Yoghinii MISA blog

Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

joi, 31 mai 2012

Unii nu învaţă din greşeli: Premierul Ponta execută cu docilitate răzbunarea lui Adrian Năstase împotriva MISA

Niciun comentariu :
de Mihai Vasilescu

După numirea lui Victor Ponta în postul de prim ministru al României, a devenit treptat evident că acesta „reînscăunează” garnitura politică a PSD şi că, dintr-un anumit punct de vedere, situaţia a redevenit aceeaşi din 2004, când era prim ministru Adrian Năstase, cel care a dat comanda politică pentru acţiunile violente şi abuzive ale autorităţilor împotriva MISA. La vremea respectivă era ministru de interne Ioan Rus – acesta a fost numit din nou ministru de interne, acum.

Celebrele stenograme secrete ale PSD, care redau discuţiile avute la unele întâlniri de partid ale PSD (şi care au fost făcute publice înaintea alegerilor din 2004), au jucat un rol cert în pierderea alegerilor de către PSD şi mai ales în pierderea alegerilor prezidenţiale de către Adrian Năstase. Aceste stenograme ilustrau în mod şocant corupţia din interiorul PSD, manevrele politice, manipularea justiţiei şi a mass-media, furturile, etc. Printre altele, aceste stenograme au dovedit şi faptul că întregul caz MISA este o înscenare, care avea (printre altele) rolul de diversiune pentru a acoperi scandalul real al lui Gabriel Bivolaru, membru iubit al PSD, deputatul care a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru fraudă bancară. Gabriel Bivolaru era, la momentul respectiv, cel condamnat şi dat în urmărire generală, în timp ce presa trâmbiţa, la comanda autorităţilor, că Gregorian Bivolaru este inamicul public nr.1. Stenogramele PSD au mai arătat că Ioan Rus este cel care a pus în practică comanda politică a lui Adrian Năstase şi a declanşat operaţiunea Christ.

Cu trecerea anilor, părea că începe să iasă la lumină adevărul în cazul MISA şi treptat-treptat, în paşi de melc, se face dreptate. Liderul MISA a fost achitat de două instanţe într-unul din dosarele fabricate împotriva sa la comandă politică. De asemenea, Gregorian Bivolaru a câştigat un proces foarte important care certifică faptul că toate condamnările dinaintea anului 1989 au fost de factură politică – exact ca şi dosarele care i-au fost înscenate după 1989, fiind fabricate practic de aceiaşi oameni din serviciile secrete (fosta Securitate) şi procuratură.

La un moment dat, chiar şi Adrian Năstase a recunoscut public că operaţiunea din 2004 împotriva MISA a fost o mare greşeală. În viziunea acestuia (Adrian Năstase), prăbuşirea sa politică şi ruinarea întregii sale cariere s-ar fi datorat acestei operaţiuni (în totalitate nejustificată, nedreaptă şi realizată cu mijloace ilegale). Pentru Adrian Năstase, MISA este acum vinovată de eşecul carieriei sale politice şi avem toate motivele să bănuim că Năstase intenţionează să se răzbune, mai ales acum, când au ajuns la putere unii „supuşi” ai săi care şi-au declarat în repetate rânduri obedienţa şi servilitatea.

Iată de ce una dintre primele „mişcări” după ce Ponta a devenit prim ministru şi l-a numit pe Ioan Rus (acela care a fost în 2004 artizanul Operaţiunii Christ) ministru de interne, a fost să iasă în public cu declaraţii legate de căutarea şi aducerea în ţară a celor daţi în urmărire generală. Dintre aceştia, se pare că tocmai cazul aparte al lui Gregorian Bivolaru, care a primit azil politic în Suedia şi a fost achitat deja de două instanţe şi pentru care s-a dovedit condamnarea politică înainte de 1989, devine emblematic.

Este evidentă din nou tactica diversionistă a liderilor PSD care creează un scandal din nimic, folosindu-l de ţap ispăşitor pe Gregorian Bivolaru, pentru a deturna atenţia de la manevrele deloc abile, realizate sub ochii noştri, prin care Ponta vrea să obţină achitarea lui Adrian Năstase, care deja a fost condamnat la închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dar Ponta vrea să prindă doi iepuri cu această manevră: să îl facă scăpat pe Adrian Năstase şi să îl răzbune pe acesta, obţinând condamnarea şi eventual închiderea lui Gregorian Bivolaru, dacă ar reuşi să îl aducă în ţară.

Chestiunea este totuşi delicată, deoarece Gregorian Bivolaru se află în Suedia unde a primit azil politic şi beneficiază de protecţia statului suedez împotriva autorităţilor româneşti, şi de aceea iată că şeful poliţiei române însuşi a început să bată toba cum că Gregorian Bivolaru nu s-ar afla în Suedia. Completând, purtătorul de cuvânt al Poliţiei anunţă în întreaga mass-media că se derulează o operaţiune secretă de prindere şi aducere în ţară a lui Gregorian Bivolaru. În acelaşi mod penibil în care s-au dat în stambă în ultimii ani cu operaţiuni secrete – în realitate, numere de circ televizate – Poliţia română vrea să ne facă să credem această versiune stupidă.

Reacţia promptă a liderului MISA, care a dat o declaraţie în exclusivitate, prin telefon, postului TV Antena 1, a prins încă o dată pe picior greşit Poliţia Română şi foarte probabil a dejucat o nouă tentativă de răpire sau asasinat în ceea ce îl priveşte. Având în vedere antecendentele Poliţiei în cazul Bivolaru, suntem îndreptăţiţi să bănuim că circul mediatic din zilele anterioare, declaraţiile aberante legate de „dispariţia” din Suedia a lui Gregorian Bivolaru nu urmăreau decât să pună în scenă o nouă înscenare odioasă. Mai precis, este posibil ca Poliţia română şi serviciile secrete să fi avut în vedere o nouă tentativă de răpire a lui Gregorian Bivolaru, acesta să fie astfel scos din Suedia (unde dispune de azil politic) şi dus cu forţa pe teritoriul unei alte ţări, doar ca apoi să se trâmbiţeze prinderea sa în altă ţară – iar datorită declaraţiilor anterioare mult mediatizate, nimeni nu ar mai fi luat în considerare versiunea liderului MISA.

La urma urmei, este exact ceea ce s-a petrecut în 2004, când Gregorian Bivolaru a fost arestat deşi nu exista un mandat de arestare pe numele său, dar se mediatizase copios existenţa unui asemenea mandat şi a interdicţiei de a părăsi ţara (care nici aceasta nu exista). Precizăm pentru cei naivi care nu cred că atunci a fost vorba de o înscenare, că infracţiunea de „tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat”, pentru care chipurile a fost arestat Gregorian Bivolaru în 2004, se judecă în stare de libertate (deci fără arestarea persoanei respective). Mai mult, acesta avea acte în regulă şi putea părăsi ţara oricând, conform drepturilor sale de cetăţean român. În concluzie, foarte probabil Poliţia română a încercat şi acum o manevră similară, contând pe sprijinul mass-mediei, dar iată că acum, datorită declaraţiilor publice făcute de Gregorian Bivolaru, acest scenariu a devenit mai puţin probabil.

Din păcate putem estima că vor urma şi alte abuzuri ale autorităţilor în cazul Bivolaru, căci premierul Ponta este cel care pune acum în practică răzbunarea lui Adrian Năstase împotriva aceluia care a avut curajul, demnitatea şi forţa de a i se opune şi de a-i dejuca planurile criminale.
Sursa: yogaesoteric.net

luni, 28 mai 2012

Interviul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru la Observator-Antena1, 28 mai 2012 ("redus" la doar 2-3 minute dintr-un total de circa 45 de minute)

Niciun comentariu :
Atât Antena1 cât şi Antena3 au anunţat că interviul pe care Gregorian Bivolaru l-a acordat postului Antena1 (Observator) pentru a dezminţi ştirile mincinoase publicate în presă în ultimele zile va fi difuzat astazi 28 mai 2012 pe postul Antena1 in emisiunea Observator de la ora 19.

În locul interviului de 45 de minute a fost difuzată o selecţie de doar câteva minute în care mentorul MISA acuză autorităţile din România de nenumărate abuzuri şi persecuţii politice. În acest interviu Gregorian Bivolaru a reamintit în principal că se află în Suedia, beneficiind de protecţia acestui stat împotriva abuzurilor autorităţilor române şi ale presei.

De asemenea profesorul de yoga a vorbit de o conspiraţie a tăcerii şi a ascunderii adevărului despre cazul său şi despre Şcoala de Yoga pe care a fondat-o. O dovadă a acestei conspiraţii este tăcerea absolută a restului presei cu privire la acest interviu şi chiar "reducerea" lui de la 45 de minute la doar 2 minute de către reporterii Antenei1.

"Este o conspiraţie a tăcerii care este cumplită. Poate când se va prăbuşi această conspiraţie, acest guvern satanic, atunci veţi vedea că ipostaza mea de victimă şi de infractor se va transforma peste noapte într-un mare erou. Ţineţi minte aceste cuvinte, că sunt profetice!"

Trebuie să menţionăm că există o serie de motive oculte pentru care în continuare Poliţia îl caută cu prioritate pe Gregorian Bivolaru, azilant în Suedia, declarat nevinovat în 2 instanţe, deşi 5000 de urmăriţi general dintre care 300 de condamnaţi pentru infracţiuni grave se află în libertate. Gregorian Bivolaru a mai făcut referiri la servicii secrete, francmasonerie, rapiri şi chiar asasinate. El a dezvăluit, pentru prima oară pentru publicul larg, tentativa de răpire ce a avut loc atunci când se afla în arestul Poliţiei din Malmo, executată de o trupă de comando care a încercat să pătrundă prin acoperişul clădirii arestului poliţiei.

"Au trimis un comando ca să mă răpească din închisoare. Au vrut să spargă acoperişul ca să mă răpească din celulă!"

Datorită tentativei de răpire, Curtea Supremă a Suediei a judecat solicitarea de extradare într-un buncăr special, în condiţii de maximă securitate. Acesta a fost un motiv în plus pentru care autorităţile suedeze au respins extradarea în România, l-au eliberat din arest şi i-au acordat azil politic.

Gregorian Bivolaru a reamintit că a părăsit România din cauza persecuţiilor politice. El a mai menţionat că tot din cauza autorităţilor române a avut de suferit şi în Suedia, în 2005, când a fost reţinut în arest timp de mai multe luni la Malmo, până la judecarea cererii de extrădare făcute de procurorii români.

La capitolul abuzuri se înscriu şi procesele înscenate în România în care multitudinea şi gravitatea ilegalităţilor uimesc politicienii şi activiştii pentru drepturile omului din Europa şi din lumea întreagă.

"Sunt o serie întreagă de abuzuri foarte grave, care i-au uimit pe foarte mulţi, inclusiv pe parlamentarii de la Bruxelles, care se desfăşoară sub ochii noştri".

"Am fost declarat nevinovat şi vor acum cu orice preţ, încălcând toate legile, sa facă ceva, numai să ajung la închisoare!"

Profesorul de yoga a acuzat şi presa, pentru că nu l-ar fi luat în seamă în aceşti ani.

În finalul ştirii se poate vedea cum Petre Tobă şeful poliţiei române, cel care a declarat că Gregorian Bivolaru nu mai este în Suedia, trece ruşinat şi tăcut pe lângă reporter intrand în Ministerul de Interne evitând orice declaraţie.

Actualizare: După câteva zile într-o ştire a postului Antena3 a fost difuzat un fragment nou din interviul pe care Gregorian Bivolaru l-a acordat postului Antena 1.

Vom solicita înregistrarea completa a interviului (a cărui durată este de 45 de minute) şi sperăm ca în curând să v-o putem prezenta INTEGRAL.

În clipul de mai jos puteţi audia fragmente din conferinţa ţinută de Gregorian Bivolaru la Paris în februarie 2004, cu doar o lună înainte de declanşarea atacului împotriva MISA. În cadrul acestei conferinţe extraordinare, domnul Gregorian Bivolaru a fost întrebat, printre altele, dacă o şcoală spirituală este totuna cu o sectă. Domnia sa a evidenţiat faptul că Yoga nu este deloc compatibilă cu sectarismul şi a profitat de ocazie pentru a trage un semnal de alarmă asupra SECTEI SATANICE care este FRANCMASONERIA.


Vă recomandăm să citiţi câteva dintre cărţile în care au fost revelate adevăruri care nu erau cunoscute despre această sectă mondială - "Francmasoneria, Misterele dezvaluite ale unei gigantice conspiratii satanice planetare", Semnale şi ordine francmasonice secrete transmise prin presă şi Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media - volumul 1 şi volumul 2, precum şi dovada că atacul împotriva MISA din martie 2004 a fost opera unei grupări mafiote formată din masoni având atunci functii importante in stat.

5000 de urmăriţi general aflaţi în libertate. De ce îl caută Poliţia doar pe Gregorian Bivolaru, azilant în Suedia, declarat nevinovat în 2 instanţe?

Niciun comentariu :
Recent presa a dezvăluit că 5000 de persoane date în urmărire generală de către Poliţia Română, dintre care 300 sunt infractori condamnaţi deja pentru infracţiuni grave, se află în libertate şi autorităţile nu au părut a fi foarte afectate de această nereuşită. În ciuda acestei dovezi de încompetenţă (voită?) în loc să ia măsuri de prindere a celor condamnaţi, vedem cum de fiecare dată când se aduce vorba în presă de urmăriţi general Poliţia pare să fie preocupată cu prioritate doar de un singur om: Gregorian Bivolaru. În mod logic trebuie să ne punem întrebarea de ce se întâmplă astfel?

De ce Gregorian Bivolaru, găsit nevinovat de două ori în instanţă de către Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Alba-Iulia (deci prin urmare trebuie considerat de autorităţi şi de presă ca fiind nevinovat) şi care în plus beneficiază de azil politic în Suedia, este menţionat în topul listei infractorilor cei mai căutaţi de Poliţia Română (lista „Most Wanted”, care cuprinde 53 de persoane)?

De ce cazul Gregorian Bivolaru este considerat ilustrativ şi adus în discuţie în contextul infractorilor urmăriţi de poliţie, având în vedere situaţia cu totul particulară a profesorului de yoga, o persoană nevinovată care are azil politic în Suedia şi este protejată de statul suedez împotriva autorităţilor române?

De ce ar fi astăzi Gregorian Bivolaru printre cei mai căutaţi, la fel ca în timpul regimului comunist, dacă între timp Curtea de Apel Bucureşti a constatat în Dosarul nr. 48765/3/2010 caracterul politic al condamnărilor pe care Gregorian Bivolaru le-a suferit înainte de Revoluție, în anii 1977 și 1984 şi caracterul politic al internării sale în Spitalul de Psihiatrie Poiana-Mare din 1989?

De ce oare presa s-a încăpăţânat până acum să ignore complet această ştire? După revoluţie Gregorian Bivolaru a rămas în vizorul serviciilor secrete din România datorită aşa-ziselor infracţiuni pentru care fusese condamnat de comunişti. Această imagine a lui a fost preluată şi de presă, care nu s-a sfiit să îl catalogheze drept infractor şi recidivist. Sperăm ca măcar acum mass-media să redea corect această decizie și să reconsidere toate calomniile publicate despre Gregorian Bivolaru, pornind de la premiza greșită că el ar fi fost chipurile un infractor, căci în realitate condamnările de dinainte de 1989 au reprezentat o persecuție politică.

Reamintim că recent, în cazul lui Gregorian Bivolaru, peste 50 de politicieni europeni au interpelat statul român pentru a solicita încetarea abuzurilor şi persecuţiilor autorităţilor române la adresa profesorului de yoga, iar presa nu a scris nimic nici despre acţiunile acestor europarlamentari.

În concluzie care să fie adevăratul motiv al persecuţiilor şi urmăririi sale de către autorităţi? Care să fie motivul tăcerilor complice ale presei?
Noi credem că cele de mai sus, precum şi eficienta spirituală deosebită a sistemului yoga pe care îl predă, sunt adevăratele motive ale harţuirii permanente a profesorului Gregorian Bivolaru!

******************

În urma interviului acordat agenţiei Agerpres în data de 24 mai 2012 de chestorul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, care făcea referire tangenţial la cazul Gregorian Bivolaru, în mass-media a fost vehiculată ştirea falsă că Gregorian Bivolaru ar fi „dispărut din Suedia”. Diferite ziare şi postul TV Antena 1 au prezentat tendenţios această ştire falsă în contextul procesului de la ÎCCJ din 24 mai. Ştirea a fost reluată de mai multe ori de postul TV Antena 1 şi a fost difuzată şi pe Internet.

Ca replică la ştirile apărute Gregorian Bivolaru a acordat postului TV Antena 1 în data de 26 mai un interviu în exclusivitate, interviu care a fost realizat prin telefon şi a fost înregistrat pentru a fi difuzat ulterior în cadrul emisiunii Observator şi la ştirile postului Antena 3.

În mod straniu, anuntul referitor la interviul cu Gregorian Bivolaru prezentat in emisiunea Observator de weekend de la ora 19 din 27 mai 2012 a fost eliminat din inregistrarea online a jurnalului de stiri http://observator.a1.ro/observatordeweekend/Observator-de-weekend_61487.html (inregistrarea incepe dupa stirea cu interviul).

Inregistrarea de mai jos reda ceea ce a fost CENZURAT in versiunea online a emisiunii. Ne cerem scuze pentru calitatea ei.

Atât Antena 1 cât şi Antena3 au anuţat că interviul integral va fi difuzat astazi 28 mai 2012 pe postul Antena1 in emisiunea Observator de la ora 19, dar în locul interviului de 45 de minute a fost difuzată o selecţie de doar câteva minute.

Vizionaţi aici înregistrarea cu interviul cenzurat la doar 2 minute, din emisiunea Observator de astăzi de la ora 19. Vom solicita înregistrarea completa a interviului şi sperăm ca în curând să v-o putem prezenta INTEGRAL.

Cititi si:
Interviul lui Gregorian Bivolaru la Observator-Antena1, 28 mai 2012 (redus la doar 2-3 minute dintr-un total de circa 45 de minute)
Gregorian Bivolaru va da un interviu în direct la Antena1 (Observator) pentru a dezminţi ştirile mincinoase publicate în presă în ultimele zile
Gregorian Bivolaru se află în Suedia, beneficiind de protecţia acestui stat împotriva abuzurilor autorităţilor române şi ale presei asevite

sâmbătă, 26 mai 2012

Gregorian Bivolaru va da un interviu în direct la Antena1 (Observator) pentru a dezminţi ştirile mincinoase publicate în presă în ultimele zile

Un comentariu :
Actualizare 28 mai 2012: La Antena3 s-a anuntat ca interviul integral (45 de minute) va fi difuzat astazi pe postul Antena1 in emisiunea Observator de la ora 19 insa in cadrul emisiunii a fost difuzata doar o selectie de 2-3 minute.

Actualizare 27 mai 2012, ora 21:30: ANUNTUL INTERVIULUI CU GREGORIAN BIVOLARU PREZENTAT IN EMISIUNEA OBSERVATOR DE WEEKEND
DE ASTAZI A FOST ELIMINAT DIN INREGISTRAREA ONLINE A JURNALULUI DE STIRI (INREGISTRAREA INCEPE DUPA STIREA CU INTERVIUL). CHIAR SI IN CONDITIILE IN CARE INTERVIUL A FOST INREGISTRAT (NU IN DIRECT) SE PARE CA ANUNTUL DIFUZARII LUI A DERANJAT PE CINEVA DEOARECE SECVENTELE PREZENTATE ASTAZI AU FOST CENZURATE PE ONLINE! VIZIONATI AICI STIREA CENZURATA:

Actualizare 27 mai 2012, ora 15:
Vă informăm că Gregorian Bivolaru a acordat postului TV Antena 1 în data de 26 mai un interviu în exclusivitate, interviu care a fost realizat prin telefon şi a fost înregistrat pentru a fi difuzat ulterior în cadrul emisiunii Observator şi la ştirile postului Antena 3. (Sursa)

Ca urmare a difuzării ştirii false cum că el „ar fi dispărut” din Suedia, Gregorian Bivolaru le-a propus realizatorilor emisiunii Observator de la Antena 1 să acorde un interviu (prin telefon) în cadrul emisiunii Observator de la ora 19 astăzi, 26 mai 2012. Acesta ar fi primul interviu în direct la o televiziune acordat de Gregorian Bivolaru după 8 ani de la plecarea sa din ţară.


Detalii mai jos în replica Biroului de Presă MISA - 26 mai 2012:

Gregorian Bivolaru solicită dezminţirea ştirilor mincinoase publicate în presă în ultimele zile. El se află în Suedia, ca azilant politic

Gregorian Bivolaru beneficiază de protecţia autorităţilor suedeze împotriva abuzurilor statului român

În urma interviului acordat agenţiei Agerpres în data de 24 mai 2012 de chestorul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, care făcea referire tangenţial la cazul Gregorian Bivolaru, în mass-media a fost vehiculată ştirea falsă că Gregorian Bivolaru ar fi „dispărut din Suedia”. Diferite ziare şi postul TV Antena 1 au prezentat tendenţios această ştire falsă în contextul procesului de la ÎCCJ din 24 mai. De exemplu, ştirea difuzată la emisiunea Observator de Antena 1 era intitulată în mod bizar Guru Bivolaru a dispărut. Iată cum debuta această ştire postată pe site-ul emisiunii Observator: „Gregorian Bivolaru, de negăsit. În timp ce judecătorii amânau din nou procesul lui Gregorian Bivolaru, chestorul Poliţiei Române a aruncat bomba: guru a fugit şi din Suedia. Nimeni nu ştie acum unde se află omul pe care autorităţile române îl vânează de 7 ani. Judecat în lipsă pentru trafic de persoane, Bivolaru aşteaptă peste graniţă să se prescrie faptele. Următorul termen se va judeca pe 7 iunie.” Ştirea a fost reluată de mai multe ori de postul TV Antena 1 şi a fost difuzată şi pe Internet.

Precizăm în primul rând că atât publicul, cât şi autorităţile române ştiu unde se află şi unde s-a aflat Gregorian Bivolaru în ultimii şapte ani: în Suedia. Mai precis, Gregorian Bivolaru se află în Suedia deoarece a primit azil politic în această ţară în anul 2005. El nu este un fugar care se ascunde de autorităţile suedeze, ci un cetăţean protejat de statul suedez. Curtea Supremă de Justiţie a Suediei a decis să îi acorde azil politic datorită repetatelor abuzuri şi persecuţii ale căror victimă a fost Gregorian Bivolaru în România, apreciind că acesta nu poate beneficia de un proces corect în România şi refuzând totodată cererea de extrădare a sa formulată de statul român. Astfel, la ora actuală Gregorian Bivolaru beneficiază de protecţia autorităţilor suedeze – practic, împotriva statului român şi împotriva abuzurilor autorităţilor române.

După difuzarea ştirii citate mai sus la emisiunea Observator, în data de 25 mai am fost contactaţi telefonic de profesorul yoga Gregorian Bivolaru personal, care ne-a comunicat că a văzut ştirea respectivă pe Internet şi este revoltat de minciuna crasă difuzată pe postul Antena1 care porneşte de la declaraţiile chestorului Petre Tobă, cum că el „ar fi dispărut”. Gregorian Bivolaru ne-a solicitat să-i informăm pe realizatorii emisiunii Observator că el locuieşte şi se află la ora actuală în oraşul Karlskrona din Suedia. Totodată, el ne-a comunicat că nu a fost contactat şi căutat de nimeni din partea autorităţilor suedeze, din partea serviciilor secrete sau a presei, nici telefonic şi nici la adresa unde locuieşte – în ipoteza că autorităţile române ar fi solicitat autorităţilor suedeze să îl contacteze oficial pe Gregorian Bivolaru. Prin urmare, pe ce se bazează ştirea falsă vehiculată de presă şi mai ales, pe ce se bazează declaraţiile chestorului Petre Tobă şi care sunt motivele pentru care au fost lansate aceste ştiri false? Precizăm suplimentar că nici la Biroul de Presă MISA şi nici la Biblioteca MISA nu au fost primite recent niciun fel de solicitări sau întrebări privindu-l pe profesorul de yoga Gregorian Bivolaru. Pentru reporterii care doresc informaţii suplimentare, vă rugăm să ne adresaţi întrebările dvs în scris pe adresa redactie@yogaesoteric.net.

De asemenea, Gregorian Bivolaru a solicitat dezminţirea ştirii difuzate de Antena 1 şi le-a propus realizatorilor emisiunii Observator să le acorde un interviu (prin telefon) în cadrul emisiunii Observator de la ora 19 astăzi, 26 mai.

În convorbirea telefonică avută cu profesorul de yoga Gregorian Bivolaru acesta ne-a mai spus că nu este prima dată când sunt difuzate ştiri false în ceea ce-l priveşte, ştiri care îşi au originea pe diferite site-uri anti MISA (de pe care se pare că se documentează unii reporteri). De exemplu, s-a vehiculat ideea că el ar fi fost bolnav şi ar fi suferit unele intervenţii chirurgicale, şi aceste minciuni crase sunt vehiculate doar ca un aberant motiv de calomnie, cum că vezi Doamne, el nu ar avea puteri paranormale ca să se vindece de aceste afecţiuni care în realitate sunt inventate de detractorii săi. Din acest motiv, Grieg ne-a rugat să precizăm că el este bine sănătos în Suedia, unde este protejat de statul suedez şi le transmite cu acestă ocazie tuturor prietenilor săi şi cursanţilor yoga din România o îmbrăţişare caldă.

În încheiere, vă prezentăm fragmentul din interviul chestorului Petre Tobă, de la care au pornit toate aceste ştiri false. Menţionăm că este cel puţin straniu faptul că din 5000 de persoane date în urmărire generală de către Poliţia Română, dintre care 300 sunt infractori condamnaţi deja pentru infracţiuni grave, Gregorian Bivolaru (care nu a fost găsit vinovat în instanţă şi prin urmare trebuie considerat de autorităţi şi de presă ca fiind nevinovat şi care în plus beneficiază de azil politic în Suedia) este menţionat al doilea pe lista infractorilor cel mai căutaţi de Poliţia Română (lista „Most Wanted”, care cuprinde 53 de persoane). Este de asemenea straniu că acest caz este considerat ilustrativ şi adus în discuţie în contextul infractorilor urmăriţi de poliţie, având în vedere situaţia cu totul particulară a lui Gregorian Bivolaru, o persoană nevinovată care are azil politic în Suedia şi este protejată de statul suedez împotriva autorităţilor române. Reamintim că recent, în cazul lui Gregorian Bivolaru, peste 50 de politicieni europeni au interpelat statul român pentru a solicita încetarea abuzurilor şi persecuţiilor autorităţilor române la adesa profesorului de yoga, iar presa nu a scris nimic despre aceste acţiuni recente ale unor europarlamentari.

În referirea la cazul Bivolaru, chestorul Petre Tobă omite cu bună ştiinţă să menţioneze faptul că acesta a primit azil politic în Suedia în anul 2005. Alături de această minciună prin omisiune, o altă informaţie prezentată în mod greşit este aceea că Gregorian Bivolaru ar fi fost arestat în Suedia în aprilie 2005 – adevărul fiind că acesta a fost reţinut de autorităţi atunci când s-a prezentat singur pentru a depune cererea de azil politic. Iată fragmentul respectiv din interviul pe care l-am menţionat.

"AGERPRES: În ceea ce priveşte persoanele care sunt date în urmărire internaţională de ani de zile, cum ar fi Omar Hayssam, Severin Tcaciuc sau Gregorian Bivolaru, aveţi în vedere aducerea lor în ţară într-un viitor apropiat? Aveţi informaţii unde se află?
Petre Tobă: Mai mult de 1.100 de urmăriţi, care în momentul de faţă figurează în evidenţa Poliţiei Române, au fost prinşi şi au fost încarceraţi la nivelul ţărilor unde noi am avut date şi informaţii că aceştia se află. Acest lucru îl ştim cu certitudine în urma comunicării primite de la statele respective. Mai mult de 300 dintre persoanele pe care noi le avem în evidenţă ca urmăriţi le avem localizate şi, în prezent, împreună cu partenerii noştri din statele respective încercăm să îi localizăm şi să-i prindem. Despre Bivolaru, de exemplu, vreau să precizez că a fost arestat în Suedia în luna aprilie 2005, iar în noiembrie 2005 s-a respins extrădarea acestuia. În acest moment avem date că s-ar afla într-o altă ţară.

Cititi si:
Interviul lui Gregorian Bivolaru la Observator-Antena1, 28 mai 2012 (redus la doar 2-3 minute dintr-un total de circa 45 de minute)
5000 de urmăriţi general aflaţi în libertate. De ce îl caută Poliţia doar pe Gregorian Bivolaru, azilant în Suedia, declarat nevinovat în 2 instanţe
Gregorian Bivolaru se află în Suedia, beneficiind de protecţia acestui stat împotriva abuzurilor autorităţilor române şi ale presei asevite

Gregorian Bivolaru se află în Suedia, beneficiind de protecţia acestui stat împotriva abuzurilor autorităţilor române şi ale presei asevite

Niciun comentariu :
Biroul de Presă MISA - Comunicat de presă 26 mai 2012:

Gregorian Bivolaru, profesorul român de yoga care a primit azil politic în Suedia în anul 2005, se află în continuare în această ţară, unde este protejat de autorităţi împotriva abuzurilor şi persecuţiilor autorităţilor române.

Această precizare este necesară în urma zvonurilor aberante şi tendenţioase publicate de presă în ultimele zile, cum că Gregorian Bivolaru ar fi „dispărut” sau ar fi „fugit din Suedia”. Menţionăm încă o dată că statutul lui Gregorian Bivolaru în Suedia, ca şi azilant politic, înseamnă că este un cetăţean protejat de statul suedez tocmai datorită numeroaselor abuzuri ale autorităţilor române asupra sa.

Zvonurile publicate în presă îşi au originea într-un interviu acordat de şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, agenţiei Agerpres şi declaraţiile ulterioare ale purtătorulu de cuvânt al Poliţiei. Considerăm că este revoltător faptul că Poliţia Română îl găseşte din nou ca ţap ispăşitor pe Gregorian Bivolaru, aşa cum a procedat de atâtea ori până în prezent. În situaţia curentă, în care s-a reproşat Poliţiei române lipsa de eficienţă în clarificarea situaţiei persoanelor date în urmărire generală, este bizar faptul că este adus în discuţie tocmai cazul lui Gregorian Bivolaru, a cărui situaţie este cu totul particulară, deoarece este singurul cetăţean român căruia statul suedez i-a acordat azil politic. Plasarea lui Gregorian Bivolaru în capul listei „Most Wanted” a celor mai căutaţi infractori din România este ea însăşi un revoltător abuz, mai ales când există 5000 de persoane urmărite general, din care 300 sunt infractori condamnaţi pentru crime şi alte infracţiuni foarte grave. Gregorian Bivolaru, care este judecat în nişte dosare „fabricate” de procurori, a fost deja dovedit nevinovat de două instanţe de judecată şi trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie. Abuzivă este plasarea lui Gregorian Bivolaru pe această listă „Most Wanted” şi pentru că autorităţile române ştiu că Suedia i-a acordat azil politic lui Gregorian Bivolaru şi că el se află actualmente în această ţară.

Să remarcăm că aceste declaraţii lipsite de profesionalism ale reprezentanţilor Poliţiei române vin după numirea lui Ioan Rus la Ministerul de Interne. Ioan Rus este cel care a fost Ministru de Interne în 2004, atunci când s-a declanşat sinistra „operaţiune Christ”. Despre implicarea sa personală în această operaţiune publicul a putut afla din celebrele stenograme ale PSD, din care reiese clar faptul că acţiunea împotriva MISA şi a lui Gregorian Bivolaru a fost comandată politic de membri marcanţi ai PSD. (Recitiţi transcrierile aici: Stenogramele PSD demonstrează diversiunea din martie 2004) În martie-aprilie 2004, Ioan Rus a făcut o serie de declaraţii publice, prin care, ca ministru de interne, solicita arestarea lui Gregorian Bivolaru, încălcând astfel flagrant prezumţia de nevinovăţie şi drepturile cetăţeneşti ale acestuia. Una dintre celebrele declaraţii ale lui Ioan Rus în contextul operaţiunii Christ este următoarea: „Apreciez drept ciudată punerea în libertate pe motive de procedură a lui Gregorian Bivolaru” (publicată de mai multe ziare în urma unei conferinţe de presă în 5 aprilie 2004). Declaraţiile lui Ioan Rus de la momentul respectiv au făcut ca presa să scrie atunci, pe bună dreptate: „Ioan Rus îl vrea pe Grieg la puşcărie”.

Menţionăm că Gregorian Bivolaru a solicitat postului Antena 1 să dezmintă informaţiile false prezentate în ştirile din data de 24 mai privind pretinsa sa „dispariţie”. Mai multe detalii în acest articol: Gregorian Bivolaru solicită dezminţirea ştirilor mincinoase publicate în presă în ultimele zile. El se află în Suedia, ca azilant politic

Cu această ocazie, solicităm jurnaliştilor să nu mai folosească pentru ilustrarea ştirilor cu Gregorian Bivolaru fotografii de arhivă în care acesta se află după gratii sau sub paza mascaţilor, precum şi alte fotografii de origine incertă (în care apar persoane nude sau în costum de baie) care aduc grave prejudicii de imagine mentorului MISA şi şcolii de yoga MISA. Biroul de Presă MISA se oferă să pună la dispoziţia jurnaliştilor fotografii autentice ale lui Gregorian Bivolaru. Pentru întrebări vă rugăm să ne contactaţi pe adresa redactie@yogaesoteric.net.

Citiţi şi:
Gregorian Bivolaru va da astăzi un interviu în direct la Antena1 (Observator) pentru a dezminţi ştirile mincinoase publicate în presă în ultimele zile

Suntem in plina campanie electorala. (PLICTIS) si INSPIRATIE

Un comentariu :
 Regia: Igor Cobileanski

marți, 22 mai 2012

După seismul din Italia, un cutremur de 6,1 grade în Bulgaria. Se prelungeşte realizarea metodei simple şi eficiente de fracţionare a cutremurelor

Un comentariu :
Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter a avut în Bulgaria, în jurul orei 3.03. Epicentrul a fost localizat la o adâncime de 9,1 km şi la o distanţă de numai 25 de kilometri de Sofia, informează Institutul Naţional de Fizică a Pământului (INFP). Cutremurul din Bulgaria s-a resimţit în Bucureşti şi în alte oraşe din sudul României.

Nu există victime omeneşti, până la această oră, dar daunele provocate sunt destul de extinse. S-au prăbuşit câteva zeci de case, coşuri de fum şi s-au spart mii de ferestre. Un cutremur de aceeaşi intensitate a avut loc sâmbătă noapte şi în nordul Italiei.

Conform INFP, seismul a avut o replică de 5,2 grade, fiind urmat şi de alte replici de mai mică intensitate. Locuitorii capitalei Bulgariei s-au trezit speriaţi în mijlocul nopţii şi au rămas pe străzi, de teama altor replici.

Ultima replică a avut loc puţin după ora 5 dimineaţa şi a avut o intensitate de 4,6 pe Richter.

Cutremurul a fost resimţit în Bulgaria, Serbia, Macedonia şi în sudul României, inclusiv la Bucureşti. Deocamdată nu există rapoarte oficiale privind existenţa unor victime umane sau producerea de daune însemnate.

Şeful Institutului Bulgar de geofizică, Nikolaz Miloshev, a anunţat în această dimineaţă că seismul a fost urmat de 15 replici, ceea ce îi face pe specialişti să spere că nu va mai urma un alt cutremur puternic în următoarele ore.

Cu această ocazie vă informăm că se prelungeşte realizarea Programului de stopare sau de fracţionare a unui extrem de probabil cutremur devastator în Romania.

"Cutremurele nu sunt doar fenomene mecanice, scopul lor este si cel de a trezi mintea si inima oamenilor, astfel incat ei sa se poata elibera de ei insisi, de greselile si nebuniile lor si sa ajunga sa inteleaga ca nu sunt singuri in Univers."
Peter Deunov - Profetii

duminică, 20 mai 2012

Fericirea este solutia iesirii din actuala criza a mediocritatii

Niciun comentariu :
Va recomandam cu multa caldura speechul alert si presarat cu umor al psihologului Shawn Achor, care prin metode stiintifice a ajuns la concluzii similare cu cele ale inteleptilor yoghini in urma cu mii de ani. Prezentarea lui condensata merita urmarita de mai multe ori pentru a putea intelege si asimila corect extraordinarele informatii expuse pe tema psihologiei pozitive.

Una dintre ideile importante pe care Achor le expune este aceea ca fericirea nu este determinata de lumea exterioara decat intr-o mica masura (10%). In realitate fericirea este determinata intr-o proportie covarsitoare (90%) de modul in care creierul nostru reactioneaza la evenimentele din lumea inconjuratoare. Daca schimbam (de exemplu prin meditatie si tehnici yoghine) modul in care creierul nostru reactioneza la ceea ce se petrece in exterior atunci putem sa influentam intr-un mod mai eficient fericirea noastra si realitatea din jurul nostru.

Studiind eficienta la lucru a oamenilor, cercetatorul a descoperit ca doar 25% din succesele la locul de munca sunt determinate de IQ(coeficientul de inteligenta), in timp ce 75% din cazurile de succes sunt influentate de nivelul de optimism, de sustinerea sociala si de abilitatea de a vedea stresul ca pe o provocare, nu ca pe o amenintare.

Shawn Achor mai releva ca societatea actuala confunda normalitatea cu mediocritatea. Intr-adevar in zilele noastre oamenii de stiinta, mass media, politicienii, managerii, etc isi reduc orizontul si activitatea luand in considerare doar un model comun si banal al omului, si totodata elimina ca anomalii orice iese din acest tipar, inclusiv fiintele exceptionale.

Materialismul, atat cel comunist cat si cel corporatist, au indus ideea falsa ca fericirea personala este determinata de succesul personal. Acest succes a fost definit drept castigarea unor mari sume de bani, obtinerea unui statut social, a unor functii inalte, ori detinerea de case, masini, terenuri sau afaceri. Ceea ce a facut societatea actuala a fost sa impinga fericirea dincolo de orizontul cognitiv, tangibil, inducand ideea falsa ca doar dupa ce vom avea succes putem fi fericiti. Actualmente pe aceasta paradigma se bazează stilul de a creste copii, cel de management, modul cum ne motivam comportamentul. Shawn Achor sustine insa ca aceasta paradigma nu este sustinuta stiintific. Realitatea este chiar pe dos, deoarece creierul nostru functioneaza invers. Crescand cuiva nivelul de optimism, creierul sau va trai ceea ce se poate numi avantajul fericirii. In situatii pozitive creierul evoluează mult mai bine decat in cazurile negative, neutre sau de stres. Inteligenta, creativitatea si nivelul de energie cresc.

Shawn Achor a descoperit ca optimismul face ca orice rezultat al ocupatiei noastre sa se imbunatateasca. Pozitiv, creierul e cu 31% mai eficient decât negativ, neutru sau stresat. Cei din vanzari sunt cu 37% mai buni. Doctorii sunt cu 19% mai rapizi, mai precisi la găsirea diagnosticului corect. Ceea ce inseamnă că putem inversa "formula fericirii si a succesului". Daca putem gasi o cale de a deveni optimisti in prezent, creierele noastre vor functiona cu mai mult succes caci putem munci mai repede, mai mult, mai inteligent, deci mai eficient.

In plus astfel umanitatea va iesi din cercul vicios in care se afla si va putea evolua spre un model social corect si realist.


joi, 17 mai 2012

Oamenii de stiinta confirma: Un OZN a zburat deasupra unei baze din Chile (Video)

Niciun comentariu :

Oficialii guvernamentali si oamenii de stiinta din Chile au confirmat existenta unui OZN, care a zburat deasupra bazei militare El Bosque, cu ocazia unui show aviatic, la care au participat avioane de tip Halcones, F-5s si F-16s.

Potrivit autoritatilor din intreaga lume, adevaratele obiecte zburatoare neidentificate par solide, metalice si luminoase si sunt capabile sa se deplaseze cu viteze, care sfideaza legile fizicii. Adesea ele se comporta, ca si cum ar fi controlate de o inteligenta avansata. Un astfel de caz tocmai a iesit la lumina in Chile, unde a fost prezentat de catre oficialii guvernamentali, la o conferinta de presa din 13 martie, conform Huffington Post.

Intr-o dimineata insorita din 5 noiembrie 2010, multimea s-a adunat pentru a celebra schimbarea comandantului fortelor aeriene de la baza militara El Bosque, Santiago din Chile.

Din locuri diferite, spectatorii au inregistrat cu ajutorul camerelor de filmat si a telefoanelor mobile grupul de avioane, care a efectuat acrobatii aeriene. Nimeni nu a vazut nimic, care sa atraga atentia.

Dar, dupa aceea, un inginer de la fabrica de avioane Pillan a observat ceva bizar, in timp ce viziona filmul sau. El a predat inregistrarea sa Comitetului guvernamental pentru studiul fenomenelor aeriene anormale (CEFAA).

Organismul a fost infiintat in 1997, in cadrul Departamentului Civil Aeronautic din Chile. Generalul Ricardo Bermudez, fostul comandant al celei de-a treia brigazi aeriene si fost atasat militar la Londra, a facut parte dintre fondatorii CEFAA si in prezent el conduce agentia.

"Misiunea noastra este de a studia cazurile fenomenelor aeriene neidentificate, pentru care exista date adecvate si pentru a determina orice risc posibil pentru operatiunile aeriene", a spus Bermudez.

"Din moment ce acest lucru este un fenomen la nivel mondial, ar trebui sa fie supus analizei stiintifice, astfel incat sa putem ajunge la concluzii viabile".

Oficialii CEFAA au colectat sapte videoclipuri, inregistrari de la spectacolul aviatic de la baza El Bosque, luate din diferite locuri. Bermudez a adunat oameni de stiinta din mai multe discipline, experti in aeronautica si tehncieni ai fortelor aeriene pentru a face o analiza a imaginilor.

Ei au ajuns la aceleasi concluzii. Fiecare film a inclus, in principal, trei secvente de zbor ale OZN-ului. Obiectul de forma eliptica a trecut in apropierea sau in jurul grupului de avioane militare.

OZN-ul a trecut pe langa avioane Halcones, F-5s si F-16s cu o viteza atat de mare, incat nu a fost observat de catre piloti sau de catre spectatorii de la sol. Imaginile arata un obiect sub forma unei cupole, cu fundul plat si fara niciun mijloc de propulsie vizibil.

In partea de sus, obiectul reflecta razele Soarelui, iar partea de jos este mai intunecata si plata, emitand o forma de energie, care este vizibila din analiza fotografiilor. Studiile efectuate in infrarosu arata ca obiectul radiaza caldura, la fel ca avioanele.

Aceasta aeronava extraordinara a zburat cu viteze mult prea mari, pentru a fi condusa de oameni. Oamenii de stiinta au estimat ca viteza OZN-ului a fost cuprinsa intre 3.200 si 6.400 kilometri pe ora.

Oamenii din interiorul acestui obiect nu ar putea supravietui la asemena viteza. Obiectul nu a facut niciun zgomot. Undele de soc generate de un asemena obiect, la o astfel de viteza, ar fi trebuit sa fie extrem de puternice.

Nu exista nicio aeronava sau drona cunsocute, care sa zboare atat de rapid, la altitudini asa de joase. Cel mai rapid avion SR-71 atinge o viteza maxima de 3.200 de kilometri de ora, dar numai la altitudini mari.

Si in mod clar, ciudatul obiect functioneaza sub controlul unei inteligente. Pilotii care au vazut traiectoria acestui obiect au fost uimiti de manevrele executate.

"Obiectul a efectuat o manevra de zbor riscanta in fata unui avion Halcones, la o altitudine joasa si cu mare viteza", a spus Luis Barrera, astronom la Universitatea de Stiinte Metropolitan din Chile.

"In acest moment, acest incident nu poate fi explicat stiintific. Asa cum am convenit, de catre cei care am analizat videoclipurile, putem afirma ca exista un obiect aerian neidentificat. Nu stim ce este sau de unde a venit", a declarat Bermudez.

Sursa: ziare.com

miercuri, 16 mai 2012

OZN gigantic filmat lângă Soare. NASA ascunde dovezile prezenţei extraterestre în sistemul nostru solar

Niciun comentariu :
Încă un utilizator al YouTube acuză NASA că ascunde informaţii legate de prezenţa unei civilizaţii extraterestre în apropierea Terrei.

Pe data de 5 mai, utilizatorul "rob19791" a postat pe YouTube un clip cu un obiect misterios, de dimensiunea planetei Jupiter, aflat în apropierea Soarelui. Imaginile au fost preluate din live stream-ul pe care Observatorul Solar şi Heliosferic(SOHO) l-a transmis către Terra şi la care publicul a avut acces.

Nu ar fi fost prima observatie de acest gen pe care NASA de regula o anihileaza cu niste explicatii banale. Insa o zi mai târziu, in loc sa ofere explicatii, NASA a oprit accesul internauţilor la imaginile transmise de Observator. Decizia agenţiei spaţiale americane a generat o multime de reactii online precum si un record de vizualizari. Autorul filmuleţului iniţial şi mulţi dintre susţinătorii săi sunt de părere că NASA încearcă să ascundă informaţii legate de prezenţa unei civilizaţii extraterestre în apropierea Terrei.
Sursa: DailyMail

Vezi si Un OZN gigantic protejeaza planeta Mercur de efectele erupţiilor solare

marți, 15 mai 2012

Un renumit actor dezvaluie mafia masonica si ritualurile secrete din teatre: Cultura romaneasca e sufocata de masoni si neaveniti!

5 comentarii :
Actualizare 21 martie 2016:  Au apărut înregistrări video care par să confirme cele scrise in articolul de mai jos: BOMBA! Filmări ale unor RITUALURI MASONICE în care apar ACTORI, REGIZORI și POLITICIENI români!

Va recomandam un interviu exploziv in care un actor renumit face dezvaluiri senzationale despre mafia masonica si despre modul in care sunt murdarite teatrele romanesti prin transformarea lor in temple satanice. Astfel spectatorii romani ajung sa fie afectati si de ambianta energetica malefica a salilor de spectacol de parca nu le-ar fi fost de ajuns faptul ca zeci de piese de teatru sunt pline de simboluri, aluzii si chiar elemente din ritualistica masonica.  

Pentru prima oara se dezvaluie romanilor faptul ca in teatrele din Romania se realizeaza in mod frecvent ritualuri masonice secrete, adevarul despre coruptia generata de traficul cu grade masonice si de sumele exorbitante pe care masonii le achita drept "taxe" (de protectie). Din informatiile pe care le detinem adevarul este chiar si mai crunt decat cel prezentat in articol. In subsolurile unor sali de teatru din Romania se realizeaza chiar si ritualuri secrete rezervate unor grupuri restranse de masoni de grad inalt in cursul carora sunt realizate asasinate.

Mulţi dintre voi îl cunoaşteţi de pe scena teatrelor bucureştene unde cucereşte, de fiecare dată, ropote de aplauze. Alţii îl ştiţi din emisiunile de televiziune unde mai apare uneori. Este unul din cei mai iubiţi actori români şi, deşi ţine enorm la publicul său, recunoaşte deschis că deseori l-a dezamăgit şi nu i-a fost aproape aşa cum se cuvine.
A fost membru al masoneriei române timp de 8 ani şi spune că asta i-a adus un spor de celebritate şi o grămadă de contracte extrem de avantajoase pe care altfel niciodată nu le-ar fi obţinut.
Astăzi a acceptat să discute deschis despre viaţa domniei sale şi, mai ales, despre starea actuală a culturii în România.
Redacţia Toate artele

– Pentru început am vrea să spunem cititorilor că am stabilit de comun acord să vă păstraţi anonimatul. Înţelegem că veţi face o serie de mărturisiri care v-ar putea dăuna ulterior…
– Mie mai puţin mi-ar dăuna, am ajuns la vârsta la care nu prea îmi mai pasă de imaginea mea. Dar sunt corect şi nu vreau ca acest dialog să afecteze viaţa celor din jurul meu.
– Ne-aţi spus că aţi citit cele câteva articole ale noastre în legătură cu masoneria…
– Da, v-am citit şi vă citesc.
– Pentru asta aţi decis să ne contactaţi?
– Am decis să vorbim pentru că, în ce aţi publicat, sunt o serie de lucruri omise cu sau fără intenţie. Şi este bine ca ele să fie cunoscute.
– Haideţi să vorbim deschis… Sunteţi mason?
– Am fost. Am cerut intrarea „în adormire“ cum se spune la noi, acum câteva luni.
– Când aţi intrat în masonerie?
– În vara anului 2003.
– Care a fost motivul? Eraţi celebru, aveaţi un public care vă iubeşte…
– Într-adevăr, nu eram dintre cei care se înscriu tocmai pentru a atinge o anumită popularitate. Cei mai mulţi pentru asta intră în masonerie. Eu popularitate aveam, slavă Domnului… Aveam tot ce îmi trebuia. Dar mi s-a propus şi am acceptat.
– Cine v-a propus?
– Un vechi prieten.
– Este persoană publică?
– Da, este ziarist. El mi-a fost şi „naş“ la iniţiere.
– Cum vi s-a părut masoneria? Ştiaţi câte ceva despre ea?
– Ştiam ce ştie mai toată lumea. Nu citisem mare lucru concret dar aveam prieteni şi colegi, unii cu vechime în masonerie, şi de la ei am mai aflat câte ceva. Mi s-a părut fascinantă pentru că, la început, impresia asta ţi-o dă, de ceva elegant şi princiar. Însă apoi m-a dezamăgit…
– De ce?
– Întâi de toate pentru că vedeam cum se fac iniţierile şi mai ales cum sunt făcute recrutările… Ajunsesem să fim „fraţi“ până şi cu unii patroni de măcelării…
– Nu era un criteriu după care se aleg?
– Aparent da, există un criteriu care presupune ca acela ce este iniţiat să fie o persoană respectabilă, educată, potentă financiar… Însă apoi am observat că nu tu contezi ci persoana care te recomandă.
– Cu alte cuvinte important este „naşul“.
– Exact.
– Aminteaţi de faptul că cel iniţiat în masonerie trebuie să fie „potent financiar“. Cât contează partea asta şi de ce?
– Cum să nu conteze?! Păi daţi-vă seama: cotizaţia lunară într-o lojă masonică este de 300 de euro. Cotizaţia pentru diferitele evenimente organizate este de cel puţin 100 de euro pentru o persoană. Ca să faci parte dintr-un atelier ritual iar plăteşti. „Pasajele“ costă şi ele, în funcţie de grad, între 100 de euro pentru un Grad 4 şi 3 000 de euro pentru Gradul 33. Trebuie să scoţi de undeva banii ăştia…
– Păi şi poate un actor să plătească sumele astea? Că tot auzim că se plâng că au salarii mici, că nu sunt bani…
– Cei care au salarii mici să ştiţi de la mine că tac. Nu aceia se plâng. Din păcate…
– Şi cum reuşeaţi să vă achitaţi toate taxele astea?
– La început te descurci, te mai ajută şi ei…
– „Fraţii“?
– Da, loja. Se merge pe sistemul „o mână spală pe cealaltă…“. Ţi se înlesnesc tot soiul de contracte, de spectacole, de apariţii în presă… Vin bani mulţi din chestiile astea. O parte îi păstrezi, alta o dai înapoi celor ce te-au ajutat…
– Merită?
– Pentru unii da. Gândiţi-vă că eu de pildă, timp de 8 ani, am făcut turnee, spectacole, emisiuni la televiziune şi am văzut aproape toată lumea asta doar din aşa ceva. Credeţi că reuşeam asta singur?
– Dar nu-i un soi de compromis?
– Ba sigur că este. Şi trebuie să-mi fie ruşine de asta. Şi îmi este. D-aia m-am şi retras…
– De ce?
– Pentru că nu mi se pare corect să se mai întâmple aşa ceva, să mai particip la aşa ceva. Pentru că am văzut o mulţime de instituţii care ar trebui să servească arta românească şi care astăzi servesc tot soiul de neaveniţi şi loji masonice. Nu mi se pare corect ca în teatre şi instituţii de cultură să fie întâlniri masonice. Dar sunt?
– În Bucureşti?
– În Bucureşti şi în toată ţara asta. Sunt! La Operetă, la Teatrul Mic şi la Odeon se închiriază sălile mai tot timpul pentru întâlnirile lojelor. La Muzeul Ţăranului Român, care este condus de un mason, tot la fel. Asta nu aţi spus dumneavoastră în articole şi este foarte bine să se ştie…
– Nu spune nimeni asta…
– Uite, o spun eu acum. Teatrele româneşti dau sălile nu pentru spectacole ci pentru ţinutele rituale ale masonilor de pildă. Dacă vine la Florin Călinescu sau la doamna Dorina Lazăr un student să-i ceară sala pentru o acţiune o primeşte? Nu cred. Sau, dacă o primeşte, cât trebuie să scoată din buzunar?
– Dar pentru loja masonică nu se cer bani?
– Eu nu am văzut. Poate or da de-un fursec ceva… Dar atât. Este cumplit ce se întâmplă şi nimeni nu face nimic.
– Ce se poate face?
– Păi eu, publicul, m-aş duce să întreb: băi nene, d-aia plătim noi şi stăm cu orele la coadă la bilete? D-aia a murit bietul Horia Bernea, ca să se facă în Muzeul Ţăranului Român spectacole de doi bani puse de „fraţii“ de lojă ai domnului Virgil Niţulescu? Cred că se răsuceşte în mormânt bietul Bernea… Asta ar trebui făcut, nu să mergem ca cireada la emisiunile „fraţilor“ unde spunem bancuri de doi lei şi de dăm mari artişti. Ar trebui să ne trezim şi să respectăm publicul ăsta care ne-a făcut ce suntem.
– Mulţi ar spune că dumneavoastră acum scuipaţi mâna care v-a hrănit…
– Da, poate mulţi ar spune asta şi, într-un fel, ar avea dreptate. D-asta spun că mi-e ruşine şi că îmi cer scuze faţă de spectatorii mei. Pentru asta m-am retras…

Sursa

Vezi si
Antonie Iorgovan: "Francmasoneria este in afara Constitutiei, in afara spiritului democratic si in afara valorilor care inalta fiinta umana"
Gregorian Bivolaru despre masonerie - Paris, februarie 2004
Remember 2004: PSD-ul, Nastase si masonii sai carau banii cu geamantanele in banci straine
Masonii, dolarii si elvetienii - Cum se finanteaza masoneria si care erau dimensiunile reale ale coruptiei PSD

luni, 14 mai 2012

Profetiile lui Peter Deunov despre transformarile prin care deja trece planeta noastra

Niciun comentariu :
"Si cand El va sufla in cornul sau, vechi lumi vor muri si altele se vor naste."

Cunoscut sub numele sau spiritual de Beinsa Douno, maestrul bulgar, Peter Deunov (1864-1944) a fost fiul unui preot ortodox si destinat a deveni si el cleric. A studiat teologia, dupa care a urmat cursurile de medicina in Statele Unite, insa dupa intoarcerea sa in Bulgaria, in 1895, nu si-a mai gasit locul in contextul rigid al institutiei si dogmelor Bisericii Ortodoxe.

Din 1900 a inceput sa tina prelegeri publice ce au adus un suflu nou doctrinelor traditionale crestine. Deunov se spune ca a avut un inalt nivel de constiinta si a fost de-a lungul intregii sale vieti un model de puritate, intelepciune, inteligenta si creativitate. De asemenea, a fost un foarte bun violonist care a compus sute de melodii pe care le-a folosit, pe urma, drept exercitii in cadrul scolii sale - Fratia Alba - pe care a fondat-o la trecerea anilor in secolul al XX-lea.

Timp de multi ani a locuit aproape de orasul Sofia, inconjurat de numerosii sai discipoli. Se spune ca Deunov a trezit spiritual sute de suflete atat din Bulgaria, cat si din Estul Europei. Peter Deunov a fost maestrul spiritual al lui Omraam Mikhael Aivanhov

Filosoful Rene Guenon spunea despre Deunov astfel: „El este cel mai mare magnet spiritual de pana acum venit pe Pamant. El isi va magnetiza discipolii cu magnetismul iubirii, iar acestia la randul lor vor transmite acest magnetism intregii omeniri".

Paramahansa Yogananda intrebat in timp ce vizita Grecia daca intentioneaza sa deschida un ashram in Bulgaria a spus: "Pot sa merg doar pana aici, Spiritul Adevarului este deja activ acolo".

Jiddu Krishnamurti a declarat la Congresul mondial al teosofiei din Olanda ca Maestrul Lumii se afla la acea data in Bulgaria.

Albert Einstein: "Toata lumea imi transmite mie omagii iar eu transmit omagiile mele Maestrului Peter Deunov din Bulgaria".

In zilele dinaintea mortii sale Deunov a intrat intr-o profunda transa mediumica. Fiind in aceasta transa a facut o profetie extraordinara cu privire la timpurile noastre zbuciumate - o profetie despre „Sfarsitul Timpului" si apropiata venire a „Noii Epoci de Aur a Omenirii". Iata ce i s-a transmis din astral (in 1944):

„De-a lungul vremurilor constiinta omului a traversat o lunga perioada de intuneric. Aceasta perioada pe care hindusii o numeau „Kali Yuga" e pe terminate.

Astazi ne aflam la frontiera dintre doua epoci: cea a Kali Yuga si cea a Noii Ere in care intram.

O usoara imbunatatire se intampla in gandurile, sentimentele si faptele oamenilor, dar in curand fiecare va fi supus Focului Divin, care ii va purifica si pregati pentru noua era. Astfel, omul se va ridica la un nivel superior de constiinta, indispensabil intrarii sale in noua viata.

Este ceea ce unii inteleg prin „inaltare". Cateva decade vor trece, inainte ca acest Foc sa vina pentru a transforma lumea, ridicand-o la o noua moralitate.

Aceste valuri imense vin din spatiul cosmic si vor inunda intregul Pamant. Toti cei care vor incerca sa se opuna vor fi inlaturati si dusi altundeva.

Cu toate ca nu toti locuitorii acestei planete sunt la aceleasi niveluri de evolutie, noul val va fi simtit de fiecare dintre noi si aceasta transformare nu va atinge doar Pamantul si intregul Cosmos.

Cel mai bun si singurul lucru pe care omul il poate face acum este sa se intoarca inspre Dumnezeu si sa devina mai bun constient, sa-si ridice nivelul vibrational astfel incat sa ajunga in armonie cu puternicul val ce in curand il va inghiti.

Focul despre care vorbesc si care insoteste noile conditii oferite planetei noastre va intineri, purifica si reface totul in calea lui. Materia va fi rafinata, inimile voastre vor fi eliberate de angoase, necazuri, incertitudine, devenind luminoase.

Totul va fi imbunatatit, elevat: gandurile, sentimentele si faptele negative vor fi distruse. Viata voastra de astazi este sclavie intr-o grea inchisoare. Intelegeti-va situatia si eliberati-va din ea. Va spun acest lucru: „Iesiti din inchisoarea voastra!" E asa de mare pacat sa vezi atat de multa inducere in eroare, atat de multa suferinta atat de multa neputinta in a intelege unde se afla adevarata fericire. Tot ceea ce va inconjoara se va prabusi si va disparea in curand. Nimic nu va mai ramane din aceasta civilizatie perversa. intregul Pamant va fi scuturat si nici o urma nu va ramane din cultura sa gresita ce-l mentine pe om in chingile ignorantei. Cutremurele nu sunt doar fenomene mecanice, scopul lor este si cel de a trezi mintea si inima oamenilor, astfel incat ei sa se poata elibera de ei insisi, de greselile si nebuniile lor si sa ajunga sa inteleaga ca nu sunt singuri in Univers.

Sistemul nostru solar traverseaza acum o regiune a Cosmosului unde o constelatie ce a fost distrusa si-a lasat pecetea - praful ei. Trecerea printr-un astfel de spatiu contaminat e o sursa otravitoare nu doar pentru locuitorii Pamantului, ci si pentru cei ai celorlalte planete din galaxia noastra. Doar sorii nu sunt afectati de influenta unui mediu atat de ostii mediu. Aceasta zona e numita „A 13-a regiune", unii o numesc „Zona contradictiilor" . Planeta noastra a fost prinsa in ea timp de sute de ani, dar in sfarsit ne apropiem de iesirea din acest spatiu al intunericului si suntem pe punctul de a atinge o regiune mai spirituala, unde traiesc fiinte mult mai evoluate.

Pamantul are acum o miscare ascendenta si fiecare ar trebui sa se straduiasca sa se armonizeze cu aceste curente de ascensiune. Cei care refuza sa se supuna acestui drum vor pierde avantajul bunelor conditii ce ie vor fi oferite in viitor pentru ca ei sa evolueze. Ei vor ramane in spate in ceea ce priveste evolutia si vor trebui sa astepte zeci de milioane de ani pentru ca valul acesta ascendent sa revina.

Pamantul, sistemul solar si Universul - totul este redirectionat de Impulsul Iubirii. Multi dintre voi considerati Iubirea drept o forta derizorie, dar in realitate este cea mai mare dintre forte! Banii si Puterea continua sa fie venerate, ca si cand destinul vostru ar depinde de ele. In viitor, totul va fi stapanit de Iubire si toata lumea i se va supune. Dar prin suferinta si necazuri constiinta omului va fi trezita.

Teribilele profetii ale profetului Daniel scrise in Biblie povestesc despre epoca ce va veni. Vor fi inundatii, uragane, focuri gigantice si cutremure ce vor matura totul in calea lor, sangele va curge din abundenta, vor fi revolutii, teribile explozii vor rasuna in numeroase locuri de pe Pamant. Acolo unde este Pamant, apa va veni, acolo unde este apa, pamantul va sosi. Dumnezeu e Iubire si cu toate acestea avem de-a face cu prigoniri. O replica a naturii impotriva crimelor repetate de om inca din noaptea vremurilor impotriva mamei sale: Pamantul.

Dupa aceste suferinte, cei care vor fi salvati, elita, vor cunoaste Epoca de Aur, armonia si frumusetea infinita. Asa ca pastrati-va pacea si credinta in timpurile ce vor veni si vor aduce suferinta si teroare pentru ca e scris ca nici un fir de par nu se va misca de pe capul dreptilor. Nu fiti descurajati. .. urmati-va doar lucrarea de perfectionare a voastra. Nu aveti idee cat de maret e viitorul ce va asteapta.

Un NOU PAMANT va vedea in curand lumina zilei, in cateva zeci de ani munca va fi mai usoara si fiecare va avea timpul sa se dedice activitatilor spirituale, intelectuale si artistice. Problema raporturilor dintre barbat si femeie va fi in curand inchisa in mod armonios, fiecare dintre ei avand posibilitatea sa-si urmeze propriile aspiratii. Relatia dintre cupluri se va baza pe respect si stima reciproca, oamenii vor calatori prin diferite campii stelare si vor reusi sa atinga spatiul intergalactic. Omul va studia felul in care functioneaza si astfel va reusi foarte repede sa cunoasca Lumea Divina si sa se uneasca cu Stapanul Universului.

Noua era este cea a celei de-a Vl-a rase.

Predestinarea voastra este sa va pregatiti pentru ea, sa o intampinati si sa o traiti. Cea de-a Vl-a rasa se va construi in jurul ideii de fraternitate. Nu vor mai fi conflicte interpersonale, singura aspiratie a fiecaruia va fi sa se conformeze LEGILOR IUBIRII. A Vl-a rasa va fi cea a IUBIRII. Un nou continent se va forma pentru ea. Se va ridica din Pacific, astfel incat divinitatea sa-si poata stabili Sanctuarul pe aceasta planeta.

Fondatorii acestei noi civilizatii vor fi cei pe care-i numesc „FRATIA OMENIRII", sau „COPIII IUBIRII".

Ei vor fi lucratorii de nezdruncinat in slujba binelui si vor reprezenta un nou tip de oameni. Oamenii vor forma o mare familie si fiecare popor va reprezenta un organ al acestui trup imens. In noua rasa, Iubirea se va manifesta intr-o asemenea masura incat omul din ziua de astazi nu-si poate imagina decat cu greu.

Va ramane inca teren favorabil pentru lupta, dar fortele intunericului se vor retrage si planeta noastra va fi eliberata din sclavia lor. Oamenii, vazand ca nu exista alta cale, se vor angaja ei insisi pe drumul NOII VIETI, CEA A MANTUIRII.

In mandria lor necugetata, unii vor spera sa-si duca pana la sfarsit viata pe care ORDINEA DIVINA o condamna, dar chiar si acestia vor intelege, in cele din urma, ca directia in care se indreapta lumea nu apartine acestui drum. O noua cultura va vedea lumina zilei; va avea trei piloni fundamentali. ELEVAREA FEMEII, A CELUI UMIL si PROTECTIA DREPTURILOR OMULUI.

LUMINA, BINELE Sl DREPTATEA, vor fi un fapt; e doar o chestiune de timp. Religiile trebuie sa fie purificate, fiecare contine parti din invataturile MAESTRILOR LUMINII, insa acestea au fost ascunse de necontenitul chin al aberatiilor umanitatii. Toti credinciosii vor trebui sa se uneasca si sa fie de acord, la unison, ca Principiul Iubirii trebuie sa fie baza fiecarei credinte, oricare ar fi ea. IUBIREA si FRATERNITATEA sunt fundatia a TOT Sl TOATE!

Pamantul va fi in curand maturat de valurile extrem de rapide ale energiei cosmice. Peste cativa zeci de ani fiintele care sunt malefice si care-i duc pe cai gresite pe altii nu vor mai putea sa-si sustina facutele. Ei vor fi astfel absorbiti de FOCUL COSMIC, ce va consuma si stinge tot ceea ce e rau in ei. Atunci, acestia se vor cai pentru ca e scris: „Fiecare bucata de carne trebuie sa-L preamareasca pe Dumnezeu".

Mama noastra, Pamantul, se va debarasa de oamenii care nu accepta NOUA VIATA. Ea ii va alunga precum un fruct stricat, asa ca acestia in curand nu vor mai fi in stare sa se reincarneze pe aceasta planeta - inclusiv criminalii, ci doar cei care au IUBIRE in El vor fi demni de aceasta.

Nu exista loc pe Pamant care sa nu fi fost murdarit de sange de om sau animal; asa ca ea trebuie sa dea drumul unei purificari. Din cauza aceasta, unele continente vor trebui scufundate si altele ridicate din apa.

Oamenii nu-si dau seama la ce pericole sunt expusi, ei continua sa alerge dupa scopuri futile si sa caute placere. Opus acestora, cei care vor face parte din a Vl-a rasa vor constientiza demnitatea rolului lor si respectul pentru libertatea fiecaruia. Ei se vor hrani doar cu fructe si legume. Ideile lor vor putea sa circule la fel de libere precum o fac aerul si lumina, in zilele noastre. Cititi capitolul 60 din Cartea lui Isaia si veti vedea acolo relatari despre venirea celei de-a Vl-a rase, RASA IUBIRII.

Dupa aceasta vreme de restriste, oamenii vor inceta sa mai pacatuiasca si vor gasi din nou calea virtutii. Clima planetei noastre va fi moderata pe tot globul si schimbari violente nu vor mai exista.

Aerul va fi din nou pur, la fel si apa. Microbii vor disparea. Oamenii isi vor aduce aminte de reincarnarile lor trecute si vor fi incantati sa-si dea seama ca sunt in sfarsit eliberati din conditia lor anterioara.

In aceeasi masura in care cineva se debaraseaza de paraziti si frunzele moarte din livada, la fel o vor face si Fiintele, pentru a-i pregati pe oameni sa-L slujeasca pe Dumnezeul Iubirii. Le vor crea conditii bune pentru ca ei sa se dezvolte si celor care vor dori sa-i asculte le vor spune: „Nu va fie frica! Mai rabdati putin si totul va fi bine. Sunteti pe calea cea buna!".

Multumita ideii de fraternitate, Pamantul va deveni foarte curand un loc binecuvantat, dar inainte de aceasta mari suferinte vor fi trimise pentru a trezi constiinta.

Pacate acumulate de-a lungul miilor de ani, vor trebui sa fie sterse.

Valul arzator ce emana de la Divinitate, va contribui in stergerea karmei oamenilor, eliberarea nu mai poate fi intarziata. Umanitatea trebuie sa se pregateasca pe ea insasi pentru mari judecati ce sunt de neocolit si care vin pentru a pune capat egoismului.

Sub Pamant se pregateste ceva extraordinar. O grandioasa si total de neconceput revolutie se va manifesta cat de curand in mijlocul naturii.

Dumnezeu a decis sa vindece Pamantul - si o va face! Este sfarsitul unei epoci. O noua ordine o va inlocui pe cea veche, o Ordine in care Iubirea va domni pe Pamant."

Peter Deunov - profetii despre viitor - 1944, Transcriere: Olivier de Rouvroy - Septembrie 2003

Cum arata "sfanta" biblie masonica???

Niciun comentariu :

Atunci cand am dezvaluit prezenta unor simboluri satanice in ritualurile masonice au aparut reactii ale unor fani ai sortuletelor care au sustinut ca de fapt masonii sunt aproape niste sfinti pentru ca au biblia pe altar in timpul intrunirilor. Sa vedem insa cum arata bibliile lor masonice! Incep la pagina 33, sunt pline de simboluri oculte ebraice, babiloniene, egiptene si evident de doctrina masonica. Nu lipsesc din interiorul lor nici fragmente din lucrarea luciferica "Morals and Dogma" a lui Albert Pike sau detalii despre reconstruirea Templului lui Solomon, telul lor suprem. Detalii in clipurile de mai jos.

duminică, 13 mai 2012

Imagini din Tabara Internationala de Yoga Herculane 2012

3 comentarii :
Vă prezentăm o selecţie de fotografii din timpul Taberei Internaţionale de Yoga Herculane 2012, realizate de Malin Oloier. Pentru a viziona mai multe imagini din taberele Şcolii de yoga MISA vizitaţi site-ul Photographic journey inside MISA International Yoga Camps.

Meditaţie în pădurea din Băile Herculane

Pregătirea meditaţiei în Spirală Yang® - formarea spiralei pe platoul Coronini din Băile Herculane

Meditaţia în Spirală Yang® urmată de inducţia stării de eliberare prin miracol divin

Meditaţiile din programul zilnic s-au realizat şi în sală

Realizarea tehnicii supreme şi eficiente din Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA”

Cum se vede spirala din centru, de la "aparate" (fotografie panoramică)

Seara pe platoul Coronini la invocaţia-apel către Dumnezeu Tatăl şi către extratereştrii benefici
(În cadrul acestei invocatii speciale către Dumnezeu Tatăl şi către extratereştrii benefici participanţii au confirmat cu toţii, la unison, acceptarea unei anumite etape transformatoare benefice, ce a fost propusă pentru planeta Pământ, de a fi îndepărtate în viitor de pe această planetă (de către civilizaţia extraterestră benefică ce a acţionat cu ocazia anihilării bazelor subterane secrete), toate acele făpturi umane extrem de malefice, care au importante funcţii de conducere şi care activează în cadrul grupului satanic al aşa-zişilor „iluminaţi” şi care, fără încetare, fac extraordinar de mult rău aici, pe Pământ.)

joi, 10 mai 2012

Un genocid planetar. Zguduitorul secret dezvăluit al dârelor morţii (chemtrails-uri)

2 comentarii :
Din prezentarea cartii "Un genocid planetar. Zguduitorul secret dezvăluit al dârelor morţii (chemtrails-uri) pe care anumite avioane le fac să apară pe cer (spre a răspândi pe ascuns atât unele substanțe chimice ce sunt foarte toxice, cât și bolile, epidemiile, suferința și moartea)":

Dacă privim cu multă atenţie şi luciditate la tot ceea ce se petrece actualmente pe această planetă, descoperim că lumea în care trăim devine pe zi ce trece din ce în ce mai periculoasă pentru fiecare dintre noi. Aceasta nu se petrece doar din cauza celor care urzesc din umbră planuri criminale monstruoase şi implementează acţiuni în mod evident satanice care vizează un genocid planetar şi fac multe alte răutăţi, ce sunt cel mai adesea nebănuite de masele de oameni naive, credule, ignorante şi atât de uşor manipulabile prin mass-media.

Toate aceste grozăvii, toate aceste aspecte foarte grave şi inadmisibile se petrec deja de ceva vreme şi există un mare pericol să continue să se petreacă (într-o proporţie din ce în ce mai mare) mai ales din cauza tuturor acelora care au descoperit între timp monstruoasa conspiraţie satanică ce se desfăşoară sub ochii noştrii, dar „se mulţumesc” să privească la toate acestea cu o mare indiferenţă, lăsându-i pe aceşti criminali vicleni şi cameleonici să săvârşească nestingheriţi toate relele, crimele şi grozăviile pe care le-au plănuit.

Planificatorii din umbră ai acestei monstruoase conspiraţii mondiale sunt aşa-zişii „iluminaţi” ce acţionează în secret prin intermediul grupării subversive a Francmasoneriei mondiale. Conducătorul din umbră al acestui grup satanic criminal este multimiliardarul David Rockefeller. Acelaşi David Rockefeller este totodată un ardent susţinător al Noii Ordini Mondiale ce vizează crearea în viitorul apropiat a unui stat fascist planetar în cadrul căruia aproape toţi oamenii să aibă implantat în mod obligatoriu sub piele Semnul Fiarei (cipul RFID).

Această lucrare urmăreşte să dezvăluie cu mult curaj adevărul zguduitor despre fenomenul aşa-numitelor dâre ale morţii (chemtrails-uri), pe care mass-media îl trece cu obstinaţie sub tăcere, iar în SUA efectiv li se închide gura tuturor acelora care cer în mod insistent explicaţii, ei fiind acuzaţi nici mai mult, nici mai puţin decât de... propagandă teroristă antiguvernamentală.

Dârele morţii (chemtrails-uri), ce constau atât din feluritele substanţe chimice extrem de nocive pentru sănătate, cât şi din mai mulţi viruşi mortali ce au fost creaţi în anumite laboratoare secrete prin manipulări genetice, sunt pulverizate în atmosferă cu ajutorul avioanelor şi constituie unul dintre mijloacele prin care aşa-zişii „iluminaţi” (capii ascunşi ai sectei satanice mondiale a Francmasoneriei) profită de apatia, de inconştienţa şi de ignoranţa marilor mase de oameni, pe care se străduiesc să le manipuleze, să le îndobitocească şi să le împuţineze prin anumite căi. Ei încearcă la ora actuală să-şi ducă la îndeplinire planul criminal de reducere drastică a populaţiei globului până la 1 miliard de fiinţe umane.

În urma analizelor independente la care au fost deja supuse substanţele chimice din care sunt formate aceste dâre chimice ale morţii (chemtrails-uri), există la ora actuală anumite dovezi incontestabile că multe dintre noile maladii şi epidemii ce au apărut în ultima vreme şi pentru care lumea medicală nu a oferit deocamdată explicaţii oficiale, au drept cauză aceste dâre suspecte pe care le lasă în zbor în urma lor avioanele. Efectele dăunătoare ce sunt generate de aceste „dâre ale morţii” sunt multiple, iar unele dintre ele sunt extrem de alarmante.

Având în vedere toate acestea, considerăm că este stringent necesar ca toţi oamenii înzestraţi cu o minimă inteligenţă, cu bun-simţ şi responsabili să devină cât mai repede conştienţi nu numai de existenţa, ci şi de pericolul nebănuit al acestor dâre suspecte ale morţii (chemtrails-uri), pentru că numai în felul acesta se va putea stopa (sperăm!) acest genocid secret ce se desfăşoară în tăcere.

profesor yoga Gregorian Bivolaru

Această carte a fost publicată la Editura Shambala și tiparită la Ganesha Publishing House