Un exemplu de dăruire
De când am venit la curs, fac parte din categoria oamenilor care “nu cred în miracole, ci se bazează pe ele”. Ceea ce pentru un om comun este un miracol, pentru mine este un fapt obişnuit, trăit zilnic. Vreau să povestesc însă altceva, ceea ce mie mi se pare mai important decât faptul că tot ceea ce îmi doresc mi se îndeplineşte, de exemplu.
Eram în tabăra spirituală de la Costineşti, după o zi obositoare în care Grieg a ţinut dimineaţa conferinţă, la prânz meditaţiile zilnice, iar seara (până noaptea târziu) inducţia stării de eliberare prin Miracol Divin (în spirală YANG). Aşadar, după o astfel de zi, epuizantă pentru un om obişnuit, Grieg a acceptat să îmi acorde un interviu pentru ziarul la care lucram atunci. Aşa că pe la 3-4 dimineaţa, timp de mai bine de o oră, cu maximă luciditate şi înţelepciune, Grieg mi-a dat răspunsurile pe care le doream, după care s-a pregătit interior pentru masa pe care nu apucase să o ia în ziua precedentă şi, probabil, pentru o binemeritată odihnă. Am îndrăznit totuşi să îl rog să îmi mai răspundă la câteva întrebări referitoare la mine şi la ce ar trebui să fac pentru a depăşi problemele cu care mă confruntam în acea perioadă.
Spre surprinderea mea, în loc să se bucure de masă şi odihnă, ca orice om normal şi să mă amâne pentru altă dată Grieg şi-a orientat atenţia din nou către mine, şi cu aceeaşi neobosită luciditate şi înţelepciune a petrecut aproape încă o oră, urmărind să mă facă să înţeleg, ce ar fi mai potrivit pentru mine în acel moment al evoluţiei mele spirituale.
L-am întrebat cum reuşeşte ca, după o astfel de zi obositoare să mai aibă timp şi răbdare şi pentru mine.
Grieg mi-a spus în cuvinte foarte simple că atunci când cineva îi cere ajutorul poate să uite complet de el însuşi şi de nevoile lui şi în mod automat potenţialul lui energetic este canalizat spre a-i oferi fiinţei respective cel mai potrivit ajutor.
Cuvintele sunt destul de seci şi nu pot reda ceea ce am simţit atunci. Dacă ar fi să folosesc o descriere plastică a fost ca şi cum sub ochiii mei cineva ar sări în gol, apoi l-aş vedea cum, la rugămintea mea, revine de unde a plecat.
Dincolo de informaţiile şi impulsul subtil pe care le-am primit atunci, am avut modelul fiinţei care pune nevoile altuia mai presus de propriile ei nevoi.Am înţeles că altruismul nu este doar un ideal intangibil, ci ceva ce poate fi realizat şi am descoperit atunci o nouă dimensiune a relaţiei Ghid spiritual-aspirant. Am simţit că atunci când l-am ales pe Grieg ca model demn de urmat, am făcut o alegere înţeleaptă, iar exemplul lui viu mi-a arătat că totul este posibil, impulsionându-mă şi pe mine să îmi doresc să mă manifest la fel. În această lume în care legea interesului propriu pare a fi legea după care se ghidează majoritatea oamenilor, faptul că un om aflat în vârful unei ierarhii chiar dacă ea şi spirituală poate pune interesele unui alt om, neînsemnat, mai presus de ale sale mi se pare cu adevărat miraculos! Acest fapt m-a impresionat mai mult decât dacă l-aş vedea levitând, pentru că sunt de părere că puterile paranormale fizice, exterioare, sunt mai uşor de dobândit şi manifestat decât depăşirea tendinţelor umane mărginite şi meschine, cum ar fi egoismul, răutatea, ura, deznădejdea etc., care fac deosebirea dintre un om obişnuit şi un sfânt.
F.Z., Braşov
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu