"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » , , » Cum s-a spălat pe mâini administrația prezidențială, precum Pilat din Pont, în procesul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Cum s-a spălat pe mâini administrația prezidențială, precum Pilat din Pont, în procesul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru


Cum s-a spălat pe mâini administrația prezidențială, precum Pilat din Pont, în cazul nedreptăților și abuzurilor strigătoare la cer care au loc în mod sistematic în procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție al profesorului de yoga Gregorian Bivolaru


de profesor yoga Nicolae Catrina

Cunoaștem cu toții că, relativ recent, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a depus un memoriu la Administrația Prezidențială – aceasta ca o ultimă cale de se a mai face ceva de către autoritățile române împotriva nedreptăților cutremurătoare la care el este supus în mod constant și sistematic chiar la cel mai înalt for al justiției din România: Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Într-adevăr, numai Președintele României ar mai putea avea un cuvânt de spus în acest caz, având în vedere că nu mai există în România vreun for judecătoresc care să poată judeca deciziile luate de magistrații de la ÎCCJ.

În cadrul acestui memoriu (care a fost difuzat și sub forma unei scrisori deschise ce a fost publicată integral și pe site-ul oficial al școlii noastre de yoga: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7428) Gregorian Bivolaru a expus foarte succint dar cu o mare claritate principalele abuzuri, ilegalități și nedreptăți (ce sunt absolut incredibile pentru o țară ce face parte din Uniunea Europeană), la care el a fost supus de-a lungul ultimilor ani, în speranța că Președintele țării, potrivit rolului său fundamental de mediator între puterile statului român și societate, precum și aceluia de garant al respectării Constituției României și a bunei funcționări a autorităților publice, va face demersurile necesare reglementării acestor grave abuzuri și anomalii ale justiției (de la cel mai înalt nivel!!!) din România. [Recomandăm, dată fiind concizia și claritatea acestui memoriu, citirea sau recitirea lui cu multă atenție, pentru ca în felul acesta să fie realizată dimensiunea reală, bazată pe fapte și pe aspecte legale incontestabile, ale acestor abuzuri și nedreptăți.]
 
Cu toate acestea, răspunsul care a venit acum de la Președinție dovedește că nici măcar Instituția Prezidențială nu a vrut să facă absolut nimic sau să intervină câtuși de puțin pentru restabilirea dreptății și a adevărului în cazul lui Gregorian Bivolaru! Acest răspuns de tip „spălat pe mâini” se aseamănă cu faimosul gest al lui Pilat din Pont, care nu a avut nici el curajul să intervină în apărarea unui om – pe care el însuși, în urma unei interogări amănunțite, a ajuns la concluzia fermă că este nevinovat – și a lăsat ca Iisus să fie condamnat pe nedrept, torturat pe nedrept și apoi ucis într-un mod îngrozitor, tot pe nedrept, numai pentru că lui Pilat (care avea atunci la dispoziție toate mijloacele legale pentru a împiedica această monstruoasă nedreptate!!!) i-a fost frică de eventualele reacții ale fariseilor și mai-marilor dintre evrei. Trebuie însă să precizăm foarte clar că gestul teatral al lui Pilat de a-și spăla mâinile (el crezând că prin aceasta va fi complet absolvit de cumplita sa lașitate de a interveni în apărarea unui nevinovat și de a opri – în calitate de garant al respectării legilor în provincia romană pe care o guverna, Iudeea – nedreptățile îngrozitoare care, așa cum știm cu toții, au urmat la scurt timp după aceea) nu a avut și nu putea să aibă în realitate vreo valoare. Dimpotrivă, el a rămas în istorie ca un laș penibil și, prin frica sa de a acționa (deși, repetăm, avea toate mijloacele, instrumentele și pârghiile legale și executive pentru aceasta), el a devenit, vrând-nevrând, COMPLICELE clicii de farisei și de preoți evrei care nu aveau o altă intenţie, încă de la început, decât să-l condamne pe Iisus, pe ei neinteresându-i deloc adevărul sau dreptatea.

Iată că, privind lucrurile dintr-o anumită perspectivă, putem spune că – mereu şi mereu – istoria, într-un anumit sens, se repetă: deși are la dispoziție toate prerogativele legale necesare pentru soluționarea acestor nedreptăți, Instituția Prezidențială și Președintele României, Traian Băsescu au preferat să-și decline orice competență în această direcție!




Acest răspuns este de fapt o escamotare stângace a unui refuz, în primul rând pentru că ceea ce Gregorian Bivolaru i-a solicitat Președintelui României, Traian Băsescu, nu a fost câtuși de puțin intervenția acestuia în dosarul în care este judecat la ÎCCJ, ci numai exercitarea rolului fundamental al Președintelui: de a media între puterile statului (aici fiind inclusă și puterea judecătorească!), precum și între stat și societate sau un reprezentant al societății (în acest caz, Gregorian Bivolaru) și de a lua (evident, după verificarea faptelor expuse în memoriu) toate măsurile legale ce se impun în cazul acestui derapaj foarte grav al actului de justiție! Aceasta este în mod clar stipulat în Constituția României (Capitolul 2, articolul 80, aliniatul 2):
„ART. 80 Rolul Președintelui
(2) Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.”
Odată cu acest răspuns, se poate spune că a fost atins un jalnic „record”, specific românesc: până în prezent, absolut nicio instituţie a statului român „nu a mişcat nici măcar un deget” în ceea ce priveşte sutele de abuzuri ce au fost săvârşite de-a lungul timpului atât în cazul MISA cât şi în cazul lui Gregorian Bivolaru! [În treacăt fie spus (deși este desigur un element cu totul secundar în raport cu gravitatea subiectului de față), faptul că în numai 3-4 propoziții ale acestui răspuns oficial s-au strecurat două greșeli de ortografie („invederem” și referotoare”) este un aspect  de-a dreptul lamentabil pentru prestigiul instituției prezidențiale.]

Prin urmare, deși noi considerăm că Administrația Prezidențială ar fi avut totuşi la dispoziție căile și mijloacele legale de a pune capăt acestor abuzuri (și menționăm, în această direcție, că la acest nivel – ÎCCJ – numai Președintele României ar mai fi putut face ceva!), Președinția „s-a spălat pe mâini” și a preferat să „constate”, cu o bunăvoință de circumstanță, că nu poate face absolut nimic!

Acesta să fie oare adevărul? În mod evident, chiar pe baza articolului din Constituția României pe care l-am citat mai sus, răspunsul este categoric NU: chiar dacă Președintele României nu poate interveni într-un proces (sau, la modul general, în desfășurarea actului de justiție), el ar fi putut măcar deschide o anchetă pentru investigarea atentă și imparțială a tuturor faptelor menționate în memoriu (acesta fiind un minim pe care ar fi putut să-l facă, dacă ar fi existat din partea lui un minim de bunăvoință!) și, pe baza concluziilor respectivei anchete, s-ar fi putut lua ulterior toate măsurile legale necesare corectării acestor anomalii și derapaje justițiare.

Chiar simplul fapt că Gregorian Bivolaru a primit azil politic într-o altă țară membră a Uniunii Europene (Suedia) este de natură să pună oricărui om de bună credință, care vrea să fie (sau cel puțin pretinde că este) corect și imparțial (așa cum ar trebui să fie în primul rând Președintele României), un serios semn de întrebare cu privire, dacă nu la acuzațiile ticluite ce i-au fost aduse profesorului de yoga Gregorian Bivolaru, măcar la erorile flagrante de procedură și la ilegalitățile uriașe care au fost săvârșite împotriva acestuia. Ca să nu mai vorbim de însăși situația în mod evident paradoxală că două instanțe românești au constatat deopotrivă nevinovăția lui Gregorian Bivolaru cu privire la toate acuzațiile care i-au fost aduse!

Dacă ar fi dat dovadă de imparțialitate și, mai ales, de curaj, Președintele României ar fi avut o extraordinară ocazie de a pune în discuție, pornind de la cazul Gregorian Bivolaru, înseși limitele sistemului judiciar românesc, deoarece din nefericire aici nu este vorba de un caz izolat, în care există un judecător părtinitor care acționează în mod discreționar și care a pus instituția judiciară (prin exercitarea unor presiuni uriașe asupra martorilor, prin disprețul față de codul de procedură penală și chiar față de adevăr etc.) în slujba aversiunilor și idiosincrasiilor sale personale față de un om acuzat pe nedrept. Aici este vorba de rezultatul unui adevărat „catalog” de „proaste obiceiuri” ce sunt la ordinea zilei în justiția românească, printre acestea numărându-se în primul rând (ca importanță în aplicarea actului de justiție) nerespectarea flagrantă a prezumției de nevinovăție.

Mult prea des, în tribunale, uriașele egouri megalomane ale unor judecători fac din justiție un cadru legal pentru diferite răzbunări personale sau pentru îndeplinirea obedientă și servilă a unor comenzi date din culise din partea politicului ori din partea anumitor structuri oculte. Aceasta a făcut ca, gradat, să prolifereze întocmai ca o tumoare malignă un fel de „endogamie” în cadrul magistraturii românești: magistrații megalomani și/sau corupți se simt deja mult superiori tuturor celorlalți oameni și, mai ales, se simt „între ei” întocmai ca în sânul unei caste aparte, ce este mai presus de lege.

Președintele României știe foarte bine – așa cum atestă unele dintre declarațiile sale publice – că independența justiției este încă foarte fragilă în România și că unul dintre cele mai importante obiective strategice al reţelelor mafiote uriașe, ce cuprind chiar și numeroși magistrați (iar în această direcție, este foarte semnificativ că însuși procurorul de caz al întregii „Operațiuni Christ”, operațiune care a mobilizat un număr record de efective ale Poliției, Jandarmeriei și Procuraturii în vederea distrugerii școlii de yoga MISA și a mentorului ei spiritual, profesorul Gregorian Bivolaru, (este vorba despre procurorul George Bălan) a fost dovedit ca fiind un membru activ al acestor rețele mafiote!) este acapararea controlului asupra justiţiei, prin desfiinţarea, convertirea sau pervertirea unor instituţii „incomode” pentru aceste rețele, cum ar fi DNA şi ANI.

Or, în acest sens, cazul Gregorian Bivolaru ar fi putut să constituie, prin amploarea lui și prin complexitatea structurilor puterii care au fost și sunt implicate aici, un foarte important punct de plecare în lupta (pe care Președintele României, Traian Băsescu, și-a asumat-o adeseori, în mod public) împotriva corupției și a corporatismului, două flageluri care afectează din temelii întreaga magistratură de la noi. Într-adevăr, Justiția și Poliția sunt cel mai adesea „mână în mână”, prima fiind foarte atentă să nu o supere cumva pe cea de a doua. De altfel, ce interes ar avea Justiția să-și supere „furnizorul” de inculpați (și deci, de cazuri și de procese pe baza cărora sunt plătite toate salariile magistraților)? Din această cauză, judecătorii dau adeseori pedepse nemeritate dar care, culmea, ca din „întâmplare”, acoperă perfect perioada de detenție preventivă a inculpaților respectivi, pentru ca astfel polițiștii care au „furnizat” inculpații respectivi precum și procurorii care i-au trimis în judecată să fie cu toții „acoperiți”! Dimpotrivă, în cazul achitării, verdictul de nevinovăție este perceput ca un adevărat „vot de blam” atât de către procurorul care a instrumentat cazul respectiv și a dispus – la origini – începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată, cât și (dacă este cazul) de către polițiștii care au adus persoana respectivă în fața legii.

Președintele României știe foarte bine că aversiunea sau idiosincrasiile față de un anumit om care este condamnat nu au ce căuta în instanță, la fel cum, spre exemplu, ele nu au ce căuta în cazul unui chirurg care îl operează pe un bolnav de ficat pentru a-i salva viața: oricine ar privi ca pe o stranie anomalie faptul că acel chirurg ar fi cumva cuprins de vii resentimente la adresa bolnavului respectiv din cauză că – a aflat că – acesta s-a îmbolnăvit ca urmare a consumului excesiv de alcool și ar refuza să îl opereze. Dacă ar fi admise asemenea reacții personale în actul de justiție, atunci nu ar mai exista justiție, ci doar răzbunări și execuții cu mască legală, pentru că justiția nu s-ar mai baza pe fapte și dovezi ci pe diferite impresii subiective. Acesta este de altfel și unul dintre principalele motive pentru care, de-a lungul secolelor, puterea publică a urmărit mereu să transforme și să transmute – prin intermediul actului de justiție – răzbunarea în justiție. Tot puterea publică a urmărit în mod constant să facă din justiție, ca instituție, un instrument esențial al garantării libertăților și drepturilor individuale precum și a prezumției de nevinovăție și a permis totodată ca până și în cazul unor condamnări, acestea să fie realizate cu deplina respectare a drepturilor celui condamnat și nu la discreția unor pseudo-justițiari care acționează după legea bunului plac, precum se făcea odinioară în Vestul sălbatic.

În concluzie, Președintele României ar trebui să știe că rolul judecătorilor în tribunale este uriaș și că mulți dintre acești judecători „uită” adesea din nefericire că sunt arbitrii și nu actorii cazurilor pe care le instrumentează. În loc să manifeste și să impună întregii desfășurări a actului de justiție o atitudine de respect și de probitate morală, ei afișează, dimpotrivă – așa cum este cazul deja uluitor al judecătorului Ionuț Matei în cadrul instrumentării procesului profesorului de yoga Gregorian Bivolaru de la ÎCCJ – o crasă și sfidătoare lipsă de respect față de inculpat și de apărătorii acestuia, ironizându-i, luându-i în mod constant în derâdere și refuzându-le cu insolenţă cereri elementare, absolut legitime, dar în schimb favorizând în mod fățiș şi sistematic acuzarea. Toate aceste fapte obiective (ce sunt consemnate de altfel chiar în înregistrările legale din sala de judecată!) dovedesc pentru oricine că în cazul lui Gregorian Bivolaru asistăm nu la un proces corect, ci la un pseudo-proces, la o sinistră farsă judiciară ce a fost fabricată politic. Iar culmea impertinenței, a batjocurii și a sadismului în acest caz este, așa cum am mai arătat și cu altă ocazie, faptul că judecătorii Ionuț Matei, Cristina Rotaru și Ioana Bogdan au motivat casarea (anularea) deciziilor instanțelor anterioare (care îl declaraseră pe Gregorian Bivolaru nevinovat de toate acuzațiile pentru care fusese trimis în judecată) „pentru a le oferi inculpaților posibilitatea de a se apăra, respectând astfel drepturile lor procesuale”. Numai că aceşti jalnici judecători au „uitat” că aceşti inculpaţi... fuseseră deja achitaţi!!! Numai o ființă deosebit de josnică, plină de cinism, de sarcasm și de dispreț ar putea susține cu atâta nerușinare că i-a anulat cuiva toate hotărârile anterioare de achitare și verdictul de nevinovăție... doar ca să-i dea ocazia să se apere!

Așadar, din toate aceste motive, și în primul rând din cauză că a preferat „să se spele pe mâini”, după „modelul” Pilat din Pont, de toate aceste nedreptăți și abuzuri sub pretextul că nu poate face NIMIC (deși ar fi putut face extraordinar de mult), se poate spune că Președintele României, Traian Băsescu, a ratat acum în mod lamentabil șansa de a fi un adevărat Președinte, care garantează și asigură respectarea bunei funcționări a autorităților publice și care împiedică într-un mod exemplar preschimbarea actului de justiție în instrumentul unor structuri oculte de tip mafiot, într-o răzbunare populistă ori într-un linșaj public cu aparență de legalitate.

30 iunie 2013

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu