Gradinarul si discipolul

A fost odata un gradinar care era foarte priceput. Atit de priceput incit ii mersese vestea si in tinuturile invecinate, si multi dintre parinti isi trimiteau odraslele la el ca sa invete mestesugul.

Gradinarul ii primea si ii invata cu bucurie, iar discipolii sai reuseau dupa un timp sa cultive plante la fel de frumoase si de sanatoase ca si ale maestrului lor.
intr-o zi a venit la el un tinar foarte dornic sa invete arta gradinaritului. Batrinul l-a primit, l-a pus intr-o grupa de incepatori si s-au apucat de treaba. Cu totii munceau cu spor si voie buna, iar dupa o vreme au inceput sa apara primele rezultate. Micile plantute care se iveau din pamint erau la fel de frumoase si de sanatoase ca si cele ale gradinarului, cu o singura exceptie. Plantele ingrijite de tinarul nostru pareau bolnave si neajutorate.
Desi atit gradinarul cit si tinarul le acordau o atentie speciala, rasadurile o duceau din ce in ce mai prost pe zi ce trecea.

Intrigat, batrinul a luat o torta si s-a furisat linga stratul respectiv dupa apusul soarelui, asezindu-se la pinda. Nu mult dupa miezul noptii el a zarit o silueta in intuneric apropiindu-se de strat. A aprins torta si a sarit din ascunzis surprinzindu-l pe hot. Mare a fost mirarea batrinului cind a vazut ca cel prins era chiar discipolul, care nelinistit de evolutia plantelor sale venea in fiecare noapte sa verifice daca radacinile au mai crescut sau nu.