Yoghinii MISA blog

Acest mesaj a fost trimis prin poștă de către profesorul yoga Gregorian Bivolaru din locul de detenție, pe adresa Editurii Shambala, cu rugămintea de a fi prezentat în ziua de 27 august, când are loc hiatusul solar anual. Mesajul expune șantajul și amenințările la care dl. Bivolaru este supus datorită faptului că insistă să promoveze învățăturile yoga și să susțină conferințe pe teme de spiritualitate, dar și să facă dezvăluiri legate de așa-zisa nouă ordine mondială și de secta satanică a francmasoneriei, ce acționează în cârdășie cu așa-zișii iluminați.

Citiți mai jos transcrierea acestui mesaj:

Dragi participanţi, dragi participante, (la Tabăra yoghină de vacanță Costinești 2016 – n.r.)

Considerăm că a venit momentul să rupem tăcerea şi că este chiar necesar să vă comunicăm unele adevăruri importante ce se bazează, fiecare dintre ele, doar pe fapte ce sunt uşor verificabile, inclusiv pe temelia documentelor oficiale existente dar şi pe anumite dovezi concludente de care dispunem. Să începem aşadar cu începutul: în luna februarie a anului 2016 pe adresa noastră poştală a locuinţei din SUEDIA au venit anumite scrisori anonime în care ni se cerea într-un limbaj insolent să decidem desfiinţarea şcolii de YOGA MISA şi ni se promitea, de asemeni, că dacă vom face aceasta, ni se va trimite printr-un mesager suma de 6660000 EURO ce ne va aparţine.

În cuprinsul aceleiaşi scrisori, ni se mai promitea că, dacă apoi vom înceta orice activitate de promovare a învăţăturilor yoga, şi vom renunţa să mai susţinem conferinţe pe teme de spiritualitate, yoga, etc. dar şi pe teme ce atacă sau critică francmasoneria sau a NOII ORDINI MONDIALE, iar apoi vom alege să ne retragem complet din orice activitate de acest fel şi, ulterior, să admitem chiar să începem să scriem un anumit număr de articole, 10 la număr, prin care să promovăm şi chiar să lăudăm NOUA ORDINE MONDIALĂ, vom primi totodată o importantă sumă ce se indică a fi de mai multe sute de mii euro ce ne va fi dată anual.

Se specifica, de asemenea, în cuprinsul acelor scrisori că, dacă nu vom face ceea ce ni se cere, vom ajunge la închisoare, unde vom rămâne până la sfârşitul vieţii.

Este necesar să ştiţi că am păstrat toate acele scrisori ce erau scrise în limba engleză şi avem inclusiv plicurile în care respectivele scrisori au fost expediate din străinătate (nu din SUEDIA) şi se poate constata în cazul acelor plicuri ştampilele poştei cu data la care au fost trimise dar şi ştampilele cu data la care au ajuns apoi la destinaţie (la adresa noastră din SUEDIA). Este necesar să precizăm că niciodată nu am dat deloc curs acelor cereri, pe care le considerăm ca fiind inadmisibile, şi suntem fermi hotărâţi să nu facem niciodată aceasta chiar şi dacă vom plăti cu preţul vieţii aceasta. Opţiunea noastră în această direcţie este definitivă şi nu se va modifica niciodată câtuşi de puţin.

În data de 26 FEBRUARIE 2016, am fost arestat la PARIS la un târg de cărţi vechi şi nu este deloc adevărată minciuna perfidă ce a fost difuzată de mass-media cum că eram acolo pentru a cumpăra reviste pornografice. De altfel, la un asemenea târg nici nu existau asemenea reviste. Această minciună difuzată cu insolenţă împreună cu alte minciuni în mass-media este totodată o afirmaţie în mod vădit cretină ce ar putea fi crezută mai ales de cei proşti şi naivi. După arestarea mea, dosarul acestui caz a fost instrumentat în prima fază de judecătorul Jean Bartholin, ce se afla, de altfel, în preajma pensionării şi despre care s-a aflat ulterior că era în francmasonerie.

Modul în care acest judecător a acţionat s-a dovedit a fi dubios şi bizar iar în cele din urmă a ieşit la iveală că de fapt dumnealui a căutat cu disperare – am putea spune – măcar un singur motiv legal ce i-ar fi putut permite să decidă extrădarea mea în ROMÂNIA. În ciuda tuturor eforturilor viclene pe care le-a întreprins, i-a fost totuşi imposibil să găsească măcar un singur motiv legal spre a-şi justifica în final decizia – am putea spune aberantă – de extrădare pe care apoi a emis-o. Cu toate acestea, în mod indirect, dumnealui chiar s-a dat de gol căci, în ultimă instanţă, dovezile pe care dumnealui a crezut că le va obţine nu au apărut ci dimpotrivă, demersurile sale s-au întors apoi împotriva dumnealui şi chiar au rămas pentru totdeauna la dosar ca o pată ruşinoasă ce nu va putea fi ştearsă niciodată.

Altfel spus, domnul judecător Jean Bartholin nu a reuşit „o crimă perfectă” aşa cum a plănuit iar dovada edificatoare a deciziei sale nedrepte, complet nefondate a rămas pentru totdeauna prezentă la acel dosar. Respectiva dovadă concludentă sunt răspunsurile în mod evident favorabile punerii mele în libertate şi respectării statutului meu de azilant pe care l-au oferit autorităţile suedeze la cele 5 întrebări cheie pe care judecătorul Jean Bartholin le-a formulat personal şi apoi le-a transmis în SUEDIA. Ulterior dumnealui chiar s-a demascat căci s-a dovedit indirect că a crezut măcar unul din acele răspunsuri oferite de autorităţile suedeze va fi nefavorabil şi îi va permite să îşi motiveze pe o bază legală, plauzibilă decizia de extrădare a mea către ROMÂNIA.

Domnul judecător Jean Bartholin s-a demascat deci în ceea ce priveşte intenţiile sale viclene – ce încălcau principiul neutralităţii – şi care l-au determinat să acţioneze în acel mod arbitrar (ce a încălcat legile) prin faptul că atunci când a constat că răspunsurile oferite de autorităţile suedeze îmi erau în totalitate favorabile punerii în libertate şi respectării neabătute a statutului de azilant, după aceea, în mod paradoxal, dumnealui a făcut abstracţie de toate cele 5 răspunsuri pe care le-a primit. Cu alte cuvinte, după aceea, în mod bizar, judecătorul Jean Bartholin s-a comportat într-un mod aberant întocmai ca şi când cele cinci răspunsuri favorabile nici nu ar fi existat.

Procedând în felul acesta, judecătorul Jean Bartholin a căzut singur în propria sa cursă perfidă pe care în prealabil a urzit-o cu intenţia vădită de a găsi, de a avea măcar un singur motiv ce i-ar fi permis să-şi justifice cu un anumit temei decizia de extrădare a mea pe care el încă de la început a plănuit-o cu viclenie. Acţionând astfel, dumnealui s-a dezvăluit în ceea ce priveşte intenţiile sale oneroase, căci orice persoană înzestrată cu inteligenţă şi bun simţ ar fi putut în final să-l întrebe: „Dacă tot aţi trimis autorităţilor suedeze acele 5 întrebări, de ce apoi nu aţi mai ţinut deloc cont de răspunsurile ce v-au fost date? Ce rost au mai avut atunci cele 5 întrebări trimise dacă apoi le-aţi ignorat cu desăvârşire? Le-aţi ignorat apoi în totalitate tocmai pentru că erau în mod evident favorabile lui GREGORIAN BIVOLARU iar referirea onestă la ele ar fi implicat apoi să-l puneţi în libertate şi să-i respectaţi conform legilor în vigoare statutul de azilant?”.

Desigur, toate aceste întrebări ar fi fost foarte deranjante, ba chiar supărătoare pentru acest judecător căci l-ar fi pus într-o ipostază jenantă iar mai mult decât atât i-ar fi demascat ticăloşia şi nedreptatea pe care a comis-o. Oricum însă, astfel de întrebări şi chiar altele la fel de incomode rămân pentru totdeauna iar cei care vor analiza vreodată istoria stranie a acestui caz nu vor ezita apoi să şi le pună. Toate acestea îl vor acuza în mod indirect pe respectivul judecător şi vor fi de natură să evidenţieze modul parşiv, lipsit de onestitate, nedrept în care el a acţionat în cazul acestui dosar.

Faptele menţionate l-au dat de gol pentru totdeauna pe judecătorul Jean Bartholin, căci dacă le analizăm cu multă atenţie, descoperim că el a schimbat acest proces într-o farsă judiciară pe care a plănuit-o încă de la început. Tocmai de aceea, judecătorul Jean Bartholin a căutat cu disperare motive legale pentru a decide extrădarea mea în ROMÂNIA, iar apoi cu toate că nu le-a găsit a ales în final să facă o nedreptate şi a decis totuşi extrădarea mea.

Acesta este adevărul cel adevărat al acestui dosar straniu ce a fost în final soluţionat într-un mod injust şi arbitrar de un judecător care prin modul său de a acţiona s-a dat până la urmă de gol că a avut anumite intenţii parşive. Sperăm că faptele pe care vi le-am prezentat acum sunt concludente spre a vă face să înţelegeţi modul nedrept în care a fost în final soluţionat acest dosar la ordinul din culise al francmasonilor ce acţionează în cârdăşie cu aşa-zişii iluminaţi.

Prin urmare, chiar dacă nu a găsit motive pe care le-a căutat încă de la început cu disperare, respectivul judecător, dl. Jean Bartholin a ales în cele din urmă (spre a executa ordinul primit din culise de la masonerie) să dea o decizie arbitrară ce va rămâne pentru totdeauna ca o pată evidentă şi ruşinoasă în acest dosar în care justiţia FRANCEZĂ s-a făcut de râs căci a încălcat în mod flagrant drepturile consfinţite de mulţi ani prin lege ale unei persoane care deja beneficia în mod legal de statutul de azilant pe care SUEDIA l-a acordat, drept consfinţit de altfel, printr-o lege internaţională. Această vădită nedreptate ce mi s-a făcut nu a fost şi nu va fi acceptată niciodată de autorităţile suedeze.

În cea de a doua fază a acestui dosar s-a făcut ceea ce în justiţia FRANCEZĂ se numeşte APEL ÎN CASARE, iar avocaţii francezi care au fost chiar şocaţi de decizia bizară şi arbitrară a judecătorului Jean Bartholin erau convinşi că instanţa superioară va analiza în spiritul dreptăţii şi a legilor în vigoare acest caz dar în final s-a dovedit că şi Curtea Superioară de Casaţie s-a pronunţat într-un mod bizar asupra acestui dosar.

În final, apelul în casare a fost respins iar decizia bizară şi arbitrară a judecătorului Jean Bartholin a rămas mai departe valabilă căci nu au fost luate deloc în consideraţie niciunul dintre motivele temeinice ce au fost invocate cu acea ocazie. Totuşi şi cu acea ocazie dovada evidentă şi grăitoate unei noi şi flagrante nedreptăţi a rămas la dosar pentru totdeauna şi ea atestă, dincolo de aparenţe, că şi acolo judecătorii s-au pripit cu toate că nu era deloc cazul să facă aceasta. Oricine care este inteligent şi cu bun simţ îşi poate pune întrebarea firească:  „Oare de ce au procedat aceşti judecători, într-un mod pripit şi totodată arbitrar?”. O astfel de întrebare rămâne mereu deschisă.

În ceea ce priveşte instrumentarea la Curtea de Casaţie a acestui dosar printre cei ce au analizat cazul meu s-a aflat totuşi şi o persoană onestă, corectă, care a propus în raportul pe care l-a făcut cu privire la acest dosar ca soluţia să fie cerută şi apoi să se aştepte să fie decisă de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), de la Luxembourg şi care era competent să decidă în conformitate cu legile internaţionale asupra acestei situaţii. Dacă totuşi s-ar fi admis ca dosarul să fie trimis la tribunalul internaţional de la Luxembourg pentru ca acesta să decidă în cele din urmă, şansele de a fi dată o hotărâre ce îmi era favorabilă erau foarte mari. De altfel, o asemenea soluţionare justă, firească fusese deja propusă, solicitată chiar de avocatul ce m-a reprezentat la acea instanţă superioară ce era Curtea de Casaţie din Franța.

Cu toate acestea, în mod paradoxal; aproape inadmisibil şi aberant, judecătorii de la curtea de Casaţie au respins în final dosarul meu cu motivaţia năucitoare: „nu este timp pentru a fi trimis acest dosar la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxembourg”. Întrebarea firească pe care oricine şi-o poate pune este: „Pentru ce oare nu s-a găsit timpul necesar ca în final să se dea o decizie justă? De ce s-au grăbit oare judecătorii în acest caz atunci când de fapt într-un act de justiţie riguros ei nu au deloc dreptul să se grăbească? nu cumva graba lor stranie a ascuns de fapt cu totul altceva? Dacă ei nu s-ar fi grăbit atât de tare, nu cumva soluţia pe care apoi ei erau obligaţi să o dea pe baza deciziei ce venea de la tribunalul internaţional de la Luxembourg ar fi fost cu totul alta şi – de ce nu – chiar favorabilă punerii mele în libertate?”.

Iată deci o nouă nedreptate flagrantă ce mi s-a făcut la Curtea de Casaţie dar cu toate acestea, dovada ei evidenta a rămas pentru totdeauna la acest dosar în care s-a decis că o soluție arbitrară rămâne valabilă și s-a pretextat apoi anapoda că nu mai este timp pentru a soluționa în mod just acest dosar care era firesc, era drept să fie soluționat pe baza deciziei competente a unui tribunal internațional ce era de altfel abilitat să soluționeze așa cum se cuvine, în spiritul dreptății un astfel de caz.

Orice om înzestrat cu bun simț observă modul nedrept, aberant, inadmisibil în care a fost respins acest dosar de Curtea de Casație a FRANȚEI. Numai un prost nu observă argumentul bizar şi găunos cum că este foarte important să ne grăbim foarte tare ca judecători pentru că de fapt nu vrem să avem timp pentru a soluţiona aşa cum vrem noi – ARBITRAR – acest dosar ce în spiritul dreptăţii, pe baza unei decizii competente ce putea fi oferită de un tribunal internaţional. Modul nedrept în care judecătorii de la Curtea de Casaţie din FRANŢA au soluţionat anapoda prin intermediul unui astfel de argument cretin: „nu avem timp să mai aşteptăm”, pare la prima vedere de necrezut dar realitatea este şi rămâne chiar aceasta.

Este o realitate dură, şocantă, năucitoare care a trecut însă neobservată. Toate acestea au ascuns de fapt cu totul altceva şi anume existenţa unei noi farse judiciare. Toate acestea ne-au fost dovedite ulterior de o nouă scrisoare anonimă scrisă în limba franceză ce a fost trimisă chiar din FRANŢA şi care a fost expediată, după cum am aflat ulterior, în 3 exemplare pe adresa avocaţilor francezi.

Respectiva scrisoare avea data de 5. 07. 2016 iar ea a ajuns în cutia poştală a unuia dintre avocaţii mei în data de 11.07.2016. În cuprinsul acelei scrisori ce ni se adresa, anonimul mesager ne anunţa că s-a dat de fapt ordin ca recursul nostru să fie oricum respins iar apoi decizia judecătorilor ce a fost dată abia în 13.07.2016 a confirmat 100% conţinutul acelei scrisori anonime ce a fost trimisă încă din 5.07.2016.

Avocaţii francezi au rămas uimiţi de toate acestea.

Cei care doriţi să vă convingeţi puteţi găsi o copie a acelei scrisori pe site-ul YOGAESOTERIC.NET şi puteţi de asemenea să citiţi traducerea ei fidelă în limba română. Orice alte comentarii cu privire la toate acestea sunt de prisos. Toate acestea arată că francmasoneria ce acţionează în cârdăşie cu grupare satanică a aşa-zişilor ILUMINAŢI are deja o putere imensă în FRANŢA. Ceea ce s-a petrecut deja în acest caz, inclusiv insolenţa cu care s-a acţionat prin expedierea acestor scrisori anonime în care ni s-a spus ce o să urmeze este edificatoare.

Este însă posibil să existe totuşi printre voi unele persoane care în ciuda evidenţelor pe care le-am punctat, vor spune: „aşa ceva este imposibil, nu îmi vine să cred că este chiar adevărat”. Unor astfel de persoane le putem spune doar că de fapt nu urmărim să convingem pe nimeni, faptele pe care deja le-am menţionat sunt 100% reale iar aspectele despre care am vorbit pot fi studiate în dosarul meu din FRANŢA. Pe site-ul YOGAESOTERIC au fost deja postate atât raportul judecătoarei raportoare Delphine Chauchis cât şi copia scrisorii anonime din FRANŢA despre care am vorbit aici.

În final ţin de asemenea să vă mărturisesc că nu îmi este frică şi vă anunţ că vom merge ca întotdeauna mai departe bazându-ne cu o credinţă de nezdruncinat pe ajutorul ce ne vine de BUNUL DUMNEZEU. Ghidarea Sa neîncetată şi prezenţa Sa tainică sunt la fel de vii pentru noi. Un element tainic pe care deja l-am observat a fost acela că toate întâlnirile – ca să spunem aşa – cu justiţia din FRANŢA au avut loc în mod invariabil în ziua de miercuri. Vă mulţumesc pentru atenţia cu care aţi ascultat toate acestea şi îi mulţumesc de asemenea celui care şi-a pus vocea la dispoziţia noastră pentru a face ca acest mesaj să vă parvină aşa cum a fost scris de noi personal. Cu aceasta am încheiat.

Sursa: MISA Senzațional TV

Asistăm în aceste zile la o nouă încercare subversivă de distrugere a asociaţiei MISA şi de scoatere a acesteia în ilegalitate prin mijloace abjecte. Se pregăteşte un nou val de percheziţii la sediile persoanelor juridice, precum şi la domiciliile practicanţilor yoga.

Am fost informaţi că este în plină desfăşurare un plan detaliat de punere în scenă a unor operaţiuni din care să rezulte, chipurile, că practicanţii yoga ar săvârşi fapte de natură penală. Vom descrie motivele precum şi modalităţile care deja au fost demarate.

Unul dintre motivele acestei operaţiuni este acela că autorităţile române caută cu disperare să justifice fondurile uriaşe care au fost cheltuite la efectuarea percheziţiilor din martie 2004. Din informaţiile pe care le deţinem, la anumite niveluri ale institutiilor statului există o anchetă în derulare prin care a fost pusă sub semnul întrebării legalitatea modului în care au fost alocate şi utilizate fondurile destinate respectivelor percheziţii din 2004. Chestiunea are un caracter cu atât mai acut cu cât în zilele care urmează, România va trebui să pună în executare obligaţia dispusă de CEDO şi să achite suma de 291 000 euro practicanţilor yoga abuzaţi cu sălbăticie de către autorităţile române la descinderile brutale din anul 2004. Aşadar peste sumele substanţiale cheltuite de la buget pentru aşa-numita „Operaţiune CHRIST”, a descinderilor din 2004, acum vor trebui plătite despăguburi şi victimelor acestei operaţiuni.

Vă comunicăm pe această cale că în „culisele puterii” s-a luat decizia discriminatorie a declanşării unui nou val de descinderi, înscenări şi abuzuri la sediile sau domiciliile oricăror persoane care au legaturi cu MISA, pentru a le bloca activitatea economică, pentru a produce spaimă şi pentru a îi determina pe aceştia să renunţe la convingerile lor.

Aceleaşi surse care doresc să îşi păstreze anonimatul ne-au dezvăluit ceva care  este încă şi mai grav, şi anume că s-a luat şi decizia punerii la cale a unei înscenări prin care să se realizeze un atentat la viaţa lui Gregorian Bivolaru. Fiind, de mai mult de 20 de ani, teribil de deranjaţi de MISA şi Gregorian Bivolaru, intriganţii din umbră se chinuie prin toate mijloacele să distrugă această şcoală spirituală şi pe mentorul ei.

Existenţa acestor planuri este deja indirect dovedită de pregătirea opiniei publice prin intermediul mass-media, unde au început să fie răspândite o serie de informaţii cu totul bizare.

Remarcăm cu privire la noile „ştiri” care au apărut despre Gregorian Bivolaru în presă, că au fost lansate anumite afirmaţii mincinoase cum că el ar fi suferind de mai multe boli. Se susţine că starea sa de sănătate este precară. Trebuie să precizăm că aceasta este o crasă minciună ce poate fi dovedită chiar cu acte medicale. Pe perioada detenţiei sale din Franţa, conform procedurilor de acolo, dumnealui a fost supus la nu mai puţin de 16 controale medicale riguroase în urma cărora s-a constatat că era singurul deţinut perfect sănătos din tot penitenciarul de la Fressnes, unde se aflau aproximativ 3000 de persoane arestate! Bineînţeles, acest lucru demonstrează o dată în plus valoarea şi eficienţa practicii yoga. 

Dincolo de minciuna răutăcioasă că ar fi suferind de mai multe boli, transpare cu claritate intenţia că se încearcă să i se „facă” ceva în închisoare pentru a se pretinde apoi că „era bolnav”. Ţinând însă cont de faptul că Gregorian Bivolaru a venit perfect sănătos în România, iar starea sa a fost constantă pe toată durata deţinerii sale în Franţa, deducem de aici că orice înrăutăţire bruscă a stării sale de sănătate nu poate fi decât o urmare a unei intervenţii criminale actuale, din ţară.

Pe de cealaltă parte, punerea la cale a unui nou val de abuzuri şi de descinderi în sediile MISA a fost pregătită în presă prin alte câteva ştiri mincinoase. S-a afirmat că „structurile MAI au declanşat o anchetă de proporţii în România", fiind căutaţi „adepţii” lui Gregorian Bivolaru. A fost lansată şi o fumigenă despre faptul că Bivolaru ar fi afirmat în timpul unor audieri din Franţa că are în România diferite „adepte” care ar ocupa „funcţii publice, de înaltă demnitate”. Sesizăm că a fost propagată şi informaţia alarmistă că se vor declanşa anchete pentru a se stabili „dacă l-a ajutat cineva pe Gregorian Bivolaru să fugă din ţară, şi dacă da, cine sunt respectivele persoane”.

Caracterul manipulativ şi instigator al acestor afirmaţii este foarte uşor de constatat. Povestea cu adeptele este o pură invenţie, cunoaştem foarte bine dosarele şi declaraţiile domnului Bivolaru de pe tot parcursul procesului de la Paris şi putem afirma cu certitudine că dumnealui nu a pomenit  niciodată despre aşa ceva. La fel, ideea unei „anchete” care să lămurească dacă şi cine l-ar fi ajutat pe Gregorian Bivolaru să fugă din ţară este o imensă inepţie dacă avem în vedere că acuzaţia adusă de „trecere frauduloasă a frontierei“ a fost deja judecată de trei instanţe. Reamintim că în final s-a ajuns la hotărârea definitivă de încetare a procesului penal în legătură cu respectiva acuzaţie şi la stabilirea faptului că Gregorian Bivolaru este nevinovat. Deci dacă însuşi „autorul" unei presupuse fapte nu este găsit de către instanţele de judecată ca fiind vinovat de săvârşirea ei, atunci cu atât mai puţin şi-ar putea imagina cineva că presupusele ajutoare ale celui acuzat şi găsit nevinovat ar putea fi găsite ca fiind „vinovate”.

Devine în aceste condiţii evident că toate zvonurile agitatoare ce au fost lansate zilele acestea despre MISA şi Gregorian Bivolaru prin intermediul mass-media au rolul de a pregăti şi justifica o nouă dezlănţuire de acte discrimnative, de ostracizare şi marginalizare a persoanelor care practică yoga.

Putem observa că opiniei publice îi este acum inoculată ideea că există persoane care, zice-se, „l-ar fi favorizat” pe Gregorian Bivolaru şi de aceea, vezi-Doamne, ele ar trebui să fie vânate şi hăituite pentru a suporta anumite consecinţe inchizitoriale. Iată deci absurdul situaţiei pe care ne-o prezintă mass-media! Constatăm că pe fondul manipulării ce a fost constant exercitată, timp de mulţi ani, asupra opiniei publice, sunt acum fabricate o serie de pretexte extrem de superficiale, dar care „au priză la public”.

Un alt element foarte suspect pe care îl remarcăm în modul cum este tratat în prezent de către autorităţile române Gregorian Bivolaru este acela că dumnealui a fost repartizat - şi în prezent îşi execută pedeapsa nedreaptă pentru care a fost în mod ilegal condamnat - într-un Centru destinat persoanelor arestate preventiv. Având în vedere normele de drept execuţional penal precum şi faptul că autorităţile române au solicitat returnarea lui Gregorian Bivolaru din Franţa pentru executarea mandatului European de arestare, este extrem de bizar şi suspect faptul că el este deţinut într-un loc destinat persoanelor arestate preventiv şi nu într-un penitenciar, în vederea executării unei condamnări definitive, cu toate drepturile şi obligaţiile care decurg din aceasta! Singura explicaţie este aceea că în realitate se urmăreşte aducerea de noi false acuzaţii la adresa lui Gregorian Bivolaru, menţinându-se strategia perversă, ce este instrumentată de 45 de ani, de menţinere a sa în ipostaza de acuzat, în pofida faptului că în cazul său nu a existat şi nu există propriu-zis nicio victimă şi nicio vină.

Avizăm pe acestă cale practicanţii yoga ai şcolii MISA din România, opinia publică şi jurnaliştii de bună-credinţă (care sperăm că mai există) despre aceste odioase planuri care se pun la cale. Avem convingerea că o minimă atenţie şi luciditate din partea a cât mai mulţi români poate să demaşte cu uşurinţă acest uriaş exerciţiu de manipulare ce este operat în cazul MISA şi poate chiar opri acest şir de nedreptăţi flagrante, ce pare fără limită.

Miercuri, 23 martie 2016, Curtea de Apel din Paris a decis ca judecarea cererii de extrădare formulată de statul român să se amâne pentru data de 11 mai 2016.

Aceasta a respins deocamdată cererea lui Gregorian Bivolaru de a fi judecat în stare de libertate.

Solicitarea acestui drept la replică a fost trimis următoarelor publicații:  France Info, Web Television Observer, Vosges Matin, Le Républicain Lorrain, Metro News, Le dauphine, Le Huffington Post, L’Alasce, 24 matins, L’Express, Impact European, France Tv Info, Direct Matin, Le bien public, BMF TV, 20 minutes, Courrier des Balkans, France soir, Le parisien și blog-urilor: Wanted pedo și Information secteares.

Stimată Doamnă/ Stimate Domn redactor-șef,

În articolul intitulat Unul dintre „cei mai căutați oameni din Europa” a fost arestat la Paris, apărut în publicația dvs. în datele de 26.02.2016, 27.02.2016 și 28.02.2016, a fost prezentată o serie de falsuri evidente care a adus serioase prejudicii imaginii domnului Gregorian Bivolaru.

Drept urmare și în conformitate cu prevederile articolului 13 din Legea din 29 iulie 1881 referitoare la dreptul presei, purtătorul de cuvânt al MISA, Costică Cojocaru, își exercită dreptul de a solicita o replică și, prin urmare, vă solicită să includeți în următorul număr al publicației dvs. următorul text:

Domnul Gregorian Bivolaru, disident și azilant politic al Suediei, a fost arestat de către poliția franceză pe data de 26 februarie 2016 în Paris. Cazul său este deja în atenția mai multor organizații pentru apărarea drepturilor omului, din cauza abuzurilor continue, ce durează de peste 30 de ani, la care l-au supus autoritățile române.

Pe motivul că nu poate beneficia de un proces echitabil în România, acesta a primit în anul 2006 azil politic în Suedia. Fără a se ţine cont de statutul de refugiat politic al lui Gregorian Bivolaru, numele său a apărut pe site-ul eumostwanted.eu , alături de criminali și teroriști, fiind acuzat în mod nelegal de o altă infracțiune, inexistentă în realitate, decât cea pentru care a fost condamnat la origine în România. Infracţiunea pentru care a fost condamnat în mod abuziv de către justiția română nici nu figurează, de fapt, în lista celor 32 de infracțiuni pentru care Europol se poate implica pe bună dreptate în prinderea unor fugitivi europeni. Aceasta arată că autoritățile române au falsificat în mod grav și deliberat informaţiile ce au fost furnizate către Europol numai pentru a putea obține, printr-o manipulare insidioasă, implicarea Poliției Europene în arestarea abuzivă a lui Gregorian Bivolaru. Informaţia prezentată de către publicația d-vostră cum că domnul Gregorian Bivolaru ar fi acuzat de pedofilie și trafic de persoane este o imensă minciună, iar aceasta este propagată în mod insidios chiar de către instituțiile statului român, care continuă persecuțiile furibunde, abuzurile flagrante și încălcările repetate ale drepturilor omului în cazul lui Gregorian Bivolaru.

Gregorian Bivolaru a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, în condițiile în care presupusa victimă a negat în mai multe rânduri și chiar actualmente neagă respectiva acuzație. Mai mult, ea chiar demască la rândul său abuzurile grave la care a fost supusă de procurori pentru a o determina prin șantaj, bătaie și amenințarea cu închisoarea, să semneze o declarație în mod fals acuzatoare, de natură să-l incrimineze pe Gregorian Bivolaru. Este, de altfel, deosebit de semnificativ că ea și-a retras declarația chiar în ziua următoare. Mai trebuie spus că deşi Gregorian Bivolaru a fost achitat de două instanțe (de fond și apel, fiind declarat nevinovat în ceea ce privește această acuzație), ulterior în mod abuziv și ilegal Înalta Curte de Casație și de Justiție din România a anulat cele două decizii de achitare și în urma unei proceduri evident ilegale l-a condamnat definitiv la o pedeapsă nedreaptă și excesiv de mare în raport cu infracțiunea pentru care a fost pe nedrept acuzat.

O precizare foarte importantă ce este necesar să fie menționată este referitoare la asocierea injustă a apelativului de „sectă”, ce creează o stigmatizare de natură să inducă în eroare opinia publică în ceea ce privește școala de yoga MISA (fondată în anul 1989 de către Gregorian Bivolaru). Referitor la acest aspect, considerăm că este deosebit de semnificativ raportul cercetătorului Karl Erik Nylund, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi europeni în materie de secte. Domnul Nylund a realizat încă din anul 2005 un studiu exhaustiv, aprofundat, iar în final concluziile sale au evidențiat că în realitate „școala de yoga MISA este o mişcare eminamente spirituală, ce promovează un mod alternativ, sănătos de viaţă și nu o sectă”.

Vă trimitem pentru edificare o copie după acest raport care este de natură să evidențieze realitatea acestor aspecte mai sus menționate. (Raportul poate fi consultat în format electronic la această adresă)

Ținem să vă amintim în final că NU ESTE CAZUL SĂ EXISTE NICIODATĂ O INFORMAȚIE DE PRESĂ SUPERIOARĂ ADEVĂRULUI. Tocmai de aceea, în numele adevărului ce ar trebui să fie un far călăuzitor pentru publicația pe care o conduceți, îndrăznim să sperăm că nu veți ignora adevărul cu privire la aceste aspecte referitor la care v-ați exprimat în articolul publicat și vă cerem respectuos, în numele adevărului, inserarea urgentă a acestui drept la replică.

Vă mulțumesc anticipat pentru confirmarea de primire a prezentului e-mail, precum și a faptului că publicația dvs. va face demersurile necesare în sensul cererii pe care am formulat-o. În caz contrar, îmi rezerv dreptul de a înainta în justiție o plângere pentru defăimare împotriva publicației dvs.

Cu respect,
Costică Cojocaru
Purtător de cuvânt MISA
0040726260955

Asta după ce Europol, organizaţia europeană de cooperare a forţelor de poliţie, şi-a lansat lansat pagina de internet „Europe most wanted”, unde sunt listaţi cei mai căutaţi infractori ai momentului, din statele membre UE.

Fiecare stat a avut de ales doar doi dintre cei mai periculoşi infractori pentru a-i expune pe această listă, cerând în felul acesta ajutorul tuturor celorlalte state membre pentru a-i prinde. Poliţia Română a găsit de cuviinţă să-l adauge pe profesorul de yoga pe această listă alături de un condamnat la închisoare pe viață, pentru omor deosebit de grav (a împușcat mortal 3 persoane). Și pentru ca povestea să nu bată prea tare la ochi, acuzațiile la adresa profesorului de yoga au fost pur și simplu falsificate și cu mult amplificate, fiind astfel creată o aparență de mare periculozitate ce a făcut posibilă includerea sa pe lista amintită.

Totuși de ce Gregorian Bivolaru?! Având în vedere că el este azilant politic al statului suedez, trăieşte acolo la o adresă bine cunoscută, îşi desfăşoară activitatea sub protecţia acestui stat, trebuie să ne întrebăm: pe ce baze şi în ce scop a fost adăugat în mod fraudulos pe această listă?

Nu mai avea poliţia română nici un infractor cu adevărat periculos de raportat, în afara unui profesor de yoga, persecutat încă de pe vremea comunismului și de care, în conformitate cu Convenția de la Geneva, nu are dreptul să se atingă? Au vrut oare polițiștii români să confirme opinia Curții Supreme a Suediei care a susținut cu ocazia respingerii cererii de extrădare că Gregorian Bivolaru nu poate beneficia de un proces echitabil în România? Cine şi de ce are interesul ca abuzurile la adresa mentorului MISA să continue?

De unde a pornit, mai exact, această nouă campanie de denigrare a lui Gregorian Bivolaru, cine şi de ce se află în spatele ei şi care sunt scopurile pe care le urmăreşte?

Sursa

Vezi și:
Adevărul iese la lumină – Ep.5 – A cui victimă este Mădălina Dumitru? 
Test de inteligenta pentru politisti si nu numai

Biroul de Presă MISA constată acţiunea de manipulare a opiniei publice la care s-au raliat aproape toate instituţiile de presă şi televiziunile din România în data de 29 ianuarie 2016 cu privire la Gregorian Bivolaru. Pe aproape toate canalele oficiale de ştiri s-a anunţat că Gregorian Bivolaru figurează printre primii 57 cei mai căutaţi infractori din Uniunea Europeană, alături de cei mai periculoşi terorişti şi asasini.

Este de remarcat că această clasificare nu a survenit din partea autorităţilor UE, aşa cum au lăsat jurnaliştii români să se înţeleagă, ci responsabilitatea nominalizării lui Gregorian Bivolaru pe această listă, precum şi specificarea infracţiunilor care i-au fost atribuite aparţin în totalitate autorităţilor române.

Constatăm însă un fapt revoltător şi anume că autorităţile române AU FALSIFICAT DATELE despre Gregorian Bivolaru şi au transmis INFORMAŢII GREŞITE autorităţilor din UE, amplificând într-un mod inadmisibil motivul condamnării acestuia! Astfel, consultând pagina web a Europol, observăm că lui Gregorian Bivolaru îi sunt atribuite infracţiunile de „exploatare sexuală a copiilor şi pornografie infantilă”. În realitate, instanţa din România l-a condamnat doar pentru „act sexual cu o minoră”, nefiind în niciun caz vorba despre unul sau mai mulţi copii. Diferenţa de încadrare juridică dintre cele două motivări este substanţială!

Mai mult decât atât, Biroul de Presă MISA reaminteşte că aşa-zisa „victimă a lui Gregorian Bivolaru” avea pe atunci peste 17 ani şi a susţinut pe tot parcursul procesului că nu îl acuză cu nimic pe Gregorian Bivolaru. Tânăra a mai susţinut că de fapt totul a fost o înscenare a procurorilor, ea însăşi fiind traumatizată de către aceştia. Una dintre numeroasele mărturii în acest sens ale fostei minore poate fi urmărită aici.

Biroul de Presă MISA subliniază că informaţia conform căreia Gregorian Bivolaru ar fi fost condamnat pentru „exploatare sexuală a copiilor şi pornografie infantilă” reprezintă o falsificare grosolană şi ea nu poate fi atribuită autorităţilor europene, întrucât chiar pe site-ul Europol este specificat: „Conţinutul site-lui este gestionat şi actualizat de echipele ENFAST naţionale ale fiecărui stat membru UE”. Cu alte cuvinte, falsificarea evidentă a datelor aparţine Poliţiei române! Având în vedere importanţa respectivei acţiuni este absolut clar că transmiterea acestor informaţii false nu se datorează unei erori, ci ea a fost intenţionată şi a avut scopul de a afecta cât mai mult imaginea şi chiar integritatea lui Gregorian Bivolaru.

Ignorând complet abuzul tranşant săvârşit de administraţia română, majoritatea publicaţiilor din România au preluat la rândul lor aceste informaţii false şi chiar le-au distorsionat şi mai mult. Unele dintre redacţii au adăugat, de exemplu, că „Autorităţile arată că Gregorian Bivolaru a întreţinut acte sexuale de mai multe ori cu minorele, pe care le ţinea în stare de sclavie şi le exploata sexual”.

Este mai mult decât semnificativ să observăm că atât Poliţia, cât şi mass-media din România au reiterat astfel împotriva lui Gregorian Bivolaru acuzaţii conexe cu traficul de persoane, respectiv „exploatare sexuală a copiilor” (Poliţia) şi „ţinea minorele în stare de sclavie” (mass-media). Difuzarea publică, şi mai ales, pe linie oficială (în cazul Poliţiei) a acestor acuzaţii reprezintă un abuz cu atât mai mare cu cât în februarie 2015 o instanţă judecătorească din România (Tribunalul Cluj) a stabilit că respectivele acuzaţii sunt nefondate! Mai exact, în motivarea verdictului, instanţa a arătat că „Inconsistenţa probelor şi absurditatea acuzaţiilor aduse prin rechizitoriu dovedesc caracterul represiv al acestei acţiuni a autorităţilor”.

Chiar şi aşa, dacă facem abstracţie de măsluirea acuzaţiilor pentru care Gregorian Bivolaru a fost condamnat la şase ani de închisoare, nominalizarea lui de către Poliţia română ca fiind între primii doi cei mai periculoşi infractori din România este complet injustă! Consultând pagina web a site-ului Poliţiei române referitoare la cei mai căutaţi infractori de pe teritoriul ţării, se poate observa că din cele 41 de persoane indicate, cel puţin 15 dintre ele au condamnări mult mai dure decât cea a lui Gregorian Bivolaru. În cazul acelor persoane este vorba, de exemplu, despre „omor deosebit de grav” (condamnare 21 ani), „infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor” (condamnare 18 ani), „înşelăciune şi fals intelectual” (condamnare 17 ani), „trafic de droguri de mare risc” (condamnare 15 ani), şi altele!

De ce oare autorităţile române au apreciat condamnarea de şase ani a lui Gregorian Bivolaru pentru „act sexual cu o minoră” ca fiind mult mai gravă decât o crimă cumplită, condamnată la peste 20 ani de închisoare? Şi de ce oare zeci de publicaţii s-au grăbit să difuzeze ştirea că Gregorian Bivolaru ar fi „unul dintre cei mai periculoşi infractori din UE”, dar nici măcar unul dintre „prestigioşii” jurnalişti sau reporteri TV nu a făcut o minimă analiză pentru a clarifica discordanţele stridente ale cazului?

În ceea ce priveşte discordanţele, Biroul de Presă MISA reaminteşte că autorităţile dintr-o altă ţară membră UE, Suedia, au o viziune complet diferită faţă de cazul lui Gregorian Bivolaru. Suedezii i-au acordat acestuia azil politic tocmai pentru că au constatat că este supus la sistematice persecuţii în ţara sa. De asemenea, situaţia juridică a lui Gregorian Bivolaru a atras atenţia a zeci de europarlamentari şi a unor organizaţii internaţionale de apărare a drepturilor omului, care au interpelat de mai multe ori autorităţile române în legătură cu abuzurile flagrante la care acesta a fost supus.

Revenind la lista pentru Europol, este naiv să credem că difuzarea de către mass media din România a unor informaţii eronate, care ignoră un şir de abuzuri (sau chiar contribuie din plin la ele) reprezintă doar o întâmplare. Dimpotrivă, această coalizare tacită a jurnaliştilor indică mai degrabă o acţiune de linşaj public, executată la ordin, prin care se urmăreşte cu înverşunare distrugerea lui Gregorian Bivolaru.

Dacă nu este aşa, aşteptăm reacţia unor jurnalişti corecţi, care să repare prejudiciul făcut prin difuzarea informaţiilor false şi manipulatorii la care ne-am referit.

In urma aparitiei in spatiul public a tot mai multe acuzatii si declaratii pe tema implicarii serviciilor secrete in randul magistratilor, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) cere CSM-ului sa verifice existenta ofiterilor acoperiti in justitie si solicita lamuriri de la SRI privind ”interesul” manifestat fata de cauzele penale pana la solutionare. Iată solicitarea UNJR:

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, asociaţie profesională a judecătorilor, al cărei scop principal este apărarea independenţei justiţiei, îşi exprimă profunda îngrijorarea faţă de recentele declaraţii publice, potrivit cărora în rândul magistraţilor ar exista ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete, precum şi că instanţele de judecată au devenit ,,câmp tactic” al serviciilor de informaţii, apreciind că aceste declaraţii subminează atât independenţa justiţiei şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie cât şi încrederea reciprocă între judecători.

1. Să solicite - în acord cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată - Consiliului Suprem de Apărare al Ţării să procedeze la verificarea respectării interdicţiei judecătorilor şi procurorilor de a nu fi/a nu fi fost lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, iar rezultatul să fie făcut public, pentru restabilirea încrederii în justiţie;

În fapt, fostul preşedinte al României şi, implicit, fostul preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, a afirmat în public şi în mod neechivoc că: ,,O altă problemă e legată de foştii ofiţeri acoperiţi printre magistraţi. Până în 2004, serviciile au considerat, ca de altfel şi aceşti magistraţi, că pot să încalce Constituţia din 1991. Destui dintre ei au fost, sunt unii dintre ei. Ei, aceşti oameni, de teamă să nu se afle că au încălcat Constituţia din 1991, sunt şantajabili. Ştiţi care e motivul pentru care am cerut să se scoată cele 3 milioane de dosare ale fostei Securităţi? Pentru că ele erau folosite de unii din S.R.I. să şantajeze. Ei, cei care au fost acoperiţi funcţionează în continuare. (...)”. Aceste afirmaţii au fost reluate în mod repetat în spaţiul public.

Declaraţiile celui care a fost şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt zguduitoare, deoarece afirmă că până în 2004 se ştie că au existat persoane în rândul magistraţilor care au încălcat legea sistematic, fiind incompatibili. Acelaşi fost şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării afirmă că după 2004 a cerut serviciilor să îi retragă pe cei acoperiţi din justiţie, însa nu ştie dacă acest lucru s-a întâmplat.

O astfel de informaţie, esenţială pentru buna funcţionare a justiţiei, nu a fost verificată timp de zece ani, iar de tot atâţia ani nimeni nu ştie dacă aceşti ofiţeri au fost retraşi din magistratură sau nu.

Chiar dacă afirmaţia este făcută acum, de către o persoană care avea ea însăşi obligaţia de a dispune efectuarea acestor verificări, din calitatea de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, şi , deci, obiectivitatea sa ar putea fi pusă la îndoială, efectele nu sunt mai puţin grave.

Prin folosirea acestei vulnerabilităţi, speculată repetat în spaţiul public, se formează un nou tip de presiune pe justiţie, la fel de gravă. Suspiciunea creată în acest mod afectează negativ munca fiecărui magistrat, în special a celor chemaţi să judece în prezent dosare de un interes deosebit pentru opinia publică, deoarece se inoculează acesteia ideea că aceşti magistraţi nu ar fi independenţi.

Gravitatea declaraţiilor repetate privind existenţa ofiţerilor acoperiţi din justiţie este escaladată de afirmaţia directorului Direcţiei Juridice a Serviciului Român de Informaţii care, într-un interviu recent, declară că instanţa de judecată a devenit ,,câmp tactic” de operaţiuni al serviciilor de informaţii. În acelaşi interviu, acesta afirmă că “în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze” din instanţă.

Înţelegând importanţa misiunii pe care Serviciul Român de Informaţii o are în prezervarea securităţii naţionale, conturate de Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, trebuie să subliniem că orice depăşire a acestui cadru legal nu face decât să vulnerabilizeze atât sistemul judiciar, cât şi însuşi serviciul de informaţii. 

Orice suspiciuni şi orice ambiguitate subminează rolul pe care cele două instituţii fundamentale trebuie să îl joace în protejarea drepturile fundamentale, pe de-o parte, şi garantarea securităţii naţionale, pe de altă parte. Aceste obiective nu pot fi îndeplinite fără încrederea cetăţenilor în profesionalismul şi buna credinţă a celor două părţi.

Sala de judecată este locul în care fiecare persoană vine să îşi caute dreptatea în mod public şi transparent, locul unde Statul şi cetăţenii săi sunt deopotrivă apăraţi şi egali în faţa legii. Acest spaţiu nu trebuie şi nu poate fi transformat în ,,câmp tactic” de operaţiuni al unui serviciu secret a cărui activitate este, prin natura sa, lipsită de transparenţă. Orice intervenţii, orice presiuni, directe sau indirecte, publice sau obscure, mai mult chiar, orice suspiciune privind posibilitatea unor astfel de influenţe sau acţiuni lipsite de transparenţă distrug acest echilibru şi lasă fără suport ideea de justiţie independentă şi proces echitabil.

Nu putem să nu subliniem, în acest context, importanţa pe care a dat-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului aparenţei în raport cu garanţiile de independenţă şi imparţialitate, garanţii indisolubil legate de dreptul la un proces echitabil. Or, astfel de declaraţii, venite din partea unor persoane care deţin sau au deţinut un rol important în arhitectura instituţională a statutului, pot, în mod indiscutabil, crea aparenţa unei lipse de imparţialitate din partea magistraţilor.

Declaraţiile menţionate ridică o îndoială întemeiată asupra independenţei întregului sistem judiciar, iar neîncrederea creată poate fi înlăturată numai prin verificarea temeinică şi reală a declaraţiilor date anual de magistraţi cum că nu sunt şi nu au fost ofiţeri acoperiţi, cu consecinţa înlăturării din magistratură a celor ce au încălcat această obligaţie.

Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere calitatea sa de garant al independenţei justiţie, are competenţa să ceară Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să facă aceste verificări. În fond, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să fie prima instituţie interesată în a verifica dacă prevederile legale vizând statutul magistraţilor sunt respectate, pentru a garanta astfel independenţa actului de justiţie.

Cu toate acestea, deşi legea este în vigoare de peste zece ani, iar magistraţii dau anual declaraţii pe proprie răspundere în sensul că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, nici până în prezent o astfel de verificare nu a fost făcută.

În aceste condiţii, nu doar că legea rămâne aplicată strict formal, dar consecinţele acestei inacţiuni afectează întreg sistemul judiciar, prin erodarea încrederii cetăţeanului într-un act de justiţie independent şi imparţial care îl afectează în mod direct.

Fiecare cetăţean are dreptul să ştie, atunci când se adresează justiţiei, dacă o face în faţa unui judecător cu adevărat independent, sau, dimpotrivă, în faţa unei persoane ce serveşte interesele altor instituţii ale statului.

Funcţia de magistrat este esenţialmente incompatibilă cu cea de colaborator cu serviciile secrete, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă. Punctul 10 din Magna Carta a Judecătorilor, adoptată de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, prevede în mod explicit că ,,în exercitarea atribuţiei de a soluţiona cauze, judecătorul nu poate primi nici un fel de ordin sau instrucţiune, nici să fie supus vreunei presiuni ierarhice şi este ţinut să respecte doar legea.”

Exercitarea funcţiei fără părtinire, aşa cum o impune jurământul depus la intrarea în profesie, exclude orice posibilitate de control din afara sistemului asupra judecătorului. Pericolul este mai mare atunci când influenţele ar veni din zona serviciilor secrete, inaccesibile publicului şi, deci, fără mijloace de control la dispoziţia părţilor din proces sau a societăţii civile. Această vulnerabilitate a fost precis identificată de legiuitor, care a simţit nevoia unei reglementări tranşante sub forma unei incompatibilităţi absolute între cele două calităţi.

Interdicţia cu valoare constituţională de a fi, în acelaşi timp, atât magistrat cât şi ofiţer de informaţii, activ sau în rezervă, are rolul atât de a garanta efectivitatea separaţiei puterilor în stat, cât şi faptul că judecătorul chemat să soluţioneze o cauză este supus numai legii. Respectarea Constituţiei şi a garanţiilor sale stă mai presus de orice alt interes într-o democraţie, iar orice suspiciune rezonabilă privind încălcarea lor trebuie abordată cu seriozitate şi investigată prompt de autorităţile competente.

În condiţiile însă în care declaraţiile date anual de judecători nu fac obiectului unor verificări reale, aplicarea legii rămâne una pur formală, iar scopul ei nu este atins.

O reacţie promptă şi categorică din partea Consiliul Superior al Magistraturii în privinţa acestor chestiuni este imperativă pentru a oferi cetăţenilor certitudinea că magistraţii respectă legea şi sunt independenţi, iar actul de justiţie nu este viciat de nici o influenţă externă.

Reiterăm, de aceea, solicitarea către Consiliul Superior al Magistraturii ca, în baza atribuţiilor legale ce îi revin, să acţioneze de îndată în vederea demarării demersurilor necesare verificării tuturor magistraţilor şi sancţionării cu încetarea mandatului a celor care au încălcat această interdicţie. De asemenea Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să solicite Serviciului Român de Informaţii să explice public în baza cărui cadru legal consideră instanţele “câmp tactic” şi îşi menţin “interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”.

Demersul acesta este imperativ pentru ca toţi cetăţenii să aibă garanţia că au parte de un proces just şi echitabil, iar soluţia pronunţată se bazează pe probe temeinice şi cu respectarea principiului egalităţii de arme, dată de un judecător imparţial şi ferit de orice presiuni, care acţionează numai potrivit legii şi propriei sale conştiinţe libere.