Dhammapada - Buddha

70. Chiar daca prostul mananca luna de luna (precum un ascet) doar atata hrana (la fiecare masa) cat incape pe varful unui fir de iarba, el tot nu valoreaza nici cat o catime din acela care a cunoscut profund legea universala.

71. O fapta rea, precum laptele proaspat muls, nu se acreste instantaneu. Mocnind, precum jarul ascuns sub cenusa, ea il urmeaza pe prost.

72. Dar cand fapta rea, ajungand sa isi vadeasca adevarata sa natura, aduce suferinta prostului, atunci ea distruge veselia ignorantului si il nauceste.

Indiferent cate asceze efectueaza prostul care a ales sa mearga pe calea faptelor rele si sa evite calea faptelor bune, el nu va obtine procedand astfel niciun progres spiritual real. Si acest mare adevar este valabil nu numai in ceea ce priveste abtinerea de la mancare, ci in tot sensul larg al notiunii de asceza. Indiferent ce exercitii va face licheaua, indiferent in ce mod isi va forta ticalosul corpul(cum isi va contorsiona corpul), respiratia(cum isi va forta ritmul respirator) sau chiar mintea, el nu va obtine niciun progres autentic. Starea de rebut uman este strict si indisolubil legata de ticalosenia individului, adica de indepartarea sa de la manifestarea binelui si alegerea sa de a vehicula raul.

Prostul nu percepe instantaneu suferinta asociata intrinsec raului pe care el il faptuieste. Pentru a percepe aceasta suferinta el are nevoie ca raul sa ajunga sa se propage prin toate structurile sale pana la cel mai grosier, si abia cand raul facut de el a ajuns sa se oglindeasca si in realitatea fizica a existentei sale, abia atunci prostul sesizeaza suferinta care i-a umplut viata. Pana atunci prostul credea ca faptele sale rele nu vor avea nicio repercursiune asupra sa.

Evident trecerea de la veselia cinica a prostului care a ales sa faca raul, la suferinta acuta data de oglindirea dupa ceva a timp a raului pana in existenta fizica este extrem de bulversanta pentru o astfel de biata fiinta. Prostul isi vede distruse cu o rapiditate uluitoare toate iluziile sale de putere pe care credea ca le avea atunci cand facea rau celorlalti, iar efervescenta trairilor sale distrugatoare este astfel inlocuita in final de suferinta asociata constientizarii mizeriei sale interioare.