Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

sâmbătă, 26 februarie 2011

Site-ul exmisa.ro a fost suspendat prin hotarare judecatoreasca! Cercetarea penala continua. Cecilia Tiz trimisa in somaj

8 comentarii :
Cel mai virulent site de propagandă mincinoasă împotriva şcolii româneşti de yoga a fost în cele din urmă suspendat, prin intrarea în vigoare a unei decizii judecătoreşti veche de aproape un an!

La data de 24 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat dosarul 3870/2/2009 pronunţându-se pentru suspendarea acestui site anti-MISA, datorită gravelor încălcări ale legii ce fac obiectul unor cercetări ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti şi a DGPMB - Serviciul de investigare a fraudelor. Datorită deficienţelor sistemului juridic românesc, această decizie a putut fi pusă în aplicare abia în aceste zile, adică la aproape un an de la pronunţarea sentinţei.

Site-ul de propagandă împotriva MISA (înfiinţat la comanda lui Adrian Năstase) a fost finanţat, întreţinut şi redactat de persoane care au legături dubioase, dar certe, cu serviciile secrete, conexiuni care au fost dezvăluite în repetate rânduri de articolele publicate de yogaesoteric. Calomniile abjecte, insultele denigratoare, ameninţările, intruziunile inadmisibile în viaţa privată, elaborarea unor „dosare” pentru toate persoanele care au conexiuni cu şcoala românească de yoga, elaborarea de falsuri, sunt doar câteva dintre modalităţile de propagandă neagră promovate de site-ul desfiinţat prin hotărâre judecătorească. Printre infracţiunile care vor fi cu siguranţă sancţionate în continuare de justiţie se numără şi violarea copyright-ului prin publicarea fără drept a unor materiale tipărite de diferite edituri, precum şi a unor cursuri de yoga.

Principalii activişti de pe acest site, în frunte cu Cecilia Tiz, sunt în mod oficial şomeri şi sunt cercetaţi pentru activitatea infracţională desfăşurată pe acest site. Pentru a para palma usturătoare pe care le-a oferit-o (e drept, cu o întârziere de un an) justiţia română, aceşti neobosiţi calomniatori şi echipa lor de diversionişti au lansat deja ipoteza aberantă că site-ul respectiv nu este suspendat, ci a fost atacat de hackeri „de la MISA”, iar avocatul Mihai Rapcea a lansat zvonul aberant că o persoană neidentificată (sic) de la MISA ar fi oferit suma de 5000 de euro unor amici ai săi de la Asociaţia Victimelor Mineriadelor pentru a stopa activitatea site-ului respectiv (evident, AVM nu are nimic de-a face nici cu autorităţile şi, sperăm, nici cu activitatea ilegală a unor hackeri).

Vă avertizăm cu această ocazie că în această perioadă din nou au fost lansate bloguri şi materiale atribuite în mod abuziv şcolii noastre de yoga şi mentorului MISA, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, materiale care conţin idei aberante care nu au nicio legătură cu valorile promovate de MISA şi au scopul diversionist de a deruta şi de a crea o falsă impresie asupra MISA. Prin urmare, recomandăm tuturor persoanelor interesate de activitatea reală a şcolii de yoga MISA să consulte frecvent site-ul yogaesoteric (sau blogul yoghinii-MISA) pentru a avea informaţii corecte şi actualizate despre MISA. Mulţumim pe această cale tuturor cititorilor care ne-au semnalat cu promptitudine apariţia acestor falsuri pe internet.

In cele ce urmeaza va invitam sa urmariti un film care dezvaluie trista dar reala poveste a unei femei (fosta cursanta a cursului prin corespondenta al scolii de yoga MISA) care si-a ratat viata facand doar rau si punand la cale fel de fel de intrigi abjecte. Replica video pe care posturile de televiziune au refuzat sa o difuzeze prezinta totodata ipocrizia, activitatea infractionala si colaborarea cu mai multe concerne media detinute si controlate de catre masonerie pentru a revarsa un potop de minciuni si injurii impotriva MISA, a celei care si-a spus cu o farama de sinceritate Mahacutra (marea cutra).

8 comentarii :

  1. interesant. Puteti spune si despre ce dosar penal este vorba ?

    RăspundețiȘtergere
  2. http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=2&d=MjAwMDAwMDAwMTk1NDM1

    RăspundețiȘtergere
  3. In decizia dosarului 3870/2/2009, ce poata fi citita accesand link-ul de mai sus, se hotaraste suspendarea site-ului "remisa.ro", nu "exmisa.ro".

    RăspundețiȘtergere
  4. @ anonim
    Trebuie sa fie o greseala a grefierului, a operatorului sau o modificare intentionata a cuiva care a avut acces la baza de date a curtii de apel. "remisa" n-are nici un sens. Poti fi sigur ca pe decizia oficiala apare denumirea corecta sau daca nu atunci va fi corectata.

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnu' informator Mihai Rapcea dar sunteti tare, tare curios... Cine dintre colaboratorii dvs v-a solicitat informatii despre dosarul da penal? Cineva din serviciile secrete, din masonerie ori prietenii de la exmisa.ro?

    Daca n-ati apucat sa fiti turnator inainte de 1989 vad ca ati gasit totusi contextul si solutia de a fi un mic securist in zilele noastre... Felicitari.

    Vorba aceea:

    Capitane
    Nu fii trist
    Garda merge inainte
    Prin micutzul securist

    RăspundețiȘtergere
  6. Care sa fie cea mai josnica speta de avocat, decat cea care isi ataca fostul client? Acest mic-mic Rapacea care se tareste pe planeta lui nebuna, da dovada de o imensa ipocrizie. De ce nu te duci Mihaita sa citesti in globurile de cristal ale mentorului tau Sauron de Sibiu tot ce vrei sa afli? Si definitia cuvantului ipocrizie poate o vei gasi. Sau mai bine apuca-te si toarna vreo 10 rapacea mai mici ca sa ai astfel inca un scop "inaltator" in viata ta searbada de securist frustrat.

    RăspundețiȘtergere
  7. E destul de trist ca tocmai un avocat este cel care lanseaza asemenea acuzatii fara acoperire sau dovezi. Lucrul aceasta arata slaba calitate atat profesionala cat si umana a respectivului. Si nici cu inteligenta nu sta prea bine. Orice om cu bun simt si cu o minima logica sanatoasa si-ar da seama ca elementele povestii prezentate de "un cunoscut al domnului Ene" sfideaza logica elementara. Presupunand ca cineva chiar ar fi vrut sa angajeze niste hacheri n-ar fi spus despre ce site e vorba pana cand nu s-ar fi incheiat intelegerea si nici nu ar fi oferit o suma de 5 ori mai mare decat piata fara a negocia sau a vedea cat cere "prestatorul". Si nici n-ar fi spus cine e sau de unde... serviciile cerute fiind unele evident ilegale. E logic ca buna ziua ca cineva a mintit cu buna stiinta (fie Rapcea fie cineva dintre apropiatii sefului AVMR) pentru a lansa un zvon si astfel sa fie oferita pentru fraieri o alta explicatie pentru suspendarea site-ului exmisa.ro decat cea din motive de incalcare a legilor.

    Este clasica poveste a hotului care striga hotii! Nu stiu ce jocuri face acest Mihai Rapcea dar sunt clar necurate mai ales daca asa cum pretinde inca mai urmeaza niste cursuri de yoga pe care le critica pe oriunde apuca.

    Pentru mine cel putin aceasta situatie este de neinteles.

    RăspundețiȘtergere
  8. Domeniul a fost clar blocat dupa cum se poate vedea mai jos:

    % Whois Server Version 2.17/2009-12-18 - whois.rotld.ro

    % Rights restricted by copyright.
    % Specifically, this data MAY ONLY be used for Internet operational
    % purposes. It may not be used for targeted advertising or any
    % other purpose.

    % Este INTERZISA folosirea datelor de pe acest server in oricare
    % alt scop decat operarea retelei. In special este INTERZISA
    % folosirea lor in scopuri publicitare.

    % Top Level Domain : ro
    % Maintainance : www.rotld.ro

    Domain Name: exmisa.ro
    Registrar: ICI - ROTLD
    Whois Server: http://pwhois.rotld.ro/static
    Referral URL: http://www.rotld.ro

    Name Server: ns2.adisan.ro
    Name Server: ns.adisan.ro

    Domain Status: UpdateProhibited
    Domain Status: Hold
    Domain Status: RenewProhibited
    Domain Status: TransferProhibited

    Cei care au lansat povestea cu hackerii vor sa ascunda adevarul.

    RăspundețiȘtergere