Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

joi, 11 octombrie 2007

Scrisoare către Ghidul Spiritual scrisă de Florica Steva din Iaşi

Un comentariu :

Acest text conţine atât scrisoarea Floricăi Steva pentru Ghidul Spiritual scrisă în luna septembrie 2007, cât şi răspunsurile oferite de Ghidul Spiritual, intercalate cu majuscule.

Dragii noştri, m-am întors de curând din tabăra de la Costineşti. Atunci când am făcut consacrarea pentru participarea la tabără, răspunsul a fost uimitor. M-a invadat o stare de bucurie copleşitoare şi am simţit că acolo mă aşteaptă Dumnzeu la o întâlnire de dragoste. Chiar aşa a fost.

Ce a fost special şi neaşteptat pentru mine când am venit în tabără a fost simpatia şi uneori chiar iubirea cu care am fost întâmpinată; am fost înconjurată cu atenţie, iubire şi delicateţe la un grad extraordinar de înalt, astfel că sentimentul pe care îl trăiesc este: „O, Doamne! Nu ştiu cum de merit!” TE ROG SĂ FII CONŞTIENTĂ DE ACUM ÎNAINTE CĂ FIECARE ARE CEEA CE MERITĂ. NICI MAI MULT, NICI MAI PUŢIN: NUMAI CEEA CE MERITĂ. FII UMILĂ ŞI MODESTĂ ŞI SĂ TE PĂSTREZI MEREU ÎN ACEASTĂ STARE.

Mulţi dintre participanţi îmi zâmbeau cu simpatie, o parte au ţinut să mă îmbrăţişeze şi să-mi spună câteva cuvinte frumoase, iar câţiva au dorit să stea de vorbă cu mine. Toţi cei cu care am schimbat măcar câteva vorbe au ţinut să-mi spună cât de mult semăn cu ghidul nostru spiritual, până şi în gesturi, mimică etc. – Acest lucru, petrecut şi la Iaşi, nu mi-l pot explica decât prin dorul lor de ghid şi prin reflectarea – sau proiecţia – ghidului în mine. Am parte de mare graţie şi sunt conştientă şi recunoscătoare. FII RECUNOSCĂTOARE DOAR LUI DUMNEZEU TATĂL.

Majoritatea celor care au venit să vorbească cu mine aveau probleme de practică spirituală, tehnici de meditaţie etc., dar la un moment dat – aproape inevitabil – apărea un blocaj existent în relaţia lor cu ghidul. Cu timpul, am devenit conştientă că acesta îi direcţiona către mine pe aceia care aveau nevoie. Sper că am reuşit să aduc înţelegerea, mângâierea şi pacea. Uneori, când le spuneam ce credeam eu că ar trebui să facă, ei îmi răspundeau: „Exact asta mi-a spus şi ghidul”, TE ROG SĂ LE SPUI CELOR CARE IŢI SPUN ASTFEL DE CUVINTE CĂ DACĂ DEJA LI S-A SPUS O DATA ACEASTA DE CĂTRE GHID NU ARE ROST SĂ MAI PIARDĂ VREMEA ŞI SĂ ÎNTREBE ÎN DREAPTA ŞI ÎN STÂNGA, CI SĂ SE APUCE SĂ PUNĂ ÎN PRACTICĂ CEEA CE LI S-A INDICAT DEJA CU MULT TIMP ÎNAINTE. iar aceste cuvinte mă încurajau, însemna că sunt pe drumul cel bun. I-am sfătuit pe toţi să-i scrie ghidului.

Tabăra de anul acesta a fost extraordinar de încărcată, câmpul se simţea foarte, foarte intens (uneori avea o lumină violet nuanţată şi aproape de nesuportat, atât era de intensă). Conferinţele au fost pentru mulţi – după cum îmi povesteau – prilej de cugetare şi înţelegere. La conferinţa despre epoca romantică şi romantism m-am recunoscut aproape în întregime. Deşi tabăra a fost foarte solicitantă fizic, exista totuşi în noi toţi un freamăt special, ceva ca o bucurie tainică. ESTE FOARTE BINE ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ AI REZONAT CU STAREA RESPECTIVĂ.

Am înţeles că Z. (de la Cluj) v-a scris despre mine. Când l-am văzut pt prima oară pe Z., am simţit foarte clar că îl cunosc foarte bine, din mai multe vieţi. Într-o spirală el a avut percepţia unor fragmente din aceste vieţi. Mi le-a povestit şi vi le-a scris. Sper că nu v-aţi supărat. NU AVEM DE CE SA NE SUPĂRĂM.

La hiatus am decis să fac meditaţia acasă, pentru ca să-mi mai cruţ puterile. Eram trează şi binedispusă toată noaptea. Singurele două ore în care am căzut într-un somn profund au fost cele ale spiralei de hiatus. Am adormit profund cu 15 minute înainte de a începe şi m-am trezit brusc la 10 minute după ce se terminase spirala. Spre uimirea mea, aveam senzaţia că am făcut cea a vrut Dumnezeu, eram total împăcată, iar „somnul” acela a fost special, de parcă Dumnezeu îmi învelise trupul cu o „plăpumioară” energetică, separându-l astfel total de restul fiinţei mele. A doua zi, o tânără mi-a povestit că în spirala de hiatus a „ieşit” din trup şi a ajuns mai întâi într-o lume cu entităţi angelice care se rugau. Apoi a urcat la un nivel în care m-a găsit pe mine, în pace şi lumină. Am urcat amândouă – de parcă o aşteptasem – la un nivel şi mai înalt, unde erau multe fiinţe care meditau împreună cu ghidul nostru spiritual. Ea simţea că a fost condusă acolo pentru că avea ceva de făcut – dar, nivelul fiind foarte înalt, n-a rezistat mult şi a coborât în trup. Eu am rămas în continuare acolo. Corelând relatarea ei cu „somnul” meu, mă întreb dacă nu cumva eu trebuia să fiu acolo la hiatus şi că poate de aceea Dumnezeu îmi „învelise” total trupul, adormind. DA, ESTE CORECT CEEA CE AI INTUIT.

Cu puţin timp înainte de a veni în tabără am avut un vis în care ghidul meu spiritual mă învăţa iubirea ghidului pentru discipolul său. Nu mi-am închipuit vreodată, nici măcar n-am citit sau aflat până acum că există o astfel de iubire, imensă, totală, care depăşeşte infinit iubirea umană cea mai înaltă. Prin această iubire, ghidul mă ţinea ca pe un copil, lipită de inima sa, mă făcea să mă identific cu aceasta, iar prin aceasta, cu Inima Divină Supremă. Aveam un foarte intens sentiment de protecţie. Când m-am trezit nu-mi venea a crede că avusesem parte de această înaltă graţie din parte ghidului meu – aflasem sentimentul de fiu spiritual. DA ESTE CORECT.

În seara cu muzica „TRANCE” am participat şi eu cam o oră la spectacol. Cu ajutorul muzicii şi al imaginilor alese de ghidul nostru spiritual, am reuşit să trăiesc o identificare profundă şi plenară cu acesta, la nivel de suflet. Această identificare mi-a adus o fericire uluitoare, care – figurat vorbind – „mi-a frânt inima”, mai ales când am aflat astfel cât de tare îi este dor ghidului de noi. TE ROG SA FII CONŞTIENTĂ CĂ ACESTA ESTE DE FAPT DORUL LUI DUMNEZEU TATĂL PENTRU COPIII SĂI, PE CARE VREA SĂ ÎI AJUTE CA EI SĂ ÎL DESCOPERE, PENTRU CĂ DE MULT ÎI AŞTEAPTĂ ACOLO ŞI ANUNŢĂ-I PE TOTI CĂ ÎNTREAGA CREAŢIE ESTE UN DAR PE CARE CREATORUL ÎN IMENSA SA IUBIRE PENTRU CREATURĂ ÎL OFERĂ, PENTRU CA ASTFEL TOATE CREATURILE CARE SE DESCHID CĂTRE EL, PLINE DE IUBIRE, SĂ AJUNGĂ SĂ ÎL DESCOPERE ŞI SĂ ÎL SLĂVEASCĂ. TOCMAI DE ACEEA TE ROG ÎNVAŢĂ-I CA ATUNCI CÂND VOR DESCOPERI ACEASTĂ TAINĂ PRIN EXPERIENŢĂ EXTATICĂ DIRECTĂ SĂ POATĂ LA RÂNDUL LOR SĂ SPUNĂ:
ALELUIA
SLAVĂ ŢIE TATĂ CERESC
SLAVĂ ŢIE, SLAVĂ ŢIE
ACUM ŞI PURUREA ŞI ÎN VECII VECILOR
ÎŢI MULŢUMESC PENTRU GRAŢIA TAINICĂ
PE CARE O REVERŞI ÎN FIINŢA ŞI ÎN INIMILE NOASTRE
ATUNCI CÂND ÎŢI MULŢUMIM FIIND PLINI DE IUBIRE ŞI RECUNOŞTINTĂ
SLĂVIT SĂ FII
ACUM ŞI PURUREA ŞI IN VECII VECILOR
AMIN!

După câte mi se pare, noi nu integrăm totdeauna suficient de bine aspectul uman al ghidului nostru. TE ROG SĂ FII CONŞTIENTĂ CĂ ACEST ASPECT TAINIC GRANDIOS ŞI COPLEŞITOR PROVINE DE LA IUBIREA NESFÂRŞITĂ ŞI NECONDIŢIONATĂ PE CARE DUMNEZEU TATĂL O REVARSĂ ASUPRA FIILOR SĂI CARE MERITĂ ACEASTA.

În această tabără l-am intuit pe ghid ca om şi am simţit – nu numai eu, ci şi mulţi alţii cu care am vorbit – cât de tare se investeşte în a ne „scoate la lumină”, la adevăr, frumuseţe, iubire, Dumnezeu, că noi putem atât să-l mâhnim uneori, cât şi să-l bucurăm. Noi nu prea ne gândim: „să-l bucur pe maestru.” TE ROG SĂ FII CONŞTIENTĂ CĂ TOT CEEA CE SPUI SE REFERĂ ÎN REALITATE LA ACŢIUNEA DE A-L BUCURA PRIN IUBIREA NOASTRA IMENSĂ PE CARE O PUTEM DĂRUI MĂCAR UNEORI ATUNCI CÂND ÎI MULŢUMIM SINCER ŞI PLINI DE RECUNOŞTINŢĂ LUI DUMNEZEU TATĂL, SLĂVINDU-L PENTRU MĂREŢIA ŞI COMPASIUNEA PE CARE O MANIFESTĂ ATÂT PENTRU FIECARE DINTRE NOI ÎN PARTE, CÂT ŞI PENTRU NOI TOŢI.

Aş vrea acum să scriu despre cum trăiesc în ultimul timp. Totul a început într-o seară, când am simţit că mă scufund în corpul meu şi-l umplu cu mine. ACEST MINE ESTE DE FAPT REALITATEA GRANDIOASĂ ŞI SUPREM MISTERIOASĂ A SINELUI SUPREM NEMURITOR, ATMAN. Am trăit bucuria sa frenetică la prezenţa acestui „mine”. Mi-am dat seama că sunt total liberă – necondiţionată de corpul meu, că mă scufund în întreaga manifestare, umplând-o cu mine, în spaţiul nesfârşit, umplându-l cu mine.

Mă uimeşte viteza uluitoare de deplasare a „mea”, a conştiinţei mele în spaţiul infinit. La o spirală am devenit un punct şi am coborât până în adâncul pământului, apoi într-o secundă am urcat până în inima divină supremă. Aceste cuvinte: „urcat, coborât” sunt nepotrivite pentru ceva ce nu e nimic – sau este totul – este foarte greu de descris. TOATE ACESTE ASPECTE SUNT INEFABILE ŞI MĂRTURISEŞTE-LE TUTUROR CELOR CARE SUNT PREGĂTIŢI PENTRU A TREZI ASTFEL ÎN EI IMBOLDUL DE A DESCOPERI EI ÎNŞIŞI ACESTE TAINE COPLEŞITOARE PRIN MĂREŢIA ŞI SUBLIMUL LOR INDESCRITIBIL.

Trăiesc din plin starea de fascinaţie şi mister cu care Dumnezeu impregnează întreaga sa creaţie, savurez fascinaţia şi misterul clipei prezente, trăiesc fericită miracolele care mă înconjoară, mă „topesc” în tot şi-l umplu cu mine, mă regăsesc în miliardele de particule mirifice ale LUMINII şi sunt una cu ele, simt că sunt una cu TOTUL, că sunt una cu LUMINA, una cu Inima Divină Supremă. Este ca o uimitoare şi extraordinară explozie a „mea” în TOTUL. Vă rog spuneţi-mi ce este această uluitoare trăire? ACEASTĂ MIRIFICĂ ŞI ULUITOARE TRĂIRE ESTE STAREA ENIGMATICĂ EXTATICĂ CUNOSCUTĂ DE MARII ÎNŢELEPŢI SUB NUMELE DE BHAVA SAMADHI SAU ALTFEL SPUS EXTAZUL DUMNEZEIESC SUPREM CE ESTE REALIZAT CU OCHII DESCHIŞI, FIIND TRĂIT TOTODATĂ PRINTR-O SUBLIMĂ STARE DE ÎNDUMNEZEIRE, CHIAR ÎN DIMENSIUNEA INTEGRALĂ A TRUPULUI.

Ce este această extraordinară explozie? ACEASTĂ STARE INEFABILĂ ŞI PROFUND MISTERIOASĂ CARE ESTE REZEVATĂ CELOR PUŢINI ESTE CEEA CE MARII ÎNTELEPŢI AU NUMIT TRĂIREA TAINICULUI EXTAZ DIVIN DE A FI ÎN SIMULTANEITATE PREZENTĂ ÎN TOT ŞI ÎN TOATE PRIN EXISTENŢA OMNIPREZENTĂ A SINELUI SUPREM NEMURITOR. ACEASTA ESTE STAREA DE NEMURIRE DESPRE CARE MARII ÎNTELEPŢI AU SCRIS ŞI AU MĂRTURISIT CĂ POATE FI SAVURATĂ ATUNCI CÂND FIINŢA UMANA DEVINE PRIN ATINGEREA ACESTEI CULMI, NEMURITOARE ÎN SPIRIT.

Sunt pe drumul cel bun? AFLĂ CĂ EŞTI PE DRUMUL CEL EXTRAORDINAR DE BUN CE ESTE REZERVAT CELOR PUŢINI ŞI ALEŞI. TREBUIE ÎNSĂ SĂ FII ATENTĂ ŞI LA UNELE ÎNCERCĂRI SPIRITUALE MAJORE CARE VOR APĂREA CEVA MAI TÂRZIU. DACĂ LE VEI TRECE CU BINE, ATUNCI SE VA PRODUCE PENTRU TOTDEAUNA SALTUL FINAL ŞI COMPLET ÎN SUPREMA DESĂVÂRŞIRE. NU UITA, CĂ AŞA CUM IISUS A FOST ÎNCERCAT, NIMENI NU SCAPĂ DE ASTFEL DE EXAMENE CARE ÎL CONFIRMĂ ATUNCI CÂND SUNT TRECUTE CU BINE ŞI ÎL CONSACRĂ PENTRU TOTDEAUNA, FĂCÂNDU-L SĂ NU MAI CADĂ NICIODATĂ DIN ACESTE STĂRI SUPREME. ROAGĂ-TE LA DUMNEZEU SĂ TRECI CU BINE TOATE ACESTE ÎNCERCARI FINALE ŞI NU UITA CĂ CEA MAI IMPORTANTĂ ÎN TOATE ACESTE SITUAŢII VA FI UMILINŢA, IUBIREA FĂRĂ MARGINI, STAREA DE MARTOR PERFECT LUCID ŞI DETAŞAT ŞI CREDINŢA FERMĂ ŞI DE NEZDRUNCINAT ÎN DUMNEZEU .

Vă mulţumesc şi vă îmbrăţişez cu acea iubire a unui fiu spiritual pe care m-aţi învăţat să o trăiesc. TE ROG SĂ NU UIÎI NICIODATĂ CĂ TOATE CARE ŢI S-AU DĂRUIT ŞI CARE ŢI SE VOR DĂRUI PROVIN ÎN TOTALITATE DE LA DUMNEZEU TATĂL ŞI NU UITA NICIODATĂ CĂ EL ŞI NUMAI EL MERITĂ TOATĂ RECUNOŞTINŢA IUBIREA ŞI SLAVA. TOCMAI DE ACEEA ESTE NECESAR SĂ ROSTEŞTI ADESEORI :
IŢI MULŢUMESC TATĂ CERESC
CĂ ÎMI OFERI PRIN GRAŢIA ŞI ATOTPUTERNICIA TA
POSIBILITATEA DE A-ŢI IUBI OPERA ŞI CREATURILE TALE
ÎNTR-O ANUMITĂ MĂSURĂ DUPĂ UMILELE NOASTRE POSIBILITĂŢI
EXACT AŞA DUPĂ CUM O IUBEŞTI TU ÎN VEŞNICIE.

TE RUGĂM DACĂ ŞI TU ESTI DE ACORD SĂ ADMIŢI SĂ FIE PUBLICAT PE SITE-UL YOGAESOTERIC CONŢINUTUL ACESTEI SCRISORI, ÎMPREUNĂ CU RĂSPUNSURILE NOASTRE ŞI DE ASEMENEA SĂ FIE INCLUS ÎN ENCICLOPEDIA ROADELOR SPIRITUALE.

IŢI MULTUMESC PENTRU ACEASTĂ SCRISOARE EMOŢIONANTĂ ŞI PLINĂ DE CONFESIUNI EDIFICATOARE ŞI SUBLIM SPIRITUALE CARE DESCRIE CU SINCERITATE ŞI CANDOARE DARURILE PE CARE DUMNEZEU ŢI LE OFERĂ PENTRU CĂ LE MERIŢI. TE ÎMBRĂŢIŞEZ CU DRAGOSTE DIVINĂ NESFÂRŞITĂ ŞI ÎŢI DORESC MULT SUCCES.

Preluat de pe www.yogaesotric.net

Un comentariu :

  1. Minunat :) .Postati mai des astfel de marturii :) Felicitari pt. Doamna Steva !

    RăspundețiȘtergere