Adevărata cunoaştere spirituală
În tentativa de a afla în ce constă adevărata cunoaştere spirituală, unii oameni pun pe primul loc cunoaşterea textelor care tratează teme spirituale. Aceştia pun pe primul loc într-o ierarhie personală oameni care de exemplu au studiat în sanskrită nu ştiu câte texte antice, şi ce spun aceia despre cutare problemă reprezintă pentru ei emanaţia cunoaşterii spirituale veritabile.
Pentru mine acest criteriu al cunoaşterii unor texte este unul care în nici un caz nu ocupă primul loc în căutarea adevăratei cunoaşteri. Dacă ţelul cunoaşterii ar fi să răspundem cât mai bine la concursuri pe teme privind istoria ideilor spirituale, de genul "vrei să fii miliardar?", atunci da, criteriul cunoaşterii a cât mai multe texte care să fie citite eventual direct în limba originală ar fi unul de primă mână. Din punctul meu de vedere cunoaşterea spirituală veritabilă nu are însă de-a face cu acumularea a cât mai multe informaţii expuse în cărţi.
Criteriul esenţial după care eu identific adevărata cunoaştere îl reprezintă EFICIENŢA. Particularizând acest principiu expus anterior asupra cunoaşterii spirituale, adevărata cunoaştere spirituală este aceea care mă ajută să obţin ceea ce îmi doresc din punct de vedere spiritual, iar omul care deţine această cunoaştere nu este acela care a citit o bibliotecă despre scopul spiritual ultim ci este acela care a realizat el însuşi acea culme pe care vreau şi eu s-o ating. De exemplu, nu mă interesează oamenii care au citit în original 1000 de cărţi scrise în toate epocile şi în toate limbile din toate colţurile pământului despre fericirea elevată care să fie neafectată de evenimentele exterioare, ci mă interesează să învăţ de la acela care trăieşte el însuşi aceasta. Şi nu doresc să fiu o enciclopedie ambulantă care a memorat 1.000.000 de pagini de cărţi despre această fericire,
un banal suport de memorie cum ar fi un DVD care costă 1 leu s-ar achita perfect de acestă sarcină, nu doresc să epatez în faţa altora care ar preţui enorm dacă aş cunoaşte pe de rost răspunsul la întrebări de genul "cum tratează cartea X despre subiectul Y"(iar dacă aş răspunde şi în sanskită, aramaică sau greaca veche aş impresiona şi mai mult), ci îmi doresc să trăiesc eu însumi acele culmi spirituale care mâ interesează.
Nu mă intereseză să fiu expert în istoria ideilor
despre Dumnezeu, ci mă intereseză
Dumnezeu. Nu mă interesează cunoaşterea istoriei ideilor
despre fericirea elevată care nu poate fi distrusă de nimic exterior, ci mă intereseză direct acea fericire. Între un om care cunoaşte pe de rost 1000 de cărţi despre Dumnezeu dar care este totuşi ignorant faţă de realitatea efectivă a lui Dumnezeu (şi de aceştia sunt cu ghiotura), şi de exemplu Iisus caruia cărturarii îi reproşau absenţa instruirii şi a studiilor religioase acreditate dar care Îl cunoaştea efectiv pe Dumnezeu, aş alege fără indoială să fiu discipolul lui Iisus şi nu al cărturarilor.
Adevărata cunoaştere despre beatitudine nu o ai când cunoşti pe de rost 1000 de cărţi despre beatitudine, ci atunci când o trăieşti în sufletul tău, fiindcă atunci această cunoaştere te împlineşte şi te mulţumeşte pe deplin. Adevărata cunoaştere despre Dumnezeu nu o ai când cunoşti pe de rost 1000 de cărţi în sanskrită despre Dumnezeu sau ce au scris 1000 de teologi despre Dumnezeu, ci în momentul în care trăieşti în comuniune cu Dumnezeu.
Pentru a-si ascunde falsitatea şi găunoşenia cunoaşterii lor doar livreşti, aceşti rataţi spiritual care însă pozează în postura celor care dau verdicte spirituale au născocit expresia pe care o veţi întălni adesea: "dacă te rogi la Dumnezeu e în regulă, dar daca crezi că îţi şi răspunde atunci eşti nebun". Pe de o parte strugurii la care nu ajung sunt acri, iar pe de altă parte ei doresc să discrediteze ideea ca veritabila cunoaştere spirituală este aceea a trăirii acestor realităţi şi nu a diverselor idei ale altora despre realităţile spirituale, fiindcă astfel îşi ascund nulitatea.
La ce folos să ştii pe de rost 1000 de cărţi despre energia subtilă (prana) dar să nu o simţi? Oare adevăratul cunoscător nu este acela care simte această energie subtilă şi o foloseşte pentru a obţine rezultatele benefice pe care le vizează? Şi oare este mai preţioasă cunoaşterea ideilor altora despre Dumnezeu, sau cunoaşterea inefabilă pe care Dumnezeu o revarsă în mod direct în sufletele, în mintea şi în toată fiinţa celor care se îndreaptă cu totul către El?
Imi place modul in care vrei sa traiesti, sunt de aceasi parere. Mie imi place sa definesc spiritualitatea prin adevarul fiecaruia dintre noi; adica:Eu consider ca ceea ce simt eu e si adevarul meu(adica tot ce conteaza) si ceea ce simte celalalt e adevarul lui, punct. Din rest a sti, a cunoaste e frumos dar nu trebuie sa fie si adevarul tau. Consider ca doar tre sa faci diferenta intre adevarul tau si al celorlati. Stiu, este dificil sa fi spiritual in ziua de azi, dar, daca esti ce faci? Nu te poti mintii, nu poiti ignora ceea ce iti cere interiorul, nu-i poti fi indiferent toata viata ta, si atunci, ce facem? Incercam sa ne satisfacem cerintele interiorului nostru cu riscul de a fi vazuti ca si niste "rari", din pacate. De fapt aici vine si problema celor spirituali, care nu-si pot exprima si exterioriza in tot momentul ceea ce simt pentru a nu fi judecati gresit. Din pacate se intampla prea des si de multe ori preferi sa te izolezi sau pur si simplu sa nu-ti arati sentimentele pentru a evita orice confuzie. Cum spunea Cioran: Pentru cei profunzi a trai in aceasta lume este un ghin iar pentru cei mediocrii este un privilegiu( cam asa ceva). UN SALUT!
RăspundețiȘtergereInteresant articol si interesat raspuns :P Inteleg cum iti doresti sa traiesti fericirea elevata, cum vrei sa Il simti pe Dumnezeu sau cum ai alege sa il urmezi pe Iisus in loc de carturari. Chiar apreciez lucrul asta, dar cred ca trebuie sa intelegi si tu inca ceva destul de important. :P
RăspundețiȘtergereIn primul rand sunt foarte mari diferente intre carturari (sau mai marii preoti de astazi sau cei care vorbesc despre religie dar nu pot vorbi despre spiritualitate) si cei care studiaza religiile lumii si incearca sa devina spirituali. Ca si in trecut multe persoane din bisericile noastre, care spun ca sunt lideri spirituali, sunt corupti, interesati numai de bani si nu de suflet. Dar sunt si multi invatzati care prin researchurile lor se ingrijesc de suflet.
In al doilea rand Dumnezeu este totul si este mereu prezent si este pretutindeni. ReNato spunea ca adevarul lui este tot ce conteaza, dar nu este deloc adevarat. Daca vrei sa fii in comuniune cu Dumnezeu trebuie sa fii in comuniune cu adevarul comun. Noi, ca rasa umana, suntem o singura prezenta, o singura energie. Iar cum Dumnezeu este prezentul, noi trebuie sa stim trecutul, sa putem prezice viitorul pentru a fi alineati cu prezentul si pentru a putea accesa energia si iubirea comuna - care sunt Dumnezeu - care nu dispar niciodata. Energia egiptenilor inca exista iar noi trebuie sa fim constienti de asta pentru a putea fi o parte din planul divin si din unitatea pe care o formam noi.
Cunostinta e vitala cand este vorba de spiritualitate. Trebuie sa ai o anumita balanta intre inima, minte si chiar si corp pentru a putea accesa divinitatea lui Dumnezeu. Iisus nu a fost nevoit sa invete prin scoli sau de la alti oameni pt ca el deja stia adevarul lui Dumnezeu, adevarul nostru comun. El era in comuniune cu Dumnezeu pt ca era Fiul Lui. Iar si noi avem putere divina in noi si nu suntem mai prejos decat Iisus, dar noi ne-am uitat divinitatea si am uitat ca adevarul este unul pentru toata lumea. Dar adevarul asta nu este predicat de biserica sau de religiile curente. Pentru a-l gasi trebuie sa mergi in timp, si chiar daca nu il vei intelege niciodata il vei simti. Te vei simti in ton cu tot ce a fost, tot ce este si tot ce va veni. Iar lucrul acesta necesita cunoastere dar si iubire, si acceptare si toate celelalte calitati sufletesti; dar cele mentale sunt la fel de importante ca si cele sufletesti.