Yoghinii MISA blog

Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

miercuri, 31 decembrie 2014

Cel mai frumos film de vizionat de sarbatori: Prietenul meu Ingerul

Niciun comentariu :

Probabil una dintre cele mai frumoase realizari ale cinematografiei rusesti din ultimii ani "Prietenul meu Ingerul" este filmul care merita oricand vazut si revazut de sarbatori. Plin de umor, optimism, invataminte, puritate si speranta intr-o lume mai buna.

La multi ani si vizionare placuta.

vineri, 26 decembrie 2014

Primiti cu colindul?

Niciun comentariu :


Colindele sunt o transpunere în spirit popular a învăţăturii creştine, la mesajul lor religios mai adăugându-se urări de sănătate şi prosperitate pentru anul care urmează, ori de îndepărtare a spiritelor rele. De la tradiţia antică a calendelor se crede că s-a păstrat dispunerea colindătorilor în formă de cerc, care uneori înconjura întregul sat pentru a-l proteja de influenţe nefaste. În colinde se vorbeşte despre Iisus Christos, chipul Său fiind înfăţişat în imagini multiple şi variate. Unele colinde sunt inspirate din teme laice. Aşa se face că avem colinda de cerb, de fecior, de fată, Ziurel de ziuă sau colindul curţilor (cum este La poartă la Ştefan Vodă). În Moldova şi Bucovina se cântă numai colinde (Astăzi s-a născut Hristos, Trei Păstori, Sus la Poarta Raiului etc.), în timp ce în Transilvania se cântă şi alte poezii populare, chiar şi Mioriţa. Citeste continuarea

duminică, 21 decembrie 2014

Apelul societății civile pentru declararea neconstituționalității Legii securității cibernetice

Un comentariu :

Treisprezece organizatii neguvernamentale consideră că Legea securității cibernetice, în forma aprobată de Parlament, încalcă garanțiile constituționale privind viața privată și cer ca legea să fie analizată de Curtea Constituțională a României înainte de promulgarea ei.

Pentru că nu au competența legală de a sesiza CCR, organizațiile semnatare s-au adresat azi, 21 decembrie, la 25 de ani de la abolirea regimului opresiv și securistic, acelor instituții care au această cădere, după cum urmează:

1. Parlamentului României, expresia cea mai înaltă a voinței populare. Legea a fost adoptată fără nicio dezbatere în Camera Deputaților, iar Senatul a ignorat orice punct de vedere venit din partea societății civile.  Fie și în al doisprezecelea ceas, Parlamentul trebuie să  se asigure că votul său, transpus în lege, asigură respectarea drepturilor omului consființite prin Constituție. (citiți scrisoarea adresată liderilor grupurilor parlamentare)

2. Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă în România. Ne exprimăm speranța că ÎCCJ va fi la înălțimea așteptărilor cetățenilor și se va constitui în garant al primatului legii și al statului de drept. (citiți scrisoarea adresată președintelui ICCJ)

3. Avocatului Poporului, care prin lege are ca scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor în raport cu autoritățile statului. Avocatul Poporului a intervenit într-o manieră asemănătoare în cazul unor legi de aceeași factură (cum ar fi legea cartelelor prepay) și sperăm că va rămâne consecvent acțiunilor sale în ceea ce privește respectarea dreptului la viață privată. (citiți scrisoarea adresată Avocatului poporului)

4. Președintelui Klaus Iohannis, cel în măsură să respingă promulgarea. Încă din prima zi de mandat, Președintele este în situația de a face dovada atașamentului său față de respectarea drepturilor omului în România. O eventuală promulgare a legii securismului cibernetic  poate da tonul relației dintre cetățean și stat pentru următorii cinci ani. (citiți scrisoarea adresată președintelui României)

Principalele critici ale organizațiilor semnatare la adresa Legii securității cibernetice sunt:

1.     Problema: Access la date informatice într-un mod extrem de vag pentru foarte multe instituții.
-        Soluție: Accesul la datele informatice se poate face doar în condițiile Codului de Procedură Penală (art 138 și 140)

2. Problema: Legea se aplică tuturor persoanelor de drept public și privat, deci o arie extrem de largă.
-        Soluție: Legea trebuie să se aplice doar persoanelor de drept public și privat identificate ca Infrastructuri Critice. Lista acestora trebuie să fie în lege. (la fel ca în propunerea de Directivă NIS)

3.     Problema: Legea acordă SRI competențe principale în domeniul securității cibernetice.
-        Soluția: Conform propunerii de directivă NIS, aceasta ar trebui să fie „organisme civile, care să funcționeze integral pe baza controlului democratic, și nu ar trebui să desfășoare activități în domeniul informațiilor”.

Contraargumente la explicațiile date post vot de Senat:

1. Accesul la datele informatice.

Art 17 este, în forma actuală, astfel:

a) Să acorde sprijinul necesar, la solicitarea motivată a Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, CERT-RO şi ANCOM, în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin acestora şi să permită
accesul reprezentanţilor desemnaţi în acest scop la datele deţinute, relevante în contextul solicitării.

Asta înseamnă că oricare din aceste instituții, dacă are o solicitare motivată ar trebui să fie lăsată să aibă acces la datele deținute. Cine stabilește dacă această solicitare este suficient de motivată și dacă datele sunt relevante? De ce nu un judecător, așa cum prevede acum Codul de procedură penală (art 138 și 140).

2. Legea nu se aplică calculatoarelor persoanelor fizice.

Nu direct, dar indirect da. Din 2 motive:

-        Definiția de la art.2 este extrem de largă: „persoanelor juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietari, administratori, operatori sau utilizatori de infrastructuri cibernetice”. Faptul că nu depinde cine este proprietarul calculatorului respectiv, ci doar dacă el este administrat, operat sau utilizat de către o persoană de drept public sau privat înseamnă că dacă vii cu calculatorul la serviciu sau îți folosești smartphone-ul și în scop de serviciu, poate însemna că el este utilizat de către persoana juridică de drept privat.
-        Nici nu trebuie să se aplice direct persoanelor fizice. Toate datele de trafic de Internet ale persoanelor fizice se află în mâna unor furnizori privați. În plus operatorii de site-uri și de rețele de publicitate strâng enorm de multe date care pot fi ușor legate de către aceste instituții de un simplu IP.

3. Dacă nu e nimic grav în prevederile legii, așa cum pretind senatorii, de ce au refuzat în mod constant să dezbată subiectele? De ce chestiunile clare din propunerea de directivă NIS sunt pur și simplu ignorate în legea noastră?

Semnatari:
Maria-Nicoleta Andreescu, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
Bogdan Manolea, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI)
Mircea Toma, ActiveWatch
Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
Ștefan Cândea, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI)
Vasile Crăciunescu, Geo-spatial.org
Tiberiu Turbureanu, Fundația Ceata
Oana Preda, Centrul de Resurse pentru Participare Publică
Mihail Bumbeș, Miliția Spirituală
Toma Pătrașcu, Asociația Secular Umanistă din România (ASUR)
Gabriel Petrescu, Director Executiv, Fundația pentru o Societate Deschisă
Cătălin Hegheș, Director Executiv  - Asociația Pentru Minți Pertinente AMPER
Ionuț Oprea, Asociația IAB România (Interactive Advertising Bureau)

Sursa : http://www.apador.org/apelul-societatii-civile-pentru-declararea-neconstitutionalitatii-legii-securitatii-cibernetice/

vineri, 19 decembrie 2014

După 25 de ani Securitatea revine in forță. O nouă lege Big Brother votată în parlament ar permite spionarea LEGALĂ de către serviciile secrete a tuturor computerelor, tabletelor și telefoanelor personale

Niciun comentariu :


Calculatoarele românilor ar putea fi supravegheate fără mandat după ce controversata lege a securităţii cibernetice a fost adoptată de Senat. 

Legea securitatii cibernetice ce a fost adoptată în unanimitate, vineri, de Senat, ofera Serviciului Român de Informaţii acces liber pentru a inspecta toate informaţiile, programele şi datele care se găsesc pe computerele de acasă, fără nevoia unui mandat. Printre altele, legea prevede că cetăţenii sunt obligaţi să pună la dispoziţia serviciilor telefoanele, tabletele, laptopurile şi PC-urile pe care le deţin, fără a fi nevoie de prezentarea unui mandat sau altă aprobare a puterii judecătoreşti, fapt ce vine în contradicţie cu principiile libertăţilor cetăţeneşti privitoare la percheziţii şi supravegheri fără mandat.

Pentru a intra în vigoare legea mai trebuie să fie promulgata de noul presedintele al Romaniei. Legea poate fi contestată, în următoarele cinci zile, la Curtea Constituţională, însă e greu de crezut că vreun partid politic va apela la acest demers din moment ce a existat unanimitate de voturi în plen. Dacă nu va trimisă la CCR, legea va pleca spre promulgare la Cotroceni, acolo unde preşedintele Klaus Iohannis are trei variante: o poate promulga, o poate întoarce, o singură dată, în Parlament spre reexaminare sau o poate trimite la Curtea Constituţională.

Odata adoptată legea ar inființa un "Sistem Național de Securitate Cibernetică”, condus de un “Consiliu Operativ de Securitate Cibernetică”, format din reprezentanti ai MApN, MAI, MAE, MSI, SRI, SIE, STS, SPP, ORNISS și CSAT, condus de consilierul prezidențial pentru apărare și securitate națională.

Prevederea cea mai abuzivă este cea de la articolul 17, care îi obliga pe providerii de Internet să ajute instituțiile statului să aibă acces nediscriminatoriu și fără autorizarea unui judecător la orice date ale abonaților:

Pentru realizarea securitatii cibernetice, detinatorii de infrastructuri cibernetice au urmatoarele responsabilitati: a) sa acorde sprijinul necesar, la solicitarea motivata a Serviciului Roman de Informatii, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Serviciului de Protectie si Paza, CERT-RO si ANCOM, in indeplinirea atributiilor ce le revin acestora si sa permita accesul reprezentantilor desemnati in acest scop la datele detinute, relevante in contextul solicitarii”.

Înfiinţată cu scopul declarat de prevenire şi contracarare a ameninţărilor cibernetice, noua entitate este comparată de critici cu o versiune modernă a fostei Securităţi din perioada comunistă, creată pentru a facilita supravegherea în masă a cetăţenilor.

joi, 11 decembrie 2014

Modelul elicoidal - sistemul nostru solar este un vortex

Niciun comentariu :
 
Sistemul nostru solar dintr-un punct de vedere neconventional, diferit de schemele standard, "plate".
 


joi, 4 decembrie 2014

A inceput Congresul International de Yoga si Terapii Alternative 2014

Niciun comentariu :
La Bucuresti in trei locatii se desfasoara in aceste zile Congresul International de Yoga si Terapii Alternative 2014. Dupa dechiderea festiva a Congresului au urmat primele conferinte ale instructorului Advaita Stoian:
- prezentarea asociatiei organizatoare a Congresului, Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut - un istoric de la inceputul practicii Yoga a profesorului Gregorian Bivolaru, din timpul dictaturii comuniste, pana in prezent,
si
- Oaspetele lui Dumnezeu, o prezentare a experientelor spirituale traite in urma unei retrageri spirituale.




O mare parte dintre lucrarile congresului pot fi urmarite live pe MISA Senzational TV.
Programul din zilele urmatoare poate fi accesat pe site-ul congresului de yoga.

Daca vrei să câştigi concursul de promovare a valorilor yoga, află cum trebuie să te pregăteşti!
La proba de perceptii subtile premiile sunt substantiale si poti participa online chiar daca te afli la mii de kilomentri distanta.

Pentru mai multe informatii si updateuri urmariti in continuare, in zilele urmatoare, blogul Yoghinii MISA si siteurile www.internationalyogacongress.net/ro/, http://www.yogaesoteric.net/, http://misatv.ro/, http://cursuri.yogaesoteric.net/

luni, 1 decembrie 2014

Renaşterea României

Niciun comentariu :
Cu ocazia zilei tuturor românilor va prezentăm un text mai actual ca oricând, despre destinul neamului nostru:


Trezirea urgentă a fiinţei noastre către o stare profundă de comuniune cu Sufletul Neamului Românesc

de Gregorian Bivolaru

Motto: „Suntem adeseori zăpăciţi, aproape că nu mai ştim ce voim cu adevărat, 
nu mai ştim ce să facem,  nu mai ştim ce să primim, nu mai ştim ce să respingem, nu mai ştim în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim aşa cum trebuie unii pe alţii; ne trebuie o idee forţă care să ne limpezească de urgenţă capetele şi care să ne împreune pe toţi, plini de avânt şi intenţii bune, la lucru.” - Mihai Eminescu


Din nefericire, momentul actual prin care trece ţara noastră are ca particularitate tendinţa preponderentă a românilor de a acţiona întocmai ca nişte celule separate şi haotice. Acest aspect, care este evident pentru o minte lucidă şi pătrunzătoare, ar trebui să ne dea de gândit, întrucât, după cum se ştie, un popor există în baza unei conştiinţe tainice de grup, a unei conştiinţe fundamentale, colective, etnice, care se sprijină într-un mod criptic pe o unitate de neam, de limbă, de cultură, de tradiţii şi, mai ales, pe o unitate deplină de credinţă.

Toate aceste legături tainice sunt acum grav ameninţate mai ales datorită faptului că, sub presiunea nevoilor umane elementare, nivelul conştiinţei naţionale a scăzut uluitor de mult. Ca urmare a acestui fenomen, oamenii nu mai au cel mai adesea aproape deloc capacitatea să gândească, pe termen lung, la ceea ce va rămâne după aceste generaţii chinuite de tulburările politice şi istorice ale secolului XX, pentru că oamenii sunt în continuare interesaţi cel mai mult de puterea lor financiară sau de disperarea că ar putea muri de foame. Marile valori spirituale şi morale care au ridicat şi au menţinut popoare în istorie acum aproape că sunt pe cale să se piardă, o dată cu diminuarea credinţei în Dumnezeu.

Ştiind toate acestea, trebuie tocmai de aceea să ne îndreptăm ferm atenţia mai ales către ceea ce este necesar să menţinem nealterat şi chiar să amplificăm: credinţa fermă şi de nezdruncinat în Dumnezeu. Să ne amintim că aproape întotdeauna ortodoxismul a fost coloana vertebrală a românismului şi să nu uităm că respectul faţă de cultură şi tradiţie, respectul faţă de înaintaşi şi faţă de eroii neamului au reprezentat la noi nişte trăsături definitorii.

Mai ales astăzi, se impune să păstrăm un moment de reculegere pentru toate marile suflete ale marilor eroi ai unităţii naţionale a românilor: Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. Ei au făcut sau au visat Unirea cu preţul vieţii lor, închinându-se cu mâna dreaptă şi sprijinindu-se ferm pe sabie cu mâna stângă. Lor li se pot adăuga Alexandru Ioan Cuza şi Ferdinand I care au dus-o apoi la bun sfârşit la masa tratativelor...

Dar, pentru ca acum România să renască este necesar să contribuim cu toţii la trezirea unei comuniuni tainice şi plenar inspiratoare cu Sufletul Neamului Românesc care în permanenţă există şi ne poate îmbrăţişa cu suflul său emoţional. În această direcţie, dacă pentru fiinţa umană trezirea sufletului reprezintă începutul contopirii inefabile în Dumnezeu, trezirea unei stări tainice de comuniune inefabilă cu sufletul unui neam este cel mai adesea determinată de o profundă conştientizare în fiinţa proprie a unităţii ascunse a tuturor sufletelor cu un destin de excepţie, ce este intuită de toţi cei ce au trăit sau trăiesc în sânul acelui neam.

În felul acesta, se face trecerea de la cadrul limitat al simplei supravieţuiri în interiorul speciei umane la conştiinţa misterioasă a unicităţii individului, ce se raportează în vederea creşterii sale spirituale, morale şi fizice la valorile tainice fundamentale ale sufletului neamului în care el se naşte şi apoi trăieşte. Astfel, sufletul acelei naţiuni îl hrăneşte, îl inspiră, îl potenţează şi îl îmbogăţeşte pe cel care devine conştient că aparţine unui popor, şi, nu în ultimul rând, marele suflet tainic al neamului primeşte de la cel care este dornic să se dăruiască printr-o inefabilă comuniune, un suflu nou de viaţă, pregnant regenerator şi viguros.

Ne-am născut ca popor din rândul “…celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci…” şi nu trebuie decât să ne amintim de Mircea cel Bătrân, de Ştefan cel Mare sau de Mihai Viteazul pentru a conştientiza că ei sunt continuatorii acestui spirit al vitejiei şi dreptăţii pe care noi avem acum datoria să-l facem să trăiască şi să se expansioneze din nou în inimile tuturor românilor.


A sosit clipa să participăm AICI şi ACUM cu tot sufletul şi plini de aspiraţie la destinul de excepţie al acestui neam românesc care, printre altele, este chemat să facă posibilă victoria luminii divine pe această gură de rai, împotriva forţelor satanice planetare care sunt declanşate din umbră de FRANCMASONERIE. Avem acum ocazia să luptăm cu sabia discernământului şi cu scutul iubirii de adevăr şi dreptate pentru ca în această ţară binecuvântată de Dumnezeu faimoasele profeţii ale lui Sundar Singh să se împlinească mult mai repede.

“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine, fiţi cu o mare putere Români, Români şi iar Români...” - Mihai Eminescu

Sursa: yogaesoteric.net

duminică, 30 noiembrie 2014

Congres internaţional de Yoga la Bucureşti

Niciun comentariu :

În perioada 4-7 decembrie 2014, va avea loc la Bucureşti o nouă ediţie a Congresului Internaţional de Yoga şi Terapii Alternative, cu tema: „Stări înalte de conştiinţă şi experienţe excepţionale prin practica Yoga”.

Congresul va debuta joi, 4 decembrie ora 17:00, cu Festivitatea de deschidere, la sala Pipera 1. Din programul primei zile, amintim conferinţa cu tema: Practica esoterică a iertării: o extraordinară cale directă către manifestarea copleşitoare a Atributului Dumnezeiesc al Iertării divine, precum și a Graţiei Divine, în şi prin fiinţa noastră – susţinută de profesor yoga Nicolae Catrina.

Lucrările congresului se vor desfăşura simultan în 3 săli diferite: Pipera 1, Pipera 2 şi Obor 1. Evenimentele care vor avea loc în sala Pipera 1 vor fi transmise în direct de MISA Senzaţional TV. Mai multe amănunte despre program, găsiţi pe site-ul internationalyogacongress.net.

Cu ocazia acestui eveniment, MISA TV vă invită să îi urmăriţi într-un dialog constructiv pe doi dintre organizatori: Doru Bodea, coordonatorul Deutsche Akademie fur Traditionelles Yoga din Berlin şi Traian Ionescu, instructor de yoga la Braşov.

De ce un nou congres de yoga, de ce în România şi cum s-a ajuns la ideea şi necesitatea unui asemenea eveniment? – sunt numai câteva din întrebările la care veţi afla răspuns urmărind această emisiune. 


joi, 27 noiembrie 2014

Paradigma free energy sparge toate barierele cenzurii corporatiste. In curand vom beneficia de aceste inventii revolutionare

Un comentariu :

De cativa ani au fost facute publice in lumea intreaga solutii tehnice generatoare de energie ieftina sau gratuita precum Perendev, Genepax, GEET si altele. In ciuda crizei energetice in care ne aflam si a faptului ca pacea planetara este amenintata de lupta pentru resurse, niciuna dintre aceste solutii tehnice inovative nu a fost produsa pe scara larga si raspandita local, cu atat mai putin generalizata la nivelul intregii planete, asa cum ar fi fost firesc. O posibilia explicatie este acapararea acestui tip patente de catre indivizi, guverne si corporatii ce au interese uriase in domeniul energiei conventionale si in mentinerea actualului sistem global de putere. Aceste entitati au blocat inventii geniale si au continuat sa profite de ignoranta si indolenta maselor largi ale publicului.
http://www.newebmasters.com/freeenergy/sm.html

In ultima vreme solutiile de tip "free energy" au devenit din ce in ce mai populare si aparent manipularea corporatistilor nu mai face fata fluxului de informatii. Daca initial dispozitivele de acest tip erau privite cu neincredere si informatiile puteau fi obtinute doar din publicatii/siteuri underground, azi unele dintre ele sunt promovate chiar si in mainstream media.

Internetul abunda literalmente de informatii pe aceasta tema: experimente, filmari cu prototipuri, demonstratii, scheme si indicatii de replicare a dispozitivelor. Acest lucru se reflecta si in traficul blogului Yoghinii MISA. De cativa ani cel putin 2-3 articolele pe tema Energie neconventionala se afla constant in top 10 cele mai vizitate postari! Asistam la o modificare consistenta a conceptiilor umanitatii care, in mod firesc in urma crizei energetice, cauta alternative la energia conventionala. 

Unii dintre temerarii care experimenteaza solutii "free energy" s-au decis sa le si multiplice si chiar sa le comercializeze. Probabil la inceput se vor lovi de aceleasi forte ale cenzurii corporatiste dar suntem siguri ca, mult mai repede decat ne asteptam, aceste dispozitive vor fi multiplicate si isi vor face aparitia in casele noastre, iar utilizarea lor se va generaliza pe intreaga planeta.

duminică, 23 noiembrie 2014

Pilda șoimului

Niciun comentariu :
Un pustnic văzu odată într-o pădure un șoim.

Pasărea ducea spre cuibul său o bucată de carne: sfâșie carnea în multe bucățele și începu să hrănească cu ea un pui de cioară rănit.

Pustincul se minună de faptul că un șoim hrănea un pui de cioară și se gândi:

"Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uită nici măcar un pui de cioară rănit. Dumnezeu a făcut ca acel șoim înspăimântător să hrănească o pasăre lipsită de ocrotire dintr-o altă specie.

Înțeleg de aici cum Dumnezeu dă tuturor ființelor cele de care au trebuință; și noi ne preocupăm într-atât de noi înșine…

De acum încolo voi înceta să mai am grijă de mine!

Dumnezeu m-a făcut să pricep ce am de făcut.

Nu am să-mi mai caut de mâncare!

Dumnezeu nu lasă în părăsire pe nici una dintre creaturile sale : nu mă va abandona nici pe mine."

Zis și făcut: se așeză acolo în pădure și nu se mai clinti din loc: se ruga și iar se ruga; nu făcea nimic altceva. Rămase astfel timp de trei zile și trei nopți, fără a bea vreun strop de apă sau să ia vreo îmbucătură de mâncare.

După aceste zile, pustnicul era atât de slăbit încât nu mai era în stare nici să ridice mâna. Cum era așa lipsit de putere, adormi. Și iată că în vis i se arată un înger. Îngerul îl privi cu tristețe și grăi:

"Este adevărat că semnul era pentru tine. Dar tu trebuia să înveți a urma pilda șoimului nu pe cea a ciorii!"

miercuri, 19 noiembrie 2014

Minciunile mass media provoaca violenţe în familiile yoghinilor, folosite apoi pentru a acuza MISA si Yoga

Niciun comentariu :
De ani de zile mass media revarsă tone de ură și minciuni contra yoghinilor. Prin intermediul unor agenți din parchete, servicii secrete și presă a fost creată o perdea de fum mediatică menită să adoarmă publicul, pentru ca procurorii să poată fabrica acuzații și dosare politice aberante. Ani de zile s-a încercat acreditarea în ochii opiniei publice a unor mistificari grosolane de genul "yoghinii distrug familii".

Cazul Dana Atudorei (Crăescu) este unul dintre exemplele care arată până la ce nivel de corupție și de încalcare a legii pot ajunge angajați ai statului român pentru a proteja abuzurile castei conducătoare și paradigmele hidoase pe care presa mercenară de scandal a încercat să le impună de-a lungul timpului.


Dana Atudorei este un caz "fericit" dacă putem spune așa. Deși a suferit o internare forțată și a fost sedată împotriva voinței ei cu medicamente extrem de periculoase, deși expusă la zidul infamiei ca "bolnav psihic", deși o victima majoră (avea 21 de ani) a unor părinți tiranici, fanatizați de manipularile mediatice, deși justiția româneasca a refuzat să-i facă dreptate, Dana a reușit să-și revină și după ani de lupta, chiar să obțină un verdict favorabil la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Există însă zeci sau chiar sute de alte cazuri în care suferința și abuzurile împotriva yoghinilor au rămas fără rezolvare.

Cum a ajuns Dana să fie prezentată în opinia publică, drept o persoană cu probleme psihice? Ce spune medicul care a internat-o la Spitalul Psihiatric Socola, la cererea expresă a mamei? Ce legatura are cazul Danei cu descinderile abuzive ale autorităților anului 2004 în casele yoghinilor? Răspunsuri la toate aceste întrebări şi multe altele asemenea puteţi afla urmărind emisiunea de mai jos:


Aflată la sursa violențelor realizate împotriva yoghinilor presa continua campania mediatică mincinoasă la adresa Danei chiar și după această decizie clară și irevocabilă a forurilor europene. Pare incredibil că și în fața unei certificări incontestabile a abuzurilor mai pot exista unii ziariști (dacă se pot numi așa) care semnează în mod inconștient texte mizerabile pe această temă și redactori sefi care sunt dispuși să le publice riscând astfel plata unor daune uriașe ce ar surveni în eventualitatea unui proces de calomnie ușor de căștigat.

Este din ce în ce mai evident că în spatele "ziariștilor" se ascunde de fapt altcineva extrem de deranjat de  decizia CEDO, cineva care va fi scos în curând la iveală.

Pentru informații detaliate:
Adevărul iese la lumină – Ep.8 – Dana Atudorei câştigă la CEDO împotriva statului român
Cazul Danei Atudorei prezentat de Willy Fautre la OSCE
O nouă palmă primită de justiţia din România cu privire la cazul MISA (I) 
O nouă palmă primită de justiţia din România cu privire la cazul MISA (II) 
Manipularea opiniei publice prin intermediul presei în cazul Dana Atudorei 
Tânăra care a câştigat procesul la CEDO face dezvăluiri şocante despre supliciul la care a fost supusă doar pentru că practică yoga la şcoala MISA   

vineri, 14 noiembrie 2014

Comunicat de presă: Tabloidul Cancan mizează pe subiectul MISA ca fumigenă electorală

Un comentariu :

Biroul de Presă MISA a provocat redacţia Cancan la un PARIU
Pentru a câştiga pariul Cancan trebuie să aducă PROBE
Dacă redacţia Cancan nu răspunde provocării noastre este evident că A PUBLICAT CU BUNĂ ŞTIINŢĂ INFORMAŢII FALSE


Cancan a publicat în ziua de 13 noiembrie un articol halucinant care este 100% o minciună gogonată. Pentru orice cititor înzestrat cu un minim spirit de observaţie, este clar că acest tabloid are credibilitatea ZERO BARAT şi se foloseşte de cazul MISA/Bivolaru pe post de fumigenă electorală. Articolul în cauză este intitulat Mesajul lui Gregorian Bivolaru catre yoghini: "Votati-l pe Victor Ponta!" şi este o înşiruire năucitoare de scorneli prin care încearcă să ne convingă de afirmaţia mincinoasă din titlu. Pentru a păcăli cititorii, ziaristul „M.N.” susţine că ar exista un mesaj al lui Gregorian Bivolaru care chipurile ar recomanda yoghinilor să voteze cu... Victor Ponta. Pentru redactarea acestui articol nu a fost contactat Biroul de Presă MISA şi niciun alt reprezentant al MISA pentru a cere un punct de vedere. Probabil că nu au fost contactaţi nici reprezentanţii PSD, direct vizaţi de articol.


Deoarece afirmaţiile din articol sunt nişte minciuni sfruntate, Biroul de Presă MISA provoacă redacţia Cancan la un pariu
Pentru corecta informare a cititorilor, dar şi a altor ziarişti care eventual ar putea fi interesaţi de acest subiect, Biroul de Presă MISA precizează următoarele:
•    Şcoala de Yoga MISA nu este o asociaţie cu interese politice şi nu desfăşoară activităţi politice sau activităţi de susţinere electorală; Şcoala de Yoga MISA este o ŞCOALĂ DE YOGA;
•    În cadrul cursurilor de yoga, instructorii yoga nu transmit recomandări electorale cursanţilor;
•    Nu există niciun fel de mesaj al lui Gregorian Bivolaru pentru susţinerea vreunui candidat. Astfel, nu există niciun mesaj al lui Gregorian Bivolaru pentru susţinerea lui Victor Ponta.

Biroul de Presă MISA provoacă redacţia Cancan la un pariu pe orice sumă va dori aceasta. Provocarea noastră este ca Cancan să îşi demonstreze afirmaţiile din articol cu PROBE. Dacă redacţia Cancan şi ziaristul Mihai Niculescu nu vor răspunde cât mai repede acestei provocări este evident pentru noi toţi că aceştia MINT CU NERUŞINARE ŞI REAVOINŢĂ căci ei ştiu că nu există niciun astfel de mesaj al lui Gregorian Bivolaru privind opţiunile electorale ale yoghinilor. Articolul mai conţine şi alte minciuni gogonate, cum că reprezentanţii MISA ar negociat cu Victor Ponta. Provocăm redacţia Cancan să vină cu PROBE şi în această direcţie!

Mihai Niculescu este specializat în articole calomnioase despre MISA

Un element semnificativ este că autorul acestui articol este Mihai Niculescu, veteran al campaniei de calomniere a MISA în care s-a implicat încă din anul 2004, de când lucra la Ziarul şi semna articolele în acelaşi mod (M.N.). Specialitatea acestui pseudo-jurnalist este lansarea unor zvonuri destabilizatoare şi aberante sau a unor calomnii abjecte justificate, chipurile, de „surse din interior”. Ani de zile, unica „sursă din interior” a lui Mihai Niculescu a fost Mihai Rapcea, aceasta până când respectivul s-a lansat pe faţă în campania de denigrare a MISA şi a fost dat afară de la cursurile de yoga, lăsându-l pe „M.N.” fără „surse din interior”. Cu toate acestea, respectivul a continuat să publice diferite articole calomnioase despre MISA, fără niciun fel de argumente credibile sau probe, evocând aşa-zise „surse din interior”. Mutat ulterior la Curentul, Mihai Niculescu a încercat o diversiune similară cu cea pe care o lansează acum, în noiembrie 2012. Datorită reacţiei prompte a Biroului de Presă MISA, diversiunea nu şi-a atins scopul: Curentul readuce campania mediatică împotriva lui Gregorian Bivolaru de unde a pornit.

Biroul de Presă MISA solicită jurnaliştilor să nu mai folosească MISA în scopuri electorale

Nu ştim ce anume urmăreşte redacţia Cancan cu acest articol halucinant. El nu este cu siguranţă doar produsul imaginaţiei scăpate de sub control a lui „M.N.” şi nu este unul dintre articolaşele sale de mici dimensiuni cu care ne-a obişnuit acesta când lucra la Ziarul. E vorba acum de un articol destul de voluminos care cu siguranţă urmăreşte unele scopuri abjecte, manipulatoare.

Aşa cum am făcut şi în alte cazuri de acest gen, solicităm imperios jurnaliştilor să lase MISA în pace şi să înceteze să se mai folosească de cazul MISA în scopuri electorale! Campania electorală este un moment în care este necesar ca presa să abordeze subiecte de maxim interes naţional, cum ar fi Roşia Montană sau, de ce nu, faptul că guvernul a făcut cadou masoneriei (care este în realitate o sectă satanică) un teren în valoare de peste 2 milioane de RON. Acestea sunt genul de subiecte fierbinţi care ar trebui abordate în ultimele zile ale campaniei electorale!

Biroul de Presă MISA
14 noiembrie 2014

joi, 6 noiembrie 2014

Redescoperirea unei terapii stravechi - Postul negru

Un comentariu :

Postul, adică repausul alimentar complet sau parţial, este unul dintre tratamentele cele mai vechi şi mai eficiente din câte există. Acesta depăşeşte ca putere de vindecare toate celelalte procedee cunoscute, acţiunea sa dovedindu-se prin experienţă a fi nu numai lipsită de orice pericol, ci chiar salvatoare în multe situaţii. Aceasta datorită faptului că postul acţionează direct asupra cauzei bolii, ajungând chiar să o vindece, dacă postul este ţinut suficient timp.

Principalele efecte ale postului sunt acelea de repaus al întregului tub digestiv, de facilitare a unor procese şi schimburi interne, de eliminare a reziduurilor metabolice şi de purificare a întregii fiinţe. Cercetări ştiinţifice recente arată că postul are inclusiv puternice virtuţi antioxidante.

Când vorbim despre post ne referim, în principal, la postul negru, repausul alimentar complet realizat într-un anumit interval de timp în care nu se mănâncă nimic şi se bea doar apă. Postind o zi pe săptămână - aceasta fiind o frecvenţă optimă pentru practicarea postului alimentar total - îi oferim corpului timpul necesar pentru regenerare şi purificare.

Folosirea apei, cel puţin 1,5 litri în 24 de ore, este obligatorie pentru a evita deshidratarea corpului şi blocajul renal. Cei care se simt devitalizaţi în timpul postului sau după aceea vor trebui să bea mult mai multă apă decât de obicei (chiar 3 sau 4 litri). Cel mai bine este să ţineţi post începând din seara zilei precedente zilei de post şi ieşind din post numai în dimineaţa zilei următoare – altfel spus, ziua de post nu se termină seara, după 24 de ore de la ultima masă!

Acest tip de post este indicat drept cură de dezintoxicare, fiind terapia cea mai puternică şi cu efectele cele mai rapide, atât pentru vindecarea trupului, cât şi a sufletului, reprezentând deci o modalitate esenţială nu doar pentru vindecare, ci şi pentru transformarea fiinţei umane. Practic, putem spune că postul acţionează la nivelul tuturor structurilor fiinţei, începând cu cele subtile şi, prin rezonanţă, are efecte puternice şi la nivel fizic.

Postul, un subiect la modă în lumea ştiinţifică
Postul alimentar, înţeles ca post negru, a ajuns în ultimii 5-10 ani să capteze treptat şi atenţia cercetătorilor. Posibilele aspecte psihologice şi spirituale ale postului alimentar reprezintă încă un mare mister pentru lumea medicală ştiinţifică, la acestea concurând şi sărăcia modalităţilor actuale de cuantificare şi monitorizare a unor procese mai puţin concrete. Deşi enigmele lui nu au fost încă elucidate complet, este unanim acceptat că postul alimentar are un efect anti-îmbătrânire şi reduce riscul de dezvoltare a unor stări patologice.

Ştiinţific, se atestă că omul poate trăi fără hrană până la 100 de zile, rezervele interioare depozitate în organism pentru cazuri de nevoie fiind suficiente pentru a-i întreţine viaţa, fără hrană din afară, pe toată durata unei boli obişnuite. Sunt numeroase exemplele celor care au ţinut post negru timp de 40 de zile pentru a se vindeca astfel de boli foarte grave ori pentru a se apropia de Dumnezeu.
Mai mult pe yogaesoteric.net


Ce-ar fi dacă tensiunea ar scădea, alergiile şi astmul s-ar manifesta mai blând dacă am ţine post câtva timp? Un documentar ştiinţific difuzat pe postul Arte se ocupă de post ca terapie în anumite boli ale lumii moderne. Ancheta desfăşurată arată că metoda nu constituie deloc un remediu miraculos în boli grave precum cancerul.

Postul se poate dovedi benefic în cazul unor boli caracteristice modului de viaţă actual, ca obezitatea, diabetul sau hipertensiunea. Periplul realizatorilor filmului în Rusia, Germania şi Statele Unite demonstrează acest lucru.

La sanatoriul din Goriatcinsk din câmpia siberiană, două treimi din pacienţi, suferind de alergii, astm şi reumatism, se simt mai bine după o cură ce poate dura până la trei săptămâni, efectuată sub supraveghere medicală, arată conducerea acestui centru. Principiul este simplu: în lipsa hranei, corpul uman se hrăneşte singur din rezervele sale de glucoză şi lipide. La Goriatcinsk, postul durează în medie două săptămâni, în timpul cărora pacienţii beau doar apă şi fac sport ca să-şi întreţină musculatura. Urmează şapte zile de readaptare la obiceiuri alimentare echilibrate.

Cea mai grea este a treia zi de privare de hrană, spus cei care au ţinut un astfel de post. Un medic precizează că, în faza de dezintoxicare, organismul trece printr-o criză de acidoză, nivelul de aciditate crescând brusc. Cu spălături intestinale şi masaje, organe responsabile cu eliminarea, ca ficatul şi rinichii, sunt stimulate şi depăşesc criza.

Potrivit experţilor ruşi, metoda a fost descoperită din întâmplare acum circa 60 de ani, în perioada sovietică, când un psihiatru a făcut legătura între greva foamei pe care o ţinea un pacient şi îmbunătăţirea stării lui psihice. Rezultatele studiilor întreprinse de atunci în Rusia au fost validate de Academia de Ştiinţe din ţară.
[...]
Sursa: Romania libera

Citeste si:
Virtuţi extraordinare ale postului negru
Postul negru, secretul vieţii lungi şi al creierului sănătos
 

luni, 20 octombrie 2014

Arigato, Masaru Emoto

Niciun comentariu :


Ilustrul cercetător japonez Masaru Emoto a părăsit planul fizic vineri, 17 octombrie 2014, la vârsta de 71 de ani. Emoto s-a remarcat la nivel mondial după ce a documentat, cu ajutorul tehnicilor fotografice, schimbările la nivelul structurii moleculare ale apei, schimbând astfel percepţia omenirii asupra influenţei pe care spiritul o are asupra materiei, în cazul de faţă asupra apei, prezentă în mari proporții în atât în ființele umane cât și în tot ceea ce le înconjoară.


Conform mărturiei soției sale, care i-a fost alături în momentul trecerii, ultimul său cuvânt a fost ”Arigato” (”mulţumesc” în japoneză).

De-a lungul ultimilor săi ani de viaţă, Masaru, cel care a demonstrat că apa este vie şi se transformă în funcţie de factorii la care este expusă, obişnuia să spună: ”Viaţa este iubire, care este un dar de la Divinitate şi de la părinţi, iar moartea este recunoştinţă pentru trecerea într-o nouă dimensiune”.

Cercetările dr. Masaru Emoto l-au condus la definirea conceptului de "hado", un cuvânt care este din ce în ce mai des folosit chiar şi în conversaţiile uzuale de către japonezi. Cuvântul "hado" este alcătuit din două ideograme kanji, ha şi do, care înseamnă respectiv undă şi mişcare. Prin urmare, hado este modelul vibraţional intrinsec existent la nivelul atomic al materiei, fiind considerat drept cea mai mică unitate de energie.

Hado este energia asociată conştiinţei umane, după definiţia dr. Masaru Emoto. Cercetând această energie, el a ajuns la concluzia că gândurile şi sentimentele modelează realitatea fizică. Inspirat fiind de rezultatele unui om de ştiinţă american care a reuşit, cu ajutorul unui dispozitiv ce utiliza rezonanţa magnetică, să impregneze apa cu anumite informaţii benefice, curative, dr. Masaru Emoto a continuat cercetările în domeniul rezonanţei magnetice.

Din 1994, a început să studieze şi să fotografieze cristale de apă îngheţată. Aceste fotografii erau realizate cu ajutorul unui microscop plasat într-o cameră la -50°C. Rezultatele uluitoare au fost prezentate în cartea sa Messages from Water (Mesajele apei), care pune în evidenţă efectul conştiinţei umane (al diferitelor tipuri de energie hado) asupra apei.

Fotografiile din articol sunt preluate din această carte şi arată clar în ce mod structura cristalină a apei îngheţate reflectă calitatea ei, precum şi modificările acesteia datorită expunerii la diverşi factori externi: poluare, cuvinte, muzică, fotografii şi chiar rugăciuni.

Astfel, generând diferite energii hado prin cuvinte rostite sau scrise, sau prin muzică la care a fost expusă o aceeaşi probă de apă distilată, aceasta şi-a modificat structura în funcţie de energia primită. Formele de hado pozitiv, de exemplu forţa sublim creatoare a artei şi a muzicii,  au generat cristale geometrice, hexagonale, armonioase şi încântătoare. Interesant este că nu toate eşantioanele de apă au cristalizat.

Cele expuse unui hado negativ (cuvinte urâte, poze ale unor fiinţe malefice recunoscute, de ex., Hitler, poluare, muzică heavy-metal) au îngheţat în forme amorfe, ciudate şi dizarmonioase.


Pe parcursul turneelor în jurul lumii în care a prezentat descoperirile sale remarcabile, Masaru Emoto a vizitat în anul 2004 și România unde a susținut doua conferințe:

Masaru Emoto in Romania (oct 2004) - conferinta de la sala Pipera
Mesajele apei - Masaru Emoto in Romania, octombrie 2004 Conferinta de la Hotel Marriott
 
Alte articole despre Masaru Emoto și vizita sa în România:
Descoperirea extraordinară a lui Masaru Emoto: apa ne înregistrează gândurile
Dr. Masaru Emoto invitat de M.I.S.A.
Masaru Emoto despre M.I.S.A.


duminică, 5 octombrie 2014

Constantin Brâncuşi - Bucuria de a fi

Un comentariu :

"Am dorit ca Măiastra mea să îşi ridice capul, fără a exprima cumva prin această mişcare mândrie, sfidare sau orgoliu. A fost una dintre cele mai dificile probleme şi numai după o îndelun­gată străduinţă am izbutit să redau această mişcare - integrată în avântul zborului." Constantin Brâncuşi

marți, 23 septembrie 2014

CEDO a obligat Romania sa plateasca daune unei tinere internate ilegal la Spitalul de Psihiatrie Sapoca pentru a nu merge la cursurile Scolii spirituale de yoga MISA

Niciun comentariu :

Abuzurile realizate impotriva practicantilor de yoga din Romania sunt in sfarsit pedepsite dar nu de catre justitia din Romania ci la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.


INTERNATA CU FORTA PENTRU A NU SE MARITA CU UN ADEPT MISA - CEDO a obligat Romania sa plateasca daune unei tinere internate ilegal la Spitalul de Psihiatrie Sapoca pentru a nu merge la sedintele MISA. Dana Atudorei a acuzat procurorii de la PJ Barlad de abuz in serviciu, dupa ce acestia ar fi musamalizat plangerea impotriva familiei si autoritatilor care au internat-o abuziv. Procurorii PICCJ Elena Sandu si Marius Iacob le-au dat NUP colegilor din Barlad, solutie mentinuta de ICCJ (Hotararea)



Romania a pierdut la Curtea Europeana a Drepturilor Omului procesul cu Dana Ruxanda Atudorei (foto), tanara pe care parintii, in complicitate cu reprezentanti ai autoritatilor statului, au internat-o cu forta la Spitalul de Psihiatrie din Sapoca, pentru a o impiedica sa frecventeze cursurile MISA si sa se marite cu un adept al Miscarii pentru Integrare Spirituala in Absolut, a lui Gregorian Bivolaru. Comis in urma cu 10 ani, intr-o perioada in care aversiunea la adresa MISA atinsese cote paroxistice, abuzul a fost astazi confirmat la Strasbourg, CEDO obligand statul roman sa ii plateasca Ruxandei Atudorei, absolventa a Facultatii de Drept, daune morale de 15.600 euro. Prin hotararea pronuntata, marti 16 septembrie 2014, in Camera de 7 judecatori, Curtea a stabilit ca in cauza Atudorei vs. Romania, in care tanara a fost reprezentata de avocata Adina Solomon din Baroul Bucuresti, au fost incalcate doua drepturi fundamentale garantate de Conventie: dreptul la libertate si la siguranta (Art. 5 paragraful 1) si dreptul la respectarea vietii private si de familie (Art. 8).
 
Art. 5 - Dreptul la libertate si la siguranta
"1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale: (...)
e. daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond".

Art. 8 - Dreptul la respectarea vietii private si de familie
"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acesta este prevazut de lege si constituie, intr-o societate democratica, o masura necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii, a moralei, a drepturilor si a libertatilor altora".

CEDO: "I-a fost administrat tratament in absenta consimtamantului, intr-un spital de psihiatrie de stat, unde asupra ei a fost exercitat un control complet si efectiv... Guvernul nu a contestat faptul ca i-au fost administrate Leponex si alte medicamente neuroleptice in timpul spitalizarii"

Dana Ruxanda Atudorei (30 ani) s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului, la 10 octombrie 2008, dupa ce a epuizat si ultima din numeroasele actiuni intreprinse ani de zile in justitia romaneasca pentru a obtine o solutie echitabila in raport cu abuzul la care a fost supusa de propria familie, in special de mama sa, si de autoritati. Reprezentata de avocata Adina Solomon, din Baroul Bucuresti, tanara a reclamat la CEDO nu mai putin de sase incalcari ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Art. 3, Art. 5, Art. 8, Art. 9, Art. 12 si Art. 14) si a pretins daune morale de 92.000 euro. Cu o singura exceptie - Art. 3 din Conventie, referitor la interzicerea torturii si a tratamentelor inumane sau degradante -, CEDO a declarat admisibile toate capetele de cerere.

In esenta, tanara a invocat ca a fost privata de libertate de propriii parinti, cu sprijinul unor medici si politisti, in scopul de a o impiedica sa urmeze cursuri de yoga si de a se marita cu un membru al MISA, cu care de altfel s-a si casatorit, insa numai dupa ce a reusit sa scape de represiunea familiei, fugind de acasa. CEDO a retinut ca, in perioada 3 februarie – 1 aprilie 2005, Ruxanda a fost internata fara voia ei, in mod "ilegal", la Spitalul de Psihiatrie si pentru Masuri de Siguranta Sapoca - Sectia Nifon, catalogand aceasta masura drept o incalcare a Art. 5 paragraful 1 din Conventie. In acelasi timp, Curtea a stabilit ca, in cele opt saptamani de spitalizare fortata, tanara a fost supusa la tratament medical fara a-si da consimtamantul. Iata cum au motivat cei 7 judecatori CEDO, printre care si Iulia Antoanella Motoc, aceasta incalcare a dreptului la viata privata, in sensul Art. 8 din Conventie:

"Reclamantei i-a fost administrat tratament in absenta consimtamantului direct sau indirect, intr-un spital de psihiatrie de stat, unde asupra ei a fost exercitat un control complet si efectiv. Prin urmare, Curtea considera ca a existat o ingerinta a unei autoritati publice in dreptul reclamantei la viata privata. Un astfel de amestec incalca Art. 8 din Conventie, cu exceptia cazului in care se produce in concordanta cu legea, respectiv, vizeaza unul dintre cazurile lgitime mentionate la paragraful 2 al acestui articol, putand fi considerat 'necesar intr-o societate democratica' in vederea realizarii acestui obiectiv. In raport cu acestea, Curtea noteaza ca potrivit Legii nr. 487/2002, medicul psihiatru poate aplica tratament reclamantei numai dupa ce in prealabil obtine de la aceasta un consimtamant valabil. 

Medicul psihiatru poate institui tratamentul fara acest consimtamant numai in cazul in care absenta tratamentului ar cauza inevitabil o vatamare pentru reclamanta sau pentru alte persoane ori in situatia in care aceasta nu are capacitatea psihica de a intelege boala de care sufera si necesitatea initierii tratamentului. Chiar si in aceste situatii, ar fi fost necesar ca actiunea medicului psihiatru sa fie supusa controlului unei comisii de revizie a procedurii. Curtea noteaza ca medicul psihiatru a actionat in absenta unui consimtamant valabil al reclamantei. In plus, nu exista nicio proba la dosar, iar Guvernul a esuat in a demonstra, ca medicul psihiatru a supus unei comisii de revizie a procedurii decizia sa de a initia tratamentul. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea constata ca ingerinta in cauza nu a fost 'in conformitate cu legea'

Aceasta constatare este suficienta Curtii pentru a retine ca a existat o incalcare a Art. 8 din Conventie. Asadar, nu mai este necesar a examina in ce masura ingerinta in cauza a urmarit un 'scop legitim' sau daca a fost 'necesara intr-o societate democratica' pentru realizarea obiectivului" (vezi paragrafele 161 si urm. din Hotararea CEDO atasata la finalul articolului). De asemenea, CEDO face trimiteri si la tratamentul medicamentos administrat tinerei in mod arbitrar: "Curtea noteaza ca atat timp cat Guvernul nu a contestat faptul ca reclamantei i-au fost administrate Leponex si alte medicamente neuroleptice in timpul spitalizarii..." (vezi paragraful 179 din Hotarare).
Avocata Alina Solomon: "Pur si simplu au rapit-o din fata starii civile, pentru ca acea casatorie sa nu mai aiba loc... A fost tinuta 7 luni sub un tratament administrat schizofrenicilor... Abuzurile i-au distrus acestei copile viitorul"

Contactata de Lumeajustitiei.ro, avocata Adina Solomon a laudat solutia Curtii de la Strasbourg si a povestit, pe scurt, acest caz: "Este vorba despre o tanara de 20 de ani sechestrata de propria familie, rapita efectiv de parintii ei. Cu sprijinul autoritatilor din Bacau – vorbim de medici, politisti, procurori – au internat-o la psihiatrie pentru a o impiedica sa mai urmeze cursurile MISA si sa se casatoreasca cu un barbat cu 16 ani mai mare decat ea, si el, membru MISA. Abuzurile parintilor, in complicitate cu autoritatile bacauane, i-au distrus acestei copile viitorul. 

Vreau sa va spun ca aceasta fata a fost o studenta eminenta, a luat bacalaureatul cu 9.80, a sustinut inclusiv examene la Cambridge, iar astazi este absolventa de Drept. Pur si simplu au rapit-o din fata starii civile, pentru ca acea casatorie sa nu mai aiba loc, cu care ei nu erau de acord. Si vreau sa stiti ca ei sunt casatoriti de aproape 10 ani. A fost tinuta 7 luni sub un tratament administrat schizofrenicilor, 8 saptamani in spital, iar restul perioadei, acasa, unde era pazita cu schimbul de membrii familiei. Au motivat internarea prin aceea ca aderarea la acest grup cultural i-ar fi cauzat tulburari. In actiunea noastra am avut inclusiv puncte de vedere obtinute de la doctorul Prelipceanu, de la Universitatea 'Carol Davila', care a catalogat drept crima ceea ce i s-a intamplat acestei copile. Era incredibil ce se intampla... Ma bucur nespus ca CEDO a condamnat aceasta nedreptate, acest cumplit abuz pe care parchetele si instantele l-au lasat nesanctionat".

Asa cum reiese din cererea formulata de avocata Adina Solomon si inaintata Curtii de la Strasbourg, din care vom prezenta cateva pasaje relevante, numarul procurorilor si judecatorilor care au fost chemati sa indrepte acest abuz este substantial. In ianuarie 2006, Dana Ruxanda Atudorei (fosta Craescu) a depus o plangere impotriva prim-procurorului PJ Barlad, Rodica Fantana, pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanei si favorizare a infractorului, solutionata insa cu NUP de Parchetul General, condus la acea vreme de Laura Codruta Kovesi (Ordonanta nr. 117/P/2006 din 14 mai 2008 in dosarul penal nr.117/P/2006, a procuroarei Elena Sandu, si Rezolutia nr. 6595/4315/II.-2/2008 din 25 iunie 2008, a procurorului Marius Iacob). Solutiile Parchetului General au fost atacate apoi la ICCJ, insa fara vreun rezultat (Sentinta nr. 100 din 21 ianuarie 2009, pronuntata in dosarul penal nr. 6485/1/2008, ramasa definitiva, prin repingerea recursului la Completul de 9 judecatori - Decizia nr. 567/06.07,2009).

In actiunea formulata la CEDO, avocata Adina Solomon a aratat ca Marius Iacob este "acelasi procuror care a coordonat toate perchezitiile din cele 16 imobile impotriva simpatizantilor si cursantilor yoga in data de 18 martie 2004, precum si activitatile ulterioare de confiscare, sigilare si depozitare a bunurilor yoghinilor ridicate la perchezitii. Acelasi procuror a solutionat si majoritatea plangerilor efectuate de reprezentantii MISA si de victime impotriva procurorilor, politistilor si a altor lucratori angrenati in actiunile indreptate impotriva MISA, respingand in bloc toate petitiile yoghinilor. Este o completa lipsa de neutralitate a celui care este chemat acum sa-i fie 'avocat' reclamantei ATUDOREI DANA RUXANDA, cand anterior si in timpul cercetarii plangerii sale era 'acuzator' al yoghinilor si reprezentantilor MISA".

De asemenea, in cerere se mai susitne ca, "in data de 30.07.2008, Reclamanta a formulat in termen legal, la instanta competenta, plangere impotriva Rezolutiei nr. 6595/4315/II/2/2008 si a Ordonantei nr. 117/P/2006 din 14.04.2006. Reclamanta, prin plangerea adresata instantei, Inalta Curte de Casatie si Justitie – sectia penala, a aratat ca Rezolutia data de procuror Marius Iacob nu este motivata din punct de vedere juridic, nefiind nici macar structurata logic. S-a plans de faptul ca procurorul Marius Iacob, sfidand orice tehnica de analiza si ancheta juridica nu s-a pronuntat pe nici unul dintre argumentele juridice invocate de petenta impotriva Ordonantei data de procuror Sandu Elena. In plangerea adresata instantei de judecata in data de 30.07.2008, Reclamanta s-a plans de faptul ca atat procurorul Sandu Elena, cat si procurorul ierarhic superior, Marius Iacob, nu au efectuat acte de cercetare penala elementare, absolut obligatorii, si nu au coroborat probe pentru a stabili daca faptele savarsite de catre procurorii Fantana Rodica si Curea Nicolae intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu si de favorizare a infractorului".

Prezentam pasaje din cererea adresata CEDO:
"Pe perioada copilariei si adolescentei, Reclamanta a depus toate diligentele pentru a acumula cunostintele specifice scolare, pentru a adopta un comportament atat in viata sociala, cat si in cea familiala, bazat pe principiile bunei-cuviinte si a normelor sociale unanim acceptate si in acord cu asteptarile parintilor ei. Cu toate acestea, parintii acesteia, si mai ales mama Craescu Mariana, au avut un comportament extrem de autoritar, si de foarte multe ori agresiv si violent. Acest comportament a depasit cu mult limitele privind acordarea unei educatii riguroase, reclamanta fiind victima unor violente permanente in familie (in acceptiunea Legii 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie), violente care s-au manifestat atat din punct de vedere fizic, cat si psihic si moral.

De exemplu, in clasa a doua primara, mama sa a trimis-o sa fie consultata de un psiholog pentru ca a terminat anul scolar cu media generala 9,70 si nu 10 – in Romania sistemul de notare, de la acea vreme, in toate ciclurile de invatamant fiind de la 1 la 10, 1 fiind considerata nota cea mai mica si 10 nota cea mai mare. Permanent a fost agresata fizic si verbal de catre familie, nu i s-a permis sa aiba legaturi firesti cu colegii si copiii de varsta ei si nu i s-a permis sa se deplaseze singura nicaieri. Parintii nu i-au respectat niciodata ideile si orientarile stiintifice, culturale si filozofice.

Aceste ingradiri si presiuni au atins un maximum in perioada cand parintii au descoperit ca o data pe saptamana, in afara cursurilor scolare, Reclamanta urma un curs de yoga.

Pentru acest motiv, in luna iulie 2003, desi era majora, parintii Dan si Mariana Craescu au rapit-o chiar din propria casa si au dus-o impotriva vointei ei la Spitalul de Psihiatrie Socola din municipiul Iasi. Pe perioada internarii, medicii psihiatri curanti au constatat ca nu prezinta nici un fel de tulburare psihica, aceasta acuzand doar o 'reactie depresiva situationala'. Au retinut din motivatiile mamei la internare ca Reclamanta 'a inceput sa minta de aproape un an si sase luni, a plecat la Bucuresti, a stat ascunsa si dupa opt zile a ajuns acasa'. Iar la examenul psihiatric Reclamanta afirma ca 'parintii nu accepta ca practica yoga de circa trei ani', ca acestia considera ca 'are numai esecuri din cauza asta', ca 'o obliga sa manance carne desi ea nu vrea'. Tot la examenul psihiatric medicul curant retine ca Reclamanta 'are sentimentul ca mama sa doreste sa-i controleze in totalitate actiunile, ceea ce o revolta. (…) Din comportamentul si afirmatiile pacientei nu se constata prezenta elementelor psihoproductive de tipul iluziilor si halucinatiilor'. Pe perioada cat a fost internata cu ea, Reclamanta sustine ca mama ei o tinea treaza noaptea si ii reprosa ca este satanica, ca nu mai este virgina si o ameninta ca il va asculta pe acel calugar cu care se sfatuise sa o bata cu franghia uda pana ii va scoate prostiile din cap.

Faptul ca Reclamanta frecventa saptamanal, timp de 3 ore, un curs de yoga organizat de MISA a determinat familia acesteia sa se considere indreptatita sa actioneze in felul acesta extrem de violent asupra ei, incitand si antrenand in aceasta represiune mai multe departamente si autoritati publice: policlinici, spitale, medici, agenti de politie, functionari ai primariei, procurori, judecatori.

Contextul in care reclamanta a ajuns sa fie lipsita de libertate ilegal si vatamata corporal
In data de 19.01.2005, data la care Reclamanta locuia deja in Bucuresti de cca.1 an de zile, a plecat impreuna cu logodnicul (sotul actual) Atudorei Mugurel Calistrat la Barlad ca sa-si ridice un duplicat al certificatului de nastere de la Serviciul de stare civila din cadrul Primariei (originalul ii fusese sustras de parintii Dan si Mariana Craescu). Actul ii era necesar in vederea casatoriei cu logodnicul si pentru a se inscrie la facultate in Bucuresti.

Ajunsa la Serviciul de Stare Civila, a fost inconjurata de parintii ei Mariana si Dan Craescu, impreuna cu fratele ei, Radu-Andrei Craescu, si o alta femeie. Mama a convins-o sa stea de vorba cu ea si sa iasa afara mai inainte ca Reclamanta sa-si ridice de la ghiseu certificatul de nastere. In fata cladirii se aflau si bunicii paterni, Craescu Mircea si Maria, impreuna cu un barbat blond. Ajunsi in strada, toti si-au schimbat atitudinea fata de Reclamanta: i-au adus injurii si s-au purtat agresiv, fiind foarte suparati ca aceasta practica yoga in cadrul MISA si ca doreste sa se casatoreasca cu dl. Atudorei Mugurel Calistrat. Bunicul impreuna cu fratele Reclamantei Craescu Radu l-au trantit pe logodnicul acesteia la pamant si impreuna cu barbatul blond au inceput sa-l bata. In acest rastimp, tatal si mama au impins-o pe Reclamanta cu o violenta extrema catre masina lor si au introdus-o impotriva vointei ei in masina. 

Aceasta a fost permanent in imposibilitatea de a actiona si de a se apara - toata actiunea acestora s-a produs impotriva vointei Reclamantei. Fiind rapita, s-a luptat ca sa scape, a vrut sa sara din masina, a strigat la oamenii care se uitau la ea dintr-un autobuz. Parintii au tinut-o cu putere si au dus-o la familia Primicheru Simion si Maria (bunicii materni), in comuna Asau, jud. Bacau. Acolo au dezbracat-o si i-au luat hainele. I-au luat si ghetele, ramanand in niste papuci vechi in conditiile in care afara era iarna, frig si zapada foarte inalta. I-au fost luati banii personali, actele de identitate, a fost permanent amenintata si tinuta intr-o stare puternica de tensiune emotionala. Reclamanta afirma ca i-au dat niste haine vechi, unicele dealtfel, cu ele statea si ziua si dormea si noaptea. A fost supravegheata in permanenta, inclusiv cand se ducea la WC-ul care se afla in spatele curtii nu o lasau sa mearga singura. Mama Reclamantei, Craescu Mariana, si-a luat concediu fara plata ca sa stea permanent cu Reclamanta si sa o supravegheze. Noaptea dormea inclusiv cu ea in pat. In toata aceasta perioada tensiunea la care a fost supusa Reclamanta, scandalurile, amenintarile, supravegherea, izolarea i-au creat o suferinta insuportabila.

Din data de 03.02.2005, numitii Craescu Dan si Mariana au solicitat interventia si colaborarea medicului psihiatru Ionescu Stefan Adrian – directorul Spitalului de Psihiatrie Nifon-Acuti, ca sa-i sprijinie in mentinerea Reclamantei sub stare de supraveghere si subordonare totala. Parintii Reclamantei vizau o internare prelungita a Reclamantei intr-un spital de psihiatrie, dorind sa o impiedice, astfel, pe aceasta sa mai frecventaeze cursurile de yoga din cadrul MISA si sa o indeparteze defintiv de logodnicul ei cu care vroia sa se casatoreasca.

In acest sens, in data de 03.02.2005, tatal Reclamnatei Craescu Dan a venit in comuna Asau si impreuna cu mama Craescu Mariana au luat-o cu forta pe Reclamanta si au dus-o impotriva vointei ei la Spitalul de Psihiatrie Nifon-Acuti de langa Buzau. Cand a intrat in spital, asistenta de la cabinetul medicului ii incheia deja formalitatile pentru internare, fara ca Reclamanta sa fi fost macar consultata de catre medic si fara ca sa-si exprime acordul. Reclamanta nu vroia sa se interneze si i-a spus asistentei acest lucru. Aceasta i-a raspuns: 'Lasa, o sa stai aici cateva saptamani si o sa te linistesti'. Directorul spitalului, Ionescu Stefan Adrian, a internat Reclamanta contra vointei acesteia (incalcand Codul de deontologie medicala, Legea privind exercitarea profesiei de medic 306/2004 si Legea nr.487/2002).

Reclamanta a fost tinuta in Spitalul de Psihiatrie Nifon contra vointei ei timp de 8 saptamani. Inca din prima zi i s-a administrat de 3 ori pe zi Leponex - un medicament cu efecte foarte puternice si care se administreaza in faze foarte avansate de schizofrenie in conditiile in care Reclamantei nu i s-a stabilit niciodata acest diagnostic de catre nici un medic si nu a avut niciodata manifestari in acest sens. O asistenta medicala a pus-o sa semneze o hartie. Nu a cunoscut continutul hartiei, nu i-a fost aratata, nu stie ce a semnat.

Reclamanta nu a afost nici un moment de acord cu internarea sa. A trait momente de frica paralizanta si nu a putut sa se opuna in nici un fel acestui tratament inuman si lipsiri ilegale de libertate.

Dealtfel, Reclamanta era in imposibilitatea de a fugi deoarece spitalul se afla intr-o padure la cca 40 km de Buzau si acolo nu circula decat un microbuz care transporta asistentele medicale. Reclamanta nu avea haine, nu aveam acte de identitate, era inconjurata de parinti, bunici, medic, asistente care toti erau hotarati sa o tina in spital contra vointei ei. Mama Craescu Mariana s-a internat cu ea in spital. Tratamentul cu Leponex i-a fost administrat de catre medicul Ionescu Stefan Adrian inca din prima zi si a durat timp de peste 8 saptamani. (...) Reclamanta arata ca medicul Ionescu Stefan Adrian i-a administrat personal tratamentul dimineata, la pranz si seara. Acesta era secondat de asistente care o puneau imediat sa deschida gura, sa ridice limba si o verificau cu degetul daca nu piteste pastila. Nu avea cum sa evite luarea medicamentelor. Conform statisticilor, unii pacienti in urma tratamentului cu Leponex pot deceda.

Dupa cele 8 saptamani de spitalizare la spitalul Nifon, mama si tatal Reclamnatei au dus-o, in continuare fara consimtamantul acesteia, inapoi la bunicii materni in comuna Asau. Mama, Craescu Mariana si-a luat in continuare concediu fara plata, dormea cu ea in pat, o supravghea permanent si ii administra in continuare Leponex. In tot acest rastimp, Reclamanta a fost practic sechestrata, intr-o totala izolare de mediul exterior, in imposbilitatea de a contacta pe logodnicul ei sau o alta persoana care ar fi putut-o salva. Reclamanta a trait o stare de disperare foarte accentuata si s-a simtit extrem de traumatizata de tratamentul inuman la care a fost supusa. Acesta a fost lipsita de liberate ilegal cca. 9 luni. Reclamanta a aflat, ulterior, ca pe perioada celor 9 luni de lipsire de libertate ilegala a primit o cantitate imensa de scrisori si colete de la logodnicul ei Atudorei Mugurel Calistrat si de la prieteni, care i-a fost sustrasa si ascunsa de familia ei.

Cititi mai mult pe luju.ro