Îmi vine greu să accept că viaţa noastră trece atât de repede şi, din păcate, uneori fără să ne dăm seama. Pentru unii, aniversarea zilei de naştere este un prilej de bucurie, în timp ce pentru alţii aceasta este , mai ales, un moment de reflecţie: „fugit ireparabile tempus”. Pentru mine, sărbătorile „rotunde” au un caracter mai aparte pentru că sunt divizibile prin cinci! Jubileul (din lat. „jubilaeus”) – sărbătoare care are loc o dată la cincizeci de ani – este în unele tradiţii anul dedicat în exclusivitate lui Dumnezeu! La această vârstă, se spune, înţelepciunea, plătită prin firele de păr alb, devine cartea de vizită a celor ce trec pragul dincolo de cel de al cincilea deceniu de viaţă. Aşadar, bunul meu prieten, Grieg, împlineşte în curând 50 de ani.
Am avut şansa de a-l cunoaşte din vremea copilăriei. Pot spune că era un om sensibil, puternic interiorizat, retras într-o lume diferită de aceea în care se născuse. Citea enorm, devora teancuri întregi de cărţi, mai ales cărţi vechi, multe dintre ele, evident, interzise în acele vremuri. Terminase de citit toate cărţile din casă, parcursese toate lucrările aflate în biblioteca şcolii şi a Căminului Cultural încât le îngrozise pe bietele bibliotecare.
Pare paradoxal, dar Grieg citea orice îi cădea în mână: literatură clasică, îndeosebi, dar nu ocolea cărţile de ştiinţă, romanele de aventuri, de călătorie, citea până şi celebrele colecţii „15 lei”, „Femei Celebre”, etc. Depăşea în inteligenţă şi nivel de înţelegere pe oricine de vârsta sa. Imaginaţia lui era cu adevărat impresionantă. În curtea casei părinteşti, Grieg se simţea în interiorul unui univers în care cu greu puteai pătrunde. Aici, el construia o lume a sa, în care era scenarist, regizor şi interpret.
Uneori, mă includea în scenariile sale, unde interpreta 1001 de roluri: detectiv, Regele Angliei, poliţist, şofer de taxi. Mi-l aduc aminte cum conducea cu maximă viteză bicicleta familiei, luând viraje spectaculoase. Într-o bună zi, mi-a spus că a descoperit un petec de hârtie îngălbenit de vreme vârât între prăselele unui stilet de ofiţer, conţinând o scriere misterioasă şi harta unei comori, îngropate undeva în munţi, sub o stâncă. Aşa a rămas şi azi, un om fascinat de secretele ascunse ale acestei lumi.
Grieg era un veşnic însetat de cunoaştere, dar încă din adolescenţă nu suporta să fie obligat să înveţe ceea ce nu era de folos. Iubea enorm filosofia, limbile străine. Îl fascina, însă, cu adevărat, o ştiinţă considerată tabu în acele vremuri, parapsihologia.
Destinul a făcut să frecventăm ulterior cursurile aceluiaşi liceu, „Gh. Şincai”, din Bucureşti. O clădire impresionantă, plină de sobrietate, situată lângă un parc de vis, primea tineri veniţi din toate colţurile Capitalei, iar printre ei se aflau şi doi elevi veniţi de la ţară. Pe atunci, „Şincai” era considerat o şcoală severă, unde se făcea carte adevărată, îndeosebi ştiinţe reale, matematică mai ales, cu profesori ce încercau să ducă mai departe faima strălucitei pleiade de dascăli (Nedioglu, Călinescu, etc) din perioada interbelică.
Era un liceu al „săracilor” dar, repet, era un liceu renumit care concura cu succes celebrele licee din centru: „Lazăr”, „Bălcescu”, „Basarab”, „Cantemir”, „Neculce”. În acea vreme, liceul acesta devenise un coşmar pentru mai marii vremii: ecourile revoltelor tinerilor şi studenţilor de la Paris, din anii ’68, ajunseseră la Bucureşti, iar gesturile de frondă au izbucnit chiar la „Şincai”. Aici, în primăvara lui ’68, se derulase una dintre primele forme de protest faţă de o lume ce începea să intre în declin. Incendierea cataloagelor semnifica reacţia tinerei generaţii faţă de restricţiile şi aberaţiile ce începeau să devină tot mai evidente.
Deşi era un pasionat al orelor petrecute în bibliotecă, Grieg a crescut în acest liceu alături de o generaţie impregnată de ideea de non-violenţă, redată atunci prin deviza: „make love, not war”. Era o generaţie născută din părinţi ce supravieţuiseră celui de-al doilea război mondial şi care suferiseră ororile staliniste. De aceea, aceşti tineri condamnau atât războiul din Vietnam, cât şi invadarea Cehoslovaciei.
Aşadar, în liceul „Şincai”, Grieg a înţeles aspiraţiile perene ale tinerei generaţii, probabil aceleaşi cu ale generaţiilor de azi: fervoarea de a fi în armonie cu universul, şi, în acelaşi timp, cu tine însuţi, dorinţa de a trăi cu adevărat liber, prin înfrânarea propriilor porniri şi canalizarea lor spre o împlinire spirituală, de rang superior.
Grieg era mai mare cu un an decât mine: el învăţa la „uman”, iar eu trecusem la „real”. Însă faima lui făcuse deja înconjurul liceului şi nu numai. Îşi uimise profesorii prin vastitatea şi profunzimea cunoştinţelor sale. Unii dintre ei nu ezitau ai propune să ţină prelegeri colegilor de clasă pe teme de filozofie, literatură universală, limba română etc. Era o încântare să-i urmăreşti savantele sale dizertaţii, remarcabile prin exuberanţa limbajului, documentarea exhaustivă, claritatea mesajului transmis.
În timp ce alţi colegi făceau sport, el prefera să citească. Citea zi şi noapte, dar mai ales noaptea. Personal, prin el am reuşit să mă apropii cu dragoste şi înţelegere de lucrurile esenţiale ale vieţii. Vocaţia sa de ghid spiritual era evidentă încă de pe atunci. Îmi amintesc un episod legat de admiterea mea la facultate: la proba de filozofie am tras un bilet ce conţinea un singur cuvânt – „idealismul”. Atunci, mi-am adus aminte de „lecţiile” lui Grieg şi am reprodus un dicton, dar nu sub forma trunchiată, vehiculată în manualele epocii: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, ci „Cunoaşte-te pe tine însuţi şi lasă materia zeilor”. Am obţinut nota 9 la oral şi am fost admis la facultate, al 7-lea pe listă din 1600 de candidaţi, (20 pe loc) cu media generală 9,00 şi datorită cunoştinţelor primite de la Grieg. Îţi mulţumesc abia acum, iubite prieten.
Grieg nu se simţea atras de învăţăturile inutile, cenzurate de mentalitatea îngustă a acelei vremi. Căuta o cu totul altă „învăţătură” , adresată cu adevărat spiritului. El urmărea să realizeze, încă de pe atunci, armonia perfectă dintre suflet şi trup, dintre spirit şi materie, dintre om şi lumea înconjurătoare. Această „învăţătură” nu o putea găsi în nici unul dintre manualele epocii; nici un curs universitar sau tratat academic nu cuteza a aborda o asemenea temă.
În anii ’70, setea de cunoaştere a universului necunoscut din jurul nostru făcea din Grieg o figură singulară. Era un personaj „bizar”, din galeria „frumoşilor nebuni ai marilor oraşe”. Neajungându-i orele de citit ale unei zile lumină, prefera să se angajeze ca pedagog de noapte la şcolile cu internate pentru ca, în timpul liber, să poată merge la biblioteci. Când alţii dormeau, Grieg putea să studieze în linişte la „locul de muncă” tot ce-i dorea sufletul. Pentru Grieg, noaptea a constituit cel mai propice timp pentru meditaţie. Experienţa sa „pedagogică” din tinereţe i-a folosit mai târziu, el ajungând un desăvârşit educator.
Deşi era foarte tânăr, devenise o figură a Bucureştilor, mai ales în mediul studenţesc. Numeroşi studenţi găseau în Grieg un alt „magister”. Avea ca şi acum „charismă”, era adulat, divinizat. ”Look”-ul său era cu adevărat memorabil dar nu acest fapt era esenţial. Ceea ce fascina cu adevărat era „învăţătura” sa. Vorbele şi gândurile sale te cucereau din primul moment, te transformau şi te „vindecau” de tot răul din lume.
Prin anii ’75-’76, întâlnindu-mă cu el, i-am destăinuit că sunt deprimat din cauza unei iubiri ce eşuase în mod lamentabil. Eram afectat şi nu găseam nici o cale de ieşire din impas. El m-a ascultat şi, uitându-se în ochii mei, mi-a spus, parcă citind în mine tot ceea ce trăiam: ”Am să te ajut, dar totul depinde de tine, de voinţa ta de a te schimba. În seara asta, la orele 22:00, mă voi gândi la tine şi mâine să-mi spui ce s-a petrecut”. Mărturisesc cu mâna pe inimă că, la ora aceea , am trăit o neverosimilă experienţă. Am simţit că un fluviu de energie necunoscută, o linişte şi o împăcare deplină m-au inundat, venind de niciunde, fără să-mi dau seama. Eram parcă alt om, mai echilibrat, mai liniştit, mai puternic. A doua zi eram cu totul transfigurat: ceea ce credeam a fi o tragedie a vieţii mele mi se părea acum ridicol de neînsemnat. Eu devenisem ceea ce eram mai înainte de a fi părăsit de iubită, şi anume un om liber. Atunci, şi nu numai atunci, m-am convins de adevărul că prietenul meu din copilărie are puteri neobişnuite.
Iată un alt exemplu: mai târziu, întâlnindu-mă cu el pe stradă , mi-a strâns încet mâna, preţ de câteva secunde. Am schimbat câteva vorbe, eu fiind grăbit, şi ne-am spus la revedere. Acasă, soţia m-a întrebat ce este cu mine: parcă pluteam, parcă visam. I-am spus că m-am întâlnit cu un vechi prieten din copilărie, care mi-a insuflat o energie vitală formidabilă, că acele clipe petrecute în preajma lui m-au convins că deţine un fel de „bio-câmp” cu virtuţi binefăcătoare. Ea a pus totul pe seama emoţiei ce însoţeşte momentul revederii unui vechi prieten, pe care nu-l mai întâlnisem de mult. Am luat o brichetă, am pus-o în palmă şi aceasta nu s-a dezlipit când am răsucit mâna. Am continuat cu un pix, cu o cheie, cu o riglă, apoi cu alte obiecte mărunte. Eram aproape şocat. Devenisem „magnetizat” în urma întâlnirii cu Grieg. De atunci, când vreau să-mi uimesc cunoştinţele, făcându-le să se amuze de puterile mele „paranormale”, le arăt experimentul cu obiectele ce stau lipite de palma sau corpul meu.
În sfârşit, îmi amintesc un alt episod, legat de acelaşi prieten din copilărie. Acum 10-12 ani veneam cu trenul spre Bucureşti. În compartiment erau figuri vesele, tinereşti. Am intrat în vorbă cu o domnişoară, care şedea tăcută în dreapta mea. Am întrebat-o de unde este şi unde merge: mi-a spus că este din Baia-Mare şi se duce la Costineşti. Apoi am aflat că urma să participe la un curs de YOGA predat de profesorul Gregorian Bivolaru.
Am devenit atent la ceea ce-mi spunea şi i-am spus că mă interesează părerea ei despre acest om. Mi-a răspuns că nu-l cunoaşte prea bine, dar ştie că este un om extraordinar, înşirându-mi o sumedenie de calităţi, pentru a întări adevărul celor spuse. Eu am replicat: „nu este nevoie de nici un fel de alte demonstraţii pentru a mă convinge”. „De ce?”, a spus tânăra puţin contrariată. „Pentru că nu este necesar”, am răspuns eu. „Nimeni nu-mi poate schimba părerea despre acest om, deoarece îl cunosc de-o viaţă!”. Acum, interlocutoarea mea devenise interesată de-a binelea să afle şi alte lucruri despre el.
Evident, cu sinceritatea unui om care nu are nici un interes să o mintă, i-am spus că acest om este mai mult decât îşi poate imagina cineva, cu alte cuvinte, l-am descris pe Grieg în culori şi nuanţe foarte sugestive. Era pur şi simplu entuziasmată şi, în final, mi-a făcut următoarea destăinuire: nu se aştepta să întâlnească un necunoscut care, fără nici un fel de interes, să afirme asemenea cuvinte despre cel ce urma să-i devină profesor. Era convinsă că avea să înveţe multe de la Grieg. Din acel moment, ceilalţi călători din compartiment au vrut să afle şi ei mai multe despre el. Am răspuns: ”Căutaţi-l, cunoaşteţi-l şi vă veţi convinge!” Când am coborât din tren mi-am dat seama că Grieg nu avea nevoie de nici un fel de publicitate, pentru că el era cunoscut peste tot, foarte apreciat şi admirat.
De aici, însă, i s-au tras şi unele necazuri. În anii ’80, a fost catalogat de către regimul de atunci „pericol public” naţional, fiind luat în vizor ca şi „transcendentalii”, „Cenaclul Flacăra” etc. Ceea ce făceau ei era considerat o potenţială ameninţare la adresa orânduirii. Grieg a făcut parte din rândul celor cu adevărat hăituiţi, urmăriţi pas cu pas, scoşi în afara societăţii. Vina lui era una gravă: avea o putere prea mare, era un lider, un formator de opinie, pe care nu-l puteai controla, nu-l puteai manipula.
Era, aşadar, un om incomod pentru regim. În spate i se puneau tot felul de fapte grave, imaginare. Îmi aduc bine aminte ce vuiet, ce fiori de spaimă a stârnit printre procurori, anchetatori, judecători, poliţişti, activişti de partid şi mai ales gardieni, miraculoasa evadare a lui Grieg din arestul în care fusese ţinut. Toţi erau pur şi simplu îngroziţi.
Împotriva lui Gregorian Bivolaru s-au folosit cele mai abjecte mijloace: de la discreditare în cadrul mişcării yoghine din România, denigrare, blamare, mistificare, ridiculizare şi manipulare a opiniei publice, până la internarea forţată şi izolarea sa, în încercarea de a fi redus la tăcere. După anii ’90, din nefericire au fost declanşate campanii de presă murdare, i s-au înscenat diverse „accidente” (incendierea locuinţei şi a celor aproape 3000 de cărţi aflate acolo etc), ceea ce dovedeşte încă o dată, că anumite cercuri „oculte” văd în Gregorian Bivolaru un „adversar” potenţial, extrem de redutabil.
Neprietenii săi realizează însă faptul că Grieg este protejat de propriile sale capacităţi paranormale, care îl fac intangibil; ei ştiu şi că orice gest împotriva lui este îndreptat mai ales împotriva celor câteva zeci de mii de susţinători, aflaţi nu numai în România, ci şi în toată lumea. Un studiu întreprins de un colectiv de sociologi români a stabilit că MISA este inclusă printre mişcările de masă, cu amplă răspândire în România. Toate acestea spun mult despre omul care împlineşte în curând 50 de ani. Este un personaj legendar, plin de consistenţă într-o lume din ce în ce mai debusolată, în care oamenii încep din nou să caute calea spre Adevăr, Cunoaştere, Credinţă şi Puritate.
La Mulţi Ani, Grieg!
Dan D.
Marturie preluată de pe site-ul yogaesoteric.net
Da...este un om deosebit
RăspundețiȘtergere