vineri, 23 martie 2012
Senzaţional! Presa este cea care comandă Poliţiei, în România!!! Comunicat de presă 23 martie
Aspectul cel mai elocvent este că toată presa a scris că Gregorian Bivolaru se află pe lista Most Wanted pentru un mandat de arestare emis în aprilie 2004, corelat cu dosarul judecat la Sibiu - unde a fost achitat de instanţă. Recursul acestui dosar se judecă acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acum, Gregorian Bivolaru este menţionat pe această listă în legătură cu un alt mandat de arestare. Campania de presă este anterioară plasării lui pe lista Most Wanted.
Dovada că Gregorian Bivolaru nu se afla, cu două zile în urmă, pe lista Most Wanted se află în această captură de ecran – cacheul paginii Most Wanted în data de 19 martie. Erau la momentul respectiv numai 20 de persoane pe această listă.
În schimb, în următoarea captură de ecran – realizată astăzi – vedem că sunt 22 de persoane, Gregorian Bivolaru fiind introdus primul pe listă. Fiind vorba de un alt mandat de arestare decât cel menţionat în presă este evident că este vorba de reintroducerea sa recentă pe această listă, la presiunea mass-mediei!
Faptul că Gregorian Bivolaru era considerat în timpul regimului Ceauşescu ca fiind unul dintre cei 10 care erau cei mai periculoşi pentru regim şi apoi a rămas pe lista celor mai căutaţi, reapărând acum pe această listă pe prima poziţie, arată că nimic nu s-a schimbat în România! Presa refuză de asemenea să scrie despre faptul că Gregorian Bivolaru a fost persecutat de regimul comunist (conform deciziei finale şi irevocabile a instanţei) şi face jocurile murdare ale celor care au tot interesul să îl vadă pe mentorul MISA condamnat pe nedrept. Prin toate aceste acţiuni nu se demonstrează decât continuitatea persecuţiilor şi abuzurilor la adresa lui Gregorian Bivolaru.
Într-un mod similar a procedat Poliţia română şi cu câteva luni în urmă, în cazul unui tânăr care a dispărut chipurile cu 16 ani în urmă şi familia sa tocmai l-a declarat dispărut, după 16 ani. Presa a scris despre constănţeanul dispărut de 16 ani de acasă, Mihai Soare, că ar fi yoghin şi cursant MISA şi că a plecat din ţară „cu gruparea lui Bivolaru”, invocând o pretinsă declaraţie de presă a purtătorului de cuvânt al Poliţiei Constanţa. Această declaraţie însă nu a existat niciodată, iar presa a minţit atunci cu neruşinare. Pe de altă parte, ulterior Poliţia l-a inclus pe Soare pe lista persoanelor dispărute, precizând exact ceea ce i s-a indicat prin articolele din presă: „in 1996 e posibil sa fi plecat din tara, fiind membru al grupului G. Bivolaru.” Pentru conformitate, reamintim că respectivul nu are nicio legătură cu MISA, şcoala de yoga sau Gregorian Bivolaru.
Biroul de Presă MISA23 martie 2012
Sursa: http://yogaesoteric.net
Citiţi si Pentru mass-media autistă şi cu IQ subunitar - Comunicat de presă 22 martie 2012. Informaţii de ultimă oră privind cazul Gregorian Bivolaru – MISA
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu