Dhammapada - Buddha

87, 88. Un om intelept trebuie sa paraseasca starea plina de intuneric, si sa urmeze calea luminii. Nefiind atasat niciunui loc de pe lumea aceasta, el trebuie ca in retragerea sa sa caute fericire acolo unde nu pare a fi nicio fericire. Lasand toate placerile superficiale in urma, si nenumind nimic "al meu", omul intelept trebuie sa elimine(din el insusi) toate tulburarile mintii.

89. Cei a caror minte este bine ancorata in modalitatile de a dobandi cunoasterea spirituala, si care fara a se agata de nimic, se bucura de libertatea non-atasamentului, care si-au invins poftele, si care sunt plini de lumina, acestia sunt liberi chiar si in aceasta lume.

Metafora "intunericului" spiritual face referire la existenta in interiorul fiintei umane a impuritatii care obstructioneaza lumina, si a ignorantei care este ca si cum omul nu ar fi orientat catre sursa luminii. In analogie cu procesul vederii fizice obisnuite, pentru ca noi sa putem vedea ceva, trebuie sa indeplinim doua conditii (asumand faptul ca avem ochii intacti, ceea ce din punct de vedere spiritual este in aceasta analogie intotdeauna valabil, fiindca intotdeauna omul poseda focarele de rezonanta cu orice, chiar daca ele sunt inactive/latente sau blocate de impuritati la un moment dat):
1. Sa putem manevra o sursa de lumina pe care sa o indreptam in directia lucrului pe care dorim sa-l vedem.
2. Sa avem grija ca nimic sa nu obstructioneze drumul luminii catre acel lucru si catre noi (de genul prafului asezat pe lampa, sau a obstacolelor opace asezate in drumul luminii).

In cazul in care omul nu indeplineste prima conditie, si el nu indreapta lumina catre obiect, atunci sursa intunericului in care se afla este ignoranta. In cazul in care omul nu indeplineste a doua conditie, sursa intunericului sunt impuritatile care bareaza drumul luminii, si de exemplu degeaba doreste si incearca omul sa perceapa energiile subtile, ingerii sau chiar pe Dumnezeu daca el nu se preocupa in prelabil sa-si curete sufletul de mizeria rautatii, a egoismului si a celorlalte vicii.

"Calea luminii" este calea pe care omul se preocupa sa-si elimine impuritatile care exista in sufletul sau sub forma viciilor sau a defectelor de caracter, si in care el apoi directioneaza lumina constiintei sale catre Existenta, urmarind sa perceapa Adevarul.

Omul intelept nu numeste "casa" (la modul atasat) niciun loc de pe lumea aceasta, "casa" sa fiind Imparatia lui Dumnezeu aflata in sufletul si in spiritul sau.

Oamenii obisnuiti cauta fericirea prin acumularea a cat mai multe lucruri si bunuri. Omul intelept trebuie sa-si caute fericirea "acolo unde nu pare a fi nicio fericire", adica in puritatea sufletului sau, fara a cauta sa acumuleze bunuri materiale, ci dimpotriva daruind celor din jur tot ceea ce este de folos si traind in:
- fericirea pura a sufletului sau ce traieste empatic fericirea celorlalti
- fericirea inexprimabila a spiritului sau ce exista in comuniune cu Dumnezeu

Omul intelept dobandeste timpul si energia necesare pentru a merge pe "calea luminii", renuntand la a mai alerga obsedat si hipnotizat doar dupa placerile trecatoare. Cauza pentru care cautatorul spiritual nu numeste nimic de pe aceasta lume "al meu" este aceea ca acesta este constient ca totul este trecator, efemer pe acest Pamant: atat existenta sa proprie cat si existenta celorlalte lucruri sau fenomene de pe acesta lume sunt trecatoare. Ce sens are sa numesti ceva "al meu" atat timp cat si existenta proprie pe aceasta lume si cat existenta lucrului pe care il numesti "al meu", ca si raportul intre cele doua, pot inceta in orice clipa?

"Eliminarea tulburarilor mintii" pomenita de Buddha seamana in mod izbitor cu definitia practicii Yoga enuntata de Patanjali: "citta vritti nirodha" (in traducere "anihilarea agitatiei(turbioanelor) mintii"). Mult mai profunda decat pare la o apreciere superficiala, aceasta indicatie este adeseori inteleasa de cei prosti ca un fel de "spalare a creierului" sau de reducere la stadiul de "leguma" (acestia ignorand intelepciunea profunda care se degaja din invatatura lui Buddha sau a lui Patanjali). Aceste aspecte care tin de aspecte elevate ale fiintei umane si de etape superioare ale drumului spiritual, nu pot fi intelese si patrunse cu adevarat decat prin practica (de exemplu prin practica corecta a meditatiei sau a rugaciunii).

Prin sintagma "cei a caror minte este bine ancorata in modalitatile de a dobandi cunoasterea spirituala" Buddha identifica pe acei oameni care prin practica tenace au inlocuit tendinta mintii de a vagabonda haotic catre aspecte superficiale, cu obisnuinta acesteia de a se focaliza si a intra in rezonanta cu energii subtile elevate si benefice.

In ultima parte a afirmatiilor sale Buddha arata pe ce anume se bazeaza libertatea interioara, spirituala: starea de "a fi plini de lumina" semnifica pe cei plini de fericirea si cunoasterea pura ce radiaza in intreaga lor fiinta din Sursa Suprema, si care fiind ferm stabiliti in aceasta stare superioara de constiinta si existenta au iesit de sub tirania poftelor necontrolate si a atasamentelor fata de aspectele efemere si superficiale, deoarece s-au ridicat deasupra lor (ca si frecventa de vibratie). Aceasta stare de libertate interioara este astfel perfect naturala si stabila, tot astfel precum viziunea unui om aflat in varful unui munte inalt se intinde in mod natural perfect neingradita de jur-imprejur, spre deosebire de viziunea obstructionata si marginita a oamenilor aflati in vale.