Yoghinii MISA blog

Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

joi, 27 februarie 2014

Gregg Braden în România - interviu

Niciun comentariu :

Gregg Braden este un om de ştiinţă deja renumit pentru modul neconvenţional, neafectat de dogmele moderniste, în care studiază realitatea şi prezintă noile sale descoperiri. El pune deseori în dificultate susţinatorii teoriilor actuale despre lume şi viaţă prin abordările sale atât spirituale cât şi ştiinţifice. Anul trecut a vizitat România iar cu această ocazie a acordat un interviu promiţătoarei emisiunii Digipedia Plus, care a debutat de curând.


Gregg Braden este cunoscut ca un pionier într-un domeniu ce uneşte ştiinţa cu spiritualitatea. Capacitatea lui de a găsi soluţii novatoare, la probleme complexe, a dus la o carieră de succes. A fost geolog informatician la firma Philips Petroleum, în timpul crizei energetice a anilor ’70, iar în anii ’80, proiectant şef de sisteme informatice, la firma Martin Marietta Aerospace. În 1991, a devenit director tehnic la Cisco Systems, unde a condus procesul de dezvoltare a echipei de suport global, care asigură buna funcţionare a Internetului de astăzi. 

De peste douăzeci de ani, Gregg cercetează sate aflate pe culmi de munte, mănăstiri îndepărtate şi texte uitate, pentru a le descoperi secretele eterne. Activitatea lui a dus la apariţia unor cărţi transformatoare, cum ar fi Efectul Isaia, Codul lui Dumnezeu, Trezirea la punctul zero, Păşind între lumi, Matricea Divină. Acum publicate în 15 limbi şi în 23 de ţări, lucrările lui Gregg ne arată, dincolo de orice îndoială, că avem puterea de a inversa procesul îmbolnăvirii, de a redefini îmbătrânirea şi chiar de a modifica realitatea însăşi, acceptând ideea că puterea credinţei reprezintă limbajul cuantic al schimbării.

miercuri, 26 februarie 2014

Mafia TVA. Crima organizată conduce România şi fură sume uriaşe de bani de la buget

Niciun comentariu :
În România se face evaziune fiscală progresiv, la nivel înalt, încă din 1992, odată cu introducerea TVA. Fără a se implementa și o legislație antifraudă pe măsură, țara noastră este un El Dorado pentru toți șmecherii din lume, susținuți de lăcomia politicienilor care nu vor să oprescă plaga prin legi pe măsură, pentru că sunt prea lacomi. Fostul comisar de Gardă Financiară Pavel Roman descrie pe larg, mecanismele evaziunii fiscale din România şi protecţia de care se bucură evazioniştii din partea instituţiilor statului. Citiţi pe aceeaşi tema şi un interviu cu Pavel Roman pe Vice: „În România se fură anual miliarde de euro cu sprijinul politicienilor”


CRIMA ORGANIZATĂ colectează în numele STATULUI, peste 10 miliarde de euro anual, cu concursul Parlamentului, Guvernului şi Ministerului de Finanţe

Diletantismul clasei politice şi a celor aflaţi la guvernare - care au impresia că specialiştii pot fi substituiţi de cei cu diplome obţinute prin plagiat sau mită -, a creat cel mai profund vid de profesionalim posibil în România şi un amatorism generalizat de care profită atât marile concerne şi trusturi internaţionale, cât şi crima organizată, a căror acumulări, experienţă şi putere de influenţă le permit să se joace cu factorii de decizie din România ca şi pisica cu şoarecele.

Nu introducerea cotei TVA la 24% din valoarea produsului a fost şi rămâne cea mai proastă şi tâmpită decizie politică din ultimii ani, care a transformat România în cel mai atractiv loc din U.E. pentru fraudă fiscală şi a transformat populaţia României în sponsorul grupurilor de crimă organizată -, ci decizia de aderare la Uniunea Europeană (U.E.), în anul 2007, înainte de a fi pregătit cadrul legal, respectiv un mecanism eficient de gestionare a TVA colectată şi pentru contracararea şi descurajarea fraudei fiscale.

Ca şi Guvernarea României din ultimii 24 de ani, monopolizată de aceleaşi grupuri interpartinice şi Ministerul de Finanţe - cel care a redactat şi implementat Codul fiscal, ce reglementează regulile şi mecanismele privind colectarea TVA -, continuă să fie condus profesional de acelaşi grup de diletanţi care, prin modul cum au redactat Codul Fiscal (în special în ceea ce priveşte TVA), au creat posibilitatea ca peste 50% din TVA colectată la nivel naţional (şi peste 80% din TVA colectată din activitatea de comerţ) să fie sustrasă, astfel România înregistrând, în ceea ce priveşte TVA, cel mai mic grad de colectare din U.E.

Diletantismul specialiştilor din Ministerul Finanţelor în ceea ce priveşte redactarea Codului Fiscal (cele peste 150 de modificări şi completări ulterioare accentuând şi mai mult confuziile, determinând creşterea şi nu scăderea fraudei fiscale), rupţi complet de realitate, a generat formarea şi apariţia în România a unor grupuri de crimă organizată extrem de puternice şi eficiente, ce s-au întărit în permanenţă, controlând întreaga economie naţională, în contrast cu instituţiile statului a căror autoritate a scăzut direct proporţional cu creşterea fraudei fiscale şi cu întărirea grupurilor de crimă organizată.

Orice încercare de a corecta anomaliile Codului Fiscal care asigurau şi asigură crimei organizate fraudarea masivă a TVA, prin implementarea unui sistem simplificat de colectare a TVA (taxare inversă) - ce ar fi eliminat mare parte din structurile de crimă organizată şi ar fi redus frauda fiscală -, a fost blocată de şefii politici şi "specialiştii" numiţi politic din Ministerul de Finanţe, invocându-se, ca argument, lipsa acordului U.E. Trebuie reţinut însă că acest argument, care a permis transformarea României într-o pepinieră a fraudei fiscale, nu subzistă nici ca scop în sine a coletării TVA nici în ceea ce priveşte buna credinţă a U.E. privind colectarea taxelor în România.

În spatele argumentului invocat se află, în fapt, interesul crimei organizate ce gestionează frauda fiscală (colectarea taxelor, situaţie în care, orice majorare este în beneficiul crimei organizate) şi - nu independent de crimă organizată ci chiar în consens -, scopul urmărit de U.E., prin integrarea României, este acela de a o deposeda de resursele naturale (materii prime, precum petrol, gaze naturale, minereuri, etc.), preluarea prestărilor de servicii profitabile (furnizarea de energie, apă, telefonie, etc.) şi transformarea ţării într-o piaţă de desfacere pentru produse finite produse în ţările U.E. Or, plecând de la aceste ipoteze, evident că U.E., solicitandui-se un acord de implementare a unui sistem simplificat de colectare a TVA (taxare inversă), n-avea şi nu are nici un interes să răspundă pozitiv.

O economie de piaţă care funcţionează pe principiul exclusiv al concurenţei, în care scopul şi baza menţinerii nivelului de trai îl constituie profitul realizat, poate uza de fair play? Aiurea! Credeţi că îi pasă U.E. de faptul că România, prin faptul că este penetrată şi sufocată de crimă organizată, nu reuşeşte să organizeze colectarea eficientă a TVA, cât timp nu-i sunt afectate interesele economice? Cât timp piaţa de desfacere funcţionează şi realizează profit, celor din U.E. puţin le pasă dacă România colectează sau nu TVA, din contră, cu cât TVA este mai "eficient" colectată şi gestionată de crima organizată, cu atât profitul realizat de ţările U.E., din comerţul cu România, este mai mare.

Pare absurd, dar creşterea cotei de TVA la 24%, dacă şi gestionarea colectării s-ar fi realizat eficient pentru bugetul de stat, ar fi asigurat şi o oarecare protecţie pieţei interne, păstrând nivelul preţurilor realtiv în echilibru cu cele din U.E. În condiţiile în care însă mecanismele de colectare şi gestionare a TVA sunt deficitare şi sunt controlate aproape în totalitate de crima organizată, fraudăafiscală poate asigura desfacerea produselor sub preţul pieţei (se "suportă" diferenţa din TVA sustrasă), caz în care cei avantajaţi sunt cei din U.E., în timp ce în România, mecanismul liberei concurente este viciat. Şi atunci, ca stat, de ce-ai cerut acordul U.E. când ştiai răspunsul? Pentru a proteja crima organizată sau pentru că nu-ţi pasă de ce va urma?

Dacă analizăm cheltuielile generate de combaterea fraudelor fiscale, la toate nivelele, în comparaţie cu sumele încasate sau recuperate, constatăm că gradul de eficienţă este neverosimil de scăzut. Aparent vina o poartă sistemul de management, profesionalismul şi determinarea celor care se ocupă de combaterea fraudelor şi colectarea taxelor.

În realitate însă, pe lângă factorii menţionaţi anterior - a căror eficienţă este invers proporţională cu implicarea politicului - determinant este factorul legislativ, care reprezintă cauza şi care, menţinut într-o astfel de formă, generează garantat falimentul sistemului de colectare al TVA. Şi când nu elimini cauza (nu adaptezi legislaţia astfel încât să eficientizezi sistemul de gestionare al colectării TVA) orice alte experienţe (de genul reorganizării instituţiilor publice sau desfiinţării acestora) nu vor avea rezultate pozitive şi nu vor modifica raportul de eficiență dintre cheltuieli şi rezultate, din contră, crează brambureala speculată eficient de crima organizată.

Majorând cota de TVA şi menţinând actualul sistem deficitar de colectare a TVA gestionat de crima organizată (în cascadă, prin decontări successive între parteneri, de la producător până la cumpărătorul final, până când TVA colectată dispare), fără a reglementa prin lege, cel puţin, modalitatea de vânzare a societăţilor comerciale (părţile sociale) şi fără a reglementa altfel decât este în prezent, juridic, regimul TVA, astfel ca aceasta să fie tratată ca oricare alt bun sau sumă de bani aflată în proprietatea statului (însuşirea acesteia sau utilizarea în alt scop decât virarea la bugetul de stat să fie încadrată ca şi infracţiune de gestiune frauduloasă sau delapidare), România va continua să rămână o uriaşă sursă de capital pentru crima organizată, care va avea ca efect, mai devreme decât se preconizează, dezintegrarea statului.


Nu poţi la infinit să substitui sursa corectă (taxe şi impozite) ce asigură fondurile din care sunt susţinute cheltuielile de funcţionare ale statului (instituţiilor fundamentale) - şi care ar trebui să fie bazată exclusiv pe veniturile rezultate din colectarea taxelor şi impozitelor, suficiente pentru a nu apela la împrumuturi -, cu surse (fonduri) provenind din împrumuturi externe. Mai mult decât atât, nu trebuie să fii mare analist ca să-ţi dai seama că un stat care nu este capabil să-şi asigure venituri (profituri) suficiente care să susţină cheltuielile curente de funcţionare a instituţiilor publice (cheltuieli neproductive) din gestionarea taxelor colectate, este un stat falimentar, care nu va avea posiblitatea nici în prezent şi cu atât mai puţin în viitor, să ramburseze împrumuturile şi dobânzile aferente.

Ce va urma atunci? Înrobit de datorii, va mai putea fi un stat independent? Cât poţi funcţiona fără să produci, numai din împrumuturi? Ce faci când nu mai ai ce vinde şi devii insolvabil? Există o singură alternativă: pui ţara la dispoziţia celui care te-a împrumutat, cu tot cu cetăţeni!

În concluzie, diletantismul şi amatorismul clasei politice şi a guvernanţilor, acompaniat de lipsa unor specialişti în cadrul Ministerului de Finanţe, capabili să conceapă o legislaţie eficientă şi să implementeze un mecanism performant prin care TVA plătită de cetăţean şi colectată de crima organizată în locul statului, să fie recuperată integral la bugetul de stat, au făcut din România un stat incapabil să se autogestioneze, ce pierde anual - conform constatărilor Consiliului fiscal care estimează evaziunea fiscală la 14% din PIB, reprezentând cca. 80 miliarde lei, din care TVA 9,6% din PIB, reprezentând cca. 48 miliarde lei -, numai din neîncasarea TVA colectată, peste 10 miliarde de euro, iar neintroducerea unei metode simplificate (taxare inversă) care ar permite recuperarea la buget a TVA colectată, cu cel puţin 50% mai mult faţă de cât se recuperează în prezent din TVA colectată (un plus de minim 5 miliarde euro anual), reprezintă o dovadă că grupurile de crimă organizată, cele care gestionează colectarea TVA în România, sunt mai puternice decât Parlamentul, Guvernul şi toate instituţiile statului la un loc, ce se opun introducerii metodei simplificate de colectare a TVA.

Şi în timp ce aceia care conduc România se joacă de-a politica, amăgindu-se că sunt la pupitru, structurile de crimă organizată devalizează economia şi bugetul, substituindu-se autorităţii publice, colectând în numele statului peste 10 miliarde de euro anual, din care o parte sunt destinate finanţării şi susţinerii marionetele politice sau chiar unor grupări extremiste din ţări situate în Orientul Mijlociu ce şi-au plantat în România armate antrenate în spălarea banilor şi devalizarea bugetului de stat. Lunar, după ce au funcţionat o perioadă mai lungă sau scurtă, colectând TVA şi alte taxe în numele statului, mii de firme dispar prin înstrăinarea capitalului social către cetăţeni străini, din zone unde nu pot fi depistaţi, iar o dată cu firmele dispare şi TVA colectată de la cetăţenii români, care finanţează astfel şi Mafia şi sectorul politic şi grupările extremiste.

Cel mai grav este că se ştie dar nu se face nimic: ori de frică, ori din prostie, ori din comoditate, ori pentru că sunt complici. Indiferent de cauză însă, cetăţeanul este furat şi minţit constant, statul este devalizat şi şubrezit, iar incompetenţa, reaua voinţă şi neputinţa celor care guvernează este suportată de cetăţeanul umilit şi batjocorit permanent de tandemul statul mafiot şi crima organizată, prin creşterea taxelor cu care se acoperă hoţia din banul public.

Paradoxul face că prin plata taxelor (voluntar) să întreţinem o clasă politică incapabilă să administreze țara, ce doar ne sfidează, desconsideră şi umileşte permanent şi o structură uriaşă de crimă organizată ce ne fură taxele pe care le plătim, protejată de clasa politică şi guvernanţi. Şi ne mai mirăm de ce fugim de transparența cheltuirii banului public ca dracul de tămâie ? De ce vrem amnistie pentru fraude fiscale?

Pavel Roman
Fost comisar Garda Financiară

Sursa: Atac

vineri, 21 februarie 2014

AMESTECUL SERVICIILOR IN JUSTITIE! – Un avocat acuza!

Niciun comentariu :
Avocatul Antonie Popescu (foto) atrage atentia asupra pericolului pe care il reprezinta procedura de clasificare sau declasificare a unor informatii esentiale, ridicata de autoritatile guvernamentale si asupra abuzului de drept savarsit prin clasificarea unor documente cheie din dosarele aflate pe rolul instantelor. Intr-un studiu transmis Ministrului Justitiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Administratiei Prezidentiale, Consiliului Suprem de Aparare a Tarii CSAT, Avocatului Poporului, precum si Comisiei Europene, Curtii Europene a Drepturilor Omului si militantilor pentru drepturile omului, avocatul Popescu cere luarea unor masuri pentru a fi stopata discriminarea la care sunt supusi judecatorii, prin aplicarea amendamentului la Legea nr.268/2007, care prevede ca au acces liber la informatiile clasificate persoanele care detin certificate ORNISS, si demnitarii publici membrii ai Parlamentului, ministrii, Presedintele, care insa au acces liber la aceste documente clasificate. In opinia avocatului amendamentul este nejustificat si discriminatoriu si are rolul de a subordona autoritatea judecatoareasca “puterii discretionare a unei ORNISS”. Avocatul dezvaluie ca judecatorii care detin certificate ORNISS sunt vazuti ca “o minoritate privilegiata care a dobandit un asemenea statut in imprejurari neclare, dupa criterii de selectie netransparente si neprevazute de legea amintita”.

Avocatul Popescu afirma ca cerintele legii speciale cu privire la informatiile clasificate, in redactarea textului legal cu nr.182/2002, prin care se limiteaza accesul la informatiile clasificate doar unor persoane autorizate, se reflecta doar asupra persoanelor din administratia publica centrala, nu si asupra judecatorilor, care artrebui sa aiba acces la acestea. Din acest motiv, avocatul Popescu considera necesara o reactie “transanta” a Consiliului Superior al Magistraturii pentru apararea reputatiei judecatorilor.

——————————————————————————–

Antonie Popescu: “In cercurile militare, Judecatorul nu este perceput ca independent si impartial ci deseori lipsit de impartialitate si sensibilizat de mediul politic

Totodata, avocatul Antonie Popescu prezinta un studiu, cel putin ingrijorator, care releva ca 40% din judecatori denunta amestecul si presiunile serviciilor secrete in Justitie. In acest context, avocatul arata ca este necesara o reglementare stricta, in asa fel incat judecatorii sa nu mai fie obligati sa se retraga din completele de judecata, doar pentru nu au certificate de acces la documente clasificate secrete, pentru a fi astfel inlocuiti de alti magistrati care poseda certificat ORNISS. Antonie Popescu atrage atentia si asupra faptul ca nu doar judecatorilor li se limiteaza accesul la informatii clasificate, ci si avocatilor, care de cele mai multe ori nu-si pot sustine pozitia procesuala in raport cu autoritatile statului, pentru ca nu au acces la acele documente, riscand astfel condamnari in plan intern sau la CEDO.

In acest context, avocatul Antonie Popescu concluzioneaza ca nu pot fi pronuntate hotarari judecatoresti in baza unor date insuficiente, judecatorul fiind obligat prin lege sa administreze toate probele utile cauzei, si chiar sa solicite unele noi pentru a intocmi actul de justitie in mod corect si “fara a stiribi increderea publica in Justitie si in mecanismele de aparare a drepturilor fundamentale ale omului”.

Prezentam in continuare studiul despre obstacole in infaptuirea Justitiei al avocatului Antonie Popescu:

“Pe rolul instanelor judecatoresti exista numeroase cazuri care nu pot fi solutionate deoarece o serie de probe trebuie administrate prin prelevare/transmitere din interiorul/de la institutii publice si autoritati, in principal servicii secrete, care, din motive neclar precizate, refuza sa le transmita instantei. Observatori independenti avizati pun acest refuz pe seama lipsei sau rezistentei la reforma, a mentalitatii totalitare a unor persoane cu functii de conducere la diverse nivele nodale din aceste institutii.

Se opun conducerile instantelor sub pretextul ca ar fi informatii clasificate ca secrete, legea romana cu privire la informatiile clasificate nr.182/2002 fiind deficitara atat ca procedura de prelucrare si administrare cat si ca asigurare a protectiei drepturilor persoanelor carora asemenea date clasificate le sunt necesare in dovedirea unor abuzuri, incalcari ale legii, nevinovatiei sau conduitei lor neculpabile, cu toate ca Legea nr.571/2004 dispune in toate cazurile protectia avertizorului in interes public. 

Potrivit legii nr.544/2001 este interzisa clasificarea informatiilor care acopera abuzuri sau ilegalitati. Odata clasificate, astfel de informatii nu mai pot fi declasificate decat la initiativa institutiei respective, prin hotarare a Guvernului.

In caz de refuz al declasificarii, nu exista la dispozitia justitiabilului avand un interes legitim decat o procedura greoaie si indelungata in contenciosul administrativ, sub acest aspect lege romana neoferind garantii sau protectie efectiva persoanei lezate in drepturile sale legitime de o clasificare abuziva a unor informatii.

Avand in vedere ca in cazuri precum Dragomir vs. SIE dar si in multe altele in care sunt implicate serviciile secrete, SPP, SRI, SIPA etc, cu larga vizibilitate in presa si cu frecvente acuzatii de ingerinte ilegale in desfasurarea procedurilor judiciare la parchete si instante si chiar comisii parlamentare de control, apreciem ca pentru pastrarea echilibrului just intre apararea drepturilor Statului si ale justitiabilului contestator, administrarea fara restrictii a probelor in Justitie este de esenta functionarii si consolidarii statului de drept si constituie o conditie sine qua non a unui proces echitabil potrivit art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Consideram grav ca, potrivit unui studiu recent, 40% din judecatori denunta amestecul si presiunile serviciilor secrete in Justitie; independenta Justitiei ar trebui sa fie o preocupare constanta si prioritara a Ministrului Justitiei, a Consiliului Superior al Magistraturii, a Presedintelui Romaniei si a Consiliului Suprem de aparare a Tarii CSAT, a Avocatului Poporului si organismelor pentru Drepturile Omului.

O alta problema care trebuie reglementata este aceea ca deseori Judecatorii sunt determinati sa se retraga din completele de judecata pentru ca nu au certificat de acces la documente clasificate secrete. Se intampla ca fara ca legea organica de organizare judecatoreasca sa prevada o astfel de inlocuire, Judecatorii sunt inlocuiti cu altii care poseda acest certificat ORNISS, in opinia generala acestia fiind o minoritate privilegiata care a dobandit un asemenea statut in imprejurari neclare, dupa criterii de selectie netransparente si neprevazute de legea amintita. 

Cerinta legii speciale cu privire la informatiile clasificate, in redactarea textului legal cu nr.182/2002, de a limita accesul la informatiile clasificate doar unor persoane autorizate de o suborganizatie guvernamentala, opinam ca se rasfrange doar asupra asupra persoanelor din administratia publica centrala. Nu si asupra Judecatorilor, care fac parte din randurile unei alte Puteri. Acest punct de vedere pe care il promovam ca necesar, logic si normal intr-o societate democratica, a fost insa contrazis de faptul ca printr-un amendament la lege, adoptat in 2007 (a se vedea Legea nr. 268 din 01 octombrie 2007 – disponibila la http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=74784), demnitarii publici membri ai Parlamentului, ministrii au acces liber la informatii clasificate, nemaiavand nevoie de acel certificat/autentificare data de un organism executiv, Oficiul Registrului National pentru Informatiile Secrete – ORNISS, doar metodologia interna a institutiei (in speta Senat, Camera Deputatilor, Presedintia Romaniei, Guvernul) fiind avizata de ORNISS. Acest amendament prin forma in care a fost promovat si adoptat este nejustificat si discriminatoriu, referindu-se doar la Executiv si Legislativ, ignora autoritatea Judecatoreasca, subordonand-o puterii discretionare a unei ORNISS. 

Judecatorii, in special prin presedintii instantelor, nu au avut decat reactii izolate, ramase fara rezultat. Consiliul Superior al Magistraturii nu a avut o reactie fata de acest atentat la independenta judecatorilor si a Justitiei. Mai mult, instantele au ramas aliniate “instructiunilor ORNISS”, mai multi procurori si judecatori fiind indepartati din dosare sensibile, prin retragerea certificatului ORNISS. Retragerea certificatului ORNISS ca si refuzul acordarii certificatului, nu se motiveaza. Nu avem cunostinta pana in prezent, ca magistrati aflati intr-o asemenea situatie (neacordare, retragere) sa fi contestat in Justitie – opinia generalizata fiind ca Justitia nu poate cenzura astfel de proceduri, care au caracter secret!

Din pacate, Hotararea Guvernului nr. 585/2002, cauta sa restranga arbitrar cadrul creat de lege. Alte acte subsecvente procedeaza in mod similar, inducand perceptia si impunand practica autorizarii si celorlalti demnitari decat cei apartinand administratiei publice.

Se instituie astfel in randul aceleiasi categorii: demnitari publici, un inexplicabil regim diferentiat intre parlamentari si Judecatori – diferentierea fiind in dauna Justitiei si a consolidarii statului de drept in Romania. Asupra acestei chestiuni apreciem ca trebuie sa se intervina printr-o reactie transanta a Consiliului Superior al Magistraturii, in apararea reputatiei Judecatorilor – sens in care prezentul demers este adresat tuturor institutiilor nominalizate cat si Comisiei Europene, Curtii Europene a Drepturilor Omului si militantilor pentru drepturile omului.

Nu mai este un secret faptul ca in cercurile militare, Judecatorul nu este perceput ca independent si impartial ci deseori lipsit de impartialitate si sensibilizat de mediul politic. Desi legea avertizorului in interes public vine sa asigure protectie celor care reclama incalcari ale legii, regimul cazon restrange de la aplicare aceste prevederi–o documentare recenta atragand atentia ca niciunul din serviciile secrete nu si-a adaptat regulamentele interne prevederilor Legii nr.571/2004.

In stransa legatura cu problema accesului Judecatorilor, se afla problema accesului la informatiile clasificate avocatilor, procurorilor, grefierilor, arhivarilor, a personalului de pe traseul judiciar al cazurilor in discutie. De asemenea problema unor dintre partile din dosarele de cercetare penala sau de judecata, pentru care este frustrant si discriminatoriu, grav ilegal sa nu-si poata sustine pozitia procesuala in raport cu autoritatile Statului, Stat care risca astfel condamnari in plan intern sau la CEDO.

Exemple de cauze aflate pe rolul instantelor judecatoresti: [la momente diferite, in care s-au pronuntat solutii pe un probatoriu precar, cu limitarea accesului partii si al avocatului la documente din dosar sau chiar al Judecatorului, ori retragerea judecatorului din dosar au fost numeroase] Vlad vs. SPP, Alexa vs. SRI, Patriciu vs. SRI, Dragomir vs. SIE, Ciuvica vs. Basescu, Sintion vs. DGIPI (MAI) s.a.,

In incheiere, aratam ca hotararile judecatoresti nu pot fi pronuntate cu date insuficiente. Potrivit art. 129 din Codul de Procedura Civila al Romaniei judecatorul este obligat sa aiba un rol activ pentru aflarea adevarului si solutionarea justa a cazului dedus judecatii. Potrivit Codului de Procedura Penala organul de cercetare penala, ca si judecatorul cauzei penale, trebuie sa aiba un rol activ in cadrul procesului. In oricare situatie Judecatorul este dator sa administreze toate probele concludente si utile cauzei, sa ceara chiar si din oficiu administrarea de probe, infaptuind Justitia, in numele legii si fara a stirbi increderea publica in Justitie si in mecanismele de aparare a drepturilor fundamentale ale omului.

miercuri, 19 februarie 2014

Ayurveda - Arta de a fi (Ayurveda - Art of Being, 2001)

Un comentariu :


Ca si copil crescut la ţară in India, am avut ocazia sa cunosc Ayurveda. Familia mea, chiar şi astăzi, continuă să creadă în Ayurveda asa cum au făcut de mai multe generaţii. Ştiu deja despre unele diferenţe semnificative între Ayurveda şi abordarea vestica la diagnostic şi tratament. Cu toate acestea, pînă în prezent rămân total impresionat de logica Ayurveda şi fermecat de puterea şi completa înţelegere cuprinzătoare a vieţii.

În ultimii 3 ani aproximativ 500 de cărţi despre Ayurveda au fost publicate în 60 de limbi diferite, în 50 de ţări. In următorii doi ani se vor adăuga circa 500 de cărţi, pe lângă creşterea numarului site-urilor web, CDurilor şi revistelor.

Filmul parcurge aproape 15.000 de kilometri prin peisaje de o frumusete exceptionala si varietate geografică în India, Grecia si Statele Unite ale Americii. Timp de câteva luni eu şi echipa mea de cercetare am căutat în mod constant oameni şi locuri aproape peste tot în lume, pentru a trata acest subiect excepţional. Pentru a face auzita povestea Ayurveda prin excepţionali Vaidyas (doctori Ayurveda), pacienţi şi experţi.

Unii dintre Vaidyas au dezvaluit secretele lor şi a deschis casele şi clinici pentru noi. Diverse triburi cautatori de plante ne-au luat pana în adancinimile întunecate ale junglei în cazul în care o plantă rară pe cale de dispariţie încă creste in salbaticie. Vechi manuscrise tinute secrete de 3 - 5 secole au fost în faţa noastră. Vechea metodă "Diagnostic cu noroi" a fost considerata dispăruta şi pierduta, dar prin eforturile noastre indelungate am reuşit sa-i dam de urma in ultimul loc in care mai supravietuia. O ştiinţă rar întâlnită, chiar pierduta a puctelor vitale Marma, şi modul în care poate ucide sau vindeca; a fost demonstrat pe o capră, pentru prima dată revelate punctele vitale care pot paraliza.

Pe parcursul celor 3 ani lungi in care am pregătit filmul, am fost surprins sa descopar cât de ştiinţifica este Ayurveda. Eu personal cred că lumea noastră de astăzi, într-un mileniu nou, va avea nevoie de arta naturala de vindecare, asa cum niciodata nu a mai avut nevoie. Echilibrul spiritual şi natural va juca un rol vital în asigurarea fericirii noastre în viitorul apropiat. Un singur film nu poate prezenta ştiinţă vastă a Ayurvedei, dar acest film doresc sa-l daruiesc pentru a va inspira.

Pan, Nalin (Regizor)
Ianuarie 2001, Paris

vineri, 14 februarie 2014

''Patrioţii'' din Securitate au reuşit să desfigureze România pe termen lung

Niciun comentariu :
Interviu cu GERMINA NAGÂŢ, director al Direcției Investigații din CNSAS, 
realizat de ARMAND GOŞU pentru Revista 22


Cum arată represiunea, văzută din arhiva fostei Securităţi?
La prima vedere, arată ca un lung şir de dosare penale. Din cei 24 de km de rafturi ai arhivei CNSAS, pe sute de metri stau dosarele de la Ministerul Public sau Parchetele militare. Dosarele penale sunt groaznice, de la fotografiile deţinuţilor la arestare şi eliberare – unde vezi metamorfoza, transformarea omului sănătos şi liber într-o epavă – la fişele medicale sau rapoartele ofiţerilor, cu pedepsele pe care le-au dat. Aici se văd perfect detaliile a ceea ce numim „represiune“ – cum au fost urmăriţi oamenii în detenţie, cum au fost torturaţi, cum unii au fost constrânşi să colaboreze, în timp ce alţii s-au ţinut tari. Foarte mulţi au murit. Sunt cronici sinistre, e ca şi cum te-ai uita la filme de groază cu încetinitorul.

Dar cum stau lucrurile după 1964?
Oficial, se spune că după 1964 s-a produs o schimbare de paradigmă, că s-a trecut în altă epocă, s-a renunţat la violenţă, au fost eliminaţi din sistem şi judecaţi o parte dintre securiştii vinovaţi de atrocităţi în epoca lui Gheorghiu-Dej.

Unii istorici spun că nu mai e vorba despre represiune după 1964.
În cazul ăsta, cred că trebuie rediscutată noţiunea de „represiune“. Dacă a urmări milioane de oameni – credeţi-mă, ăsta e ordinul de mărime, în patru decenii de comunism –, dacă a-i ţine sub lupă acasă şi la serviciu, dacă a le schimba destinul pe furiş, din motive absurde, nu înseamnă represiune, atunci am avut libertate în România. Dar eu cred că represiunea a existat şi în varianta ei fizic nonviolentă. După cum ştim, există şi tortură psihologică, nu doar fizică. În plus, să nu uităm că România a avut deţinuţi politici şi după 1964. Să nu-i uităm pe Vasile Paraschiv, pe Gheorghe Ursu, pe greviştii din Valea Jiului, pe muncitorii de la Braşov, pe deţinuţii politici din anii ‘80. Pe unii îi aveţi în GDS - Radu Filipescu, Dumitru Iuga şi alţii au făcut puşcărie politică în ultimii ani de „domnie“ a lui Ceuşescu. Şi asta tot represiune a fost, chiar dacă motivarea oficială a sentinţelor s-a făcut sub paravanul dreptului comun.

Să spunem că represiunea a fost mai sofisticată după 1965?
S-au folosit alte metode, mai abile. Nu arestări în masă, nu ridicări de acasă în toiul nopţii (sau în orice caz mult mai puţine), dar a fost o supraveghere tot mai extinsă şi mai eficientă a populaţiei. Se ştia tot mai mult despre tot mai multe persoane, cetăţeni obişnuiţi, membri de partid, nu doar opozanţi. N-am fost o ţară de disidenţi, dar am fost cu siguranţă o ţară de urmăriţi degeaba. De la grupul „duşmanilor de clasă“, foarte bine definit, s-a ajuns la un cerc tot mai larg de suspecţi în care, la modul virtual, putea intra toată populaţia activă. Oamenii erau supravegheaţi încă de pe băncile şcolii, la serviciu, acasă, pe stradă, la cozile din magazine, în biblioteci, la biserică, unii dintre ei până la poarta cimitirului. Şi asta fără să fi făcut propriu-zis nimic, ci doar pentru că eventual ar fi putut face. Gândiţi-vă că în anii ‘80 minorii erau recrutaţi „la normă“, în şcoli şi licee, iar printre urmăriţi erau „persoanele fără antecedente politice sau penale“. Adică fiinţe despre care Securitatea însăşi declara că nu făcuseră până atunci nimic suspect, nici politic, nici penal. După mine, această „linie de muncă“ ilustrează foarte bine faţa nonviolentă, dar foarte parşivă a represiunii: oamenii deveneau suspecţi pe criteriul „până acum par nevinovaţi, dar dacă, totuşi?“. Supravegherea unei populaţii, la asemenea scară şi atât de profundă, nu poate fi altceva decât represiune.

Cu ce efecte, din punctul de vedere al psihologiei sociale?
Cu efectul devastator al mutilării corpului social. Pentru că s-a distrus liantul esenţial în orice comunitate - încrederea în semeni, în oamenii lângă care trăieşti, lângă care munceşti, încrederea în membrii familiei, uneori. În plus, a dispărut şi încrederea în instituţiile statului, în cei care conduc şi care, teoretic, ar fi trebuit să ne apere de duşmani, nu să ne transforme în nişte şoareci ţinuţi în borcan. Teroarea asta prelungită explică în parte ce se întâmplă acum. Românii au trăit ani întregi controlaţi de spaimă: întâi le-a fost frică de puşcărie, pe urmă
le-a fost frică să nu-şi piardă dreptul de a urma o şcoală, de a-şi face meseria, de a avea o slujbă mai bună – tot felul de spaime concrete sau, dacă vreţi, o singură frică difuză, dar endemică, generalizată, i-a transformat în ce sunt acum. O comunitate care se adaptează greu la democraţie şi la libertate, o societate complicată, de neînţeles pentru cei care n-au trecut printr-o asemenea traumă. „Patrioţii“ din Securitate au eşuat, n-au reuşit să-l eternizeze pe Ceauşescu şi familia lui, dar au reuşit să desfigureze România pe termen lung.

Cum se vede această represiune în documentele Securităţii?
Păi, cred că 17.000 de cereri primite doar de la beneficiarii Legii 221/2009 ar trebui să spună ceva. Nu doar despre activitatea Consiliului în ultimii doi-trei ani, ci în primul rând despre victime sau despre urmaşii celor deportaţi, închişi, trecuţi prin domicilii obligatorii, abuzaţi în fel şi chip şi pe care statul român s-a angajat să-i despăgubească. Sumele sunt mici, dar cel puţin s-a recunoscut oficial că statul are o răspundere pentru faptele pe care instituţiile sale, şi nu câţiva indivizi descreieraţi, le-au comis în timpul regimului comunist. Şi gândiţi-vă că multe cereri privesc familii întregi, o singură petiţie înseamnă documente pentru mai multe persoane, nu doar pentru un aplicant.

În acelaşi timp, se poate spune că din 22 de milioane, 17.000 de cereri e cam puţin.
Bineînţeles că represiunea n-a avut doar 17.000 de victime, câte cereri am primit noi! Ar trebui să-i adăugăm pe cei morţi fără urmaşi, pe cei care au plecat din ţară, pe cei care nu ştiu că există legea asta, pe cei care au aflat de ea, dar sunt blazaţi, n-au energie sau n-au mijloace să lupte pentru drepturile lor. Sunt bătrâni, n-au bani de cheltuit pe tren, n-au unde să stea la Bucureşti, n-au pe nimeni să umble prin tribunale – fiindcă documentele de la noi sunt destinate, de fapt, instanţei. Gândiţi-vă că în Germania sau Polonia, care au deschis arhivele mult înaintea noastră, s-au înfiinţat oficii teritoriale tocmai din acest motiv. La fel şi pentru accesul la dosar. Deşi cifrele au crescut, mai ales după 2006, când s-a produs „marea preluare“, pentru multe dosare de urmărire titularii sau urmaşii n-au schiţat încă niciun gest. Dar, socotind după numărul de documente pe care le punem pe piaţă, lucrurile stau altfel. Raportat la numărul de cereri, care vi se pare mic, e o mare distanţă între câte copii eliberăm şi câţi solicitanţi avem. O singură cerere are mai mulţi beneficiari şi scoate mai multe documente sau informaţii decât din arhivele instituţiilor similare. De ce? Pentru că legea română – de fapt, ambele legi ale deconspirării, inclusiv cea veche – au permis accesul nu doar titularului de dosar, cum e în alte ţări, ci şi familiei, până la gradul patru de rudenie. Consiliul pune în circulaţie aproape un milion de copii pe an, dintre care jumătate pentru accesul la dosar, restul pentru cercetătorii acreditaţi, pentru instanţe sau pur şi simplu pentru site-ul instituţiei. 

Mă interesează latura asta pedagogică a activităţii CNSAS.
E certă, deşi nu neapărat în sens didactic. Gândiţi-vă că petenţii iau copiile acasă şi le arată rudelor sau prietenilor, ştim asta de la noii veniţi, care ne spun că şi-au făcut curaj să ne caute după ce au văzut la alţii documente de la CNSAS. Din păcate, asta e singura pedagogie pe care putem conta în momentul de faţă, cea care „lucrează“ prin accesul la dosar. E trist, dar n-am văzut nimic folosit în programa şcolară. Nu înţeleg de ce nu e folosită în şcoală această sursă istorică nepreţuită, care e arhiva fostei Securităţi. E inexplicabil. Mi-e penibil s-o spun, dar ne caută mai mulţi profesori străini decât ai noştri. Au fost şi excepţii, grupuri de elevi sau studenţi mai ales din Bucureşti, dar mai puţini decât ar fi normal. Am ajuns să facem bancuri, spunem că CNSAS merge mai bine la export decât pe piaţa internă... Pe site-ul nostru sunt zeci de mii de documente pentru profesori şi studenţi, te-ai aştepta să le vezi în manuale, în cursuri universitare. Din păcate, nu se întâmplă asta. Noi nu avem nici timp, nici mijloace, nici resurse umane pentru campanii de informare, nu putem să mergem peste profesorii de istorie sau de ştiinţe sociale, să le prezentăm documente. Nu avem buget pentru aşa ceva. Şi nu putem primi bani din altă parte, nici sponsorizări, nici donaţii, e interzis de lege. Depindem doar de bugetul de stat, care ştiţi cum e. Ni se reproşează că nu facem muncă de informare, când noi nu avem bani să publicăm deciziile instanţei în Monitorul Oficial, cum cere legea. Sunt zeci de procese încheiate definitiv pe care nu le putem oficializa, fiindcă e prea scump. Costă sute de lei pagina şi o sentinţă are cât vrea judecătorul, nu ne putem tocmi. Uneori devine jenant, se cer audienţe la nivel înalt pentru banii de Monitor, pentru banii de poştă sau activităţi obligatorii prin lege.

Câte procese are acum CNSAS?
Pe rol sunt probabil câteva sute. Pe legea nouă, în vigoare din 2008, au fost circa 2.000 de cazuri pe care Colegiul le-a trimis în instanţă. Dintre ele, 60% privesc foşti ofiţeri de Securitate, chemaţi la tribunal pentru abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului. Mai exact, la începutul lui octombrie erau 1.188 de ofiţeri şi 867 de civili trimişi în instanţă, din 2008. Deci, sunt cu o treime mai mulţi ofiţerii decât civilii pentru care ne-am adresat Curţii de Apel, deşi presa şi bineînţeles colaboratorii cu care ne judecăm tot agită marota că îi hărţuim doar pe bieţii turnători, în fond nişte victime, şi îi lăsăm pe securişti să doarmă liniştiţi. În realitate, nu-i aşa. Până acum, socotind mai ales din ultimii şase ani, după predarea arhivei, 928 de securişti au fost publicaţi în Monitorul Oficial, majoritatea cu decizii irevocabile, prin care s-a stabilit că au comis abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului. În bilanţ intră şi cei decedaţi, pentru care Consiliul a retras acţiunea, dar nu cred că asta schimbă lucrurile. Faptele lor rămân aceleaşi.

Cum a tratat CNSAS cazul Vişinescu?
Pentru Vişinescu s-au primit trei cereri de verificare, dintre care două în aprilie şi septembrie anul acesta, probabil şi ca efect al campaniei de presă. Din capul locului trebuie spus că, potrivit legii, ofiţerii de Securitate sau Miliţie sunt verificaţi fie la cererea persoanelor care îşi văd dosarele, fie ca ocupanţi ai unei funcţii sau demnităţi publice. Acţiunea Consiliului include trei dosare penale, dintre care două sunt ale unor membri marcanţi ai PNŢ, Ion Diaconescu şi Aurel Ardeleanu, iar al treilea are ca titular un fost social-democrat din gruparea Titel Petrescu. Nu întâmplător vă spun detaliul ăsta: vreau să arăt că în România comunistă doar represiunea a fost democratică. În puşcării găsiţi toate partidele, ideologiile, etniile, straturile sociale şi cultele religioase, iar cazul Vişinescu o dovedeşte cu prisosinţă. A împărţit pedepse cu nemiluita, bietul Ion Diaconescu, bolnav de TBC şi distrofic, primea câte 10 zile de izolator pentru că „vorbea la perete“ sau pentru că păstra câte o bucată de izmană ruptă, ascunsă de gardian. Aurel Ardeleanu intra câte 7 zile la zarcă pentru că se învelea cu pătura (suferea de reumatism infecţios). În 1961 a făcut greva foamei, a refuzat şi hrănirea artificială, fiindcă nu mai suporta iadul de la Râmnicu Sărat. Sigur că, faţă de încadrarea de genocid, acţiunea Consiliului, care vorbeşte doar despre încălcarea drepturilor omului şi dă astfel de exemple, pare mult mai modestă. Dar sunt convinsă că are mai multe şanse în instanţă, unde a ajuns deja. Totuşi, modul cum a reflectat presa această speţă mi se pare scandalos. Nu doar că au fost articole în care i se plângea de milă „bietului bătrânel“, dar acţiunea CNSAS a fost prezentată tendenţios şi confuz, în ciuda comunicatului foarte clar. Nu se înţelegea dacă îl considerăm colaborator sau ofiţer, ştirea arăta complet ridicol.

E rezultatul manipulării politice sau al diversiunilor mediatice iresponsabile?
E rezultatul inconştienţei celor care fac dintr-o istorie tragică un subiect de propagandă. Dezbaterea din spaţiul nostru public îţi dă uneori senzaţia că asişti la un concurs ieftin de anticomunisme: hai să le luăm faţa celorlalţi, să le arătăm cum stă treaba cu anticomunismul, degeaba a fost declarat comunismul „ilegitim şi criminal“... Se pierde miza, se aruncă în derizoriu subiectul, se mistifică total informaţia, care, în loc să reflecte realitatea, aceea tragică, intră „pe piaţă“ complet deformată: fiecare pescuieşte ce vrea şi chiar dacă nu prinde nimic, măcar tulbură apele cu folos pentru adevăraţii vinovaţi. Se practică „stilul lăcustă“, cum i-ar spune Eco abordării de tipul ăsta, când se ignoră anumite părţi ale realităţii şi se păstrează doar ce e convenabil.

 Ce facem atunci când unul dintre cei mai importanţi istorici ai perioadei comuniste, Marius Oprea, ne spune că doar Direcţia a VI-a a făcut poliţie politică? Ştiţi ce a spus în instanţă, într-un proces pe care-l are CNSAS?
Of, Doamne... Ştiu exact ce a spus, de la colegii mei care au fost în sală. Am toată încrederea în ei. Sunt doi jurişti remarcabili, obişnuiţi să se lupte la tribunal cu Sergiu Andon, nu cu Marius Oprea! Suntem cu toţii sideraţi! Cărţile lui Marius despre Securitate au fost în bibliografia concursurilor de angajare la CNSAS sau, în orice caz, la Direcţia Investigaţii. În ciuda diferenţelor noastre de opinie – fiindcă au fost şi din astea –, l-am considerat întotdeauna un anticomunist sincer şi de neclintit. Este unul dintre autorii legilor noastre de funcţionare şi prin urmare ştie foarte bine în ce condiţii şi după ce criterii un ofiţer de Securitate ajunge în faţa instanţei. Să admitem că prezenţa lui ca martor era obligatorie – deşi sunt multe de spus şi aici –, totuşi depoziţia nu i-a dictat-o nimeni. Nimeni nu l-a obligat să spună că numai ofiţerii Direcţiei VI, de cercetări penale, merită chemaţi la tribunal... Ca legiuitor al deconspirării Securităţii, ca „vânător de securişti“, cum se recomandă domnul Oprea, ar trebui să ştie că încadrarea ofiţerilor în categoria „poliţie politică“, pe vechea lege, sau în categoria „lucrător“, după legea actuală, se face în funcţie de faptele şi acţiunile persoanei, nu în funcţie de afiliere. Nu contează la ce direcţie au lucrat, în ce serviciu sau în ce birou, ci doar faptele sau acţiunile prin care au încălcat drepturile celorlalţi. Cazurile de ofiţeri publicaţi în Monitorul Oficial, deci încadraţi definitiv de instanţe ca autori de abuzuri, arată foarte clar asta: sunt de peste tot, inclusiv de la CIE! Or, dacă autorul legii, o autoritate în materie, consiliază un judecător cum trebuie privit dosarul – deşi recunoaşte în acelaşi timp că nu l-a citit – şi susţine în sala de tribunal că doar ofiţerii de cercetare penală au încălcat drepturile omului, iar restul sunt „plevuşcă“, ce şanse mai are deconspirarea de aici înainte? Câţi securişti de la alte direcţii se vor apăra citând din expertiza domnului Oprea? Şi urmăriţilor cu dosare făcute de alte unităţi ale Securităţii, noi ce să le spunem? Nu ne cereţi să-i verificăm pe ofiţerii din dosarele voastre, nu vi s-au încălcat drepturile, fiindcă n-aţi fost urmăriţi de Direcţia a VI-a?! Nu contează că aţi avut microfoane în sufragerie sau v-aţi pierdut serviciul fiindcă primeaţi scrisori de la rude... E absurd şi mai presus de toate e nedrept! Oricât i-am fi de antipatici domnului Oprea, nu cred că meritam asta. Şi nici petenţii n-o meritau. Aşteptările lor de la această lege, mai ales în plină campanie „antitorţionari“, sunt cu totul altele. Şi sunt perfect îndreptăţite. După câte au suferit şi după cât au aşteptat oamenii, cred că ar fi cazul să ne păstrăm busola şi să nu relativizăm bunul simţ.

sâmbătă, 8 februarie 2014

Misterele fascinante ale lumii de dincolo – VIDEO

Niciun comentariu :
O usurare teribila, o lumina stralucitoare la capatul unui tunel in care simti caldura, abilitatea de a-ti vedea corpul de sus, sau pe cei dragi care au murit demult, care acum te inconjoara intr-o pace absoluta. Acestea sunt doar cateva dintre descrierile oamenilor care au experimentat viata dupa moarte, mai exact perioada in care s-au aflat in moarte clinica. Nu toate experientele, insa, au fost atat de linistitoare. Au fost oameni care au povestit ca vazut Iadul, ca au fost lipsiti de speranta si coplesiti de temeri sau chiar ca au fost torturati de demoni.


Comunitatea stiintifica este totusi sceptica in ceea ce priveste aceste povestiri, in timp ce altii sunt siguri ca aceste descrieri dovedesc existenta vietii de dupa moarte.

Iata in continuare cateva povestiri ale unor oameni care au experimentat viata dupa moarte.

1. Veronika Ulrike Barthel

In 1981, Veronika a fost lovita de fulger in timp ce isi conducea masina prin furtuna. Ea povesteste ca a fost “teleportata” in Iad, cativa demoni excortand-o in “sala de asteptare”.

“Aceste creaturi erau mult mai inspaimantatoare decat cele mai ingrozitoare personajele de filme horror pe care le-am vazut vreodata. Azi stiu ca erau demoni. Marsaluiau ca niste soldati pe langa mine.

Se auzeau oameni care tipau de durere. Nu puteam sa respir si era un miros teribil. Am vazut un lac. Parea ca mijlocul unui vulcan. Demonii aruncau oamenii in niste caverne si ii intepau cu sulite daca tipau. Pe pamant misunau serpi care intimidau oamenii”, a povestit Veronika. 

2. Howard Storm

Howard Storm, profesor universitar american, era intr-un turneu european alaturi de studenti de-ai sai. La un moment dat s-a prabusit intr-un tipat de durere. Ajuns de urgenta la spital i s-a spus ca are stomacul perforat si urmeaza sa fie operat imediat, altfel va muri. In timp ce se afla pe patul de spital asteptand medicii sa-l pregateasca pentru operatie, Howard s-a detasat de corpul sau, simtindu-se mai viu ca niciodata, fara nicio durere.

“Am inceput sa aud voci care ma strigau. Mi-am strigat sotia. Nu mi-a raspuns si am inceput sa urmez vocile care m-au scos din salon si m-au adus pe un culoar lung si intunecat. La un moment dat, eram atat de speriat incat le-am spus vocilor ca eu nu mai merg nicaieri. Atunci m-au atacat. M-am luptat si m-am luptat. Ma muscau si ma loveau. M-au umilit, mi-au facut multe lucruri oribile despre care nici nu mai vreau sa vorbesc. 

Apoi am auzit o voce si am inceput sa spun Tatal Nostru. Dupa alte cateva rugaciuni l-am vazut pe Iisus, care m-a salvat de demoni si m-a trimis inapoi pe Pamant, spunandu-mi ca de-acum incolo sa-mi traiesc altfel viata”, povesteste Storm in cartea sa “Coborarea mea in moarte”, publicata in anul 2000.

3. Dr. Mary Neal

In timpul unei vacante, dr. Mary Neal se plimba cu caiacul. Nu se stie cum, ambarcatiunea sa s-a rasturnat, iar Mary a ramas intepenita cu capul sub apa, neputand sa intoarca in niciun fel barca.

A ramas cu capul in apa aproximativ 15-25 de minute. Atunci a “plecat” la ingeri si a stat alaturi de Dumnezeu si Iisus. In timpul acestei experiente, Dumnezeu i-a spus ca familia va avea mare nevoie de ea, intrucat va urma o tragedie, iar ea ii va ajuta pe toti sa treaca peste asta. I s-a spus ca fiul ei (atunci in varsta de 9 ani) va muri, dar nu i-a spus cand, cum si unde.

In mod miraculos, salvatorii au reusit sa o aduca la viata pe Mary, care avea doua picioare rupte si multiple complicatii la plamani. A stat o luna in spital si alte 6 saptamani in scaun cu rotile. Zece ani mai tarziu, in 2009, fiul ei Willie a fost omorat intr-un accident rutier. In mai 2012, dr. Mary Neal a scris cartea “Spre Rai si inapoi” in care a povestit toate trairile sale.

4. Colton Burpo

Micutul Colton Burpo nu avea nici 4 ani cand apendicele sau a explodat si a ajuns de urgenta pe masa de operatie. Cand s-a trezit, doua ore mai tarziu, el le-a povestit parintilor ceva uimitor. A spus ca a ajuns in Rai, unde i-a intalnit pe Dumnezeu, Iisus si Ioan Botezatorul.

Erau alaturi chiar si membrii familiei care murisera, chiar si surioara lui (mama avusese un avort spontan de care nu-i povestise micutului). Baietelul a mai spus ca a intalnit un barbat “Pop”. Cand familia i-a aratat albumul de fotografii, Colton a reusit sa-l identifice: era bunicul din partea tatalui. Baietelul a mai povestit ca in timpul operatiei a iesit din salon si l-a vazut pe tatal sau in alta camera, rugandu-se.

5. Crystal McVea

In 2009, in timpul unei interventii medicale, Crystal McVea a intrat in stop respirator pe masa de operatie. Ea a simtit ca a calatorit in Rai, ceea ce i-a intarit credinta in Dumnezeu, pe care, spune ea,  l-a intalnit in persoana.

L-a descris pe Dumnezeu ca fiind o imensa lumina stralucitoare, pe care o putea simti, mirosi, gusta, auzi, atinge. In Rai avea 500 de simturi, nu 5, ca pe pamant. Dumnezeu a intrebat-o daca vrea sa se intoarca pe pamant de doua ori. Si de doua ori ea a cerut sa ramana langa El.

Cu toate acestea, Dumnezeu a trimis-o inapoi. McVea poveseste aventura ei in lumea de dincolo in cartea “Trezita in Rai”, publicata in aprilie 2013.

Urmareste documentarul “Misterele fascinante ale lumii de dincolo:



Sursa

joi, 6 februarie 2014

Sănătatea românilor pusă în pericol de Mencinicopschi pentru afacerile cu OMG-uri ale lui Voiculescu

3 comentarii :
Gheorghe Mencinicopschi a avut în ultimii ani foarte multe apariţii de presă în care fie şi-a dat cu părerea despre alimentaţia sănătoasă, fie a promovat diferite produse în reclame. La vorbe a fost bun însă în practică directorul Institutului de Cercetari Alimentare a fost tocmai cel care a aprobat otrăvirea românilor cu atât de periculoasele organisme modificate genetic. Toate acestea au fost realizate în folosul afacerilor lui Dan Voculescu care vinde şi promovează în ţara noastră organisme modificate genetic produse de corporaţii precum Monsanto. În acelaşi timp este extrem de semnificativ interesul preşedintelui fondator al Partidului Conservator (fost Umanist) de a obţine printr-un interpus (Daniel Constantin) controlul Ministerului Agriculturii şi a-şi promova astfel interesele criminale. Detalii mai jos în excelenta investigaţie a celor de la Casa Jurnalistului.

Acum câteva zile, Dan Voiculescu și Gheorghe Mencinicopschi au fost condamnați la închisoare pentru că au păgubit statul cu 60 de milioane de euro la o privatizare.
Aceiași oameni sunt și în spatele folosirii Organismelor Modificate Genetic în România. Voiculescu avea interesul să cultive OMG-uri și a blocat în 2008 interzicerea lor cu ajutorul lui Mencinicopschi.
În timp ce la televizor “Dr. Menci” era dușmanul OMG-urilor, la Guvern era șeful comisiei care le-a menținut în agricultura românească.


Nutriționistul Mencinicopschi și academicianul Gheorghe Sin, condamnați în dosarul lui Voiculescu, au luptat, cu arme diferite, pentru a susține cultivarea soiurilor transgenice în agricultura românească, implicit în beneficiul patronului Grivco SA.

Înainte ca România să devină membră a Uniunii Europene, firma lui Voiculescu folosise OMG-uri pe scară largă, inclusiv în arii protejate. Garda Națională de Mediu a constatat asta în 2006, a amendat compania Grivco cu 30.000 de euro și a obligat-o să distrugă respectivele culturi.

Un raport publicat de Greenpeace în mai 2006 arată că mostrele de soia prelevate de pe terenurile Grivco din Parcul Natural Comana, județul Giurgiu, erau modificate genetic. Cultivarea soiurilor transgenice în ariile protejate era strict interzisă la acea vreme.

În ianuarie 2007, odată cu aderarea la UE, producătorii români au fost obligați să renunțe cu totul la soia modificată genetic. Singurele culturi transgenice apobate de autoritățile europene sunt un tip de porumb produs de compania americană Monsanto, denumit MON 810, și un tip de cartof, Amflora, creat de germanii de la BASF. Și acestea au creat controverse, mai ales în Vestul Europei.

În 2008, după ce Franța a interzis porumbul MON 810, ministrul mediului de la acea vreme, Attila Korodi, dorea ca România să-l interzică și ea. Pentru a obține interdicția, Korodi a creat Comisia pentru Securitate Biologică (CSB), care devenea responsabilă pentru orice decizie legată de OMG-uri.

Noul director al CSB, Gheorghe Mencinicopschi, era cunoscut ca un promotor al alimentației sănătoase și un opozant al biotehnologiei.

Însă Mencinicopschi a plecat tocmai de la cea mai importantă ședință, în care se hotăra soarta porumbului MON 810, pe 25 iulie 2008. În lipsa lui, Elena Badea – cercetător care a lucrat pentru coloși biotech precum Monsanto și Syngenta - a prezidat ședința, iar membrii CSB au votat pentru menținerea MON 810.

 Sursa: lista de lucrări de la Institutul de Biochimie.
“Membrii Comisiei pentru Securitate Biologică (…) au ajuns la concluzia că riscul general asociat introducerii deliberate în mediu, în vederea cultivării evenimentelor de transformare cuprinse în genotipul menționat ca și a hibrizilor derivați din acesta este neglijabil”
Asta concluziona raportul înaintat la acea vreme către ministrul mediului. Documentul a fost semnat de Mencinicopschi. Cultivarea porumbului MON 810 este permisă și azi.



ADN-ul din alimentele modificate genetic se infiltrează în sângele gazdei

Niciun comentariu :
Traducere şi adaptare de Marian Apostol (AIM) după S.O.T.T.

Un nou studiu publicat recent arată că există suficiente dovezi ştiinţifice că fragmentele de ADN provenite din alimente conţin gene complete care ajung în sistemul circulator omenesc într-un mod misterios. Sau poate că mecanismul este deja cunoscut şi se aplică în secret.


Într-una din probele de sânge analizate, concentraţia ADN-ului "străin" (ce provine din alimentaţie) a fost mai mare decât cea a ADN-ului propriu subiectului. Studiul s-a realizat pe mai mult de 1.000 de probe de sânge uman. Rezultatele acestui studiu, care sunt disponibile public la Public Library Of Science, confirmă ceea ce era în discuţie de mulţi ani.

Atunci când este vorba de culturi şi alimente modificate genetic, publicul habar n-are de efectele pe termen lung ale acestora. Consumul de alimente modificate genetic a început în urmă cu doar 20 de ani (1994). Este practic imposibil ca autorităţile de sănătate să testeze toate combinaţiile posibile pe o populaţie suficient de diversă, pentru o perioadă de timp suficient de mare, pentru ca să spună apoi cu certitudine că aceste alimente modificate genetic sunt cu adevărat inofensive.

Geneticianul David Suzuki a exprimat recent această îngrijorare, spunând că umanitatea face parte dintr-un imens "experiment genetic" început de mulţi ani, pentru că mii de oameni consumă alimente modificate genetic. Are dreptate.

În ultimii ani, noile cercetări în ştiinţele genetice au arătat că organismele fac schimb de gene. Înainte de asta, se presupunea că genele se transmit numai în mod individual şi numai în interiorul aceleiaşi specii, numai pe cale reproductivă. Iată că era greşit. Astăzi oamenii de ştiinţă recunosc că genele se transmit nu numai între membrii individuali din aceeaşi specie, dar şi între membri ce fac parte din specii diferite!

"Sângele uman este considerat un mediu bine izolat de mediul exterior şi de tractul digestiv. Conform acestei paradigme, marile macromolecule rezultate din consumarea alimentelor nu pot trece direct în fluxul sanguin. În timpul digestiei, se credea că proteinele şi ADN-ul sunt fragmentate în bucăţi mai mici, aminoacizi şi acizi nucleici, care apoi sunt absorbiţi printr-un proces complex şi distribuiţi către diferitele zone ale trupului prin sistemul sanguin."

"Acum, conform acestei analize recente bazată pe mai mult de 1.000 de probe de sânge uman, din 4 studii independente, vă putem anunţa că avem certitudinea că fragmentele de ADN derivate din alimentaţie care sunt suficient de mari ca să contină gene întregi care pot să evite degradarea (fragmentarea în bucăţi mai mici) şi ajung în sistemul circulator uman printr-un mecanism necunoscut".

"Într-unua din probele de sânge analizate, concentraţia relativă a ADN-ului provenit din plante era mai mare decât cea a ADN-ului uman. Mai exact, concentraţia de ADN vegetal a fost constantă în probele de plasmă izolată, în timp ce în probele non-plasmatice de sânge nu s-a găsit ADN vegetal".


Nu este deloc ca şi cum omul se împerechează cu un măr, o banană sau un morcov, pentru a face schimb de gene. Ceea ce au facut biotehnologia şi corporaţiile ca Monsanto a fost să permită transferul de gene de la o specie la alta fără să se mai respecte limitările şi constrângerile naturale. Aşa ceva se numeste ştiinţă nocivă. Condiţiile şi regulile biologice naturale care permit transferul de gene între indivizi din cadrul aceleiaşi specii, sunt altele decât cele din cazul indivizilor din specii diferite.

"Ştiinţa" biotehnologiei de azi se bazează pe presupunerea că principiile ce guvernează moştenirea genelor sunt aceleaşi atât în cazul transferului clasic, cât şi a celui recent descoperit. Acum însă este evident că înainte să continuăm cu această promovare a consumului de alimente modificate genetic, ele ar trebui să fie mult mai detaliat studiate în mod riguros.

Din această perspectivă, cum este posibil ca autorităţile oficiale să considere asemenea "minuni" ca sigure pentru consum? Se pare că suntem o adunătură de creduli... Dar iată că unii dintre noi încep să îşi pună întrebări!

"O singură şi aparent neînsemnată mutaţie în genomul fiinţei umane poate să declanşeze enorm de multe schimbări. Ideea e că atunci când extragi o genă din ADN-ul originar şi o inoculezi într-un alt ADN, practic îi schimbi contextul: vecinătăţile sunt altele, efectele prezenţei acestei gene în noua gazda vor fi altele".


"Nu există nici-un mod de a prezice în mod infailibil ce schimbări va produce mutarea genei, la ce se va ajunge. Se crede că astfel proiectăm noi forme de viaţă, dar ceea ce rezulta este atât de diferit încât nici nu te asteptai. Promotorii organismelor modificate genetic spun că au bune intenţii, dar adevărul este că intenţia este pur financiară: banii", spune David Suzuki.

Adevărul este că intenţiile sunt dincolo de bani, şi sumt mult mai incredibile decât vă puteţi imagina, dar asta e o altă poveste.

Concluzia importantă actuală este că ADN-ul din alimente (modificate genetic) poate să ajungă şi chiar ajunge în ţesuturile animale şi în produsele lactate pe care apoi oamenii le mănâncă.

Există studii care arată că atunci când oamenii sau animalele digeră alimente modificate genetic, genele create artificial călătoresc nestingherite şi ajung în interiorul bacteriilor benefice care există în mod natural în intestine. Cercetările arată că aceste organisme microscopice care se află în intestine sunt capabile să găzduiască secvenţe ADN ce provin din plante modificate genetic!

Începând cu anul 1996, culturile modificate genetic au fost infiltrate în alimentaţia animalelor, iar în prezent se consideră "normal" ca în crescătorii să existe pentru animale o dietă compusă 100% din furaje modificate genetic! Studiile de specialitate au demonstrat că aceste animale hrănite cu OMG au dezvoltat inflamaţii severe ale stomacului şi supradimensionarea uterului.

Este foarte important să ştim că transferul de gene de la plantele modificate genetic către speciile de plante existente în mod natural a dat naştere la aşa-numitele specii rezistente. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, transferul de gene de la OMG către culturile clasice (ne-modificate genetic) pun în pericol siguranţa alimentaţiei. "Riscul este cât se poate de real, din moment ce s-a arătat că urme de porumb modificat genetic aprobat numai pentru furajarea animală au fost descoperite în lanurile de porumb destinate consumului uman în SUA".

Adevărul este că inginerii geneticieni nu au luat în considerare niciodată până acum acest transfer de gene. Ca rezultat, acum nu putem decât să asistăm la consecinţele nefaste ale acestui joc periculos ce face ca genele de la OMG să inoculeze şi să MODIFICE culturile clasice, naturale. O echipă de cercetători au descoperit că o genă care este rezistentă la ierbicide s-a propagat prin intermediul polenului la o distanţă aflată la 21 de km !

Până acum, guvernele spuneau că transferul de ADN de la culturile / alimentele modificate genetic către cele naturale este improbabil să apară. Acum s-a demonstrat că ele au greşit, sau poate că deja ştiau asta? Deocamdată, pe această temă se cunosc prea puţine, iar ceea ce se ştie azi nu este deloc încurajator...

Există studii care arată că folosirea furajelor şi alimentelor modificate genetic conduce la diverse boli, unele grave. Am prezentat informaţii şi atenţionări despre toate acestea de mai mult timp. Descoperirile recente se adaugă îngrijorărilor din ce în ce mai mari, iar oamenii au început deja să nu mai accepte OMG. Interzicerea OMG este singura măsură de bun simţ ce se impune cât mai rapid, cel puţin până când se va demonstra (oare, vreodată?) că ele sunt cu adevărat sigure pentru consum.

De aceea nu mai este o ciudăţenie că multe ţări din lume au interzis complet orice organisme modificate genetic.

marți, 4 februarie 2014

Prototipul funcţional al unui motor magnetic românesc este calea către adevărata independenţă energetică

7 comentarii :
Update: un model de motor magnetic a fost inventat de un german încă din anul 1966

Inventivitatea românilor şi interesul pentru energii neconvenţionale au fost şi continuă să se afle la cote maxime după cum se poate remarca şi din traficul acestui blog. Pe prima pagină, coloana din stânga, la rubrica "Top postari în ultimele 30 de zile", articolul referitor la motorul magnetic Perendev continua să se afle în topul celor mai vizualizate deşi a fost publicat în urmă cu 6 ani.

De aceea credem că următoarele clipuri sunt de mare interes pentru noi toţi. În urmă cu câteva zile un român, producătorul unui prototip funcţional al unui motor magnetic a postat pe internet câteva videoclipuri în care este prezentată realizarea sa.


Motoraşul demonstrativ produce între 50 si 70 watti. În fundalul unuia dintre clipuri se află un motor mai mare ce va avea magneţi mai mari şi mai puternici. Este proiectat cu trei statoare şi rotoare, iar puterea estimată va fi undeva între 3 KWh şi 5 KWh.


În imagini se observă două rânduri de aproximativ 40 de magneţi neodim pe stator şi două rânduri de circa 8-9 magneţi pe rotor. "Cheia" secretă a acestui tip de motor exclusiv magnetic este poziţionarea inteligentă a magneţilor de pe stator şi de pe rotor la un anumit unghi bine calculat, astfel încât mişcarea de rotaţie să fie perpetuă.


Pentru alte detalii puteţi viziona pagina de facebook a autorului. 

Să sperăm că această iniţiativă extraordinară va reuşi să fie pusă în practică şi generalizată în România. Dacă va fi aşa românii vor reuşi să genereze o nouă abordare în domeniul energetic la nivel planetar şi totodată în evoluţia socială a umanităţii. Într-o lume în care unii oameni ucid sau distrug mediul pentru ipotetice sau epuizabile resurse energetice ori pentru a deţine controlul lor, această invenţie vine să ofere adevărata soluţie a independenţei energetice la nivel individual, naţional şi planetar. Epoca combustibililor fosili a apus, epoca energiei libere se naşte acum!