fondatorii si detinatorii ziarului Gardianul?

Vedem oamenii asa cum suntem noi insine

Era odată un bărbat care îşi ducea viaţa la marginea unei oaze, la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr care trecea într-o zi pe acolo se apropie de bătrân şi zise:

- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Batrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo!
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul răspunse cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau buni, marinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, raspunse bătrânul.

Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise răspunsurile date de bătrân. Aşteptă ca ultimul tânăr să se depărteze, apoi se apropie de bătrân şi îi zise cu mirare şi reproş:
- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane? Ţi se pare cinstit?

- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va gasi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.

Negustorul plecă cugetând adânc la vorbele bătrânului şi găsi că acesta avea dreptate.