Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

miercuri, 16 mai 2007

Masonii, dolarii si elvetienii - Cum se finanteaza masoneria si care erau dimensiunile reale ale coruptiei PSD

Niciun comentariu :
Cititi si: Remember 2004: PSD-ul, Nastase si masonii sai carau banii cu geamantanele in banci straine

Cati bani aducea acasa un sef de cabinet din Ministerul Constructiilor
Academia Catavencu, 31 ian 2006

Adrian Nastase si Dana Nastase fac un cuplu de milioane. La fel si Sergiu Sechelariu si Violeta Sechelariu. E vorba de cupluri de milioane de euro, dupa cum a semnalat presa in nenumarate rinduri in cazul celor doua familii. Barbatii au coabitat in acelasi guvern, unul in pozitia de prim-ministru, celalalt in postura de ministru secretar de stat.

In esalonul doi al guvernarii sint insa familii mai putin fericite, sint familiile palmasilor din ministere. Ocupatia lor era sa palmeze bani gramada si sa-i verse in diverse conturi din Elvetia, pentru familiile fericite. Din rindul acestora, va prezentam astazi familia Ciocianu.

N-ati prea auzit de Cornel Ciocianu (poreclit Coco), care, in mod oficial, a fost sef de cabinet al lui Sergiu Sechelariu in Ministerul Constructiilor, din 2001 pina in 2003. In mod neoficial, Coco avea functia de a stringe, ridica si depune sute de mii de cocari in diverse conturi din strainatate. Apropo de functii, Coco detine si acum functia de fin al lui Sergiu Sechelariu.

E vorba in continuare despre un banal divort, care, ca orice divort, a fost provocat de certuri care au survenit din cauza alcoolului, femeilor, noptilor lipsite de acasa, stiti cum e cu porcii de barbati. Coco venea deci mereu beat acasa, cam pe la dimineata. Mai intii voma in veceu, apoi isi injura zdravan sotia, pe Raluca Ciocianu.

Dar, va prevenim, e totusi cazul unui gentleman innascut! Care isi facea timp mai mereu, intre borit si injurat, sa ii spuna fetitei sale, de doi anisori, trezita de infernalele zgomote, un "noapte buna" suav. Mai departe, ce credeti ca facea Coco:
    a) isi batea sotia;
    b) facea dragoste cu ea;
    c) se culca imediat, ca un nesimtit.
Ne pare rau, timpul a expirat. Nu ati gasit raspunsul corect.

Corecta este varianta d), pe care putini soti betivi o pun in practica atunci cind vin acasa si pe care, daca nu sinteti cumva nea Vaca, nu ati experimentat-o niciodata. Ei bine, Coco intra la el in camera si incepea sa puna pe pat teancuri de bani: lei, dolari, euro, in functie de zile, cu ce venea omul acasa dupa o zi de lucru la minister.

Erau asa de multe teancuri de bani, ca umplea aproape tot patul, si era vorba de un pat imens, king-size, dupa cum ne-a spus sotia lui Ciocianu. Raluca Ciocianu poate depune marturie ca a asistat de multe ori la astfel de scene, in care Coco aducea cuverturi de bani acasa. Speriata de atita banet adus acasa de sot, Raluca l-a intrebat in mai multe rinduri de unde provin.

A primit un raspuns prompt, cam acelasi de fiecare data, foarte lamuritor si concis, din care reiese ca banii sint din munca cinstita: "Da-te-n mortii ma-tii! Daca spui ceva, iti tai gitul sau pun pe cineva sa-ti taie gitul!".

Dupa mai multe "taieri de git" verbale, exasperata de smenurile sotului ei, Raluca s-a plins nasului lor de cununie, lui Sergiu Sechelariu, spunindu-i ca vrea sa divorteze.

Se intimpla in 2004, imediat dupa ce acesta isi daduse demisia din minister, in urma unor scandaluri de coruptie, in care Sergiulica era de asemenea nas. Ca un bun nas, dupa cum ne-a declarat Raluca, Sechelariu a sfatuit-o: "Nu divorta acum, divorteaza la anul, din iunie incolo. Intelege, abia am iesit si noi din minister, sa se aseze lucrurile".

Si fiindca fata tot nu se lasa asa cum era, casatorita cu un mafiot, cu omerta respectata, Cornelus si Sergiulica i-au propus un pret: 50.000 de euro ca sa taca. Fata nu a tacut si a inceput sa toace la divort ce a vazut la sotul ei, ce gospodar este el, aduce tot banul acasa.

Apropo, sotul obisnuia sa vina acasa nu numai cu banet king-size, ci si cu sorturi de gospodar, din acelea specifice, care arata ca era pus pe treaba in masonerie.

Bun, ne gindim acum la sume: cam cit aducea aproape zilnic acasa Ciocianu? Imaginindu-si cum ar acoperi ei acasa cu bani patul personal din garsoniera, colegilor mei mai buni la matematica le-a dat sume cuprinse intre 200.000 de euro, dolari, ce-or fi fost ei, si 10.000.000 din aceeasi hirtie de pat. Depinde de marimea patului fiecaruia, de cit i se intinde plapuma.

Iar plapuma lui Ciocianu poate fi masurata de DNA, cu maxim profesionalism. Ca sa venim in sprijinul deneistilor, le dam niste sume de pornire, ca exemplu. In 2004, Ciocianu a incercat sa-si salveze casnicia si a invitat-o pe sotia lui intr-o excursie, la Paris.

S-a purtat frumos, ca un sot dulce, pina ce si-a amintit ca trebuie sa fuga de urgenta din Paris la Geneva, cu trenul, sa nu se vaza in pasaport pe la ce banci elvetiene s-a perindat. Fiindca era in vizita de familie, n-a putut sa se descotoroseasca de nevasta cu acelasi "du-te-n mortii ma-tii, tai gitul tau" si a luat-o si pe ea. Au mers direct la Clariden Bank.

Aici, spune Raluca Ciocianu, s-au intilnit, spre surprinderea ei, cu o angajata a bancii care il cunostea bine pe Coco, l-a si pupat si care vorbea romaneste. Angajata s-a prezentat ca fiind Miruna. Singura Miruna romanca de la Clariden Bank este Miruna Ana Klaus si este cetateanca elvetiana, originara din Romania. Ce a facut Miruna si ce a agrait ea pe romaneasca am aflat de la Raluca Ciocianu.

Miruna a intrat in biroul bancii si a adus o sacosa plina cu dolari. I-a pus pe masa. Erau 360.000 de dolari. Cornel Ciocianu a luat din ei 10.000 de dolari, iar restul au fost pusi in punga, la loc. Ciocianu a zis: "Semnez eu pentru Sergiu, am drept de semnatura" (n.r. - e vorba de Sergiu Sechelariu).

Miruna s-a ingrijorat un pic si a spus: "Sa nu se mai intimple asa, se intimpla prea des chestia asta (n.r. - semnatura in numele lui Sergiu), ca incep sa ma ia astia la ochi (n.r. - bosii bancii Clariden)". Apoi Miruna a luat sacosa cu cei 350.000 de dolari ramasi si a iesit cu ea din banca.

Fiindca sotioara lui privea inlemnita scena, Coco a lamurit-o: "Du-te-n mortii ma-tii, sint banii lui Sergiu".

Ce intelegem noi din aceasta intimplare geneveza?
1) Seche avea cel putin un cont baban in Elvetia, care nu aparea in declaratia de avere.
2) Opera intrari si iesiri din cont prin intermediul lui Coco.
3) Care Coco venea pe sest in Elvetia, camuflat de o vizita cu nevasta in Franta.
4) Drept concluzie la primele trei puncte de mai sus, cu siguranta banii erau obtinuti pe cai cinstite si de aceea se tesea un asemenea secret pe seama lor.

Intoarsa in tara, Raluca Ciocianu s-a decis sa divorteze de sotul minjit cu bani suspecti. Ca sa-si probeze marturiile, a sustras o agenda mai veche de-a sotului si niste insemnari de banci si conturi straine. Pe toate le-a depus la dosarul de divort. Ciudat, foaia cu instructiuni bancare a facut picioare din dosar.

Redam noi o parte din inscrisurile bancare, in atentia DNA-ului, ca si mici frinturi din agenda lui Coco:


    "Transfer Instructions:
    For USD; Bank of New York, New York, Swift: IRUTUS3N, in favour of Clariden Bank, Zurich, Swift: CLARCHZZ, Beneficiari 104657 Schatter Equities;
    For EUR; Deutsche Bank AG, Francfort; Swift: DEUTDEFF; in favour of Clariden Bank Zurich; Beneficiari" etc.
Instructiunile de transfer arata ca s-au transferat bani in conturile bancii la care lucra si Miruna, la care avea bani si Sergiu, din America, din Germania, din Londra si din Elvetia si cu transferurile astea avea de-a face Coco.

In agenda lui Coco, seful de cabinet al lui Sechelariu, apar chestii de genul: "sa cistige licitatia" in dreptul unei firme, "Consiliul Local Turnu Magurele, au dat bani separat", "cine? 500.000.000 direct". Apare si numele Danei Nastase.

In dosarul de divort intentat de Raluca Ciocianu apare trecut, negru pe alb, ca iubitul sot Coco alimenta conturi din strainatate pentru Adrian Nastase, Miron Mitrea, Sergiu Sechelariu, Viorel Hrebenciuc. Daca tot avea cearsafuri intregi de dolari, cuverturi de teancuri de euro, plapumi de lei, normal ca trimitea lenjerii originale in banci straine.

Si fiindca in dosar apar toate aceste nume mari, banuite de sume imense, e normal ca procesul de divort a fost taraganat, s-au lepadat de caz cohorte de avocati, s-au schimbat sase judecatori, s-au dat aminari nesfirsite.
Despre alti bani palmati de Coco & Co, in numarul viitor.

Contactat telefonic, Cornel Ciocianu a negat spusele sotiei, a spus ca nu mai vorbeste nici cu Sergiu Sechelariu de cind Raluca Ciocianu a intentat divort.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu