Experiente interesante cu Dan Bozaru

Profesorul meu de Yoga din Iasi a fost Dan Bozaru. Ii datorez multe, si ii port recunostinta.
Voi relata 2 intamplari care il au pe el in centru.

Cred ca eram prin anul 1 la curs cand s-a facut o petrecere la care au participat multi yoghini din Iasi, se sarbatoreau parca 2 ani de cand incepuse cursul in Iasi. S-a facut o meditatie pe muzica cu tema "recunostinta fata de maestru". Io m-am raportat la Dani (asa ii ziceam toti), fiindca pe Grieg nu-l cunosteam, si pe mine Dani ma invata Yoga. Probabil la fel au facut multi din anul 1, in timp ce altii au facut acea meditatie gandindu-se la Grieg. Ma rog, a fost la latitudinea fiecaruia. A fost si pentru mine o meditatie foarte reusita, cu o stare profunda de calm si fericire. Dani este tipul de om dur, a facut karate inainte de Yoga, si are o personalitate si o privire de otel. S-a terminat meditatia, si Dani care conducea oarecum desfasurarea lucrurilor, incerca sa spuna niste vorbe, dar il podideau lacrimile (nu l-am mai vazut niciodata cu lacrimi in ochi, el fiind genul care nu se exteriorizeaza in acest fel) si cuvintele ii ramaneau in gat. Asa ca a inchis ochii, si incerca sa se linisteasca. Noi ne-am adunat in jurul lui, ca asteptam sa revina in starea normala, asa cum il stiam. A incercat de vreo 2 ori sa scoata niste vorbe, dar s-a petrecut acelasi fenomen, asa ca pana la urma a renuntat si a stat vreo juma de ora cu ochii inchisi, pana a putut sa iasa din acea stare. Dupa aia cineva i-a dat niste poze cu Grieg pe care el ni le-a impartit in mod gratuit. Interesant este modul cum le impartea: statea cu ochii inchisi si apoi se indrepta catre o persoana si ii dadea fotografia. Apoi iar inchidea ochii, si iar ii dadea hotarat unei anume persoane fotografia. Noi eram adunati in semicerc in jurul lui, pe mai multe randuri. Unii din cei care primeau fotografia plecau de acolo, insa cei mai multi ramaneau acolo unde erau. Niciodata n-a intins o fotografie cuiva caruia ii mai daduse. Eu eram prin ultimele randuri, vroiam mult sa primesc acea fotografie, stiam ca erau mai putine decat numarul nostru, si faceam tot posibilul sa ajung cat mai aproape de el. Era destula miscare in jurul lui, si ma agitam pe acolo, cautand sa prind o pozitie cat mai vizibila pentru el. La un moment dat, in timp ce Dani statea cu ochii inchisi, am simtit cum un camp magnetic parca ma fixeaza. Dupa 2 secunde Dani a deschis ochii privindu-ma fix pe mine din acea multime(eram destul de in spate), si mi-a intins in sfarsit mult dorita fotografie.

O alta intamplare amuzanta s-a petrecut la un curs. Cursul se tinea la sala de sport de la Agronomie, la care se coboara cumva sub nivelul solului, fiind destul de inalta. Dupa noi urma un curs de karate, ai carui cursanti in mod normal priveau de la etajul de sus, sprijiniti de balustrada, asteptand sa se termine cursul nostru, si daca intarziam incepeau sa faca galagie (pe buna dreptate ). La un curs, Dani ne-a surprins propunandu-ne sa facem o meditatie pe muzica, spre sfarsitul cursului. El nu mai facuse asa ceva pana atunci la anul nostru de curs. Nu mai tin minte tema, dar tin minte ca a fost o muzica de Klaus Schultze, care inspira forta la nivel mental si volitiv. Iarasi a fost si pentru mine o meditatie foarte reusita. Am depasit cu destul de mult timpul de curs, cu vreo 20 de minute. Cand am deschis ochii, toti karatistii erau aliniati sus la o distanta de vreun metru jumate de balustrada, ceea ce nu mai facusera niciodata, de parca o linie invizibila era trasa acolo. Am fost uimit sa-i vad atunci tacuti si aliniati la distanta aceea de balustrada, privind seriosi la noi, toti in picioare. De fapt toti am fost uimiti sa-i vedem asa, si discutam intre noi despre insolita priveliste pe care am vazut-o cand am deschis ochii. Dani s-a dus la instructorul lor pentru a-si cere scuze de intarziere, iar acela a fost foarte amabil spunand ca nu a fost nicio problema.