"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » , » Cei patru călăreţi ai Apocalipsei

Cei patru călăreţi ai Apocalipsei

De câteva luni în România asistăm la ample proteste faţă de câteva proiecte economice controversate: exploatarea cu cianuri realizată chiar şi cu preţul distrugerii unor vestigii istorice milenare şi exploatarea gazelor de şist - metodă dovedită a provoca instabilitate tectonică, otrăvirea apelor freatice şi în consecinţă distrugerea oricărei forme de viaţă (agricultură, animale, oameni). Deoarece scandalul public a scos la iveală coruptibilitatea presei, a politicienilor, a administraţiei locale, a forţelor de ordine şi complicităţiile acestora cu marile corporaţii, foarte mulţi oameni au devenit conştienţi de realitatea sistemului mafiot în care trăim astăzi.

Filmul "Cei patru călăreţi ai Apocalipsei" scoate la iveală mai bine decât au făcut-o alte demersuri similare câteva dintre adevăratele cauze ale problemelor ecologice, economice, sociale, ale lumii contemporane.


"Intrăm în era consecinţelor: un sistem financiar rapace, o escaladare a violenţei organizate, o sărăcie abjectă pentru miliarde de oameni şi prăbuşirea ecologică previzibilă, toate converg într-o vreme când guvernele, religia şi marea masă a economiştilor nu fac absolut nimic bun. Război, cucerire, foamete şi moarte... cei patru călăreţi ai apocalipsei sunt aproape!

Acesta nu e un film care dezvăluie conspiraţii, nu e un film care cultivă teama, nu e un film care blamează bancherii sau politicienii, ci este un film care contestă sistemul pe care l-am creat şi sugerează metode pentru a-l reforma.

De-a lungul secolelor, sistemele au fost modificate subtil, manipulate şi chiar corupte, adesea pentru a servi interesele celor puţini. Noi am acceptat, continuu, aceste schimbări şi, fiindcă omul se poate adapta traiului în aproape orice condiţii, trăsătura care ne-a permis să supravieţuim este exact aceeaşi trăsătură care ne-a oprimat.

Majoritatea societăţilor au o elită care încearcă să rămână la putere. Şi modul cum rămâne la putere nu constă în controlul mijloacelor de producţie - a fi marxistă, adică a controla banii - ci în controlul hărţii noastre cognitive, a modului cum gândim.  Şi, în acest sens, n-a contat prea mult ce s-a spus în public, ci numai ceea ce a fost lăsat nedisputat, nespus.

Timp de secole, elitele ne-au manipulat harta cognitivă, dar, în 1989, un savant informatician, cu numele de Tim Berners-Lee, a realizat prima comunicare de succes între un client http şi un server. "World wide web" se născuse!

De atunci încoace a dezlănţuit un tsunami de informaţie accesibilă, instantaneu şi liber. Aşa cum tiparniţa lui Gutenberg a luptat contra controlului hărţii cognitive, depărtând lumea de o elită ecleziastică şi regală, astăzi internetul începe să schimbe guverne, lumea finanţelor şi mass media. Ne aflăm la apogeul schimbării, dar, pentru a o legifera, trebuie să înţelegem, mai întâi, lucrurile care au fost lăsate nespuse, atât de multă vreme. Pentru a face asta, avem nevoie de context, de la oameni care spun adevărul, în faţa unei halucinaţii colective, fiindcă, să înţelegi un lucru, înseamnă să te eliberezi de el.

Cei patru călăreţi ai apocalipsei moderni, un sistem financiar rapace, escaladarea violenţei organizate, sărăcie josnică pentru miliarde de oameni şi epuizarea resurselor terestre, îi călăresc, dur, tocmai pe cei care şi-o pot permite mai puţin. Călăresc fără concurenţă, fiindcă harta cognitivă, indusă de şcolile, universităţile şi mass media noastră, nu ne încurajează să contestăm normele acceptate. În schimb, există apatie. Într-un anume sens, cred că suntem societatea celor deprimaţi. Am ajuns să ne obişnuim cu ideea că nu se poate face nimic, că nu există alternativă, că nu vom face faţă niciodată acestor probleme ecologice, că trăim într-o societate în care ne mâncăm unii pe alţii şi asta este.

Cred că ceea ce trebuie să extragem din asta este recunoaşterea faptului că...  majoritatea acestor probleme pot fi ameliorate, substanţial, făcând societăţile noastre mai echitabile, reducând diferenţele de venituri. Şi asta ne va ajuta să ne rezolvăm şi problemele ecologice. Putem ajunge într-o societate de o mai bună calitate pentru noi toţi.

Ei bine, apatia este fabricată, cumva, fiindcă problema nu se discută deloc în mass media. Deloc surpinzător, mass media este deţinută de interesele imobiliare şi financiare şi acestea nu vor explica oamenilor integrarea sectoarelor financiar, de asigurări şi imobiliar, sectorul fierbinte. Există această dezinformare care are loc... aruncarea vinei pe alţii, fiind negaţi adevăraţii factori responsabili. Toate sunt strategii banale. De fapt, până şi în educaţie vezi că băncile au ajutat la înființarea de universităţi, le finanţează, la fel fac cu grupurile consultative au fundaţii educaţionale, deţin ziare.

Toate aceste chestii se petrec ca un fel de exersare a propagandei, pentru ca oamenii să nu-şi dea seama care e problema. N-ar trebui să presupui că, dacă nu ai pregătire economică sau juridică, aceste probleme sunt prea complexe pentru tine. Nu sunt deloc complexe, ci foarte simple.

Este vorba despre putere şi este vorba de democraţie şi înţelegeţi asta la fel de bine ca şi mine. Una dintre sursele acestei dezinformări este şcoala economică neoclasică. Aceşti economişti şi profesori au convins lumea, cu succes, că modelele lor sunt literă de evanghelie. Dar, exact aşa cum tiparniţa lui Gutenberg a fost revoluţionară în secolul XVI, astăzi suntem în zorii dezvăluirii Adevărului prin internet, care va înlătura norul ignoranţei, impus de paznicii cunoaşterii academice şi media. Educaţia poate fi o formă de control mental în masă şi este uimitor că, în prezent, economia neoclasică continuă să fie predată în toate cele opt universităţi de top din SUA.

Un singur individ s-ar putea să nu poată schimba sistemul, dar se poate schimba pe sine însuşi.

Dacă sistemul monetar al lumii nu este reformat, atunci ne vom îndrepta către finalul civilizaţiei industriale. Nu voi spune că vom ajunge la finalul societăţii umane, dar va exista un colaps absolut, al lumii noastre, aşa cum am cunoscut-o, fiindcă nu se poate funcţiona, la infinit, pe bani FIAT. Şi... nici unul dintre cei care sunt responsabili, pentru asta, n-o va recunoaşte. Dar asta este realitatea.

Sistemul monetar FIAT este o lege inventată de om şi s-a abuzat de el. Oare există vreo formă de monedă ale cărei legi să nu fie stabilite de om ?

Filozoful grec Platon a spus că raportul veniturilor, dintre cel mai bine şi cel mai slab plătit angajat, în orice organizaţie, n-ar trebui să fie mai mare de 6:1. În 1923, bancherul J.P. Morgan declarat că optimul era nu mai mult de 20:1. Totuşi diferenţa salarială actuală, dintre cele mai mari şi mai mici salarii din corporaţiile globale, poate fi mai mare de 500 sau 1.000:1. Când te afli în zona unei inechităţi de 500:1, bogaţii şi săracii devin specii aproape diferite, fără a mai fi membri ai aceleaşi comunităţi.

Interesul comunităţii s-a pierdut şi, ca atare, este dificil să alcătuieşti o comunitate, în care să ai relaţii, reciproce, cu adevărat bune, dacă diferenţele de clasă sunt atât de mari. Concurenţa în afaceri e un lucru bun, dar terenul de joc trebuie să fie echilibrat. Monopoliştii au prea mult, fiindcă sistemul de joc este măsluit. În cadrul economic actual, competenţa marii majorităţi a populaţiei lumii este irelevantă.

Cei care sunt puşi să plătească pentru această criză, nu sunt cei care au provocat-o. Dar cei care au provocat-o, pentru a supravieţui, fără îndoială că vor încerca să marginalizeze acest film, ca socialist sau chiar marxist. Nu se pune problema să scăpăm de capitalism, se pune problema să scăpăm de această formă groaznică de capitalism.

Un sistem capitalist reformat, clădit pe monedă independentă, un sistem fiscal bazat pe consum, nu pe venit, afaceri deţinute de angajaţi, vor începe să clădească o economie ce nu depinde de creşterea constantă, pentru a-şi împlini scopul.  Am îndurat aşa-zisa piaţă liberă, vreme de secole, dar, departe de a fi liberă, ne-a permis să distrugem natura şi pe noi înşine, în încercarea, zadarnică, de a progresa.

Criza cu care ne confruntăm, în prezent, este creată de oameni. Şi ceea ce este creat de oameni poate fi schimbat de oameni. Deci suntem capabili, cu toţii, să ne transformăm lumea. Revoluţiile sunt filozofice. Să ne organizăm şi să împiedicăm infractorii să camufleze adevăratele probleme, înseamnă că este posibil să ne angrenăm într-o revoluţie nesângeroasă, împotriva organizaţiilor violente şi a liderilor barbari, care au distrus economia.

Băncile centrale, capitalismul măsluit, speculaţiile cu terenuri, impozitul pe venit şi economia neoclasică, au "corporatizat" democraţia, au blocat progresul, au denaturat cursul destinului uman şi au compromis viitorul acestei planete. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, atunci următoarea implozie va avea loc la o scară de neimaginat. Oricare ar fi propaganda, la începutul secolului XXI băncile centrale au de-reglementat banii ieftini, au umflat artificial preţurile terenurilor, ce au creat o bulă insuportabilă a activelor, într-o lume în care, încă o dată, operează un sistem fiscal falsificat, care-i îmbogăţeşte şi-i favorizează pe privilegiaţi.

Fiinţele umane o iau razna, ca mulţimi, şi-şi recapătă judecata, lent, la modul individual. Istoria este plină de exemple de oameni care au scuturat singuri jugul oprimării, pentru a adopta schimbări radicale, numai pentru a sfârşi cu noi lideri populari, care au menţinut starea de fapt. Să înţelegi, cu adevărat, un lucru, înseamnă să te eliberezi de el. Să te dedici singur unei mari cauze, asumându-ţi responsabilităţi şi acumulând auto cunoaştere, reprezintă esenţa fiinţei umane. Un capitalist prădător este adevăratul inamic, iar cel mai mare aliat al omenirii este individul care se auto educă, care a citit, a înţeles şi şi-a amânat propria recompensare şi umblă prin lume cu ochii larg deschişi."


Vizionati filmul pe youtube

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu