Yoghinii MISA blog

Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

miercuri, 21 decembrie 2011

Prăbuşirea iminentă a cabalei satanice a illuminati! - O ştire transmisă de Benjamin Fulford în data de 5 decembrie 2011

Un comentariu :

ATENŢIE! Articolul care urmează este totodată o completare foarte interesantă a expunerii noastre ce a cuprins două părţi şi care a fost intitulată Vestea cea bună. Vă rugăm să citiţi cu atenţie aceste informaţii şi este chiar foarte bine să le copiaţi şi să le trimiteţi neîntârziat şi altor fiinţe care vor să afle că pentru aşa-zişii iluminaţi a început deja numărătoarea inversă şi vom asista în curând la prăbuşirea acestei grupări satanice criminale şi, mai mult decât atât, vom fi în viitorul apropiat martorii eşecului ireversibil a ceea ce se numeşte Noua Ordine Mondială, care nu este altceva decât o sinistră tentativă pe cale să ia sfârşit de a implementa un stat fascist planetar, precum şi punerea în aplicare a unui sinistru genocid ce vizează uciderea a peste cinci miliarde de fiinţe umane nevinovate. Citind cu atenţie materialul care urmează, veţi constata cu bucurie că nu mai este mult până când aşa-zişilor iluminaţi le va suna ceasul şi la scurt timp după aceea vor trebui să răspundă în faţa legii pentru toate crimele şi relele pe care le-au făcut până în prezent pe această planetă.
Profesor yoga Gregorian Bivolaru

SENATUL SUA ŞI OBAMA ŞI-AU AROGAT DREPTUL ÎN MOD EVIDENT CRIMINAL ŞI TOTODATĂ FASCIST DE A UCIDE ŞI DE A TRIMITE ÎN ÎNCHISOARE CETĂŢENI AMERICANI FĂRĂ PROCES. ACEASTA A FOST ŞI VA RĂMÂNE PENTRU EI O GREŞEALĂ FATALĂ

Redactarea finală a acestui articol a fost realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru


Există unele informaţii care atestă că atât Pentagonul, cât şi agenţiile secrete americane, împreună cu poliţia, sunt la un pas de a lua anumite măsuri drastice împotriva preşedintelui Obama şi a senatorilor care şi-au arogat dreptul criminal de a ucide şi de a trimite în închisoare cetăţeni americani fără judecată, pe un termen nelimitat. Membrii clicii criminale din Washington şi de pe Wall Street vor mai face, poate, eforturi disperate pentru o anumită perioadă de timp şi vor urmări să dea impresia că planurile lor de a instaura o dictatură fascistă în Statele Unite ale Americii se desfăşoară încă aşa cum au plănuit, chiar dacă este evident la ora actuală că niciun grup armat nu mai are de gând să-i sprijine. Toate acestea sunt valabile şi în Europa, unde membrii lojii francmasonice Propaganda Due şi ai grupului satanic Bilderberg vor urmări, la rândul lor, să creeze premisele instaurării unui control total, fascist în zonă şi vor urmări să lase impresia că ofensiva lor continuă neabătută, dar dincolo de aparenţe este evident pentru toată lumea că, în cele din urmă, ei vor eşua. Prăbuşirea lor este iminentă şi sigură. Adevărul adevărat este acela că aceşti fascişti demenţi se află totodată în pragul falimentului şi nu mai au deloc bani pentru a-i mai mitui sau pentru a-şi angaja cozi de topor. Anumite informaţii care ne-au parvenit arată că cifrele aşa-zis financiare ce sunt vehiculate în mediile lor virtuale nu mai au în realitate nicio acoperire reală.

Un simplu calcul matematic arată că de fapt ei sunt deja compromişi!

Actualmente, în Occident, numărul oamenilor ce sunt dotaţi cu bun simţ şi inteligenţă şi care s-au trezit din somnul cel letargic şi au înţeles în cele din urmă care este cruda realitate a atins deja minimul necesar. Grupul celor spălaţi pe creier şi care zac într-o stare de letargie în faţa televizoarelor este acum lipsit de relevanţă, deoarece conţinutul acestor programe, în marea lor majoritate mincinoase, care vizează năucirea mentală şi care sunt date pe posturile de televiziune, se va modifica în curând de îndată ce atât poliţia, cât şi forţele militare vor elimina şi chiar vor aresta criminalii ce ocupă acum mass-media corporatistă.

Cei care încă mai consideră că există fie chiar şi o firimitură de adevăr sau o picătură de bun simţ în mediile corporatiste care conduc mass-media trebuie să-şi pună neîntârziat întrebarea de ce aceste organizaţii nu au scris nici până acum adevărul cu privire la evenimentele criminale care au avut loc la data de 11 septembrie, atunci când au fost demolate prin explozii criminale turnurile gemene, ori cu privire la uciderea a peste două milioane de irakieni, ori referitor la mita uriaşă pe care au primit-o oficialii de la vârf care conduc firmele corporatiste din Washington. Ei ar trebui de asemenea să se întrebe de ce oamenii de pe această planetă sunt manipulaţi cu neruşinare şi sunt făcuţi să creadă că este necesar să se declanşeze un război ucigător şi inutil împotriva Iranului, război care a fost gândit fără îndoială ca fiind un prim pas către declanşarea în viitorul apropiat al celui de-al Treilea Război Mondial. Mai mult decât atât, ei ar trebui să se întrebe de ce aşa-zisele guverne occidentale nu au nici la ora actuală niciun fel de plan binefăcător şi constructiv pentru viitorul acestei planete şi de ce ele nu fac mai nimic altceva decât să se preocupe cu declanşarea războaielor.

Există la ora actuală semne că americanii sunt deja pregătiţi pentru a începe o revoluţie. Nu este întâmplător că de curând unii cetăţeni americani au dat buzna în birourile senatorilor, fiind foarte înfuriaţi de faptul că aceştia din urmă au votat o legislaţie criminală ce permite uciderea şi trimiterea în închisoare fără judecată a americanilor. La ora actuală se ştie că armata i-a întors deja spatele lui Obama, iar plecarea lui în Hawaii arată fără urmă de îndoială faptul că el începe deja să se teamă deoarece constată că este din ce în ce mai lipsit de sprijin.

Mai multe grupuri armate, multe dintre ele având peste 10.000 de membri, au contactat deja societatea secretă Dragonul Alb şi au anunţat că, dacă va fi necesar, va fi de ajuns un singur cuvânt din partea acestei societăţi secrete pentru ca ei să îndrepte armele împotriva guvernului federal corporatist. Aliaţii societăţii secrete a Dragonului Alb de la Pentagon, cât şi membrii anumitor agenţii secrete le-au cerut acestor grupuri armate să nu acţioneze într-un mod violent, deoarece atât criminalii de la Washington, cât şi cei de pe Wall Street vor trebui să fie arestaţi şi apoi vor fi judecaţi conform legilor în vigoare. În mod evident, atunci când un grup de oameni ce sunt mituiţi de puterile străine ocupă sediul guvernului de la Washington şi prin legile pe care le votează îşi arogă dreptul la crimă şi la trimiterea în închisoare a cetăţenilor americani fără ca aceştia să poată beneficia de un proces, aşa cum prevăd legile democratice, americanii în cauză vor putea pretinde în mod legal că sunt în autoapărare atunci când acţionează într-un anume mod pentru a preveni punerea în aplicare a acestor planuri criminale.

Întrebarea plină de bun simţ pe care ar trebui să şi-o pună neîntârziat oamenii cinstiţi din Pentagon, cât şi cei care sunt funcţionarii unor agenţii secrete americane este: „AM OARE DE GÂND SĂ RĂMÂN PASIV ŞI TOTODATĂ SĂ FIU COMPLICE LA ACESTE PLANURI CRIMINALE ÎNTOCMAI AŞA CUM A FĂCUT ARMATA GERMANĂ PERMIŢÂNDU-I LUI HITLER SĂ-ŞI PUNĂ ÎN APLICARE PLANURILE LUI CRIMINALE, SAU AM DE GÂND SĂ-MI RESPECT JURĂMÂNTUL PE CARE L-AM FĂCUT FAŢĂ DE POPORUL AMERICAN DE A RESPECTA FĂRĂ NICIO ABATERE ŞI DE A PROTEJA ATÂT CONSTITUŢIA, CÂT ŞI POPORUL AMERICAN?”

Vom vedea în curând că şi în Europa membrii clicii criminale vor încerca să facă tot posibilul pentru a instaura cu forţa un regim fascist totalitar. Cancelarul german Angela Merkel, despre care se crede că ar fi fiica lui Hitler, a solicitat în mod public să se realizeze o aşa-zisă unire din punct de vedere politic a Europei pentru a se structura în felul acesta o aşa-zisă uniune care urmează apoi să fie condusă şi dominată de Germania. De asemenea, nu este o întâmplare că noul prim-ministru italian Mario Monti, Romano Draghi (şeful Băncii Centrale Europene), precum şi preşedintele UE Herman van Rompuy, sunt cu toţii lideri ce au primit o educaţie iezuită şi despre ei se ştie că au legături cu loja fascistă francmasonică P2 (Propaganda Due).

Reuniunea celor 27 de şefi de stat care alcătuiesc UE, ce urmează să aibă loc în această săptămână va avea, printre altele, pe ordinea de zi descoperirea neîntârziată a unor metode prin care să fie impus cu forţa, cât mai curând posibil, un guvern tehnocrat neales în mod democratic, care va fi apoi, fără îndoială, coada de topor a aşa-zişilor iluminaţi. Se va spune, desigur, că această întâlnire a lor are ca unic scop un aşa-zis efort de „COORDONARE A POLITICILOR FISCALE”. Ceea ce înseamnă de fapt că întregul proces de elaborare a bugetelor naţionale, care este totodată principala responsabilitate a unui guvern ce este ales în mod democratic, va fi încredinţat în totalitate unor instituţii ce sunt alcătuite din persoane care nu au fost numite în astfel de funcţii în urma alegerilor şi care instituţii acţionează apoi întotdeauna din umbră.

La ora actuală este evident, aşa cum am menţionat anterior, că naţiunile europene nu mai au destui bani pentru a acoperi uriaşul deficit extern european, global. Aceasta înseamnă că electoratul din ţările debitoare precum ar fi Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda şi statele baltice vor avea de ales între a fi forţate să-şi reducă în mod drastic nivelul de trai, pliindu-se în felul acesta măsurilor aberante ce vor fi dictate de către eurocraţi, sau unele dintre ele vor fi confruntate cu alternativa de a renunţa la datorii, fiind totodată obligate să revină la vechea lor monedă naţională. Cel mai probabil acest scenariu năucitor va avea drept rezultat faptul că, după aceea, circulaţia monedei euro va fi redusă doar la 10 ţări.

Între timp, este necesar să se ştie că atât clanului Rockefeller, cât şi clanului Rothschild li s-au tăiat toate finanţările japoneze. Puteţi deja să coroboraţi toate acestea cu faptul că de curând Agenţia japoneză pentru servicii financiare a anunţat deja că filiala Citibank-Japonia va fi penalizată datorită faptului că şi-a înşelat clienţii. Aceste sancţiuni vor include separarea părţii japoneze a lui Citibank de restul grupului Citigroup şi aceasta va atrage după sine închiderea unora dintre operaţiunile bancare respective. Aceasta este cea de-a treia oară când Citibank a fost penalizată în Japonia. Aceasta s-a petrecut ultima oară cu câţiva ani în urmă, atunci când s-a descoperit că Citibank Japonia era o instituţie prin intermediul căreia se spălau bani pentru Kai Goryo, care era un sindicat alcătuit din gangsteri ai grupării mafiote Yakuza.

Este semnificativ că directorul Citibank Japonia, precum şi membrii grupului de conducere a altor trei importante instituţii financiare străine din Japonia au demisionat cu toţii în luna octombrie. În spatele scenei, curăţenia ce a început în Japonia va continua atât în săptămânile, cât şi în lunile ce vor urma.

În plus, merită să menţionăm faptul că pe 10 decembrie va fi lună plină şi în acelaşi timp va fi eclipsă totală de lună. Cu acea ocazie, luna va căpăta o ciudată culoare roşiatică, iar acest semn va fi vizibil pe cer. Se ştie de multă vreme că o lună de culoare roşiatică este un semn de război.

Clica criminală a aşa-zişilor iluminaţi susţine că societăţile secrete Dragonul Roşu şi Dragonul Albastru ar fi întocmai ca nişte tigri ce sunt confecţionaţi din hârtie şi că societatea secretă Dragonul Alb ar fi o simplă instituţie complet inofensivă şi chiar lipsită de putere.

Ei uită însă un fapt elementar, şi anume că răbdarea şi toleranţa nu sunt niciodată sinonimul slăbiciunii. Timpul este de partea societăţii Dragonului Alb, iar sistemul ce se află în pragul prăbuşirii al acestei clici criminale este cu putinţă să se destrame în viitorul apropiat fără a fi nevoie de violenţă pentru a se produce aceasta. Cu toate acestea, suntem chiar foarte aproape de punctul în care va fi se pare necesar să se facă unele arestări ale celor vinovaţi pentru a se preveni în felul acesta izbucnirea unui nou război mondial.

Sursa: http://benjaminfulford.net/2011/12/05/the-us-senate-and-obama-claiming-the-right-to-murder-and-imprison-americans-without-trial-was-a-fatal-mistake/

Citiţi şi:
yogaesoteric.net
21 decembrie 2011

Pe acelaşi subiect:
O societate secreta chineza ameninta societatea Illuminati daca va continua planurile de depopulare planetara
Prăbuşirea proiectului masonic european: Disperaţi ca vor pierde puterea, liderii UE vor să instaureze dictatura celui de-al patrulea Reich!
Şocant! Cartea unui supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz dezvăluie Rădăcinile naziste ale „Uniunii Europene” - download gratuit în limba română
Video despre Illuminati, francmasonerie, manipulare media, organizatia secreta Skull and Bones, planul de dominare mondiala: noua ordine mondiala
Dezvaluirile lui Gregorian Bivolaru se confirma - Documente oficiale ce releva planul criminal de reducere a populatiei globale
Originile Masoneriei releva caracterul satanic al organizaţiei
In SUA s-a oficializat dictatura militara si controlul maselor
Ne indreptam catre o societate globalizata dictatoriala? - SUA si Marea Britanie restrang drepturile civile

marți, 20 decembrie 2011

Un OZN gigantic protejeaza planeta Mercur de efectele erupţiilor solare

Niciun comentariu :
Un cercetător amator a descoperit printre imaginile captate de NASA în apropierea planetei Mercur un obiect neidentificat, imens, ce s-a interpus între corpul ceresc şi jetul de plasmă ejectat de o explozie solară.

Potrivit space.com, în imaginile filmate de sistemul de sateliţi STEREO pe 1 decembrie 2011, se poate observa un obiect gigantic în apropiere de planeta Mercur (cu dimensiuni comparabile cu cele ale corpului ceresc). OZN-ul ascuns probabil de un scut protector, devine complet vizibil în momentul impactului cu valul erupţiei solare, făcând posibilă descoperirea lui în înregistrările sateliţilor americani de observare a sistemului solar.

După cum se poate vedea din imagini, OZN-ul având forma a doi cilindri paraleli, legaţi între ei printr-un alt modul, se află exact între planeta Mercur şi Soare, pe traiectoria erupţiilor solare, protejând planeta de efectele devastatoare ale acestora.

Activitatea crescută a soarelui din maximul solar care a început recent, a făcut o serie de oameni de ştiinţa să avertizeze asupra pericolelor devastatoare pe care le poate produce masa coronară solară expulzată în direcţia Pământului. Ne putem da seama cu usurinţă că planeta Mercur aflată la o distanta faţă de Soare de circa 3 ori mai mică decât Pământul, riscă efectiv să fie spulberată de aceste explozii solare.


Această descoperire uimitoare şi neaşteptată confirmă declaraţiile unor cercetători ai domeniului exopoliticii care afirmă că există mai multe nave galactice uriaşe care se află "parcate" în apropierea Terrei şi a altor planete, cu misiunea de a supraveghea şi de a ajuta în procesul de elevare a frecvenţei de vibraţie la nivelul întregului sistem solar. Conform cercetătorului rus Dr. Alexei Dmitriev acest proces de elevare, care a început deja să fie resimţit pe Pământ, se datorează intrării sistemului nostru solar într-un nor energetic interstelar extrem de dens.

miercuri, 14 decembrie 2011

Cazul Gregorian Bivolaru – un record al rezistenţei faţă de abuzurile autorităţilor statului român şi ale presei aservite (1)

Niciun comentariu :
De-a lungul ultimilor 65 de ani, abuzurile realizate de instituţiile statului împotriva cetăţenilor români au fost un lucru des întâlnit, cu precădere în perioada comunistă, dar din păcate şi după 1990. Crimele, tortura şi reprimarea a tot ceea ce avea România mai valoros din punct de vedere uman au înregistrat cea mai neagră perioadă între anii 1945 – 1965. A urmat o perioada de 25 de ani în care metodele represive aplicate celor care refuzau spălarea comunistă a creierelor sau colaborarea cu autorităţile, au devenit mai “rafinate”, mai atent aplicate, pentru a lăsa cât mai puţine urme şi dovezi. Torţionarii, politrucii şi securiştii acelor vremi n-au fost “deranjaţi” după 1990 pentru a da socoteală pentru crimele şi ilegalităţile făcute. Unii dintre ei fie continuă să ne conducă şi astăzi, fie ne râd în nas din vârful unor munţi de bani pe care i-au acumulat în afaceri oneroase, ori în cel mai rău caz beneficiază de nişte pensii nesimţite, mult mai mari decât cele ale deţinuţilor politici.

Totuşi multe dintre aceste scursuri umane ale regimului comunist nu s-au simţit niciodată prea confortabil ştiind că mai există printre victimele lor unele care sunt încă viaţă, libere, care pot oricând depune mărturie. Aşa se face că abuzurile, ameninţările şi teroarea au continuat în extrem de multe cazuri, uneori chiar prin intermediul aceloraşi indivizi. Continuitatea abuzurilor securiştilor care doar au schimbat stăpânii trecând de la activiştii comunşti la cei francmasoni, este evidenţiată foarte bine prin omniprezenţa procurorului Anton Chaborski în istoria abuzurilor realizate împotriva lui Gregorian Bivolaru. Este semnificativ faptul că acest procuror odios a fost atât cel care l-a arestat în timpul prigoanei securiste dinainte de 1990 cât şi în timpul atacului anti-MISA din martie 2004. Şi acesta nu este un caz singular.

Dacă am privi la modul superficial lucrurile, aşa cum face adeseori presa, am spune că Gregorian Bivolaru este una dintre personalităţile extrem de controversate din România. La o privire mai atentă putem constata că el este deţinătorul nedoritului şi neegalatului record de „cea mai atacată şi mai denigrată personalitate în presa din România”. Gregorian Bivolaru a fost de extrem de multe ori ţinta atacurilor calomnioase, a dezinformărilor, a ironiei şi nu mai puţin a unor atacuri la libertatea şi integritatea sa fizică. În încercarea de a-l reduce la tăcere împotriva sa au fost folosite, încă din perioada comunistă, cele mai abjecte mijloace: de la denigrare, blamare, mistificare, ridiculizare, instigarea opiniei publice şi discreditarea în cadrul mişcării yoghine din România, până la bătăi, tortură, încarcerare, izolare şi internare politică într-o instituţie psihiatrică. După anii ’90, pe lângă murdarele atacuri de presă, el a primit o serie de ameninţări cu moartea, i-au fost înscenate diverse „accidente”, a fost ţinta mai multor înscenări juridice şi a unor acuzaţii penale foarte grave, care nu au fost nici măcar o singură dată confirmate de justiţie.

În plus, mai observăm cel puţin un paradox în ceea ce priveşte imaginea publică a profesorului yoga Gregorian Bivolaru. El a fost descris de presă într-un mod cât mai abject cu putinţa şi acuzat, nu doar o dată, de cele mai năstruşnice sau mai cumplite lucruri, deşi niciuna dintre aceste acuzaţii nu a fost de fapt dovedită. Ba chiar din contra, astăzi există o serie lungă de decizii ale judecătorilor români şi suedezi care au confirmat nevinovăţia profesorului de yoga şi abuzurile la care a fost supus de către securişti, sereişti, procurori şi poliţişti. Presa a fost ani de-a rândul intoxicată cu tot felul de minciuni despre MISA şi Gregorian Bivolaru, iar ea plină de servilism, le-a furnizat opiniei publice, încălcând codul etic al profesiei, legislaţia în vigoare, precum şi drepturile elementare ale yoghinilor.

Acest fapte dovedesc cu prisosinţă, că anumite cercuri oculte, extrem de puternice şi influente, văd în Gregorian Bivolaru un personaj incomod, o potenţială ameninţare şi un adversar redutabil pe care l-ar vrea anihilat.

Dacă privim retrospectiv ultimii 21 de ani putem spune că aceste forţe oculte au avut mare dreptate. În ciuda tuturor obstacolelor Gregorian Bivolaru s-a dovedit a fi un autentic deschizător de drumuri, de noi căi şi curente spirituale, atât în România cât şi la nivel mondial. Care ar fi fost astăzi răspândirea adevăratelor precepte Yoga fără bogata sa experienţă pe care a împărtăşit-o cu perseverenţă zecilor de mii de oameni timp de 40 de ani? Ar fi fost oare Yoga considerată ceva mai mult decât un simplu sport sau o gimnastică gen aerobic? Fără sinteza excepţională pe care a realizat-o atâtor tradiţii care celor lipsiţi de inteligenţă li se par contradictorii, cine ar fi auzit astăzi de Ayurveda, de Shivaisimul din Caşmir, de Tantra Yoga, Laya Yoga ş.a.m.d. sau de o mulţime de terapii neconvenţionale?

Bineînţeles ne mai putem întreba cum ar fi arătat astăzi România şi lumea dacă Gregorian Bivolaru n-ar fi dezvăluit în urmă cu 16 ani conspiraţia satanică a francmasoneriei şi n-ar fi acţionat cu ajutorul energiilor benefice acumulate prin practica Yoga, împreună cu zeci de mii de yoghini, pentru a neutraliza şi împiedica planurile criminale ale acestei kabale mondiale.


Primele dovezi ale prigoanei împotriva lui Gregorian Bivolaru identificate în arhivele Securităţii datează din perioada liceului. Datorită învecinării cu casa unui securist cu rang înalt este inclus în cercul de suspecţi ai unui caz de omucidere. Deşi situaţia a fost rapid lămurită şi bănuielile au fost complet eliminate, cu această ocazie, sub pretextul căutării unor arme furate dintr-un depozit, a avut loc prima percheziţie a Securităţii în casa unde locuia împreună cu părinţii. În cursul acesteia i-au fost confiscate toate cărţile care aveau legătură cu spiritualitatea, care erau evident în afara ideologiei materialismului dialectic, şi toată corespondenţa familiei.

În anul 1971 Gregorian Bivolaru a început să predea yoga sub titulatura de „gimnastică psihosomatică - yoga” la Clubul Sindicatelor Sanitare. Sonia Comişel, una dintre cursantele sale care era în relaţii amicale cu Mircea Eliade, i-a pus la dispoziţie adresa marelui scriitor şi istoric al religiilor. În urma unui schimb de scrisori în care Gregorian Bivolaru şi-a manifestat interesul pentru yoga, spiritualitate, paranormal şi subiecte conexe, Mircea Eliade îl invită la Paris, dispus să-l ajute pentru a aprofunda aceste domenii. În acelaşi an el a absolvit liceul şi s-a angajat la un oficiu poştal. (Presa a repetat timp de 20 de ani minciuna că el ar fi fost angajat din 1971 ca muncitor necalificat pe post de instalator la Metrou însă oricine poate verifica faptul că „Întreprinderea Metroul Bucureşti” a fost creata abia în februarie 1975!!!)

Securitatea care intercepta pe atunci întreaga corespondenţă, a descoperit în schimbul de scrisori cu Mircea Eliade şi cu alte persoane din străinătate, intenţia de a-l vizita pe marele scriitor la Paris, interpretată probabil ca o tentativă de emigrare. Drept urmare are loc prima anchetă la sediul Securităţii şi o nouă percheziţie la casa din strada Schitul Maicilor. În urma percheziţiei îi sunt confiscate din nou corespondenţa, toate fişele şi conspectele pe care le realizase cu multă trudă în decursul timpului în bibliotecile din Bucureşti, multe cărţi de yoga şi despre fenomene paranormale, pe care reuşise să le obţină cu mari eforturi. Gregorian Bivolaru este avertizat atunci de către anchetatorii Securităţii să nu mai corespondeze cu „duşmanul poporului” Mircea Eliade, dacă vrea să nu mai aibă probleme cu autorităţile.

În acelaşi an a mai fost anchetat la sediul Securităţii din strada Eforie de peste 7 ori cerându-i-se să dea tot felul de declaraţii şi fiind ameninţat că ar putea să fie trimis la închisoare. Securiştii insinuau că, în discuţiile pe care le-a avut cu anumite persoane, ar fi manifestat o „atitudine duşmănoasă la adresa orânduirii sociale”, această faptă încadrându-se la un anumit articol din codul penal. În finalul anchetei a fost pus să dea o declaraţie că nu va mai coresponda cu străinătatea şi că nu va mai realiza „propagandă duşmănoasă împotriva orânduirii sociale din România”. În februarie 1972 Gregorian Bivolaru a fost vizitat de două ori la domiciliu de către locotenentul de securitate Pisai Dan care a urmărit să-i sperie şi intimideze părinţii creând astfel asupra lui şi o presiune psihologică din partea familiei.

Securitatea a continuat să-l hărţuiască şi la locul de muncă. În urma presiunilor, a fost dat afară din postul de oficiant la serviciul de mesagerie pe care îl ocupa la oficiul poştal de lângă Gara de Nord, dirigintele poştei considerând că este cazul să scape de un „element” luat în vizor de către Securitate. În paralel cu serviciul Gregorian Bivolaru ţinea cursuri ca instructor de yoga, în cadrul unor cluburi şi case de cultură, pe baza unor contracte de colaborare, regimul comunist nerecunoscând această calificare în nomenclatorul meseriilor.

Datorită faptului că avea dosar la Securitate, el a fost refuzat în mai multe rânduri atunci când a încercat să-şi găsească un loc de muncă. De îndată ce depunea o cerere de angajare undeva, cei de la serviciul personal cereau informaţii de la Securitate, iar apoi când aflau că era considerat o persoana „cu probleme” de către această odioasă instituţie, îi refuzau sau amânau indefinit angajarea. În mod paradoxal, datorită acestei situaţii Gregorian Bivolaru risca să fie arestat, deşi avea o ocupaţie ca instructor de yoga, pentru că în acea vreme exista o lege care prevedea că dacă nu ai un loc de muncă stabil (cu carte de muncă) poţi să fi arestat şi condamnat pentru parazitism.

În ciuda tuturor presiunilor, ameninţărilor şi a piedicilor puse de Securitate, Gregorian Bivolaru a continuat să ţină cursuri de yoga, la mai multe centre din Bucureşti: Casa de Cultură Mihai Eminescu, Clubul Sindicatelor Sanitare şi Ecran Club. Grieg a reuşit apoi să se angajeze ca pedagog-supraveghetor de noapte la internatele unor şcoli de defectologie.

În anul 1977 Gregorian Bivolaru este din nou anchetat de Securitate. Pentru a-şi pune în practică ameninţările, securiştii îi fabrică un dosar penal sub acuzaţiile de răspândire de materiale obscene, practicarea fără drept a unei profesii şi difuzarea unor publicaţii fără autorizaţie. Ce reprezenta un „material obscen” în viziunea Securităţii? Procesele verbale ale percheziţiilor enumeră printre lucrările confiscate renumitul tratatul indian „Kama sutra”, cartea filozofului şi ezoteristului italian Julius Evola - "Metafizica sexului" (publicată după 1990 şi în limba română la editura Humanitas), precum şi alte cărţi sau tratate de Tantra Yoga. O practică des întâlnită a Securităţii de acoperire a urmelor şi dovezilor abuzurilor în cazul persecuţiilor politice, era instrumentarea unor acuzaţii de drept comun. O dovadă al acestui mod de operare este o notă de analiză din aprilie 1989, semnată de colonelul Raţiu Gheorghe, şeful Direcţiei I a Departamentului Securităţii Statului, în care deşi se constată că Gregorian Bivolaru „a continuat să desfăşoare activitatea în mod clandestin pe linia «Meditaţiei Transcendentale», cu accent pe latura erotică – «Tantra Yoga», de natură să anihileze influenţa educativă a culturii şi ştiinţei”, pentru rezolvarea cazului sunt enunţate „documentarea activităţii şi cercetarea celor în cauză, sub acoperirea organelor de miliţie, cu implicarea Direcţiei de Cercetări Penale şi Procuraturii”, iar „în cazul numiţilor Bivolaru Gregorian, Mîrtz Eugen şi Catrina Nicolae, împreună cu organele de miliţie şi procuratura, se va acţiona pentru documentarea unor activităţi şi fapte de drept comun, în vederea trimiterii acestora în justiţie.”

Este trimis în judecată şi în cele din urmă, condamnat la un an de închisoare, prin sentinţa penală nr. 68 din 20 ianuarie 1977, pronunţată de Judecătoria Sectorului 7, însă nu face nicio zi de închisoare datorită unei amnistii colective dispuse după câteva zile de Ceauşescu, cu ocazia zilei sale de naştere. Caracterul politic al acestei condamnării dispuse prin sentinţa penală nr.68/1977, precum şi al celorlalte condamnări ale lui Gregorian Bivolaru dispuse în perioada comunistă, a fost confirmat de o instanţă a Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa în Dosarul nr. 48765/3/2010, comunicată public la data de 4 iulie 2011.

(va urma)

Bibliografie:
Mărturia unui prieten din copilărie al lui Grieg
Adeverinţa CNSAS nr. 1245 / 23.02.2010
Sentinţa în Dosarul nr. 48765/3/2010, Tribunalul Bucureşti
Gabriel Andreescu, „Reprimarea mişcării Yoga în anii `80”, Polirom – 2008
Gabriel Andreescu, „Dimensiunea culturală a cazului Bivolaru - Dificultatea intelectualilor de a fi simpatetici cu victima”; Revista „Altitudini. Cultură & Societate”, Anul I, nr. 1, Martie 2006, Pagina 48 - Rubrica “Ultima pagină”
Gregorian Bivolaru, interviu audio despre activitatea sa – 2009
Filmul biografic „Călauza” – 1995
Filmul (auto)biografic „Pentru tine” – 2001
Filmul documentar „MISA şi Gregorian Bivolaru, În căutarea Adevărului” – 2010

marți, 13 decembrie 2011

ÎNCEPUTUL (Christopher Nolan, 2010)

3 comentarii :





Toate lucrurile care sunt pline de amintiri degajă o visare care te îmbată și care te face să mergi rătăcind mult timp., Victor Hugo



Spațiul și timpul constituie reperele de bază pe harta realității noastre. Spațiul și timpul servesc pentru a ordona lucrurile și evenimentele în mediul înconjurător și tocmai de aceea sunt de o importanță capitală nu numai în viața noastră zilnică ci de asemenea și în încercarea de a înțelege realitatea prin intermediul științei și filosofiei.

Fizica clasică a fost fundamentată pe ambele noțiuni privite în manieră absolută, cea a unui spațiu tridimensional independent de obiectele materiale pe care le conține și subordonându-se legilor geometriei euclidiene și a timpului privit ca dimensiune separată care din nou a fost considerată absolută.

Însă textele budiste afirmau: ...trecutul, viitorul, spațiul fizic și ființele umane nu sunt altceva decât nume, forme ale gândurilor, cuvinte ale limbajului uzual, ele fiind doar realități superficiale.

În epoca modernă fizica a ajuns la concluzii asemănătoare: Adevărata revoluție care a venit o dată cu teoria lui Einstein... a fost abandonarea ideii că sistemul de coordonate spațio-temporal are o semnificație obiectivă ca entitate fizică separată. Teoria relativității susține că aceste coordonate spatiale si temporale sunt doar elemente ale limbajului care este folosit de un observator pentru a descrie mediul înconjurător.

Misticii și inițiații confirmă aceste concluzii:

Foarte mulți cred datorită ignoranței lor că timpul trece; de fapt, timpul rămâne acolo unde este. Ideea de trecere poate fi numita timp, dar este o idee incorectă, întrucât, atât timp cât cineva vede doar trecerea sau manifestarea energiei lui, nu poate înțelege că el rămâne întotdeauna acolo unde se află, Do-gen

Timpul, spaţiul şi cauzalitatea sunt precum ochelarii prin care este văzut Absolutul... În Absolut nu există nici timp, nici spaţiu, nici cauzalitate., Swami Vivekananda

Realizezi dincolo de orice urmă de îndoială că lumea e în tine, nu tu ești în lume., Sri Nisargadatta Maharaj

Tu ești întregul univers. Tu ești în tine și totul este în tine. Soare, lună și stele se învârt în tine., Swami Muktanada

În Inception, regizorul Christopher Nolan vrea să atingă teme complexe legate de spațiu și timp precum discontinuități temporare, fluxuri ale memoriei, conștientizarea diverselor straturi ale subconștientului, reziduuri inconștiente, raportul dintre realitate și existență. Temele sunt abordate prin intermediul unui scenariu plin de suspans, bogat în explozii, curse mortale si arme de foc, animat de surprinzătoare efecte speciale. Această modalitate a fost folosită cu succes de către frații Andy si Larry Wachovski in filmul Matrix (1999). Din păcate, Inception rămâne tributar în totalitate divertismentului banal. El este un film confuz, sterp, artificial, forțat, lipsit de valoare, o nouă superproducție hollywoodiană eșuată.

sâmbătă, 10 decembrie 2011

De câţi oameni este nevoie pentru a transforma planeta Pământ într-un Paradis?

Niciun comentariu :
Şi tu poţi transforma lumea! Cum? În înregistrarea video de mai jos, omul de ştiinţă Gregg Braden explică modul de funcţionare al Legii Atracţiei şi vorbeşte despre existenţa unui câmp care ne înconjoară, a unei conştiinţe colective, la care participăm cu toţii. Această conştiinţă colectivă creează realitatea noastră cotidiană. Noi putem influenţa această conştiinţă prin intermediul propriului nostru ADN, folosind puterea gândurilor şi a inimii noastre.

Putem utiliza această lege atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv, pentru a transforma lumea înconjurătoare. Există chiar şi o formula pentru a determina de câţi participanţi este nevoie pentru a manifesta un anumit efect (de exemplu calmul şi armonia), într-un grup mare de oameni, aspect dovedit în mod ştiinţific, prin experimente. Aşa cum veţi vedea mai jos pentru a transforma întreaga umanitate este nevoie de acţiunea la unison a doar circa 8000 de participanţi.

Puterea de a vizualiza este un dar oferit de Dumnezeu omenirii, pentru ca aceasta să îşi ia soarta în propriile mâini şi pentru a nu rămâne neputincioasă în faţa evenimentelor tulburi pe care le trăieşte. Haideţi să acceptăm acest dar cu recunoştinţă şi să îl folosim cum se cuvine!

Imaginile cu Gregg Braden sunt luate din înregistrarea sa video, "The Science of Miracles".


"Din anul 1887 şi până la începutul anilor 1990, întreaga ştiinţă occidentală s-a bazat pe principiul conform căruia ceea ce se petrece într-un anumit loc nu afectează absolut deloc ceea ce se petrece într-o altă locaţie. Noi ştim astăzi că acest lucru este complet fals. Aş dori să împărtăşesc cu voi trei experimente ce zguduie temelia fizicii vestice.

Primul dintre acestea a fost condus de fizicianul rus, Vladimir Poponin, la începutul anilor 1990. El a venit în Statele Unite pentru a încheia o serie de experimente. Poponin a dorit sa investigheze legătura dintre ADN-ul uman şi materia din care lumea noastră este formată, adică micile particule de energie pe care noi le numim fotoni, mici particule de lumina, dacă doriţi să vă raportaţi la ele în acest mod. Experimentul a constat în a lua un tub, un tub de sticla din care s-a scos tot aerul, obţinându-se ceea ce noi numim astăzi vid, ceea ce implica să nu mai avem nimic altceva în acest tub. Totuşi, azi ştim că ceva a mai rămas: sunt aceste mici particule de lumina.

Poponin a măsurat particulele pentru a vedea cum sunt ele distribuite. Zboară peste tot în spaţiul disponibil din interiorul tubului, au rămas depozitate în partea de jos a tubului sau ce s-a întâmplat mai exact cu ele? Rezultatul acestei părţi a experimentului nu a fost o surpriza. Asta pentru că micile particule de lumina, fotonii, se aflau într-o dispunere cu totul aleatoare. Şi acesta era rezultatul pe care cercetătorii îl aşteptau. Următoarea parte a experimentului devine foarte, foarte interesantă, deoarece ei au plasat ADN uman în interiorul acestui tub. Atunci când au măsurat fotonii, au descoperit că ADN-ul uman i-a determinat pe aceştia să se aranjeze cumva specific. ADN-ul avea un efect direct asupra materiei din care este compusă lumea noastră!

Acelaşi lucru l-au susţinut dintotdeauna şi tradiţiile spirituale străvechi. Mai exact, că ceva din noi înşine are un efect asupra lumii din jurul nostru. (vezi proverbul românesc: “Omul sfinţeşte locul”, n.t.)

Cel de-al doilea experiment este unul fascinant. E un experiment militar. Cercetătorii au luat ADN uman, mostre de ţesut din gura unui donator voluntar şi au plasat acest ADN într-un dispozitiv care putea măsura efectele acestuia în interiorul unei camere dintr-o clădire, în timp ce donatorul de la care provenea ADN-ul se afla intr-o alta camera a aceleiaşi clădiri.

Ei au supus voluntarul la ceea ce ei numeau stimulare emoţionala, menită să provoace răspunsuri emoţionale autentice, de bucurie ori de tristeţe, de supărare ori de furie, într-o anumita parte a clădirii. Şi au măsurat ADN-ul pentru a observa dacă acesta ar fi afectat de emoţiile donatorului. Dar de ce ar face astfel? În prezent, în fizica occidentală nimic nu sugerează că ADN-ul separat este încă în conexiune cu donatorul, pe de o parte. Pe de altă parte, ei au realizat aceste experimente şi au găsit exact opusul, adică faptul că donatorul avea creşterile şi scăderile sale emoţionale în una dintre camere, ADN-ul avea creşterile şi scăderile sale emoţionale într-o altă camera şi totul se întâmpla în acelaşi timp. Experimentul a fost repetat cu donatorul aflat la o distanţă de 600 de km de probă iar rezultatele au fost identice.

Cel de-al treilea experiment a fost realizat din nou în anii 1990 de către Institute of HeartMath, o organizaţie pioniera în cercetare, localizată în nordul Californiei, care aprofundează ideea că inima umană ar fi mai mult decât o simpla pompă care ajută sângele să circule prin corpurile noastre. Cu toate că inimile noastre realizează exact acest lucru, acesta ar putea fi cel mai neînsemnat aspect al activităţii lor. Cercetătorii acestui institut au descoperit că inimile noastre au cel mai puternic câmp magnetic înregistrat la nivelul organelor interne, iar câmpul electromagnetic produs de inimile noastre are un efect ce se extinde cu mult în afara trupurilor noastre.

Ei au conceput un experiment pentru a testa cât mai exact această teorie. Nu este nici o surpriză că au luat o mostra de ADN uman şi l-au izolat, cerând anumitor persoane, care erau antrenate, să emită la comandă ceea ce este cunoscut sub numele de ”emoţii umane coerente”, emoţii foarte clare, de iubire, de apreciere, de compasiune, de supărare, de furie si de ura, să aibă aceste emoţii atunci când li se va cere. Şi pe măsură ce persoanele care erau antrenate emiteau emoţii, a fost măsurat modul în care ADN-ul a răspuns. Au ajuns la următorul rezultat: au descoperit că în prezenţa sentimentelor de apreciere, de iubire, de compasiune, de iertare, ADN-ul a devenit extraordinar de relaxat.

Exact opusul este şi el adevărat. În prezenta sentimentelor de supărare, de furie, de ură, de gelozie, ADN-ul era strâns precum un mic nod.

Fiecare dintre aceste trei experimente au fost interesante în felul lor.

Cu toate astea, atunci când sunt analizate împreuna, ele devin mai mult decât interesante, mai mult decât nişte experimente izolate, încep sa spună o poveste. Şi povestea sună cam aşa: primul experiment, cel al lui Vladimir Poponin, susţinea că ADN-ul din trupurile noastre are un efect direct asupra mediului nostru, asupra materiei fizice din care lumea noastră este formată, asupra materiei fizice din care lumea noastră este realizată, asupra nivelului energetic. Cel de-al treilea experiment arată că emoţiile umane au abilitatea de a schimba structura ADN-ului, care la rândul său are un efect asupra mediului în care ne aflăm. Iar experimentul dintre cele două, cel care a fost condus de către armata Statelor Unite, demonstrează că, fie că te afli în aceeaşi clădire sau la 400 de mile (aproximativ 600 de km) depărtare, efectul rămâne acelaşi. Noi nu suntem limitaţi de spaţiu şi timp. Şi de fapt, rezultatele acestor experimente indică exact acest lucru, că noi toţi avem o putere în interiorul trupurilor noastre, care nu este condiţionată de legile fizicii, aşa cum le înţelegem noi astăzi.

Tradiţiile străvechi nu numai că recunosc această relaţie, ele îl invită pe cel interesat să facă un pas chiar mai departe, lăsând indicaţii precise referitoare la modul în care putem aplica această relaţie în vieţile noastre. În ultima parte a anilor 1980, eram un inginer ce lucra în domeniul apărării, în corporaţiile Aerospaţiale. Am început să explorez aceste concepte prin prisma unui inginer, care observa lumea din jurul meu pentru a înţelege istoria celor care au existat înaintea noastră.

Această gândire e cea care m-a condus în cele mai extraordinare locuri din lume. De la templele din Egipt, la munţii Anzi din Bolivia şi Peru, în India, Nepal, pe înălţimile Chinei centrale şi Tibet, până în partea de sud-vest a deşertului American, pentru a căuta informaţii şi indicii care să ne ajute să înţelegem modul în care interacţionăm cu lumea şi cum putem utiliza aceasta putere a trăirilor interioare, aceasta putere care vorbeşte limbajul lumii din jurul nostru.

Şi asta e exact ceea ce călugărul din Tibet ne-a descris. El descria un mod de rugăciune, care se bazează pe trăirea interioară. El a spus: Trebuie să trăim lăuntric, ca şi cum ruga ne-a fost deja îndeplinita (Acelaşi mod de rugăciune este indicat de către Iisus Hristos în Marcu 11, 24). Şi în acea trăire noi discutam cu forţele creaţiei, care permit universului să ne răspundă, permiţând acestui câmp, hologramei cuantice, Mintea Lui Dumnezeu, să ne răspundă cu ceea ce noi simţim în inimile noastre. Deci, decât să ne rugăm, simţindu-ne lipsiţi de putere într-o situaţie dată – ”Doamne, te rog, fă să fie pace în lume” – acest mod de a ne ruga ne face să ne simţim deja ca participanţi la această pace.

In 1972, douăzeci şi patru de oraşe din Statele Unite au fost angrenate într-un experiment, în care oamenii au fost antrenaţi să simtă o stare de pace, într-o manieră foarte specifică, fiind plasaţi strategic în aceste oraşe. Fiecare oraş avea o populaţie de peste zece mii de persoane, care au fost documentate în unele dintre cele mai cunoscute studii TM (Transcendental Meditation Studies) care au fost realizate la începutul anilor '70. Ceea ce s-a petrecut a fost că, în timp ce oamenii experimentau acele stări de meditative de pace, în comunitatea din jurul acestora, dincolo de clădirile în care aceştia treceau prin acele stări, comunităţile au înregistrat statistic reduceri considerabile ale infracţiunilor. Crimele violente împotriva oamenilor, accidentele din trafic au scăzut. În unele oraşe precum Chicago, unde se afla bursa de valori, piaţa a evoluat pozitiv, în timp ce pacea era la ordinea zilei. Iar când aceştia şi-au încheiat rugăciunile, toate acele statistici s-au inversat, iar ei au făcut acelaşi lucru din nou şi din nou.

Şi totul este atât de precis încât noi ştim acum că cei care au realizat aceste statistici au fost capabili să determine exact numărul de persoane necesar pentru a determina acest tip de efect. Aşa ca voi împărtăşi formula şi apoi voi descrie ce înseamnă această formulă. Efectul apare de îndată ce un anumit număr de persoane participante este atins. Acest număr, numărul minim, este radical dintr-un procent (√1%), al unei populaţii date.

Deci, ce înseamnă asta? Dacă ai un oraş cu o populaţie de un milion de oameni, de exemplu, calculezi 1% dintr-un milion şi apoi extragi radical din valoarea rezultată. Acel număr îţi spune câţi oameni sunt necesari, numărul limită, pentru a se manifesta efectul. Desigur, cu cât mai multe persoane participă, cu atât e efectul mai mare. În cazul unui oraş de un milion de locuitori, numărul necesar e în jur de o sută. Într-o lume de şapte miliarde de oameni, radical din 1% din populaţia dată este doar în jur de opt mii de persoane.

În timpul călătoriei mele, am avut oportunitatea să văd unele înregistrări video care arătau cum era vindecată o tumoră canceroasă, cu un diametru de aproape 7,5 cm, din corpul unei femei, care, după standardele medicale vestice, fusese diagnosticată ca fiind inoperabila. Această femeie a mers, cu ultimele puteri, la un spital fără tratamente medicamentoase în Beijing, China. [care acum a fost închis de către guvernul Chinez]

Filmul prezintă femeia, întinsa în camera de spital. Ea este pe deplin trează, perfect conştienta şi crede în procesul care este pe cale să aibă loc. Înaintea ei se afla un tehnician de ultrasunete care mânuieşte un emiţător de ultrasunete deasupra abdomenului ei inferior, pe care îl putem vedea pe ecranul dublu al unui televizor. În partea stângă a ecranului, se face o poza, o captură video, ca referinţa. Astfel că noi putem vedea care a fost condiţia acesteia la acel moment iniţial. În partea dreapta a ecranului putem vedea, în direct, trei specialişti care se află în spatele ei şi care acţionează energetic asupra trupului ei prin trăirile experimentate de corpurile lor.

Ei încep să facă incantaţii ale unui cuvânt pe care l-au ales împreuna ca fiind un cuvânt ce le întăreşte sentimentul ca ea e deja vindecata. Invocaţia spunea în esenţă, “Deja vindecată”, “Deja realizat”. Şi pe măsură ce ei încep să aibă această trăire şi spun aceste cuvinte împreună, pe ecranul televizorului putem observa, în direct, cum această tumoare cancerigena dispare în timp real, în mai puţin de trei minute. Nu este unul dintre acele cadre de documentar derulate rapid, care arata un trandafir ce se deschide în 30 de secunde, procesul durând, de fapt, zile întregi. Aici, totul se petrece, efectiv, în trei minute. Corpul ei a rezonat cu trăirile specialiştilor, care erau antrenaţi să aibă genul de trăiri resimţite atunci. Şi ei nu simţeau altceva decât că se aflau în prezenţa unei femei deja vindecate, pe deplin revigorată, pe deplin capabilă. Ei nu o vedeau ca pe o femeie care era bolnavă. Ei nu spuneau, “Cancer rău, trebuie să ieşi afară”.

Am avut oportunitatea de a vorbi cu Luke Chan, cel care chiar a realizat acest film. Şi i-am pus o întrebare: “Dar dacă acei trei specialişti nu erau acolo? Putea această femeie să facă singură asta, am putea careva dintre noi să reuşim singuri?” Mi-a zâmbit când i-am pus întrebarea şi a spus, “Gregg, după toate probabilităţile, ea ar fi putut să reuşească şi singură. Totuşi, se întâmplă ceva cu noi oamenii, care ne face să ne simţim mai încrezători şi mai puternici atunci când suntem susţinuţi de alţii în lucrurile în care credem, în lucrurile pe care alegem să le realizăm.”

Iubire si Recunostinta

"Iubire si Recunostinta"

Mai recent, cercetarea realizată de către omul de ştiinţa Masaru Emoto, cu privire la relaţia dintre emoţiile umane, sentimentele umane şi picăturile de apă, prezintă această relaţie şi mai punctual. Astfel, acest om de ştiinţă, prin proiectele sale speciale de cercetare, a descoperit că picăturile de apă, care oricum reprezintă peste şaptezeci la suta din lumea noastră şi şaptezeci la sută din corpurile noastre, picăturile de apa răspund la emoţiile umane, fie că acestea sunt simţite în corp, ori sunt chiar scrise pe etichete, care sunt plasate pe fiole de apă. Fiolele au fost apoi îngheţate pentru o anumita perioadă de timp, înlăturate din procesul de îngheţare şi pe măsură ce încep să se dezgheţe, cristalizează. Iar forma cristalelor este cea care oferă indicii asupra ceea ce se petrece cu emoţia respectivă.

(În imagine fotografia unui cristal de apă realizat de Dr. Masaru Emoto)

Este un exemplu cu adevărat minunat, un exemplu foarte direct despre cum fiecare dintre noi are şansa de a participa. Nu pentru a controla şi a manipula, ci pentru a participa la evenimentele din lumea în care trăim, la evenimentele din viaţa noastră, ale familiei noastre, ale comunităţii noastre şi ale corpurilor noastre, prin câmpul care uneşte totul în creaţie.”
Sursa: visualizedaily.com

Celor care doresc să se mobilizeze în direcţia unei transformări planetare, oferim un link către Programul Planetar de Acţiune Urgentă „NU APOCALIPSA“. În materialul indicat veţi găsi toate explicaţiile necesare. Totuşi, pentru eventuale nelămuriri suplimentare, comentariile dumneavoastră sunt binevenite.

Pentru detalii referitoare la experimentele lui Masaru Emoto puteti viziona documentarul rusesc senzational despre secretele si memoria apei - Apa (Voda) - subtitrat in limba romana si conferintele tinute de acesta in Romania in anul 2004: Mesajele apei - Masaru Emoto in Romania, octombrie 2004, conferinta de la hotel Marriott si Masaru Emoto in Romania (oct 2004) - conferinta de la sala Pipera.

Citeste si:
Meditatia colectiva previne razboiul, reduce violenta si scade infractionalitatea
Gregg Braden - Tehnologia vindecarii spontane prin credinta
Vindecarea prin meditatie yoghina
Mintea poate vindeca bolile
RUGÃCIUNEA CA TERAPIE

luni, 5 decembrie 2011

Pasta de dinţi care te spală pe creier

5 comentarii :
Publicul este astăzi prea puţin conştient de efectele nocive ale ingerării de fluoruri, atât prin utilizarea pastelor de dinţi care conţin fluor, cât şi din apa potabilă. Există un număr foarte mare de studii care au demonstrat că fluorurarea nu are niciun efect în combatarea cariilor dentare, în schimb există dovezi că fluorul din pasta de dinţi şi din apă reprezintă un real pericol pentru sănătate.

Fluorizarea este contestata vehement de mii de medici şi oameni de ştiinţă, iar cercetările au arătat că ea conduce la creşterea mortalităţii infantile, provoacă malformaţii congenitale, distruge oasele şi sistemul nervos, scade coeficientul de inteligenţă şi induce stări de obedienţă. O serie de studii demonstrează că în trupul uman prima ţintă atacată în care fluorurile se acumulează este glanda pineală (epifiza), fapt care conduce la calcifiere şi blocarea funcţiilor acesteia.

Glanda pineală este localizată exact în centrul geometric al creierului. Ea este de mărimea unui bob de mazăre şi este amplasată într-o cavitate mică, în spatele şi deasupra glandei pituitare, chiar în spatele ochilor, fiind legată de al treilea ventricul al creierului.

Adevărata funcţie a acestei glande misterioase a fost îndelung contemplată de către filosofi şi adepţi spirituali. Vechii greci credeau că glanda pineală reprezenta legătura noastră cu „Realitatea Gândului”. Marele filosof Descartes a numit-o „Locul sufletului”.

Glanda pineală prezintă multe caracteristici ale ochiului exterior. Această glandă conţine o hartă completă a câmpului vizual al ochiului. Este activată de lumină şi controlează variaţiile bioritmului natural al organismului. Glanda pineală funcţionează într-o armonie directă cu hipotalamusul – ce coordonează reacţiile legate de sete, foame, sexualitate, ceasul biologic, precum şi procesul de îmbătrânire. Glanda pineală secretă melatonina în stare de relaxare şi, de asemenea, răspunde la energia câmpului electromagnetic. În zona unei anumite frecvenţe a undelor cerebrale, cum ar fi undele Theta, simţul graniţei ego-ului deseori dispare. Conştiinţa noastră este, în acel moment, mai puţin preocupată de existenţa fizică.

Efectele negative în plan psiho-mental şi chiar spiritual ale prezenţei unor cantităţi de fluor excesive în corpul uman sunt considerabile şi nu pot fi neglijate. Tradiţia yoghină afirmă că funcţiile glandei pineale sunt corelate cu centrul de forţă suprem al fiinţei umane, Sahasrara. Fluorul afectează grav funcţionarea acestui centru de forţă, privând-o pe fiinţa umană de anumite trăiri spirituale esenţiale. Fluorurarea poate avea deci ca efecte chiar modificarea concepţiilor morale şi de viată.

În acest context putem spune că nu este deloc întâmplătoare proliferarea ateismului într-o lume în care miliarde de oameni de pe planetă sunt păcăliţi să se spele pe dinţi cu o neurotoxină sub pretextul că "salvează lumea de carii".
S-ar putea să nu vă pară surprinzător faptul că regimurile lui Hitler şi Stalin au practicat conceptul de control al minţii prin intermediul substanţelor chimice. Însă s-ar putea să vă mire cum a ajuns astăzi fluorura să fie folosită ca instrument de supunere şi îndobitocire a populatiei la nivel global: conceptul a fost preluat de armata americană care a continuat cercetările naziste în căutarea unor tehnici ce produc incapacitatea inamicului sau a unei întregi naţiuni.

La sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial, guvernul SUA l-a trimis pe Charles Eliot Perkins, un cercetător din domeniul chimiei, biochimiei, fiziologiei şi patologiei, să coordoneze vastele uzine chimice IG Farben din Germania. Acesta a aflat de la chimiştii germani despre programul de tratare a apei potabile cu fluorură de sodiu desfăsurat în timpul războiului de conducerea germană, cu scopul de a controla populaţia dintr-o anumită zonă.

Metoda fusese testată anterior în Germania şi Rusia pe câmpul de luptă pentru a-i face "proşti şi docili" pe prizonierii de război. IG Farben dezvoltase un proiect de fluorurare a apei în ţările ocupate deoarece se descoperise că aceasta produce atrofierea glandei pineale, pentru cel afectat devenind dificilă apărarea libertăţii, el comportându-se foarte docil în faţa autorităţilor.

Aşa cum se arată în "raportul Rockefeller", o directivă prezindenţiala din anii '70 privind activitatea CIA, “programul medicamentelor a fost parte dintr-un mult mai larg program de cercetare al CIA privind controlul comportamentului uman”. Fluorura rămâne şi astăzi una dintre cele mai puternice substante anti-psihotice cunoscute şi reprezintă circa 25% din majoritatea tranchilizantelor.

Mai multe detalii despre istoria criminală a fluorurării găsiţi în capitolul 7 al cărţii ENCICLOPEDIA ADITIVILOR - informaţii indispensabile românilor inteligenţi şi prudenţi care nu se lasă otrăviţi cu aditivi.

O ştire apărută recent pe site-ul Infowars dezvăluie pericolele mârşavei fluorizări:
Un studiu ştiinţific demonstrează că fluorura distruge creierul
Un studiu efectuat de oamenii de stiinta din India demonstrează ca ingerarea fluorurii de sodiu produce leziuni neurologice şi ale creierului. Studiul a fost publicat de către K. Pratap Reddy de la Colegiul Universităţii de Ştiinţe de la Universitatea Osmania din Hyderabad, India.

Studiul a fost efectuat pe şobolani, pe o perioadă de 60 de zile. Fluorul a produs schimbări neurodegenerative, observându-se modificări morfologice în neocortex, hipocampus şi cerebel, precum şi în măduva spinării şi nervul sciatic.

Anterior, în anul 1995 dr. Phyllis Mullenix şi colegii săi stabiliseră că studiile realizate administrând fluorură unor şobolani "pot fi relevante în cazul oamenilor pentru potenţiale disfuncţii motorii, deficit al IQ-ului (coeficientului de inteligenţă) şi dizabilităţi de învăţare."

K. Pratap Reddy scrie în "the Journal of Medical and Allied Sciences: "Un nivel ridicat de consum de fluor (1-12 ppm), afectează sistemul nervos central în mod direct, fără a provoca mai întâi diformităţi fizice, ca urmare a fluorozei scheletului". Deteriorarea hipocampusului conduce adeseori la hiperactivitate (ADHD) şi deficienţe cognitive.

Numeroase studii efectuate în ultimii ani în China, India, Iran şi Mexic au stabilit că expunerea la fluor este asociată cu un deficit de IQ(coeficient de inteligenţă) la copii.

Corelaţia între expunerea la fluor şi IQ-ul diminuat a fost subliniată la începutul acestui an, după publicarea rezultatelor unui studiu realizat în China. Paul Fassa scria în aprilie pentru Natural News: "Un studiu chinez recent a concluzionat că mici cantităţi de fluorură de sodiu ingerate în apa de băut (sau prin spălatul pe dinţi) diminueaza IQ-ul, în special în rândul copiilor. Acesta este al douăzeci şi patrulea studiu internaţional ce are aceeaşi concluzie. Fluorura de sodiu este legată, de asemenea, de scăderea fertilităţii şi a numărului de spermatozoizi."

În plus faţă de studiul chinez şi celelate 23 de studii ale IQ-ului, există peste 100 de alte studii pe animale care conexează fluorura cu leziuni ale creierului, susţine site-ul "Fluoride Action Network". Studiul indian este cel mai recent dintre acestea.

Dr. Tara Blank, responsabilul pe teme de Stiinţă şi Sănantate al "Fluoride Action Network" afirmă că studiul realizat de chinezi "ar trebui să fie cel care să ducă în sfârşit la interzicerea fluorizării apei şi a pastei de dinţi. Milioane de copii americani sunt expuşi zi de zi în mod inutil la această neurotoxină. Ce om cu mintea întreagă ar risca scăderea inteligenţei copilului lui sub pretextul slab dovedit al reducerii unei procent nesemnificativ al cariilor dentare."

Studiul indian disponibil aici în format PDF poate fi un ajutor inestimabil pentru activiştii care luptă pentru eliminarea distrugătoarei neurotoxine - fluorura de sodiu - din apa potabilă, produsele de igienă orală şi din alte produse cosmetice sau alimentare.
Pericolul docilizării şi al distrugerii cerebrale nu este însă cel mai grav efect al fluorurilor asupra corpului uman. Odată cu apariţia unor studii independente in anii '80, multiple sesizări şi proteste au fost adresate FDA (Food & Drug Administration) referitoare la pericolele reprezentate de fluorizare, însă acestea au rămas fără răspuns. Totuşi, după apariţia unui studiu care demonstra pericolul fluorului din pasta de dinţi pentru copii mai mici de 6 ani, în loc să-l interzică, FDA a impus de la data de 7 aprilie 1997 ca toate pastele de dinţi cu fluorură vândute în Statele Unite să poarte pe ambalaj o atenţionare în caz de otrăvire:
"AVERTISMENT: A nu se lăsa la îndemâna copiilor sub vârsta de 6 ani. Dacă înghiţiţi accidental, apelaţi la un ajutor profesionist sau contactaţi imediat un centru de control al otrăvurilor."
De ce este nevoie de un astfel de avertisment?
De ce nu este interzis complet fluorul din pastele de dinţi?

Există o informaţie pe care majoritatea populaţiei nu o cunoaşte şi care sună înfricoşător. Ea aparţine doctorului John Yiamouyiannis: „Nu adăugăm în mod deliberat arsenic şi nici plumb în apă. Dar adăugăm fluor. De fapt fluorul este mai toxic decât plumbul, iar arsenicul este doar puţin mai otrăvitor decât fluorul.”


Şi mai puţin cunoscut este faptul ca fiecare tub de pasta de dinti cu fluor - chiar şi cea comercializată pentru copii - conţine suficient fluor pentru a ucide un copil.

Cele mai multe paste de dinţi "Colgate pentru Copii", având arome apetisante, conţin 143 miligrame (mg) de fluor în fiecare tub. Această doză de fluor este mai mult decât dublul dozei letale (60 mg) pentru un copil de 2 ani cu greutate medie. De asemenea, este mai mare decât doza capabilă să ucidă copiii cu greutate medie având vârsta de până la 9 ani.

Vârstă
copil
Greutate
medie
Doza letalăde fluorură
*
Procentul de pastă
de dinţi "Colgate
pentru copii" letală
în cazul ingerării **
2 ani
~12 kg
60 mg
~42% din tub
3 ani
~15 kg
75 mg
~53% din tub
4 ani
~16 kg
80 mg
~56% din tub
5 ani
~ 18 kg
90 mg
~63% din tub
6 ani
~20 kg
100 mg
~70% din tub
7 ani
~22 kg
110 mg
~77% din tub
8 ani
~25 kg
125 mg
~87% din tub
9 ani
~28 kg
140 mg
~98% din tub
* Doza ucigătoare = 5 mg de fluorură per kg. Aceasta este doza minimă care produce semne şi simptome vizibile, inclusiv moartea, şi care necesită intervenţie medicală specializată imediată. Aceasta nu înseamnă că doze mai mici de 5.0 mg de fluor/kg ar trebui privite ca fiind inofensive. (Sursă: Journal of Dental Research 1987; 66:1056-1060.)
** Concentraţia de fluorură în pastele de dinţi "Colgate pentru copii" este de 1,100 ppm (parts per milion). La un tub de 130 de grame aceasta echivalează cu 143 milligrame de fluorură.

Ambalaj fluorură de sodiu

Într-o analiză a rapoartelor existente la "Poison Control Center" între anii 1989 şi 1994 s-au găsit 12571 de cazuri de persoane care au ingerat pastă de dinţi în exces. Dintre acestea 2 persoane - probabil copii - au suferit "efecte medicale importante", definite ca "semne sau simptome care pun în pericol viaţa sau duc la invaliditate sau desfigurare" (Sursa: Shulman JD, Wells LM. (1997). Acute fluoride toxicity from ingesting home-use dental products in children, birth to 6 years of age. Journal of Public Health Dentistry 57: 150-8.).

Reclamă la o pastă de dinţi care face apel la o aluzie cu substrat sexual dar nu avertizează asupra pericolelor înghiţirii produsului.

Alte dovezi ale "efectelor secundare" ale fluorului şi a faptului că se poate muri după ingerarea lui aveţi aici şi aici.

****************

Desigur mulţi vă veţi întreba ce putem face, ce alternative avem la pastele de dinţi cu fluor care efectiv au monopolizat toată piaţa? Oare cum se spălau pe dinţi bunicii noştri? Oare există şi alternative moderne, naturale?

Dacă preferaţi modalitaţile tradiţionale puteţi apela la înlocuirea pastei de dinţi cu bicarbonatul. Pe lângă avantajul că este nenociv şi poate fi înghiţit fără probleme (ba chiar este recomandat într-o mulţime de afecţiuni gastrice, chiar şi contra cancerului), acesta curăţă foarte bine dinţii şi ajută la albirea lor. Este disponibil în aproape orice farmacie şi magazin alimentar.

Altă soluţie clasică, care poate fi înghiţită fără probleme, este sarea brută, naturală sau sarea marină. Evitaţi sarea nocivă, iodată, cu antiaglomeranţi (ferocianuri) sau conţinând alţi aditivi, adică cea care se găseşte în magazinele alimentare. Sarea fără iod şi fără aditivi se poate achiziţiona doar din magazinele de tip "Plafar". Atenţie, chiar dacă este cea mai ieftină evitaţi sarea care se vinde ca "neiodată" în pungi de 0,5 kg de la "Slănic Prahova" pentru că este foarte murdară şi după miros pare a avea aditivi.

Altă soluţie tradiţională este cenuşa (preferabil din lemn de viţă de vie) cernută şi amestecată cu apă. Detalii găsiţi pe net sau la bunici. Mai greu accesibilă, mai ales orăşenilor.

Pentru cei care sunt comozi sau dependenţi de tubul cu pastă de dinţi, există şi variante fără fluor. Mare atenţie însă la lista de ingrediente pentru că unele dintre aceste paste care nu conţin fluor, pot conţine alte substanţe otrăvitoare extrem de periculoase precum: triclosan, SLS (Sodium Lauryl Sulfate) , SLES (Sodium Laureth Sulfate), parabeni, parfum, conservanţi şi coloranţi sintetici, PEG (Polyethylene glycol), derivaţi petrochimici, etc. Consultaţi Enciclopedia aditivilor pentru mai multe detalii.

Cele mai bune soluţii "moderne" de pastă de dinţi sunt cele naturale sau organice cu sare, argila, bicarbonat, plante, aloe sau alte componente naturale. Pe piaţă există multe magazine şi site-uri care vând astfel de produse de igienă orală.

Produsele naturale pe care le-am testat şi pe care le recomandăm, atît din punct de vedere al preţului cât şi al calităţii, sunt produsele Gennadent de la Vivanatura. Ele conţin ingrediente naturale în proporţie de 95-100%: argilă, propolis, uleiuri volatile, extracte speciale din numeroase plante. Produsele Gennadent se găsesc în magazinele de tip Plafar sau pot fi comandate online.

Dacă aţi folosit cu succes şi alte produse naturale asteptăm comentariile dumneavoastră pentru a le face cunoscute publicului.

Surse şi articole pe aceeaşi tema:
Fluoride Action Network - The Effect of Fluoride on the Physiology of the Pineal Gland
Study Proves Fluoride Brain Damage
Glanda pineală, al treilea ochi?
Get Fresh with Crest!
Colgate Chimp

Cercetari - Fluorura se acumuleaza in glanda pineala
Fluorura - un instrument de supunere si indobitocire a populatiei?
Fluorizarea contestata vehement de sute de specialisti

Fluorul din pasta de dinţi şi din apă, un pericol pentru sănătate
2500 de medici şi oameni de ştiinţă protestează împotriva fluorurării
O companie care vinde apă cu fluoruri pentru bebeluşi, criticată de oamenii de ştiinţă
Fluorizarea apei potabile, otrăvirea globală (1)
Fluorizarea apei potabile, otrăvirea globală (2)

Fluorul – otrava noastra cea de toate zilele