Yoghinii MISA blog

    Sã mînecãm dis-de-dimineaţã şi în loc de mir cîntare sã aducem stãpînului, şi sã vedem pe Christos, soarele dreptãţii, viaţa tuturor rãsãrind!

    Si la sunetele vechei legende despre suferinţele, moartea si învierea blîndului nazarinean, inimile a milioane de oameni se bucurã, ca şi cînd ieri proconsulul Pilat din Pont şi-ar fi spãlat mînile ş-ar fi rostit acea mare, vecinicã îndoialã a omenirii : ,,Ce este adevãrul?”.

    Ce este adevãrul?

    De douã mii de ani aproape ni se predicã sã ne iubim, şi noi ne sfîşiem. De mai multe mii de ani Buddha-Cakya-Muni viseazã împãcarea omenirii, liniştea inimei şi a minţii, îndurarea şi nepizmuirea, si cu toate aceste de tot atîtea mii de ani, de la începutul lumii, rãzboaiele presurã pãmîntul cu sînge şi cu cenuşã. În locurile pe unde au înflorit odinioarã cetãţi frumoase pasc pe risipe turmele, şi ceea ce necesitatea au ridicat, ura au dãrîmat; ba, chiar în numele celuia care propovãduia iubire, s-a ridicat în nenumãrate rînduri sabia şi chiar astãzi aceiaşi cruce, acelaşi simbol de mîntuire e în ajunul de a încurca (ca pretest, nu negain) Europa într-un rãzboi al cãrui sfîrşit nici un muritor nu-l poate prevedea.

    La întrebarea ce şi-o face David Strauss, scriitorul vieţii lui Iisus, de mai sîntem noi creştini sau ba, o întrebare la care rãspunde negativ, noi adãogãm alta: fost-am vreodatã creştini? — şi sîntem dispuşi a rãspunde nu.

    Mai adevãrate sînt cuvintele lui Calist, patriarhul de Constantinopol, care, într-o fierbinte rugãciune pentru încetarea secetei, descrie caracterul omenesc :

    Nu numai dragostea Ta am lepãdat, ci şi ca fiarele unul asupra altuia ne purtãm şi unul altuia trupurile mîncãm prin feluri de lãcomii şi prin nedireaptã voinţa noastrã. Deci, cum sîntem vrednici a lua facerile de bine ale Tale? Cã Tu eşti dirept, noi nedirepţi; Tu iubeşti, noi vrãjmãşuim; Tu eşti îndurat, noi neînduraţi; Tu fãcãtor de bine, noi rãpitori! Ce împãrtãşire avem cu Tine, ca sã ne şi împãrtãşim bunãtãţilor Tale? Mãrturisim direptatea Ta; cunoaştem judecata cea de istov a noastrã; propovãduim facerile Tale de bine; a mii de morţi sîntem vinovaţi; iatã, sub mîna Ta cea lucrãtoare şi care ţinea toate petrecem. Lesne este mîniei Tale celei atotputernice ca într-o clipealã sã ne piarzã pe noi şi, cît este despre gîndul şi viaţa noastrã, cu direptul este nouã sã ne dãm pierzãrii, prea direpte judecãtoriule! Dar… îndurãrii cei nebiruite şi bunãtãţii cei negrãite nu este acest lucru cu totul vrednic, prea iubitorule de oameni stãpîne!

    Rar ni s-a întîmplat sã vedem şiruri scrise cu atîta cunoştinţã de caracterul omenesc :Tu eşti bun, recunoaştem cã noi sîntem rãii-rãilor, dar bagã de seamã cã nu-i vrednic de Tine sã-ţi rãsplãteşti asupra noastrã pentru cã ai sta în contrazicere cu calitãţile Tale de atotbun îndelung rãbdãtor, lesne iertãtor.

    ,,Video meliora proboqne, deteriora sequor”

    „Vedem cele bune şi le aprobãm, dar urmãm cele rele.”

    Astfel, cu multã umilire strigãm :

    Cãlcînd aceste porunci ale Tale şi în urma poftelor şi a voilor noastre îmblînd, tot pãcatul în fieştecare zi cu osîrdie facem: clevetire, hulã, ţinere în minte de rãu, cãlcare de jurãmînt, vorba mincinoasã, vorbã de ruşine fireascã şi afarã de fire, şi ceea ce nu se aflã nici în dobitoacele cele necuvîntãtoare, acestea foarte pagîneşte, de nou le izvodim. Stinsu-s-au întru deşertãciune zilele noastre; de ajutorul tãu ne-am golit; batjocurã si rîs ne-am fãcut celor dimprejurul nostru; numele Tãu cel prea sfînt şi Inchinat prin noi a se huli de pãgîn l-am fãcut. Învechindu-ne în rãutate; şi in cãrãri neînţelepţeşte şchiopãtînd, toţi ne-am abãtut, împreunã netrebnici ne-am fãcut; nu este cine sã înţeleagã, nu este pînã la unul. Ciuma şi robia şi îmbulzeala şi sãrãcia şi multe feluri de morţi şi dese pre noi de trei ori ticãloşii! ne-au despãrţit ca prin nişte bãtãi ca acestea sã ne tragi la Tine macar nevrînd noi; ci nici aşa nu s-au fãcut ceva mai mult despre noi. Datu-ne-ai pe noi pãgînilor spre robie şi spre pradã si spre junghiere şi spre jefuire celor fãrã de lege şi nici aşa n-am înţeles, nici ne-am depãrtat de la vicleşugurile noaste şi de la fãrã-de-legile noastre. Nici prin cele de întristare, nici prin cele rele nu ne-am înţelepţit, nici prin facerile tale de bine si prin darurile tale nu ne-am fãcut mai buni!

    Si astfel a fost totdeuna.

    În loc de a urma prescripţiunile unei morale aproape tot atît de veche ca si omenirea, în loc de a urma pe Dumnezeu, omenirea necorigibilã nu-I urmeazã deloc; ci, întemeiatã pe bunãtatea lui, s-aşterne la pãmînt în nevoi mari şi cerşeşte scãpare. Si toate formele cerşirei le-a întrebuinţat faţã cu acea putere înaintea cãreia individul se simte a fi ca o umbrã fãrã fiinţã şi un vis al înşelãciunii. Conştie despre nimicnicia bunurilor lumii, înţelegînd cã aceastã viaţã cu trebuinţele ei prime e deja destul de grea pentru a o mai îngreuia cu alte scopuri deşerte decît cele pe care le are din naturã, omul totuşi pune o deosebitã valoare pe împre-jurarea de a domni asupra altora, de a robi pe alţii, de a-şi întinde stãpînirea peste tot pãmîntul, de s-ar putea.

    Ce-i ajutã lui Cezar c-a fost un om mare? Astãzi poate cenuşa lui lipeşte un zid vechi împotriva ploii şi furtunei.

    Stau oare în vrun raport mijloacele ce le punem în mişcare cu rezultatele la cari ajungem?

    Într-adevãr, privitã prea de aproape, ce ne prezintã viaţa decît împlinirea normalã a unor trebuinţe din cele mai simple? A bea, a mînca, a dormi, a se îmbrãca, adicã a-şi hrãni existenţa şi a o apãra contra intemperiilor. Conform cu acest scop, albina adunã vara ca sã aibã iarna; furnicile îşi zidesc locuinţele lor simple grãmãdind în ele merinde; bursucul îşi adunã provizii pentru iarnã, şi încolo fiecare din aceste animale lasã lumea lui Dumnezeu sã fie precumu-i, neinteresîndu-se mai departe nici de politicã nici de nimica.

    Omul, pentru îndeplinirea tot a acestor trebuinţe primare, are nevoie de un stat cu zeci de mii de funcţionari, de o oaste cu sute de mii de oameni, de drumuri de fier, de cai de comunicaţie, universitãţi şi şcoale, diplomaţi, adunãri legiuitoare, biruri, advocaţi, societãţi academice, gazete, marşandemode, teatruri, bani de hîrtie, tunuri, corãbii, prafuri de dinti, mînuşi, cîini de vînat, biblioteci, cazarme, filozofi, cafea, spitale si altele ca acestea.

    Nu-i asta o socotealã de mofluz?

    De aceea Faust, în care se întrupeazã omenirea cu poftele, ambiţia şi deşertãciunea ei, dar şi cu geniul şi setea ei de ştiinţã, stînd înaintea ultimei probleme, îşi toarnã venin dintr-o fiolã veche într-un pahar şi voieşte sã-l bea… cînd iatã cã sunã încet clopotele şi cîntecele de la Înviere… şi paharul îi cade din mînã…el e recîştigat pentru viaţã.

    Înviere — renaştere ?

    Paralel cu istoria realã a faptei, rãzboiului, cruzimii şi rãutãţii, paralel cu acea ţesãturã de egoism, vicleşug, tiranie de uliţã şi tiranie personalã, din care cea din urmã e de preferat, alãturi cu voinţa acelui soi de oameni pe cari Calist îi descrie aşa de bine în rugãciunea lui — trãieşte creierul omenirii o micã parte din viaţã deosebitã, nesupus nici politicei, nici diplomaţiei, nici rãzboaielor şi, în acele puţine momente ale lui proprii, el mãsurã depãrtarea stelelor şi adîncul mãrei, greutatea pamîntului şi uşurinţa eterului, aude florile crescînd, întrupeazã în marmurã frumuseţea liniilor şi în picturã a colorilor, discompune lumina soarelui, aflã limba ce au vorbit-o asirienii, numãrã biblioteca lui Ptolomeu şi desleagã un vechi papyros ce cuprinde leacuri egiptene.

    E în aceasta … mîntuirea ?

    Fi-va omenirea cultã, omenirea ştiutoare mai bunã decît cea neştiutoare?

    Dupã cîte ştim din trecut şi vedem azi, nu.

    Va rãmînea într-adevãr un tezaur în urma generaţiilor, însã totuşi, omul armei si acela al vicleşugului, ostaşul şi diplomatul, vor însemna mai mult în vremea lor, vor fi mai mult vieţuind decît pictorul Rafael sau muzicantul Mozart sau astronomul Newton.

    De aceea, la ademenirea muzicei cereşti, Faust rãspunde :

    ,,Aud solia, dar îmi lipseşte credinţa în ea!”

    Vin zile de înviere şi trec. Ici se salutã oamenii cu „Surrexit ! Verc Surrexit !”, dincoace cu „Hristos Voscres !” şi în toate limbele pãmîntului se repetã acest cuvînt, dar noi zicem ca Faust:

    „Die Botschaft hõr’ich wohl,  allein mir fehlt der Glaube /”

    Ba credem c-a înviat în inimele sincere cari s-au jertfit pentru învãţãtura lui, credem c-a înviat pentru cei drepţi şi buni, al cãror numãr mic este ; dar pentru acea neagrã mulţime, cu pretexte mari şi scopuri mici, cu cuvînt dulce pe gurã şi cu ura în inimã, cu faţa zîmbind si cu sufletul înrãutãţit, el n-a înviat niciodatã, cu toate cã si ei se închinã la acelaşi Dumnezeu. Tiranul ce mînã la moarte sute de mii fãrã de nici un scrupul, demagogul ce prin vorbe mãsluite trezeşte patimile cele mai negre şi mai uricioase ale mulţimii sînt adesea mai credincioşi vechei legende religioase decît Faust; poate cã, dupã orice crimã comit, s-aruncã înaintea icoanei şi şoptesc cuvintele lui Calist, cerşind iertare de la lesne iertãtorul Dumnezeu. Dar cu aceştia chemaţi, cari sînt mulţi, nesfîrşit de mulţi, nu sporeşte comunitatea creştinã: puţini sînt cei aleşi şi puţini au fost de-apururi.

    Dar rãmîie datina şi înţelesul ei sfînt, aşa cum e de mult; şi, de nu va sosi niciodatã acea zi din care sã se-nceapã veacul de aur al adevãrului şi al iubirii de oameni, totuşi e bine sã se creadã în sosirea ei, pentru ca sã se bucure cei buni în „ziua învierii”, cînd ne luminãm prin sãrbãtoare şi ne primim unul pe altul şi zicem fraţi celor ce ne urãsc pe noi şi iertãm pe toţi pentru înviere, strigînd cu toţii:

    „Christos au înviat!”

    [Mihai Eminescu, 16 aprilie 1878 ]


Urmărește filmele:
Iisus din Nazaret - Regia Franco Zeffirelli
Patimile lui Hristos (The Passion of the Christ) - Regia Mel Gibson

106. Daca un om timp de sute de ani aduce mii de sacrificii luna de luna, iar altcineva doar pentru un singur moment aduce omagiu unui om al carui suflet este perfect inradacinat in adevarata cunoastere, mai valoros este omagiul decat sutele de ani de sacrificii.

107. Daca un om timp de sute de ani venereaza Agni(focul sfant) in padure, iar altcineva doar pentru un singur moment aduce omagiu unui om al carui suflet este perfect inradacinat in adevarata cunoastere, mai valoros este omagiul decat sutele de ani de sacrificii.

Sunt mai multe aspecte pe care a dorit Buddha sa le sublinieze prin aceste doua afirmatii inrudite.
In primul rand relatia unui om cu un alt om, cu atat mai mult daca vorbim de relatia cu un maestru spiritual, este mai bogata dar si mai dificila decat relatia interioara a unui om cu un lucru, actiune sau proces. Cei fericiti care au avut rara ocazie sa aiba un maestru spiritual veritabil care sa nu le menajeze ego-ul si egoismul, ci sa le distruga pe acestea manifestand pe deplin spontaneitatea si incomprehensibilitatea divina, cunosc veridicitatea acestei afirmatii din proprie experienta.

In al doilea rand actul sacrificial este in sine un act oarecum mecanic(cu un accent pe reguli stricte), pe cand actul devotional fata de un alt om este un act in care accentul se pune direct la nivelul sufletului. Demn de remarcat este faptul ca acela care face aceste afirmatii, Buddha, nu era un om cu o structura psihologica devotionala ci una intelectuala, si se poate exclude categoric situatia ca acesta sa fi facut elogiul persoanelor care confunda devotiunea cu un extremism isteric afectiv care exclude ratiunea si centrarea in propria fiinta(si constiinta propriei valori).

A avea o relatie de suflet, de autentica iubire si daruire fata de un maestru spiritual este cu mult mai dificil decat a face acelasi lucru fata de cineva care nu este viu in fata noastra, fiindca acum omul este pus fata in fata cu o realitate si nu cu un aspect pe care el si-l poate inchipui asa cum vrea. Acum lumea este plina de sute de milioane de crestini care sunt mandri de devotiunea lor fata de Iisus, dar cati oare dintre acestia ar mai fi avut aceeasi devotiune fata de Iisus daca ar fi trait pe timpul acestuia, si l-ar fi vazut facand fapte pe care nu le-ar fi inteles deloc, cand l-ar fi vazut ca se lega de toti potentatii zilei (si pe cale de consecinta amenintarea asasinatului ar fi fost atotprezenta) si in plus ar fi sfidat cele mai inradacinate tabuuri ale societatii(avand parca grija ca nu care cumva sa scape vreunul)? Asa-i ca s-ar putea paria linistit ca fata in fata cu realitatea, numarul oamenilor devotati cu adevarat lui Iisus ar fi scazut dramatic fata de iluzia sutelor de milioane de acum?

Buddha atrage atentia si asupra unui alt pericol: unii oameni pot ajunge in situatia ca ei sa aiba o mare devotiune chiar fata de umanitate in general, sa creada ca sunt capabili de mari fapte eroice spirituale, dar relatiile lor particulare cu oamenii concreti din viata lor sa nu fie la fel de insufletite, fiindca deh: inchipuirea e una(vezi notiunea generala de "umanitate" care nu solicita nimic, ca nu vine "umanitatea" sa te traga de maneca cu oaresce), si realitatea(aproapelui tau) e cu totul alta.

E usor sa-l venerezi pe Dumnezeu cand ti-L poti inchipui dupa cum vrei tu, dar ce se alege de toata devotiunea noastra in momentul in care suntem pusi fata in fata cu manifestarea concreta a lui Dumnezeu printr-un om in cazul unui maestru spiritual aflat in comuniune perfecta cu El? Iata invatatura splendida a lui Iisus:

15.Şi iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat?
16. Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis.
17. De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.
(Evanghelia dupa Ioan, Capitolul 7)

Si atat de usor este ca in momentul in care suntem pusi fata in fata cu un om, fie el si aflat in perfecta comuniune cu Dumnezeu, sa incepem sa-i cautam defecte, de genul: "De unde si pana unde este asta invatator spiritual, la ce scoli a invatat el? Pai prostul asta care n-are nicio scoala sa aiba pretentia sa fie maestru spiritual, cand eu am 4 facultati, 3 doctorate in domenii conexe cu spiritualitatea, si 1000 de diplome?". Sa ne uitam in jurul nostru, si vom vedea cu uluire ca de exemplu prostia spirituala "cu diploma" de acum 2000 de ani este la fel de prezenta si acum in jurul nostru, de parca Iisus nici n-ar fi fost pe acest Pamant sau nimeni n-ar sti de El, de viata si invataturile Sale.

103. Chiar daca un om a invins in o mie de lupte cate o mie de oameni in fiecare lupta, iar un alt om s-a cucerit doar pe sine, acesta din urma este cel mai mare dintre cuceritori.
104.105 Victoria asupra ta insuti este mult mai pretioasa decat victoria asupra celorlalti. Nici chiar un zeu, nici spiritele subtile, nici Mara(Tentatorul) nici Brahman nu pot schimba in infrangere victoria omului care s-a cucerit pe sine insusi, si care intotdeauna se autocontroleaza.


Desi simple si aparent banale, ideile lui Buddha necesita un efort considerabil pentru a fi puse in practica. Asa poate parea foarte usor de inteles de catre oricine: "da domnule, ce mare filozofie, e clar ca victoria asupra ta insuti e o mare realizare, ce sa zic, a descoperit Buddha capatul lumii...", dar cand te pui sa realizezi apar "mici" probleme... Ispita de a-ti orienta eforturile catre invingerea celorlalti si nu a ta insuti este foarte mare: nu mai vorbim de faptul ca societatea actuala(si cam de cand se cunoaste istoria) este orientata cu totul catre competitia cu ceilalti, dar exista numeroase dificultati intrinseci demersului de a te cuceri pe tine insuti. De exemplu confruntat cu dificultatea acestui demers si cu faptul ca pana la atingerea Inexprimabilei Simplitati (Nirvana) nu exista gustul victoriei definitive, parca tare ai vrea sa te orientezi catre ceva mai usor, anume catre victorii mult mai usor de obtinut asupra celorlalti; sau prin faptul ca in cucerirea ta insuti subiectul si obiectul demersului esti doar tu, poate apare usor plictiseala sau sentimentul monotoniei, pe cand in cucerirea celorlalti lucrurile si evenimentele sunt mult mai diverse si apare un sentiment de efervescenta.

Dar si beneficiile victoriei asupra ta insuti sunt incomparabile cu acelea rezultate din victoriile asupra celorlalti, facand sa merite efortul mai mare care este necesar. Si nu este vorba doar de comparatia intre cel care s-a cucerit pe sine insusi si cel care a cucerit poate intreaga lume, desi si aici diferentele exista si ele sunt sesizabile de cei in cauza: de exemplu e binecunoscuta legenda intalnirii lui Alexandru cel Mare cu inteleptul care n-avea nimic exterior (dar nici n-avea nevoie), si in care Alexandru, persoana foarte inteligenta totusi, a inteles chiar si el care cucerise lumea cum nimeni n-o mai facuse si nici n-a mai facut-o de atunci, cine este cu adevarat Mare. Mai importanta decat aceasta comparatie intre persoane, este insa diferenta intre relativ si absolut: victoria asupra celorlalti, chiar si de mii de ori asupra a mii de persoane, este relativa pe cand victoria asupra ta insuti este absoluta. Sau, daca e sa ne amintim cuvintele lui Iisus:

26. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
(Evanghelia dupa Matei, Capitolul 16)

Victoria supra celorlalti, chiar de-ar fi intreaga lume, este trecatoare: fiecare murim la un moment dat, si atunci se alege praful de toate cuceririle exterioare. Pe cand cu acela care s-a cucerit pe el insusi se schimba calimera: dupa cum zice Buddha nimeni si nimic nu mai poate transforma aceasta victorie intr-o infrangere. Evident pentru aceasta nu trebuie sa ne oprim la jumatate, si sa strigam "Victorie!" inainte de a fi cazul.

Si inca un aspect important, la final Buddha spune: "...si care intotdeauna se autocontroleaza." Chiar si victoria asupra ta insuti nu este semnalul culcarii pe laurii victoriei! Ispitele continua sa existe tot timpul, nu inseamna ca acela care s-a cucerit pe sine insusi va trai incepand din acel moment intr-un glob de sticla si nicio tentatie nu-l va mai atinge nici c-un fir de par. Poate cel mai elocvent exemplu in aceasta privinta este viata lui Iisus (si iata ca chiar si un maestru oriental de talia lui Buddha spune discipolilor sai acelasi lucru, deci nu e cazul pentru nimeni si pe nicio cale sa renunte vreodata la autocontrolul dat de intelepciune, in nicio situatie si indiferent la ce nivel s-ar afla).

Filmul documentar "Cum a devenit Iisus un Hristos" este in fapt o conferinta a lui Miceal Ledwith fost preot si inalt prelat al Biserii Catolice, fost membru intr-o comisie consultativa a Vaticanului condusa de cardinalul Ratzinger, care a devenit intre timp actualul papa. El vorbeste despre Iisus atat din punct de vedere spiritual cat si din punct de vedere istoric, apeland la documente ale vremiii, la o serie de evanghelii considerate necanonice, precum si la cateva mentiuni ale prezentei lui Iisus in scrierile altor traditii spirituale.

Documentarul lui Ledwith reface si ne reda adevarata grandoare a Fiintei lui Iisus deformata de dogmatism de-a lungul secolelor si aduce in prim plan o serie de dovezi istorice foarte utile in contextul in care unii au ajuns sa sustina ca Iisus este un personaj mitologic (vezi aberatiile antispirituale din prima parte a filmului Zeitgeist).

100. Decat o cuvantare de o mie de cuvinte goale, mai bun este un singur cuvant incarcat spiritual, fiindca acesta il face pe omul care il aude sa traiasca pacea beatifica.
101. Decat un poem dintr-o mie de cuvinte goale, mai bun este un singur vers care aduce pacea.
102. Decat recitarea a o mie de versuri sterile, mult mai buna este o singura afirmatie din adevarata invatatura spirituala, fiindca acesta il face pe omul care o aude sa traiasca pacea beatifica.

Intreg acest capitol intitulat "Miile" trateaza de fapt eficienta spirituala. Aceasta este esenta acestui capitol, si faptul ca Buddha pune atat de mult accent pe acest aspect arata fara doar si poate importanta capitala pe care a acordat-o Buddha eficientei. In fond eficienta urmareste sa trateze prostia, fiindca prostul este cu totul lipsit de eficienta in ceea ce face, desi el are impresia ca actioneaza pentru a obtine niste rezultate. Rezultatul este insa nul in cazul sau, si tot ceea ce-i ramane prostului de facut este sa se consoleze ca rezultatele valoroase nu exista sau sunt inaccesibile, sau se iluzioneze ca de fapt faramiturile pe care le-a obtinut reprezinta adevaratul ospat imbelsulgat.

A te preocupa de eficienta este fara indoiala semnul inteligentei. Oamenii prosti nu gandesc nici la cativa pasi in fata, daramite sa se mai gandeasca la eficienta. Ei prefera de aceea cantitatea in detrimentul calitatii, respectiv efortul cantitativ nu calitativ. Impotriva acestei prostii vorbeste Buddha in acest capitol, si aceste spuse sunt pline de valoare pentru oricine ajunge la un moment dat sa-si puna intrebari asupra eficientei demersului sau spiriritual. Sinceritatea fata de noi insine este si aici o conditie indispensabila, in lipsa acesteia putandu-se cadea cu usurinta in atitudinea masochista de a proceda in cel mai prostesc mod cu putinta pentru a obtine un rezultat. Prostia in sine n-ar constitui o problema prea mare daca n-ar fi asociata in mod inexorabil cu suferinta, iar in cazul de fata referitor la eficienta, suferinta asociata prostiei este si una de lunga durata.

In aceste trei afirmatii scurte, pur si simplu Buddha transpune(particularizeaza) la nivelul vorbirii/cuvantului afirmatia generala "calitatea este mai importanta decat cantitatea". Eficienta se judeca intotdeauna prin raportare la scop. Daca se pierde din vedere scopul, eficienta poate tinde cu usurinta spre zero, atingerea rezultatului devenind mai degraba un proces intamplator, si existand in permanenta pericolul ca omul chiar daca se impiedica de adevar, sa se ridice si sa plece mai departe.
Scopul vorbirii, cand interactionezi astfel cu un alt om, nu este sa faci parada de cunostintele tale extinse, nici de a vorbi cat mai mirobolant tot pentru a-ti maguli orgoliul, ci este acela de a-l ajuta pe cel caruia ii vorbesti, iar cel mai mare ajutor spiritual spiritual pe care i-l poti da unui om este sa-l ajuti sa traiasca cea mai elevata fericire posibila, impulsionandu-l sa obtina aceasta stare la vointa.Buddha exprima acest adevar: decat o mie de vorbe cu zero incarcatura spirituala, mult mai eficient este un singur cuvant dar trasmis cu o stare asociata extrem de elevata si de intensa. Analogic vorbind, decat o punga imensa dar cu niciun ban inuntru (sau doar cu maruntis fara valoare), mai bine o punga extrem de mica dar care contine un diamant. Precum in aceasta analogie, punga reprezinta cuvintele, si ele reprezinta doar suportul a ceea ce este valoros si aflat inauntru, iar in cazul vorbirii ceea ce este inauntrul pungii este reprezentat de incarcatura spirituala subtila asociata acestor cuvinte. Oamenii obisnuiti nu simt in mod direct aceasta incarcatura spirituala subtila, dar adeseori ii simt efectele: astfel cuvintele putine ale unui om de valoare sunt sorbite de catre ceilalti, in timp ce suvoaiele de cuvinte ale unui fanfaron sunt trecute cu vederea de parca n-ar exista, fiindca ele nu hranesc sufletul celui care le asculta, ci reprezinta doar balast sau zgomote fara sens.

Oamenii care sunt goi in interior dar care joaca rolul de invatatori spirituali, incearca sa-si ascunda vidul spiritual prin tot soiul de tertipuri cand vorbesc: cauta sa foloseasca cuvinte si expresii pretioase care sa arate cat sunt ei de culti, cauta sa foloseasca constructii ideatice cat mai greu de inteles (pentru ca cei care ii asculta sa creada ca ei sunt prosti ca nu inteleg), folosesc tot soiul de intonatii si frazari artificiale pentru a imita mecanic pe cei cu forta subtila, isi ascund pustiul de idei sub un potop de cuvinte (pentru ca ascultatorul prost sa creada ca "asta are de transmis ceva, de vorbeste asa de mult", cand de fapt el nu are de spus nimic). Un om cu putere spirituala, in cel mai inalt grad un om aflat in comuniune cu Dumnezeu, nu trebuie sa se forteze in nici un fel pentru a fi eficient in vorbire, fiindca el este in comuniune cu Forta si Intelepciunea Suprema din Univers. Tot ceea ce are de facut un om autentic deschis fata de Dumnezeu este sa se lase spontan inspirat de Acesta, iar rezultatul va fi de o mie de ori mai eficient decat cea mai muncita cuvantare. Referitor la aceasta, iata ce zice Iisus:

11. Iar când vă vor duce în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice,
12. Că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi.(Evanghelia dupa Luca, Capitolul 12)

Cand Iisus si-a chemat apostolii, nu le-a tinut cuvantari monumentale pentru ca acestia sa lase tot si sa-L urmeze.

43. A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.
(Evanghelia dupa Ioan, Capitolul 1)

N-a trebuit Iisus sa-i tina o cuvantare de o mie de cuvinte ca sa-l convinga: un singur cuvant a fost de-ajuns. Si aceasta pentru ca ce-a simtit apostolul in sufletul sau la auzul doar a acestui singur cuvint din gura lui Iisus, era incomparabil cu tot ceea ce auzise insumat de-a lungul intregii sale vieti pana atunci.

Aceste adevaruri sunt valabile in toate aspectele vorbirii. Decat o recitare papagaliceasca a unor scrieri(oricat de sacre ar fi ele) pe care nu le intelegi, mult mai eficienta este o singura afirmatie spirituala care intelegand-o, ti-a luminat viziunea si te va ghida intreaga viata precum o raza calauzitoare catre Absolut.

98. Intr-un sat sau in padure, in campie sau la munte, oriunde salasluieste omul realizat spiritual, acel loc este paradisiac.
99. Padurile sunt incantatoare; acolo unde lumea nu gaseste nicio placere, acolo cel lipsit de pasiuni va gasi incantare, deoarece el nu alearga dupa placeri efemere.

Spusele lui Buddha sunt in deplin acord cu proverbul "omul sfinteste locul". Cautatorii valorilor spirituale nepieritoare vor gasi infinit mai multa fericire elevata gasindu-se in compania unui om care emana parfumul misterios al beatitudinii transcedente desi se afla poate intr-o coliba sau sub cerul liber, decat daca s-ar afla in cel mai luxos palat dar langa oameni dominati de pasiuni grosiere si stupide. Oricine a simtit macar o data in viata lui aceasta experienta uimitoare a fericirii coplesitoare resimtite in prezenta unui om realizat spiritual si care n-avea nimic de-a face cu modestele conditii exterioare, se poate considera un om extrem de bogat interior: el a trait pe propria piele si s-a convins de faptul ca fericirea elevata nu are nimic de-a face cu luxul dupa care alearga innebuniti oamenii mediocri. Cel care a gustat din aceasta fericire spirituala nu o poate uita, si va avea in ea un punct de referinta care ii va folosi ca sprijin pentru a depasi tentatiile placerilor grosiere, care prin comparatie sunt extrem de palide.

Efectul transfigurator al unei coplesitoare si elevate fericiri spirituale care se reflecta asupra naturii inconjuratoare este ceva atat de intens si memorabil, incat trebuie trait pentru a fi apreciat la adevarata sa valoare. Cine nu l-a trait il poate cataloga cu usurinta ca fiind rodul unei imaginatii bogate, lipsit de orice suport real, dar cei care au trait astfel de momente stiu ca au in interiorul lor o sursa uluitoare de fericire elevata care transforma prin lumina sa chiar si "decorurile" cele mai simple si lipsite de pretiozitate.

97. Omul care este liber de credulitate, dar care cunoaste Necreatul, care s-a eliberat de toate inlantuirile, a depasit toate tentatiile, a renuntat la toate dorintele superficiale, acela este cel mai mare dintre oameni.

Paradoxal, fie ca este vorba de atei sau de oameni care au credinta in Dumnezeu, sunt foarte putini aceia care nu sufera de credulitate (in sensul spiritual al cuvantului).
In cazul ateilor credulitatea se manifesta la modul urmator: acestia cred ca nu exista Dumnezeu, dar nu verifica din toata puterea si din tot sufletul acest lucru. Cati atei au experimentat la modul serios metodele puse la dispozitie de marii invatatori spirituali ai planetei, pentru ca apoi sa fie in masura sa spuna, de exemplu: "Da, domnule, am verificat ce spune Iisus, m-am comportat asa cum spune el, si m-am rugat la Dumnezeu cu sinceritate si apiratie, dar nimic nu s-a intamplat, deci sunt pe deplin indreptatit sa trag concluzia ca Iisus bate campii in ceea ce zice referitor la Dumnezeu, si cum el este considerat cel mai mare invatator spiritual sunt indreptatit si sa trag concluzia ca Dumnezeu nu exista."? Eu n-am intalnit niciunul, desi am fost atent la multi atei. Toti ateii se bucura cand reusesc sa triumfe intr-o disputa cu vreun credicios mai prostut, sau cand demonteaza vreun argument slabut al taberei "credincioase", si cu aceasta ei considera ca au transat problema existentei/inexistentei lui Dumnezeu.
In cazul persoanelor credincioase dar superficiale, credulitatea se manifesta altfel, mai subtil dar mai pervers: acestea cred in afirmatiile facute de marii invatatori spirituali ai planetei, dar nu le aprofundeaza punandu-le in practica cu toata onestitatea si din toata puterea, fiindca deh, "la ce bun sa le verifice prin propria experienta daca ele cred deja in acele spuse"? Aceste persoane isi spun adeseori astfel: "Lasa, ca Dumnezeu e bun, si o sa-mi rasplateasca credinta mea in El, fara sa fie nevoie ca sa-mi bat eu prea mult capul cu aspectele grele si care ar necesita un mare efort spiritual din partea mea".
Pe scurt, oamenii nu cauta sa patrunda in miezul lucrurilor, sa-si puna intrebari fundamentale referitoare la ceea ce intalnesc, ci inghit la modul superficial ideile care se potrivesc cel mai bine pe structura lor, si cu asta basta. Cati oameni ati intalnit care sa-si puna cu adevarat intrebari de genul: "Mai, dar oare ce reprezinta cu adevarat aspectul cutare?", "Cunosc eu cu adevarat totul despre aspectul cutare?", "Cum se leaga aspectul cutare pe care cred eu ca l-am inteles bine, de restul Existentei?" samd.? Foarte multi oameni cred ca daca ei fac niste legaturi intre niste concepte, aranjand intr-o viziune cat de cat coerenta despre viata aceste concepte, cu aceasta ei au patruns cu adevarat realitatile desemnate de cuvinte; aceasta este o mare eroare extrem de des intalnita.

Sa luam pentru exemplificare un caz banal, cu mentiunea ca putem inlocui acest concept cu oricare altul si vom vedea ca cei mai multi oameni tind sa se comporte intotdeauna la fel indiferent despre ce este vorba: sa luam cazul rezonantei, concept arhicunoscut in cadrul scolii noastre de Yoga. Cati yoghini ati intalnit care sa-si puna la modul serios intrebari cum ar fi: "Oare am patruns eu cu adevarat in miezul acestui fenomen, pentru a putea concluziona ca l-am inteles?", "Oare de ce exista acest fenomen al rezonantei?", "Care sunt mecanismele care stau la baza fenomenului rezonantei si il fac posibil?", "Cum se leaga acest fenomen al rezonantei de celelalte fenomene si legi fundamentale care exista in Univers?" samd.? Marea majoritate a yoghinilor de la cursul nostru de Yoga isi spun: "A, rezonanta, da domnule, stiu despre ce e vorba ca doar se vorbeste de el din anul 1, e simplu, am inteles", si cu asta ei claseaza acest fenomen ca fiind "cunoscut" si nu se straduiesc sa-l aprofundeze. In general oamenii nu sunt constienti de ignoranta lor fundamentala, si nu au curajul sa-si priveasca in fata ignoranta. Pentru a-ti privi in fata "ranile" (adica defectele) este nevoie de mult curaj fiindca ti se strica imaginea "buna si idilica" pe care orice om si-o costruieste despre el, iar ignoranta este defectul fundamental al omului si putini sunt aceia care au curajul sa o priveasca cu sinceritate.

A-ti da seama ca de fapt nu stii mare lucru despre conceptele care par comune, banale si usoare, presupune o mare luciditate si forta interioara. Exemplul de mai sus ramane valabil daca inlocuim cuvantul "rezonanta" cu alte cuvinte des folosite in caile spirituale: Dumnezeu, Sine, iubire, karma samd.

"Cunoasterea Necreatului" de care pomeneste Buddha face referire la trairea revelatoare a ceea ce este etern(prin urmare atotprezent) si transcendent, stare cunoscuta in buddhism sub numele de Nirvana. Prin stabilirea ferma in acest nivel, yoghinul reuseste sa depaseasca inlantuirile de tot felul caracteristice nivelurilor inferioare ale Existentei, iar printr-o sui-generis "corelare" a nivelului trannscendent cu nivelurile inferioare acestuia, yoghinul devine capabil sa depaseasca toate tentatiile printr-o corecta integrare a toate in Tot. Renuntarea la dorintele superficiale reprezinta un proces care decurge la unison cu acelea descrise mai sus.

96. Mintea sa este calma, calme sunt cuvintele si faptele sale, cand acesta a obtinut libertatea prin intermediul adevaratei cunoasteri, devenind astfel un om caracterizat de o pace profunda.

Buddha face aici referire la o caracteristica importanta a starii interioare a omului realizat spiritual, care a ajuns sa aiba acces direct la nivelurile transcendente ale existentei (Nirvana): starea de pace profunda, coplesitoare, misterioasa, beatifica care ii impregneaza toata fiinta.

Adevarat "refugiu" nemuritor al omului realizat spiritual in fata caracterului trecator al existentei in dualitate, starea de calm coplesitor transcedent reprezinta unul din cele mai valoroase cadouri spirituale de care se poate bucura un yoghin. Valoarea sa inestimabila rezulta si din caracterul sau atotprezent, neafectat de timp sau de celelalte coordonate ale existentei. Acest calm transcendent este resimtit pe un plan interior atat de elevat, incat acesta pur si simplu nu este afectat de structurile comune ale fiintei umane: iata de ce Buddha face referire la mintea, actiunile si vorbele acestuia ca fiind pline de calm.

Acest calm al mintii nu este asadar o caracteristica care izvoraste din minte, ci este resimtit ca avand izvorul intr-un focar interior care depaseste cu mult ca si elevare nivelul mintii. La acest nivel al realizarii spirituale nu mai este asadar vorba de un calm al mintii, vorbelor sau faptelor care sa rezulte strict dintr-un autocontrol volitiv al acestor aspecte: nu se pune problema ca yoghinul se forteaza sa-si mentina gandurile si vorba calme, si depune pentru aceasta un efort considerabil fiindca de exemplu tare i-ar mai zice vreo doua unuia care l-a enervat, dar nu poate fiindca deh, un om spiritual trebuie prin definitie sa fie calm tot timpul fiindca asa scrie la carte. Fiindca acest calm transcedental isi are izvorul intr-o sursa misterioasa aflata la un nivel superior mintii, yoghinul care a ajuns sa aiba acces la aceasta realitate poate reusi ceva cu mult mai valoros: sa ramana perfect stabilit in aceasta stare de calm transcendent desi la modul exterior el poate ridica chiar tonul daca este cazul, sau sa se manifeste furios in exterior. Calmul interior resimtit la acel nivel extrem de elevat nu este catusi de putin afectat de ceea ce se petrece pe nivelele inferioare ale fiintei umane.

Ca si analogie cat de cat aproximativa poate fi dat exemplul unei mame iubitoare care interactioneaza cu copilul sau. Deoarece iubirea fata de copilul sau se afla la un nivel foarte profund, aceasta iubire va continua sa existe si sa se manifeste in sufletul mamei chiar daca poate aceasta va uzita de mijloace de persuasiune mai dure, aparand astfel in exterior unui ochi ignorant ca actionand lipsita de iubire.

Nu exista niciun aspect exterior care sa puna in evidenta accesul unei persoane la aceasta dimensiune a calmului transcendent, si nu exista nicio regula mecanica care aplicata sa elucideze acest aspect pentru un om neavizat. Asa precum iubirea nu poate fi masurata sau pusa in evidenta de niciun aparat si de nicio regula aplicata mecanic ci numai resimtita de un suflet deschis si pur, tot astfel calmul transcendent poate fi resimtit numai de catre un spirit treaz.

Evident ca accesul la aceasta stare de calm transcendent este in stransa legatura (intr-o legatura organica) cu dobandirea unei stari de libertatate interioara extraordinara, la randul ei aflata in legatura cu dobandirea adevaratei cunosteri: a cunoasterii care se refera la aspectele esentiale eterne ale omului si ale Existentei. Buddha descrie in mod precis si ordinea temporala de manifestare a acestora, in cadrul evolutiei spirituale.

Desi aceasta realitate este teribil de incomoda pentru mintea cantonata si limitata doar la aspectele rationale banale, fiindca astfel aceasta isi vadeste limitele si neputinta de a cunoaste totul, totusi realitatea este exact aceasta: un om realizat spiritual va fi uluitor de calm in spiritul sau de care este perfect constient chiar si in momentele in care de exemplu se rasteste la cineva, iar un om ignorant fata de aspectele transcedente ale existentei, chiar daca va vorbi pe un ton calm, in interiorul sau el va fi plin de angoasa si tensiune(aflate adanc in interiorul sau) care au drept cauza fundamentala ignoranta.

95. Pentru acel om care a realizat scopul spiritual al vietii si care a devenit prin aceasta tolerant precum pamantul, ferm precum fulgerul lui Indra si transparent precum un lac fara sedimente sau impuritati, nu mai exista rezervate noi vieti in aceasta lume.

Pentru oamenii rafinati este evident ca aceasta lume in care traim (acest nivel al existentei) nu este una ideala: omul este supus la numeroase constrangeri inerente acestui corp fizic; batranetea, bolile si in ultima instanta moartea afecteaza pe toti oamenii. In plus, numeroase constrangeri negative de tot felul marcheaza destinul omului obisnuit, fiind rodul actiunilor lui gresite din trecut.

Buddha descrie in fraza de mai sus modul cum omul poate dobandi libertatea fata de aceste aspecte limitatoare si generatoare de suferinta: prin atingerea scopului spiritual al vietii, si da apoi cateva caracteristici ale celui care a realizat acest deziderat.

Asa precum pamantul suporta apasarea si a oamenilor buni si a celor rai, si in general sustine tot ce exista, tot astfel omul realizat spiritual doreste binele si evolutia atat a oamenilor buni cat si a celor rai, si in general doreste binele tuturor fiintelor, sustinandu-le pe toate in evolutia lor atat cat ii sta in putinta. Aceasta este cu putinta datorita accesului la planuri ale existentei extrem de elevate unde se manifesta aspectele divine ale fiintelor (de care acestea nu sunt constiente atat timp cat nu au atins un inalt nivel spiritual).

Oamenii realizati spiritual sunt caracterizati deasemenea printr-o fermitate deplina rezultata din perfecta lor acordare cu principiile divine. Ei nu dau dovada de inconsecventa oamenilor mediocri in respectarea principiilor divine, fiindca in cazul lor rezonanta cu energiile spirituale supreme este mult mai mare decat rezonanta cu frica, ignoranta sau alte defecte care ar putea interfera negativ cu aplicarea principiilor divine. Analogic vorbind, cel care a atins culmile spiritualitatii este precum o raza laser coerenta, totul in fiinta sa fiind acordat la sursa suprema a Existentei, aceasta generand puterea extraordinara si focalizarea specifice razei laser.

Transparenta de care pomeneste Buddha face referire la eliminarea rezonantelor negative de tot felul din structura celui realizat spiritual. Aceasta are drept rezultat fundamental eliminarea ignorantei: tot astfel precum in cazul unui lac limpede obiectele se vad cu claritate chiar daca sunt la mare adancime, in cazul celui pur realitatea divina se oglindeste neafectata chiar si in planurile cele mai grosiere ale existentei. Aceasta permite deasemenea realizarea unei unitati inefabile intre ceea ce este sus (inalt ca frecventa de vibratie) si ceea ce este jos (scazut ca frecventa de vibratie) in cadrul fiintei caracterizate de aceasta puritate.

94. Zeii insisi il invidiaza pe acela ale carui simturi, asemenea unor cai bine tinuti in frau de vizitiu, au fost supuse, care este imun fata de sentimentul de mandrie si liber fata de pofte.

Chiar si fiintele care datorita meritelor isi duc existenta in planurile subtile extrem de elevate ale Manifestarii admira pe aceia care s-au cucerit pe ei insisi, deoarece paradisul interior este cu mult mai pretios decat paradisul exterior. Chiar si existenta intr-un paradis exterior este ceva trecator si schimbator, pe cand realizarile spirituale interioare fundamentale nu sunt afectate de modificarea conditiilor exterioare (nu sunt afectate de timp sau spatiu).

In mod obisnuit fiintele sunt dependente psihologic de senzatiile resimtite prin intermediul simturilor, atribuind de exemplu acestora meritul de a fi cauza fericirii. Buddha nu aminteste in mod intamplator de zei, deoarece chiar si acestia la un moment dat pot suferi extrem de mult: oamenii plang si sufera extrem de mult (de obicei) in momentul in care mor si sunt astfel nevoiti sa se desparta de tot ceea ce le-a fost drag in acea existenta, cu cat mai mult sufera insa zeii in momentul in care sunt nevoiti sa paraseasca conditiile paradisiace in care traiau? In astfel de momente apare clar care fericire este cu adevarat pretioasa: cea care depinde de simturi sau cea care nu depinde de simturi.

Cel care este liber de mandrie poate cu adevarat sa spuna ca a obtinut o mare realizare spirituala. In primul rand aceasta realizare pretioasa nu este posibila in lipsa unei autentice patrunderi a constiintei catre realitatile transcendente, iar in al doilea rand aceasta fereste omul de numeroase rezonante negative care in mod comun imping la actiuni negative dintre cele mai diverse. Multe fapte rele sunt facute din mandrie, dar cel care este umil poate cu adevarat sa se gandeasca din tot sufletul la binele aproapelui si sa-si ignore sau chiar sa-si sacrifice daca este nevoie egoul pentru a face un bine. O extraordinara senzatie de libertate este traita de acela care liber fata de mandrie, resimtita ca si cum o piatra de moara ar fi fost aruncata de umerii sai: povara egoului.

Cel care este liber fata de pofte nu mai este nevoit sa alerge incoace si incolo dupa te miri ce lucruri rare sau greu accesibile, fiindca acesta si-a gasit fericirea si implinirea acolo unde ea este mereu accesibila: in natura cea mai profunda a propriei sale fiinte.

93. Cel care este netulburat de pofte, care nu este absorbit de placerile efemere, care a perceput libertatea transcendenta si neconditionata (Nirvana): calea lui este dificil de inteles, precum cea a pasarilor care zboara in vazduh.

Buddha continua sa explice ideea din sutra anterioara, pe baza aceleiasi structuri logice. Pentru a trage concluzia deplinei libertati a omului realizat spiritual si a imposibilitatii de a-i intelege comportamentul schematizandu-l reductionist in modele logice comprehensibile mintii obisnuite, Buddha arata mai intai ca acesta(Arhatul) este in primul rand liber de ancorele care limiteaza si determina actiunile omului gregar, iar apoi el subliniaza ca Arhatul se "hraneste"(rezoneaza) cu starea de libertate absoluta perceputa de acesta in mod direct si inefabil.

Comportamentul omului obisnuit, spune Buddha, este adeseori determinat in mod tiranic de poftele sale. Adeseori vedem oameni care sunt condusi de poftele lor chiar catre propria lor distrugere, si acestia nu se impotrivesc desi sesizeaza ca sunt condusi la ruina. Acesta este cazul de exemplu al fumatorilor sau al alcoolicilor, sau al celor care mananca nesabuit mai mult decat este necesar samd. Acesti sarmani oameni nu se pot baza pe nimic puternic din interiorul lor care sa-i ajute sa se opuna poftei tiranice care-i conduce la autodistrugere. Astfel, cand pofta aberanta apare in interiorul lor, ei se gasesc intocmai ca un om aflat in mijlocul unui curent puternic de apa si fara putinta de a se agata de nimic pentru a putea avea o reactie. In niciun caz nu se poate spune despre un asemenea om ca este liber, sau ca isi poate alege liber drumul, si deasemenea nici nu putem spune ca nu avem nicio idee despre situatia viitoare a acelui om, tocmai fiindca traseul sau este unul strict determinist.

Cel care este "absorbit de placerile efemere" este deasemenea un om al carui comportament este usor de ghicit si de inteles, fiindca este determinat cu totul de atractia acestor placeri trecatoare. Omul actioneaza in acest caz precum un program pe calculator in cadrul caruia intalnim instructiuni de genul "daca apare situatia x atunci vei actiona astfel: ...", si nu exista nicio alternativa in cazul unui program. Aceasta lipsa de alternative apare datorita faptului ca pentru acest om nu exista nimic (in el) care sa fie absolut liber si care sa fie considerat superior acestor placeri efemere. Demn de remarcat este faptul ca Buddha nu are nimic impotriva experimentarii de catre om a placerilor fie ele si efemere, ci este impotriva starii de a fi absorbit in mod tiranic de acestea.

Cel realizat spiritual nu numai ca nu este sub influenta acestor limitari expuse mai sus, ci in plus el si rezoneaza cu starea de suprema libertate transcedenta(Nirvana). In analogia cu omul aflat intr-un curent puternic de apa, omul realizat spiritual se aseamana unui om extrem de puternic care poate sa inoate in voie in ce directie vrea chiar si impotriva curentului, si care in plus are la dispozitie o barca perfecta care prin natura ei este imuna la influenta apei si care-l ajuta oricand sa aleaga directia sau chiar sa iasa la vointa din apa(personificarea starii de libertate absoluta Nirvana).

De aceea spontaneitatea prezinta atata farmec pentru oameni, pentru ca ea este o reflexie a libertatii absolute caracteristice starii supreme de constiinta. Imprevizibilitatea, jucausenia, surpriza sunt si ele alte aspecte incantatoare derivate din aceasta stare de libertate absoluta. Singurul om care insa poate manifesta in stare pura aceste aspecte este acela care a a atins starea suprema de constiinta caracterizata de libertatea absoluta.

92. Oamenii care nu au bogatii, care sunt intelepti in ceea ce priveste hrana, care au perceput libertatea transcendenta si neconditionata (Nirvana): calea lor este dificil de inteles, precum cea a pasarilor care zboara in vazduh.

Buddha isi structureaza perfect logic afirmatiile sale din aceasta sutra: se poate observa ca argumentele sale sunt impartite in doua categorii:
a) Mai intai el arata ca omul realizat din punct de vedere spiritual nu este inlantuit de ancorele care limiteaza in mod obisnuit persoanele mediocre. Oamenii cu o constiinta gregara sunt foarte limitati in actiunile lor de atasamentul fata de lucrurile acestei lumi. Viata lor se reduce la acumularea acestor bunuri fizice, si acesta este si criteriul dupa care ei isi masoara succesul.
Hrana deasemenea constituie o limitare importanta in cazul in care omul se comporta prosteste fata de acest aspect. In primul rand o hrana impura cauzeaza probleme de sanatate, care reprezinta niste limitari considerabile. In al doilea rand, chiar actul hranirii devine adeseori o sursa importanta de limitare prin importanta obsesiva sau exagerata pe care omul i-o acorda. Multi oameni de cand se trezesc se gandesc ce-or sa manance, iar inainte sa adoarma ultimul gand e tot la mancarea de-a doua zi. Mintea acestor oameni care au devenit sclavii hranei este dominata tiranic de gandul "doar mancarea ma tine in viata", si ei omit (de exemplu) ideea divina pe care ne-a lasat-o Iisus: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Evanghelia dupa Matei, 4/4).

b) Dar daca omul realizat spiritual nu rezoneaza cu aceste aspecte limitatoare, se ridica urmatoarea intrebare: "cu ce rezoneaza acesta atunci?". Buddha clarifica acest aspect in a doua parte a afirmatiiilor sale: oamenii realizati spirituali rezoneaza cu libertatea transcendenta si neconditionata.
Altfel spus, Arhatii nu numai ca nu se "hranesc"(rezoneaza) cu limitari, ci se si "hranesc"(rezoneaza) cu pura libertate absoluta la care au acces in mod direct si nemijlocit. Aceasta libertate pura si necoditionata nu este insa pentru acestia doar un concept intelectual, ci este la fel de autentica si "palpabila" precum este hrana pentru omul obisnuit care percepe doar lumea fizica.

Ca urmare a acestui rationament exhaustiv, devine clara concluzia lui Buddha: libertatea deplina de care se bucura oamenii realizati spiritual duce la imposibilitatea "ghicirii" (sau chiar a intelegerii rationale a) faptelor lor, adica la imposibilitatea incadrarii faptelor lor in niste tipare logice deterministe banale, tot astfel cum e imposibil de incadrat intr-un tipar logic determinist zborul liber al unei pasari.

Acest adevar este dealtfel verificat pe deplin in practica, daca e sa ne uitam de exemplu la faptele lui Iisus.

Sigur ca pentru omul mediocru, aceasta libertate deplina a celui realizat spiritual este adeseori o sursa de neincredere, de rea intelegere, sau chiar de invidie si aversiune, si tocmai de aceea Buddha a cautat sa explice cat se poate de clar aceasta realitate, si chiar a insistat asupra acestei idei expunand-o si in sutra urmatoare.

Capitolul 7 - Arhatul (cel care a atins Nirvana)

90. Nu mai exista suferinta pentru acela care a terminat calatoria si care a abandonat tristetea, care s-a eliberat pe sine insusi pe toate nivelurile si care si-a aruncat toate lanturile.

Buddha subliniaza caracteristica fundamentala practica a celui care a a ajuns la capatul drumului spiritual: absenta suferintei. Aceasta caracteristica slujeste deasemenea ca reper fundamental pe tot parcursul cautarii spirituale: in destule aspecte ne putem insela, ceea ce traim poate fi interpretat intr-un mod sau altul, dar suferinta constituie o veritabila piatra de incercare care ne ajuta sa verificam ceea ce am obtinut, ca si gradul nostru de puritate. Cuvintele, etichetele, oricat de pompoase ar fi ele, sunt palide indicii ale situatiei noastre, comparativ cu analiza gradului in care suferinta mai apare sau nu in fiinta noastra. Si chiar si in privinta oamenilor care nu au niciun fel de preocupari spirituale, daca se analizeaza motorul si piatra de incercare a vietii lor, aceasta nu este absenta bucuriilor sau placerilor ci prezenta suferintei, fiindca fiecare considera ca daca n-ar fi suferinta ei ar avea destule resurse si abilitati pentru a-si procura placerile pe care le doresc. Chiar si dintre oamenii cu pretentii spirituale care clameaza in fata celorlalti ca au atins diverse realizari, putem gasi destui care sufera din motive dintre cele mai banale, cum ar fi de exemplu acela ca unii oameni le pun la indoiala meritele. Cat de valororos este atunci ceea ce a realizat acel om daca un atat de marunt lucru ii produce suferinta? Insa dincolo de a-i analiza pe altii, acest criteriu este extrem de valoros pentru noi insine, permitandu-ne ca prin analiza sincera sa ne intrebam care sunt cauzele care inca ne mai provoaca suferinta, si astfel sa stim cu precizie unde in fiinta noastra trebuie sa actionam pentru a atinge perfectiunea.

Sintagma "a abandonat tristetea" face referire la situatia in care practicantul spiritual a eliminat din fiinta sa in totalitate toate energiile negative, facand astfel imposibila rezonanta sa cu acestea si avand ca rezultat imunitatea in fata raului si a suferintei asociate in mod indisolubil. Folosirea acestui cuvant , "abandon", subliniaza astfel ca este alegerea fiecaruia dintre noi daca sa rezonam cu fericirea sau cu tristetea: daca dorim, atunci prin libera noastra alegere ne putem agata si incarca cu energiile raului, dar daca dorim atunci noi putem inceta sa le mai caram dupa noi si le putem arunca inlocuindu-le cu energiile binelui si ale fericirii si astfel sa renuntam definitiv la suferinta.

Starea de libertate interioara a practicantului spiritual are multe conexiuni, si in principiu are la baza incetarea ignorantei fundamentale privind Existenta, prin trairea simpla, naturala si neingradita a Adevarului. Formularea "pe toate nivelurile" pune in evidenta faptul ca aceasta libertate interioara este dobandita de cautatorul spiritual in mod gradat. Astfel odata ce aspirantul spiritual dobandeste la inceputul practicii sale spirituale cunoasterea existentei energiilor subtile eterice, el capata astfel o anumita independenta fata de corpul sau fizic. Mai tarziu, odata ce el devine centrat in sufletul sau la nivelul corpurilor subtile superioare, el capata o independenta si o libertate marita fata de corpurile sale mai grosiere, caracterizate de un nivel mai scazut de "vibratie". Si cand cautatorul spiritual ajunge "centrat" pe un nivel transcendent al fiintei sale, el capata astfel in mod natural, de la sine, libertate si independenta interioara fata de manifestarile efemere situate ca si frecventa de vibratie sub acesta.

"Aruncarea lanturilor" de care pomeneste Buddha se refera la incetarea conditionarilor fiintei. Aceasta aruncare a lanturilor se obtine la modul fundamental prin inlaturarea ignorantei, si are drept rezultat "expulzarea" din fiinta practicantului a tuturor energiilor negative care "legau" omul de suferinta prin fenomenul rezonantei. Aceasta inlaturare a ignorantei nu se produce ca si cum am lua cu o caldare zoaiele si le-am da afara din fiinta noastra, ci este realizabila numai prin aducerea in fiinta noastra a energiilor binelui si ale fericirii, care ne vor purifica si ne vor face capabili sa traim Adevarul. Similar cu Arhimede care exclama "dati-mi un punct de sprijin si voi rasturna Pamantul!", cautatorul spiritual poate sa exclame (avand la baza acelasi fenomen arhetipal): "Bazandu-ma pe un punct de sprijin benefic (un focar benefic pe care sa-l amplific) voi elimina tot raul si suferinta aferenta din fiinta mea!".

87, 88. Un om intelept trebuie sa paraseasca starea plina de intuneric, si sa urmeze calea luminii. Nefiind atasat niciunui loc de pe lumea aceasta, el trebuie ca in retragerea sa sa caute fericire acolo unde nu pare a fi nicio fericire. Lasand toate placerile superficiale in urma, si nenumind nimic "al meu", omul intelept trebuie sa elimine(din el insusi) toate tulburarile mintii.

89. Cei a caror minte este bine ancorata in modalitatile de a dobandi cunoasterea spirituala, si care fara a se agata de nimic, se bucura de libertatea non-atasamentului, care si-au invins poftele, si care sunt plini de lumina, acestia sunt liberi chiar si in aceasta lume.

Metafora "intunericului" spiritual face referire la existenta in interiorul fiintei umane a impuritatii care obstructioneaza lumina, si a ignorantei care este ca si cum omul nu ar fi orientat catre sursa luminii. In analogie cu procesul vederii fizice obisnuite, pentru ca noi sa putem vedea ceva, trebuie sa indeplinim doua conditii (asumand faptul ca avem ochii intacti, ceea ce din punct de vedere spiritual este in aceasta analogie intotdeauna valabil, fiindca intotdeauna omul poseda focarele de rezonanta cu orice, chiar daca ele sunt inactive/latente sau blocate de impuritati la un moment dat):
1. Sa putem manevra o sursa de lumina pe care sa o indreptam in directia lucrului pe care dorim sa-l vedem.
2. Sa avem grija ca nimic sa nu obstructioneze drumul luminii catre acel lucru si catre noi (de genul prafului asezat pe lampa, sau a obstacolelor opace asezate in drumul luminii).

In cazul in care omul nu indeplineste prima conditie, si el nu indreapta lumina catre obiect, atunci sursa intunericului in care se afla este ignoranta. In cazul in care omul nu indeplineste a doua conditie, sursa intunericului sunt impuritatile care bareaza drumul luminii, si de exemplu degeaba doreste si incearca omul sa perceapa energiile subtile, ingerii sau chiar pe Dumnezeu daca el nu se preocupa in prelabil sa-si curete sufletul de mizeria rautatii, a egoismului si a celorlalte vicii.

"Calea luminii" este calea pe care omul se preocupa sa-si elimine impuritatile care exista in sufletul sau sub forma viciilor sau a defectelor de caracter, si in care el apoi directioneaza lumina constiintei sale catre Existenta, urmarind sa perceapa Adevarul.

Omul intelept nu numeste "casa" (la modul atasat) niciun loc de pe lumea aceasta, "casa" sa fiind Imparatia lui Dumnezeu aflata in sufletul si in spiritul sau.

Oamenii obisnuiti cauta fericirea prin acumularea a cat mai multe lucruri si bunuri. Omul intelept trebuie sa-si caute fericirea "acolo unde nu pare a fi nicio fericire", adica in puritatea sufletului sau, fara a cauta sa acumuleze bunuri materiale, ci dimpotriva daruind celor din jur tot ceea ce este de folos si traind in:
- fericirea pura a sufletului sau ce traieste empatic fericirea celorlalti
- fericirea inexprimabila a spiritului sau ce exista in comuniune cu Dumnezeu

Omul intelept dobandeste timpul si energia necesare pentru a merge pe "calea luminii", renuntand la a mai alerga obsedat si hipnotizat doar dupa placerile trecatoare. Cauza pentru care cautatorul spiritual nu numeste nimic de pe aceasta lume "al meu" este aceea ca acesta este constient ca totul este trecator, efemer pe acest Pamant: atat existenta sa proprie cat si existenta celorlalte lucruri sau fenomene de pe acesta lume sunt trecatoare. Ce sens are sa numesti ceva "al meu" atat timp cat si existenta proprie pe aceasta lume si cat existenta lucrului pe care il numesti "al meu", ca si raportul intre cele doua, pot inceta in orice clipa?

"Eliminarea tulburarilor mintii" pomenita de Buddha seamana in mod izbitor cu definitia practicii Yoga enuntata de Patanjali: "citta vritti nirodha" (in traducere "anihilarea agitatiei(turbioanelor) mintii"). Mult mai profunda decat pare la o apreciere superficiala, aceasta indicatie este adeseori inteleasa de cei prosti ca un fel de "spalare a creierului" sau de reducere la stadiul de "leguma" (acestia ignorand intelepciunea profunda care se degaja din invatatura lui Buddha sau a lui Patanjali). Aceste aspecte care tin de aspecte elevate ale fiintei umane si de etape superioare ale drumului spiritual, nu pot fi intelese si patrunse cu adevarat decat prin practica (de exemplu prin practica corecta a meditatiei sau a rugaciunii).

Prin sintagma "cei a caror minte este bine ancorata in modalitatile de a dobandi cunoasterea spirituala" Buddha identifica pe acei oameni care prin practica tenace au inlocuit tendinta mintii de a vagabonda haotic catre aspecte superficiale, cu obisnuinta acesteia de a se focaliza si a intra in rezonanta cu energii subtile elevate si benefice.

In ultima parte a afirmatiilor sale Buddha arata pe ce anume se bazeaza libertatea interioara, spirituala: starea de "a fi plini de lumina" semnifica pe cei plini de fericirea si cunoasterea pura ce radiaza in intreaga lor fiinta din Sursa Suprema, si care fiind ferm stabiliti in aceasta stare superioara de constiinta si existenta au iesit de sub tirania poftelor necontrolate si a atasamentelor fata de aspectele efemere si superficiale, deoarece s-au ridicat deasupra lor (ca si frecventa de vibratie). Aceasta stare de libertate interioara este astfel perfect naturala si stabila, tot astfel precum viziunea unui om aflat in varful unui munte inalt se intinde in mod natural perfect neingradita de jur-imprejur, spre deosebire de viziunea obstructionata si marginita a oamenilor aflati in vale.

84. Daca, indiferent ca e pentru el sau pentru altcineva, un om nu tanjeste nici dupa fii, nici dupa bogatie, nici dupa putere, si daca nu doreste sa obtina succesul prin mijloace incorecte, atunci el este bun, intelept si virtuos.

85. Putini sunt aceia dintre oameni care ajung pe tarmul celalalt; ceilalti oameni alearga incoace si incolo pe acelasi mal.

86. Dar aceia care, dupa ce au fost invatati despre Lege, urmeaza Legea, trec dincolo de domeniul (aflat sub influenta) mortii, desi acesta este dificil de depasit.

Cel care a depasit iluzia dobandirii fericirii persistente si a implinirii sufletesti doar prin raportarea superficiala la aspectele acestei lumi (cele mai comune pacaleli dpdv. spiritual fiind sa se acorde valoare suprema prin ele insele unor aspecte precum copiii, bogatia sau puterea, puse in relatie directa cu posedarea acestora ca pe niste bunuri personale), este un om intelept. Cel care nu doreste sa-si cladeasca fericirea sa pe nefericirea altora, fiindca isi da seama ca asa ceva este imposibil, este un om virtuos. Acest lucru devine insa posibil numai pentru omul bun, care reuseste sa depaseasca aceste iluzii (iluzii cauzatoare de suferinta in final) fiindca se bazeaza pe fericirea elevata pe care acum o are tot timpul prezenta in sufletul lui. Altfel spus, nu e suficient sa-ti spui "nu mai sunt rau si ignorant, gata, am luat aceasta hotarare!" pentru ca rezonanta cu raul si ignoranta sa se opreasca, ci trebuie mai intai sa faci fapte bune si intelepte pentru a crea in tine insuti rezonante cu binele si intelepciunea pe care apoi sa te sprijini.

Putini sunt oamenii care depasesc nivelul vietii traite sub spectrul mortii, al efemerului si al ignorantei fundamentale, deoarece pentru a depasi acest nivel este necesara indeplinirea a cateva conditii simultane: trebuie sa-ti doresti aceasta mai presus de orice, trebuie sa afli si sa intelegi cum poti realiza aceasta, trebuie sa faci toate eforturile necesare(aici incluzand si corectitudinea realizarii lor) pana la capat. Este asadar un lucru greu, fiindca intotdeauna lenea a fost mai usor accesibila decat realizarea a ceva maret. Si rasplata insa este pe masura efortului depus in mod corect.

82. Oamenii intelepti, dupa ce au auzit legile spirituale, devin plini de serenitate, ca un lac limpede, adanc si linistit.

83. Oamenii buni isi vad de drum orice s-ar intampla, cei buni nu palavragesc si nu suspina dupa placeri superficiale; indiferent ca se afla in circumstante placute sau dureroase, oamenii intelepti nu se exalta nici nu deznadajduiesc.

Inteleptul dobandeste acces la o stare de fericire elevata, situata ca "frecventa de vibratie" peste manifestarile energetice comune si ca atare fiind inalterabila. Comparatia facuta de Buddha cu aceea a unui lac are rolul de a evidentia cateva calitati ale inteleptului:
1. Puritatea. Asa cum prin apa limpede a unui lac se poate vedea cu claritate, tot astfel prin structurile pure ale unui intelept (minte, suflet s.a.) lumina divina patrunde fara oprelisti si aduce cu ea bucurie, incantare si frumusete, precum si reflectarea nedeformata a realitatii.
2. Profunzimea. Asa cum un lac adanc este misterios, bogat, plin de resurse si coplesitor ca manifestare, tot astfel un intelept care are acces la dimensiunea extrem de rafinata si profunda a spiritului, capata acces la resurse spirituale uluitoare si insondabile.
3. Linistea. Precum un lac linistit, un intelept se bucura de fericirea plina de calm care izvoraste din spirit.

Oamenii buni care au devenit deschisi fata de adevarurile profunde manifestate prin sufletul lor, au prin aceasta o autentica "busola" care le indica in permanenta "Nordul" reprezentat de telul spiritual ultim, si nu se mai lasa atrasi si pacaliti de placerile inferioare, nici nu pierd timpul prin sporovaieli inutile. Avand acest reper fundamental si absolut, omul intelept reuseste sa aiba acces la o stare de echilibru care ii permite sa-si mentina directia indiferent din ce parte bate vantul.

80. Fantanarii aduc apa la suprafata si o dirijeaza unde vor; fauritorii de sageti prelucreaza nuiele; tamplarii cioplesc o bucata de lemn; omul intelept se modeleaza pe sine insusi.

81. Asa cum o stanca solida nu e clatinata de vant, omul intelept nu este influentat nici cand este in mijlocul acuzelor nici al laudelor.

Materia prima a omului intelept este el insusi. Lucrand asupra sa isi obtine inteleptul fericirea. Neglijandu-se pe sine insusi cade prostul in groapa suferintei. Sufletul sau fiind comoara sa, omul intelept nu poate fi despartit niciodata de comoara sa. Deasemenea el nu poate fi impiedicat sa progreseze deoarece are tot timpul la indemana ingredientele necesare operei sale: el insusi. Desi paradoxal aceasta materie prima este cea mai la indemana pentru om, doar sufletele nobile si pure ii sesizeaza importanta si se apleaca asupra ei gasind aici fericirea nepieritoare. Frumusetea lucrurilor simple nu poate fi apreciata si degustata decat de spiritele pure si elevate.

In acest domeniu de actiune care consta in propria noastra fiinta, nu exista pacaleala sau inselaciune, dar nici esec sau efort in zadar sau ratacire: fiecare obtinem fericirea corespondenta realitatii noastre interioare, care este construita prin alegerile si actiunile facute clipa de clipa.

Omul care prin cercetare spirituala efectuata asupra propriei sale fiinte a ajuns sa se hraneasca cu esentele pure si pline de savoare ale existentei, nu mai este influentat de aspectele superficiale si lipsite de substanta reprezentate de opiniile ignorantilor. El nu mai este o frunza in vant, aruncata incoace si incolo de laude sau acuze, de lingusiri sau amenintari, fiind el acum traieste ghidat de realitati pline de fericire care sunt afectate de aspecte superficiale tot atat de mult pe cat adancul oceanului este afectat de valurile de la suprafata. Laudele sau acuzele celorlalti sunt acum lipsite de orice consistenta, de orice efect asupra realitatilor profunde. Adevarul nu este influentat nici de laude nici de acuze, si nici de numarul celor care le lanseaza.

Oamenii superficiali cauta prin laude sau acuze la adresa celorlalti sa le influenteze comportamentul, sa-i manipuleze in directia vizata de ei, prin metoda zaharelului (laudele) sau a biciului(acuzele). Pentru omul ignorant care nu are repere decat in ceilalti si nu are alte valori decat cele relative aceasta metoda de manipulare prin laude sau acuze da rezultate, dar in cazul omului care a ajuns la realitati obiective extrem de elevate si avand valoare absoluta, Buddha spune ca acesta mai poate fi influentat intr-o directie sau alta de asemenea aspecte superficiale tot atat de mult pe cat este stanca miscata de vant, adica deloc.

78. Sa nu-ti faci prieteni dintre cei care fac rau, sa nu-ti faci prieteni dintre oamenii grosieri: sa-ti faci prieteni dintre cei virtuosi, sa-ti faci prieteni dintre oamenii cu aspiratii elevate.

79. Cel care absoarbe legea eterna traieste fericit avand un calm deplin al mintii: inteleptul gaseste intotdeauna bucurie in legea eterna, asa cum a fost predicat de cel ales.

Prima afirmatie a lui Buddha este o aplicatie practica a fenomenului rezonantei. Daca ne facem prieteni dintre oamenii care fac rau sau care au preponderent trairi grosiere, atunci prin acceptarea acestei afinitati cu raul admitem ca in noi sa intre aceste energii distructive si ale suferintei. Daca in schimb cautam sa ne facem prieteni dintre oamenii care actioneaza in armonie cu legea divina a binelui si iubirii si care au aspiratii elevate, atunci noi prin acceptarea acestei afinitati admitem ca in noi sa intre energiile corespondente ale fericirii.

Este plin de invataminte sa sesizam modul cum functioneaza in practica fenomenul rezonantei din acest punct de vedere, al prieteniilor, la lumea pe care o intalnim. In aceasta lume vietuiesc atat oameni care vehiculeaza preponderent energiile distrugerii si ale suferintei, cat si oameni care vehiculeaza preponderent energiile binelui si ale fericirii. Este foarte interesant de observat cum un om care vehiculeaza interior raul va fi atras in mod "magnetic" si isi va face prieteni tot dintre oamenii de joasa factura, iar cel care vehiculeaza interior binele va fi atras in mod "magnetic" si isi va face prieteni dintre oamenii elevati. Din cauza acestui fenomen ticalosul va fi incredintat ca toti oamenii sunt ticalosi(asa cum e el si cum sunt si prietenii sai) si ca viata este o manifestare in care raul si suferinta asociata predomina, in timp ce omul onest va tinde sa constate o realitate opusa: faptul ca toti oamenii sunt buni (asa cum e el si cum sunt si prietenii sai) si ca viata este o manifestare in care binele si fericirea predomina.

Cel care a asimilat legea divina pana intr-atat incat aceasta a devenit parte integranta din fiinta sa, va avea drept rasplata inerenta fericirea eterna si calmul extatic al mintii. Aceasta absorbtie a legii divine nu trebuie insa sa aiba loc doar la nivel declarativ, sau formal, sau intelectual speculativ, sau doar la nivelul informatiei, ci trebuie ca intre sufletul practicantului si legea divina sa existe o identitate, o contopire, o identificare perfecta.

Capitolul 6 - Inteleptul

76. Daca gasesti un om inteligent care-ti spune unde se poate gasi adevarata comoara, care iti arata ceea ce trebuie evitat, si care iti administreaza mustrari, urmeaza-l pe acel om intelept; va fi mai bine, nu mai rau, pentru cei care-l urmeaza.

77. Lasa-l sa te admonesteze, permite-i sa te invete, accepta sa-ti interzica ceea ce nu trebuie facut! - el va fi iubit de catre cei buni, dar va fi urat de catre cei rai.

Ajutorul unui om care a ajuns deja acolo unde vrei tu sa ajungi este nepretuit. Pentru cautatorul spiritual care doreste sa-si elimine defectele si sa-si imbunatateasca situatia actuala este mult mai de folos un indrumator care-l critica, decat unul care-l lauda. Foarte multi discipoli apar ca fiind foarte devotati atat timp cat sunt laudati de catre maestru, dar isi racesc sentimentele imediat ce sunt criticati. :) Personal consider ca este foarte util sa acceptam sa fim criticati de catre indrumatorii nostri spirituali chiar si atunci cand noi suntem ferm convinsi ca suntem nevinovati, si aceasta din cel putin 2 motive:
1. Fara indoiala ca avem si destule defecte si erori pentru care am merita cu prisosinta sa fim criticati, si atunci oare am prefera sa fim criticati stiind ca suntem vinovati? :) Pentru ce asadar ne indignam ca suntem criticati chipurile pe nedrept, cand situatia opusa ar fi si mai neplacuta? Sau cati discipoli ati intalnit voi care sa fie indignati ca nu sunt criticati de catre maestru desi sunt plini de defecte si erori? :)
2. Chiar daca avem dreptate si suntem certati de catre maestru desi nu suntem vinovati, si chiar daca poate ne sunt retrase unele avantaje, atunci noi ajungem intr-o situatie noua din care avem foarte multe de invatat. Omul prost se bucura cand ajunge intr-o pozitie superioara valorii sale, in timp ce inteleptul considera ca e mai bine daca se afla intr-o pozitie exterioara inferioara valorii sale interioare.

Chiar si intre prieteni sau iubiti sunt valabile cele de mai sus. Oamenii care nutresc cu adevarat sentimente de prietenie sau iubire permit celor pe care-i iubesc sa-i critice, in timp ce oamenii slabi, mici la suflet si lipsiti de iubire nu suporta sa fie criticati si isi aleg prietenii dintre cei care se abtin sa-i critice punand accentul pe linguseala.

Este insa valabil si ceea ce zice Buddha in final: un astfel de om care-si asuma riscul de a indruma prin critica va fi extrem de urat de catre cei rai, fiindca acestia isi vor vedea scoase la lumina mizeriile pe care ei doresc sa le tina ascunse, si va fi apreciat numai de catre oamenii buni, care se bucura ca defectele lor sunt scoase la lumina pentru a putea fi eliminate.