Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

joi, 15 octombrie 2009

Francmasoneria mondiala vrea si o Politie unica la nivel global

Un comentariu :
Francmasoneria mondială se pregăteşte prin intermediul Interpolului şi al Organizaţiei Naţiunilor Unite să creeze o forţă de Poliţie mondială. Procesul implică, printre altele, crearea unei reţele de comunicaţii securizate şi crearea unei vaste baze de date care va conţine mostre ADN, amprente digitale, fotografii ale tuturor oamenilor de pe planetă precum şi anunţuri de urmărire a presupuşilor infractori. Practic este vorba de crearea unei poliţii aflata sub controlul sinistrilor conducatori din umbra ai noii ordini mondiale!

Miniştrii de Justiţie şi de Externe din peste 60 de ţări, între care Statele Unite şi China, s-au reunit săptămâna aceasta, în Singapore, pentru o întrevedere găzduită de cele două organizaţii internaţionale. Aceasta este, potrivit „New York Times”, prima etapă în procesul de creare a ceea ce Interpolul numeşte „doctrina asigurării ordinii globale”, care va permite atât Interpolului, cât şi Naţiunilor Unite să îmbunătăţească abilităţile „forţelor poliţieneşti de menţinere a păcii”.

Avem un model vizionar”, a declarat Ronald K. Noble, secretarul general al Interpolului şi primul american aflat la conducerea acestei organizaţii poliţieneşti internaţionale. Printre funcţiile anterior deţinute de către Noble se numără şi cea de şef al departamentului Serviciului Secret care a realizat raportul de justificare a atacului împotriva gruparii Davidienilor din Waco, Texas. În aprilie 1993, după un asediu de 51 de zile FBI-ul a incendiat clădirea gruparii condusă de David Koresh asasinând 76 de persoane dintre care 20 erau copii si 2 femei gravide. Pe parcursul asediului, mass media bazându-se pe informaţiile unor "experţi" care şi-au oferit serviciile, au portretizat gruparea ca fiind fanatică, criminală şi chiar teroristă, iar sursa incendiului a fost atribuită demersului sinucigaş al membrilor acesteia. Interviurile realizate cu membrii ramaşi în viaţă şi cu rudele acestora au contrazis însă flagrant aceasta imagine. Mai multe filme documentare au fost realizate pe tema masacrului de la Waco, multe din secvenţele utilizate fiind cele realizate de către forţele de represiune ale guvernului, in timpul asediului, obţinute apoi în instanţă. Câteva dintre acestea sunt "Waco: The Rules of Engagement" nominalizat în 1997 la premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar, "Waco: A New Revelation" (prima parte, a doua parte) şi "America Wake Up (Or Waco)" realizat în anul 2000 de catre Alex Jones.

“Poliţiştii vor fi antrenaţi şi echipaţi în mod diferit, ca şi până acum. Dar când ei vor opri pe cineva, vor putea să consulte o bază de date globală, pentru a verifica persoana pe care au oprit-o”, a explicat Noble. Francmasoneria mondială încearca să creeze astfel o forţă de represiune ilegală şi criminală aflată sub autoritatea guvernului masonic planetar, ce nu va putea exista fără a încălca legislaţia, prevederile constituţionale şi suveranitatea tuturor statelor lumii.

Politia astazi:



Oare cum se descurcau odinioara?

Un comentariu :

  1. Cazul Waco Texas este un exemplu de terorism de stat. Genocidul facut impotriva copiilor, femeilor si in general asupta davidienilor ramane un genocid nepedepsit din pacate.

    RăspundețiȘtergere