Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

sâmbătă, 1 martie 2008

Minciunile lui Emil Berdeli au picioare scurte, insa din pacate calomnia ramane si afecteaza imaginea celor acuzati pe nedrept

Niciun comentariu :
Ca Emil Berdeli are adevarate obsesii pornografice nu mai este pentru nimeni o noutate. Problema este ca majoritatea oamenilor care inca mai cred in mod naiv ca acest asa zis ziarist poate avea si bun simt, profesionalism ori logica, nu au nici timpul si nici mijloacele de a verifica aberatiile scrise la comanda si fara dovezi. Si chiar daca cititorii nu vor crede toate prostiile lipsite de logica din Gardianul, calomnia va ramane si imaginea celor calomniati va fi afectata. Principiul masonic "calomniaza, calomniaza, calomniaza, pana la urma tot se prinde ceva" este aplicat cu strictete in redactia ziarului Zgardianul.

Scrisoarea adresata de CSIBI ISTVAN Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN)

“Stimată D-na/D-ră,

Dau curs solicitării Dvs. de a-mi expune punctul de vedere cu privire la articolul din Gardianul, şi aş vrea să vă rog ca acesta să fie transmis şi altor persoane din cadrul Ministerului Culturii şi AFCN, care vor mai fi nevoiţi să se ocupe de această falsă problemă inventată de un gardian zelos.

Trebuie să recunosc că acest articol m-a indignat profound, pentru că este un exemplu tipic de dezinformare in care adevărul este amestecat cu minciuni calomnioase, şi întregul amestec este servit cititorului de bună credinţă, ca fiind adevărul pur. Nu vreau să plictisesc pe nimeni, demontând pe rând toate minciunile din articol, dau doar un singur exemplu care este şi foarte uşor de verificat. Autorul articolului afirma ca: “Asociatia Culturala de Tineret Mandala a obtinut o finantare de 20.000 de RON de la Administratia Fondului Cultural National (AFCN) pentru realizarea spectacolului de dans contemporan “La Tiganci“, pe care-l va prezenta la un festival in Suedia…. unde marele lor guru Gregorian Bivolaru o poate „binecuvânta“ ….

Evident autorul deformează in mod perfid un adevăr şi anume, că Asociaţia Mandala a obtinut o finanţare prin programul Promocult anul trecut, pentru o participare la un prestigios festival internaţional de dans din Suedia, dar care nici măcar nu era pentru Compania de dans Mandala ci pentru Formaţia Folker din oraşul Sf. Gheorghe, care este de fapt o trupă de dansatori tineri, absolvenţi ai Liceului de artă din acest oraş, care au fost invitaţi la festival, şi care nu au avut capacitatea logistică de a organiza un turneu de asemenea anvergură şi au apelat la noi, ştiind că obiectivul principal al asociaţiei noastre este sprijinirea manifestărilor artistice ale tinerilor.... şi care chiar că n-au nici o legătură cu MISA sau cu yoga, sau cu Bivolaru. Şi oricum e clar că nenea Gardianul n-a facut niciodată un proiect de finanţare dacă are impresia ca banii ar putea fi folosiţi şi pentru altceva decât activitatea pentru care s-a dat finanţarea.... şi că din 20.000 lei s-ar putea realiza şi un spectacol şi un turneu în Suedia.
Şi cam în stilul acesta este brodat şi restul articolului...

Ceea ce mi se pare deosebit de grav, este faptul că articolul îndeamnă Ministerul Culturii şi AFCN-ul la discriminare, adică să nu mai aleagă proiectele spre finanţare pe criteriul calităţii şi ale seriozităţii şi credibilităţii organizaţiilor ce le propun, ci pe criterii de apartenenţă ideologică, politică, religioasă sau de orice alt fel.

Oricum ţin să precizez că Asociaţia Culturală de tineret Mandala este un ONG, cu activitate publică vizibilă şi apreciată de toţi cei cu care interacţionăm, inclusiv administraţia locală şi instituţiile publice din regiunea noastră, care ne sprijină în toate proiectele noastre. Nu avem nici un fel de legătură cu MISA, în afară de faptul că eu personal şi câţiva dintre dansatorii cu care lucrez, practicăm yoga în cadrul cursurilor organizate de MISA, şi am prezentat unele din spectacolele noastre şi în cadrul evenimentelor organizate de MISA. Iar în ceea ce priveşte Compania de Dans Mandala: a făcut în jur de zece spectacole în mai bine de zece ani de existenţă, toate prezentate pentru marele public în diferite oraşe din ţară şi străinătate, care sunt filmate şi pot fi vizionate de către oricine, inclusiv de Domnul Gardian, deşi nu cred că ar fi interesat... nu au nimic pornografic în ele, nici măcar în acela, al cărui titlu “Homo Eroticus” ar putea sugera aşa ceva.
Iar afirmaţia mincinoasă că eu aş fi făcut filme porno, sau vreunul dintre dansatorii cu care lucrez, este deosebit de gravă, (n-am făcut filme de nici un fel, darmite filme porno), pentru care ar trebui să-i dau în judecată, dacă nu mi-ar fi silă să am de a face cu asemenea oameni. Dar dacă fanteziile erotice ale domnului gardian-al-moralităţii poporului român vor cauza prejudicii pentru proiectele noastre artistice, sau în relaţiile noastre cu finanţatorii, vom fi nevoiţi şi noi să declanşăm, la rândul nostru un scandal memorabil... Sperăm ca totuşi în final adevărul, raţiunea şi bunul simţ să triumfe, măcar în rândul oamenilor cu capul pe umeri.

Cu stimă, şi speranţa în mai bine
Csibi Istvan Levente
Preşedintele Asociaţiei Culturale de Tineret Mandala”

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu