Depasirea centrarii egotice a fiintei

Motto: "Tot ceea ce intra intr-un suflet mic, se adapteaza proportiilor acestuia"

Chiar daca omul are de-a face cu(experimenteaza) realitati fundamentale cum ar fi iubirea, prietenia sau spiritualitatea, atat timp cat el va fi centrat egotic (asupra propriei personalitati), foarte putin din aceste realitati imense pot intra in sufletul sau, si de aceea el va fi nemultumit dupa un oarecare timp.

In mod normal, omul asa cum este el educat in societatea actuala, isi formeaza reflexul interior ca, atunci cand interactioneaza cu cineva, sa gandeasca: "Ce folos pot avea eu de la acesta?". Chiar daca omul nu gandeste in mod explicit asta, atitudinea lui interioara este cea descrisa de aceasta idee care guverneaza relatiile cu ceilalti. Procedand astfel, omul isi creaza o personalitate din ce in ce mai puternica si mai mare, si spera ca astfel el va fi fericit. Din pacate, un asemenea mod de a privi evolutia personala, aduce in mod automat dupa sine inchiderea sufleteasca. Omul isi creaza un centru individual din ce in ce mai puternic, dar se vede in acelasi timp limitat de insasi constructia din ce in ce mai mare pe care a ridicat-o , si care il separa de ceilalti precum un zid nevazut. Astfel omul poate ajunge in situatia sa aiba tot ceea ce el si-a dorit: putere materiala, financiara, sociala sau "spirituala" chiar (puteri paranormale de ex.), dar cu toate acestea sa simta un gol interior care ii creaza suferinta in inima sa.
Atunci, daca aspirantul spiritual constientizeaza pe deplin impasul in care se afla, poate avea sansa unei transformari profunde, in sens exact contrar sensului in care a actionat toata viata pana atunci. Fiindca aceasta intoarcere la 180 de grade a modului de a fi este extrem de dificil de pus in practica la inceput, datorita obisnuintei anterioare, aspirantul va trebui sa fie foarte motivat in demersul sau, pentru a putea actiona intr-un sens atat de neobisnuit. Singurul lucru pe care eu l-am vazut pana acum ca poate constitui o sustinere in declansarea si sustinerea acestui proces extrem de dificil la inceput, este relatia de suflet maestru-discipol.

Astfel, punctul cheie al noii atitudini a cautatorului spiritual, va fi ca in relatiile cu ceilalti, in loc sa gandeasca "Ce folos pot avea eu de la acesta?", sa gandeasca: "Cum il pot eu ajuta pe acesta?". Acesta este tot secretul. Va fi foarte greu la inceput, fiindca toata personalitatea noastra se va razvrati, zicand "Si cum, eu sa n-am si sa nu ma gandesc la niciun folos pentru mine?". Efectiv atunci omul va simti ca va muri si ca va fi distrus, fiindca va gandi asa: "Daca eu nu am grija de mine si de interesele mele, atunci cine o va face? E clar ca pierzand, voi ajunge la falimentul individual mai devreme sau mai tarziu". :)

Si totusi, dupa o perioada de timp de regula de cativa ani de tenace respectare a acestui mod de a fi, omul constata ca limitarile care il incorsetau inainte, au disparut ca prin farmec, si ca acum el traieste centrat la nivelul sufletului sau care parca a scapat dintr-o inlantuire. Schimbandu-si astfel sufletul in sensul de a-l face viu si deschis, mare si altruist, lumea toata se va schimba pentru acela, intr-un mod nebanuit la inceput.