În data de 9 februarie şi 11 februarie, postul Acasă TV a difuzat în cadrul emisiunii „Poveştiri adevărate” cele două părţi ale unui reportaj năucitor prin lipsa de logică, intitulat „Copil evacuat de MISA?”. Acesta porneşte de la o situaţie înduioşătoare – şi, probabil, adevărată – o familie are un copil de câţiva ani bolnav de o boală extrem de rară, iar părinţii nu-şi pot permite costul operaţiei. Pentru a adăuga un plus de tragism situaţiei, familia respectivă este pe cale de a rămâne fără locuinţă, pentru că urmează să fie evacuată dintr-o boxă sărăcăcioasă, în care locuieşte acum.


Remarcăm montajul extrem de ingenios, în sens manipulator, al acestei emisiuni. Alternând imagini ale copilului bolnav pe păturica lui, cu imaginile loviturilor brutale asupra uşilor boxelor, în timp ce pe ecran este afişat titlul „copil evacuat de MISA?”, mai că-ţi vine să crezi că yoghinii sparg cu berbecele uşa camerei în care locuieşte copilul. O imagine valorează cât o mie de cuvinte, iar aceste imagini ne plantează în creier imaginea violenţei îndreptate împotriva copilului tocmai de către cei care au fost victimele brutalităţii autorităţilor.
Şi manipularea nu se opreşte aici. Comentariul din off afirmă cu aplomb: „Constantin locuieşte chiar în blocul în care au fost descoperiţi de jandarmi, în urmă cu mai bine de şase ani, mai mulţi adepţi MISA. Chiar dacă atunci yoghinii lui Bivolaru au fost împrăştiaţi, Constantin crede că unii dintre ei îşi mai fac şi astăzi veacul prin acele subsoluri.” Limbajul folosit te duce cu gândul că yoghinii trăiesc prin subsoluri, şi au fost „descoperiţi” aici de autorităţi, ca nişte infractori. Chiar dacă în cazul altora acest lucru, că locuiesc în condiţii mizerabile, ar stârni mila (la urma urmei, e chiar subiectul reportajului!) – yoghinii, dacă ar locui în aceste condiţii, „şi-ar face veacul” şi oricum ar trebui trataţi ca şobolanii sau gândacii. Mai contează oare adevărul? Că în boxele respective nu locuia nimeni, ci erau depozitate cărţi (fapt care se vede chiar în imaginile din reportaj!)?!


Mai mult, precizăm în mod clar, pentru a nu lăsa loc interpretărilor, că MISA nu este în nici un fel interesată să achiziţioneze vreo boxă în acel subsol de bloc, datorită condiţiilor precare de depozitare pe care le oferă. „Misterul” ar fi fost lămurit dacă reporterii postului Acasă s-ar fi sinchisit să contacteze Biroul de Presa al MISA, pentru a cere, conform normelor deontologice, punctul de vedere al şcolii de YOGA.

Nu putem să nu remarcăm schimbarea de atitudine a lui Constantin, de la un reportaj la altul. Dacă în prima parte cea vinovată de posibila sa evacuare era în mod cert fosta preşedintă a asociaţiei de locatari, lucrurile stau altfel în cea de-a doua parte a reportajului: vinovată este MISA. Suntem convinşi că situaţia în care se află familia lui Constantin este una tragică, dar asta nu îi dă dreptul să se folosească de numele şcolii noastre de YOGA pentru a-şi face auzită povestea. Probabil că această schimbare de atitudine a lui Constantin a venit la sugestia reporterilor Acasă, care şi-au făcut treaba în a calomnia MISA cu ajutorul său. Oare ar mai fi fost ei interesaţi de acest subiect dacă boxa lui Constantin nu era la subsolul unui bloc unde MISA are depozitate cărţi şi cursuri de YOGA?
Revenind la Constantin iată ce declară pe 9 februarie la min 1.26: „Femeia asta (n.n. – fosta preşedintă a asociaţiei de locatari) mie mi-a vrut numai răul, şi mie şi la familia mea şi poate şi la acest bloc. Le e frică de ea, că lucrează în primărie.” El face această afirmaţie după ce reporterul Acasă afirmă în clar că doamna respectivă „vrea să-l evacueze”. În ce priveşte legătura cu MISA, Constantin declară la minutul 1.54: „Eu nu am nimic cu organizaţia aceea (n.n. – MISA) şi chiar nu mi-a făcut rău. E vorba de MISA sau cam aşa ceva, nu ştiu cum îi cheamă” şi la minutul 3.48 „Nu mă interesează pe mine de cei fac ei, în definitiv”, iar apoi la minutul 4:09 răspunde la întrebarea reporterului dacă crede că MISA are legătură cu evacuarea sa astfel: „eu neavând tangenţă cu ei, sunt nici nu, nici da”.
Sesizaţi schimbarea de atitudine din declaraţiile făcute pe 11 februarie. La minutul 1.46 spune: „Poate am şi o teamă. Eu sunt singur, înţelegeţi? Ei (n.n. - ei, adică yoghinii) sunt… mulţi! Dar până la urmă trebuie dezvăluit tot, poate aşa încearcă şi asociaţia să mă ajute şi să spună ce este aici.”
Nu putem să nu sesizăm tonul instigator al reporterului, care de fiecare dată când pune o întrebare aduce vorba despre MISA. În concluzie, iată cum un fapt divers este folosit pentru a denigra, din nou, Şcoala de YOGA MISA şi a trezi sentimente negative puternice publicului larg la adresa yoghinilor. Nu contează adevărul, nu contează legea, nu contează dreptatea. Să ne mai mirăm?!
Citiţi şi:
Cum a manipulat opinia publica Acasa tv in cazul Dana Atudorei (Craescu)
Freaky Hour sau Happy Hour? Pro Tv foloseşte într-o emisiune anti-MISA subliminale sataniste dintr-un ritual masonic
Limitele jurnalismului
yogaesoteric
19 februarie 2010
















































0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu
Va rugam sa folositi un limbaj decent si sa evitati diversiunile sau formularile manipulative, discriminatorii. In caz contrar comentariul dumneavoastra ar putea sa nu fie acceptat pentru publicare. Va multumim pentru intelegere.