Felul in care privim sexualitatea ne poate schimba viata

Fragment dintr-un interviu cu John Welwood, psihoterapeut american, doctor in psihologie si autor international, aparut in revista Formula As.

"[..]
- John Welwood, vorbiti mereu despre inima, despre a simti. Este atat de important?
- In lumea de astazi da, pentru ca inima este pe cale sa fie uitata, ignorata. Ne-am parasit inima, am uitat ca o avem. Ne aducem aminte uneori de ea, dar numai atunci cand "ne doare", cand resimtim ceva atat de dureros, incat ecoul durerii coboara in zona aceasta, a inimii, de care, in general, nu suntem constienti. Nu ne amintim ca avem o inima in viata de zi cu zi. Suntem prea ocupati sa gandim, sa analizam, sa actionam, sa facem planuri, sa rationam pe baza a ceea ce am invatat, deci pe baza unor experiente trecute, asa incat nu ne trece prin cap sa ne oprim o clipa si sa fim atenti la ceea ce ne spune inima noastra. Daca am face-o, am descoperi ca inima este un barometru foarte sensibil al realitatii dimprejurul nostru, ca fara sa faca nici calcule, nici evaluari, inima simte, este intr-un fel misterios racordata permanent la tot ceea ce ne inconjoara. Asta pe de-o parte. Pe de-alta parte, inima noastra - si prin extensie corpul nostru - este o poarta catre cele mai profunde, catre cele mai stabile, dar si cele mai inefabile parti ale fiintei noastre. Este suficient sa le dam atentie, sa stam cu ele, sa fim cu ele, pentru a avea acces la aceste parti ale fiintei pe care in general le ignoram. Daca am face-o, am fi mai linistiti, mai putin speriati, mai putin stresati, mai sanatosi si mai fericiti decat suntem. Am fi mai atenti cu ceilalti, mai prezenti, mai buni. Lumea noastra interioara si reflexia ei pe care o cream, adica lumea exterioara in care traim, ar arata altfel. In loc de asta, suntem in permanenta intr-o alergare, intr-o fuga, suntem intr-o agitatie care caracterizeaza lumea moderna si care, in cele din urma, ne rupe de tot de ceea ce suntem noi cu adevarat. Cand intervine aceasta ruptura, devenim cu adevarat nefericiti, depresivi, intr-un cuvant ne imbolnavim, pentru ca suntem rupti de sursa energiei noastre vitale, la fel cum un copac lipsit de lumina soarelui se usuca. Intoarcerea la inima ne-ar schimba viata si felul in care privim imprejurul nostru, iar asta ar schimba lumea.

- Ce drum ar trebui sa urmam pentru a ne regasi inima? Exista metode pe care sa le invatam?
- Ar fi bine daca occidentul si-ar aminti despre bazele crestine ale civilizatiei sale si ar redescoperi spiritualitatea sa originara, care este una exceptionala. Numai ca aceasta spiritualitate a fost pierduta, ca oricare alta, de altfel. Occidentul a luat-o pe alt drum. Din nefericire, biserica s-a indepartat si ea de revelatie, si oamenii nu mai gasesc in biserica decat rareori ceea ce cauta. Acelasi lucru s-a petrecut candva si cu mine. Simteam ca nu gasesc in biserica ceea ce cautam. Asa am ajuns sa cercetez diferite alte traditii spirituale, mai conservatoare. Asa am ajuns la traditiile orientale si am inteles un lucru fundamental: ca spiritualitatea contemplativa a orientului poate aduce ceva ce occidentului ii lipseste sau a uitat. Aceasta latura contemplativa are implicatii enorme asupra sanatatii si vindecarii psihologice, dar si asupra relatiilor dintre oameni si a comunitatii. Cu toate astea, budismul zen, de exemplu, nu este mai bun cu nimic decat crestinismul, care are si el latura sa contemplativa extraordinara. Pana la urma, rugaciunea europeana, asa cum o cunoastem noi, este o forma de meditatie, sau invers, meditatia este o forma de rugaciune. Crestinismul este un punct de plecare la fel de bun ca orice alta traditie spirituala a lumii. Importanta este intoarcerea la credinta, la aspectele noastre profunde, uitate, abandonate. Iisus vorbeste despre inima, Evangheliile sunt pline de indicii, dar cati dintre occidentali au reflectat vreodata la toate acestea? [..]

- Daca am vorbit despre iubire, sa vorbim si despre sexualitate, in contextul acesta al prezentei.
- Sexualitatea, din punctul meu de vedere, face parte din ceea ce eu numesc "Calea Sacra". Pentru mine, sexualitatea este o poarta catre cea mai misterioasa, cea mai metafizica parte a unei relatii, facand parte mai curand din zona spirituala decat din cea personala. In lumea contemporana, corpul este desacralizat, el nu mai este vazut ca o poarta, ca un templu al sufletului, ci este vazut in extreme. Fie avem de-a face cu o viziune care trateaza corpul ca pe un obiect de joaca, fie cu o viziune puritana, in care corpul e vazut ca o creatie a diavolului, ca un instrument al pacatului. Noi am pierdut aspectul sacru al sexualitatii si al corpului. Avem o viziune alienata asupra corpului, ca ceva separat de noi, ceea ce conduce la o sexualitate alienata. Lawrence, un mare poet, spunea ca adevarata natura a sexualitatii este una misterioasa. Misterul, aceasta este esenta sexualitatii, caci ne pune in legatura cu partile necunoscute ale fiintei noastre si ale unei relatii intime. In aspectul sau misterios, sexualitatea este de fapt un schimb de energii subtile intre un barbat si o femeie, un schimb care ne innoieste si ne schimba, care ne improspateaza vitalitatea si care, de fapt, ne poate schimba viata. Exista un aspect mistic al sexualitatii, pe cale sa se piarda in timpurile noastre, la fel ca o multime de alte lucruri pe cale sa se piarda. Intoarcerea la acest aspect mistic al sexualitatii are o legatura cu intoarcerea la aspectul mistic al corpului, al inimii, cu intoarcerea la aspectul mistic al naturii inconjuratoare din care facem de fapt parte, toate sunt legate intre ele, iar pierderea misterului, a inefabilului, are o legatura cu nebunia care a cuprins lumea in secolul 21, cu insingurarea, cu nefericirea, cu tristetea fara de leac care i-a cuprins pe oameni, cu dezbinarea, cu lipsa de iubire. Pierzand conexiunile cu aspectele misterioase, spirituale ale universului, am pierdut legatura cu noi insine. Ne-am pierdut. Stiti care era legatura noastra cu toate acestea si cu propria fiinta?

- Inima, nu-i asa? Poarta noastra spre fericire. Stiti, John Welwood, eu vin dintr-o tara in care oamenii inca isi mai iau cate o clipa in care sunt singuri cu ei insisi si cu Dumnezeu, duminica, la biserica.
- E un lucru minunat. Inseamna ca e o tara in care nu e totul pierdut. Rugaciunea este o cale de intoarcere, cu conditia ca ea sa vina din inima, si nu sa fie facuta cu mintea, asa cum spuneau parintii desertului, acum doua mii de ani, caci in inima omului este poarta catre Imparatie."

Alte articole pe aceeasi tema:
Dezvaluirea misterelor sexualitatii sacre
Sexualitatea - o artă alchimică
Despre importanta Transfigurarii in cadrul unui cuplu iubitor
Yoga şi sexualitatea