Laura Vasiliu. Ipocrizia e mai mare decat xenofobia

articol de Gabriel ANDREESCU publicat in Ziua - 22 noiembrie 2007

Ce s-a intamplat in cazul Aurei Vasiliu? Trei politisti italieni au avut mandat sa perchezitioneze o camera de hotel unde se credea ca s-a refugiat o traficanta de minore. Natura delictului prezumat motiva o descindere in miez de noapte. Politistii au primit adresa, au mers la usa indicata, au batut cu forta in usa, le-a raspuns vocea unei romance, nu li s-a deschis, au folosit o cheie (speraclu?) si au intrat.

Au descoperit femeia speriata si uluita de ce se intampla, unul dintre ei i-a pus cateva intrebari rapide in timp ce colegii cercetau in viteza restul apartamentului. Nu au gasit nimic, femeia luata la intrebari nu stia italiana, iar cartea de identitate, ca si intregul comportament, aratau ca politia din Torino facuse o gafa. Informatiile se dovedisera incorecte, iar consecinta a fost deranjarea, tulburarea, sperierea actritei romane Laura Vasiliu. Echipa a parasit camera scuzandu-se.
Ce reguli au incalcat cei trei politisti? Dupa cele povestite, nici una. Toti pasii facuti intra in profilul unei interventii proportionale cu gradul de periculozitate al cazului si respectiv, de decenta al banuitei. A fost pur si simplu o nefericita greseala a anchetatorilor.

Presa din Romania a oferit un spatiu imens acestui caz. O multime de ziaristi si comentatori invitati au tunat si fulgerat impotriva comportamentului nepermis al autoritatilor italiene - acuzate, in ciuda celor povestite de actrita, de brutalizarea ei. Din nou m-am intrebat: sa aiba ziaristii romani standarde atat de inalte privind prezumtia de nevinovatie si rigoarea institutiilor de arata atat de indignati?

Mi-au revenit in minte imaginile pe care le-am vazut pe canalele de televiziune din Romania. Intrarea in miez de noapte, in apartamentele unde se banuia ca se face prostitutie. Mascati lovind cu bocancii in usi, cu arma in mana, strigand gutural la femeile care abia apucasera sa se ridice din pat, trantindu-le la pamant, asezandu-le talpa lor grea pe spate, totul sub privirea lacoma a camerelor de luat vederi. Va amintiti ce s-a putut vedea in dimineata zilei de 18 martie 2004, data interventiei fortelor de ordine in locatiile unde se aflau cateva tinere si cativa tineri membri ai MISA? Trupe lovind cu berbeci in porti neincuiate, geamuri scoase din tatani, zdrahoni cu cagula tipand si injurand, fete si baieti scosi din pat cum erau, in costume de noapte, aruncati pe jos, cu arma tintita amenintator catre trupurile lor jumatate dezgolite. Iar pe posturile de radio si televiziune - presa scrisa avea sa juiseze un pic mai tarziu, ziaristii, veniti excitati de pe teren, vorbeau inflacarati despre trafic de arme, consum de droguri, bani si tot felul de obiecte delicte. Nimic din toate aceste alegatii nu au fost sustinute de vreo proba, de la inceput pana la sfarsit.

In loc sa protesteze in astfel de situatii de-o gravitate fara nici un fel de comparatie, cat de mica, cu ce s-a intamplat la Torino, ziaristii romani au aratat in momentele amintite o zeloasa solidarizare cu trupele de comando. Nicicum sa fie indignati de violenta disproportionata pana la oribil a anchetatorilor, de incalcarea prezumtiei de nevinovatie, de umilirea si traumatizarea victimelor. Iata de ce reactia din aceste zile in cazul Laurei Vasiliu nu are cum sa exprime vreun inalt standard etic. Este o manifestare radioasa de xenofobie. Si demonstreaza, peste toate, imensa ipocrizie care scalda Romania de la o margine la cealalta a tarii.