Spiritualitate si fericire

Daca gandesc realist la ceea ce m-a indemnat sa-l caut pe Dumnezeu, aceasta este fericirea. Si nu cred ca am ales gresit, fiindca sunt multumit de ceea ce am obtinut dupa oaresice eforturi si incercari.

Privind retrospectiv, starile de fericire cele mai elevate le-am trait datorita raportarii la Dumnezeu. In primul an de curs imi aparea aleator, adeseori cand mergeam pe strada, urmatoarul "fenomen": se instala ca un fel de camp magnetic in jumatatea superioara a capului si deasupra lui care imi dadea o stare de calm ca imi venea sa las totul, sa ma opresc si sa degust acea stare in care ceea ce resimteam era doar o impletire intre acel "camp magnetic" de la nivelul capului si o stare de fericire calma. De obicei cautam sa ajung cat mai repede acasa si sa ma las in voia acelei stari care dura in jur de 2 ore, dar imi amintesc ca odata m-am asezat pe un fel de gard de beton din apropierea Mitropoliei si am degustat acolo acea stare. Nu controlam aceasta energizare care aparea cand vroia ea, si ea a incetat sa mai apara dupa vreun an. Anul acesta a inceput sa apara din nou, si pentru mine este foarte importanta, fiindca o pun cu totul pe seama Gratiei Divine fiindca imi apare in afara lucrului spiritual, si tipul de fericire este "transcendent", si nu am reusit sa experimentez acest tip de stare "la vointa", astfel ca acest cadou este unic pentru mine. Daca in alte stari de fericire, starea aparuta este una de tip euforic-dinamic (si cu izvorul oarecum in zona pieptului), aceasta stare aparuta datorita aparitiei "campului magnetic" deasupa capului este de alt gen, fiind oarecum "nemiscata", gandurile si mai ales dorintele dispar de la sine fiindca atentia este captata in mod natural de aceasta "liniste"(respiratia devine deasemenea foarte linistita). Aceasta stare evident nu dispare daca fac activitatile obisnuite(dar se diminueaza mai repede in timp daca nu sunt atent la ea), dar prefer sa le inchei cat mai repede pentru a putea degusta din plin aceasta stare.