"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » , » Două experienţe diferite ale calmului beatific

Două experienţe diferite ale calmului beatific

Acum câteva zile am trăit în mod cu totul neaşteptat de către mine o altfel de stare de calm beatific, foarte diferită faţă de genul de calm profund pe care l-am trăit până acum, şi aş vrea să relatez despre aceasta.

Mai întâi despre genul de calm profund pe care am ajuns să-l trăiesc înainte cu ani buni faţă de experienţa de acum câteva zile. Acest calm profund îl pot categorisi în două cuvinte ca fiind de genul vidului transcendent. Pentru a nu fi acuzat cu uşurinţă de minciună voi descrie modul în care am ajuns să am acces la această stare de conştiinţă, şi voi detalia una din tehnicile folosite. Am fost foarte interesat să descopăr în fiinţa mea ceea ce nu poate fi distrus niciodată, dacă ar fi existat aşa ceva. Pentru aceasta am apelat la la toate modalităţile de introspecţie interioară pe care le-am considerat relevante referitor la ceea ce doream să descopăr. Iată una dintre ele:

Un fel de motto al acestei modalităţi de căutare interioară descrisă mai jos este următorul:"Când ai pierdut tot ceea ce putea fi pierdut, rămâne Sinele, adică Totul.". Aşa sună un aforism pe care îl întâlnisem. Această idee putea fi reformulată in cazul meu astfel: "Când ai pierdut tot ceea ce putea fi pierdut, rămâne Sinele, adică ceea ce este important şi mă interesează." Am procedat în felul următor: stând nemişcat şi cu ochii închişi, la început mă întrebam:
Î: - Aş putea eu oare să pierd acest corp fizic? (Şi mai departe, ce anume mai simt că rămâne din mine dacă ignor corpul?)
R:- Fireşte, la moarte eu voi rămâne fără acest corp fizic.
Pe cale de consecinţă acest corp fizic nu mă mai interesa. Esenţa acestei tehnici consta în faptul de a ignora cu conştiinţa acea parte din mine pe care o puteam pierde, şi de a vedea ce rămâne din mine după această excluziune. Ca urmare, după acest prim pas, eu urmăream sa văd ce mai simt din mine, dacă ignor toate senzaţiile provenind de la corp. Am descoperit că dacă ignor corpul şi orice senzaţie primită de la acesta, rămân cu o grămadă de senzaţii şi aspecte pe care le categoriseam ca făcând parte din mine.
Luam apoi senzaţiile energetice pe care le simţeam chiar dacă ignoram corpul, şi efectuam căutarea interioară astfel :
Î: - Dacă ignor şi energia subtilă proprie, eu continui să exist? Ce rămâne din mine dacă ignor şi energiile subtile?
Pentru a simţi care este răspunsul la acestă problemă căutam să simt ceea ce mai rămâne din mine dacă ignor şi energiile subtile pe care le simt (în afară de corpul fizic pe care stabilisem anterior să-l ignor). În urma analizei a ceea ce simţeam am descoperit că mai rămâneam în continuare cu diverse sentimente şi emoţii, specifice acelui moment, cum ar fi de exemplu afecţiune la adresa cuiva, sau angoasă datorită unei probleme. Treceam la următorul pas atunci.
Î: - Aş putea pierde şi aceste sentimente, sau aceste sentimente există în permanenţă tot timpul cu mine?
R: - Evident, aceste sentimente vin şi pleacă. Le pot pierde. Au fost destule perioade de timp din viaţa mea când nu am simţit acea stare de afecţiune, sau nu am simţit acea stare de angoasă.
Î: - Ce rămâne atunci din mine dacă ignor şi aceste sentimente(pe lângă ignorarea corpului fizic şi a energiilor subtile)?
Pentru a găsi şi simţi răspunsul la acestă întrebare, căutam să-mi detaşez conştiinţa şi de sentimente, care pur şi simplu nu mă mai interesau şi pe cale de consecinţă imi luam atenţia de la ele, analogic vorbind exact aşa cum procedează cineva care aude un zgomot ritmic pe care după o analiză hotărăşte ca e neinteresant şi de atunci încolo îl ignoră.
Sigur că toate aceste întrebări şi răspunsuri nu merg şnur, ca pe roate. Adeseori izbucnesc în conştiinţă cu putere senzaţii şi trăiri de la un nivel anterior, cum ar fi cel al corpului. Altă problemă care apare este că unele senzaţii şi trăiri sunt mai puternice şi sunt mai ataşat de ele, şi atunci îmi vine mult mai greu să le ignor. Prin exerciţiu însă se dobândeşte o abilitate a conştiinţei care acţionează ca un fel de sită, astfel încăt această triere a diferitelor aspecte din noi devine mult mai uşoară.
Mai departe, căutând să văd ce rămâne din mine dacă ignor şi sentimentele, şi energiile subtile şi corpul fizic, constatam că eu continui să exist, şi cel mai uşor ieşeau în evidenţă gândurile. Sesizam care sunt aceste gânduri.
Î:- Aş putea eu pierde şi aceste gânduri, sau aceste gânduri pe care le am acum sunt în permanenţă cu mine?
R:- Evident aş putea pierde aceste gânduri, au fost destule perioade de timp din viaţa mea când nu am avut aceste gânduri.
Î:- Ce rămâne atunci din mine dacă ignor şi aceste gânduri?
Pentru a găsi răspunsul la acestă problemă, căutam să văd ce mai rămâne din fiinţa mea, daca ignoram şi gândurile, pe lângă corpul fizic, energii subtile şi sentimente.
Deja de la acest nivel tehnica ajunge într-un punct critic. Am petrecut ceva timp reluând introspecţia şi aprofundând acest nivel. Consider că de la acest nivel într-un anume sens cuvintele nu prea mai sunt de ajutor. Voi descrie totuşi în continuare.
Am constatat că dacă ignor("pierd") atât corpul fizic, cât şi energiile subtile, emoţiile şi gândurile, eu continui să exist, şi ceea ce rămâne din mine este ceea ce aş putea numi conştiinţa. Am vrut să fiu fidel corectitudinii demersului meu, şi am continuat mai departe. Mi-am pus cu tărie următoarea problemă interioară în acest punct al căutării:
Î:- Ce rămâne din mine dacă pierd şi această conştiinţă?
Este dincolo de subiectul acestui articol răspunsul la această întrebare(consider că e sarcina fiecăruia să găsească răspunsul la această întrebare şi la întrebările asociate), de aceea mă rezum să relatez că, în corelare şi cu alte modalităţi de introspecţie spirituală pe care le-am făcut (mergând pe alte întrebări), a apărut trăirea unei stări care poate fi etichetată de fericire transcendentă. Experimentând acel proces gradat de transcendere, acea "pierdere" a tot ceea ce poate fi pierdut, se produce la un moment dat o "basculare" a stării interioare, într-o stare de existenţă care poate fi caracterizată în două cuvinte de calm transcendent.

Astfel am ajuns să simt ceea ce relatam la început ca fiind trăirea unei stări de calm beatific de genul "vidului transcendent". Sper că descrierea modului în care am procedat să clarifice mai bine ceea ce înţeleg prin expresia "de genul vidului transcendent". Accesul la această stare este foarte important pentru mine, fiind una din realizările spirituale cele mai importante la care am ajuns. Deşi are un impact benefic în multe tipuri de acţiuni, această stare nu constituie însă răspunsul în totalitate satisfăcător la problemele din această lume, datorită naturii sale eminamente transcendentă.

Această stare a constituit mult timp singurul tip de experienţă a calmului beatific pe care l-am trăit. Asta până acum două zile când spre surprinderea mea am trăit o stare de calm beatific totalmente diferită faţă de ceea ce cunoşteam. Această experienţă mi-a apărut în urma unei rugăciuni adresate lui Dumnezeu la unison de către foarte mulţi yoghini, în cadrul unei acţiuni organizate de Grieg. Eu înafara acelei rugăciuni n-am făcut altceva. Nu voi descrie nici în totalitate ce am simţit şi nici cu lux de amănunte.
Tot ceea ce vreau să relatez aici referitor la subiectul în discuţie este că brusc s-a instalat în fiinţa mea o stare de calm beatific, însă total diferită faţă de ceea ce trăisem până atunci. Era o stare de calm beatific însă nu a vidului transcendent, ci "plină", integratoare. Nu era necesară nicio acţiune a conştiinţei de transcendere a ceva ce simţeam în acel moment. Acea stare de calm beatific cuprindea cât se poate de natural orice alt aspect al existenţei mele. Eu existam cuprins de o pace indescriptibilă împreună cu orice aspect trecător al existenţei mele, şi nu detaşat, "dincolo" de orice aspect trecător al existenţei mele.

Trebuie să recunosc că această stare de calm beatific experimentată acum două zile este mai valoroasă decât ceea ce trăisem înainte. După opinia mea dacă un om reuşeşte să ajungă să trăiască tot timpul, sau la voinţă, această stare de calm beatific integrator atunci a dobândit cu adevărat o realizare spirituală de top, adică în totalitate satisfăcătoare în orice condiţii.

2 comentarii:

  1. Imi place relatarea ta. Unde ai ajuns mi se pare superb - probabil pentru ca si eu insumi caut acelasi lucru: divinitatea in plina actiune [ca sa spun asa]. Iti doresc sa mergi mai departe cu realizarile interioare. Multumesc pentru relatare, e important [cel putin pentru unii] sa stie ca mai sunt si alte persoane care caut "acelasi lucru". Poti incerca sa citesti "Aurobindo - aventura constiintei" mai ales pasajul in care descrie tehnica de detasare fata de ganduri. Desi descrierea e foarte scurta, este un real punct de reper pentru cei care cauta acelasi lucru. Ma refer la aceasta carte [pe care deja e posibil sa o cunosti deja] in eventualitatea ca ti-ar mai deschide si noi orizonturi. Asa mi s-a intamplat mie. Dar a trebuit sa o citesc de mai multe ori pe parcursul mai multor ani sa observ ce are real valoros acea carte. Sper sa fie interesanta si pentru tine. Daca nu, cauta mai departe - vei gasi cu siguranta ce cauti. Succes si nu te opri! Niciodata!
    P.S. a doua stare seamana mult cu BHAVA SAMADHI - macar un "preview" al starii aceleia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru incurajari si pentru informatia legata de existenta cartii lui Aurobindo, de care nu stiam. O sa fac rost de ea si o sa o citesc, fiindca ma pasioneaza "aceste lucruri", si am observat ca, asa cum ai precizat, lectura atenta iarasi si iarasi a invataturilor yoghinilor care au atins inalte nivele de constiinta este de natura sa ma scoata adeseori dintr-un impas sau sa-mi dea noile idei de evolutie de care am mare nevoie(ultima data am observat acest aspect citind spusele lui Ramana Maharishi, pe care il consider un adevarat maestru in Jnana Yoga, si ale carui invataturi imi sunt foarte dragi).

    Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere