Dhammapada - Buddha 2

3. "Acela m-a jignit, m-a lovit, m-a infrant, m-a jefuit" - in cei care intretin astfel de ganduri, ura nu va disparea niciodata.
4. "Acela m-a jignit, m-a lovit, m-a infrant, m-a jefuit" - in cei care nu intretin astfel de ganduri, ura va inceta sa mai existe.

Din formularea lui Buddha se observa ca el nu se focalizeaza asupra aparitiei unor astfel de ganduri, ci asupra intretinerii lor. Diferenta intre cele 2 variante de a reactiona la aparitia unor asemenea ganduri este foarte clara: in primul caz omul marseaza la aceste ganduri, le mentine in centrul atentiei, le hraneste cu emotiile asociate si astfel le amplifica; in al doilea caz omul nu marseaza la aceste ganduri, nu le da atentie, nu le hraneste cu emotiile aferente si astfel aceste ganduri dispar nefiind intretinute.

De ce vorbeste Buddha de ura dupa ce in precedentele 2 afirmatii a vorbit despre suferinta si despre fericire? Fiindca ura este strans legata de suferinta. In mod automat, un om care uraste sufera.

Intretinerea gandurilor de ostilitate nu este de dorit pe calea spirituala si fiindca te face sa crezi ca problema ta si cauza suferintei tale sunt ceilalti, si nu tu insuti. Cand intretii ura crezi ca in calea fericirii tale stau ca un obstacol ceilalti, si nu ignoranta si defectele proprii. Mergand pe un asemenea drum gresit iti irosesti energia fara a ajunge la un rezultat multumitor, fiindca nu vizezi cauza princeps a suferintei.

5. Fiindca ura nu este niciodata stinsa tot prin ura; ura inceteaza reactionand cu iubire, aceasta este o regula eterna.
6. Lumea nu realizeaza ca pentru noi toti vine la un moment dat sfarsitul in aceasta lume; dar in cei care inteleg aceasta, toate sentimentele lor de animozitate iau sfarsit imediat.

Omul mediocru crede ca solutia pentru a nu mai simti ura impreuna cu starea de suferinta asociata inerent, este distrugerea celui pe care il uraste, astfel incat disparand obiectul urii va dispare si ura. In plus, procedand astfel, omul are impresia afirmarii si intaririi pozitiei propriei personalitati, lucru care, crede el, ii va aduce mari satisfactii. Una din problemele acestui mod de a proceda e ca acela pe care persoana in cauza doreste sa-l distruga are familie si prieteni si va starni si ura acestora, astfel ca in loc sa urasca si sa se lupte cu o singura persoana se trezeste pus in situatia de a ura de zece ori mai multi oameni. Daca persoana in cauza este suficient de scelerata si puternica atunci sa zicem ca ii va distruge pe toti (cum ar fi cazul unor regi ticalosi din trecut, care omorau familii intregi considerate dusmane, de la fasa la barba alba ). Insa atunci acea persoana va starni ura si ostilitatea tuturor oamneilor care il cunosc, care vor fi oripilati de comportamentul acestuia. Iata cum insistand pe calea urii se ajunge de la conflictul cu un singur om, la conflictul cu toti oamenii. In plus, chiar daca face abstractie de restul omenirii, persoana care procedeaza astfel si insista sa mearga pe drumul urii, se va obisnui atat de mult sa traiasca sentimentul urii, incat acesta va ajunge a doua sa natura.

Solutia cea mai inteleapta este sa nu se marseze in ura fata de o persoana, sau si mai bine este sa avem in vedere binele chiar si al persoanelor care ne vor raul. Procedand astfel, cel mai rau lucru care se poate intampla este ca vei avea un singur dusman. Acela va parea insa idiot lovind intr-un om care nu ii face rau si care nu vrea raul niciunei fiinte in general.