O intamplare "magica" hazlie

Unei fiinte care se afla pe o cale spirituala si care are deschiderea de a vedea tot ceea ce-l inconjoara ca fiind creatia lui Dumnezeu, ii pot apare in viata de zi cu zi, unele evenimente aparent profane si banale, care insa sunt pline de semnificatii pentru cel care le traieste. Genul acesta de intamplari pline de sens, aproape magice, ce apar ca niste mici miracole, numite uneori si "semne", se intalnesc in povestirile oricarei traditii spirituale si chiar pot apare si in cazul unor persoane ce nu sunt angrenate pe o cale, dar care au o anumita deschidere sufleteasca.

Vreau sa povestesc o intamplare in care nu am fost personajul principal ci doar un participant.
Mergeam spre sala unde se tinea saptamanal cursul de yoga. Intaziasem si ma asteptam ca sedinta de asane sa fi inceput deja. Spre marea mea surpriza cand am ajuns in zona, din strada se vedea ca in sala lumina era stinsa. "Oare nu se tine cursul?" Merg mai departe, deschid usa si constat ca sala era plina de oameni, in semi-intuneric, singura sursa de lumina fiind cea care venea de la stalpii stradali, prin geamurile salii. Intreb in stanga si in dreapta ce se intampla si aflu ca mai devreme fusese o pana de curent in cartier, dar la revenirea alimentarii cu curent, sala a ramas mai departe in intuneric.
La inceputul anilor '90 caderile de curent inca mai erau ceva obisnuit, dar de cele mai multe ori durau maximum 5-10 minute.
Eugen Mirtz, pe atunci instructor si cel care trebuia sa tina cursul pentru acel an, isi cam facuse obiceiul sa intarzie, lucru care se intampla si in acea seara. Cativa baieti cu initiativa au inceput sa caute prin sala panoul cu sigurante electrice. Dupa cautari indelungi s-a ajuns la concluzia ca singurul loc in care acel panou se putea afla era o camaruta mica, incuiata, care era si biroul profesorilor de sport. Apare intre timp si Eugen si incepe cautarea cheii, la portar, la directorul scolii, etc insa fara nici un rezultat, fie nu erau de gasit, fie nu aveau cheia.

Pentru ca in acele conditii nu se putea desfasura cursul, cineva vine cu ideea sa incercam fiecare dintre cei care ne aflam in sala, propriile chei si sa verificam daca nu cumva se potrivesc cu incuietoarea. Propunerea era putin hazardata si cu mici sanse de reusita, dar daca tot venisem pana acolo merita incercata. S-a format o coada imensa si fiecare cum ajungea in fata preda cheile personale unui baiat care incerca pe rand potrivirea cu yala camarutei. Dupa intreaga operatiune ce a durat vreo 2-3 sferturi de ora, fara succes, Eugen se adreseaza salii spunand ca nu ne putem desfasura cursul si aproape ca se pregatea sa ne trimita acasa. In acel moment baiatul care se ocupase se incercarea cheilor il intrerupe si ii spune:

"Eugen, dar cheile tale le-ai incercat?".

Intr-adevar Eugen era singurul care nu-si daduse cheile la probat. Lipsit de convingere ii intinde cheile si ... stupoare generala... usa se deschide. Odata panoul gasit siguranta este reparata in cateva minute, lumina se aprinde in sala si cursul poate incepe.

Sincer in acel moment am crezut ca fost un aranjament ceva. Trebuia sa fi fost regizata toata scena. Era aproape imposibil ca Eugen sa aiba fix aceeasi cheie. Pe fata lui insa se citeau simultan uimirea, stupefactia si nedumerirea. Era ingandurat si abia putea vorbi.

La finalul cursului Eugen a reusit sa spuna cateva cuvinte cursiv, chiar referitoare la cele intamplate: pentru el acea "intamplare" fusese foarte semnificativa, era chiar o lectie data de maestru si un semn neasteptat, extrem de concret, ca intr-o anumita situatie "cheia este la el".

Trebuie sa spun ca si pe mine m-a impresionat foarte mult acel eveniment chiar daca nu ma viza direct. Multa vreme mi-am pus intrebarea cum a fost posibil asa ceva. Cum si ce anume a facut maestrul pentru a-i putea da discipolului sau o asemenea lectie de viata, extrem de vie?