Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"
vineri, 29 iulie 2016
DOCUMENT EXPLOZIV! Apelul adresat preşedintelui României pentru graţierea lui Gregorian Bivolaru
Ziarul Ring a postat ieri, 28 iulie 2016, o scrisoare-apel ce reflectă opinia unuia dintre cei mai competenţi cercetători ai cazului MISA, profesorul universitar Gabriel Andreescu. Mulţumim pe această cale domnului Andreescu pentru verticalitatea de care dă dovadă în conjunctura prezentă, în care extrem de puţini oameni îşi mai păstrează demnitatea şi curajul de a spune public adevărul despre MISA şi Gregorian Bivolaru. Salutăm totodată strălucita iniţiativă propusă prin această scrisoare-apel, pe care o puteţi citi în materialul redat integral mai jos, publicat de Ring:
Am primit la redacţie o scrisoare-apel adresată preşedintelui Klaus Iohannis de unul dintre cei mai cunoscuţi intelectuali disidenţi anticomunişti. Scrisoarea-apel îi solicită preşedintelui României graţierea lui Gregorian Bivolaru, liderul MISA, extrădat recent din Franţa, iar autorul scrisorii este Gabriel Andreescu, unul dintre cei mai mari disidenţi anticomunişti din România, autor, printre altele, al volumelor „Reprimarea mișcării yoga în anii `80” (Polirom, 2008) și „MISA. Radiografia unei represiuni” (Polirom, 2013), dar şi al rapoartelor APADOR-CH asupra cazului MISA.
Vă prezentăm în continuare Scrisoarea-document, datată 26 iulie 2016, documnet care, în următoarele zile, va stârni, cu siguranţă, numeroase reacţii în rândul opiniei publice din România.
Excelenței Sale, Domnul Klaus Iohannis Președintele României
Apel la grațierea lui Gregorian Bivolaru
adresată Excelenței Sale, Domnul Klaus Iohannis, Președintele României
Stimate Domnule Președinte,
Vă scriu această scrisoare pentru a vă solicita grațierea lui
Gregorian Bivolaru, cetățean român condamnat de către ÎCCJ, în anul
2013, la 6 ani închisoare, având azil politic în Suedia, reținut în luna
februarie a.c. în Franța, adus în România conform hotărârii de
extrădare a judecătorilor francezi din 13 iulie 2016. Decizia luată de
ÎCCJ într-o ședință-spectacol a încălcat cerințe de corectitudine
elementare și contrazice faptul că la data declaratei infracțiuni:
„relație sexuală cu o minoră”, aceasta avea 17 ani, vârstă de
consimţământ, şi nega să fi avut o astfel de relație. În anul 2015,
Tribunalul București a stabilit că interceptările folosite în proces au
fost ilegale.
Vă adresez această cerere întrucât Gregorian Bivolaru și adepții din
Mișcarea înființată de el, MISA, sunt victimele unei ample conspirații
implicând agenți publici și instituții. Acţiunea represivă împotriva lui
Gregorian Bivolaru a început în anii comunismului, când a fost arestat,
torturat, trimis într-un spital psihiatric pentru că promova yoga.
Caracterul de poliție politică a acestor acte a fost recunoscut de
Tribunalul București în anul 2011. Reprimarea lui și a adepților a fost
continuată după anul 1990 și a luat forme extreme – incluzând asalturi
ale trupelor de jandarmi însoțite de procurori și ofițeri SRI, declarate
în anul 2015 de Curtea de Apel din Cluj drept „barbare”, bazate pe
acuzații „absurde”. Chiar arestarea lui Gregorian Bivolaru în Franța s-a
făcut prin falsificarea de către Poliția Română a condamnării sale.
„Relația sexuală cu o minoră” a fost transformată, pentru mobilizarea
autorităților internaționale, în „exploatare sexuală a minorilor și
pornografie infantilă”.
Faptul că investigațiile împotriva lui Gregorian Bivolaru și a MISA,
inițiate acum mai bine de 20 de ani, pentru care statul a cheltuit
milioane de euro și în care au fost implicaţi sute de agenţi publici au
dus la condamnarea pentru „un act sexual cu o minoră de 17 ani”, şi
nimic în plus care să motiveze asemenea desfășurare de forțe, arată
excepționalitatea acestui caz. În fabricarea „dosarului Bivolaru” au
colaborat Parchetul, SRI, Jandarmeria, Ministerul de Justiție, Poliția
Română. Între timp, pentru acțiunile împotriva victimelor în cazul
Bivolaru – MISA, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat
statul român obligându-l la plata a peste 300.000 de euro în cauzele Atudorei c. România (2015) și Amarandei și alții c. România (2016). Alte plângeri depuse de Gregorian Bivolaru și de MISA au fost
considerate admisibile de către CEDO și judecarea lor se apropie de
final.
Desigur, sunt multe situaţii care ridică dubii cu privire la
corectitudinea anchetelor și a deciziilor, ori în care descoperim
istorii umane dureroase. Sunt deplin conștient că nu se poate cere
președintelui, ca ultimă autoritate, să aducă dreptate ori să ofere
compasiune în toate aceste cazuri. Însă cele întâmplate lui Gregorian
Bivolaru ating un punct critic: instructorul yoga este victima unei
conspirații la nivel de stat.
În virtutea competenței sale de a „veghea la respectarea Constituţiei
şi la buna funcţionare a autorităţilor publice” și de a asigura
„medierea între puterile statului, precum şi între stat şi societate”,
președintele României, folosind prerogativa „acordării graţierii
individuale”, poate ridica o povară de pe umerii statutului român.
Democrația românească nu are cum deveni onorabilă, și deci stabilă,
atâta timp cât împotriva tuturor evidențelor, instituții de putere ale
statului lucrează fățiș, sub ochii opiniei publice, pe care o mint ca să
o mobilizeze și să o solidarizeze cu ele, pentru reprimarea unui
instructor yoga și a adepților săi.
Menționez în sprijinul acestei cereri de grațiere pericolul la
integritatea fizică şi la viața lui Gregorian Bivolaru. De zeci de ani,
se repetă incitări la linșarea instructorului de yoga, cu concursul unor
agenți publici, iar condițiile de detenție pot favoriza agresiuni
fatale. În luna mai a.c., un yogin a fost înjunghiat la intrarea într-o
clădire a MISA, în perimetrul căreia, pe ziduri, fusese scris „Moarte
lui Bivolaru”. În luna iunie, un alt yogin a fost bătut până la sânge.
Atacatorii îl învinovăţeau pentru asocierea cu Gregorian Bivolaru.
Răbufnirile au urmat anunțului făcut de Poliția Română, falsificator și
incitator, că instructorul yoga a fost condamnat pentru „exploatarea
sexuală a minorilor și pornografie infantilă”.
Toate acestea sunt motive, domnule președinte, să fac apel la
dumneavoastră pentru a-l grația pe cetățeanul român Gregorian Bivolaru
care deja a stat în spatele gratiilor circa un an, în Suedia şi Franţa,
în urma demersurilor făcute de autorităţile române în legătură cu
decizia ÎCCJ din anul 2013. Este, știu, o hotărâre sensibilă și nici
populară, dar atât de firească unui prim înalt demnitar fidel chemării
de a „veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice” şi „la
respectarea Constituţiei”.
Având în vedere relevanța aparte a cazului Gregorian Bivolaru pentru societatea românească, fac public acest apel la grațiere.
Cu considerație, Gabriel Andreescu (Autorul rapoartelor APADOR-CH asupra cazului MISA)”.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu