Confesiunile unui fost mason francez
Site-ul catholica.ro a prezentat recent un interviu aparut pe ercis.ro (site-ul Eparhiei romano-catolice din Iasi), tradus dupa un articol al agentiei catolice de stiri Zenit, ce prezinta volumul in care un fost mason isi marturiseste experienta in cadrul lojilor franceze. Maurice Caillet, "venerabil" dintr-o lojă franceză timp de 15 ani, dezvăluie câteva secrete ale masoneriei într-o carte publicată recent cu titlul: "Am fost mason" (LibrosLibres).
Ritualuri, norme de funcţionare internă, jurăminte - îndeosebi implicaţiile jurământului care obligă la apărarea celorlalţi "fraţi" masoni - în afară de influenţa asupra politicii din partea acestei organizaţii secrete sunt acum dezvăluite.
Volumul dezvăluie şi influenţa decisivă a masoneriei în elaborarea şi aprobarea unor legi cum este cea a avortului în Franţa, la care Maurice Caillet, ca medic, a participat activ.
Prezentam aici cateva fragmente:
Când aţi intrat oficial în Masonerie?
Maurice Caillet: La începutul anului 1970 m-au convocat pentru o posibilă iniţiere. Practic, nu ştiam tot ceea ce mă aştepta. Aveam 36 de ani, eram un om liber şi nu mă afiliasem niciodată unui sindicat sau vreunui partid politic. Într-o după-amiază, pe o stradă discretă din oraşul Rennes, am bătut la uşa templului, al cărui frontispiciu era împodobit cu un sfinx înaripat şi cu un triunghi care înconjura un ochi. Am fost primit de un om care mi-a spus: "Domnule, aţi făcut cerere pentru a fi admis printre noi. Decizia dumneavoastră este definitivă? Sunteţi dispus să vă supuneţi la probe? Dacă răspunsul este pozitiv, urmaţi-mă". Am făcut un gest de asentiment şi am fost introdus într-o serie de coridoare. Am început să simt o anumită nelinişte, dar înainte de a o putea formula am simţit că uşa se închidea în urma noastră...
Dumneavoastră afirmaţi că între masoni există obligaţia de a se ajuta. Continuă să fie aşa?
Maurice Caillet: "Favorurile" sunt un obicei în Franţa. Anumite loje încearcă să fie virtuoase, însă secretul care domneşte în aceste cercuri favorizează corupţia. În Frăţietatea Înalţilor Funcţionari, de exemplu, se negociază anumite promovări, iar în cea pentru Construcţii şi Opere Publice se distribuie contractele, cu consecinţe financiare însemnate.
Dumneavoastră aţi beneficiat de aceste favoruri?
Maurice Caillet: Da. Curtea de Apel prezidată de un "frate" s-a pronunţat cu privire la divorţul meu ordonând cheltuielile respective, în loc să le pună pe toate pe seama mea, şi a redus entitatea contribuţiei pe care trebuia s-o dau copiilor mei. După un timp, ca urmare a unui conflict cu trei colegi de-ai mei din clinică, un alt "frate mason", Jean, director al Casei de Siguranţă Socială, auzind de chestiune, mi-a propus să preiau conducerea Centrului pentru Examene Sanitare din Rennes.
Părăsirea Masoneriei a avut consecinţe asupra carierei dumneavoastră?
Maurice Caillet: De atunci n-am găsit loc în nici o administraţie publică sau semi-publică, în pofida curriculum-ului meu bogat.
Aţi primit vreodată ameninţări cu moartea?
Maurice Caillet: După ce am fost dat afară din postul meu de muncă în administraţie şi am început să acţionez împotriva acelei decizii arbitrare, am primit vizita unui "frate" din Marea Lojă a Franţei, profesor universitar şi secretar regional al Forţei Muncitoreşti, care mi-a spus cu răceala cea mai mare că dacă mergeam înainte la tribunalul de muncă "mi-aş fi pus viaţa în pericol" şi el nu ar fi putut să facă nimic pentru a mă proteja. Nu mi-am imaginat niciodată că pot să fiu ameninţat cu moartea de masoni cunoscuţi şi onorabili din oraşul nostru.
Cum se inserează Dumnezeu în Masonerie?
Maurice Caillet: Pentru un mason, însuşi conceptul de Dumnezeu este special, ca în ascultările numite spiritualiste. În cel mai bun dintre cazuri el este marele arhitect al universului, un Dumnezeu abstract, dar numai un fel de "Creator-maestru ceasornicar", cum îl defineşte păstorul Désaguliers, unul din fondatorii Masoneriei speculative. Acestui mare arhitect i se fac rugăciuni, dacă-mi permiteţi expresia, pentru ca să nu intervină în chestiunile oamenilor, şi nu este nici citat în Constituţiile lui Anderson.
Interviul integral la:
http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=16768 si
http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=16774
sau http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20081124
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu