Avem dovada! În cazul MISA-Gregorian Bivolaru poliţia politică a continuat şi după 1990!
Reacţii ale unor înalţi oficiali europeni la abuzurile din cazul MISA-Gregorian Bivolaru şi la perpetuarea practicilor de Poliţie politică în România
Sentinţa prin care s-a constatat caracterul politic al condamnărilor şi internării psihiatrice forţate ale lui Gregorian Bivolaru înainte de 1990
Atacul impotriva MISA din martie 2004 a fost opera francmasoneriei! Sa enumeram cativa dintre masonii avand atunci functii importante in stat
Cazul Gregorian Bivolaru – un record al rezistenţei faţă de abuzurile autorităţilor statului român şi ale presei aservite (1)

miercuri, 17 martie 2010
Prima meditaţie specială de inducţie a stării de eliberare prin miracol divin (dupa spirala yang de la Herculane 1996)
Filmare la prima meditaţie specială de inducţie a stării de eliberare prin miracol divin, din timpul taberei de yoga de la Herculane din anul 1996. Filmarea suprinde momentul dintre spirala yang si inducţie. Clipul este preluat de la adresa: http://www.youtube.com/view_play_list?p=5C5D10E163C0D18B. Multumim celor care l-au postat pe internet.
“În primul rând eu merg la spirală pentru că acolo reuşesc foarte rapid să mă regenerez, pot asimila într-un mod conştient calităţile altor zodii…şi tot acolo simt vie prezenţa ghidului spiritual. Când realizez meditaţia de inducţie a stării de eliberare prin miracol divin, muzica mă ajută foarte mult să-mi trezesc o stare de solaritate şi totodată de raportare la Dumnezeu…Câteodată trăiesc stări de extaz pe VISHUDHHA CHAKRA şi o stare de deschidere sufletească faţă de toate persoanele care participă la spirală…îmi vine să îmbrăţişez pe toată lumea…şi îi simt ca pe un întreg.” - Claudia M. din Focşani, cursantă în anul 7 de yoga.
"Prima trăire paranormală referitoare la Grieg a avut loc la vârsta de 10 ani (acum 20 de ani) când, fiind foarte bolnav, am intrat în comă. Am ajuns atunci în faţa unor entităţi subtile pe care le-am rugat să mă lase să revin la viaţă, dar ele mi-au spus că „nu mai există medicamente“ pentru mine. Atunci mi-a apărut Grieg înconjurat de o lumină alb-strălucitoare şi mi-a întins mâna. Apoi am revenit la viaţă, spre mirarea tuturor. Ulterior am trăit stări de intuiţie extraordinară, de genialitate, mi s-au trezit anumite capacităţi bioenergetice şi nu am mai fost bolnav niciodată. Am avut o evoluţie socială şi intelectuală fulminantă.
Cu un an înainte să vin la cursul de YOGA l-am visat din nou pe Grieg. M-a sfătuit să nu mai mănânc carne, să fac dragoste fără să ejaculez („cu continenţă“, cum aveam să aflu mai târziu) şi să mă rog în fiecare duminică întreaga zi. Am respectat întru totul cele spuse de el şi o minunată femeie a apărut în viaţa mea. Era la cursul de YOGA, dar temându-se că nu voi înţelege anumite aspecte spirituale, evita să discute despre acestea. Am aflat că pleca în tabăra yoghină de la Herculane şi am rugat-o să merg şi eu cu ea, dar în afara taberei.
În ziua în care urma să aibă loc prima spirală urmată de Inducţia Stării de Eliberare prin Miracol Divin de la acest curs, l-am visat pe Grieg care mi-a spus: „Sunt la Hotelul Roman, la etajul 5. Nu sunt un înger, te aştept!“.
A doua zi urma să-mi susţin teza de doctorat. Toată ziua m-am gândit la acel vis; nu ştiam nimic de la iubita mea nici despre Grieg, nici despre spirală. Nimic. În faţa agenţiei de bilete am hotărât să-mi ascult inima şi să merg la Hotelul Roman. Pe holul de la etajul 5 s-a auzit o voce: „Să vină Adrian!“. Astfel am ajuns să-l cunosc pe Grieg şi am participat pentru prima dată la o spirală YANG.
Am mers apoi şi în tabăra spirituală de la Costineşti. După una dintre spiralele YANG urmate de Inducţia Stării de Eliberare prin Miracol Divin i-am spus lui Grieg: „Nu am mai trăit asemenea stări.“ Mi-a răspuns: „Este o stare normală. Trebuie să ne găsim starea de umanitate pentru a fi oamenii lui Dumnezeu.“
Experienţe paranormale cu Grieg am mai avut; relevantă o consider pe cea din toamna anului 2002 când am văzut imaginea lui Grieg în genunchi în faţa Tronurilor Cereşti ale lui Dumnezeu, rugându-se ca această ţară să fie cruţată de cutremur. Doar în ultima clipă, la ora 4.00 dimineaţa, Dumnezeu s-a îndurat şi România a fost salvată.
De-a lungul timpului, prin contact telepatic cu Grieg am fost iniţiat în GAYATRI MANTRA şi în MANTRA Marii Puteri Cosmice BAGALAMUKHI, înainte de a le primi la cursul de YOGA, precum şi în practica secretă a celor 7 focuri.” (A.M.)

Postat de
yogi blogger
la
08:30
Categoria:
Actiuni spirituale,
Gregorian Bivolaru,
Marturii,
Multimedia
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu
Va rugam sa folositi un limbaj decent si sa evitati diversiunile sau formularile manipulative, discriminatorii. In caz contrar comentariul dumneavoastra ar putea sa nu fie acceptat pentru publicare. Va multumim pentru intelegere.