DACA IN numele religiei s-au comis si se comit numeroase si odioase crime, este tot atât de adevãrat cã religia dã un confort si rezultate miraculoase la nivelul armoniei si sãnãtãtii noastre, în forma de rugãciune.
Comunistii au încercat decenii la rând sã eradicheze orice spirit religios din oameni, însã de la tãranii Bucovinei si ai Maramuresului, care au continuat sã meargã la bisericile seculare din zonã, pânã la apologetii intelectuali ai credintei în Dumnezeu, care au scris si predicat necesitatea credintei de la catedre (dupã care au fost dati afarã de cãtre activistii de partid), au fost oameni care au continuat ideea de religie în România comunistã, cu o pasiune demnã de spiritul crestin.
Ce este rugãciunea? Este un exercitiu de credintã, sau un “medicament” al corpurilor mintale, spirituale si fizice? În ceea ce priveste sãnãtatea noastrã, adevãrul este cã rugãciunea este si credintã si medicament, douã balsamuri omenesti fãrã de care de care n-am supravietui nici social, nici individual, nici fizic si nici emotiv.
Dacã comunistii atrãgeau bine atentia (din propriile motive de criticã) asupra pericolului de ridicol pe care habotnicismul si/sau ipocrizia îl dãdeau religiosilor, pe de altã parte, tot aceiasi comunisti au rãmas neputinciosi în fata serenitãtii, armoniei si a sãnãtãtii complete a oamenilor religiosi, care au fost atât piosi cât si în armonie interioarã si exterioarã, datoritã întelegerii lor a rugãciunii.
Revolutia din Franta din 1789, a încercat sã încurajeze ateismul. Comunismul a început si continuã sã terorizeze lumea din 1917, tot ridiculizând credinta în Dumnezeu. În SUA, asa-zisii “liberali”, care-si mai spun “liber cugetãtori”, propagã des negationismul religios de la catedre universitare. Si totusi secol dupã secol, în fiecare tarã, în fiecare religie propagatoare de dragoste si în fiecare limbã a lumii, rugãciunea a fost si a rãmas un pivot de putere pentru omenire, în fiecare zi.
Au fost si se întâmplã cazuri unde cei mai moderni specialisti de medicinã declarã unele cazuri drept “incurabile”, numai pentru ca pacientii sã se vindece în mod miraculous prin… rugãciune. Unii specialisti, asemenea doctorului Alexis Carrel din secolul XX, s-au apropiat cu respect si au încercat sã înteleagã si sã descrie Forta Rugãciunii. Multi doctori, dupã ce au fost martori la vindecãri a cazurilor incurabile prin rugãciune, au ajuns la concluzia cã rugãciunea este o terapie miraculoasã, care transcende limite fizice, chimice, psihologice si/sau emotive.
Iatã cum doctorul Carrel descria în “Meditatii si cãlãtorii la Lourdes” (Editura Viata Crestinã, 1994, pag. 39) primele sale impresii fatã de o asemenea vindecare miraculoasã a unei paciente (fost) incurabilã: “Aceastã tânãrã este complet vindecatã… N-am mai vãzut niciodatã ceva atât de interesant. Ce impresie înfricosãtoare si în acelasi timp înãltãtoare dã acest spectacol unic al vietii, care reintrã rapid într-un organism aproape distrus de ani de boalã! Dincolo de orice comentariu existã un aspect pozitiv: vindecarea unei tinere foarte grav bolnavã. Imposibilul a fost depãsit! Poate am gresit diagnosticul. Nu existã altã ipotezã rationalã… Toti medicii care au vãzut-o însã au diagnosticat-o la fel. Este absolut sigur cã starea ei era extrem de gravã. Si totusi s-a vindecat”.
Rugãciunea actioneazã ca un catalizator atotcuprinzãtor între individ si Dumnezeu-Univers. Conteazã si sinceritatea si felul în care aceasta dã sperantã. Dar conteazã si faptul cã aceasta existã, indiferent dacã pacientul stie sau nu cã se fac rugãciuni pentru el/ea.
Dr. Randolph Byrd, un cardiologist si profesor universitar de la Facultatea de Medicinã din San Francisco, a fãcut un studiu pe aceastã temã. A pus sub observatie o populatie de 400 de pacienti cardiaci cu probleme similare de inimã, care au beneficiat de aceleasi conditii de tratament si care prezentau aceleasi straturi sociale, de vârstã si de conditii fizice.
200 dintre pacienti au primit rugãciuni si tratament medical, iar 200 au fost lãsati numai cu tratamentul medical. Acesta a fost un test absolut anonim, în sensul cã NICI pacientii si NICI personalul medical n-au stiut cine si pentru cine se roagã pentru însãnãtosire.
Numele pacientilor desemnati pentru rugãciuni au fost trimise la diverse grupuri catolice, protestante si crestine de pe întreg cuprinsul Statelor Unite, cu rugãmintea de-a se face rugãciuni pentru ei.
Când experimentul s-a terminat, s-au fãcut urmãtoarele constatãri:
1) grupul pentru care s-au fãcut rugãciuni a avut mai putine cazuri de deficientã cardiacã congestivã decât grupul fãrã rugãciuni;
2) grupul pentru care s-au fãcut rugãciuni a avut DE CINCI ORI MAI PUTINÃ nevoie de antibiotice si DE TREI ORI MAI PUTINÃ nevoie de diuretice, decât grupul fãrã rugãciuni;
3) NIMENI din grupul pentru care s-au fãcut rugãciuni n-a avut nevoie de ventilatoare, fatã de 12 pacienti din grupul fãrã rugãciuni;
4) MAI PUTINI pacienti din grupul cu rugãciuni au avut pneumonie fatã de celãlalt grup (trei din 13);
5) MAI PUTINI din pacientii care au primit rugãciuni au avut nevoie de start cardiac, decât din grupul fãrã rugãciuni (trei din 14);
6) nici unul din pacientii pentru care s-au fãcut rugãciuni n-a murit, pe când trei din grupul fãrã de rugãciuni au decedat (Dr. Randolph Byrd “Passive therapeutic effects of intercessory prayer in a Coronary Care Unit population, Southern Medical Journal, 1988, pg. 826-829).
Iar conform doctorului Victor Frankl, supravietuitor al lagãrelor naziste, pierderea subitã a sperantei si al curajului pot avea un efect mortal în oameni. În cartea sa “Man’s Search For Meaning” (Washington Square Press, 1963) acesta descrie cum acei detinuti care au stiut cât de apropiatã este conectia dintre situatia unei persoane, curajul si speranta ei, si situatia mintii si corpului acesteia, au supravietuit cu mult mai mult lagãrelor, decât persoanele care au cedat.
Rugãciunea, ca parte integrantã din sperantã, a ajutat multi oameni sã treacã peste obstacolele vietii, indiferent dacã erau de naturã fizicã, emotivã, socialã si/sau mentalã.
Oranizatia Spindrift din Salem, Oregon, a studiat din anii ‘70 efectul rugãciunii asupra recoltelor. Portiunile de câmp pentru care s-au fãcut rugãciuni au dat invariabil mai bune rezultate de roadã, decât cele fãrã rugãciuni. Toate câmpurile au primit acelasi dozaj de atentie si îngrijiri din partea agricultorilor, singura variabilã fiind rugãciunea.
Rugãciunea “Tatãl Nostru”, transmisã de Isus Cristos prin Matei 6: 9-13, pare sã conecteze zone specifice ale glandelor noastre cu universul vindecãtor, astfel încât: 1) glanda pituitarã corespunde cuvântului “ceruri”; 2) glanda pinealã corespunde cuvântului “nume”; 3) glanda tiroidã corespunde cuvântului “voie”; 4) glanda timusului cuvintelor “cer/pãmânt”; 5) plexul solar (glandele suprarenale) corespund cuvântului “greseli”; 6) celulele lui Lynden corespund cuvântului “ispitã”; si glandele gonadelor corespund cuvântului “pâine”.
Probabil cã cea mai bunã dovadã a puterii vindecãtoare a rugãciunii este de naturã interioarã si personalã, iar cei care am fost norocosi ca sã o trãim am vãzut puterea rugãciunii vindecându-ne în repetate rânduri. Dar pentru sceptici, experimentele stiintifice care au dovedit si continuã sã dovedeascã puterea rugãciunii, educã societatea asupra Marelui Necunoscut care este Rugãciunea. Depinde de noi dacã decidem sã o folosim pentru ameliorarea vietii. (Articol de Gabriel Teodor Gherasim, New York)
Sursa: ALTERMEDIA
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu